folclor
Marian CÂLŢ
Mariana CÎLŢ Doina populară, creaţie esenţială şi definitorie a românilor Doina populară este o creaţie reprezentativă a poporului român, fiind o specie a genului liric, „prin care sunt exprimate cele mai puternice şi variate sentimente” (Popa, Ion, Popa, Marinela, Literatura română, editura Niculescu, Bucureşti, 1999, p. 314). Opera literară caracterizată prin intensitate şi complexitate are numeroase elemente definitorii, dintre care putem enumera: îndeplinirea trăsăturilor literaturii populare (caracterul anonim, caracterul oral, caracterul colectiv, caracterul sincretic etc.), transmiterea unor sentimente puternice şi variate, existenţa figurilor de stil şi a procedeelor artistice, predominante fiind repetiţiile, exclamaţiile retorice, paralelismul sintactic), evidenţierea legăturii strânse dintre om şi natură, prezenţa elementelor de versificaţie (ritm, rimă, măsură, vers, strofă – predominând structura astrofică sau strofele inegale), care au rolul de a accentua intensitatea mesajului transmis. De asemenea, de-a lungul timpului, doina s-a remarcat sub diverse tipuri: de jale (Unde-aud cucul cântând), de dor (Frunză verde, lăcrămioare), de haiducie (Mult mi-e dor şi mult mi-e sete), de cătănie (Maică, maică, draga mea), de înstrăinare (Cântecul singurătăţii), de păstorie (Voi, brazi, -nalţi, încetinaţi), de dragoste (Măi bădiţă, floare dulce), voinicească (Mult mi-i dor). Se ştie faptul că aceasta, printre alte creaţii literare populare, era cântată la horele realizate ca nişte expresii ale sărbătorilor religioase sau locale, după cum aflăm din documente străvechi. O mărturie ar fi o 66
notare dintr-o monografie a comunei Adunaţi din judeţul Prahova, comună ce avea în trecut numele de Ocina: „Hora începu a se face la Stoica Hoitan unde erau adunate fete, flăcăi din Talea şi din Breaza. Într’o zi de Paşti, tocmai în toiul horii ce se învârtea la umbra fagilor şi la sunetul de fluer al lui Godină, se aude cimpoiul: erau cei trei Bădileşti sosiţi în sat de vr’o două zile. Cimpoierul este în urmă angajat cu anul să cânte pentru horă la Hoitan şi astfel se statornicesc aici şi Bădileştii, mai ales când cimpoierul ia de nevastă pe Măriuca lui Baca” (Dimitrescu-Aldem, Al. Gh., Satul Ocina şi locuitorii ocineni, Tipografia Nicu D. Miloşescu. Furnisorul Curţii Regale, Târgu-Jiu, 1905, p. 9). O doină cunoscută şi interpretată în vechime la horă şi în prezent la manifestările tradiţionale din această zonă este una de haiducie, numită Pe plaiul Bezdeadului (Bezdeadul fiind o localitate din judeţul Dâmboviţa, aflată în vecinătatea comunei Adunaţi). Creaţia cunoaşte numeroase variante, dintre care am putut identifica patru ce, surprinzător, deşi se aseamănă prin temă şi prin câteva motive, diferă prin ideile sugerate sau conturate în stihuri. Varianta I conţine opt versuri şi debutează cu trimiteri la elementele naturii: „Frunză verde-a macului, Pe plaiul Bezdeadului, Dete frunza fagului Ca guşa brotacului. Pusei gândul dracului La uşa bogatului, Pe bogat să-l sărăcesc, Revista Nouă nr.3 (94) /2016