Ana-Cristina Popescu RĂTĂCIRI
cobore. A păşit într-o lume de haos, o lume de betoane şi maşinării ruginite. La primul pas făcut în acest sinistru infern a întâmpinato un om. Pe faţa acestuia se citea spaima, disperarea şi toată bunătatea ce nu-ţi venea să crezi că poate fi întâlnită în acel loc. Omul ciudat a rugat-o să nu cobore din maşina misterioasă, să se regăsescă în ea întorcându-se înapoi, să facă acest lucru în secundele cât staţionează pentru a-şi alimenta motorul cu furie oarbă. - Nu coborî din maşină înainte ca aceasta să ajungă la destinaţie! - Ce se întâmplă de fapt, l-a întrebat Edwina? - Urcă înapoi în creeatura morţii dacă vrei să te mai trezeşti vreodată din lumea imaginaţiei. - Lumea imaginaţiei? - Da, acum te afli pe tărâmul acestei lumi, este o lume moartă, o lume ce doare groaznic, vei putea fugi de ea călătorind până la final. Dacă te opreşti aici nu vei mai găsi calea, te vei pierde pentru totdeauna într-o carapace fără de ieşire. Fugi! Edwina şi-a întors capul spre maşină. - Simt că maşina e luntrea lui Caron, a început să vorbească cu sine însăşi Edwina, iar pasagerii ce au aşteptat-o înspăimântaţi sunt de fapt morţii ce merg spre o lume necunoscută. Cu siguranţă am greşit maşina. M-am rătăcit cu cei morţi. Oare am murit şi eu sau sunt la un pas de moarte? Aici nu pot rămâne, căci aş deschide cu siguranţă braţele morţii şi m-aş răstigni într-o lume fără primăvară. Dar dacă m-aş reîntoarce la bordul iluziei o să mai pot ajunge la cântecul păsărilor şi jocul luminii? Maşina începuse să tuşească şi pregătindu-se de drum închise uşa la intrare. Edwina a alergat spre ea, dar maşina uitând de existenţa ei şi-a luat zborul. Odată cu plecarea maşinii Edwina a rămas prinsă în lumea imaginaţiei, o lume plină de groază. Frica domnea peste această lume ca un împărat iar Haosul ca o împărăteasă crudă. Omul ce a încercat să o salveze pe Edwina părea mai trist. Stătea ghem şi studia ceva. Edwina s-a apropiat de el să observe ce face. Surprinzător, studia furnicile. 75