Legea Bisericii doar pedepsele ce se impun după constatarea acesteia: „Cel care refuză supunerea faţă de autoritatea supremă a Bisericii sau comuniunea cu credincioşii creştini supuşi acesteia şi, după ce a fost admonestat în mod legitim, nu se supune, va fi pedepsit ca un schismatic, cu excomunicarea majoră”6. În mentalitatea credinciosului oriental faptul de a nu-l pomeni pe propriul Ierarh este văzută ca o negare a supunerii datorată, ca o declarație publică de schismă7. Schisma este așadar un delict împotriva supunerii față de autoritatea bisericească mergând până la ruptura unității bisericești și ierarhice. Această rătăcire nu atacă în mod direct autoritatea doctrinală a Bisericii, nefiind cu alte cuvinte în mod strict o problemă de credință, ci una mai degrabă de unitate. Păstrarea comuniunii cu Biserica include obligația de a păstra credința catolică și de a adera printr-o supunere sufletească față de învățătura autentică a Episcopului8 aflat în comuniune cu Scaunul Romei Pentru constatarea acestei ruperi a comuniunii, e nevoie de mala fides (reaua credință), făcând astfel o distincție netă între originea istorică a diferitelor despărțiri și persoanele care de buna credință sunt născute și aparțin Bisericilor catolice, în deplină concordanță cu Conciliul care consideră că „cei care se nasc acum și sunt instruiți în credința lui Hristos în astfel de comunități nu pot fi acuzați de păcatul despărțirii, iar Biserica catolică îi îmbrățișează cu respect și iubire frățească”9. Prin urmare, atributul de schismatic se aplică unei persoane care a fost botezată în Biserica catolică pe care a părăsit-o ulterior în mod public. Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative (PCTL) a stabilit în 2006 care sunt caracteristicile pentru a considera când un credincios a abandonat în mod formal Biserica catolică. Astfel, trebuie să fie: «a) decizia internă de a ieși din Biserica catolică; b).punerea în practică și manifestarea externă a acestei decizii; c). primirea de către autoritatea bisericească competentă a unei asemenea decizii»10. Adică, un act personal, conștient și liber, de erezie, apostazie sau schismă, declarat în plan extern Ierarhului sau parohului, care trebuie să-l înregistreze în registrul botezaților11. Nu e suficient deci „a nu practica” sau a abandona „în mod notoriu” 20
Lumina Credinţei Biserica (CIC can. 1071 § 1, 4º). Sunt excluși așadar din categoria celor ce renunță la comuniunea cu Scaunul Romei creștinii acatolici care se găsesc de bună credință în acele Biserici și Comunități care s-au despărțit de Biserica catolică în diferite epoci istorice. Ba mai mult, Părinții conciliari identifică „multe elemente de sfințire și de adevăr” (LG 8) existente în afara Bisericii catolice, bunuri spirituale care provin de la Isus și duc la El: „cuvântul scris al lui Dumnezeu, viața harului, credința, speranța și iubirea, alte daruri interioare ale Spiritului Sfânt și alte elemente vizibile” (UR 3). Darul unității Bisericii nu este un bun primit odată pentru totdeauna, un obiect muzeal și roditor de la sine, ci este o realitate vie, mereu crescândă ce are nevoie continuă de rugăciune și de jertfă pentru a fi întărită și desăvârșită. De altfel, Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos s-a rugat El însuși Tatălui pentru unitatea ucenicilor săi: „Ca toți să fie una. După cum Tu, Tată, ești în mine și eu în Tine, și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis” (In 17,21). Octavian FRINC
1 CONCILIUL VATICAN II, Decret despre ecumenism („Unitatis redintegratio” - UR), 3. 2 ORIGEN, Omilii la Iezechil 9,1. 3 UR, 16. 4 CODUL CANOANELOR BISERICILOR ORIENTALE (CCEO), can. 8. 5 CIC, can. 751 (lipsa CCEO): Se numeşte schismă, refuzul de a se supune Suveranului Pontif sau de a fi în comuniune cu membrii Bisericii supuşi lui. 6 CCEO, can. 1437 . 7 CCEO, can. 1438 : Cel care omite intenţionat comemorarea prescrisă de drept a Ierarhului în Divina Liturghie şi în laudele divine, dacă după ce a fost admonestat în mod legitim nu îşi revine la normal, va fi pedepsit cu pedeapsa corespunzătoare, inclusiv excomunicarea majoră. 8 CCEO, c. 600. 9 UR, 3. 10 Cfr. PCTL, Actus formalis defectionis ab Ecclesia Cattolica, 13 marzo 2006 in “Ius Ecclesiae” 19 (1/2007), pp. 245-246, n. 1. 11 Ibid. nn. 2-6.