98
C O N S T A N T IN N O ICA
Rougier şi Ropke. Găsim la aceştia punctul de vedere tipic burghez în cele ale gîndirii: recursul la „natural" şi „sănătos", cu contrapartea lui, decretarea drept „mala div" a tot ce nu se potriveşte construcţiei respective. Nu fără naivitate Rougier scrie? (Les mystiques..., p. 59): economia liberală, concurertţială, e starea de sănătate a economicului; celelalte — izvorîte mai ales prin intervenţionismul uman — reprezintă stări patologice, care necesită să fie studiate cu acest titlu. Dacă e de corectat ceva în liberalismul clasic, după el, e doar intervenţionismul excesiv; trebuie intervenit în definitiv, dar doar cît e necesar pentru a restabili echilibrul şi automatismul concurenţial, care e cel natural. Ropke, la fel, pleacă de la formele patologice (trust etc. în capitalism, intervenţionism direct în totalitarisme), explică maladia prin în-masare, condamnă „colosalul", recomandă „însănă toşire" prin concurenţă, cere întoarcerea la forme na turale de viaţă şi producţie, ca şi deproletarizare^ şi descentralizarea industriei, într-un cuvînt sugerează o „a treia cale", între liberalism clasic şi colectivism, care să păstreze esenţialul liberalismului, fără excesele capitaliste, monopoluri, societăţi pe acţiuni, fabricaţie în masă. Iată deci cum vede liberalismul de factură burgheză înnoirea sa. Că unul din reprezentanţii lui, Rougier, crede că se poate limita intervenţionismul uman, ba chiar doza exact cît trebuie pentru a reînsufleţi automa tismul concurenţei; că Ropke socoteşte posibil să se revină de la în-masare şi, mai ales, de la ceea ce alţii vor numi faza imperialistă a capitalismului — e iluzia pe care şi unul şi altul au libertatea s-o cultive încă. Dar că fenomenele acestea sînt prin ele însele (sau doar prin unele forme accidentale) maladive, iată ceva care ar atîrna greu la pasivul acestor doctrinari, dacă n-ar sta la pasivul spiritului burghez în general.