Zabado în batjocură. „Cred că faci o treabă mult mai bună dacă ştii cum să te eschivezi de la muncă. Fiţi atenţi ce va face Zabado când vom ajunge la ziduri! El va fi cel care va căra burdufurile cu apă sau va îndeplini oricare altă sarcină la fel de uşoară, în timp ce voi ceilalţi vă veţi frânge spinarea cărând cărămizi." Spunând acestea, el râse în maniera sa prostească. O spaimă cumplită puse stăpânire pe mine în noaptea aceea, încât n-am putut deloc să adorm. M-am apropiat cât am putut de mult de paznicul nostru, iar când toţi ceilalţi au adormit, 1-am strigat pe Godoso, care făcea de strajă în seara aceea. Era prototipul tâlharului arab, care - dacă te jefuia de punga cu galbeni - considera că trebuie să-ţi taie şi gâtul. „- Spune-mi, Godoso", 1-am întrebat eu în şoaptă, „când vom ajunge în Babilon, vom trudi la ridicarea zidurilor oraşului?" „- De ce vrei să ştii?" - întrebă el suspicios. „- Chiar nu înţelegi?" i-am spus eu pe un ton rugător. „Sunt tânăr. Vreau să trăiesc. Nu vreau să muncesc până la epuizare sau să fiu bătut până îmi voi da ultima suflare pe zidurile acelea. Nu există nici o şansă să fiu vândut unui stăpân cu suflet bun?" „- Îţi voi spune ceva", îmi şopti el apoi. „Eşti un individ liniştit, care nu i-a creat probleme lui Godoso. De cele mai multe ori, noi mergem mai întâi la piaţa de sclavi. Ascultă bine ce-ţi voi spune! Când vor veni cumpărătorii, spune-le că eşti un muncitor harnic şi că îţi place să munceşti pentru un stăpân cu suflet! Convinge-i să te cumpere! Dacă nu-i convingi, a doua zi vei ajunge să cari cărămizi. O muncă într-adevăr cumplită." După ce el se îndepărtă de noi, m-am întins pe nisipul cald şi am început să privesc stelele şi să mă gândesc la muncă. Mă întrebam daca ceea ce spusese Megiddo despre muncă (pe care o considera prietenul său cel mai bun) avea să se adeverească şi în cazul meu. Cu siguranţă că aşa va fi dacă mă ajuta să scap din situaţia în care mă aflam. Când Megiddo s-a trezit, i-am împărtăşit în şoaptă vestea cea bună. Era singura noastră rază de speranţă în drumul spre Babilon. în dupăamiaza aceea, pe când ne apropiam de zidurile oraşului, vedeam cum şiruri întregi de oameni - asemănători cu furnicile negre - urcau şi coborau pe pantele abrupte. Apropiindu-ne şi mai mult, am fost uimiţi să vedem numărul uriaş de oameni care lucrau acolo; unii dintre ei săpau în şanţuri, iar alţii transformau lutul în cărămizi. Cei mai mulţi dintre ei cărau cărămizile în coşuri uriaşe, frângându-şi picioarele pe acele pante cumplit de abrupte1. Paznicii îi înjurau pe sclavii care aveau un ritm lent de muncă şi îi biciuiau cu cruzime pe cei ce se prăbuşeau la pământ, copleşiţi de greutatea coşurilor cu cărămizi. Dacă biciul nu reuşea să-i repună pe picioare, erau aruncaţi din drum şi lăsaţi să sufere până îşi dădeau ultima suflare. Erau apoi târâţi lângă alte cadavre ce aşteptau să fie azvârlite într-o groapă comună. l Celebrele capodopere ale vechiului Babilon (zidurile, templele, grădinile suspendate şi canalele de irigare) au fost construite prin munca sclavilor, ce erau în special prizonieri de război, lucru care explică tratamentul inuman la care erau supuşi Printre aceşti sclavi se aflau şi mulţi locuitori din Babilon şi din alte provincii ale sale, oameni care au fost vânduţi ca sclavi din cauza crimelor comise sau a problemelor financiare nerezolvate. Era un lucru obişnuit ca oamenii să-şi ofere soţiile, copii sau chiar pe ei înşişi drept garanţie pentru plata împrumuturilor, a proceselor legale sau a altor obligaţii In caz de neplata, aceştia erau vânduţi ca sclavi.
Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita banii. 67