1827

― Unde le găseşte? ― Peste tot, îi răspunse Lloyd simplu. Le adulmecă, iubito. De fapt, nu-i deloc ciudat. Cea mai mare parte din vestul Nevadei şi întreg estul Californiei au fost teritoriu federal. Acolo îşi testau jucărelele, de la cele mai simple până la bomba atomică. Într-o bună zi o să apară târând după el şi aşa ceva.

Râse, dar Dayna simţi cum o ia cu frig. ― Şi gripa a pornit tot de pe undeva'de aici. Aş fi în stare să pun pariu. Poate tot el va descoperi şi locul acbsta. Cum îţi zic, pur şi simplu adulmecă asemenea lucruri. Al mare zice că trebuie să-l laşi să-şi vadă de ale lui, ceea ce se şi întâmplă. Ştii care este jucăria lui favorită în momentul de faţă? ― Nu, răspunse Dayna.

Nu era chiar foarte sigură că dorea să afle.... dar oare nu de asta se afla aici? ― Aruncătoare de flăcări motorizate. ― Ce mai sunt şi astea? ― Are cinci bucăţi la Indian Springs, aliniate ca nişte maşini de curse de Formula 1, râse Lloyd. Au fost folosite în Vietnam. Pifanii le porecliseră Zippo. Sunt pline cu napalm. Trash le iubeşte la nebunie. ― Foarte frumos, murmură ea. ― În orice caz, când Trash s-a întors ultima oară, l-am dus la Springs. A fredonat şi a mormăit pe lângă Shrikeurile alea, le-a armat şi le-a montat în vreo şase ore. Poţi să crezi una ca asta? Pe tehnicienii din Air Force îi pregăteau nu ştiu câţi ani pentru chestii de genul ăsta.

Dar ăia nu se compară cu Trash, vezi bine. El e un geniu, nici mai mult, nici mai puţin.

"Adică un savant idiot, vrei să spui. Pun pariu că ştiu şi de unde s-a ales cu arsurile alea."

Lloyd îşi privi ceasul şi se dădu jos din pat. ― Apropo de Indian Springs, trebuie să plec într-acolo. Nu mi-a mai rămas timp decât să mai fac un duş. Intri şi tu cu mine? ― De data asta, nu.

Dayna începu să se îmbrace doar după ce auzi duşul curgând. Până acum reuşise de fiecare dată să se îmbrace şi să se dezbrace fără ca el să se afle în cameră şi intenţiona să facă la fel şi pe viitor. Îşi prinse de braţ cuţitul cu arc, a cărui lamă lungă de douăzeci şi cinci de centimetri stătea închisă. La o mişcare bruscă din încheiptură, arma se declanşa şi se putea folosi de ea.

Este bine ca o fată să aibă anumite secrete, gândi ea în timp ce-şi trăgea bluza.

Dayna lucra după-amiezele cu o echipă de întreţinere a luminii de pe străzi. Ceea ce aveau de făcut era să testeze becurile cu un dispozitiv simplu şi să le înlocuiască pe cele arse ori sparte de vandali, în zilele când Las Vegas fusese prins în ghearele gripei. Echipa era alcătuită din patru persoane şi avea la dispoziţie un camion cu elevator, trecând de pe o stradă pe alta, oprindu-se la fiecare stâlp.

Pe la sfârşitul după-amiezei, sus, în elevator, Dayna îndepărta apărătoarea de plexiglas de pe o lampă şi cugeta în acest timp cât de mult îi place echipa, dar mai ales Jenny Engstrom, fostă dansatoare într-un club de noapte, aprigă şi frumoasă, care acum se afla la comenzile elevatorului. Era genul de fată pe care Dayna şi-ar fi dorit-o de prietenă, dar o deruta faptul că Jenny se afla aici, de partea Omului Întunecat. O deruta atât de tare, încât nu îndrăznea să-i ceară vreo explicaţie. Şi ceilalţi erau de treabă. După părerea ei, aici erau mai mulţi proşti decât în Free Zone, dar nu-l văzuse pe nici unul să aibă colţi lungi sau să se transforme în liliac la răsăritul lunii. Şi-apoi, munceau zdravăn, spre deosebire de cei din Boulder. În Free Zone zăreai oameni lenevind prin parcuri la orice oră din zi, ba erau unii care lungeau pauza de masă de la 12 până pe la 2. Aici nu se întâmplau asemenea lucruri. Toată lumea muncea, de la 8 dimineaţa până la 5 după-amiaza, fie la Indian Springs, fie în echipele de întreţinere de aici, din oraş. Începuse şcoala. Existau vreo douăzeci de copii, începând de la patru ani (Daniel McCarthy, sau Dinny, răsfăţat de tot oraşul) până la cincisprezece. Găsiseră două persoane care aveau certificate de predare, şi cursurile se ţineau cinci zile pe săptămână. Lloyd, care părăsise şcoala după ce repetase penultima clasă de trei ori, era foarte mândru de asta. Farmaciile erau deschise şi nepăzite. Oamenii intrau şi ieşeau mereu din ele... dar nu luau aspirină sau Gelusil. Problema drogurilor nici nu se punea. Ştiau ce păţise Hector Drogan şi care era pedeapsa pentru acest viciu. Nici indivizi cu nasul pe sus nu întâlneai. Se purtau cu toţii prietenos şi cinstit. Nu era înţelept să bei nimic mai tare decât bere la sticlă.

Germania în 1938, îi trecu ei prin minte. Naziştii? Vai, sunt nişte oameni încântători.

Foarte buni atleţi. Nu intră în cluburile de noapte, alea sunt pentru turişti. Cu ce se ocupă? Fac ceasuri.

Oare era o comparaţie cinstită? se întreba Dayna cu nelinişte, gândindu-se la Jenny Engstrom, pe care o plăcea atât de mult. N-avea cum să ştie... dar poate că era cinstită. Încercă becul montat în interiorul lămpii. Era ars. Îl demontă, îl aşeză cu grijă între genunchi şi scoase ultimul bec bun. Foarte bine, era aproape de sfârşitul zilei. Se făcuse...

Se uită în jos şi încremeni.

Oamenii aduşi cu autobuzul de la Indian Springs se îndreptau acum spre case. Toată lumea privea în sus ca întotdeauna când acolo, sus, se întâmpla ceva demn de interes.

Sindromul circului la care asişti gratis.

Faţa aceea lătărcaţă, zâmbitoare, mirată, care-o privea.

"Doamne Isuse Cristoase din Ceruri, nu cumva este Tom Cullen?"

O picătură de transpiraţie sărată şi usturătoare îi intră în ochi, tulburându-i vederea. Când reuşi să se şteargă, faţa dispăruse. Oamenii coborâţi din autobuz străbătuseră deja jumătate din stradă, legănându-şi sufertaşele cu mâncarea de prânz, discutând şi glumind. Dayna îl cercetă pe cel care crezuse că ar fi Tom, însă de la spate era foarte greu de zis...

"Tom? Ar fi putut să-l trimită pe Tom?"