mai supus suferinței și neliniștii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat”… Ana Blandiana, Amfiteatru, nr 12, 1971. În timpul facultății, între anii 1969-1973, am publicat foarte mult. Este posibil să fie cea mai fertilă perioadă literară din viața mea. În primul rând am publicat poezie în mai toate revistele de cultură de atunci. Eugen Barbu m-a remarcat și el în revista lui Săptămâna, și a dorit să mă cunoască personal, după care m-a publicat de mai multe ori în revista pe care o conducea. M-a publicat foarte mult un poet de la Săptămâna, Dan Mutașcu, el m-a remarcat și la el mergeam să-i las poeziile, care apăreau în numerele viitoare. Băiatul acesta durduliu și fălcos, parcă îl văd în fața ochilor, care se lăuda că este macedonean, a ținut foarte mult la mine. Nu știu ce s-o mai fi întâmplat cu omul acesta, n-am mai auzit deloc de el, a dispărut deodată total din peisajul literar. Acum, uitându-mă în urmă realizez că de mulți dintre poeții și scriitorii generației mele, Generația 70, nu mai știu nimic. În ziare am publicat reportaje și articole de ziar, în Contemporanul, Luceafărul, în Revista învățământului, Argeșul, am publicat poezie și cronici literare. Alături de Dan Verona eram cei mai buni poeți pe care i-a dat Amfiteatru în perioada aceea. Mă anunțam printre poeții importanți care veniseră în literatură. Pentru că Adrian Păunescu a văzut în tânărul poet Ștefan Dumitrescu un mare poet de mâine m-a invitat, încă de
49