PORTRET DE MENTOR- partea a II-a

PORTRET DE MENTOR

partea a II-a

ÎN LOC DE PREFAȚĂ

prof. ELENA IGNAT, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza”- Suceava

Așa cum s-a precizat în Argumentul Proiectului nostru Civilizația europeană s-a întemeiat, încă din antichitate, pe această paradigmă a relației maestru-ucenic. Ne amintim de discipolii lui Socrate, de Academia lui Platon, de școli și curente filosofice din antichitate. Ne amintim de Aristotel, dascălul lui Alexandru cel Mare, de vestitul rege Solomon care, pentru înțelepciunea sa, a fost căutat de foarte mulți oameni și vizitat chiar de regina din Saba.

Mai târziu, învățații și savanții medievali, teologii și părinții bisericești au avut zeci sau chiar sute de ucenici. Unii învățau în școlile mănăstirești, în academiile vremii de atunci, iar alții corespondau cu dascălii lor prin scrisori sau epistole, unele rămase și păstrate până astăzi.

Ne amintim cu siguranță mai târziu, când în Europa occidentală funcționa sistemul breslelor. Calfele, învățăceii deprindeau o meserie, un meșteșug sau învățau carte tot de la dascălii lor. Ne amintim de faptul că dascălul, preotul și primarul erau considerați mentorii întregului sat.

După toate aceste amintiri întrebarea dacă avem nevoie de mentori devine retorică.

Poate că și din acest motiv astăzi, la ceas aniversar, am lansat provocarea de a ne aminti cu toții de mentorii care ne-au călăuzit pașii pe Calea Vieții noastre și pentru a demonstra că în procesul învățării umane, la orice nivel, există doi factori esențiali: profesorul (mentorul) și elevul (ucenicul). Aceștia împletesc ușor de-a lungul vremii cea mai de preț cunună,, Cununa educației!”.

Când utilizăm sintagma ”Portrete de mentori!” din titlul acestui simpozion, care ne-a reunit pe toți: dascăli, părinți și parteneri în educație, mințile noastre, a fiecăruia dintre noi, rememorează chipurile de dascăli evocate de scriitorii români consacrați: Bădița Vasile din Amintirile lui Ion Creangă, Domnul Trandafir, învățătorul lui Mihail Sadoveanu.

Ne dorim ca prin acest simpozion să arătăm că profesorii /mentorii noștri nu sunt ,, invizibili” și trecători așa cum uneori sunt percepuți din păcate de societatea românească ci dimpotrivă Profesorul- mentor este vizibil și etern prin elevii- ucenici care după ce termină anii de școală râmân cu amintirie, competențele și abilitățile dobândite.

Abia atunci tânărul absolvent realizează că nu a fost singur în demersul său cognitiv și cultural, că în parcursul său de formare a avut alături dascăli exigenți și oameni valoroși.

Mentorul este OMUL care prin entuziazmul, creativitatea și harul său modelează personalitățile viitorului. Umbra Domniei Sale este discipolul care trebuie să fie vizibil mai puternic ancorat în societate pentru a duce la progresul acesteia.

PORTRETE ÎN OGLINDA TIMPULUI

Prof. HUȚU CĂTĂLIN, Școala Gimnazială ” Aurelian Stanciu” Salcea

Reformele inițiate de domnitorul Al.I.Cuza, după unirea Principatelor, au cuprins toate domeniile vieții sociale și economice. O atenție deosebită a fost acordată, în acest context, sistemului de învățământ, prin Legea Instrucțiunii Publice, promulgată la 25 noiembrie 1864, care avea să fie înlocuită de o nouă lege a învățământului primar inițiată de Tache Ionescu, în 1893.

A fost momentul în care, la Prelipca, așezare situată pe malul râului Suceava, a fost înființată prima școală. Documentele descoperite în arhiva școlii, precizează anul 1893, precum și numele primului învățător – I. Mitrea.

Documentele vremii păstrează informații și despre primul local care a găzduit școala satului, așa cum o descria inspectorul școlar C.V. Ficșinescu, în octombrie 1907 - ”școala funcționa într-o casă închiriată, mică, cu podul la înălțimea de 2,20 m, cu pereții subțiri de tot, foarte friguroasă iarna și cu totul nesănătoasă.” Aveau să treacă unsprezece ani, până când școala se va muta în clădirea fostului pichet de grăniceri și încă într-un spațiu donat de locuitori satului.

La început numărul copiilor care frecventau școala era foarte mic, din cauza situației materiale precare pe care o aveau cei mai mulți locuitori ai satului. Din acest motiv, mulți ani, școala din Prelipca a funcționat cu clase simultane.

Procesele verbale, încheiate până la Marea Unire din 1918, subliniază condițiile nefavorabile în care învățau elevii satului, dar și frecvența redusă la cursuri a acestora. Fluctuația personalului didactic, din perioada de început a învățământului din localitate, poate fi pusă în legătură cu momentele politice ce au marcat istoria românior, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea.

Pentru rezolvarea problemei spațiului nepotrivit în care se desfășura procesul insructiv –educativ, autoritățile locale, au decis, în 1935, că este necesară construirea unui noi clădiri pentru școală. În 1937 noua școală, care avea două săli de clasă, un hol și o cancelarie, a fost inaugurată în prezența prefectului județului Botoșani.

În acest context este numit la conducerea școlii, învățătorul Maxim Schiletti, care și-a pus puternic amprenta asupra acestei școli timp de peste trei decenii.

Născut la 1 februarie 1909, în comuna Cristineşti din judeţul Botoşani, a urmat cursurile şcolii primare în satul natal, după care s-a înscris la Şcoala Normală din Botoşani pe care a absolvit-o în 1928 ca învăţător.

La Şcoala Rurală Mixtă din Prelipca, a fost încadrat începând cu 1 septembrie 1931 prin Decizia numărul 105.939 a Ministerului Instrucţiunii Publice. În cei 32 de ani, cât a funcţionat ca învăţător, în satul Prelipca, Maxim Scheletti a desfăşurat o activitate, în plan profesional, foarte rodnică, marcată de obţinerea gradelor didactice, cu rezultate foarte bunedefinitivatul în 1933, gradul II în 1936 și gradul didactic I în 1947. S-a remarcat însă și prin calitățile sale de bun administrator. Cu toate lipsurile şi greutăţile generate de izbucnirea războiului, acest director a reuşit să realizeze o serie de investiţii utile pentru şcoală, între care: magazia pentru lemne şi spaţiul de locuit pentru director. De subliniat este că, la aceasta din urmă a contribuit cu fonduri proprii.

Mobilizat pe front, la 7 ianuarie 1942, Maxim Scheletti, avea să se întoarcă după război, continuându-și munca la catedră până la 15 octombrie1960 când a fost transferat la Botoşani, prin Ordinul numărul 12.573/960 al Secţiei Învăţământ şi Cultură a regiunii Suceava.

Așa a ieșit din scenă unul din nenumărații ”domni Trandafir”, care a rămas în memoria timpului nu doar prin metodele sale ceva mai dure de educare, ci mai ales prin ținuta și atitudinea sa care au rămas de referință între locuitorii așezării.

În anii 60 școala din Prelipca a fost condusă de profesorul de istorie Constantin Froicu, care semnalat autorităţilor, insuficienţa spaţiilor de învăţământ. Situația se va schimba începând cu 29 mai 1963, când autorităţile comunei Salcea, au construit, în satul Prelipca, două săli de clasă, investiţia s-a ridicat la valoarea de 125 000 lei. Pe lângă cele două săli de clasă, s-au mai realizat, un coridor, o cancelarie şi un antreu. Ulterior, în 1967, întregul local al şcolii a fost racordat la instalaţia electrică din localiatate.

La începutul anului şcolar 1967 – 1968, conducerea a fost încredinţată profesoarei de geografie Toma Elisabeta, pentru ca la începutul anilor 70’, profesoara de limba română –Costiuc Rodica, să fie numită în funcţia de director al Şcolii generale din satul Prelipca.

Anii 70 – 80, ai secolul trecut, au reprezentat pentru şcoala din Prelipca, o perioadă de primenire a colectivului cu cadre didactice tinere, la toate nivelurile de învăţământ. Pe lângă doamna profesoară Costiuc Rodica, şcoala a beneficiat și de dăruirea profesională a profesorilor Bucşa Viorel (matematică), Doboşeriu Corneliu (limba şi literatura română), Ifrim Clara (biologie). La clasele primare au funcţionat învăţătoarele Dumbrăveanu Iulia, Iliescu Elena, Sauciuc Ştefania şi Ceornodolea Eleonora.

Stabilitatea cadrelor didactice a fost „asigurată” de măsurile legislative care „permiteau” transferul sau detaşarea de la o unitate la alta, doar după îndeplinirea unor criterii, destul de greu de atins. Singurele modificări au survenit în conducerea unităţii. Acestea au fost determinate de aşa-zisa politică de rotire a cadrelor, care a dus la alternarea în funcţia de director a profesorilor Costiuc Rodica şi Bucşa Viorel. Cel din urmă avea să marcheze, prin implicarea și dăruirea sa, următorii aproape 40 de ani.

Născut la 5 februarie 1949, în localitatea Plopeni, comuna Salcea, a urmat şcoala primară şi apoi cea generală în localitatea natală. Clasele a VIII-a şi a IX-a le-a urmat la Liceul Ştefan cel Mare din Suceava, secţia reală, după care s-a înscris la examenul de admitere de la Liceul Militar Ştefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc. După absolvirea acestuia, în 1967, a urmat Şcoala Superioară de Aviaţie din Buzău, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Matematică din cadrul Institutului Pedagogic din Suceava. În 1971 a devenit profesor şi a fost repartizat la şcoala din satul Bursuceni, comuna Vereşti.

Începând cu 1 septembrie 1972, prin Dispoziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava cu numărul 6152 din 12.07.1972, a fost titularizat la Şcoala Generală din Prelipca unde a funcționat până în 20113 .

A obţinut definitivatul în învăţământ, în 1975, iar între anii 1973 – 1984 şi din 1989, până in 2005, a îndeplinit funcţia de director al şcolii.

Întreaga sa activitate pedagogică se confundă cu viața Şcolii din Prelipca, unde de-a lungul anilor s-a bucurat de rezultate bune în munca cu elevii, dar și de aprecierea localnicilor care îl considerau de-al lor. Prin întreaga sa activitate şi-a atras simpatia părinţilor, a foştilor elevi, a închegat un colectiv de cadre didactice, care a avut drept prioritate eficientizarea muncii la catedră. Școala a fost a doua sa casă. Curățenia, disciplina, dotarea școlii cu cele necesare desfășurării în bune condiții a procesului instructiv - educativ au fost prioritățile sale ca director.

Îi plăcea să facă sport și de aceea nu rata în niciun an posibilitatea de a-și completa norma cu ore de educație fizică, considerând că așa se poate apropia mai mult de elevi. Juca fotbal cot la cot cu elevii, dar când revenea în sala de clasă, lucrurile deveneau serioase, ca disciplina pe care acesta o preda – matematica.

S-a retras cu câțiva ani înainte de pensionare la București, acolo unde se stabilise fiul său, mai mult forțat de împrejurările nefavorabile – lipsa unei viziuni comune cu autoritățile locale, care în ultimii ani au intervenit brutal în viața școlii.

Două destine puse în slujba școlii. Două portrete în oglindă a doi dascăli care ar fi putut la un moment dat să părasească această școală, transferându-se mai aproape de locurile natale sau de domiciliu, dar n-au făcut-o. Au ales să fie repere atât pentru elevii lor cât și pentru membrii comunității, să fie mentori pentru tinerii care au îmbrățișat această dificilă, dar frumoasă meserie, să fie șlefuitori de caractere, din mâinile lor ieșind adevărate diamante. Bibliografie :

ANTONESCU L. ( 2001 ), Matematica în învăţământul preuniversitar sucevean, Editura Simeditor, Suceava,

BUCȘA VIOREL, HUȚU CĂTĂLIN, HUȚU MONICA, CERCEL NICOLETA, RUSU LUMINIȚA, ( 2001 ), Monografia Școlii cu clasele I – VIII din Prelipca, Editura Mușatinii, Suceava, GIURĂSCU C.C., ( 1971), Istoria învăţământului din România, Editura Didactică şi Pedagogică, București.

ION POPESCU-ARGEŞEL-UN DASCĂL MINUNAT, UN OM DEOSEBIT

Prof. înv. primar, PATRAȘ CAMELIA MIHAELAColegiul Național ,,Mihai Eminescu” Suceava

Întâlnim în viaţă oameni de care ne legăm dincolo de cuvinte, oameni care văd în noi mai mult decât vedem noi înşine şi care iau decizia de a munci alături de noi până când ajungem să descoperim acea parte din noi pe care nu am cunoscut-o încă. Sunt oameni care parcă sunt făcuţi pentru sufletul nostru. Un astfel de om a fost şi domnul meu diriginte, profesor de geografie, Ion Popescu-Argeşel (1935-2005), pe care l-am cunoscut în clasa a IX-a, când am păşit pe poarta acestei şcoli, unde urma să mă formez ca dascăl.

A fost un om minunat, cu totul special, un dascăl desăvârşit, care a sădit în sufletul meu bucuria de a învăţa, respectul pentru profesia ce miam ales-o, aceea de a modela caractere şi de a educa micii şcolari. Modestia şi sinceritatea, bunătatea şi onestitatea îl caracterizau pe minunatul meu diriginte, domnul profesor Ion Popescu-Argeşel.

Chiar dacă astăzi nu mai este printre noi, dumnealui a rămas în amintirea mea pentru că a fost un om blând, o fire calmă, un chip luminos, un om care emana fericire atunci când îl priveai, un suflet nobil şi un caracter deosebit. A fost un un profesor eminent, un om pasionat de studiile geografice. Ne fascina pe toţi cu vasta dumnealui cultură generală şi cu modul deosebit de a povesti. A scris numeroase cărţi, lucrări cu caracter geografic şi istoric, a realizat numeroase ghiduri turistice. A fost profesor la liceu, profesor universitar, director, doctor în geografie, dar mai presus de toate un adevărat OM. Era profesorul de la ora căruia nu puteai să lipseşti, căci orele dumnealui erau o încântare pentru fiecare dintre noi. Pasiunea pentru geografie ne-a insuflat-o şi nouă, încercând să ne arate că adevăratele studii geografice se fac pe teren, în natură, nu în sala de clasă. Deşi l-am avut diriginte doar un an, nu am uitat cele trei excursii minunate pe care le-am făcut împreună în judeţ şi una în Bulgaria.Vestea că în clasa a X-a ne va părăsi, deoarece avea să se îndrepte spre locurile natale, Vultureşti-Muscel, ne-a întristat pe toţi, dar l-am înţeles. Ne-a explicat cu durere în suflet că părinţii sunt bolnavi şi bătrâni şi e o datorie morală să le fie alături. Am plâns când ne-am despărţit şi din nefericire nu l-am mai văzut de atunci, dar mi-a rămas în suflet ca o flacără vie, care nu se va stinge niciodată. ,,Bistriţa Aurie” e titlul uneia din cărţile scrise de dumnealui, pe care o recitesc cu mare drag şi astăzi şi mă întorc în timp, cu 35 de ani în urmă, când a scris-o şi ne-a prezentato şi nouă, elevilor dumnealui, în primul nostru an de liceu.

Era un om fericit, care se bucura de lucrurile mărunte, crezând în esenţa lor, scoţând la suprafaţă profunzimea acestora. Va rămâne în amintirea mea un dascăl onest, care s-a dedicat întru totul formării elevilor şi totodată celor care aveau să-i ajungă viitori colegi.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească pe acest mare OM! Optsprezece ani fără acest om minunat sunt mulţi, dar sperăm că ne veghează, de acolo, din veşnicie!

Ion Popescu-Argeşel- un adevărat dascăl şi un model pentru cei care, astăzi, desfăşurăm activităţi la catedră! Veţi rămâne veşnic în inimile noastre, dumneavoastră – cel care ne-aţi ridicat mai presus de ceea ce credeam că vom fi vreodată – şi năzuim că de SUS ne vegheaţi calea, ca un DASCĂL pe care nimeni altul nu-l va egala!

Acelaşi respect îl am pentru toţi profesorii mei, de la care am avut de învăţat multe lucruri frumoase şi m-au ajutat să evoluez. Cu unii dintre dumnealor sunt acum colegă în această şcoală, în care m-am format ca dascăl, şi de aceea doresc să le mulţumesc din suflet şi să îmi exprim pe această cale recunoştinţa şi respectul meu faţă de dumnealor. Adevăratele valori dăinuie în timp şi niciodată nu e prea târziu să le arătăm că îi preţuim şi îi respectăm pentru ceea ce au sădit în fiecare dintre noi.

Vă mulţumesc, dragii mei profesori, şi vă rog să primiţi în dar toată recunoştinţa mea !

Portrete de mentori în...oglinda timpului

Prof. HUȚU ELENA MONICA

Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Suceava

Vârsta maturității profesionale, cel puțin în profesia noastră, cea de dascăl, vine târziu, adică atunci când vei fi trecut de emoțiile gradelor didactice, când vei fi susținut câteva activități demonstrative în cadrul cercurilor pedagogice, când te vei fi confruntat cu câteva situații limită, când îți vei fi pus, de cel puțin o sută de ori întrebarea : „De ce fac eu meseria aceasta?”

Atunci...de abia atunci conștientizezi, că altceva nu ai ști, nu ai putea să faci mai bine, că școala e ca o scenă pentru un actor, că tu cel de după ușa de acces în școală te metamorfozezi într-o clipă. Toată grijile tale personale dispar într-o clipă și te transformi întro ființă cu puteri supraomenești. Reții fără să vrei...chipuri, nume...sute, situații familiale de tot felul, pasiuni, stări ale copiilor cu care interacționezi, dezamăgiri, situații care te-au motivat sau care aproape te-au îngenunchiat...și-ți dai seama în acea clipă de fapt cât de puternic ești și cât de potrivit e locul în care te afli.

Te afli în acest loc pentru a împlini un destin hărăzit de Dumnezeu. Asemeni preoților și profesorii au misiuni de îndeplinit, dar cum ? Peste noi nu se pogoară harul divin sau poate da și nu știm...

Și meseria acesta, ca și altele se „fură” cum spune românul. Se învață văzând cum se face, se învață de la cel care vrea să te învețe, se învață experimentând, copiind modele, atitudini, de la cei care, la un moment dat ți-au stârnit admirația.

Admirație! Da! Rândurile de față sunt un exercițiu de admirație și recunoștință. Pentru cine? Pentru adevărata „armată” de profesioniști și dascăli de excepție care m-au inspirat de-a lungul timpului.

Cum poți stârni interesul și dorința de a ști mai mult... m-a învățat „întâlnirea” cu Oltea Andrișan ( Prelucă). Am avut șansa de a învăța de la dumneaei unul din principiile de bază ale meseriei noastre și anume că nu e nevoie de asprime în relația cu elevii, ci doar de corectitudine și de simplitate în exprimare și gesturi.

Foto: Andreea Prelucă ( preluată de pe pag. de facebook a doamnei profesoare) Mulțumesc, doamna profesoară!

La foarte mulți ani distanță, când împinsă de dragul de istoriei și geografiei, absolvisem facultatea de profil, din cadrul Universității „ Ștefan cel Mare” din Suceava, mi-a fost dat să întâlnesc, doi domni, de această dată, care mi-au schimbat destinul.

Pe primul dintre ei, pe domnul profesor metodist, director Petruț Vasiliu, inspectoratul școlar l-a desemnat să mă inspecteze pentru a putea susține examenul de definitivat.

Gândul unei reorientări profesionale, în condițiile unui număr destul de limitat de catedre vacante, titularizabile din oraș, îmi tot dădea târcoale.

Discuțiile de la sfârșitul acestei inspecții mi-au schimbat planurile. „Nu discutăm despre ceea ce le transmiți tu elevilor,ca nivel de informații, ci despre modul în care o faci, vocea,

modul în care comunici, modul în care elevii te urmează în desfășurarea orei, toate acestea sunt dovada că trebuie să continui să faci, ceea ce faci, pentru că e ceea ce trebuie!”

Mulțumesc, domnule profesor!

Am căpătat curaj, am continuat să-mi fac profesia, până când o altă inspecție, de această dată pentru gradul doi, m-a pus față-n-față cu domnul inspector Stan Ioan.

La sfârșitul inspecției mi-a adresat o singură întrebare: „Ce cauți tu în această școală?”

(o școală prost manageriată, în care dezinteresul față de actul didactic, cu câteva mici excepții, era o realitate). Drept urmare, în plin an școlar, februarie cred, am fost transferată în orașul Suceava, la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, locul în care mi-am reîntâlnit mulți din domnii mei profesori, veniți de la Școala Gimnazială nr.4.

Mulțumesc, domnule inspector!

Aveam acum certitudinea că ceea ce fac, fac bine. Această abordare m-a motivat, mult. Absorbeam ca un burete tot ce ținea de profesie...și șansa iar mi-a surâs.

Am întâlnit un alt om de excepție, în această școală, pe doamna profesoară Viorica Scăunașu – cunoscută pentru faptul că, în calitate de coordonator Eco-Școala, a adus distincția Steagul Verde pentru prima dată unei școli sucevene.

Ce am învățat de la această doamnă a fost curajul de a îndrăzni să te arunci în proiecte îndrăznețe, să ai încredere în tine, să-ți folosești imaginația, creativitatea fără de care nu poți fi un dascăl adevărat.

Mulțumesc, doamna profesoară!

Cu atâta curaj și încredere, drumul meu avea să fie mult mai ușor.

Revenită în Colegiul Tehnic „ Alexandru Ioan Cuza”, mi s-a încredințat o responsabilitate, pentru care eu nu mă simțeam prea pregătită, cea de coordonator de proiecte și programe extrașcolare și extracurriculare, dar pentru care doamna director Josan m-a ales, fără ezitare.

Aveam să aflu mult mai târziu, cine îi fusese sfetnic în luarea acestei decizii. Doamna inspector Tatiana Vîntur. Dumneaei a fost cea care văzându-mi parcursul, a considerat că pot face această muncă cu multă responsabilitate.

Cei peste 10 ani, de când îndeplinesc această misiune, mi-au fost școală.

Am învățat de la doamna inspector că organizarea este mai mult de jumătate din reușita unei activități, că pot fi forme diverse în care aceeași problematică poate fi abordată, că elevii sunt un nesecat izvor de inspirație și că trebuie să le acordăm încredere, că punctualitatea vorbește mult despre noi, că vorba bună îți ține colaboratorii alături, iar furtunile oricât de mult te-ar răscoli, trec, că profesionalismul ar trebui să fie cartea de vizită a fiecărui profesor și că este singurul lucru care rămâne în memoria colectivă.

Mulțumesc, doamna inspector!

Sunt aici! Nu foarte sus, ca să mă preamăresc și să uit de smerenia creștinească, nici prea jos ca să consider că timpul a trecut degeaba peste mine. Sunt la vârsta la care cred că am mult de dat din ceea ce am primit, dar nu contest că aș mai putea învăța.

Mentoratul este până la urmă ca o esență... sintetizează experiențele atâtor generații de dascăli și face ca transferul de repere să fie unul în favoarea generațiilor care vor veni.

Să ne fie așadar mentorii noștri sursă de inspirație și implicit de nemurire!

Profesorul de limba română – mentorul meu

Prof. dr. ANGELA SMOLNICKI, Colegiul Tehnic „Al.I. Cuza”- Suceava

Pentru fiecare dintre noi, există acea figură remarcabilă care deschide porțile cunoașterii și a aprecierii pentru limba și literatura română. Profesorul meu de limbă română din liceu , un bărbat înalt, între două vârste, ușor tras la față,cu vorbirea sacadată atunci când trebuia să accentueze o idee, este cel care a pus piatra de temelie a educației mele lingvistice și literare, sădind în mine pasiunea pentru limba și literatura română.

Un atribut notabil al profesorului meu de limbă română a fost dedicația sa neîntreruptă față de procesul educațional. Prin pasiunea sa pentru limba română, el mi-a oferit instrumentele necesare pentru a naviga nu doar în sfera gramaticii și vocabularului, ci și în lumea vastă a literaturii române. Fiecare lecție a devenit astfel o oportunitate de explorare și descoperire a frumuseții limbii.

Profesorul de limbă română a acționat nu doar ca un transmițător de cunoștințe, ci și ca o sursă de inspirație care cultivă dragostea pentru cuvânt. Prin analiza textelor literare, am fost încurajață să explorez emoții, idei și viziuni diferite, transformând astfel procesul de învățare într-o călătorie fascinantă în lumea ideilor. Venea la ore cu multe cărți, ale scriitorilor sau ale criticilor literari, oferind interpretări diverse, dar solicitând păreri și din partea elevilor.

Cu o influență semnificativă în afara sălilor de clasă, domnul Ionescu pentru că așa se numea, a devenit adesea un mentor și un ghid pentru mine. Prin organizarea activităților extrașcolare, precum cluburi de lectură sau participarea la concursuri literare, acesta m-a încurajat să-mi dezvolt abilitățile într-un mod profund și să-mi dezvolt creativitatea. Citeam cu plăcere operele literare recomandate de domnul profesor, cam trei cărți pe săptămână, apoi le discutam și comentam cu mult interes în cadrul clubului de lectură. Ne încuraja pe toți să scriem poezii sau proză, diverse compuneri, eseuri spunându-ne că astfel putem să ajungem și noi scriitori ca I. L. Caragiale, M. Eminescu, I. Creangă, sau chiar să-i depășim.

Un alt aspect esențial al influenței profesorului meu de limbă română a fost promovarea diversității culturale. Prin introducerea în operele literare variate și discutarea aspectelor culturale, profesorul nu numai că a consolidat cunoștințele lingvistice, ci și a încurajat respectul pentru diversitate și multiculturalism.

În concluzie, profesorul meu de limbă română, domnul Ionescu, nu a fost doar un educator, ci un ghid pasionat, un mentor care a contribuit la alegerea carierei mele. Prin dedicare, inspirație și influență pozitivă, acesta a jucat un rol esențial în modelarea experienței mele educaționale, pregătindu-mă pentru a deveni, la rândul meu, profesor de limba și literatura română.

MENTORUL– UN SOARE ÎN DEVENIREAUMANĂ

prof. SOPON NICULINALOREDANA, Şcoala Gimnazială Moara Mică, Suceava

Moto: Un profesor își pune amprenta asupra eternității, el nu poate ști niciodată cât de departe ajunge influența lui.( Henry Brooks Adams)

Anii vin şi pleacă, amintirile ne invăluie în ceaţa lor densă, dar rămâne elixirul vieţii: ataşamentul faţădepersoaneledragi din existenţanoastră. Din labirintultrecutului, răzbat făclii care ne luminează calea şi ne călăuzesc paşii spre grandoarea celor care ne-au fost modele demne de urmat, de purtat cu noi, în urcuşul vieţii, în aventura personală. „Visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine și te împinge la un nivel superior, înțepându-te uneori cu un băț ascuțit numit adevăr.” Dan Rather

A fost odată ca nicioadată.... Privesc cu emoţie în trecut, în primii ani de liceu şi amintirile se focalizează asupra unor imagini de neuitat: doi ochi negri, o faţă blândă, încadrată de o privire caldă care atunci când se îndrepta spre mine, adolescenta timidă de pe băncile liceului, îmi deschidea porţi spre un viitor optimist. Lumina din mine se aprindea puternic, întro făclie efervescentă care se dorea impărtăşită şi altora. Domnişoara profesoară Stefana Soare din clasa a IX-a, devenită mai apoi, d-na dirigintă, în clasa a X-a, mi-a luminat cei mai frumoşi ani ai adolescenţei.

Era o tănără proaspăt absolventă a unei facultăţi din Iaşi, doar cu 4-5 ani, mai mare decât noi, elevele ei.... Era plină de entuziasmul de a împărtăşi cu noi flacăra cunoaşterii. Se implica trup şi suflet în toate problemele clasei, făcea ore de consiliere chiar şi în particular, benevol cu fiecare dintre colegele mele care întâmpinau probleme diverse, deşi acestea, pe acele vremuri nu făceau parte din programa şcolară, la fel ca în prezent. Adolescenţa a fost şi este pentru fiecaredintre noi probadefoc acizelării personalităţii umane,iar,dumneaei afostmereualături de fiecare dintre noi, în momentele dificile Ne-a înţeles ascultându-ne mereu, ne-a sprijinit prin sfaturile ei, ne-a indrumat aşa cum a ştiut mai bine. Ne scria pe tablă citate şi aforisme, care neau marcat ca un fir roşu, deciziile importante pe care le-am avut de luat. Ne-a invăţat să ne refacem luminos din cenuşă, idealul zdrobit, şi să zburăm radios spre ideal ca pasărea Phoenix. Ne-a determinat să credem că in cutia Pandorei rămâne mereu Speranţa, mai presus de toate, iar după cea mai neagră noapte şi cea mai vijelioasă furtună, răsare din nou, Soarele...

A desfăşurat cu noi prima serbare şcolară din liceu şi ne-a oferit roluri într-o piesă de teatru care a sta la baza identităţii noastre pe scena vieţii, regăsindu-ne acolo prototipul uman. S-a implicat activ pentru a ne motiva să participăm la concursuri şi activităţi extraşcolare,

despre care în gimnaziu, nici nu ştiam că există. Am plecat împreună în diverse excursii şi drumeţii, dezvoltând relaţiile dintre noi, elevele sale, ca-ntr-o familie armonioasă şi împlinită. Am vizitat diverse obiective turistice din miracolul devenirii noastre umane, am urcat impreună munţii înalţi, din jurul şcolii, bucurându-ne mai apoi de farmecul priveliştilor de la inălţimea cărora admiram mirajul efortului depus, al lucrului in echipă, efervescența bucuriei de a creşte împreună, in familia clasei. Aici, dumneaei, domnişoara dirigintă, era o floare minunată, care îşi dezvăluia măreţia prin noi, cele 36 de petale, care am fost elevele ei. A fost un profesor dedicat trup şi suflet, ceea ce mă determină şi pe mine ca în relaţiile cu proprii elevi să fiu la fel de dedicată şi altruistă. A fost raza mea de lumină, care a aprins în mine, un Soare luminos pentru cei din jurul meu.

Aşacum i-afostnumele ŞtefanaSoare, amintirea dumneaei,vadăinui,luminoasămereu înpropria-miviaţă,iardinpreaplinulimplicăriiei, voidăruişieularândulmeu,elevilor,lumină şi bucuria de fi, alături de ceilalţi, pentru a ne împlini cu drag, legenda personală. Bucuria de a fi , se vrea mereu împărtăşită cu ceilalţi, pentru a dăinui în LUMINĂ!

MENTORUL MEU DE SUFLET

Profesor ȘANDRU CLAUDIA –ELENA Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza, Suceava

,, Am devenit profesor prin creștere și educație și cred în puterea profesorilor. Este o vocație. Vrem să le transmitem elevilor noștri pasiunea pentru cunoaștere și să simtă că pot realiza orice își propun.” ( parafrazare după Erin Gruwell)

În cadrul acestui studiu, pot menționa că sunt încântată că am dobândit această profesie, cea de cadru didactic la Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza din Suceava. A fi dascăl astăzi nu este un statut tocmai facil, dar este o adevărată provocare într-o societate aflată într-o continuă schimbare. Iubesc mult copiii care sunt din punctul meu de vedere ,, sufletele de aur ale societății”

Aş începe prin a vă mărturisi tuturor cum am ajuns până aici. Am intrat la liceu în anul 1997 în clasa a IX-a C la profilul Birotică, un profil extrem de atractiv, interesant și util. Am finalizat liceul în anul 2001 cu o notă mare la examenul de bacalaureat care a evidențiat munca intensă din anii de liceu. Am continuat studiile universitare și două masterate. Îmi amintesc cu drag, sala de clasă din liceu care era situată deasupra cancelariei, îmi amintesc colegii studioși, profesorii dedicaţi educaţiei și de d-na dirigintă, profesoară de limba și literatura română care m-a învăţat cum să păşesc în viaţă, cum să privesc mereu spre înălţimi, cum să

comunic, cum să iert, cum să devin o elevă responsabilă, cum să fiu corectă față de mine și față de ceilalți, cum să ajung om prin educație.

Mi-a luminat drumul atunci când păşeam prin întuneric, mi-a confirmat ori de câte ori făceam paşi pe calea cea bună. M-a învăţat că respectul se câştigă; m-a învăţat carte mai mult decât mi-aş fi imaginat şi, pentru acest „mai mult” a avut mereu parte de caldă şi eternă recunoştinţă din partea mea. Ea acum nu mai este printre noi, a trecut dincolo, mult prea devreme, după vârsta de 40 de ani. Noi am fost ultima generație căreia i-a indrumat paşii până la final de clasa a XII-a.

Oare despre cine este vorba? În mintea şi sufletul meu stă scrisă colaborarea mea cu „diriga” din clasele IX-XII: stimata doamnă Bordeianu Mioara, cea mai „tare profă” pe care am întâlnit-o, „profa de română” care a avut cel mai puternic impact în devenirea mea, în îndeplinirea ţelurilor mele de până acum, acea „piatră de hotar” în drumul meu spre succes. Ecoul acestor ani de liceu alături de dumneaei, mă urmăresc parcă și acum, peste tot. Este extrem de important să găseşti, să întâlneşti în viaţă un om adevărat, o persoană, un profesor care să-ţi ofere un sprijin, un sfat părintesc, o mângâiere, la nevoie; o îmbrățișare, pot spune că simt că am fost o elevă norocoasă, căci am întâlnit-o pe „diriginta din anii de liceu”, căreia-i voi purta în suflet un veşnic respect. Și pentru că obişnuiesc să ofer celor dragi flori, care pentru mine sunt daruri inestimabile, oferite în semn de mulţumire şi înaltă apreciere faţă de cel căruia i le dăruiesc.(Îmi amintesc, mi se pare că noi colegii când eram prin clasa aXII-a i-am oferit dragei noastre diriginte 43 de flori roșii pe data de 4 aprilie deoarece atunci era ziua ei de naștere). Astăzi și oricând în viitor, aș putea recrea memoria ei, prin principiile educative pe care mi le-a transmis, veritabile comori din cutia Pandorei O inestimabilă poveste…Povestea unui trandafir roșu!

Poate vă întrebați de ce trandafir roșu? –Pentru că roșu era culoarea ei preferată. Era doamna aceea înaltă, prezentabilă, cu buzele subțiri, cu ochelari, mereu aranjată, cu prezență de spirit, cu sufletul ca ,,o pâine caldă“. Profesoara comunicativă, rezervată, care nu făcea niciodată deosebire între elevi. Ne-a ajutat, protejat, învățat și iubit pe toți la fel. Păstra mereu legătura cu părinții elevilor de la clasă.

Eram la o intersecţie de drumuri în viaţa mea, la începutul clasei a IX-a, un bobocel mic, plăpând, speriat de nou. La un moment dat şi-a făcut apariţia un impunător trandafir roşu: „Profesoara de limba şi literatura română” fiind „Doamna Dirigintă “, care emana în jurul său putere, vocaţie, lumină, provocare, iubire, frumuseţe, hotărâre, forţă, vitalitate, bucurie de a trăi, dar mai ales ,,EMPATIE!”. La vederea acestei minunate apariţii, am simţit o modificare în mine, am simţit că era ceea ce aşteptam de mulţi ani; am început să prind culoare, forţă, am simţit o dorinţă de schimbare. Îmi plăcea cum se comporta cu noi, cum ne vorbea, cum ne prezenta lecția, cum realiza evaluarea, cum ne învăța să ne comportăm cu diplomație, cum să comunicămelocvent,cumsăfimuniți,cumsăneasumămtotceeacefacem,responsabilizândune în toate, căci, spunea ea, vom da răspuns mai devreme sau mai târziu pentru toate. Ce a făcut mentorul nostru pentru noi toți, pentru mine ?-adecissă mădezvolte, să măocrotească, să mă sprijine până la capăt Chiar și atunci când dădeam examenul de bacalaureat , ea ne-a așteptatpetoțipânălaultimulpe-obancășine-aîntrebat:,, -Cumafost,cumvăautoevaluați?“. Ne-a încurajat mereu...Astfel, în fiecare zi mi-a udat sufletul cu căldură, lumină, dragoste, încredere, apreciere, respect şi, a contat! Rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate: bobocul din mine a crescut, dar a şi înflorit devenind chiar un trandafir. Acum, eu îmi doresc să eman prietenie, dragoste, lumină, iubire, puritate, încredere, speranţă, graţie, fericire, recunoştinţă, respect... Îmi doresc să fiu pentru elevii mei PROFESORUL - MENTOR pe care și-l doresc!

Bibliografie: https://revistaprofesorului.ro

MENTOR LA SUPERLATIV

Prof.Tanasă-Cozdreanu Cătălina Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava

MOTTO :« Dacă îmi spui o să uit, dacă îmi arăţi o să ţin minte, dar dacă mă implici o să înţeleg. » Anonim.

https://www.communitypsychology.com/make-better-mentors/

⮚ Sfătuitor – ajută debutantul să își stabilească obiectivele și să conștientizeze care sunt competențele necesare pentru a le pune în practică. *Dacă nu știi unde mergi, nu vei ști cum să ajungi acolo*

⮚ Model - *Imitația este cea mai sinceră formă a admirației*-Mentorul model este exemplul viu a modului în care sunt puse în practică valorile, principiile etice și praticile organizației.

⮚ Ghid - Ajută stagiarul să descopereși să înțeleagă regulile de lucru din organizația în care lucrează și să descifreze regulile nescrise ale organizației.

⮚ Motivator –Mentorul încurajează, oferă sprijin și stimulente.

⮚ Coach – Un mentor trebuie să ofere diferite tipuri de feed-back în funcție de situație : pozitiv pentru a consolida un comportament, și feed-back constructive pentru a schimba un comportament.

⮚ Deschizător de uși – Îl ajută să stabilească relații în instituție și cum să privească toate oportunitățile din jur pentru a le utiliza în dezvoltarea lui

⮚ Consilier – Stabilește o relație deschisă și de durată.

Motivant Silitor Colaborator

Empatic Temeinic/tenace Obiectiv

Nativ Uman Organizator

Tonic Direct Receptiv

Obiectiv Energic Demonstrator

Realist Novice Onest Truditor Normal

Argumetativ

Transmițător Orientat Receptor

MENTOR

EDUCAȚIE

Feed-back

STUDENT/MENTORABIL

Nu pot decât să mă întorc în timp, cu mai mult de 25 ani în urmă, când, cu emoție în suflet și temeri multiple, intram pe porțile Colegiului Tehnic *Al.I.Cuza* ( pe atunci Grup Școlar nr.1) în calitate de profesor inginer, plecată din rigorile industriei , sau reîntoarsă în sistemul de învățământ sub o altă formă .

Ce a fost atunci și este și acum ? Sau ce a fost atunci și nu mai este ? Sufletul rămâne mereu tânăr, indiferent de vârstă.

Nu știu dacă aș fi profesorul de acum (și cu siguranță nu !)dacă nu aș fi avut alături de mine prrofesorul de atunci ! Cu toții avem nevoie, la început de drum, de un braț care să ne sprijine, de un umăr pe care să putem plânge, de o inimă care să rezoneze cu a noastră, de o palmă care să ne mângâie fruntea...Cu toții avem nevoie de un EU găsit în alt eu, într-o personaliate care să ne îndrume.

COORDONATOR PRACTICĂ PEDAGOGICĂ

Mă simt norocoasă că, la început de drum didactic, am găsit sufletul-pereche, care m-a călăuzit, pas cu pas, în tainele educației și cunoașteriii, care a pus mai presus formarea mea , pentru a putea duce mai departe nobila profesie , cu onoare și mândrie. Sunt conștientă că nu amputut-oegala,că„lasteauacare-arăsărit, e-ocale atât de lungă”, dar am satisfacția că i-am urmat sfaturile, învățările, antrenamentul și abnegația. Despre mentori s-a scris și se va mai scire, în toate domeniile, dar în educație este o nevoie permanentă de atașament, de înțelegere, de simbioză între mentor și mentorabil.

Nu pot spune decât atât : am găsit în colectiv persoana perfectă (pentru mine, cel puțin) ce caracterizează în esență mentorul. Nu spun cine (dacă va citi aceste rânduri, poate se va identifica) Pot spune doar atât: Onestă, Darnică, Omenoasă, Rațională, Inteligentă, Calmă, Altruistă, și calitățile ar putea urma: Motivată, Informată, Realistă, Originală, Neprețuită. ( să nu citiți printre rânduri !).

Portretedementorsaumentorportretizatîncâtevacuvinte!Putemnoi,sauvoi,ceitineri, să ducem mai departe făclia cunoașterii și să sădim în sufletele elevilor dorința de autodepășire, de (auto)educare, de aspirație spre mai bine? Cu siguranță da, dacă avem în suflet mentorul aproape.

Ne-a pus în mâini aluatul de plămădit, noi avem drojdia, discipolii noștri sunt esențele La superlativ totul !

Mă înclin cu respect în fața tuturor și afirm, fără falsă modestie, că și eu, și tu, și ei, putem fi mentori într-un portret al viitorului.

Rădăcinile educației sunt amare, dar fructul este dulce.

Aristotel

DOAMNADE CHIMIE

Prof. PETRIUC IRINANICULINA, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

În decursul vieții noastre influențăm sau suntem influențați. În fiecare persoană întâlnită în drumul nostru lăsăm o părticică din noi. Unii lasă în urma lor ceva frumos, alții mai puțin... Sunt de părere că fiecare oferă din ceea ce este. Oamenii nu pot fi buni doar în anumite ocazii, ori ești bun ori nu, nu există cale de mijloc.

Totul începe cu visul unei copile de a deveni avocat, o copilă de la sat care pășea timid, după examenul de admitere, pe holurileliceuluiînclasaa IX-a,lacelmaibunliceudinSuceava: Colegiul Național „Petru Rareș”. Însă viața avea alte planuri pentru ea și avea să o ducă pe alte drumuri în carieră. Dar, să rămânem la primul an de liceu. Colegi noi, unii de la sate, alții din oraș cu mult bun simț, politicoși și prietenoși.

Prima oră de chimie, doamna profesoară a intrat în clasă, era atât de frumoasă, i se citea blândețea și bunătatea pe chip. Prin simpla prezență impunea respect. Îl merita!

Anii au trecut, viața ne-a purtat pe diferite drumuri, iar din cariera de avocat s-a ales cariera de profesor, profesor de matematică. În toamna acestui an, copila, devenită profesoară de matematică, după ce a colindat mai multe școli, o întâlnește pe doamna de chimie după 23 de ani.

Ajunge colega dumneaei. Aceeași persoană cu chip blând de parcă anii ce au trecut au stat în loc. Am recunoscut-o imediat, chiar și numele îl știam: doamna profesoară Pîslariu Lăcrămioara, doamna de chimie din liceu, doamna de la care am învățat că poți fi sever dar în același timp bun, doamna de la care am deprins dragostea de această meserie nobilă și care mia dat peste cap visul de a fi avocat, știam atunci că eu vreau să fiu profesor! Doamna de la care am învățat că nu este atât de grea chimia mai ales dacă este predată cu drag. Știa să ne atragă spre materia dumneaei. Îmi amintesc și acum lecțiile ținute în laborator, experimentele, câtă pasiune punea în ceea ce ne prezenta. Nu se supăra dacă unul din colegi întreba același lucru a doua oară.

Doamna Pîslariu Lăcrămioara născută într-o însorită zi de 29 iulie 1969 în orașul Suceava. Aabsolvit Liceul de Chimie Industrială (actualul Colegiul Național „Petru Rareș”) în anul 1988. A urmat apoi Facultatea de Chimie – Fizică pedagogică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași absolvind după 5 ani de studiu, în anul 1994. A îndrumat și educat sute de elevi de la diverse licee din Suceava începând cu cei de la Liceul Industrial nr. 2 (actualmente Colegiul Tehnic „Petru Mușat”) unde a profesat timp de 9 ani, apoi, sa întors la liceul unde a deprins tainele chimiei, Colegiul Național„PetruRareș”pentruoperioadăde3ani,timpîncare am fost și eu una din elevele dumneaei. S-a întors pentru o perioadă de 3 ani la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” pentru ca, începând din anul 2006 și până în prezent să îndrume elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”. Sunt convinsă că elevii caretrecprinmâna doamnei sunt cei maicâștigați și îmi doresc ca aceștia să o trateze cu respectul cuvenit. Sunt convinsă că doamna profesoară a lăsat părticele din sufletul dumneaei, părți mari din tainele chimiei îmbogățindu-i pe ei, îmbogățindu-ne pe noi cei care am avut onoarea să-i fim elevi. Doamna profesoară vă mulțumesc pentru sămânța pe care ați sădit-o în mine pentru dragostea pentru știință, pentru bunătatea cu care ne-ați tratat cât timp v-am fost elevi, pentru că mi-ați deschis calea spre această frumoasă meserie, pentru că ați fost un dascăl pentru mine! Cu multă dragoste și prețuire, doamnei profesoare Pîslariu Lăcrămioara, eleva dumneavoastră Cazac Irina Niculina (pe atunci)!

ÎNVĂȚĂTORUL MEU– MODEL ȘI MODELATOR

Prof. SAVU VIORICA

Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Cajvana

Importanța învătătorului în viața unui elev este covârșitoare. El este cel care modelează, formează caractere și deschide drumul învățării pentru întregi generații de elevi.

Profesia aceasta este una dintre cele mai vechi și mai importante din lume. Pe lângă cunoștințe, abilități, experiență pentru a pregăti un copil pentru vârsta adultă este nevoie și de dragoste.

Dincolo de toate greutățile, neînțelegerile, lipsa susținerii și un respect tot mai scăzut din partea societății, cadrul didactic va fi în continuare fidel misiunii sale sale, va privi orice reușită a unui copil ca o adevărată izbândă, pentru că tinerii elevi sunt viitorul nostru.

Învățătorul este principalul factor al educaţiei şi instruirii tinerilor. Având rolul de îndrumător, acesta contribuie la pregătirea omului pentru activitate şi creaţie independentă. În învăţământul contemporan, învăţătorul are un rol din ce în ce mai important, este fundamentul formării personalităţii umane. Personalitatea sa reprezintă factorul decisiv pentru reuşita elevilor, filtrul care imprimă direcţii şi finalităţi nuanţate întregului demers educativ.

În această profesie este necesară o puternică legătură între carieră și vocație. Învățătorul nu are doar rolul didactic, ci este si un formator. Cadrul didactic este cel care trebuie să vadă și să dezvăluie potențialul copilului și să sublinieze individualitatea și particularitatea acestuia. Pentru mine personal, a fi cadru didactic înseamnă a fi, în primul rând, o persoană care nu este indiferentă la soarta fiecărui tânăr învățăcel. La urma urmei, un profesor este asemenea unui medic poate vindeca sau poate adânci suferința, însă nu în privința sănătății ci a viitorului elevilor săi.

Învăţătorul este cel care contribuie la educaţia pentru o viaţă de calitate a unui individ şi a colectivităţii. Promovează încrederea, respectul reciproc, gândirea pozitivă, adoptă idei şi atitudini democratice. Probează calităţi umane, profesionale şi etice. Recunoaşte şi pune în valoare aspectele pozitive şi rezultatele elevilor, îi sprijină în eforturile lor şi le insuflă încredere în forţele proprii.

Celebrul scriitor grec Nikos Kazantzakis spunea că: ”Adevărații învățători sunt aceia care se folosesc pe ei înșiși ca poduri peste care își invită elevii să treacă; apoi, facilitând trecerea acestora, prăbușindu-se cu bucurie, îi încurajează să le creeze pe ale lor”. Citind această cugetare mă gândesc întodeauna la influența pe care au avut-o profesorii mei în parcursul meu academic și faptul că, alături de familie, ei sunt cei cărora le datorez toate reușitele mele.

Învățătorul meu, domnul meu Trandafir......

La aproape cincizeci de ani de la prima zi de școală pentru mine, îmi amintesc cu drag de învățătorul meu, modelul meu și modul în care îmi doresc să fiu percepută la catedră. Deși în prima zi emana severitate și competență, dragostea pentru educație, dar și pentru elevi nea făcut să ne dorim să fim mereu la școală, să învățăm lucruri noi.

Domnul meu învățător, așa cum îmi plăcea atât mie, cât și celorlalți colegi să îi spunem, era un om înalt și impunător (cel puțin așa îl vedeam noi), cu o voce caldă și profundă care parcă ne purta în mijlocul poveștilor, a bătăliilor sau în locurile magice despre care ne vorbea.

Cu mintea și sufletul de copil, neexperimentat, timid îl vedeam pe învățătorul meu ca o ființă cu puteri supraomenești, a cărui povești le asteptam cu nerăbdare. Eram surprinsă mereu de cunoștințele acestuia, cu a lui pasiune, cu talentul lui de a ne capta atenția și de a reuși ca la finalul zilei să plecăm acasă mai bogați, mai încrezători, având vise mărețe, imaginându-ne că ne așteaptă lucruri mărețe în viitorul nostru. Deși majoritatea dintre noi făceam parte din familii modeste ne-am simțit întotdeauna la școală ca niște eroi pe cale să realizăm lucruri mărețe.

Invățătorul meu a fost un model de urmat în viață. Atenția și iubirea cu ajutorul cărora am fost ghidată de către dumnealui sunt atributele care, în viziunea mea, îl fac perfect. A fost o persoană extrem de capabilă, grija cu care ne-a ghidat mi-a insuflat dorința de a obține cât mai mult, am avut parte de un imbold.

Prin tot ce a sădit învăţătorul meu în conștiința mea mi-a format caracterul, și constat că am parte de principii solide şi păreri bine definite, argumentate. Încă din clasa I am fost cu toţii învăţaţi, nu mecanic, să ne expunem frumos punctele de vedere, să trăim în pace şi să ne ajutăm. Eram, majoritatea dintre noi, copii simpli, de țărani, dar ne-a ajutat să ne creem la școală o a doua familie, a ştiut mereu să ne înveţe cum să ne rezolvăm conflictele într-un mod frumos, cum să fim uniţi.

Întotdeauna, când privim la modelele pe care le avem, primul lucru la care ne gândim este dacă ne-am ridicat la înălțimea modelelor noastre și putem fi la rândul nostru modele pentru alții.

Cred că pentru fiecare din noi, un dascăl a devenit modelul de urmat în viață și asta pentru că în majoritatea cazurilor cel puțin un sfert din viață înseamnă școală, plecând de la grădiniță, clasele primare, gimnaziale, liceu, facultate.

Indiferent de ceea ce am devenit, o parte din reușita noastră se datorează dascălilor noștri.

Dacă privim in literatura română, găsim nenumărate opere care sunt dedicate dascălilor noștri. Mihai Eminescu în poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul”, îi aduce un elogiu acestuia și în numește luceafăr, dalbă stea (”Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,/Se stinseo dalbă stea!”z). Asemenea lui, poetul Octavian Goga în poezia ”Dascălul” își omagiază dascălul prin niște versuri extrem de pătrunzătoare (”Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche,/ Blând îmi răsai cu fața ta blajină, Cu zâmbet bun, cu ochi cuminți și limpezi,/ Strălucitori de lacrimi și lumină. / Cu tine-aduci atâtea nestemate/ Din îngropatul vremilor tezaur,/ Și amintirea-n țara ei mă poartă,/ Cu pas încet, în carul ei de aur.”). Nu în ultimul rând, Mihail Sadoveanu cu celebra sa operă ”Domnul Trandafir”, poate cea mai frumoasă și emoționantă operă care descrie sacrificiul și dăruirea de care este capabil un învățător pentru a-și îndeplini menirea oferă un tablou de o pronfunzime impresionantă a domnului Trandafir, învățătorul său, „…ca domnul învățător au fost poate mulți. Și toți, dragă prietene, când te gândești bine, au fost niște apostoli, care au îndurat sărăcie și batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulțămiri și vorbe grele, și care totuși au izbutit să-și împlinească cu bine menirea. Domnul nostru ne-a învățat rugăciuni, ne-a învățat cântece așa de frumoase pentru copilăria și sufletele noastre; ne-a învățat să credem în trecutul și vrednicia noastră; nea învățat multe lucruri de care aminte nu ne mai aducem, dar care au rămas în fundul sufletului nostru ca semințe ce au înflorit bogat mai târziu.”

Ca o concluzie, desprinsă din cuvintele marelui scriitor, învățătorii noștri, asemenea Sfinților Apostoli, au trudit și trudesc pentru a ajuta și pregăti micii învățăcei care pășesc și astăzi ca și noi mai demult pe băncile școlii, cu teamă de necunoscut, dar și cu încrederea că învățătorul care îi primește în clasă le va fi far în drumul lor educațional. Fiind supranumit în

timp dascăl, apostol, învățător, profesor, omului de la catedră trebuie să i se recunoască meritele, pentru faptul că veghează la urcușul fiecăruia dintre noi spre a deveni oameni, pentru truda, atenția, sensibilitatea cu care se ocupă de tinerii aflați sub oblăduirea lor.

Indiferent ce am devenit în viața noastră, indiferent de funcția, nivelul educațional, banii pe care îi avem, rămânem, cu toții, învățăceii doamnei sau domnului învățător. Și poate că, deși grijile noastre cotidiene ne fac sa fim extrem de absorbiți de prezent și viitor, de grijile din apropierea noastră, ar trebui să ne amintim din când în când de cei care odinioară ne-au purtat mâna stângace pe foaia învâțăndu-ne tainele scrisului și a cititului, cei care au fost imaginea cea mai blândă și apropiată sufletului nostru, cei pe care într-un moment din viața noastră i-am ridicat pe piedestal alături de familie.

Bibliografie

1. Creţu, T. (2005). Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

2. Cucoş, C. (2000). Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.

3. Jude, I. (2008). Educaţie şi socializare, Editura Academiei române, Bucureşti.

4. Şerban, I. Gr. (1975). Învăţătorul şi copiii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

5. Truţă, Elena & Mardar, Sorina (2007). Relaţia profesor-elevi, Editura Aramis, Bucureşti

DIRIGINTA MEA - MENTORUL MEU:

LEGĂTURĂ COMPLEXĂ ȘI TRANSFORMATOARE

Prof. DUMITRESCU MARIA OLGUȚA, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Doamna dirigintă din liceu nu a fost doar o profesoară în sala de clasă, a fost mentorul meu, o prezență constantă care a luminat calea mea în lumea educației și dincolo de ea. Fiind o persoană extraordinară, doamna dirigintă a influențat profund procesul meu de dezvoltare și învățare. În anii de liceu, datorită orelor cu doamna dirigintă am experimentat o călătorie complexă și transformătoare, descoperind învățăminte, crescând și dezvoltându-mă într-o persoană conștientă, pregătită pentru provocările vieții. Această relație specială s-a conturat prin lecțiile sale memorabile, îndrumarea constantă și inspirația continuă. Dumneaei a avut rolul esențial în formarea mea, devenindu-mi ghid și model în călătoria mea educațională. Primul aspect remarcabil al mentoratului meu a fost abilitatea profesoarei mele de a identifica și încuraja pasiunile și talentele elevilor săi. A reușit să observe potențialul individual al fiecărui elev și să creeze o atmosferă care să încurajeze explorarea și dezvoltarea noastră. Încă de la primele zile în sala de clasă, doamna dirigintă a știut să cultive pasiunea mea pentru învățare. A intuit că fiecare elev are un set unic de talente și a creat un mediu care să încurajeze explorarea și dezvoltarea acestora. Prin proiecte creative și provocări interesante, am început să îmi descopăr pasiunile și să înțeleg că învățarea nu este doar un proces, ci și o aventură captivantă. Astfel, a deschis ușa spre descoperirea pasiunilor mele și dezvoltarea abilităților care ulterior au devenit cheie în parcursul meu educațional. Un alt aspect crucial al relației noastre a fost modul în care doamna dirigintă a fost un model de conduită. Nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte, dânsa a exemplificat calitățile pe care le promova în clasă. A gestionat provocările cu răbdare și înțelepciune, a cultivat spiritul de echipă și a promovat respectul reciproc. Ea nu doar ne-a predat cunoștințe academice, ci ne-a și învățat prin exemplu. Prin modul în care a gestionat situațiile problematice, prin deschiderea pentru diversitate și

respectul față de ceilalți, a devenit un adevărat model de conduită. Astfel, am învățat că educația nu se rezumă doar la cifre și fapte, educația este despre formarea unor oameni responsabili și empatici. Această abordare a format un mediu de învățare pozitiv, dar a fost și un exemplu viu în privința gestionării diverselor aspecte ale vieții cu încredere și integritate. Empatia profesoarei mele a fost unul dintre elementele definitorii. Într-un sistem educațional adesea rigid, dânsa a fost deschisă la nevoile individuale ale fiecărui elev. Prin ascultare atentă și înțelegere, a creat un mediu în care noi, elevii săi, ne-am simțit indivizi unici, cu temeri, ambiții și visuri proprii. Empatia sa fost o forță motrice esențială în formarea caracterului meu. Ea a fost întotdeauna deschisă să asculte, să înțeleagă și să ofere sprijin atunci când am avut nevoie. Fiecare dificultate pe care am întâmpinat-o a fost abordată cu răbdare și încurajare, ceea ce mi-a oferit nu doar suport academic, ci și o încredere crescută în abilitățile mele personale. Orele din sala de clasă cu doamna dirigintă nu au inclus doar aspecte legate de învățarea academică, dumneaei a fost și un ghid în dezvoltarea abilităților personale și profesionale ale elevilor săi. Profesoara mea a fost întotdeauna dispusă să împărtășească sfaturi și experiențe din propria sa carieră. A organizat sesiuni de consiliere în care să discutăm despre planificarea viitorului, stabilirea obiectivelor și gestionarea timpului. Mentoratul meu nu s-a oprit la granițele orelor de curs. Doamna dirigintă a fost mereu dispusă să mă îndrume și să mă ajute în dezvoltarea abilităților personale și profesionale. Cu sfaturi și orientări constante, am învățat să îmi construiesc obiectivele, să planific viitorul și să explorez o varietate de domenii. Această dimensiune a mentoratului său mi-a deschis ochii către posibilități nesfârșite și mi-a furnizat instrumentele necesare pentru a înfrunta provocările viitoare cu încredere. Mentoratul său m-a pregătit nu doar pentru examenele academice, ci și pentru provocările practice ale vieții de adult. Doamna dirigintă nu mi-a furnizat doar instrumente pentru a excela în învățare, ea m-a pregătit și pentru viitor. Cu o abordare echilibrată între rigorile academice și dezvoltarea personală, m-a încurajat să îmi explorez pasiunile și să-mi construiesc un fundament solid pentru carieră și viața de adult. Astfel, impactul ei s-a reflectat nu doar în rezultatele școlare, ci și în perspectiva mea asupra vieții și încrederea în propriile mele forțe. Profesoara mea a fost nu doar un mentor individual, ci și o influență pozitivă în întreaga comunitate școlară. A inițiat proiecte de voluntariat și activități de implicare comunitară, evidențiind importanța responsabilității sociale și a solidarității. Acest angajament în comunitate a avut un impact profund asupra viziunii mele asupra responsabilităților sociale și a consolidat ideea că educația nu se oprește la limitele sălilor de clasă. Un aspect esențial al mentoratului a fost modul în care doamna dirigintă a reușit să inspire viitorul meu. Prin încurajare constantă și susținere, ea m-a inspirat să îmi urmez pasiunile și să îmi setez obiective ambițioase. Această influență a fost evidentă nu doar în rezultatele școlare, ci și în deciziile privind cariera și dezvoltarea personală. Fiind mentorul meu, ghidându-mă prin tainele educației și ale vieții, relația noastră nu se rezumă doar la perioada școlară. Există o legătură specială, un lanț de evenimente și lecții, care a modelat ceea ce sunt eu astăzi și care va continua să îmi sculpteze viitorul. Recunoscând contribuția profundă a doamnei diriginte în călătoria mea, mă simt pregătită pentru provocările viitoare și inspirată să împărtășesc cunoștințele și experiențele dobândite cu cei din jurul meu. Profesoara mea nu doar că a predat, ci a schimbat vieți și a deschis uși spre orizonturile nesfârșite ale cunoașterii și autodezvoltării. Astfel, recunoscătore, îmi îndrept privirea spre

viitor, știind că lecțiile învățate sub îndrumarea doamnei diriginte vor rămâne mereu ancorate în inima mea.

De la tatăl trupesc la Tatăl Dumnezeiesc – cel mai bun model

Prof. IONELA- CARMEN GRIGORE Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Suceava

Îmi amintesc de copilăria mea, încă de atunci tatăl meu a fost pentru mine un model drept de urmat. L-am simțit alături de mine, mereu m-a încurajat. Și când am dat examen la liceu și apoi la facultate, m-a susținut moral, am simțit cum a trăit emoțiile alături de mine, dar și bucuria reușitei. Tăticul a fost economist, mă ajuta la lecții, îmi explica mai ales ce ținea de domeniul lui. A fost, cum s-ar spune, un părinte model, chiar i-a păsat de mine, să am o educație frumoasă, nu doar un acoperiș, de mâncare și de îmbrăcat.

Ce m-a învățat tatăl meu? Multe din învățături le regăsesc printre poruncile date de Dumnezeu: să nu fur, să nu mint, să nu fac rău, să fiu cinstită, serioasă, să nu permit niciunui băiat să-și bată joc de mine, să respect, să ajut pe alții, să-mi cinstesc părinții, să cinstesc ziua Domnului, etc. Nu doar in copilărie și adolescență am știut să respect pe ceilalți, ci și acum mă trezesc în momentul în care salut că mi-a intrat în reflex să-mi scot mâinile din buzunare, oricât de frig ar fi.

Acum că tot se apropie Crăciunul nu am cum să nu-mi amintesc de când aveam vreo 5 anișori și a venit Moșul, condus de tăticu, și mi-a adus un pian cu coadă, mare, de ocupa un sfert de cameră! A fost cel mai frumos cadou pentru mine.

Cred totuși că nu am știut să-i mulțumesc îndeajuns tatălui. Nu știu cât de bună eram, dar cu siguranță el mă vedea altfel și spunea că ar fi trebuit să mă nasc în alt secol. De multe ori bunătatea lui, dar și a mea( așchia nu sare departe de trunchi) era confundată cu prostia. Dacă am suferit? Cu siguranță atunci când am pus prea mult suflet, ferm convinsă că toți oamenii sunt buni, că nimeni nu are de ce să-mi facă rău, dacă eu nu le fac rău. Sfaturi am primit de la el, ca mereu să păstrez ceva pentru mine, să nu-mi pun sufletul pe tavă. Pe atunci nu prea înțelegeam lucrurile astea, dar viața nu m-a menajat. Și am pus sufletul pe tavă. Uneori îi înțeleg pe elevii mei, mă regăsesc în ei și mă trezesc dând aceleași sfaturi pe care le primeam la rândul meu de la tăticul meu. Când eram adolescentă plângeam că sunt urâtă, dar când a aflat asta, tăticul m-a încurajat și mi-a spus că nu este așa, că sunt frumoasă. Clar mi-a ridicat moralul. Apoi am realizat că sunt creația lui Dumnezeu și El nu face nimic urât, cu toții suntem frumoși, unici și că numai păcatele urâțesc omul.

Când tatăl meu a plecat la Dumnezeu abia atunci am înțeles prin ce au trecut unii colegi de-ai mei cărora le-a murit tatăl și mi-au trebuit ceva ani să realizez că de fapt sufletul lui este viu și că eu doar nu-l văd fizic. Copii sunt un dar de la Dumnezeu pentru părinții lui, dar eu cred că și părinții sunt un dar pentru copii lor. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de la El. Mă bucur că am, ca și tăticul meu, același Sfânt ocrotitor, pe Sfântul Ioan.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi în care tatăl meu a existat pe acest pământ, pentru fiecare sfat primit, pentru tot sprijinul și ajutorul acordat, pentru faptul că datorită mamei și tatălui meu exist. Și atunci când tatăl trupesc nu a avut cum să mă ajute, gândul și rugăciunea mea s-a îndreptat către Tatăl Ceresc. Cu siguranță El a știut și știe mereu ce este în inima mea și de ce am nevoie. Uneori mă pune la răbdare, la așteptare, dar așa cum, copil fiind, îl întrebam pe tăticu ce mi-a adus bun, știu că Dumnezeu mereu îmi pregătește ceva bun, culminând cu mântuirea. Niciun părinte nu vrea răul copilului lui. Normal că nici tatăl meu nu a vrut niciodată răul meu. Cu atât mai mult Tatăl Ceresc, oare nu El S-a jertfit și pentru mine?

Ce cuvinte aș avea ca să pot mulțumi? Nu pot mulțumi părinților, mamei, tatălui, cum aș putea mulțumi lui Dumnezeu? Cum aș putea mulțumi pentru că merg, văd, aud, clipesc, pot să-mi fac cruce, pot gândi, zâmbi, pot chiar plânge, uneori de bucurie, pot să-L rog să-mi dea putere în necazuri, pot să mă bucur de un răsărit de soare, de ploaie, de ninsoare, de valurile mării, de vânt, de cântecul păsărilor, de prieteni adevărați, de colegi minunați, de elevi deosebiți și foarte mulți dintre ei talentați, de puterea de a trece peste clipele în care unii mă supără, pentru reușite, pentru fiecare secundă din viața mea, pentru zi și pentru noapte? Nu am nici cuvinte și nici zile îndeajuns pentru a mulțumi.

Am pornit de mică să-mi privesc tatăl ca pe un model drept de urmat, am ajuns apoi la cel mai bun model, de necontestat, “prietenul clipelor de grea încercare”, Dumnezeu. Nu existam fără mamă, fără tată, nu ajungeam să mă realizez în viață fără ei, pentru că am cea mai frumoasă meserie, aceea de profesor.

Pentru că „Nihil Sine Deo”, mulțumesc, Doamne, pentru tot, pentru că ești modelul meu cel mai bun, pentru că îmi arăți ce înseamnă să iert, să iubesc, să am răbdare, pentru că mă iubești, pentru că mă rabzi, pentru că nici nu apuc să gândesc ceva și îmi îndeplinești dorințele, pentru că mă ții în brațe când mi-e greu, pentru că intri în inima mea și o cureți de toate cele rele, pentru că îmi luminezi mintea, pentru că îmi dai pace în suflet, pentru că mă trezești în fiecare dimineață și mă aștepți cu brațele deschise, smerit, mereu smerit, Tu cel ce m-ai creat și ești atât de mare, intri în inima mea atât de mică, atât de mică....Mulțumesc, Doamne, scumpul meu model, pentru că Tu îmi dai valoare!

AMPRENTA UNUI PROFESOR MENTOR

UNGUREAN EMANUELA NICOLETA, Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza”

Mentorii joacă un rol esențial în dezvoltarea personală și profesională a celor pe care îi îndrumă. Un profesor mentor eficient împărtășește cunoștințe, oferă ghidare și susținere emoțională. Profesorul mentor a cărui portret îmi propun să îl creionez în acest articol este profesorul care a avut puterea de a pune fiecare elev de la clasă în valoare, de a-i fructifica partea bună și de a transmite încrederea că prin muncă, prin studiu, prin perseverență, prin mai multă implicare putem realiza chiar mai mult decât ne propunem....., iar azi țin să îi mulțumesc pentru insistența pe care a avut-o, pentru răbdare, pentru sfaturi. De la dumneaei am învățat că orice problemă are o soluție care apare mai devreme sau mai târziu, o soluție

convenabilă sau mai puțin convenabilă, dar care să îți dea răgaz să o identifici pe cea potrivită. Profesorul mentor care m-a ajutat să pășesc mai ușor pe străduțele necunoscute ale perioadei adolescenței, este doamna dirigintă, profesoară de chimie. Un cadru didactic dedicat, care urmărea îndeaproape progresul elevilor, un om care merită din plin denumirea de profesor mentor pentru elevii săi, dar și pentru mulți dintre colegi. Doamna dirigintă a fost un cadru didactic cu o vastă experiență în domeniul de activitate, a dobândit cunoștințe și abilități pe parcursul carierei, iar această experiență a ajutat-o să ne ofere sfaturi valoroase, să ne ghideze. La prima vedere o persoană destul de dură, din partea căreia inițial am simțit o barieră care nu permitea apropierea, însă apropierea nu a încetat să apară deoarece capacitatea de a empatiza cu noi a contribuit la construirea unei relații solide și de încredere. Manifesta empatie față de noi, înțelegând și abordând problemele noastre atât din punct de vedere academic, cât și personal. Era deschisă la dialog, ne înțelegea nevoile, ne asculta ofurile, aveam fiecare dreptul la opinie, rezolvam împreună orice situație neplăcută, lucruri care consolidau relația bazată pe respect și încredere reciprocă pe care o aveam. În fotografia alăturată eram în prima zi de liceu, ziua festivității de deschidere a anului școlar 2010-2011, clasa a IX-a. Ziua în care am întâlnit omul despre care scriu astăzi în aceste rânduri. Nu este singura persoană care m-a îndrumat spre bine, dar este omul care a comunicat mereu clar și deschis cu noi, care ne-a ascultat cu atenție preocupările și ne-a răspuns la toate întrebările banale sau mai puțin pe care le aveam. Era dedicată dezvoltării noastre, ne identifica punctele tari și ne încuraja să ne valorificăm potențialul la maxim. Oferea feedback pozitiv, ne ajuta să depășim obstacolele și să gestionăm provocările, menținând echilibrul între școală și viața noastră personală de atunci. Deoarece știa că procesul de învățare necesită timp și că progresul poate fi gradual, era răbdătoare, pregătită să ofere suport pe termen lung și să răspundă la întrebări repetate. Suntem recunoscători pentru norocul de a o avea ca dirigintă, ca model de om, profesorul mentor căruia îi datorăm valorile importante precum respectul, toleranța, responsabilitatea și colaborarea. Un profesor mentor dedicat progresului academic și personal al elevilor săi. Urmărea frecvența noastră la școală, precum și evoluția în materiile de învățare, încurajândune mereu să ne depășim limitele. Oferea feedback construit și detaliat, evidențiind atât realizările cât și zonele în care puteam îmbunătății performanța. Elevii au nevoie să aibă încredere în profesorii lor pentru a se simți confortabil să împărtășească gândurile, să pună întrebări și să ceară ajutor. Doamna dirigintă a reușit să construiască această încredere prin comportamentul dumneaiei consecvent și respectuos. A încheiat activitatea la catedră în anul

2012, adică ne-a fost alături și nea îngăduit doi ani școlari, dar suficient cât să lase AMPRENTA UNUI PROFESOR MENTOR pe care să îl pomenesc și să îi mulțumesc de fiecare dată când gândesc și rezolv în modul în care dumneaei m-a învățat. Am fost ultima generație a dumneai, dar nu am simțit niciodată delăsare sau dezinterez, fotografia alăturată find făcută în ziua de premiere, ziua de final din clasa a X-a. Ne-a împărtășit experiența, de la realizări până la greșeli și lecții învățate în urma greșelilor. Punea foarte mare preț pe cunoștințele pe care ni le tranmitea, era eficientă reușind să ne inspire și să ne motiveze. A fost diriginta model, care a avut o influență semnificativă asupra noastră, arătând un nivel înalt de etică și integritate în toate acțiunile sale. A dat dovadă mereu de un comportament moral, de corectitudine, de implicare și dedicare. Termenul "diriginte" se referă, în general, la profesorul dintr-o școală sau liceu care are rolul de a îndruma și superviza un anumit grup de elevi, cunoscut sub denumirea de clasă, fiind o figură importantă în viața școlară a elevilor. Dumneaei, pe lângă toate responsabilitățile de la școală ca diriginte și profesor, ne-a fost prietenul care a oferit sprijin emoțional și la care puteam apela în orice situație. Rolul dirigintei ca profesor mentor a inclus aspecte de îndrumare academică, dezvoltare personală și sprijin emoțional pentru noi, elevii. Un profesor diriginte care și-a asumat rolul de mentor, a avut o influență semnificativă în viața noastră, ajutându-ne în a atinge potențialul maxim și a ne dezvolta în mod armonios. Am început prin a-i mulțumi doamnei diriginte pentru toată osânda depusă în încercarea de a ne face să fim mai buni și să tindem mereu spre mai bine, iar în urma rândurilor scrise mai sus pare că mulțumirile trebuie să fie incomensurabile. Resimt

AMPRENTA UNUI MENTOR atât în plan profesional, cât și în plan personal, sunt recunoscătoare că am avut șansa de a avea parte de astfel de îndrumător în primii ani ai liceului și doresc fiecărui elev să aibă parte de astfel de profesori la catedră pentru a avea exemple de valori morale pe care să și le dezvolte la maxim în anii de școală.

PROFESOR ANI ELENA - EXCELENȚĂ DIDACTICĂ

Prof. MOTOVELEȚ EUGENIA, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava

Fiecare dintre noi se intersectează de-a lungul vieții cu oameni care lasă o amprentă aparte asupra propriului destin. Sunt întâlniri pe care nu vrei să le uiți, sunt întâmplări care-ți

modelează evoluția, chiar dacă în acel moment nu realizezi magnitudinea implicațiilor. Doar ulterior, privind retrospectiv, conștientizezi rolul pe care o persoană l-a avut în parcursul tău uman și profesional. În ceea ce mă privește, evoc cu mare drag și respect „întâlnirea” providențială cu doamna profesoară Ani Elena. Născută în anul 1951, în comuna Adâncata din județul Suceava, a urmat cursurile Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, promoția 1975. De-a lungul carierei didactice a predat la Școala Generală din Salcea, iar ulterior a profesat în municipiul Suceava în unități școlare precum Școala Generală Nr. 4, Școala Generală Nr. 3, Liceul Industrial Nr. 4 și Liceul Pedagogic „Emil Bodnăraș” (astăzi Colegiul Național „Mihai Eminescu” ), de unde a ieșit la pensie în 2010, după o activitate la catedră care a însumat 35 de ani. În clasa a V-a, pe când eram eleva Școlii Generale Nr. 3 din Suceava, am descoperit frumusețea istoriei antice universale datorită harului doamnei profesoare Ani Elena. Fiecare oră era fascinantă și mă invita să descopăr un domeniu extrem de captivant. Lecțiile erau îmbogățite cu scurte lecturi suplimentare, care adăugau un farmec aparte orelor. Sub impactul unor astfel de ore, eleva de a V-a și-a dorit foarte mult să citească epopeile lui Homer, „Iliada” și „Odiseea” și, de asemenea, să viziteze cândva Grecia, pentru a vedea cu ochii ei vestigiile Antichității și, mai ales, templele Acropolei ateniene. În plus, tot acele ore de istorie mi-au condus pașii spre mitologia greacă cuprinsă în „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Chiar dacă de atunci au trecut mai multe decenii, orele de istorie din clasa a V-a rămân un reper. Doamna profesoară Ani ne oferea ocazia să explorăm trecutul omenirii cu mult tact pedagogic, cu abilități ce demonstrau o pregătire temeinică. Astfel, pas cu pas, farmecul istoriei s-a dezvăluit tot mai mult, cucerindu-mă pe deplin și transformând-o într-una din materiile preferate. Peste ani, pasiunea pentru istorie m-a călăuzit spre Facultatea de Istorie-Geografie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. În calitate de cadru didactic, am avut deosebita plăcere s-o regăsesc pe doaman profesoară Ani în calitate de colegă de catedră la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava. Colaborarea în noul context a confirmat ceea ce odinioară descopeream ca elevă: profesionalismul doamnei profesoare. Totodată, mi-a permis să descopăr omul, colega din cancelarie: eleganță, decență, calm, onestitate, perseverență, dedicare, bunăcuviință. Așa cum mărturisea chiar dumneaei, anii petrecuți la catedră au fost „frumoși, plăcuți”, iar la școală „mergeam cu plăcere, cu pasiune, cu dedicare”. În concluzie, atât din ipostaza de elevă, cât și din cea de colegă cu doamna profesoară Ani Elena, consider că întâlnirea cu dumneaei a reprezentat o șansă în devenirea mea. Se demonstrează, încă o dată, cât de important este ca un copil și mai apoi un tânăr să beneficieze de un reper, de un model demn de urmat.

Profesor Ioan Stan- un mentor de zece prof. DIVISIEVICI ANA MARIA, Colegiul Național „Mihai Eminescu” -Suceava

Profesorul Ioan Stan face parte din șirul acelor dascăli și savanți români care și-au dedicat în cel mai concret mod viața geografiei. A predat această disciplină cu seriozitate, dar și cu bucurie, fiind pasionat de drumeții montane, studiul peșterilor, de colindatul plaiurilor bucovinene și nu

numai. Profesorul Ioan Stan s-a născut în munții Apuseni, într-o familie simplă de moți, în localitatea Poiana Vadului, județul Alba, fiind, așa cum dumnealui spunea, „acasă la Iancu și vecin cu Horia”. A urmat școalaprimarăîn satul săunatalși apoiliceul din BaiadeArieș.Aici aavut ocaziasăfie îndrumat de o serie de profesori universitari surghiuniți politic de sistemul comunist, pentru a preda în crângurile ascunse ale Apusenilor. Rezultatul alesei sale educații avea să apară: a fost admis în fruntea listei la Facultatea de Geografie din Cluj, în anul 1964. A terminat-o ca șef de promoție și urma să își îndrepte pașii spre o carieră universitară promițătoare, dar soarta și vremurile comuniste au făcut ca să ajungă profesor la o școală din orașul Siret, județul Suceava.

În 1989, își susține teza de doctorat la Iași, având ca temă de studiu „Depresiunea Maramureșului”. După o perioadă strălucită a carierei didactice petrecută în orașul de graniță, ocupând funcția de director, decide să se transfere pe funcția de profesor de geografie în orașul Suceava, mai întâi la Liceul Sanitar, iar mai apoi la Colegiul „Ștefan Cel Mare”, dar se stabilește pentru ultimii ani ai carierei, mai bine de 10, ca profesor și metodist la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. În această etapă a carierei sale, a ocupat funcția de inspector de geografie timp de două mandate.

La finalul carierei didactice, a ocupat poziția de lector universitar la Facultatea de Geografie a Universității „Ștefan Cel Mare” din Suceava. După pensionare, geograful neobosit, iubitor de natură, a călătorit prin toată țara, realizând numeroase filme documentare, colecții de poze și diapozitive, a publicat articole, a susținut cursuri de formare.

Nu i-au plăcut laudele, nici dacă s-au chemat elogii sau omagii, ori chiar portrete. A fost mereu modest în vorbă și în ținută sa interioară, plin de entuziasm și vesel, dar fiind pregătit mereu cu o poveste sau cu o vorbă de duh pentru deliciul colegilor. Nu l-am întâlnit trist, fiindcă mereu avea o treabă, o aplicație pe teren sau o filmare de finalizat; era mereu ocupat cu geografia, deci nu avea timp de supărări.

Am cunoscut un dascăl cu multă personalitate, dar blând, apropiat și empatic cu elevii săi, un profesor de la care aveai ce să înveți, dacă erai dispus și pregătit să receptezi mesajul.

Studiile sale geografice, cărțile, pozele, filmele sale, au avut structura precisă a unui edificiu de arhitectură, încât urmărirea unui exercițiu critic îl poate conduce pe cititorul avizat spre o înțelegere de înalt nivel a mesajului geografic; Profesorul Stan a fost o undă de moralitate pentru toți elevii săi, fiindcă geograful din Țara Moților a fost un excelent dascăl, punând temelii solide pentru școala pedagogică suceveană.

De la profesorul Ioan Stan am învățat că puterea geografiei e în partea ei practică, trecută neapărat prin studiul aprofundat al părții teoretice. La doctorul Ioan Stan am apreciat complexitatea și profunzimea cercetării exhaustive, dumnealui fiind primul doctor în științe din județul Suceava, din sistemul educațional preuniversitar. De la omul Ioan Stan am înțeles că ziua e mai frumoasă dacă ierți, zâmbești orispui o glumă siropoasă oricu tâlc. De lacolegul Ioan Stan am înțeles, în final, că bunătatea și modestia sunt virtuți ce izvorăsc din apa rece ca de munte a înțelepciunii; Așa că vă împărtășesc din vorbelesalecelasăurme „La final, vă zico vorbă din casa natală delamunte: Noi ieșim, dar Dumnezeu intră…”

GEORGE SÎRBU

Prof HÎRCEAG TIBERIU IONUȚ

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava

Compozitor, dirijor şi folclorist, George Sîrbu a fost una dintre personalitățile de geniu a acestor ținuturi, apreciat ca fiind unul dintre cei mai importanţi dirijori de muzică populară din ultima jumătate de veac

Prima dată a scris muzică uşoară, iar de la vârsta de 18 ani a început să culegă folclor. Mergând prin vetrele Bucovinei, a readus pe scenă instrumente arhaice bucovinene ca: tilinca,fluierul, naiul, a cules și publicat peste 5000 de piese.

Între anii 1961 şi 1979 a activat ca dirijor al Orchestrei de muzică populară a Ansamblului

„CiprianPorumbescu”Suceava,iarînperioada1980 -1989afostdirijorşidirectoralOrchestrei demuzicăpopulară„PlaiurileBistriţei” din Bacău. Între anii 1990 -1995maestrul GeorgeSîrbu a fost numit dirijor, director şi secretar muzical la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” Suceava. Vârful carierei artistice a maestrului George Sîrbu a constituit-o perioada în care acesta a condus Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava. Această perioada a fost cea mai prolifică din istoria acestei instituţii culturale, cunoscută drept „generaţia de aur” de artişti profesionişti din Suceava, cunoscută şi apreciată pretutindeni în ţară şi peste hotare.

Maestrului George Sîrbu îi revine marele merit de a fi descoperit şi promovat foarte mulţi interpreţi şi instrumentişti extrem de valoroşi, dintre aceștia amintim pe Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Laura Lavric, Stefania Rareș, Leonard Zamă, Alexandru Havriliuc, Viorica

Macovei şi Angelica Flutur.

După ce a ieşit la pensie de la Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, George Sîrbu a înfiinţat Ansamblul Folcloric de Copii şi Tineri „Balada Bucovinei”. În cei peste 25 de ani de activitate, maestrul a lucrat cu peste 800 de copii la „Balada Bucovinei”. Printre interpreţii care s-au format în cadrul ansamblului se numără Lucica Păltineanu, Sorin Filip, Fraţii Reuţ, Nicoleta Cojocaru, Lavinia Chirilă, Gavril Dorneanu, Alexandru Recolciuc etc.

Din acest frumos ansamblu de copii și tineri am facut parte și eu. Îmi aduc aminte cu drag de toamna anului 1998, când am participat cu emotie la preselctiile organizate de maestrul George Sîrbu, în incinta Manăstirii„ Sfântu Ioan cel Nou” de la Suceava, unde își avea sediul în acea perioada Ansamblul Folcloric de Copii şi Tineri „Balada Bucovinei”.

A fost o perioadă frumoasă, cu multe turnee în strainate, ocazie cu care am vizitat mai multe țări dintre care: Spania, Italia, Polonia, am concertat la Sala Palatului și Sala Radio din București, am participat la diferite emisiuni tv si radio. Când am pășit pragul acestui ansamblu am făcut acest pas cu emoție gândindu-mă la toate lucrurile frumoase care urmau să mi se întâmple. Am aflat de acest ansamblu de la colegul meu de clasă Adrian Gontaru, care era deja baladist, și era foarte încântat deoarece revenise recent dintr-un turneu din Franța.

Adevărata valoare a perioadei petrecute în acest ansamblu, de peste 10 ani, am înteles-o în momentul în care am ajuns la catedră, în calitate de profesor de muzică. Toată experiența dobândita în calitate de corist, dansator, membru în comitetul de organizare al ansablului, m-au ajutat foarte mult în organizarea momentelor artistice, pe care le-am desfășurat cu diferite ocazii. Când am nevoie de inspirație, de un material didactic, închid ochii și retrăiesc momentele frumoase petrecute în compania maestrului George Sîrbu.

Deși am o experientă de peste 17 ani la catedră, încă mai am repertoriu nefolosit, momente artistice pe care doresc să le pun în scenă.

Acum, ca adult, conștientizez ce somitate în domeniul muzicii aveam în față și retrăiesc de fiecare dată când mă aflu în fața elevilor mei, acele momente când maestrul, cu acordeonul în

brațe se straduia prin diferite glumițe, să ne facă să fim veseli și să cântăm expresiv, însă noi nu înțelegeam această strădanie și eram uneori șotioși.

Credcămenireamea este săduc maideparte dragosteapentru folclor și sădăruiesc elevilor mei acest frumos bagaj de cântece și dansuri populare primite în dar de la maestrul George Sîrbu pentru a putea fi dăruite mai departe.

Măsimt onorat căfacpartedin mareafamilieabaladiștilorși căam avut ocaziasăîl cunosc personal pe maestrul George Sîrbu, care a avut o influență majoră în formarea mea ca dascăl.

Bibliografie

https://www.crainou.ro/2012/05/07/george-sarbu/

https://www.newsbucovina.ro/exclusiv/41922/maestrul-george-sarbu-o-legenda-folclorului-moldovenesc prof. BABII DANIELA, Școala Gimnazială Nr. 10, Suceava

Proiectele europene aduc plus valoare și în sfera mentoratului. Ilustrativ pentru colectivul Școlii Gimnaziale Nr.10 Suceava, din care fac parte de 36 de ani, este participarea cu folos în cadrul accestor proiecte, mai ales în ceea ce privește îmbunătățirea nivelului professional al cadrelor didactice. Astfel mă voi referi la influențele cognitive-emoționale pe care următoarele proiecte europene le-au avut în sfera mentoratului în școala noastră:

Proiect de mobilități KA1 Nr. 2017-1-LT01-KA101-035148 ”The stimulation leadership skills of teachers for getting better achievements of students in STEAM (science, technology, engineering art and math), 2018 misiune de predare;

Proiectdeparteneriatstrategic :KA201WESCHOOLEUROPENr.2017-1-IT02-KA201-036887, 2017-2019;

Proiect de parteneriat strategic: KA201 Strategies for Teaching, Education And learning Motivation by STEAM (Science, Technology, Engineering, Art and Maths) approach STEAM by STEAM, 20192022

Proiectdeparteneriatstrategic KA201WESCHOOLEUROPENr.2017-1-IT02-KA201-036887, 2017-2019

PROIECTERASMUS+2022”PIECE-Profesoriinspirați,elevicompetențișieducați” Nr.2019-1-RO01-KA101-061410

De-a lungul anilor, 17 la număr, de eperiențe europene, am grupat într-un tabel competențele pe care e necesar a le implementa, a le observa, un mentor în activitatea unui debutant. Iată tabelul, o sursă deosebită de interactiune profesor- profesor:

COMPETENŢE ŞI CATEGORII DE ACTIVITĂŢI TRANSMISE DE MENTOR CĂTRE PROFESOR

COMPETENŢE

GENERALE

COMPETENŢE SPECIFICE CATEGORII DE ACTIVITĂŢI

• Utilizarea adecvată a cunoştinţelor de didactică generală, de didactică a specialităţii, de psihologie;

• Proiectare şi evaluarea conţinuturilor instructiv-educative;

I Aplicarea algoritmilor optimi în proiectarea, organizarea şi evaluarea activităţilor didactice

• Organizarea adecvată a activităţilor didactice în funcţie de tipul de lecţie dominant;

• Utilizarea optimă a factorilor spatio-temporali, în vederea

I.1. Cunoaşterea şi selectarea unităţilor de conţinut specific;

I.2. Proiectarea activităţii de predare, învăţare şi evaluare pentru durate medii (semestre) şi mari (an şcolar);

I.3. Proiectarea unei unităţi de învăţare;

I.4 Asigurarea şi utilizarea adecvată a materialelor şi auxiliarelor didactice şi integrarea acestora în procesul de învăţământ;

II. Aplicarea strategiilor de comunicare didactică, pedagogică şi educaţională

eficientizării procesului instructiv – educativ;

• Adoptarea de strategii didactice care să permită utilizarea eficientă a mijloacelor şi a auxiliarelor didactice în procesul instructiveducativ.

• Stăpânirea conceptelor şi teoriilor moderne de comunicare: orizontală/ verticală, complexă, totală (ectosemantică), multiplă, diversificată şi specifică;

• Documentarea şi informarea permanentă din diferite surse clasice şi moderne;

• Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructiv –educativ, ca act de comunicare;

• Manifestarea capacităţii de a diagnostica aşteptările şi interesele familiei.

I.5. Aprecierea şi evaluarea rezultatelor şcolare;

I.6. Organizarea altor factori care influenţează învăţarea în funcţie de tipul de lecţie sau activitate didactică desfăşurată.

I.7 C.D.S.

III. Dezvoltarea, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor, capacităţilor cognitive şi motrice

IV. Utilizarea de tehnici de stimulare a creativităţii şi a motivaţiei în învăţare

V. Stăpânirea tehnicilor de transfer a deprinderilor în activităţile extracurriculare şi extraşcolare

• Stăpânirea conceptelor şi teoriilor moderne privind formarea ,,schemelor de acţiune” şi a capacităţilor de cunoaştere;

• Selectarea metodelor optime în vederea formării gândirii critice şi deprinderilor practice;

• Selectarea metodelor optime în vederea formarii gândirii tehnice şi a dezvoltării simţului artistic / estetic;

• Manifestarea unei conduite psihopedagogice inovative în plan profesional/social

II.1.Comunicarea profesor – elev /grup / colectiv;

II.2 Comunicarea între cadrele didactice;

II.3 Relaţia cu părinţii / comunitatea.

VI. Aplicarea tehnicilor de cunoaştere a problematicilor socio-educaţionale în consilierea, orientarea / integrarea socio-psihopedagogică a elevilor

• Înţelegerea mecanismului de formare a trăsăturilor psihomorale şi adoptarea metodelor şi tehnicilor de cunoaştere şi activizare a elevilor;

• Proiectarea şi organizarea activităţilor instructiv - educative în colaborare cu comunitatea;

• Responsabilizarea pentru rolul social asumat;

• Elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului şcoală – familie;

• Formarea unei mentalităţi profesioniste;

• Cunoaşterea dinamicii şi tendinţelor de pe piaţa muncii.

III.1. Însuşirea tehnicilor de învăţare eficientă;

III.2. Dezvoltarea capacităţii elevului de a fi autonom, subiect conştient al propriei dezvoltări;

III.3. Dezvoltarea capacităţii de a lua decizii şi de a rezolva probleme;

III.4. Dezvoltarea deprinderilor practice;

III.5. Aplicarea, implementarea, utilizarea modelelor de acţiune socioprofesionale.

IV.1. Dezvoltarea gândirii critice;

IV.2. Dezvoltarea gândirii tehnice;

IV.3. Dezvoltarea simţului artistic / estetic.

V 1.Conceperea, coordonarea activităţii extracurriculare şi extraşcolare;

V. 2. Şcoala - partener al familiei;

VI.1.Formarea comportamentului social /profesional dezirabil;

VI.2. Formarea comportamentului psiho - moral;

VI.3. Asigurarea evoluţiei şcolare individualizate/ diferenţiate/ personalizate;

VI.4.Coordonarea şi monitorizarea proiectelor elevilor.

VII. Dobândirea unor mecanisme psihice pentru a realiza stăpânirea de sine şi echilibrul comportamental în toate situaţiile educaţionale

• Utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontrol psihocomportamental;

• Adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea ,,situaţiilor limită”;

• Manifestarea unor conduite (auto) reflexive;

• Formarea la elevi a deprinderilor de elaborare a unui plan de acţiune eficient în pregătirea examenelor, competiţiilor, concursurilor etc.;

• Deschiderea faţă de schimbările care au loc în situaţii de competiţie, examen, concurs etc.;

• Asumarea integrală a diferitelor roluri cu implicaţii docimologice (examinator/examinat/concurent/ supraveghetor etc.).

• Manifestarea unei conduite (auto) reflexive asupra activităţilor didactice / pedagogice proprii;

VII.1 Formarea şi dezvoltarea comportamentului specific în situaţii de competiţie, concurs, examen etc.

VIII. Valorificarea oportunităţilor de dezvoltare profesională într-un mediu socio-profesional în tranziţie

• Deschidere faţă de tendinţele novatoare necesare dezvoltării profesionale;

• Însuşirea cunoştinţelor de tip organizaţional.

VIII.1. Reactualizarea continuă a cunoştinţelor profesionale;

VIII.2.Valorizarea calităţilor umane şi asumarea principiilor deontologice profesionale.

Considerăm că diseminările proiectelor europene în diverse școli din oraș, județ, la diferitele manifestări ale cadrelor didactice, Merito, Superteach, sunt parte integrantă dint-o activitate de mentorat subtilă, care se adresează nu numai cadrelor debutante. Asadar, folosim acest tip de influențare pozitivă pentru a crește nivelul educației în comunitate.

Diseminările proiectelor, un alt tip de mentorat Diseminările participărilor în mobilități din Sesimbra, Portugalia și Assen, Olanda, din proiectul Erasmus+ nr. 2021-1-RO01-KA121-SCH-000003716

Rolul unui mentor este unul practic. Ajutat de tabelul de competențe și de diseminări, înarmat și cu o fișă de evaluare, mentorul poate să vadă clar cat de mult sau puțin a influențat actul predării .

Nr. crt. Perioada Activitatea/modalitatea de diseminare Scop Grup țintă

1. Sept. 2021

2. Oct.2021

3. mai 2023

Prezentare a proiectului în școală, în cadrul comisiei metodice și la ședintele cu părinții. Prezentare ppt.

Diseminare a proiectului în alte instituții școlare (Școala Gimnazială nr.3 și la Colegiul Tehnologic Samuil Isopescu)- Prezentarea unei informări .

Diseminare în proiecte Erasmus YOUTH, Carei, jud. Satu- Mare

Cunoașterea obiectivelor proiectului profesori ai școlii

Informarea partenerilor educaționali:nume proiect,parteneri, mobilități

Informarea comunității europene despre amploarea proiectului

profesori și elevi ai altor instituții

4. Sept.2022

5. Oct. 2022

.6. Noe.2022

Diseminare în cadrul ședinței cu părinții cu prezentarea rezultatelor activităților realizate cu elevii.

Prezentarea pe site-ul proiectului a întregii activități derulate de toți participanții în proiectul de mobilități- colaje foto.

Postarea pe toate grupurile web didactice a experienței din acest proiect-Folosirea rețelelor web pentru diseminarea proiectului. Publicarea rezulatelor diseminării cu elevii. În foto, un muzeu interactiv al vechilor radio-uri, realizat de elevii clesei a III-a C în sala de clasă, replică la educația outdoor, componentă a training-ului din Assen, Olanda.

Valorificarea la clasă a experienței dobândite la cursul organizat în Portugalia

Crearea unei imagini de ansamblu asupra rezultatelor proiectului

Diseminarea proiectului

tuturor partenerilor din alte proiecte europene

comunitatea europeană

părinți ai clasei, dar și din alte clase, profesori

comunitatea internațională a proiectului

comunități didactice din alte proiecte europene

OMUL SFINȚEȘTE LOCUL

prof. Elena Ignat, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”- Suceava

Înțelepciunea populară ne amintește mereu prin proverbele și zicătorile zămislite din frământările sufletești ale strămoșilor noștri cât de importantă este legătura dintre oameni și locul în care aceștia trăiesc. Pământul le-a fost dăruit oamenilor de către Bunul Dumnezeu pentru a-l stăpâni și a se bucura de frumusețile lui iar oamenii pot sfinți pământul cu puterea cuvântului, frumusețea sufletului și bogăția gândului.

Un astfel de loc binecuvântat am găsit la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava în anul 1999 când am deschis cu vizibilă sfială ușile în spatele cărora se aflau viitorii mei colegi de breaslă alături de care am trăit emoții pozitive și am clădit un întreg Univers al Cunoașterii de sine, de aproapele, de nou, bazat pe adevăratele valori umane eterne: cinstea, demnitatea, corectitudinea, perseverența, munca, iubirea, respectul, întrajutorarea. Alături de EI și cu ajutorul LOR am trecut prin etapele vieții care m-au format profesorul de azi, motiv pentru care vreau să le mulțumesc fiecăruia în parte și în același timp tuturor. De-a lungul celor 50 de ani de existență colectivul de cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”- Suceava a crescut și a format adevărați mentori oferind un exemplu demn de urmat atât de elevi cât și de tineri absolvenți.

Astăzi, la acest moment aniversar transmit tuturor colegilor întreaga mea recunoștință pentru omenia cu care m-au înconjurat timp de 25 de ani și pentru prietenia de care au dat dovadă de-a lungul timpului.

Vă mulțumesc, dragi colegi, făuritori de personalități umane!

1. La ceas aniversar, prof. Maria Loredana Buculei, Colegiul Tehnic

2. Despre a fi mentor, prof. Dumitrașcu Roxana Geanina, Școala

Romanu, jud. Brăila

3.

- Performanță- Eficiență profesională și pedagogică a profesorului, a mentorului contemporan, prof. Oniu Aida, Colegiul

4.

5.

, prof. Cotos Maria,

6. Rolurile și calitățile unui mentor, prof. Macuc Camelia, Colegiul

7.

8.

9. Dascăl

14. În loc de prefață, prof. Elena Ignat, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Suceava

15. Portrete în oglinda timpului, prof. Huțu Cătălin, Școala Gimnazială

16. Ion Popescu- Argeșel- un dascăl minunat, un om deosebit, prof. înv.

Camelia Mihaela, Colegiul Național „Mihai Eminescu”- Suceava

17. Portrete de mentori în...oglinda timpului, prof. Huțu Elena Monica, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”- Suceava

18. Profesorul de limba română- mentorul meu, prof. dr. Angela Smolnicki,

19. Mentorul- un Soare în devenirea umană, prof. Sopon Niculina