Azi... pentru mâine - convorbiri

Page 175

Azi... pentru mâine – Dialoguri

lui Simenschy, regretatul academician lingvistul George Ivănescu. De la Simenschy am învăţat, cu adevărat, despre rolul fundamental al profesorului, pentru dezvoltarea învăţământului şi culturii oricărui popor şi nu doar cel român! – Vorbiţi-ne despre întâlnirea cu profesorul Octav Onicescu! – Am avut marea şansă de a cunoaşte îndeaproape poate cea mai importantă personalitate românească a secolului al XX-lea: genialul matematician Octav Onicescu, creatorul mecanicii invariantive, teorie complementară teoriei relativităţii, elaborate de Albert Einstein. Prietenul meu de la Bucureşti, doctorul chirurg-anestezist Nicolae Radu, el însuşi cu o istorie palpitantă, evoluând de la medic primar la medic în Spitalul Universitar din Bucureşti, de la condiţia de medic pe vapor şi apoi la cea de medic în Libia pe timpul lui Gaddafi, apoi absolvent al facultăţii de filosofie, a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, având sub supraveghere medicală familia marelui savant matematician, mi-a facilitat o întâlnire fericită, într-o după-amiază, în strada Şoimăreşti la numărul 9, pe Splaiul Dâmboviţei, prin anii 1978! Întâlnirea mea cu marele român s-a datorat şi faptului că, după apariţia lucrării „Mecanica invariantivă şi cosmologia” (1974), publicasem în revista ieşeană Cronica, mai multe articole despre viaţa şi opera lui Octav Onicescu, de la care, atunci, vedeam necesară o confirmare sau dimpotrivă. Mi-aduc aminte, cu multă emoţie, cum ne-a întâmpinat marele Onicescu, înalt drept cu un chip zâmbitor, de îngăduinţă christică, neluând în seamă stângăciile şi fâstâcirile noastre fireşti. În semiobscuritatea unei camere burduşite de cărţi învelite, toate, în hârtie albă. Doamnele, soţia şi sora dumneaei, erau oarbe sau semioarbe, încercând să ne servească dulciuri de casă şi pahare de apă. În vreme ce doctorul Nicolae Radu ajuta cele două doamne, la problemele domestice, profesorul şi cu mine comentam cele scrise în articolele pomenite. Cuprinsul acestora este următorul: „subordonându-şi întreaga viziune matematică şi filosofică ideii străvechi a identităţii şi unităţii mişcării materiale, a corpurilor Universului, Octav Onicescu 173


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.