Ana-Cristina Popescu RĂTĂCIRI
cu o fată pe care am văzut-o cândva, dar pe care n-am s-o mai regăsesc vreodată. Eram pe o corabie care s-a scufundat într-o furtună şi valurile m-au aruncat la ţărm lângă un templu ...“30 Valurile vieţii au fost cele care au adus unul lângă altul doi copii din localităţi diferite ce au devenit prieteni şi tot ele, în zbuciumul lor, i-a depărtat. Nu putea Edwina să-l lase pe Pavel răpit de furtuna de pe mare. Dacă el a ales altă corabie spre fericire va trăi bucurându-se că-l ştia pe el departe de orice necaz. „Voi continua să-l iubesc şi-mi voi da şi viaţa pentru el dacă va fi nevoie.“31 - O să-ţi fiu mereu aproape. - Te cred. - Cândva am fost de nedespărţit. Acum o să veghez de departe asupra ta pentru ca tu să fii fericit. - Încep să-i înţeleg pe cei care îmi spuneau că între un băiat şi o fată nu poate exista o simplă prietenie. Unul dintre ei acceptă prietenia cu gândul că poate în viitor celălalt îi va înţelege dragostea. Eu îl văd pe acesta care procedează aşa ca pe un trădător. - Nu Pavel, te înşeli. Eu nu o să te văd altfel decât ca pe cel mai bun prieten al meu. - Aş dori să te cred. Claudia este cea care mi-a întins o mână şi m-a salvat din propria mea lume, acea lume pe care bine o şti, Edwina. - Lumea plină de culoare, o lume vie. - Pentru mine era o lume a singurătăţii. Claudia a fost cea care mi-a întins o mână salvatoare. Şi cuvintele poveştii sunau trist în sufletul Edwinei. „Tu m-ai salvat atunci pe ţărm! spuse prinţul, strângându-şi logodnica 32 îmbujorată la piept.“ Adesea omul nu vede adevărul sau nu vrea să-l vadă. Edwina şi-a amintit că nicio clipă nu l-a lăsat singur, când au fost copii, pe Pavel. L-a însoţit în acea lume plină de 30.
Idem, Ibidem, p. 39. Idem, Ibidem, p. 39. 32. Idem, Ibidem, p. 40.
31.
60