PORTRET DE MENTOR- partea I

Coordonator:

prof. Ignat Elena

COLECTIVUL DE REDACȚIE

Redactori:

prof. Buculei Loredana

prof. Gula Mihaela

Coperta:

Jitariu Gabriela, elevă în clasa a IX-a B

Ediție omagială

Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”- Suceava

50 de ani de existență

1973- 1974 & 2023- 2024

LA CEAS ANIVERSAR

Prof. MARIA LOREDANA BUCULEI

Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza”- Suceava

,,E o întâmplare a ființei mele…/ întâmplarea că suntem…” astăzi, aici, pentru a ne întări rădăcinile, pentru a le uda cu lumina încă nestinsă a începutului, dar care început? Acela experimentat de fiecare dintre noi și de toți împreună.

Pentru că timpul ne pune la încercare din când în când, în momentele lui de bunătate, dăruindu-ne răbdarea de a zăbovi într-un trecut neuitat, sper, gândul ne poate duce la cuvintele Ecleziastului – spunând ,, Ceea ce este a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; și Dumnezeu cheamă iarăși ceea ce a lăsat să treacă”.

Cortina regăsirii se ridică din nou printre sunete și litere, printre cuvinte rostite sau nerostite, printre eroii basmelor, printre numere și cifre, printre operațiile gândirii, temperamente, caractere, metode, procedee – toate parte din noi ca oameni și ca dascăli împliniți, fiecare într-un loc al lui, numit banal - școală. Dacă avem impresia că jucăm în permanență aceleași roluri, pe aceeași scenă, poate așa este, dar înclinând cumpăna gândirii ar trebui totuși să vedem în noi noutatea devenirii ca oameni. Amadus acasăcufărulplindebogății,căciavenit,, sorocul”acum,maimult caoricând. Toți purtăm în noi o astfel de ,, comoară”, pentru că „Omul este măsura tuturor lucrurilor”. A sosit, așadar, un ceas al întrebării: ,, Cât măsoară lucrul mâinilor noastre?”. Dincolo de aleasa menire pe care o avem, de instruire și de formare de competențe, multe/puține la număr, ar fi potrivit să stăruim în cultivarea valorilor care să-i conducă pe copii să se descopere ca ființe cu natură umană, spre umanitate, esență a condiției umane, să-i ajutăm să descifreze taine ale existenței.Ariiledeînvățarenepermitsăledezvăluimaspecteexistențialeîncares-ardescoperi ca oameni, omul fiind un creator, înzestrat cu voința de a deveni.

Noi, profesorii, în calitate de formatori de oameni, avem cele mai multe șanse de a le cultiva copiilor gândirea, sentimentul, voința, învățându-i să coreleze realitățile socio-culturale cu libertatea, demnitatea, dreptatea, solidaritatea, omenia. Aceste valori și derivatele lor sunt cele care le conferă, acum și mai târziu, statutul de oameni liberi și responsabili.

Săcredem,așadar,înefortulneîncetatdeasădifiecaredintrenoiunsâmbureal virtuților, asigurându-ne că trecerea noastră nu este zadarnică. Prin urmare, poate că acum este necesar să apelăm la tot ce ne-a dat puterea să însemnăm clipa aceasta cu gânduri și sentimente curate și cu mai puține cuvinte, care oricum sunt neîncăpătoare.

Fie ca aceeași forță să ne aducă în momente de echilibru sau bucurie spre sursa eternă care ne-am dorit să fim.

DESPRE „A FI MENTOR”

Prof. DUMITRAŞCU ROXANA GIANINA

Şcoala Gimnazială Romanu, jud. Brăila

Ce este un mentor? Conform DEX reprezintă un “conducător spiritual, povățuitor, îndrumător, preceptor, educator”1 , așadar acesta este un specialist ȋn domeniul ȋn care activează, care, prinabilitățileși competențeledecaredispunepoateajutaȋnvățăcelul sădevină, la rândul său un specialist, ȋl poate ajuta să capete ȋncredere ȋn propriile competențe și abilități. A fi cadru didactic și nu numai, presupune a deține un set de principii și valori, după care să ne ghidăm atunci când construim atât relațiile cu elevii și cu părinții acestora, cât și cu superiorii sau colegii noștri de cancelarie. Fiecare școală, fiecare instituție are propria cultură organizațională, cu reguli, valori, misiune și viziune proprie.Este de datoria profesorilor cu experiență să le ȋmpărtășească și tinerilor debutanți, astfel ȋncât aceștiasă evolueze atât pe plan profesional, cât și uman.

Un mentor este așadar un lider, un model de conduită și profesionalism, darȋn același timp trebuie să fie empatic, să dovedească ȋnalte calități umane, să fie o sursă de ispiratie pentru discipolul său, să fie corect, să ȋndrepte stângăciile cu dibăcie, fără a jigni persoana.

Un mare atu al unui mentor este acela de a-l face pe cel pe care ȋl mentorezi să se simtă egalul tău, pentru a avea curaj ȋn a-ți ȋmpărt ăși din viziunea sa, din proiectele sau ideile sale, devenindpoate, cu timpul, prieten și susținător. Desigur că mentorul nu deține adevărurile absolute, nu este lipsit de greșeală, dar important este să conștientizeze el ȋnsuși că tot timpul trebuie să fie la curent cu noutățile științifice ȋn domeniul său de activitate, că trebuie să se perfecționeze permanent.

Personalitatea sa trebuie să reflecte o stimă de sine crescută, o imagine pozitivă despre propria persoană, lucru ce se desprinde cu ușurință din relațiile cu cei din jur: colegi, echipa managerial, elevi, părinți, discipoli

Așadar , un mentor va da dovadă de următoarele calități:

• spirit de lider, evidențiat ȋn comunicarea eficientă și productivă cu cei cu care intră ȋn contact;

• se cunoaște foarte bine pe sine, știind care ȋi sunt limitele;

• este optimist, activ, încrezător în propriile forţe;

• eșecurile nu-l fac să renunțe, ci vede eșecul ca o parte a procesului de ȋnvățare;

• îşi asumă responsabilitatea pentru faptele sale;

• are curajul de a-și suține opiniile față de cei din jur ;

• are disponibilitate pentru autoperfecționare permanentă;

• nu respinge ideile sau valorile celorlați;

• are relații deschise, bazate pe ȋncredere și sinceritate, pozitive, cu cei jur; Un mentor bun poate identifica facil punctele tari și punctele slabe ale debutantului din fața sa, ȋnțelege nevoile de dezvoltare ale celor pe care ȋi mentorează, se folosește de cunoștintele și abilitățile lor pentru a-i ajuta să crească professional, să-și ȋmbunătățească performanțele la clasă sau ca și dascăl. Totodată, oferă un feedback clar, constructiv al demersului pe care ȋl analizează, demonstrând o înțelegere superioară, empatică și sensibilă față de rolul pe care ȋl are ȋn construirea unui dascăl, stabilind ȋmpreună cu acesta termene-limită, pașii care sunt de urmat sau strategiile optime pentru îmbunătățirea activității. Un mentor eficient adaugă plus-valoare organizației din care face parte prin valoarea, profesionalismul și vocația pe care le pune la dispoziție, insuflând respectul față de muncă

1 DEX https://dexonline.ro/definitie/mentor

elevilor, colegilor, debutantilor pe care ȋi are ȋn grijă, dar furnizând și instrumentele adecvate necesare dezvoltării lor.

Permanent mi-am exprimat opinia cu privire la practicile eficiente ori ineficiente în predare și formare, bazate pe experiență, pe practici observate la alții, pe lectura de specialitate, pe care le-am împărtășit și cu alții.

Una din trăsăturile esențiale care definesc personalitatea unui dascăl-mentor care să fie iubit de elevii săi este reprezentat de un talent aparte, înnăscut, o înclinație de a ști cum să se facă plăcut. Iubindu-mi meseria pe care dintotdeauna mi-am dorit-o, am reușit mereu să captez atenția elevilor mei și să mi-i apropii.

Stăpânind bine cunoștințele, mereu la curent cu noutatea, având un spirit creativ, original, stârnind curiozitatea și dorința de a ști, toate acestea într-un stil organizat, ordonat i-au ajutat pe elevi în procesul de învățare. Deschisă permanent la dialog și la interacțiunea constantă cu eelevii, glumind cu ei la momentul potrivit, poate cân atmosfera era mai ȋncărcată, am reușit să găsesc drumul către inima lor.

Așadar, mentorul adevărat găsește valoare în fiecare elev, fiecare discipol sau coleg, pentru că școala de azi și de mâine are nevoie de oameni punctuali, creativi, perseverenți, corecți, loiali, determinați, ingenioși, muncitori.

Bibliografie:

Hossu, Cristina Ioana, (2017) Atributele profesorului, ISJ Sălaj. DEX https://dexonline.ro/definitie/mentor

COMPETENȚĂ- PERFORMANȚĂ- EFICIENȚĂ PROFESIONALĂ ȘI PEDAGOGICĂ A PROFESORULUI, A MENTORULUI CONTEMPORAN

Profesor discipline socio-umane, ONIU AIDA, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Suceava

“De învăţat înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi.” (Constantin Noica, “Carte de înţelepciune”,” Îndrumător pentru tineri” (1993)

Se pare că pâna acum nimeni nu a putut defini profesorul ideal, mentorul desăvârșit, ori criteriile de apreciere ale unei predări eficiente, remarcă A.E. Bergin. Este aproape împărtășită opinia, după care, predarea poartă amprenta vie a personalității celui care o practică. Prin urmare, se dorește să se determine în ce măsură personalitatea profesorului este cauza, răspunzătoare de reușita sau nereușita învățării. Astfel, se estimeaza că, dincolo de unele caracteristici biologice inerente, ca cele de vârsta și sex, profesorul ar putea să influențeze, în mod considerabil, învățarea și rezultatele ei, atitudinile și interesele, aspirațiile și orientările profesionale ale celor care învață prin comportamentele și atitudinile sale, prin empatia și relațiile sale cu acestia.

În cadrul sistemului de învățământ actual, profesorul, mentorul este considerat un standard, un model profesional și spiritual pentru toate categoriile de profesori începători/debutanți, dar și pentru elevi Activitatea unui mentor se pare că ar putea conduce la îmbunătățirea, dar și la durabilitatea sistemului educativ, având ca principal scop consolidarea activității din școală prin formarea unor cadre didactice debutante mai bine pregătite, care să facă față cu succes tuturor tipurilor de lecții si de elevi.

Meseria de profesor este considerată ca oferind prestigiu și satisfacţii, vocaţia fiind considerată unul dintre motivele de bază în alegerea acestei profesii. Din acest motiv, în acest context, profesorul ar trebui să fie cel care „reprezintă" pedagogia și, în același timp este cel cel care o folosește. Acesta ar trebui să fie perfect conştient de acest rol, fiind de fapt, baza relației

„profesor-elev". Cadrul didactic, indiferent dacă este învățător, profesor, profesor mentor ar trebui să simtă că are menirea pentru o sarcină deosebită, cu totul “specială”, în faţa fiecărui actor, beneficiar al educației, mai ales atunci când acesta prezintă probleme. El ştie că fiecare disciplină de studiu cu particularitățile ei (al căreia el este mesager pentru elevii săi) face parte integrantă dintr-un domeniu major al cunoașterii.

Plecând delaaceastăidee,în existenţasacaom sicaprofesordeopotrivă,acestaartrebui să formeze o convieţuire zilnică, să stabilească o relaţie strânsă între el si clasa sa. Acesta ar trebui să acompanieze clasa, să constate dezvoltarea fiecărui dintre elevii săi. Astfel se realizează contactul continuu, făcând din el (sau ea) o figură de maximă importanță din viaţa copilului: profesorul „meu" sau profesoara „mea" devin tot atât de importanţi ca şi părinţii. Predându-şi/evaluându-și materia, acesta ar trebui să poată să-şi atingă scopul/ obiectivul sub diverse perspective, descoperind vocaţiile şi slăbiciunile elevilor.

Importanţa unei bune educaţii şi, deci, a unui bun cadru didactic a fost din totdeauna o premisă de bază a învățământului şi, în afară de rare cazuri, a fost recunoscută de toată lumea. Deasemenea, lafel deevident estefaptul căeducaţiaprimităîn copilăriepoatelăsaurmeadânci pentru viaţa ulterioară a individului. Pentru toate acestea, se cer o serie de calităţi/abilități ale profesorului, ale unui bun mentor. Se pare că, printre ele se poate enumera și abilitatea de a nu face diferențe între elevi, de a nu avea preferinţe şi simpatii nedrepte. Profesorul ar trebui să caute să-i promoveze pe toţi la fel, îndeosebi pe cei care au cea mai mare nevoie de ajutorul său, sau au lacune în cunoștiințe, şi căutând să descopere ce este mai bun din fiecare. De aceea, el trebuie să încerce să-şi educe/evalueze elevii nu doar prin instrucţie/teste, ci şi prin dezvoltarea propriilor lor dispoziţii sociale, abilităţi şi înclinaţii. Esenţa unui bun profesor constă și în voinţa de desăvârşire.

Din punctul meu de vedere, un bun profesor, mentor ar trebui să vădească o adâncă moralitate. Profesorul este şi un autoeducator/ autodidact, fiind vorba de acea formă de învățare pe tot parcursul vieții. Orice gest, vorbă sau faptă a sa trebuie să poarte semnul adâncii sale moralităţi. Un alt atuu a cadrului didactic este pregătirea pedagogică. Este știut faptul că fiecare profesie trebuie învăţată. În nici un domeniu de activitate, chiar acolo unde genialitatea înnăscută artistului are ultimul cuvânt, ca în poezie, pictură, muzică, nu se poate înfăptui nimic de adevărată importanţă, fără muncă, practică şi grea ucenicie.

O altă însuşire pe care profesorul trebuie să o dețină este stilul. Acesta este deosebit de important, mai întâi pentru că profesorul este un viu exemplu şi în al doilea rând pentru că menirea sa este să exprime idei, sentimente, atitudini care tocmai în exprimarea lor vădesc totodată stilul cuiva. Are stil un profesor care caută ca gestul său să se armonizeze cu gândul exprimat. Are stil un profesor care de la natură vorbeşte rar, dacă vorbirea sa nu este presărată de pleonasme, ci fiecare cuvânt este greu de idei. Trebuie să înţelegem că vorbirea profesorului trebuie să fie în acord pe de o parte intenţiei sale, pe de altă parte nivelului spiritual al elevilor săi.

Un alt atribut al unui bun profesor, mentor trebuie să se refere la deținerea și formarea unei frumoase culturi generală. Aceasta folosește profesorului mai întâi pentru a putea satisface curiozitatea multilaterală a elevului apoi, el însuşi va putea stabili raporturi între diversele noţiuni. Un profesor fără cultură generală ar putea fi pus în situaţia de a nu putea răspunde la întrebările copilului.

Profesorul, mentorul, pe lângă o frumoasă cultură generală, trebuie să cunoască bine materia în care s-a specializat, având în plus talent şi pregătire pedagogică. Stăpânirea materiei de către profesor îl mai ajută la o principală menire a sa, aceea de a pune pe elev în contact cu adevărurile ştiinţei respective, pe un plan cât mai ridicat, ştiind să facă o justă delimitare între ceea ce este secundar şi neglijabil şi între cunoştinţele şi principiile esenţiale ale specialităţii. Numai cunoscându-şi bine specialitatea, profesorul va putea să-şi câştige acea libertate de acţiune în clasă, care să-i permită să nu fie numai ecoul credincios al manualului, ci de a fi cât

mai mult un cercetător, făcând ca împreună cu elevii să alcătuiască o comunitate de cercetare, nu doar una de memorare.

Studiile pedagogice de specialitate, susțin ideea conform căreia, de-a lungul anilor, profesorul va trebui să se dezvolte, în caz contrar el va deveni obositor pentru clasă. Va trebui deci să aibă sarcini chiar în afara învăţământului; va participa la administrarea școlii, la conferinţe şi reuniuni; va ajuta colegii care au nevoie de asistenţă şi sfaturi, la materii pe care el poate nu le preda. Toţi profesorii care predau la aceeaşi clasă ar trebui să formeze un grup special.Eitrebuiesăschimbeimpresiidespreelevi,sădecidăatitudinicaretrebuiluateşiasupra contribuţiei la marea lor sarcină. Importanţa unei bune educaţii şi deci a unui bun educator a apărut întotdeauna cu evidenţă şi, în afară de rare cazuri, a fost recunoscută de toată lumea. De asemenea, lafel deevident estefaptul căeducaţia copilăriei lasăurmedeterminantepentrutoată viaţa de mai târziu a omului. Pentru toate acestea, se cer o serie de calităţi profesorului

Ipotetic, cel mai mult ar conta în cariera didactică anumite aptitudini cognitive și profesional-didactice ale profesorului, mentorului, competențele acestuia și o serie de caracteristici intelectuale, afectiv-motivaționale, comportamentale și caracteriale cum ar fi: inteligența, capacitatea comunicativă, motivația profesional-didactică, atitudinile și autoritatea profesorului în clasă, modul de relaționare cu elevii, empatia, capacitatea de imaginație creatoare și spiritul de dreptate, așteptările înalte, respectul și nu ăn cele din urmă, interesul pentru elevi.

Profesorul, mentorul, se dorește a fi un profesor cu experiență, cu o pregătire temeinică pentru acest tip de îndrumare și o persoană cu nenumărate atribute/calități, toate, cu scopul de a-i motiva munca de mentorat dar și pentru a-și atinge obiectivele propuse. Pregătirea profesională se evidențiază în activitatea de la catedră, de la clasă cu elevii, dar și în cea de obținere a gradelor didactice și participarea la diverse programe de formare.

Printre cele mai importante calități sau atribute ale unui profesor mentor se regăsesc: capacitatea acestuia de a rezona cu discipolii săi- empatia, comunicarea interpersonală, atenție distributivă și receptivitate, responsabilitatea, tactul pedagogic, spiritul analitic, stimularea intelectuală, cunoașterea naturii și a tipologiilor umane face din mentor un bun psiholog, etc.

Deasemenea, în activitatea sa profesională, un profesor mentor trebuie să dea dovadă de o serie de competențe: competenţe de documentare, competenţe pedagogice, competenţe psihosociale, competenţe de management al grupului educational, competenţe profesional-ştiinţifice, competențe tehnologice competenţe de evaluare, precum și competenţe de management al carierei şi al dezvoltării personale.

Cercetările efectuate de McGee, 1955, Ryans, 1960, Solomon, 1964, ajung la concluzia că afectivitatea ar constitui una dintre acele atribute ale personalității care poate fi pusă în corelație strânsă cu randamentul învățării la elevi. Așa se explică de ce, susțin aceiași cercetători, „profesorii cu personalități afectuoase tind să fie apreciați mai favorabil de către inspectori, directori școlari și de către alți observatori”. Gogan afirma că „…afecțiunea profesorului […] corelează în mod semnificativ cu volumul de muncă realizat de elevi, cu interesul lor pentru știintă în general”.

P.S. Sears „a prezentat unele fapte care demonstrează că randamentul elevului este mai „creativ” în cazul în care profesorii sunt afectuoți și încurajatori”.„Profesorul „cald” descris în aceste studii – adaugă Ausubel – este acela care asigură un suport emoțional pentru școlari, fiind simpatic, îndreptat spre ei și acceptându-i în calitate de persoane”. Alte cercetări de specialitate evidențiază faptul că spiritul de ordine ce caracterizează profesorii ordonați, sistematici, metodici și cu responsabilitate facilitează într-o mare masură, învățarea. În sintezele sale, A.E. Bergin, ajunge la concluzia că profesorii, mentorii eficienți sunt cei prietenosi, veseli, întelegători, virtuoși, sociabili, cu stabilitate afectivă, cei care întrețin relatii personale bune, iar după Ausubel, cei plini de viață, stimulatori, inventivi și entuziațti față de materia pe care o predau.

Consider că formarea de copii şi adolescenţi sociabili, fericiţi, liberi şi întreprinzători este o mare provocare în ziua de azi. Pentru a reuşi, un profesor, mentor adevărat trebuie să devină un profesor fascinant. A educa înseamnă a fi un formator al personalităţii, un poet al inteligenţei, un semănător de idei. Profesorii buni sunt elocvenţi, profesorii fascinanţi cunosc modul de funcţionare a minţii. Cei buni stăpânesc metodologia, cei fascinanţi au sensibilitate. Primii educă inteligenţa logică, ceilalţi educă emoţia. Profesorii buni folosesc memoria ca depozit de informaţie, cei fascinanţi o folosesc ca suport al artei de a gândi. Diferenţa dintre ei este că unii sunt maeştri temporari, ceilalţi sunt maeştri de neuitat. Primii corectează comportamente, ceilalţi rezolvă conflicte în sala de clasă. Şi nu în ultimul rând, cei buni educă pentru o meserie, cei fascinanţi educă pentru viaţă.

Bibliografie:

1.Augusto Cury- ,,Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”- Ed.For You, Bucureşti 2003

2. Constantin Narly - ,,Pedagogie generală”, Editura didactică si pedagogică, Bucuresti

3.Rudolf Lanz - ,,Pedagogia Waldorf”, Editura didactică si pedagogica, Bucuresti, 1994

4.Metodologia privind constituirea corpului profesorilor mentori pentru coordonarea efectuării stagiului practic în vederea ocupării unei funcții didactice în Monitorul Oficial al României, București, 2011.

5.Ordin privind înființarea, organizarea și funcționarea bazelor de practică pedagogică în Monitorul Oficial al României, București, 2021.

NECESITATEA MENTORATULUI ÎN

ÎNVĂȚĂMÂNTUL

PRIMAR

Prof. COTOS MARIA, Colegiul Național „ Mihai Eminescu”, Suceava

Profesorul mentor este un deschizător de drumuri pentru elev și călăuzitor profesional al profesorului debutant. Meseria de dascăl este printre puținele care solicită total individul și în care conșțiința profesională face în modul cel mai strâns corp comun cu condiția umană. Atitudineadascălului esteaceea caredetermină succesul sau eșecul educației, a oricărei inovații sau reforme școlare. Am avut onoarea sa fiu colegă cu doamnul învățător Chera Gheorghe. Dumnealui m-a ghidat în primii ani de activitate. Exemplul personal oferit mie, profesorul debutant de atunci, a avut un impact mult mai puternic decât orice carte didactică sau plan de lecție atent întocmit. Îi sunt recunoscătoare și îi mulțumesc că există, mulțumesc muncii dumnealui. Organiza lecții demonstrative și ne oferea posibilitatea de a ne însuși tehnici, metode și procedee variate de predare. M-a ajutat la început de carieră didactică să-mi evaluez obiectiv lecțiile predate pentru a le îmbunățăți pas cu pas. A transmis atât cunoștințe teoretice, cât și dragostea pentru meseria de dascăl. A fost mentorul care a jucat un rol vital în aspectele cele mai profunde ale pregătirii mele ca învățător. Am găsit o sursă de inspirație și am arătat un interes crescut pentru a-mi atinge performanțele. “Un învingător este cineva care își recunoaște talentele date de Dumnezeu, trudește pentru a le transforma în abilități și le folosește pe acestea pentru a-și îndeplini țelurile.”(Larry Bird) Domnul învățător este un învingător, un mentor care și-a folosit cunoștințele, calitațile personale și aptitudinile necesare pentru a răspunde nevoilor profesorului debutant și a subliniat mereu importanța abilităților sociale care contribuie la succesul din viața personală și profesională pe lângă inteligența cognitivă și cea emoțională. Prin abilitate socială înțelegem acea capacitate de iniţiere şi întreţinere a unor relaţii personale, de integrare într-un grup, influențând atitudini și păreri. Omul, ca ființă socială, are nevoie de această componentă în desăvârșirea sa personală, dar și în ceea ce privește dezvoltarea profesională. Dintre abilitățile sociale cele mai importante, amintesc: comunicarea eficientă, asertivitatea, cooperarea, empatizarea, responsabilitatea, autocontrolul. O persoană sociabilă, careștiesăseintegrezeîntr-uncolectiv,săcomunicecorespunzător,adoptânduncomportament asertiv, are mai mari șanse de reușită. Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare

interpersonale, ca profesori, putem preveni scăderea performanţelor şcolare, problemele emoţionale şi de comportament, dificultăţile de adaptare socială ale elevilor. De asemenea, acest lucru are ecouri și în viața de zi cu zi, ducând la o creștere a stimei de sine, a valorii propriei persoane. Comunicarea înseamnă mai mult decât a emite un mesaj. E nevoie de stăpânirea unor tehnici eficiente, să știi să asculți, să utilizezi corespunzător elementele nonverbale și paraverbale, să-ți stăpânești emoțiile și să le înțelegi pe ale celorlalți. Este foarte important contactul vizual, postura şi expresiile faciale, atât în cadrul interacțiunii la clasă, cât și în cele din viața personală. Prin folosirea unui comportament asertiv, obținem calea de mijloc dintre pasivitate și agresivitate și putem să ne exprimăm opiniile, trăirile, gândurile cu sinceritate și respect, fără a leza persoana de lângă noi. Însușirea acestei abilități duce la eliminarea stresului provocat de eventualele conflicte care apar și, astfel la o stare mentală și fizică mai bună, la înțelegerea nevoilor personale, dar și ale celor din preajma noastră, la relații puternice și, în final, la îndeplinirea obiectivelor propuse. Ne ajută să fim mai curajoși, să ne susținem punctele de vedere, să ne autovalorizăm, toate acestea fără a încălca drepturile și nevoilecelorlalți.Pentruanumitepersoaneasertivitateareprezintăodificultate,pentrualțiiceva natural, foarte simplu. Indiferent de categoria în care ne încadrăm, este nevoie de multă practică pentru a dobândi un comportament asertiv. Deseori ezităm să ne exprimăm liber, tocmai pentru a evita situații neplăcute sau respingerile. Însă această atitudine, adoptată în mod repetat, va avea efecte negative pe termen lung: scăderea stimei de sine, etichetarea greșită de către ceilalți, lipsa de comunicare, anxietate, devalorizarea propriei persoane. Avem nevoie de empatie, îndeosebi în ceea ce-i privește pe elevi, dar nu numai. Învățând să îi înțelegem pe cei de lângă noi, să înțelegem prin ce trec sau ce simt, putem să îi ajutăm și să evităm anumite reacții sau comportamente care nu vor avea finalitatea scontată. Avem posibilitatea de a înțelege elevul, profesorul, de a-i intui gândurile și trăirile, de a anticipa comportamentul lui și de a acționa corespunzător asupra acestuia. Empatia este o cale de pătrundere în cadrul intern de referință al elevului, putând contracara manifestarea agresivă a acestuia, ceea ce permite apariția unei atitudini tolerante, de ascultare și de luare în considerare a argumentelor, ca o condiție atât de necesară a comunicării dascăl-elev, mentordascăl. Referitor la auto-control, acesta este imperios necesar, atât timp cât nu este dus la o extremă sau la cealaltă. Concluzionând, putem afirmacăesteabsolut necesarcaacesteabilități să-și păstrezevalorilefundamentale,însămarea majoritate a studiilor arată că nu sunt suficiente pentru un real succes. Este cunoscut faptul că este de maximă importanță componenta cognitiv-afectivă în dezvoltarea individului, capacitatea de a identifica și rezolva probleme, creativitatea, capacitatea de a lucra în echipă și de a rezista stresului, de a lua decizii, de a rezolva conflicte. Ceea ce putem face noi, aspiranți ai statutului de profesor mentor, este “să fim deschiși spre comunicare, să fim sinceri atât cu noi înșine, cât și cu cei pe care trebuie să-i ghidăm și să fim înțelegători în ceea ce privește emoțiile începutului, entuziasmul care pălește când se lovește de obstacole.” (Andreea-Oana Andrușca,( 2020), Profesorul mentor. Rolul și importanța activițății de mentorat. Criterii de selecție pentru profesorii mentori, Articol Revista Profesorului, București) Asemeni oricărei profesii, cea de cadru didactic presupune un cumul de cunoştinţe, abilităţi şi competente specifice pe care trebuie să le deţină cei care aleg să urmeze această profesie. Toate acestea se acumulează prin parcurgerea de către studenți a unor activități de pregătire teoretică şi practică, atât în domeniile specifice obiectelor de învăţământ ce urmează săfiepredate, cât şi în domeniul pedagogiei.Profesionalizareaconstituieprocesul formării unui "ansamblu de capacităţişi competente într-un domeniu dat pe baza asimilării unui sistem de cunoştinţe teoretice şi practice, proces controlat deductiv de un model al profesiei respective. Societatea de azi și de mâine are așteptări din ce în ce mai ridicate de la profesori. De aceea, pregătirea în specialitate concomitentă cu cea pentru cariera didactică implică o dublă responsabilitate. Practica pedagogică este activitatea prin care, cele două laturi ale formării profesionale (didactică și de specialitate) interacționează cu adevarat. Importanța practicii

pedagogice derivă și din faptul că este singura formă prin care se formează aptitudinea pedagogică și se pun bazele unui stil didactic personal.

Practica pedagogică este poate cel mai important element din formarea viitorilor formatori de oameni, de personalități puternice, capabile să se adapteze cu uşurinţă în toate domeniile vieții. De aceea cu fiecare lecție pe care o țin, elevii practicanți simt că dobândesc mai multă încredere în ei, își intră în personaj şi sunt din ce în ce mai conştienți de importanța unui profesor bine pregătit și mai ales talentat în viața fiecărui copilaș curios care începe să cunoască lumea ghidat de profesorul său.

De-a lungul unei zile, un profesor este nevoit să fie actor, prieten, antrenor, detectiv, părinte, căutător de comori care stau uneori, undeva, îngropate sub resemnare. Inocenţi nevindecabili, intrăm în jocurile copiilor, în clasă sau afară, nu atât spre a le arăta cum se face, cât pentru a descoperi lumea împreună. Odată ieşiţi din această convenţie, redevenim dascăli, însă nu severi, încremeniţi în rigori sau şabloane, ci înţelegători şi răbdători cu fiinţele ce se plămădesc lângă noi.

De la înşişi educatorii noştri, am învăţat că dascălii sunt suflete fără ascunzişuri, de o rară sociabilitate, generoşi, calmi, răbdători, reprezentând chipul probităţii morale şi profesionale, al credinţei depline în esenţa condiţiei umane.

Fiecare elev simte nevoia de a fi preţuit, iubit, evidenţiat. Noi, profesorii, le putem demonstra elevilor preţuirea noastră, prin fiecare cuvânt, gest, prin grija pe care le-o purtăm, făcând adânci popasuri în sufletele lor, tulburându-le, până la emoţie. Îi respectăm, prin faptul că îi tratam ca pe fiinţe unice. Le dăm sentimentul siguranţei, mai ales atunci când acţiunile şi cuvintele noastre sunt conforme cu un înalt cod moral.

Profesia de educator/profesor este complexă şi nobilă prin misiunea pe care o are de îndeplinit: formarea unor personalităţi autonome integrabile social, cu capacităţi de gândire critică şi creativă, cu un profil moral autentic şi cu o înaltă profesionalitate.

Chiar dacă importanţa socială a profesiei este uriaşă - din perspectiva transformării profunde a personalităţii, a dezvoltării substanţei intelectuale, fizice şi socio-morale a celor educaţi – această profesie în cadrul societăţii contemporane nu este printre cele mai solicitate, dar nu se regăseşte nici printre cele mai evitate. Este o profesie intelectuală respectată, care nui conferă deţinătorului putere, influenţă ori venituri băneşti deosebite, dar îi conferă un statut social ce-l plasează în zona de mijloc a societăţii.

Societatea actuală a dus la apariţia unor schimbări şi în cadrul sistemului educativ, schimbări care dau o nouă dimensiune rolului şi statutului cadrului didactic. Astfel, cadrul didactic nu mai este văzut doar ca un transmiţător de informaţii şi cunoştinţe prevăzute în programa analitică. El devine un gânditor şi un agent care trebuie să ia decizii iar în activitatea cu elevii devine un model şi un mediator. Ca model, cadrul didactic demonstrează în mod frecvent proceselede gândireşi explorare,iarca mediatorel este„interfaţă” întrecel careînvaţă şi mediul de învăţare, ajutând elevii să organizeze şi să interpreteze informaţiile.

Răspunzător de calitatea acestor schimbări, cadrul didactic, pe baza actualizării şi îmbunătăţirii ethosului pedagogic cu noţiunile propuse şi introduse de reforma din cadrul învăţământului (curriculum şcolar, evaluare formativă, managementul clasei de elevi ca grup social, noile relaţii profesor-elevi, manuale alternative, consiliere şi orientare, curriculum la decizia şcolii etc.) şi a dezvoltării tehnicilor pedagogice, le transpune în practica şcolară. Astfel, cadrul didactic/profesorul îşi construieşte propriul stil didactic adecvat noilor schimbări, stil ce se reflectă în următoarele direcţii de acţiune, direcţii ce pot fi asemănate cu puncte forte ale activităţii didactice:

Preocupareapentru cunoaştereaelevilor,anevoilor,intereselor,dificultăţilorşiproblemelor acestora. În vederea realizării acestei preocupări elevul trebuie să fie ascultat cu răbdare, lăsat

să se exprime, să-şi manifeste opinia, să se dezvăluie, să acţioneze. El, elevul, trebuie acceptat aşa cum este, trebuie sprijinit să fie el însuşi, să-şi manifeste personalitatea şi propria valoare, să-şi găsească propriul său drum în realizarea sa deplină.

Manifestarea unui nou tip de relaţie a profesorului cu elevii şi asumarea de noi şi variate roluri ale profesorului. Noua relaţie democratică dintre profesor şi elevi consolidează noile roluri ale profesorului de: organizator, îndrumător, consilier, mediator, moderator, manager al procesului educaţional, evaluator etc. astfel că ea (relaţia) câştigă în dinamism şi în flexibilitate, facilitează o comunicare reală între cei doi protagonişti ai actului educaţional.

Trecerea de la instrucţie la educaţie. În condiţiile actuale informaţia nu mai constituie un scop în sine,ci maidegrabămijlocul princarese formeazăcapacităţile,priceperile,deprinderile şi comportamentele elevilor, celor educaţi. Explozia informaţională, multitudinea surselor de informare a elevilor impune a învăţa elevii să aleagă, să-şi formeze priceperi de a analiza critic sursele de informare, de a utiliza doar sursele veridice. Această realitate este amplificată şi de faptul că scopul activităţilor desfăşurate în şcoală se centrează pe educaţia caracterului, inteligenţei, sensibilităţii, voinţei şi atitudinilor, pe educaţia ecologică, pe educaţia pentru democraţie, pentruparticipareşi dezvoltare, pentru toleranţă,pentru respectul proprieipersoane şi a celuilalt, pentru educaţie multiculturală şi pluralism, pentru educaţia patriotică, direcţii în care rolul profesorului este hotărâtor.

Deschiderea activităţii desfăşurate la clasă către sursele educaţiei nonformale. Elevii sunt educaţi de către profesor în vederea selectării, receptării, prelucrării şi aplicării conţinuturilor asimilate în afara şcolii. Profesorul se preocupă astfel, în mod intenţionat, cu articularea celor două tipuri de învăţare care au tendinţe de a se manifesta independent.

Utilizarea unor strategii didactice care plasează elevul în centrul procesului educativ prin solicitarea tuturor tipurilor de raţionamente (deductiv, inductiv, ipotetic, transductiv, analogic). În această situaţie observaţia, jocul de rol, studiul de caz, problematizarea asaltul de idei, descoperirea, dezbaterea etc. sunt integrate în lecţii de către profesor cu o înaltă măiestrie, în funcţie de natura obiectivelor şi a conţinuturilor, a nivelului de pregătire al elevilor.

Depistarea şi educarea înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor. Profesorul se preocupă în mod constant de crearea condiţiilor afirmării performanţelor maximale ale fiecărui elev, sunt construite condiţii reale de acces la succes şcolar şi social.

Promovarea unor noi tehnici şi instrumente variate de evaluare. Capacităţile cognitive, afectiv-motivaţionale, volitive, comportamentele, atitudinile, deprinderile, priceperile sunt astfel supuse de către profesor unei investigaţii la care şi elevii participă cu mai mare interes, multitudinea şi varietatea noilor tehnici şi instrumente de evaluare ajutându-i să transpună creativ ceea ce au acumulat.

Afirmarea capacităţii de autoevaluare a elevilor.

Dintre modalităţile explicite utilizate în vederea atingerii acestei capacităţi de către profesor se pot enumera: autocorectarea sau corectarea reciprocă, autonotarea controlată, notarea reciprocă etc.

Pentru ca toate acestea să fie atinse şi stăpânite de către cadrul didactic într-o măsură ridicată este nevoie de o activitate de formare continuă, activitate care să o continue pe cea iniţială şi să-l ancoreze pe acesta în realitatea de zi cu zi. Această activitate de formare continuă se poate realiza prin participarea la o serie de acţiuni obligatorii: dobândirea gradelor didactice (definitivat, gradul II, I, perfecţionările periodice), precum şi activităţile derulate la nivelul unităţii şcolare sau al localităţii sub forma: comisiilor metodice, activităţilor la nivel de catedră, la nivelul consiliului profesoral, consfătuiri pedagogice etc. Pe lângă acestea mai trebuie menţionate acţiunile neobligatorii, acţiuni care antrenează cadrele didactice dornice să se perfecţioneze: sesiuni de comunicări ştiinţifice, participarea la realizarea unor proiecte, participarea la conceperea şi realizarea de materiale didactice, fişe de lucru sau de evaluare

pentru elevi, manuale, îndrumătoare, caiete de muncă independentă pentru elevi, angajarea în acţiunipentrurealizareaderevisteşcolare(pentruelevi),revisteprofesionale(pentruprofesori), materiale de informare pentru elevi, profesori, părinţi, colaboratori, etc.

Această activitate de formare continuă presupune centrarea sa pe dezvoltarea deprinderilor de a lucra în echipă, pe dezvoltarea echipelor de cadre didactice. Echipa de profesori se pune în serviciul unor dificultăţi, a unor situaţii problematice, cazuri speciale –cazuri în care experienţa colectivă a cadrelor didactice este foarte importantă (un ex. deosebit de concludent fiind Consiliul profesorilor clasei).

Atât formareainiţialăcât şi cea continuăa cadrelordidacticetrebuie săiaîn considerare şi schimbările curriculare propuse şi să se centreze în jurul acestora. Noile planuri de învăţământ, noile concepţii integratoare, inter-, pluri- sau multidisciplinare, concepţia modulară, noile moduri de abordare a cunoaşterii, concepţia metodologică necesară realizării unui învăţământ obligatoriu până la vârsta de şaisprezece ani, introducerea informaticii, sunt doar câteva exemple de domenii în care e nevoie stringentă de intervenţie în /şi prin formarea permanentă. Unii profesori, în dorința de motivare a elevilor, acordă note mai mici sau îi compară cu alți colegi, ceea ce îi demoralizează, în unele cazuri și le dezvoltă o depreciere față de disciplina predată. Câteodată, în dorința de a scoate la suprafață tot ceea ce e bun la un elev, reușim contrariul, însă există suficiente căi de a remedia această neînțelegere. Secvența explicată, așadar, reflectă faptul că un profesor, involuntar poate schimba motivația elevului și nivelul în care acesta se implică, ceea ce este o realizare remarcabilă.

Cariera didactică este dificilă și destul de greu de gestionat iar profesorul trebuie să ajute elevul să evolueze într-un sens bun chiar dacă, de multe ori, se lovesc de înțelegerea greșită a mesajului din partea elevului sau de caracterul dificil al acestora. Unele persoane nu consideră, în totalitate, relația dintre profesor și elevi, un parteneriat deoarece în mai multe cazuri profesorul trebuie să se impună pentru a avea rezultate promițătoare. Ca în orice parteneriat, există conflicte sau nelămuriri care trebuie clarificate și gestionate iar aceste acțiuni, de obicei, sunt întreprinse de unul din parteneri care constată nevoia unei remedieri a situației. Același lucru se poate întâmpla și în cadrul activității de predare-învățare, unde profesorul este cel care oferă o resursă ce este răsplătită de elev prin modul în care utilizează acea resursă și o face profitabilă. Deci, se poate considera, un fel de parteneriat și relația dintre profesor și elevi. În concluzie, în întreaga sa activitate profesorul trebuie să devină un partener activ în educaţia continuă, un susţinător dar şi un „consumator” al acesteia. Numai astfel va putea să se ridice la aşteptările formatorilor săi şi să aibă sentimentul datoriei împlinite, atât faţă de el cât şi faţă de cei pe care îi modelează, îi pregăteşte pentru confruntarea cu rigorile vieţii. În mod sigur aceştia vor devein nişte învingători Așadar, a fi profesor înseamnă un risc asumat. Să-i înveți pe alții cum să învețe este o artă care implică răbdare, incertitudine, multe ore de studiu, emoție, descurajare etc. Mai mult de atât, rezultatul muncii unui profesor, nu se poate măsura calitativ și cantitativ, imediat. Profesorul nu este doar persoana care propune conținuturi, dă sarcini, cere conduite, ci este și cel care stimulează și întreține curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează comportamentele sociale, le întărește încrederea în forțele proprii, îi ajută să-ți desăvârșească identitatea. Acest multirol (actor, prieten, soră medicală, antrenor, detectiv, părinte, căutător de comori), al profesorului, deși complicat și dificil la prima vedere, cu timpul practicării se conturează, prinde formă și conferă practicantului- profesor în devenire, un statut apreciat de societate.

Această profesie se poate caracteriza drept nemuritoare deoarece, nu există vreo tehnologie care să poată îndeplini aceste roluri, simultan, pe viitor. De asemenea, apare și

satisfacția profesională care parcă îți dă aripi când vezi că reușești ceea ce ți-ai propus. A fi profesor are un efect generator și activator, dar și director, deoarece reușește să îmi îndrepte comportamentul spre ceea ce vreau să fiu în continuare.

Așa cum aprecia autorul M. A. Bloch în 1968 că “arta pedagogică, ce este, înainte de toate, arta de a te pune la dispoziția copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le înțelege universul, de alesesizaintereselecareîianimă,seîntemeiazăînmaremăsurăpeundar:vocațiapedagogică”. Iar cum această vocație pedagogică, o resimțim fiecare dintre noi, de mici, în momentul în care ne imaginăm cum ar fi să fim în locul profesorului din fața noastră sau cum ar fi să acordăm calificative sau să propunem teste, de ce nu te gândești cum ar fi să urmezi această profesie?

Mentoratul, între second-hand și inovație

Prof. dr. ANCAGORBAN, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Suceava

Cu certitudine, dintre toate portretele esențiale în existența fiecăruia, MENTORUL ocupă un loc relevant alături de figurile marcante ale carierei și dezvoltării profesionale ale fiecăruia dintre noi. După familie, învățător și, eventual, diriginte, MENTORUL ocupă segmentul existenței de adult a tânărului dascăl care abia „adulmecă” nebănuitele labirinturi ale meseriei de profesor.

Dex-ul este generos în privința termenului, oferind o paradigmă amplă de explicații dintre cele mai diverse: conducător spiritual, povățuitor, îndrumător, sfetnic, educator etc. Contextul actual al actualizării termenului, în fapt, este extrem de lapidar și sumar normat. În afarădeordinul 6464/din2.X.2023pentrumodificareași completareaOrdinului din 28.X12022 privind constituirea Corpului Național de profesori, Ministerul Educației nu oferă prea multe detalii legate de statutul acestui cadru didactic. Ministerul reglementează, însă, la punctul mentorat în ceea ce privește strategiile practice pedagogice ale elevilor din învățământul preuniversitar vocațional-profil pedagogic. Astfel, în liceele și colegiile pedagogice sau în unitățile de învățământ din consorțiile școlare coordonate de acestea, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 4.812/2020 privind aprobarea Regulamentului-cadru pentru organizarea și funcționarea învățământului pedagogic în sistemul de învățământ preuniversitar, profesorul mentor desfășoară activități specifice reglementate legal. Este exact conținutul pe care ne-am propus a-l dezvolta în lucrarea de față prin trimitere la portretizarea mentorului. Profesorul metodist la disciplinele de practică pedagogică, alături de îndrumătorul, învățătorul sau educatorul de practică, constituie cu certitudine un real model de MENTOR.

Din punct de vedere socio uman, acest specialist este persoana care încurajează, consiliază și acordă sprijin elevilor de la profil vocațional pedagogic în scopul evoluției în carieră a acestora. Mentorul, definit ca profesor de practică deține cunoștințe profesionale și aptitudinale necesare pentru realizarea cu succes a obligațiilor ce îi revin conform statutului. El oferă cel puțin patru tipuri de susținere:

1. susținere informaţională deoarece mentorul trebuie să se constituie într-o resursă informaţională pentru elevii săi, în sensul că trebuie să ofere cele mai noi cunoştinţe în specialitate, să le prezinte accesibil, să ofere latura acţională a acestora.

2. susținere instrumentală întrucât mentorul are datoria de a implementa elevilor deprinderea de a învăţa, de a selecta un material, de a discerne asupra unei informaţii folosinduse de dimensiunile cunoașterii. Elevii trebuie să facă diferenţa clară între abilitate , deprindere şi competenţă, pentru a şti cum să instrumenteze orice informaţie.

3. susținere evaluativă pornind de la premisa că mentorul oferă un feed-back de substanţă prin care să aprecieze atât calitatea cât şi cantitatea prestaţiei elevilor.

4. susținere emoţională, cea mai greu de realizat uneori. În acst caz, mentorului îi revine sarcinade aoferisuport şi înţelegereatuncicândelevul arenevoiedeaceasta,ceea cedetermină sporirea gradului de încredere faţă de mentor. În mod normal, creşterea gradului de încredere generează o mai mare implicare a elevului practicant, o capacitate de efort voluntar crescută, o atmosferă propice învăţării.

La disciplina limba și literatura română, mentorul, profesor metodist, își dublează sarcinile pe de o parte pentru că majoritatea conținuturilor se predau prin toate mijloacele de comunicare (verbale, nonverbale și paraverbale) și pe de altă parte pentru că e disciplină pentru examenul de titularizare.Astfel că, profesorul mentor capătă valențe noi. Devine responsabil și de ,,așezarea” în format pedagogic a informației de specialitate. Putem vorbi chiar de triplicarea ipostazelor în cazul mentorului la clasele cu profil pedagogic: profesor la disciplina de specialitate, metodist, pedagog. O sumă de competențe verificate prin performanța absolvenților atât la examenul de Bacalaureat cât și la examenul de titularizare. Dar, cu siguranța, cea mai evaluată competență este aceea care ,,sădește” în timp, care nu se pierde, ci construiește în tânărul dascăl un viitor mentor, un profesor de succes. Se evaluează la final de carieră și însumează toți dascălii cu renume pe care i-a format în timp.

Iată, în linii mari, portretul mentorului elevilor de la profilul pedagogic. Un amalgan distins de fermitate și blândețe, de profesionalism și omenie, de eleganță și franchețe. Într-un sistem incoerent legislativ, a fi mentor pentru viitorii profesori e un risc asumat.Asta înseamnă să fii uneori polul de stabilitate al unei lumi dominate de incertitudini, înseamnă să devii filtrul critic al schimbărilor venite în valuri și, nu în ultimul rând, catalizatorul unui bricolaj didactic menit să încununeze educația.

Bibliografie:

1.EllynGlen,ProgramDesign: CollaborationThroughMentoring&PeerCoaching,CambridgeEnglish Trainer Framework.DevelopedincollaborationwithNILE(NorwichInstituteforLanguageEducation), at http://www.mentors.net/library/collab_pc.php;

2. Iorga Georgeta, Suport de curs mentor, Zece Plus;

3.Popa Maria, Mentoratul Educaţional între Teorie și Practică at http://mariapopamaria.blogspot.ro/2012/05/mentorat-educational.html

Rolurile și calitățile unui mentor

Prof. MACUC CAMELIA, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Suceava

Cuvântul „mentor” provine din limba greacă și își are rădăcina în termenii „steadfast”, adică statornic și „enduring”, adică trainic. În cultura vestică, „mentor” este sinonim cu un profesor înțelept, un ghid, un prieten. Dicționarul Webster definește mentorul ca pe o „persoană de la care aștepți sfaturi înțelepte și îndrumare”. Acesta are abilitatea de a încuraja, de a spune

„Sunt aici pentru tine”. Chiar dacă un mentor poate fi un model de urmat, el nu îi cere altei personae să fie ca el, ci îi spune: „Te voi ajuta să devii cine vrei!”.

Mentoratul este un concept vechi îmbrăcat într-un sens nou. În istoria vechilor greci găsim conceptul atunci când Odysseus i-a solicitat zeiței Athena să se ocupe de fiul lui, Telemachus. Conform mitului, zeița a luat formă umană deghizată fiind în mentor și prieten pentru Odysseus. Rolul ei, după spusele lui Homer, a fost să acționeze ca un consilier înțelept și sprijinitor al tinerilor. Mentoratul apoi a devenit practică uzuală de când au apărut breslele și comerțul și s-a dezvoltat ucenicia care a permis tinerilor să dobândească anumite abilități, să beneficieze de mentoratul colegilor cu experiență.

Cele mai multe persoane care au avut succes în viață, au beneficiat la un moment dat de sprijinul uneia sau mai multor personae care au exercitat o influență asupra vieții personale și profesionale.

Statutul cadrului didactic-mentor prevede rolurile pe care le îndeplinește mentorul în activitatea sa de mentorat:

1. Mentor-model pentru practicant/debutant prin calitatea prestației didactice și prin implicarea în viața organizației școlare;

2. Mentor-resursă în contextual ofertei de activități didactico-demonstrative și al feedback-ului activităților didactice;

3. Mentor-consilier al practicantului/debutantului;

4. Mentor-evaluator al activității didactice desfășurate de practicant/debutant.

Rolul de model al mentorului trebuie înțeles în sensul de facilitator al învățării, al dobândirii independenței, dezvoltării anumitor abilități și al înțelegerii tuturor variabilelor specifice activității persoanei mentorate.

Calitățile esențiale ale unui bun mentor, conform lui James B. Rowley, sunt următoarele:

a) Un bun mentor este implicat în sarcina de a ajuta debutanții să obțină succesul și gratificarea în noua lor muncă. Mentorii sunt capabili să aibă un impact important și pozitiv asupra vieții altora, să participle la programe de formare de calitate, în care să se prezinte clar rolurile și responsabilitățile ce le revin.

b) Un bun mentor acceptă cadrele didactice debutante.

La baza oricărei relații eficiente de ajutor stă empatia-acceptarea altei personae fără a facejudecăți.Acestanujudecăsaurespingepersoanelementoratecafiindslabpregătite, naïve sau retrase, ci vede aceste caracteristici ca pe niște provocări ce trebuie depășite.

c) Un bun mentor dovedește suport instrucțional. Mentorii buni sunt dornici „să-i antreneze” pe debutanți să-și îmbunătățească performanțele, oricare ar fi nivelul lor de abilități. Discuțiile bazate pe împărtășirea experiențelor pot lua mai multe forme:

• mentorii și persoanele mentorate se pot angaja să predea în echipă sau să planifice în echipă;

• persoana mentorată să asiste mentorul;

• mentorul să asiste persoana mentorată;

• mentorul și persoana mentorată să asiste alte cadre didactice.

d) Un bun mentor este eficient în contexte interpersonale diferite.

Un bun mentor recunoaște că fiecare relație de mentorare are loc într-un context interpersonal unic. Asemenea unui bun cadru didactic care își ajustează comportamentele de predare și comunicare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor individuale ale elevilor, la fel și un bun mentor își ajustează comportamentul pentru a veni în întâmpinarea nevoilor individuale ale persoanelor mentorate. Pentru a face asemenea adaptări, mentorii buni trebuie să posede o înțelegere profundă a stilurilor propriadecomunicareșibunăvoințadeaobservaobiectivcomportamentuldebutanților.

e) Un bun mentor este un model de învățător continuu.

Mentorul este transparent vizavi de cercetarea unor cât mai bune răspunsuri și cât mai multor soluții eficiente la problemele lor. Ei modelează acest angajament prin deschiderea de a învăța de la colegi, inclusive de la debutanți și prin deschiderea de a dezvolta o creștere profesională printr-o varietate de mijloace. Ei conduc și iau parte la ateliere de lucru, predau și se înscriu la cursuri, dezvoltă și experimentează noi practice, își împărtășesc noile cunoștințe într-o manieră colegială cu cadrele didactice debutante.

f) Un bun mentor comunică speranță și optimism.

Însușirea principală a mentorilor este abilitatea de a comunica credința lor că o persoană este capabilă să depășească provocările prezentului și să aibă talent pentru a face lucruri bune în viitor. Un mentor bun capitalizează oportunitățile pentru a afirma potențialul uman al persoanelor mentorate. Ei fac asta în conversații private și în întâlniri publice. Davis (1991) propune o altă abordarea atributelor mentorului.Acestea sunt:

1. Duritatea tandră

O relație de mentorare implică obiectivitate și onestitate din partea mentorului. Mentorul trebuie să fie o oglindă care trebuie să reflecte lumina adevărului, în relația de mentorare existând perioade dure, când mentorul trebuie să îl confrunte pe începător cu aspect specific ale comportamentului său. În aceste situații, mentorul trebuie să dea dovadă atât de fermitate, cât și de sensibilitate.Agăsi un echilibru între cele două aspect apparent contradictorii este o permanentă provocare pentru mentori.

2. Capacitatea de a folosi și eșecurile

Greșelile au valoare pentru că, de cele mai multe ori, cei mai mulți dintre noi învățăm mai mult din greșelile noastre decât din succese. Mentorul înțelept știe să găsească oportunitățile ascunse în fiecare criză și eșec și îi învață și pe alții să le descopere.

3. Integritatea

Mentorultrebuiesăfieconștientcăesteunexemplu,căoameniiîlprivescși căexemplul său are un impact asupra celorlalți, încurajându-i sau descurajându-i.

4. Înțelepciunea

Înțelepciunea este capacitatea de combinare a judecății și curajului în scopul de a lua deciziile cele mai corecte, în ciuda presiunii grupului. Mentorul trebuie să fie un om înțelept care să își îndrume discipolii spre înțelepciune.

5. Motivația

Omodalitatebunăpentru unmentorde amotiva cadreledidactice esteaceea deainvesti încredere în ei. Acest lucru presupune încredințarea unei sarcini protejatului, pe care să o resolve singur. Scopul acestei activități este acela de a dovedi încredere în persoana mentorată pentru ca aceastabsă aibă curaj să încerce, să riște, să crească.

6. Perseverența

Perseverența este ingredientul principal în realizarea oricăror scopuri, în relația de mentorare, perseverența este esența acesteia, ce trebuie transmisă protejatului.

Perseverența este însoțită de critică. Deși mentorii folosesc uneori critica, ei fac acest lucru în sens pozitiv, critica devenind motivatoare, constructivă.

Mentorii pot servi într-o varietate de roluri în funcție de nivelul de angajament în relație. Ei pot transmite aspirațiile și obiectivele lor și pot împărtăși „începătorului” cunoștințele, atitudinile și aptitudinile (competențele) necesare pentru a obține rezultatele dorite. Suportul instrucțional și psihologic oferit tinerilor profesori nu este suficient însă, acestora adăugânduse și dezvoltarea. Scopul mentorării prin dezvoltare este ca profesorul debutant să devină un adevărat profesionist în domeniu. Prin modelare, încurajare, ascultare, mentorul poate ajuta cadrul didactic debutant să-și assume propria dezvoltare profesională, să capete încredere în forțele proprii și poate, desigur, să reducă stresul integrării într-un nou loc de muncă.

Bibliografie:

1. Ionuț Vlădescu, „Rolul mentorului în activitatea cadrului didactic debutant”, Conference „Competencies and Capabilities in Education”, Oradea 2009;

2. Rodica Zimbru, „Mentorat și dezvoltare profesională în context European”, Suport de curs.

Misiunea profesorului sau profesia de profesor??? -aceasta e întrebareaprof. ONOFREI Laura Maria, C. T. Al. I. Cuza- Suceava Mi-aș permite să încep cu întrebarea din titlu!

Îmi doresc să lămuresc curioșii, cu ce se întâmplă cu profesorul, după ce părăsește incinta școlii! Aș începe prin a se înțelege că este și el om, integrat într-o familie, responsabil pentru tot ce se întâmplă în globul de sticlă familial, transparent și opac totodată. Oare cine nu știe, că cea mai grea meserie din lume, este cea de părinte! Dar ce nu se știe, este misiunea pe care o are omul de acasă în viața elevilor! Cum imprimeul lui sufletesc, se transferă prin ore de muncă, asupra minunaților adolescenți, pregătiți să ia viața în piept, cu o energie debordantă! Câți știu, ce muncă este în spatele orelor de la școală, pentru ca acest om să poate să adune în timp, experiența necesară pentru a șlefui și a sculpta, sufletul firav al viitorului tânăr. Misiunea sa este foarte grea, adică prin toată energia lui, PROFESORUL, poate să îi pună aripi adolescentului, cu care să zboare și să își împlinească visele sau i le poate frânge, fără măcar să știe, înfrânându-i zborul pentru totdeauna sau doar pentru o vreme, până când tânărul adună destule ingrediente pentru a-și atinge visul, cu multă perseverență.

Nu aș omite să amintesc, ce importanță au părinții în viața tânărului, până acesta vine la școală! Din acest motiv, orice cadru didactic are o misiune mai râvnitoare sau mai ușoară, în funcție, de cât de bine și-a făcut părintele treaba în procesul de modelare a elevului din bancă.

Succesul elevului, se atinge, dacă cei trei participanți la procesul de creștere al viitorului OM, părinți-copii-cadre didactice,își manifestă nu doar interesul, ci și implicarea!

Am făcut acest început, pentru a puncta, influența benefică pe care au avut-o profesorii mei, în formarea mea! Despre cei care mi-au tăiat avântul, prefer doar să îi las în urmă, lăsând patina timpului să șteargă urmele, pe care mi-am impus să le uit! PREFER să aduc în lumină, doar influența benefică, sănătoasă a celor care mi-au ghidat pașii spre sămânța sufletului, cei ce mau ajutat să mă descopăr și să îmi cunosc limitele, ba chiar să mi le depășesc.

Cu bucurie îmi amintesc de minunata mea dirigintă, din clasele gimnaziale, care mi-a dăruit, nu doarlecții valoroasedespreomenie, ci mi-a picurat atâtdemultedelicatesesufletesti, doar pentru a da savoare și preț fiecărei clipe de viață. Prin implicare si responsabilitate, ne-a dăruit nouă, copiilor ei, altfel spus elevilor ei, nu doar carte si informații solide pentru a ne croi drumul spre a ne împlini dorințele a ceea ce doream fiecare să devenim, ci ne-a învățat cum trebuie să te porți cu cei de lângă tine, oferindu-ne lecții despre politețe, despre a iubi și respecta tot ce ne înconjoară, prin ieșiri în natura oferindu-ne astfel contactul direct cu trilul suav al păsărilor, adierea firavă a vântului, cu minunatul colorit ce ni-l oferă fiecare anotimp.

Am primit în dar, de la acest suflet minunat, momente în care ne-am descoperit pasiunile, am învățat împreună să ne respectăm și să ne sprijinim de-a lungul anilor petrecuți alături, ne-am descoperit gustul pentru muzica, artă….. ne-am descoperit pe NOI, ne-am descoperit puterea din interiorul nostru.

Toate aceste amintiri din cadrul anilor de școală, au completat tabloul creionat de către familie, de viața alături de prieteni și colegi, toți fiind pioni foarte importanți, aflați într-o mișcarea permanentă, a ceea ce înseamnă pe scurt, VIAȚA!

Aș concluziona, pentru noi toți, profesorul are misiunea de a sculpta și șlefui, sufletele și viețile copiilor!

Atributele profesorului mentor

profesor învățământ primar CULIȚĂ

GABRIELA

Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava

„O școală în care profesorul nu învață și el, e o absurditate”. (Constantin Noica)

Motivarea pentru cariera didactică a devenit o condiţie obligatorie, nu doar pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ ca atare, ci și pentru însăşi evoluţia societăţii într-o direcţie pozitivă.Astfel, cadre didactice motivate înseamnă elevi motivaţi. Evident că reciproca la această situație este îngrijorătoare: lipsa motivării cadrelor didactice poate conduce, destul de uşor, la apariţia lipsei de motivaţie şi la elevii cu care lucrează. Mentorul didactic are un rol esențial în această direcție: a menține motivația debutanților pentru rămânerea și evoluția în învățământ,nuîn altăparte.Prinmentorat, realmentepoțiaflacâtecevadin „rețeteleșisecretele de succes” pe care le-a folosit modelul tău pentru a ajunge la un nivel superior, poți primi consiliere și ajutor. Mentoratul însă nu e o activitate caritabilă. Ce câștigă mentorul? Prin lege poate fi remunerat, dar ceea ce cu siguranță îi rămâne, e satisfacția de a contribui la dezvoltarea cuiva. Mentorii sunt persoane care se află foarte sus în piramida lui Maslow, la nivelul de autodezvoltare, moralitate, creativitate, utilizarea potențialului creativ, autoîmplinire. Mentoratul este o parte importantă din viața fiecărui om, în sensul că fiecare om are, conștient sau neștiut, un mentor, sau este el însuși mentor pentru alții.

Ce este mentoratul?

Dacă vorbim la modul general, mentoratul trebuie înțeles ca o relație de sprijin și orientare în viață și carieră, în evoluția personală și profesională, în care, pe de o parte se află mentorul, definit în dicționar ca fiind „conducător spiritual, povățuitor, îndrumător, educator”, iar pe de altă parte – discipolul, cel care se formează lângă un model uman.

Referindu-ne la învățământ, la educație, mentoratul prefigurează o nouă relație profesională între profesorul debutant/ student/ începător şi mentorul/ maestrul/ profesorul experimentat, care consiliază formarea continuă și dezvoltarea profesională a celui dintâi.

Care au fost mentorii dumneavoastră? Cu alte cuvinte, care sunt persoanele care v-au influențat în carieră și în viața personală? Încă din primii ani de grădiniță avem în fața noastră modele. În goana după o şcoală mai bună, părinţii caută, de fapt, profesori-mentori, ei stau la cozi la înscriere la şcoli cu renume, doar pentru că acolo predau oameni pe care îi doresc ca îndrumători pentru copiii lor. Resursa umană este de fapt principalul factor care aduce o școală în fruntea unor clasamente. Din acest punct de vedere, am avut noroc de o învățătoare deosebită la Școala Gimnazială Nr. 3, Suceava, doamna Giurcă Eugenia, care mi-a imprimat o veritabilă disciplină și organizare a învățării, a vieții, și – esențial – interesul imens pentru cărți și lectură. Apoi, profesoara de limba română din gimnaziu, doamna Boroș Lucia, care a construit frumos mai departe pasiunea pentru cuvântul citit și scris. În liceul pedagogic de la Suceava, directorul școlii și profesoara noastră de istorie mi-a transmis, cumva, modul în care trebuie să te prezinți în fața clasei: impecabil pregătit științific și metodic, dar cu o disponibilitate imensă pentru a asculta și înțelege fiecare elev de acolo.

În general, admir oamenii care gândesc, cu mintea coborâtă în inimă. Întotdeauna așa am încercat să mă dezvolt și să aplic acest crez al meu, atât la catedră, ca învățătoare timp de 28 de ani, cât și în calitate de metodist, dar și în viața de toate zilele.

Care sunt calitățile unui mentor?

Denumirea de mentor provine de la un personaj mitologic, bătrânul şi înţeleptul prieten și sfătuitor al lui Ulise și, totodată, profesorul lui Telemah, fiul acestuia. Sub îndrumarea lui, Telemah devine un conducător iubit şi eficient. Astăzi, termenul este folosit pentru a numi un prieten şi un model, în acelaşi timp, un sfătuitor - consilier, o persoană care oferă suport, în moduri diferite, pentru a atinge obiectivele propuse.

Mentorul din învățământ îl ajută pe profesorul debutant să-şi dezvolte calităţile de care are nevoie pentru scopurile profesionale propuse, în primul rând prin modelul personal. Generic vorbind, aceste calități sunt:

- înţelepciunea (înseamnă să înveţe cum lucrează sistemul);

- analiza (să înţeleagă consecinţele deciziilor şi acţiunilor sale);

-flexibilitatea (îl învaţă pe tânăr să înveţe din greşeli, să se reconsidere cu încredere, putere şi determinare);

- independenţa (tânărul este pregătit pentru schimbare, gata să-şi asume riscurile). Mentorul tepoateajutaîn multefeluri: din vastaluiexperienţăsănufaci anumitegreşeli pecarepoateelle-afăcut;săîţidefineştiscopurileprincipaleîn carieră;săîţidescoperipunctele slabe şi punctele tari; te motivează; este onest, obiectiv și critic – dacă este cazul. Definitorii ar putea fi considerate generozitatea – cu referire la împărtășirea propriei experiențe - și creativitatea – cu referire la alegerea acelor situații/experiențe noi de învățare/experimentare, care dezvoltă plenar cariera discipolului.

Ce mentori își pot alege tinerii, elevi sau studenți, din zilele noastre? Mentorii mei și, probabil, ai generației mele, sunt, în principal, dascăli, oamenii cu care interacționam zilnic, care ne învățau. Aveam foarte des o carte în mână și ne raportam și la modele din lecturile noastre. Astăzi, însă, trăind într-o eră informațională și digitală, cu o răsturnare a valorilor sociale, lucrurile stau altfel. Nu întotdeauna școala răspunde nevoilor și dorințelor copiilor noștri, iar în aceste cazuri și modelele lor în viață vor fi din alte domenii. Din păcate, foarte mulți tineri își aleg modele din categoria celor promovate de mass-media, intens, dar nefast pentru educarea tinerei generații: oameni care dobândesc bunuri materiale foarte repede și ușor, fără studiu aprofundat, fără muncă susținută.

Pentru profesorii debutanți există cu siguranță în fiecare școală dascălii cu experiență, a căror carieră a evoluat odată cu școala, care pot fi mentorii direcți. De asemenea, cu accesul practic nelimitat la informație, poți găsi un mentor într-un profesor de succes, chiar premiat, din altă școală, din altă țară. Comunicarea nu mai are bariere nici logistice, nici lingvistice, deci, în funcție de disponibilitatea fiecăruia, experiența se poate împărtăși și „indirect”. O oportunitate

este și multitudinea de proiecte, prin care se pot finanța mobilități individuale/de echipă, în urma cărora un mare impact are stabilirea unor colaborări între cadre didactice.

A fi dascăl este o profesie și o vocație… Fără dascăli nu avem doctori, artiști sau conducători, dar este și o răspundere imensă pentru fiecare oră a fiecărui elev. O decizie a noastră poate influența pe termen lung un destin. Dacă ne amintim cine a fost primul om numit învățător, vom înțelege minunata misiune pe care ne-o asumăm zi de zi educând copii sau pregătind pe cei care îi educă. Vă doresc, dragi colegi, să găsiți împlinire deplină în această profesie, iar cu fiecare generație pe care o preluați, să vă întineriți de fapt, spiritul!

Citatul care se potrivește foarte bine temei în discuție – mentoratul –, dar și educației, în general, și afirm asta ca dascăl și ca mamă a unui tânăr de 20 de ani și o adolescentă de 15 ani, este: “Puterea exemplului nu este doar o metodă de educație, ci este singura metodă” (G. G. Jung).

Sitgorafie: https://learn-me.ro/blog/cine-este-mentor/

Dascălul ca model de viață

Prof. CUSIAC PAULA, Colegiul Tehnic „ Al. I. Cuza” - Suceava

Un vechi proverb chinezesc ne spune astfel: “Dacă vrei un an de prosperitate, cultivă grâu. Dacă vrei 10 ani de prosperitate, plantează copaci. Dacă vrei 100 de ani de prosperitate, investește în oameni.”

Educația oferită tinerelor vlăstare este cea mai bună investiție în ceea ce privește viitorul acestora și dezvoltarea lor ulterioară.

În primii ani de viață, familia și mediul sunt principalii factori răspunzători de educația și formarea copiilor. Însă, din momentul debutului vieții de școlar, își intră în rol învățătorul, despre care putem afirma că este primul dascăl care încearcă să sculpteze caracterul și sufletul elevilor săi.

Învățătorul este cel care inițiază micul elev în tainele cunoașterii, a cititului, a scrisului și a socotitului și este cel care “cuprinde” mânuța copilului și îl ajută să scrie primele litere.

A fi dascăl este o vocație, deoarece munca sa este foarte grea uneori, cere multă răbdare, perseverență și rodul ei se vede peste ani și ani. Nu oricine poate avea răbdare cu copiii, nu oricine se poate jertfi, nu oricine poate oferi înțelegere, căldură, dincolo de cunoștințele transmise.

Dascălul lucrează cu sufletul omenesc, iar din acest motiv el însuși trebuie să fie bun și să devină un model de viață, de comportament frumos pentru generațiile pe care le instruiește.

Tot el este cel care te învață să înveți, să te concentrezi, să îți gestionezi emoțiile, să oferi bunătate, să iubești binele, frumosul, dreptatea și cinstea, să îi respecți pe cei din jur și munca lor, oricare ar fi aceasta.

Pasiunea pentru meseria aleasă, puterea de stăpânire, măiestria și tactul pedagogic, dragostea pentru copii, capacitatea de empatie, delicatețea sufletească sunt calitățile dascălului, care îi asigură eficiența muncii didactice.

Munca unui dascăl este reușită atunci când este strâns corelată cu elevii și părinții acestora, cu mediul familial, pentru că elevul de acolo provine și acolo își are rădăcinile.

Influența pe care dascălul o are asupra fiecărui copil este permanentă și nu putem ști niciodată unde se oprește.

Port un respect deosebit celor care m-au învățat, care mi-au modelat sufletul, mi-au îndrumat pașii, pentru a ajunge aidoma lor.

IMPORTANȚA MENTORULUI PENTRU PROFESORUL DEBUTANT

Prof.înv. primar ANDRAȘCU MARINELA

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava

Profilul unui mentor descrie acea persoană care datorită experienței sale învață și îndrumăprinsfaturiopersoanănouădintr-undomeniudeactivitate,avândroldecălăuză. Rolul său este să influențeze într-o direcție ascendentă formarea inițială a unui novice și, de aceea, devine pentru stagiarul său un model de înțelepciune, de conduită și de profesionalism. Din cele mai vechi timpuri, mentoratul s-a desfășurat ca o legătură între un expert și un debutant. Mentorul este un profesionist demn de urmat care oferă condiții de învățare permanentă pentru cel pe care îl inițiază în tainele meseriei sale. Acesta are numeroase competențe profesionale, abilități și aptitudini de relaționare care îi servesc drept model celui care vrea să învețe. Una dintre cele mai importante calități și valori ale unui bun mentor este, în primul rând, o bună competență de comunicare asertivă, deoarece acesta trebuie să construiască și să mențină o relație constructivă și pozitivă cu novicele său, în ciuda lipsei de experiență a stagiarului. Prin arta comunicării, mentorul facilitează procesul de transmitere a informațiilor tehnice și emoționale către tânărul dornic să învețe noua meserie și îl consiliază și îndrumă, cu empatie, atunci când întâmpină provocări profesionale în domeniul ales. Comunicarea dintre cei doi trebuie să se realizeze într-un cadru degajat, constructiv și cu o ascultare activă bidirecțională, astfel încât transferul de informații să motiveze și să emită judecăți de valoare pentru cel care învață.

În cariera didactică, mentorul este profesorul care, datorită competențelor și aptitudinilorluiprofesionaleși relaționaledobânditeîn timp,arecasarcinăinserțiaprofesională a cadrului didactic debutant. El este preocupat de formarea inițială și dezvoltarea profesională a unei persoane aflate în perioada de debut a carierei, persoană care are nevoie de îndrumare, sprijin și consiliere în luarea deciziilor didactice. Pentru acesta, influența mentorului este decisivă, deoarece el îi formează novicelui perspectiva asupra noului domeniului de lucru, conturându-i portretul de dascăl și modelându-i stilul didactic.

Profesorul debutant observă în mentorul său o sursă de inspirație care îl va stimula și încurajasăsedescopereînnouacarieră.Prinviziunealui,mentorulîncurajeazășiîmbunătățește aptitudinile stagiarului, oferind soluții pentru îmbunătățirea activității acestuia din urmă. El este preocupat să caute talentul ascuns al stagiarului și să îi stimuleze potențialul spre atingerea succesului profesional și personal.

Prin exemplul grăitor al mentorului, profesorul debutant parcurge primii pași din cariera didactică fiind pregătit. El primește îndrumări în ceea ce privește proiectarea didactică, managementul clasei, gestionarea situațiilor educaționale, integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale și alte responsabilități pe care le are la nivelul instituției școlare. Primul an la catedră trebuie să fie o sursă constantă de dezvoltare și creștere profesională. Debutantul trebuie încurajat și îndrumat privind activitatea metodică de la clasă prin modele și suport științific actualizat, și ghidat în acele situații provocatoare menite să îi dezvolte abilitățile profesionale.

Inițierea în cariera didactică nu urmează o rețetă universală, ci este dirijată de particularitățile deosebite ale relației dintre fiecare mentor și stagiar. Cei care aspiră la statutul de profesor trebuie să își investească răbdarea, recunoștința și încrederea în modelul ales și totodată să se implice în propria lor formare, selectând acele valori pe care le consideră primordiale în domeniul pe care și l-au ales.

Bibliografie:

CORNELIASTAN,(2020) Mentorat si coaching in educatie.Actadidactica.Volumul 18, EdituraPresa

Universitara Clujeana

ANTONETA-GEORGINA BOLCHIS, (2023), Editura Limes

Mentorul și rolul acestuia în decursul carierei didactice

Prof. PUIU OANA

Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Suceava

Astăzi cuvântul „Mentor”, este un nume comun, dar acesta a avut o însemnătate aparte, deoarece el reprezenta înțelepciune, învățătură, era un îndrumător și un adevărat conducător (termenul fiind întâlnit prima dată în Odiseea lui Homer).

Ultimele decenii au marcat, în România, progrese mari în sistemele de formare ale cadrelor didactice privind dezvoltarea și formarea sistemului de mentor, profesorii începători fiind sprijiniți și oferindu-le consiliere și îndrumare atunci când este necesar.

Mentorul joacă un rol foarte important în mediul profesional, prin dezvoltarea permanentă a abilităților proprii, acesta ne ajută și la dezvoltarea personală printr-o evoluție constantă de la copil la adult.

În continuare voi vorbi despre această dezvoltare personală, pornind de la copil, până la adult și despre influențele mentorilor în fiecare etapă a dezvoltării individului. Inițial am vrut să vorbesc despre un mentor care mi-a marcat adolescența, dar am realizat că de-a lungul timpului am avut mai multe astfel de persoane.

Înînvățământulpreșcolar,educatorulestecelcareneîntreținecuriozitateapentrulucruri noi, ne modelează comportamentul și ne ajuta să avem încredere în propriile forțe.

Învățământul primar îl are în prim plan pe domnul învățător/doamna învățătoare care deschide ușa către viitorul fiecărui copil. Este persoana care ne călăuzește printre liniuțe, bastonașe, cifre, litere și lecturi. În cei cinci ani petrecuți împreună, învățătorul este cel care are imensa responsabilitate de a-și pune amprenta asupra copiilor, ceea ce le va marca întreaga viață.

Școala gimnazială este strâns legată de diriginte, care coordonează activitatea clasei si îi ajuta pe micii elevi să depășească despărțirea de învățător/învățătoare și să facă față noilor provocări și noilor materii, care vin la pachet cu profesori, cerințe, și personalități puternice. Liceul este perioada cea mai dificilă deoarece copiii intră în perioada de adolescență. Se dezvoltă biologic, caracterial și idealist. Unii dintre ei pot avea un comportament neadecvat, apar primele sentimente față de sexul opus și primele probleme. În acest context, profesorul de liceu influențează viitorul adolescenților prin comportament, ținută și prin sfaturile pe care le dau pentru a îi ghida în alegerea viitoarelor meserii.

În concluzie mentorii sunt „modelele” pe care le-am avut în diferite etape ale existenței noaste. Influența mentorilor depinde foarte mult de personalitatea acestora, ei oferind suport moral, sunt drepți și echitabili, au o capacitate mare de toleranță, sunt responsabili și, nu în ultimul rând, promovează integritatea personală și profesională.

Bibliografie:

1. Rolul profesorului mentor în învățământul preșcolar românesc- Maria Trăistaru Grigore;

2. Iorga Georgeta, Suport de curs mentor, Zece Plus.

MENTORUL- DESCHIZĂTOR DE DRUMURI

Prof.. VIERIU CAROLINA

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava

Profesorul mentor - un deschizător de drumuri pentru elevi, cu o pregătire profesională recunoscută în mediul organizațional, adaptabil la diferite situații, comunicativ, deschis și empatic, entuziast. Acesta poate fi portretul unui mentor de practică pedagogică, descris în câteva cuvintesugestive, dar în realitateașcolii el estemult maicomplex,areîncorporatetipuri de modele capabile să ofere elevilor posibilitatea de a-și însuși metode, procedee, tehnici cât mai variate, să mobilizeze elevii în acțiuni realiste, să asigure confort în atingerea unor obiective, să acorde feed-back-uri eficiente și în mod constant.

Profesorul mentor de practică pedagogică este cu mult mai vizibil în mediul școlar prin acțiunile pe care le întreprinde: activități de mentorat educațional, activități în care interacționează cu elevii în scopul furnizării de informații pedagogice și metodice specifice disciplinei, organizarea de lecții-suport sau demonstrative, discuții în care argumentează despre unele abordări punctuale, activități în care consiliază elevii în elaborarea proiectelor de lecții, îi învață să predea și îi încurajează să susțină lecții creative - un deziderat care răspunde sintagmei „creator de situații de învățare” atribuit profesorului modern.

Conexiunea dintre profesorul mentor de practică pedagogică și acțiunile de mentorat estecea careasigurăobunăfuncționalitatearelației profesor-elev.Sevorbeștefoartedes despre calitățile unui bun mentor. În realitatea activităților de mentorat de practică pedagogică, acestea devin mult pregnante având în vedere nevoia de modele, la vârsta adolescenței; un model de personalitate,unexemplu pozitiv pentruelevi, agent motivatorcaresădeclanșezeși săîntrețină interesul elevilor pentru învățare, creator de situații de învățare care asigură prelucrarea informațiilor adaptându-le mereu la sistemul de gândire și nivelul de înțelegere al elevilor și nu în ultimul rând un observator fin al comportamentului elevului.

Activitatea de mentorat reprezintă un proces complex de îndrumare a elevilor în cadrul practicii pedagogice din școală, de către profesorul mentor, un profesor de specialitate, care pune în slujba acestora un set de competențe profesionale, relaționale și aptitudinale și care stau la baza construirii unor relații care să asigure atingerea unor obiective în faza inițială de formare.Accentul pe asistență, practică și pe îndrumare, pe consiliere și sprijin, pe ghidare spre dezvoltare și focalizare pe soluții sunt câteva atribute importante ale relației stabile dintre profesor și elev în cadrul practicii pedagogice.

În cadrul acestui proces complex de îndrumare, mentorul de practică pedagogică oferă elevilor informații adevate și posibilitatea de a le instrumenta, sprijin emoțional în sensul oferirii de suport și înțelegere atunci când elevul are nevoie și nu în ultimul rând sprijin evaluativ în sensul aprecierii prestației. Este important, în acest context, să se stabilească conexiuni între cunoștințele teoretice asimilate și practica propriu-zisă , de predare la clasă, numită în materiale de specialitate „învățare experiențială” dar și un mod în care să fie gândită

relația dintre teorie și practică în formarea competențelor profesionale. În cadrul practicii pedagogice crearea unui mediu cognitiv este valoros pentru elevi în sensul responsabilizării în mai mare măsură a fiecăruia, prin analiza propriilor practici și optimizarea prestației în raport cu elemente personale. Exercițiul reflecției individuale a elevului practicant poate conduce profesorul mentor să descopere, să dezvăluie și să articuleze performanța la care a ajuns elevul. În concluzie, conceptul de mentor de practică pedagogică aduce în atenție personalitatea unui profesionist care își pune în slujba elevilor cunoștințe, abilități, transfer de idei și păreri, înformații practice, într-un mediu educațional bazat pe încredere.

Bibliografie:

Rowley, James B., The Good Mentor, https://www.ascd.org/el/articles/the-good-mentor

Păun, E., Ezechil, L. (2013). Metode și tehnici de coaching folosite pe perioada practicii pedagogice. București: Matrix Rom.

Stan, C. (2020). Mentorat și coaching în educație. Cluj: Presa Universitară Clujeană.

PERSONALITATEA MENTORULUI

Prof. POPESCU ANAMARIA, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava

Pentru a educa... trebuie mai întâi şi fără încetare să te educi pe tine. A. Berge. Mentorul este cel care trebuie să dea un nou sens verbului „ a educa”, ce este asociat, de cele mai multe ori cu noţiunea de formare în scopul de„ fabricare a oamenilor conform unui model comun, unic”( Albu, G.). Pentru mentor a educa înseamnă cunoaştere şi autocunoaştere, valorificare personală, precum şi valorificarea fiecărui cursant pornind de la atributele acestuia, de la aptitudinile sale definitorii.

Sarcina mentorului este de a crea un mediu cât mai puţin anxios, încurajând o atmosferă de încredere, de securitate şi susţinere, să înţeleagă cât de important este sentimentul de securitate, de susţinere pentru fiecare cursant - crea un mediu stimulant, care să facă apel la resursele, posibilităţile, capacităţile cursantului

O altă sarină a mentorului este aceea de crea un mediu care să respecte libertatea fiecăruia, în care cursantul să nu se simtă încorsetat, ajuntandu-l astfel pe acesta să-şi afirme propria valoare, dar şi pe mentor să-l cunoască aşa cum este. Mentorul este un pilon pe care se sprijină sistemul educativ, de tăria lui depinzând rezistenţa,durabilitateaansamblului.Nuputemvorbiîn termenicategorici în sensul că rolul său este în mod unic crucial, dar putem recunoaşte o egalitate a factorilor fiecare putând influenţa sau declanşa o prăbuşire a sistemului, însă nu singular. Reacţia în lanţ duce la o repartizare relativ egală a culpabilităţii sau din contra la âmpărţirea laurilor reuşitei cursanţilor.

Mentorul, ca parte componentă a şcolii- instituţie, familia ca microsistem şi sociatatea ca macrosistem îşi asumă de cele mai multe ori vina sau meritul în proporţii variate. Cel mai important este efectul, modul în care totul se răsfrânge asupra cursantului elevului determinând cristalizarea unei personalităţi puternice sau labile. Responsabilizând la maxim mentorul, pornind de la finalităţile actelor sale atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, i se trasează acestuia linii directoare traduse sub formă de competenţe obligatoriu de operaţionalizat. Acestea

sunt:  competenţa culturală se referă la pregătirea de specialitate, însuşirea tuturor informaţiilor, cunoştinţelor şi a mijloacelor de vehiculare a acestora, precum şi la însuşirea unei „culturi generale” în care să poată fi integrată „cultura specifică domeniului specializat”. (Antonesei, L., 2002, p.116).

Există trei modele de mentori, respectiv:

 model centrat pe achiziţii, vizând formarea competenţelor, definite în termeni de cunoştinţe, abilităţi, comportamente, performanţe;

 modelul axat pe dezvoltarea personalităţii viitorilor educatori, a dimensiunii lor socio - afective şi a proceselor de maturizare intelectuală;

 modelul axat pe analiză, pe înţelegerea fiecărei situaţii pedagogice unice, pe dinamica raportului teorie – practică educaţională / pedagogică.

 Competenţa psihopedagogică prin care se evidenţiază capacitatea mentorului de a cunoaşte personalitatea fiecărui cursant, de a-l înţelege şi a-şi adapta stilul, mijloacele, nevoilor, trebuinţelor, aspiraţiilor acestuia. Această competenţă este exprimată prin următoarele capacităţi: • identificarea stilului de învăţare, a ritmului şi posibilităţilor fiecărui cursant; • depistarea cauzelor dificultăţilor pe care le întâmpină cursanţii; • dispunerea şi vehicularea mijloacelor de contracarare a acestora; • stimularea şi încurajarea cursanţilor prin: - aprecieri verbale, - antrenarea în activităţi în care pot fi valorificate posibilităţile cursanţilor, resursele de care dispun, - varietate la nivelul activităţilor; • asigurarea unui climat educativ deschis, angajat; • adoptarea sarcinilor educative în funcţie de capacitatea fiecăruia; • evaluarea corectă a performanţelor cursanţilor;

 Competenţa psiho-afectivă şi de comunicare,ceţinemai mult destructura personalităţii, afectată sau nu, „întărită” sau „compensată” prin educaţie (idem, p.116). Aici sunt cuprinse, în primul rând, trăsături ce ţin de ereditate, definind personalitatea mentorului. Sunt profesori care au dobândit acest statut exclusiv prin prismacunoştinţeloracumulate,aabilităţilorintelectuale,neglijându-secalităţile ce ţin de structura de personalitate şi care sunt indispensabile pentru această profesie. Se impune o selecţie riguroasă înainte de a se mai irosi generaţii.

 Competenţa morală care se reflectă în conduita şi comportamentul mentorului şi omului, indiferent de contextul în care se află, fiind el însuşi efectul valorilor promovate şi devenind astfel un model pentru toţi ceilalţi, educatorul având sarcina de a controla conduita elevilor, precum şi propria sa conduită.

 Competenţa managerială, cu rolul de a asigura eficienţa organizării şi conducerii activităţilor, proceselor, colectivelor educative (Antonesei, L., 2002, p.117), având în vedere impactul puternic pe care-l are asupra climatului educativ şi acesta, la rândul lui, asupra evoluţiei şcolare a cursantului şi a personalităţii sale. Această tablă conturează atât modelul informativ, cât şi pe cel formativ completând portretul ideal al mentorului. La nivel pragmatic, Srefanovic prezintă o extensie a acestor competenţe, sub forma trăsăturilor ereditare şi dobândite care trebuie să alcătuiască portretul educatorului(1979,p. 226), lista fiind deschisă şi adăugând cu această ocazie câteva aspecte, astfel: • exigenţă corespunzătoare; • control sistematic; • dreptate, obiectivitate, nepărtinire, imparţiabilitate; • prietenie, comunicativitate; 3 • spirit democratic; • înţelegerea elevului, apreciere, toleranţă,

omenie; • sinceritate, loialitate, corectitudine; • atitudine plină de tact, politeţe, amabilitate, atenţie; • sensibilitate, afecţiune, bunăvoinţă; • consecvenţă, principialitate; • răbdare, echilibru, autocontrol; • interes faţă de personalitatea cursantului; • cunoaşterea particularităţilor individuale ale cursanţilor; • atitudine diferenţiată; • adaptabilitate.

 Competenţa axiologică, capacitatea mentorului de a evalua în mod obiectiv noii stimuli culturali, valorici, pe care să-i înglobeze în propriul sistem. Este o competenţă superioară deoarece presupune valorificarea mai multor aspecte care ţin atât de personalitatea mentorului, cât şi de mediul educativ şi social în care acesta este format. Se impune:

• formarea în timp a unui sistem propriu de valori culturale care să devină reper în selecţia noilor valori;

• stabilireacriteriilor deselecţie,încercându-sediminuareasubiectivismului în sensul alegerii acelor valori „ adevărate” care să contureze personalitatea şi nu în mod unic a acelor valori care ne plac.

• gândire profundă care să elimine din start înclinaţia spre ceea ce este uşor de însuşit, spre acele valori a căror punere în practică duce la beneficii imediate pe orice plan;

• personalitate, privită ca instrument pentru însuşirea acelor valori care se modelează structurii interioare, corespunde principiilor, modului de a gândi şi a acţiona. Acest lucru este vital dacă ne referim la realitatea conform căreia cele mai bune valori, unice şi adevărate, sunt cele la care aderă comunitatea, grupul din care facem parte. Nu se impune în acest caz o negare a acestor valori, ci o mai bună triere, modelare, precum şi puterea de a ne promova propriile valori demonstrândule autenticitatea. Această competenţă este importantă pentru mentorul privit ca model cultural, dacă realizăm impactul uriaş pe care acesta îl are asupra cursanţilor. Aceştia din urmă caută acest model. Sunt debusolaţi şi au nevoie de cineva care săi călăuzească. Structura lor este prea fragilă pentru a-şi putea forma un sistem valoric. Nu înseamnă că el nu există, dar este prezent într-o formă rudimentară. Raportând acest aspect la avalanşa de „valori” care-l asaltează pe cursant din diverse surse, înţelegem importanţa existenţei unui model cultural în persoana mentorului. Acest lucru nu este înţeles de cele mai multe ori chiar de profesori, care neglijează acest apect. Pentru cei mai mulţi a fi model cultural se rezumă la transmiterea propriului sistem valoric, o îndoctrinare a cărei reuşită este asigurată tocmai de nevoia elevului de a crede în ceva. Ideal ar fi ca pe lângă „ prezentarea” propriului sistem să fie descrise şi modalităţile prin care acesta a fost format, modul în care ne defineşte, oferindu-se cursantului posibilitatea de a pune bazele propriului sistem valoric, el reţinând, în primul rând, mecanismele care duc la formarea acestuia. În măsura în care valorile mentorului se modelează personalităţii cursantului ele pot fi însuşite impunându-se trecerea lor prin filtrul propriu pentru redefinire. Competenţa axiologică trebuie însuşită şi valorificată cu scopul de a-l pregăti pe cursant să facă faţă diverselor tentative de implementare a unor valori străine lui care vor exista pe tot parcursul vieţii.

Pornind de la sistemul propriu care-l caracterizează şi raportându-se la modelul cultural reprezentat de mentor, cursantul trebuie să fie capabil să selecteze

acele valori care se modelează în funcție de personalitatea sa, a căror autenticitate este dovedită, pe baza acestora având posibilitatea să-şi contureze treptat propriul sistem valoric şi să nu-şi însușească în mod pasiv un sistem străin, fie el chiar transmis de un „ model cultural” recunoscut datorită rolului şi statutului pe care îl are.

Competenţa interculturală, reprezintă capacitatea mentorului de a relaţiona cu persoane aparţinând altor culturi, de a accepta valorile acestora chiar şi în lipsa unei implicări, trăiri personale. Se impune prezentarea unei liste prioritare de trăsături pentru a putea fi formată şi pusă în practică această competenţă: • flexibilitate; • adaptabilitate crescută; • deschidere; • spirit democratic; • empatie; • capacitate de relaţionare, etc. Se poate vorbi de model cultural doar în măsura în care-l putem asocia cu realizarea unei educaţii interculturale. Această competenţă este necesară mai ales astăzi când la nivelul şcolilor este prezent un adevărat mozaic cultural. Când spunem educaţie punem în mod conştient sau nu semnul egalităţii cu populaţia majoritară. De acest lucru se asigură şi conţinuturile şcolare astfel încât această egalitate capătă un caracter formal. S-a încercat realizarea unei diferenţieri prin raportare la minoritatea maghiară, dar nu în spiritul educaţiei interculturale. Elevii maghiari asimilează propriile valori culturale, ignorându-le pe cele ce ţin de cultura românească, elevii români cunosc doar valorile propriei culturi fără a avea acces în mediul instituţional la valorile ce caracterizează alte culturi. Mentorul trebuie să fie un broker cultural, un mediator între diverse sisteme culturale. Mentorul, cursantul,întregul sistem deînvăţământ trebuiesădistingăîntreînsuşirea valorilor altei culturi şi cunoaşterea acestora. A cunoaşte valorile caracteristice unei alte culturi nu înseamnă în mod automat şi alteritatea culturală, o „murdărire” sau o neglijare a propriilor culturi. Presupune în primul rând o înţelegere a celui care trăieşte lângă tine şi pe care-l etichetezi drept străin, dar şi o reevaluare a propriilor valori nu în sensul eliminării lor din sistem, ci pentru consolidarea unora şi modificarea radicală a altora, acolo unde situaţia o impune. Având o bază comparativă putem evidenţia o serie de valori care capătă o mai mare profunzime, iar înţelegerea valorilor celui de lângă noi ne determină să dăm o nouă nuanţare definirii propriilor valori. Se renunţă, sau cel puţin se încearcă, la apelativul „cel mai bun”, astfel stabilirea unei ierarhii este necesară doar la nivelul forului interior şi nu pentru a compara culturi diferite. O valoare este cel puţin la un moment dat mai importantă decât o alta care caracterizează persoana, dar trebuie renunţat la ideea potrivit căreia valorile unei culturi sunt superioare celor aparţinând altor culturi. În măsura în care profesorul reuşeşte să transmită elevilor acest lucru, dându-se pe el drept exemplu, putem vorbi de el ca de un model cultural. Competenţa axiologică şi cea interculturală definesc în linii mari modelul cultural pe care trebuie să-l reprezinte mentorul. Când conturează portretul profesorului ideal Stefanovic pleacă de la tipologia lui Doring şi-l prezintă pe educator ca pe o îmbinare a şase tipuri fundamentale: dominator, economic, teoretic, sociabil, estetic, cerebral ( Stefanovic,1979, p. 20). Mergând mai departe de tipologia lui Doring şi pornind de la tipurile umane prezentate de Spranger, putem defini profesorul ca model cultural în cadrul şi în afara şcolii, ca o îmbinare optimă a celor şase tipuri de „ oameni puri ” ( Râmbu, 1997, p.190).

Astfel omul teoretic este cel pentru care cunoaşterea reprezintă nota definitorie pentru esenţa umană. Omul teoretic este cel care caută în tot şi toate logica. Orice fenomen şi aspect presupune o anumită logică. Se poate explica atât modul în care apare omenirea, cât şi elemente ce ţin de istorie, de cultură, de psihicul uman etc. Acolo unde logica nu există omul teoretic are sarcina să o găsească, însă totul se realizează la nivelul reflectării, contemplării, nerecurgânduse la acţiune. Datorită modului obiectiv de a privi lucrurile 5 şi a stilului metodic, ordonat, sistematic de a gândi, valorile descoperite de omul teoretic capătă fundament ştiinţific ceea ce le certifică ca fiind autentice. Putem să ne încredem în aceste valori, dar nu ştim în ce măsură ele pot deveni „practicabile”, deoarece cel mai mare neajuns al tipului teoretic este faptul că el se detaşează de latura umană , sentimentalismul fiind inlocuit în totalitate de exactitate, de analiza rece care poate duce la descoperirea tuturor aspectelor lumii .

Omul economic înclină spre utilitate , spre ceea ce poate obţine el din punct de vedere material. Cele care primează sunt valorile economice care subjugă toate celelaltevalori , acesteafiind consideratevalori –scop. Ovaloarecapătăacest statut doar în măsura în care aduce beneficii. Din acest punct de vedere putem considera că omul economic este prin excelenţă un egoist care se gândeşte întotdeauna la propria sa bunăstare .Valorile unui om economic vor varia de cele ale altui om de acelaşi tip , în schimb selecţia lor se va face după criterii comune precum: rentabilitate, productivitate, profitul, bilanţul , etc.

Omul estetic este cel pentru care valorile estetice primează. Pentru acest tip este caracteristică aspiraţia spre valori superioare, fără un fundament practic. Raţiunea este înlocuită cu pasiunea, cu dorinţa de a crea ceva frumos, ceva superior dincolo de orice realitate şi logică. Omul estetic trăieşte cu intensitate toate evenimentele, fără să reflecteze prea mult asupra lor, iar valorile după care îşi ghidează existenţa pot reprezenta pentru omul teoretic, de exempu, forme fără fond, nulităţi care irosesc viaţa pasionalului.

Omul social este altruistul care trăieşte prin asocieri cu cel care aspiră spre adevăr, frumuseţe, valorile sacrului. El nu trăieşte pentru sine, ci pentru ceilalţi valorificându-şi propiile atitudinii pentru atingerea unui scop de care nu se va bucura el. Raţiunea este înlocuită în acest caz cu iubirea, dar nu cu nevoia de a iubi , ci cu plăcerea de a-i iubi pe ceilalţi. Pe acest fond subiectivitatea este extremă, iar conturarea unui sistem propiu de valori este puţin probabilă pentru că ei însuşesc valorile celor spre care li se canalizează iubirea. Ajung să reprezinte imaginea unui cumul de valori, uneori contradictorii, la care se va face apel în funcţie de persoana spre care se orientează.

Omul politic este cel dominat de voinţa de putere. Întreaga existenţă îi este marcată de rivalităţi, de raporturi de forţă. Valorile sale nu sunt cele care-l caracterizează,ci cele pe care le poate impune în comparaţie cu celelalte. Cultura sa este cea „ autentică”, cea mai importantă şi se va folosi de acest concept pentru cei ce cred ca el sau în el şi pentru a-i distruge pe cei care îl contrazic. Adevărul este transformat în mijloc politi, iar neadevărul în valoare dacă astfel câştigă putere. Omul religios este cel care se află permanent în căutarea unei valori supreme, sacre. Spre deosebire de omul estetic, cel religios nu se mulţumeşte cu această căutare încercând să găsească corespondenţe între relitate şi sacru. Pentru

orice fenomen terestru, uman se caută o explicaţie divină din care trebuie să se evidenţieze o „învăţătură” care se va răsfrânge asupra fenomenului declanşator. Valorile sunt purificate şi transformate astfel încât ele să devină superioare datorită argumentării lor divine. Totul se raportează la divinitate, iar uneori se ajunge la renunţarea faţă de orice nu poartă amprenta sacralităţii, dincolo de orice logică, raportare, argumentare. Profesorul ca model cultural poate fi definit astfel atunci când însumează în mod optim trăsăturile pozitive ale fiecărui tip în parte. Este acel om care prin profunzimea şi logica sa oferă fundament solid valorilor, care asociază conţinutul acestora cu extensia lor practică obţinându-se beneficii în acest sens fără ase limita doar la atât şi încercând, prin pasiune, să depăşească limitele. Valorile trebuie folosite atât în scop propriu pentru a ne depăşi condiţia, dar şi pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru, pe cei care au nevoie de sprijin, menţinând în acelaşi timp vie comuniunea cu divinitatea. Dincolo de aceste definiţii, profesorul este acel 6 model cultural în care elevii reuşesc să se regăsească şi care reprezintă un reper pe parcursul întregului proces de cristalizare a personalităţii. Înainte de a se conforma oricărui model ideatic, profesorul trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale, are obligaţia de a observa, îndruma şi evalua comportamentul şi performanţele elevilor, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza şi regiza procesul de instruire, iar pentru aceasta el este nevoit să facă uz de putere şi influenţă,acestea reprezentând„ nucleuldural socialului”(Cosmovici,colab.,1999, p. 263).

Modelul celor cinci mari factori de personalitate numit „Big Five” este rezultatul cercetărilor de dată recentă şi întruneşte acordul majorităţii specialiştilor domeniului. Aceşti factori bipolari ai personalităţii sunt în ordine:

1. extraversiune (polul pozitiv-vorbăreţ, sociabil, îndrăzneţ şi polul negativ rezervat, tăcut, singuratic);

2. agreabilitate (polul pozitiv – cooperant, plăcut, politicos şi polul negativ –suspicios, neprietenos, rece);

3. conştiinciozitate (pozitiv – organizat, sistematic, responsabil şi negativ –dezordonat, iresponsabil, nepăsător );

4. stabilitate emoţională (pozitiv – stăpânit, calm, lipsit de invidie şi negativ –anxios, nervos, tensionat);

5. intelect (polul pozitiv – creativ, inteligent, imaginativ şi polul negativ –conformist, critic, banal).

Modelul Big Five derivă din cercetările de psiho-lingvistică de tip lexical având la bază ipoteza că cele mai importante diferenţe individuale, dar şi relevante sub aspect social, vor fi cu predilecţie encodate în limbajul oamenilor. În acelaşi timp, cu cât sunt mai proeminente aceste diferenţe individuale cu atât este mai probabil caele săfie exprimateprinsensul sauînţelesul unui singurcuvânt (John,Angleitner & Ostendorf, 1988). De asemenea, cei 5 factori au fost identificaţi prin procedura analizei factoriale aplicată asupra datelor obţinute din autoevaluare şi evaluare a unor eşantioane reprezentative de subiecţi de naţionalităţi, limbi, sexe şi vârste diferite. Astăzi modelul Big Five are un număr impresionant de aderenţi în rândul cercetătorilor, fiind utilizat pe scară largă în cunoaşterea, descrierea, caracterizarea, explicarea şi înţelegerea personalităţii fiinţelor umane (copii, elevi, adolescenţi, studenţi, adulţi).

Temperamentul în abordarea problematicii temperamentului există mai multă concordanţă între autori, cel puţin într-o privinţă: strânsa legătură a acestui grup de însuşiri cu proprietăţile biologice ale persoanei, în special legătura temperamentului cu sistemul nervos şi cel al glandelor endocrine (prin urmare, temperamentul este într-o mare măsură, expresia unui sistem de însuşiri congenitale). Sistem dinamico-energetic al personalităţii, temperamentul, bazânduse pe tipul de activitate nervoasă superioară, asigură acesteia energia necesară, echilibrul şi mobilitatea proceselor nervoase de excitaţie şi inhibiţie, punându-şi amprenta pe întreaga viaţă bio-psihică şi comportamentală a omului.

Bibliografie:

Angel, P., Amar, P., Devienne, E., Tence, J., Dicţionar de coaching Concepte, practici, instrumente, perspective, Editura Polirom, Iaşi, 2008.

D. Kyle, G. Moore, & J. Sanders, The role of the mentor teacher: Insights, challenges, and implications, Peabody Journal of Education, 74(3–4),109–122,1999.

Paun, E., Fundamentele educatiei permanente, Ed.Didactica si Pedagogica, 1991 Popa, M., Mentoratul Educaţional între Teorie și Practică.