TREBISACCE - Italia

Page 1



Diseminare mobilitate ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE LICEUL DE ARTE „VICTOR BRAUNER” PIATRA-NEAMŢ str. Peneş Curcanul, nr. 6, cod 610.004, Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ telefon 0233/213062, fax 0233/237337, e-mail: victorbrauner_nt@yahoo.com http://www.liceulbrauner.ro

OUR VOICES ACROSS EUROPE Prima întâlnire transnațională IPSIA ITI “Ezio Aletti” – Trebisacce, Italia 26 – 30 noiembrie 2012 La această întâlnire au participat delegații din Turcia, România, Spania, Polonia, Ungaria și Grecia. Au fost prezenți 23 de elevi și 14 profesori din toate țările partenere plus reprezentanții țării gazdă. Delegația țării noastre a fost compusă din 2 eleve (Delia Tărcăoanu și Anca Stan) și 3 profesori (Luminița Moscalu, Georgeta Burduja și Elena Petrișor). Duminică, 25 noiembrie 2012

Momentul mult așteptat în cadrul acestui proiect a sosit. Suntem în drum spre prima destinație – Italia – unde urmează să ne întâlnim pentru prima oara cu partenerii noștri europeni. Emoția și bucuria acestei călătorii a fost dublată, pentru unii dintre noi, de faptul că era pentru prima oară când părădeam țara sau eram la primul zbor cu avionul. Piatra Neamț – Trebisacce, un drum lung la capătul căruia ne-au întâmpinat gazde ospitaliere, primitoare, generoase ce ne-au făcut să ne simțim ca acasă într-un timp foarte scurt. Luni, 26 noiembrie 2012

Toți partenerii au fost salutați la școală de către directorul școlii și echipa Comenius. Elevii s-au întâlnit cu familiile gazdă care au fost foarte fericiți să se implice în acest proiect. Am avut ocazia de a cunoaște și de afla mai multe despre sistemul educațional Italian datorită turului școlii oferit de gazde prin laboratoare, sala de sport, săli de clasă în care unii elevi ai delegațiilor străine au fost invitați să se alăture colectivului.

1


Diseminare mobilitate

A urmat apoi, o plimbare la municipalitate unde am fost întâmpinați de către dl Franco Mundo, primarul orașului. În cuvântul său de salut a fost subliniată importanța integrării europene a culturii popoarelor și cât de important este sprijinirea de către comunitățile locale și municipalitățile respective a școlilor aflate în subordine în vederea derulării unor astfle de activități și proiecte la nivel local, național și european.

După-amiază are loc prima sesiune de lucru în care fiecare partener și-a prezentat țara sa, orașul, școala, prin intermediul materialelor electronice pregătite în prealabil. Unele delegații au adus în fața parternerilor, odată cu imaginile respective, alte elemente simbol ale zonelor din care provin: dansuri sau cântece tradiționale.

Seara ne-a fost rezervată pentru o vizită în centrul istoric al orașului, la biserica bizantină a Sfântului Nicolae de Mira și la Muzeul măslinelor. Aici am avut surpriza să fim întâmpinați, într-o locație potrivită evenimentului, de elevii școlii gazdă, practicanți ai cursului de gastronomie, și serviți cu bucate tradiționale preparate chiar de către aceștia într-o atmosferă prietenoasă ce ne-a făcut să simțim pe deplin ospitalitatea Calabreză.

Marți, 27 noiembrie 2012

Am avut prima noastră ieșire - am plecat cu autocarul la Bisignano unde delegațiile au fost primite de către primarul și consilieri săi, într-o atmosferă de mare emoție, în timp ce ascultam imnurile naționale ale tuturor partenerilor. Orașul și regiunea sunt bine cunoscute pentru instrumentele muzicale construite aici, motiv pentru care am avut ocazia de a vizita ateliere de meșteșugari vestiți în toată lumea cum este și celebra familie De Bonis creatorul și făuritorul a mii de chitare battante – instrument tradițional calabrez.

2


Diseminare mobilitate

Reveniți la școală, seara am participat la activitatea propusă de către partenerii noștri italieni - un spectacol live referitor la evoluția instrumentelor și a muzicii rock începând din anii 50, în sudul Italiei. Formația școlii, susținută de câțiva muzicieni locali care s-au alăturat gazdelor în realizarea activităților proiectului, au încântat publicul cu performante extraordinare. Pornind de la o ”hartă muzicală” din sudul Italiei, după o scurtă prezentare a elevilor italieni în limba maternă și limba engleză, am fost purtați pe aripile muzicii în diverse locuri ale acestor minunate meleaguri mediteraneene. Tipurile de muzică auzite au fost foarte diverse: tarantella, taranta, tammurriata și alte ritmuri specifice care au implicat, în cele din urmă, aproape toată lumea la dans. A fost o seară interculturală minunată, interactivă, într-o atmosferă extrem de familiară.

Miercuri, 28 noiembrie 2012

Ziua a început cu un atelier de gătit, realizat cu toți elevii delegațiilor prezente, care au ajutat la pregătirea de feluri de mâncare pentru un bufet tradițional din Calabria gustos și minunat, oferit tuturor celor prezenți la prânz.

3


Diseminare mobilitate

După-amiază a urmat altă sesiunea de lucru – atelier muzical cu tematică gastronomică (după sfecificul școlii gazdă): fiecare grup de elevi a prezentat melodia pregătită acasă și care a constituit practic un material publicitar vesel pentru diverse mâncăruri traditionale. Într-o atmosferă de prietenie, bucurie și creativitate, echipele multinaționale au arătat frumusețea situată în diversitate - s-au comportat ca un creuzet care nu se topește, fiecare echipă având în comună specificitatea și unicitatea lor, în contextul -Muzica limbaj universal. Tot în această zi a fost ales logo-ul proiectului. Fiecare țară a prezentat 2 variante printate diferite, toate propunerile au fost expuse la loc vizibil în școală și după votare unul dintre logo-urile proiectate de către echipa Ungariei a fost marele câștigător.

Joi, 29 noiembrie 2012

Am luat parte la o altă excursie cu autocarul - la Rossano, unde am avut ocazia să aflăm din tainele procesului de fabricare a celebrelor brânzeturi – mozzarella - la fabrica Bufavella precum și cele de prelucrare a lemnului dulce al plantei liquiritza, la fabrica Amerelli. O vizită interesantă a fost, de asemenea, la Muzeul Amarelli unde am aflat lucruri interesante despre modul în care această fabrică a crescut și s-a dezvoltat de-a lungul secolelor păstrând aceeași calitate a produselor recunoscute la nivel mondial (premiul Guggenheim acordate afacerilor de familie rezistente de-a lungul secolelor, fără nici o întrerupere).

Seara elevii au luat parte la o altă activitate interactivă, foarte apreciată de toată lumea: completarea glosarelor multilingvistice referitoare la alimente menționate în cântecele prezentate anterior de fiecare țară. Elevii s-au bucurat să lucreze împreună cu profesorii lor, care i-au ajutat să găsească în catalană, engleză, română, maghiară, italiană, greacă, turcă, poloneză echivalente ale cuvintelor care au fost reprezentate de imagini. Atelierul a fost distractiv în egală măsură cu toate melodiile ascultate.

4


Diseminare mobilitate

Vineri, 30 noiembrie 2012

Au fost înmânate certificatele de participare, au fost împărtășite ultimele impresii și cu dorința unanimă de a ne revedea cât mai curând, ne-am luat rămas bun și am plecat înspre România. A fost un schimb fructuos de opinii, toată lumea a fost încântată să ia parte la activitățile școlare și în ciuda unor momente lungi de așteptare am experimentat tumultul vieții școlare italiene, ne-am cunoscut mai bine, ne-am împărtășit experiențele noastre și am stabilit obiective pentru întâlnirile următoare.

În continuare vă supunem atenției câteva impresii ale elevilor noștri participanți la această mobilitate:

Delia Tărcăoanu

Ninge peste România, dar eu încă mai aud valurile spărgându-se de malul pietros din Trebisacce și văd, parcă și acum, lumina soarelui joacând pe aceste chipuri vesele pe care le-am întâlnit pentru prima oară acolo, pe plajă! Am fost foarte entuziasmată deoarece n-am avut nici o idee cum ne vom înțelege unul cu altul, dar, încă din prima zi mi-am dat seama că voi avea cea mai interesantă săptămână din viața mea. Am apreciat, printre altele, concertul de muzică populară italiană! Trupa a fost foarte bună! A fost o experiență minunată să întâlnesc oameni atât de diferiți și să reușim să devenim prieteni! Mi-e dor deja de voi toti, dragii mei prieteni!

5


Diseminare mobilitate Anca Stan

Pentru mine acest proiect a fost un prim pas în a părăsi țara. Am înțeles că, deși suntem atât de diferiți, avem foarte multe în comun; ne înțelegem unii pe alții, am râs la glumele noastre, ne-am jucat împreună, am plâns la despărțire, când am plecat spre țările noastre. Mă bucur că păstram legătura și vorbim unul cu celălaltpe diverse canale de comunicare. Toți elevii ar trebui să se implice în astfel de proiecte deoarece este o mare oportunitate pentru viitorul lor. Sper să am șansa de a lua parte la o altă întâlnire de acest gen, chiar în cadrul acestui proiect.

Acest proiect este finanţat de Comisia Europeană şi se desfăşoară cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale în cadrul Programului ”Învățare pe toată durata vieții”, subprogramul sectorial Comenius. Acest articol reflectă numai punctul de vedere al autorului iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține. Mulțumim reprezentanților Primăriei Municipiului Piatra Neamț pentru sprijinul financiar acordat în vederea cofinanțării acordate în cadrul acestui proiect.

6




Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.