Rumano_en_el_Mondo 133

Se distribuie GRATUIT

FONDAT ÎN 2001 LA MADRID “Rumano en el mundo” - El periodico para la integración de los rumanos Publicaţie românească de informare şi opinie Ţara controverselor AUSTRALIA

www.romaninlume.com

Ianuarie, 2011 - Serie Nouă An X. Nr. 133

De ce nu este primită România în spaţiul SCHENGEN?

„Oraşe întregi se află sub ape, ­multe dintre acestea fiind evacuate în totalitate...”

•• Pagina nr. 11 Eminescu for Windows

„Se spune dealtfel că Eminescu ar fi cultivat o adevărată manie pentru perfecţiune, cizelând şi reformulând fiecare fragment în repetate rânduri, ducându-l la limitele epuizării...”

•• Pagina nr. 12-13 Personalităţi române de mare valoare în diaspora

„Am spus-o şi o repet: cultura românească contemporană datorează enorm pribegiei, iar Spania este poate ţara care ne ajută cel mai mult în descoperirea reciprocă...”

•• Pagina nr. 17

În aceste zile mass media şi o parte a cercurilor politice sunt excesiv de inflamate şi agitate ca urmare a deciziei unor oficiali occidentali de a mai ţine România pe tuşă...

•• Pagina

Sclavia s ­ exuală, ­promovată prin ­anunţurile de mică publicitate din ziarele spaniole

Proiect de promovare a imaginii României la postul de televiziune TV3 din ­Catalunya

„Prostituţia şi presa tipărită sunt mai apropiate decât s-ar crede. Într-o anumită măsură, se susţin reciproc.”

„Emisiunile vor urmări să ilustreze transformările din societatea ­românească după căderea regimului comunist...”

•• Pagina nr. 04

www.traducerioficiale.ro Tel:

678 885 358

orice document / oriunde în Spania

•• Pagina nr. 05

Echiparea obligatorie cu anvelope de iarnă

09

Refugierea în muncă

„... conducătorii vehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de ­iarnă în sezonul rece vor fi penalizaţi cu 9 până la 20 de puncte, amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al maşinii...”

•• Pagina nr. 08

Doreşti ca afacerea ta să fie cunoscută în Spania, USA şi România?

Nu ezita să contactezi, Român în Lume!

E-mail: publicidad@romaninlume.com

„...prin activism înţelegem refugierea în muncă, activităţi diverse pentru a ne umple mintea de alte lucruri sau alte griji decât problemele care cu adevărat ne supără...”

•• Pagina nr. 20

02

Informatii , utile

Ianuarie, 2011 Nr. 133

Certificat de naştere Documente necesare pentru ÎNSCRIEREA CERTIFICATULUI DE NAŞTERE SPANIOL şi obţinerea unui CERTIFICAT DE NAŞTERE ROMÂNESC: 1. Certificatul de naştere spaniol eliberat de Registrul Civil, legalizat cu apostila de la Haga la Tribunalul Superior de Justiţie 2. Certificatele de naştere ale părinţilor 3. Certificatul de căsătorie românesc (pentru cei căsătoriţi) 4. Sentinţa de divorţ (dacă este cazul) 5. Certificat de deces (dacă este cazul) 6. Paşapoarte/cărţi de identitate ale părinţilor valabile NOTĂ: • Documentele sus menţionate vor fi prezentate atât în original cât şi fotocopii • Documentele pot fi depuse de un singur părinte • Certificatul spaniol va fi tradus în limba română la un traducător autorizat de către ­Ministerul Justiţiei din România • În cazul în care unul dintre părinţi nu este român va trebui să aducă certificatul de naştere legalizat cu apostila de la Haga - dacă ţara din care provine a semnat Convenţia de la Haga, sau legalizat de MAE străin şi supralegalizat de MAE român, în caz contrar (ţara nesemnatară a Convenţiei).

• În cazul în care părinţii sunt căsătoriţi în Spania şi au certificat de căsătorie spaniol ei vor trebui în prealabil să transcrie acest certificat şi să obţină certificatul de căsătorie românesc • Lipsa unuia dintre documentele de mai sus duce la respingerea dosarului.

Certificat de căsătorie Documente necesare pentru ÎNSCRIEREA CERTIFICATULUI DE CĂSĂTORIE SPANIOL şi obţinerea unui CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE ROMÂNESC: 1. Certificatul de căsătorie spaniol eliberat de Registrul Civil legalizat cu apostila de la Haga la Tribunalul Superior de Justiţie 2. Certificate de naştere soţi, în original şi fotocopie 3. Paşapoarte/cărti de identitate soţi valabile 4. Sentinţa de divorţ definitivă, în cazul în care un soţ a mai fost căsătorit 5. Certificat de deces, în cazul în care un soţ a mai fost căsătorit NOTĂ: • Documentele sus menţionate vor fi prezentate atât în original cât şi fotocopii şi pot fi depuse de către un singur soţ • Certificatul spaniol va fi tradus în limba română la un traducător autorizat de către ­Ministerul Justiţiei din România • În cazul în care unul dintre soţi nu este român va trebui să aducă certificatul de naştere legalizat cu apostila de la Haga - dacă ţara din care provine a semnat Convenţia de la Haga, sau legalizat de MAE străin şi supralegalizat de MAE român, în caz contrar (ţara nesemnatară a Convenţiei).

• Lipsa unuia dintre documentele de mai sus duce la respingerea dosarului.

Certificat de deces Documente necesare pentru ÎNSCRIEREA CERTIFICATULUI DE DECES SPANIOL şi obţinerea unui CERTIFICAT DE DECES ROMÂNESC: 1. Certificatul de deces spaniol eliberat de Registrul Civil legalizat cu apostila de la Haga la

Tribunalul Superior de Justiţie 2. Certificat de naştere decedat 3. Certificat de căsătorie decedat 4. Paşaport sau carte de identitate decedat 5. Paşaport sau carte de identitate solicitant NOTĂ: - Documentele menţionate vor fi prezentate atât în original cât şi fotocopii - Certificatul spaniol va fi tradus în limba română la un traducător autorizat de către ­Ministerul Justiţiei din România

REPREZENTAREA DIPLOMATICĂ A ROMÂNIEI ÎN REGATUL SPANIEI

Consulatul Romaniei la Castellón de la Plana •C/ Larra No.2, Castellón de la Plana 12006. •Tel.: 0034-964216172, 964216163, 964203351, 964203342, 964206764. Fax: 0034-964257053. E-mail: secretariatconsulatcastellon.e.@telefonica.net. Site: http://www. castellon.mae.ro/ •Program: luni-joi: 09:00-14:00 depunerea documentelor, 16:00-17:00 eliberarea documentelor; vineri: 09:00-14:00 (numai persoanele programate, oficiere căsătorii şi audienţe), 16:00-17:00 (numai eliberare documente). •Circumscripţa consulară: Comunitatea valenciană (provinciile ­Valencia, ­Castellón şi Alicante).

Consulatul României la Zaragoza •C/Camino de Las Torres nr. 24 (intrarea prin spatele clădirii, fostul sediu al INEM), Zaragoza 50008. •E-mail: ­secretariat@crozaragoza.e.telefonica.net, Tel.: 976481429, fax. 976481779. •Program: luni-­vineri: 09:0014:00 depunerea documentelor, 16:30-17:00 eliberarea documentelor. •Consulatul României la ­Zaragoza are în jurisdicţie Comunitatea Autonomă ­ARAGON (Provinciile Zaragoza, H ­ uesca şi Teruel) Consulatul României la Ciudad Real •Calle Mata nr.37, Ciudad Real 13004. •Tel.: 0034-926251751. E-mail: cruciudadreal@telefonica.net. •Viceconsul: Eliza Diaconescu. •Are în jurisdicţie următoarele provincii: Castilla-La Mancha (Toledo, Ciudad Real, Albacete, Cuenca şi Guadalajara), Extremadura (Caceres şi Badajoz).

Viceconsulatul României la Almeria •Carretera Huércal de Almería, nr. 46, Almería 04009. •Tel.: 0034-950625963, 0034-950624769. Fax: 0034950145217. E-mail: almeria@viceconsulat.e.telefonica.net. •Program: luni-joi: 09:00-14:00 depunerea documentelor, 16:30-17:00 eliberarea documentelor. Vinerea - activitate de asistenţă în teritoriu, vizite la penitenciare, oficierea de căsătorii la misiune şi alte servicii, pe bază de programare. •Pentru situaţii de urgenţă (decese, accidente de muncă sau circulaţie), telefon: 0034-682733408. •Viceconsul: Florenţa Ciobotaru.

Consulatul onorific al României la Murcia •Avenida de los Rectores, nr.3, Edificio Paraninfo 30100. •Tel.: 968 879 567. Fax: 968 879 568. •E-mail: ­consuladomurcia@xplorasolutions.com. •Consul onorific: dl. Jose David Perez Perez.

Consulatul onorific al României la Pamplona •Calle Cortes de Navarra nr.5, 5D, Pamplona 31002, Comunitatea Forala Navarra. •Tel.: 948203200. Fax: 948220512. •Consul onorific: dl. Javier Taberna.

Ambasada României •Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016. •Telefoane pentru relaţii publice : 0034-913501881, 913597623, 913504436, 913454553, 914137412, 914137425.

Consulatul General al României la Madrid •Avda. Cardenal Herrera Oria nr.134, Madrid 28034. •Program: luni-vineri: 09:00-15:00 depunerea actelor, 15:00-17:00 eliberarea actelor. •Tel.: 0034-917344004, 917345667, 917340182 şi 917342993. Fax: 0034914165025. •E-mail: secretariado@consuladoderumania.e.telefonica.net. Site: http://madrid.mae.ro/ •Consul General: Petre Constantin.

Consulatul General al României la Barcelona •C/San Juan de la Salle 35 bis, Barcelona 08022, Intrare public: Alcoy 22. •Tel.: 0034-934341108, 934341139.

Fax: 0034-934341109. E-mail: consuladogeneralenbarcelo@­telefonica.net. Site: http://www.­barcelona.mae. ro/ •Consul General: Radu Ionescu. •Are în jurisdicţie următoarele provincii: Cataluña ­(Barcelona, Girona, Lleída, ­Tarragona), Insulele Baleare.

Consulatul General al României la Sevilla •Calle Nicaragua nr. 18, Sevilla 41012. •Tel.: 0034-954624070, 954240967, 954233243, 954625372, 954230947, 954620746, 954624053. Fax: 954627108. E-mail: secretariat@cgrosevilla.e.telefonica.net.

Site: http://www.sevilla.mae.ro. •Consul General: Monica Ştirbu. •Are în jurisdicţie următoarele provincii: ­Andalucía (­ Huelva, Cádiz, Málaga, S ­ evilla, C ­ órdoba, Jaén, Granada, Almería), M ­ urcia, Ceuta, Melilla.

Consulatul General al României la Bilbao •Plaza Circular, nr.4, Bilbao 48001. •E-mail: cgrumaniabilbao@­telefonica.net. Fax: 944245405. •Program: luni-joi: 09:30-13:30 depunerea documentelor, 15:00-17:00 eliberarea documentelor; vineri: solicitările şi eliberările de documente se fac numai cu programare prealabilă. •Pentru situaţii de urgenţă (decese, accidente de muncă sau circulaţie): telefon: 608 956 278 Dorina Neagu, consul. •Consul General: Florin ­Ghica. •Are în jurisdicţie Comunităţile Autonome Ţara Bascilor, Navarra, La Rioja, ­Asturias, Cantabria, Galicia.

FONDATORI: Cristina Lincu Alin Alexandru Mercaş Publicaţie în limba română de informare şi opinie Editat de: Român în Lume Tiparit la Integral Press S.A. Deposito legal: M-9309-2002 ISSN 15579-3672

CONTACT REDACŢIE: redactia@romaninlume.com PUBLICITATE: publicidad@romaninlume.com Tel.: 619 485 522

Obţinere acte de stare civilă duplicat şi cazier judiciar din România 1. CERTIFICATUL DE NAŞTERE DE TIP INTERNAŢIONAL CU APOSTILA DE LA HAGA Persoanele care deţin certificat de naştere de tip vechi sau care l-au pierdut îl pot obţine prin intermediul consulatului - perioada de obţinere fiind de 3 luni.

2. CERTIFICATUL DE CĂSĂTORIE DE TIP INTERNAŢIONAL CU APOSTILA DE LA HAGA Persoanele care deţin certificat de căsătorie românesc de tip vechi sau care l-au pierdut îl pot obţine prin intermediul consulatului - perioada de obţinere fiind de 3 luni.

3. CAZIER JUDICIAR CU APOSTILA DE LA HAGA Se poate obţine prin intermediul consulatului iar termenul de soluţionare este de 3 luni. Solicitarea se face personal.

Director coordonator: Michael Harrison Cronkite (CA-USA) Redactor şef: Kasandra Kalmann Năsăudean Senior Editor: George Roca (Sydney-Australia) Editori coordonatori: Ana Maria Marinescu (Spania) Marian Petruţa (Chicago-USA) Irina Georgescu Şova (România) Dona Tudor (România) Vasile Mureşan (Chicago-USA) Editor foto: Andrei Zamora

REDACTORI: Dan Brudaşcu (România) Rodica Elena Lupu (România) Gabriela Căluţiu Sonnenberg (Spania) Cristian Bara (România) Octavian Curpaş (Arizona-USA) Mircea Marian (România) Jeni Chiriac (România) - Psiholog Geanina Ionela Palade - Avocat

DTP & Pre-Press: Florin Valentin Barbu

Tipărit şi distribuit în

30.000 de exemplare

Publicaţia Român în Lume nu îşi asumă responsabilitatea în ceea ce priveşte conţinutul anunţurilor de mică publicitate! Publicaţia Român în Lume nu are afiliere politică sau religioasă.

03

Cuvânt înainte

Ianuarie, 2011 Nr. 133

Nici măcar în visele lor bolnave

Kasandra Kalmann-Năsăudean De ani şi ani de zile cei mai mulţi dintre imigranţii români, fie că trăiesc în Europa sau pe alte continente, au uitat ce înseamnă greul, o duc mai bine şi sunt mulţumiţi de ceea ce au realizat. Se felicită între ei pentru că au reuşit să se rupă de sărăcia din România şi tot de atâţia ani majoritatea lucrează în colective de oameni civilizaţi, care ştiu să spună te rog, sau mulţumesc.

Mulţi imigranţi lucrează nici mai mult nici mai puţin decât în ­România dar cu o remuneraţie decentă, care le permite să facă trei excursii pe an, care le permite să asigure copiilor lor un trai decent, care le permite să-şi plătească toate impozitele fără a se plânge.

Dar mulţi dintre imigranţii care o duc bine în străinătate au o părere de rău. Înstrăinarea de cei de acasă, de cei dragi, de prietenii din copilărie, din liceu, din facultate. De prietenii adevăraţi!

Sigur că fiecare dintre noi şi-a făcut prieteni noi, ne vizităm cu colegii de serviciu, ieşim împreună la iarbă verde sau spectacole, însă niciodată nu vom avea acea relaţie deschisă, fără ocolişuri, fără frici, ca cea pe care am avut-o cu cei care ne-au însoţit pe parcursul liceului sau a facultăţii, cu cei cu care am crescut şi ne-am maturizat, pentru că prietenii noi sunt mai mult prieteni de conjunctură, de serviciu, de obligaţie sau pur şi simplu surogat... Prieteni cărora nu le putem pretinde să ne înţeleagă pentru că ei nu au trecut prin greutăţile prin care am trecut noi cu cei de acasă, pentru că ei nu ştiu ce înseamnă să intri într-un magazin şi să găseşti rafturi goale, pentru că ei nu ştiu ce înseamnă să cumperi blugi de la studenţii străini, să faci mici în curtea căminului studenţesc şi nu în ultimul rând, să faci foamea cu prietenul tău şi să împarţi ultimul cartof şi ultimul codru de pâine şi slană cu acesta. Şi pentru că veni vorba de prietenie, îmi aduc aminte de o vorbă din bătrâni care spune că: Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc singur! Şi nu zice rău deloc pentru că prietenii în vremurile tulburi pe care le trăim, sunt rari.

Ca imigranţi, avem cunoştinţe cu sutele şi adesea încurcăm categoriile şi reportul de la categoria a doua, la prima. Şi culmea, în loc să câştigăm, pierdem pentru că nu oricine are stofă de prieten. Pe de

Nu suntem o „echipă secretoasă”...

Dorim prin aceste rânduri să răspundem întrebărilor şi mesajelor mai multor cititori care au scris la redacţie sau pe adresa personală a unora dintre noi.

• Din actuala echipă redacţională a publicaţiei Român în Lume fac parte români licenţiaţi în filologie, economie, drept, jurnalism, IT, medicină şi psihologie, stabiliţi în Statele Unite, Europa sau Australia. Majoritatea sunt cetăţeni români dar şi cetăţeni ai ţărilor în care trăiesc şi muncesc.

• Ce avem în comun? Originea română pe care nu am renegat-o niciodată, respectul pentru cultură şi artă, lupta împotriva nonvalorii, unitatea şi dorinţa de a păstra şi transmite mai departe limba română şi tradiţiile româneşti autentice.

• Oferim publicaţiei Român în Lume şi implicit cititorilor, parte din experienţa noastră în diverse domenii, gânduri de bine şi materiale de interes reale, pozitive, care să capteze atenţia celor care citesc această publicaţie.

• Nu suntem în competiţie cu ni-

meni şi dorim să avem o relaţie de colaborare şi respect reciproc cu toate publicaţiile în limba română din Spania şi nu numai şi, implicit cu dumneavoastră cititorii.

• Publicaţia Român în Lume nu are afiliere politică sau religioasă.

• Michael Harrison Cronkite, licenţiat în medicină şi jurnalism, este cetăţean american de origine română, religie catolică şi, face parte dintr-un trust mass media din sud-vestul Statelor Unite. Este fiul medicului Mich P. Harrison despre care s-a scris în articolul „Românul ştie să-şi păstreze omenia şi valoarea” apărut în publicaţia în limba română Noi în Spania, ediţia 10 – 17 octombrie 2007.

• Sperăm să primim din partea dumneavoastră crtitici constructive şi benefice pentru noi toţi, sfaturi şi păreri reale lipsite de răutate şi anonimat.

• Transmitem felicitările noastre Gabrielei Căluţiu Sonnemberg pentru interviul susţinut în cadrul emisiunii Weekend cu Prietenii difuzată duminică, 16 ianuarie 2011

altă parte, nu oricine ştie să-şi facă prieteni. De multe ori, în loc să căutăm soluţia nefericirilor din viaţă în interiorul nostru, o căutăm acolo unde nu-i, în alţii. Vedem paiul, iar bârna ni se pare o nimica toată.

Aşteptăm înţelegere, dragoste, acceptare şi răsfăţ, dar uităm că, orice relaţie e un joc de-a luatul şi de-a datul. Şi ne mirăm când celălalt fie că-i prieten, iubit, coleg de muncă ori partener de afaceri, pleacă fără să mai privească înapoi. Viaţa ne învaţă că niciodată nu-i prea târziu să pierzi sau să câştigi un prieten. Trebuie doar să învăţăm să recunoaştem la pipăit stofa cea mai bună, cu aspect comercial dar putredă în interior. Iar în ceea ce priveşte loviturile prin spate vă garantez că există persoane care sunt adevăraţi maeştri în domeniu. În faţă sunt numai zâmbet şi bunăvoinţă iar în spate te lovesc cu sete şi multă invidie pentru ceea ce eşti şi ai reuşit să obţii de la viaţă cu multă muncă, seriozitate, corectitudine şi cinste. Şi cu toate că aceşti maeştri în detractare şi persiflare sunt la un un sfert de pas de prăbuşire în prăpastia fără fund şi fără întoarcere, totuşi mai au puterea să-şi arate frustările şi viaţa devenită praf şi pulbere acuzând în stânga şi-n dreapta ca şi cum cineva ar fi de vină pentru viaţa lor mizerabilă prabuşită în totalitate. Şi singura lor preocupare este aceea de-a ataca mişeleşte pe toată lumea cu vorde la orele 18:10 de Radio România Internaţional şi mulţumim pentru prezentarea publicaţiei Român în Lume.

• Mulţumim tuturor colaboratorilor din Statele Unite, ­Germania, Spania, Republica Moldova, ­Portugalia, România, Australia, Danemarca, Anglia şi Canada pentru sprijinul acordat şi pentru faptul că ne-au oferit necondiţionat din preţiosul lor timp, din materialele şi articolele de interes spre publicare.

• Transmitem mulţumirile noastre tuturor prietenilor şi cititorilor din Spania şi din întreaga lume, celor care prin mesajele trimise ne oferiţi prietenia, sinceritatea şi respectul dumneavoastră. Vă dorim la început de nou an, tuturor, multă sănătate şi putere de muncă, iubire, înţelegere şi toleranţă, pace şi lumină în suflet, iar norocul să nu vă părăsească niciodată.

La mulţi ani!

Redacţia – Român în Lume

be-n vânt. Vorbele-s vorbe, dar mă întreb cum reuşesc să aştearnă pe hârtie câteva fraze când sunt recunoscuţi ca făcând parte dintre acei agramaţi fără studii, dar cu vocabular şi comportament de foşti activişti pcr!? Îşi spun de ani de zile ziarişti, scriitori şi poeţi şi măzgălesc tot felul de articole şi cărţulii în care scriu despre românii din diaspora numai şi numai de rău. În ce calitate şi cu ce drepturi? Dacă ei îi denigrează pe cei din neamul lor în permanenţă, atunci ce să aşteptăm de la străini?

Categoric, aceştia nu sunt altceva decât români plini de invidie şi răutate care nu au reuşit să-şi depăşească condiţia chiar dacă au luat drumul străinătăţii. Oameni care niciodată nu vor reuşi să se bucure sincer de realizările celor din jur, care niciodată nu vor avea o relaţie stabilă, iar de familie şi copii nici nu se poate vorbi. Oameni care nu vor avea niciodată resursele necesare să plângă cu cei ce plâng, ci vor fi tentaţi întotdeauna să se bucure de necazurile celorlalţi şi să aducă acuze grave şi nejustificate celor care prin muncă şi seriozitate au ajuns pe culmi, loc unde aceşti frustaţi nu vor ajunge niciodată.

Vor sfârşi prin a se afunda şi mai mult în mocirla mediocrităţii, a minciunilor şi a nemerniciei lor comuniste în care au trăit şi din care nu au reuşit a se desprinde nici după ani şi ani de trai prin străinătăţuri unde democraţia domneşte

la rang de cinste iar cei buni sunt apreciaţi la justa lor valoare. Şi nici nu vor reuşi oricât de mult ar da din coate, oricât de mult se vor zbate să arunce cu noroi în alţii. Nici măcar în visele lor cenuşii şi bolnave!

Am credinţa că astfel de români vor rămâne „cazuri izolate”, uitaţi de vreme, de lume şi de ­Dumnezeu, iar românul adevărat va fi mereu la locul lui de cinste. Românilor americani, dar şi celor din Spania şi de peste tot din lume, le doresc să nuşi uite rădăcinile. Să le „ocrotească şi să le crească”, pentru a nu se pierde.

E bine să fi cetăţean american, sau australian, să fi rezident în ­Spania, Anglia sau Danemarca, dar e bine să nu uiţi de unde te tragi. Un american din Atlanta, pe care l-am întâlnit într-un concediu la Cluj în urmă cu trei ani, Patrick Cheney, îmi spunea că a rămas impresionat de personalitatea poporului român. „Spiritul acesta este cea mai puternică armă pentru a combate publicitatea negativă care vi se face...”, şi cred că avea multă dreptate. Nu trebuie altceva decât să învăţăm să muncim şi să trăim împreună. Să ne respectăm unii pe alţii. Tocmai aceasta este frumuseţea vieţii. De iubirea unora faţă de alţii avem nevoie toţi românii şi de unitate, fie că trăim în ­America, România, Spania, Germani sau Australia.

Mândria de a fi român e ceva care trebuie luat nu ca punct de plecare, ci ca scop de atins.

Trenul vieţii Un lung tren ne pare viaţa.

Ne trezim în el mergând, Fără să ne dăm noi seama, Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte, Unde stăm cât un minut, Până bine ne dăm seama, Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii Lungi, de nu se mai sfârşesc Şi în ciuda noastră parcă, Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare, Înainte tot privim, Să ajungem mai degrabă La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe şi dureri, Noi trăim hrăniţi de visuri Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.

Câţi în drum n-am întâlnit, Iar câte un bătrân coboară, Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea, Să ne coborâm şi noi.

Ce n-am da atunci o clipă, Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă, Plângem timpul ce-a trecut, Sună goarna VEŞNICIEI: Am trăit şi n-am ştiut...

Poezie trimisă de Silvia Cosmîncă din Iaşi

Vă rugăm să ne comunicaţi impresiile, doleanţele şi criticile legate de bunul mers al publicaţiei „Român în Lume”, pe adresa de e-mail: redactia@romaninlume.com

04

Sclavia sexuală, promovată prin anunţurile de mică publicitate din ziarele spaniole

Prostituţia şi presa tipărită sunt mai apropiate decât s-ar crede. Într-o anumită măsură, se susţin reciproc. Dacă paginile de ştiri ale publicaţiilor dezvăluie cazurile condamnabile de sclavie sexuală şi supun oprobiului public actele infractorilor, paginile de publicitate promovează anunţurile plătite de, înşişi, proxeneţii care-şi exploatează victimele pe piaţa neagră a sexului. Realitatea a fost verificată în Spania, unde, deşi prostituţia este legală, doar 5% din femei o practică din proprie iniţiativă.

Ana (nume fictiv) este o româncă, în vârstă de 23 de ani, care a căzut victimă unei reţele de proxeneţi din Spania. „Serviciile” ei au fost promovate prin anunţurile publici-

Româncă din Spania ameninţată cu moartea dacă nu se prostituează O româncă de 23 de ani a fost eliberată de autorităţile spaniole din Valladolid, Spania, din mâinile unui proxenet a cărui naţionalitate nu a fost făcută publică.

Potriviti site-ului europapress.es, tânăra a fost sechestrată şi obligată să întreţină relaţii sexuale cu necunoscuţi, având chiar şi o normă zilnică de clienţi şi bani adunaţi. În cazul în care nu reuşea să adune suficienţi bani, bărbatul acuzat de proxenetism o bătea şi o ameninţa că o omoară dacă nu va reuşi să câştige mai bine.

Mai mult, proxenetul i-a spus femeii că dacă anunţă Poliţia sau încearcă să scape va merge în ­România şi-i va omorî familia. De teamă, fata s-a supus.

Din fericire, autorităţile au primit un pont de la un presupus client de-al româncei, în urma căruia l-au arestat pe bărbat şi au eliberat-o pe aceasta.

tare din presă, informează publicaţia „La Razon”.

Sursa citată scrie că ea este doar una din cele 400.000 de femei care practică prostituţia în Spania, potrivit unui raport prezentat la Congresul Deputaţilor. Dintre acestea, doar 5% au ales ele, însele, să-şi câştige existenţa din sexul plătit.

Astfel, 95% din prostituatele din Spania sunt, de fapt, victime ale reţelelor de proxeneţi, au atras atenţia reprezentanţii Confederaţiei de Femei din cadrul sindicatului „Uniunea Generală a Muncitorilor” din Spania. În acest context, cele 40 de milioane de euro care mişcă, anual, pe piaţa publicităţii formate din anunţuri sexuale ridică numeroase probleme.

Poliţia spaniolă a descoperit, chiar săptămâna trecută, o reţea de prostituţie activă în Ávila şi Ferrol, care-şi promova victimele în massmedia. Anunţurile de publicitate pentru servicii sexuale au dat de gol, în iulie 2010, alte două grupări de proxeneţi.

Investigaţiile au scos la iveală că membrii uneia dintre ele cumpărau 50% din spaţiul publicitar al principalelor publicaţii din Madrid, prin care-şi promovau cele 350 de femei - victime pe piaţa neagră a sexului. Grupările au câştigat circa 700.000 de euro pe lună, de pe urma anunţurilor sexuale din ziare.

Spania - Ştiri Români despre români

Marţi, 18 ianuarie, de la ora 21.00, în cadrul programului Români despre români, moderat de Marius Dobrescu, va fi dezbătut un proiect de lege de larg interes pentru românii din întreaga lume. Este vorba de dreptul alegătorilor români

de a-şi exercita dreptul la vot prin corespondenţă în cazul în care ei au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Iniţiatorul acestui proiect de lege este Ministerul Afacerilor Externe, motiv pentru care, la TVRi, va veni Teodor Baconschi, ministrul român al Afacerilor Externe. Acesta va răspunde întrebărilor jurnalistului Gabriel Giurgiu, prezent în studioul TVR. De asemenea, doi jurnalişti din străinătate vor intra în legătură telefonică directă cu ministrul: Felix Damian, de la publicaţia Românul din Spania şi Andi Radiu, Gazeta Românească

Ianuarie, 2011 Nr. 133

din Italia.

Emisiunea săptămânală Români despre români este transmisă de TVR Internaţional, în direct, în fiecare marţi seara, de la ora 21.00.

Timp de aproape o oră, prezentatorul Marius Dobrescu dezbate cele mai importante teme ale momentului pentru românii din diaspora împreună cu invitaţi de marcă şi jurnalişti români din ţară şi din întreaga lume. Este primul proiect în care jurnaliştii de acasă şi cei din străinătate discută despre problemele de actualitate ale românilor şi încearcă, împreună, să găsească eventuale soluţii.

Românii, pe primul loc în topul străinilor din Guadalajara Un studiu realizat de asociaţia Guada Acoge arată că în provincia spaniolă Guadalajara trăiesc aproximativ 12.400 de români. Aceştia reprezintă 36% din totalul străinilor care au ales să se stabilească aici.

După comunitatea de români, pe locurile doi si trei în topul străinilor din Guadalajara sunt marocanii

şi ecuadorienii, relatează publicaţia La cronica.

Din totalul populaţiei totale a ­Guadalajarei, 16% dintre cetăţeni sunt străini. Jurnaliştii spanioli mai fac menţiunea că în 2010 au fost cu 1.675 de rezidenţi străini mai puţini decât în 2009. În 2010, în Guadalajara trăiau 34.679 de străini. Dintre aceştia,

36% sunt români, 15% marocani, 6% ecuadorieni, conform datelor oferite de asociaţia Guada Acoge.

Provincia Guadalajara are o populaţie de aproximativ 250.000 de locuitori. Dintre aceştia, mare parte locuiesc în capitala provinciei, oraşul Guadalajara, situat la aproximativ 60 de kilometri distanţă de Madrid.

Ianuarie, 2011 Nr. 133

Spania - Informatii , de interes

05

Prelungire termen de înscriere pentru alegerile locale din 2011

Guvernul spaniol a prelungit până la 25 ianuarie 2011 perioada până la care vă puteţi înscrie pe listele electorale spaniole, pentru a vă exercita dreptul la vot la alegerile

locale din 22 mai 2011.

Dacă nu sunteţi înscrişi pe listele electorale spaniole până la data de 25 ianuarie 2011 nu veţi putea exercita dreptul la vot la alegerile locale spaniole din 22 mai 2011.

Menţionăm că participarea la alegerilor locale spaniole nu vă îm-

Proiect de promovare a imaginii României la postul de televiziune TV3 din Catalunya Postul de televiziune TV3 din ­Catalunya vă dedică în luna ianuarie 2011 un ciclu de programe în care vor fi expuse realităţi culturale, geografice şi istorice din România.

Materialele vor fi difuzate pe canalul de televiziune 33, cu acoperire în toata Comunitatea Autonomă a Catalunyei, în limba română,

cu subtitrare în limba catalană.

Emisiunile vor urmări să ilustreze transformările din societatea românească după căderea regimului comunist şi vor cuprinde materiale documentare despre diferite regiuni din România (Braşov, Oltenia, Bistrita, Bucovina, Făgăraş, Munţii Carpaţi), precum şi portrete ale

piedică să participaţi în viitor la alegerile locale din România, în localitatea de domiciliu.

Dacă nu sunteţi înscris până acum în registrul electoral, puteţi să o faceţi: Urmând instrucţiunile din scrisoarea care v-a fost trimisă prin

poştă de către Oficina del Censo ­Electoral.

Persoanele care au certificat de cetatean comunitar, vor putea să se înscrie prin intermediul Internetului, folosind pagina web a Institutului Naţional de Statistică: https:// sede.ine.gob.es.

unor cetăţeni români stabiliţi în ­Catalunya.

De asemenea, se vor difuza filme din noul val al cinematografiei româneşti, precum ‚‚Moartea domnului Lăzărescu’’, ‚‚Cea mai fericită fată din lume’’, ,‚La est de ­Bucureşti’’ şi ,,Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”.

Acest proiect a fost realizat cu sprijinul Consulatului General al României la Barcelona, al MAE

şi al TVR Internaţional, precum şi al asociaţiilor româneşti din ­ atalunya.

C TV3 Catalunya şi-a propus să difuzeze o serie de programe dedicate unor ţări cu comunităţi mari de persoane rezidente pe teritoriul ­Catalunyei (Bolivia, ­China, Columbia, ­ Ecuador, Maroc, ­România), pentru o mai bună cunoaştere a realităţii acestor comunităţi.

Prezentându-vă la primăria din localitatea unde sunteţi înscris (empadronado) şi solicitând înscrierea pe listele electorale.

Contactând Delegaţiile Provinciale ale Oficina del Censo Electoral (pentru mai multe informaţii puteţi suna la 901.101.900).

Curs de pictură, la Centrul Hispano-Român din Coslada

Calendarul emisiunilor despre România

Iubitorii artelor frumoase au acum posibilitatea de a frecventa cursul de pictură de la Centrul HispanoRomân din Coslada. Cursul este gratuit, iar numărul locurilor este limitat.

Elevii învaţă să picteze sub îndrumarea pictorului spaniol Juan del Pozo, care, de curând, a avut la centrul amintit, o expoziţie cu lucrări în ulei. Primele ore au avut loc în săptămâna 10-16 ianuarie, iar elevii au fost foare încântaţi. La încheierea cursului, lucrările artiştilor în devenire vor fi incluse întro expoziţie colectivă.

Cursurile au loc lunea si miercurea de la 11.00 la 13.00.

Pentru înscrieri, trebuie doar să aveţi cel puţin 18 ani şi să mergeţi personal la: Centrul Hispano-Român din ­Coslada Travesía del Curtidor, 1 (local) 28821 Coslada (staţia de metrou Barrio del Puerto – linia 7) Tel.: 91 674 12 63

06

Spania - Pagina mea

Ianuarie, 2011 Nr. 133

Românii din Spania pot alege primarul localităţii de care aparţin

Ana-Maria Marinescu - Spania Consejería de Empleo, Mujer e Inmigración din cadrul Comuni-

tăţii Madrid duce o campanie de informare privind votul cetăţenilor străini. Printre aceştia, un număr important de potenţiali alegători (este vorba de alegerile locale din Spania, ce vor avea loc în luna mai a acestui an) este reprezentat de români. În acest sens, au fost tipărite 22.000 de pliante informative în limba română, pliante al căror conţinut îl publicăm pentru a avea acces direct la condiţiile ce trebuiesc

îndeplinite pentru a putea vota.

Mai mult, în vederea unei bune informări a populaţiei direct interesate, pe 14 decembrie, la Centrul Hispano-Român din C ­ oslada, a avut loc o sesiune informativă susţinută de viceconsilierul pe probleme de imigraţie de la Comunitatea Madrid, Gabriel Fernández Rojas. Acesta a explicat publicului format în majoritate de elevi de la cursul de limbă spaniolă de la centru, care sunt condiţiile pe care

trebuie să le îndeplinească românii care doresc să voteze, îndemnându-i să-şi exercite acest drept. Totodată, Gabriel Fernández Rojas a subliniat nivelul ridicat de integrare a emigranţilor din Spania, datorat, după opinia sa, celor doi factori importanţi: “materia primă”, adică imigranţii care vin în această ţară, “muncesc, luptă şi reuşesc să răzbească în viaţă”, pe de o parte, şi “generozitatea cu care societatea spaniolă îi primeşte” pe aceştia, pe

de altă parte.

La sfârşitul prezentării, participanţii au primit câte un pliant informativ în limba română şi au putut să pună viceconsilierului întrebări legate un numai de vot, ci şi de alte probleme ale imigraţiei.

De asemenea, Centrul HispanoRomân a facilitat celor interesaţi formularul de înscriere la Primărie, pentru a figura pe lista alegătorilor la scrutinul din mai.

600 de euro amendă, celor care trimit mailuri „la vedere” Că aproape toată lumea foloseşte în ziua de azi calculatorul, ca şi mobilul, nu mai e de mult o noutate. Internetul a devenit un mijloc de comunicare la îndemâna oricui, utilizat mai ales de imigranţi pentru a ţine legătura cu cei de dragi, de acasă. Vă sfătuim să aveţi grijă atunci când primiţi, dar mai ales când (re)trimiteţi mailuri mai multor destinatari.

Mai multe persoane au avut surpriza neplăcută de a se trezi cu o amendă de 600 de euro de la Agenţia Spaniolă de Protecţie a Datelor cu Caracter Personal (ASPDCP).

Cauza? Au trimis în mod ilegal un mail, fără să fie conştienţi de acest lucru (necunoaşterea legii nu scuză nerespectarea acesteia!).

De foarte multe ori primim pe email tot felul de mesaje mai mult sau mai puţin interesante, ştiri, glume etc. pe care le trimitem mai

departe, prietenilor, cunoştinţelor, contactelor noastre. Până aici, nimic neobişnuit sau ilegal, doar mailul a fost inventat pentru a fi folosit! Problema se referă la modul în care sunt trimise aceste mesaje. De obicei, persoana care trimite mailul trece în câmpul “para” (pentru) toţi destinatarii (adică toate adresele de poştă electronică ale celor cărora le este adresat mailul respectiv). În acest fel, toţi cei care primesc mesajul vor vedea adresele de e-mail ale celor cărora le-a fost trimis. Această acţiune “inocentă” violează Legea Protecţiei Datelor cu Caracter Personal din Spania, faptă care se sancţionează cu o amendă în valoare de 600 de euro.

Pentru a evita ca vreuna dintre persoanele “expuse” să vă denunţe, aveţi grijă ca toate adresele destinatarilor să fie trecute în câm-

pul “CCO” (nu e vorba de vreun sindicat, ci înseamnă “con copia oculta”, adică “cu copie ascunsă”). În acest mod, destinatarii primesc mailul, dar nu văd niciuna dintre adresele celorlalţi.

De reţinut: Para (pentru): folosiţi-l atunci când trimiteţi mailul unei singure persoane.

CC (“con copia”, cu copie): când trimiteţi mailul şi altei persoane (această adresă este vizibilă) CCO (“con copia oculta”, cu copie ascunsă): când trimitem acelaşi mail mai multor destinatari. Astfel nu încălcăm legea mai sus-amintită şi evităm să ne trezim cu vreo “surpriză” de 600 de euro din partea ­ASPDCP.

Surse: http://cumplirlopd.es/lopd-emails-­copiaoculta/ http://www.malashblog.com/ley-de-­proteccion-de-datos-lopd/ http://business.feedfury.com/content/45122218-protecci-n-de-datoslos-e-mails-siempre-con-copia-oculta.html

Spania - Evenimente Camera de Comerţ Româno-Spaniolă din Madrid, organizează

Ianuarie, 2011 Nr. 133

07

Gala oamenilor de afaceri români din Spania şi a spaniolilor din România Evenimentul va avea loc în luna aprilie 2011

Persoană de contact: Paulina Mircea – Preşedinte Camera de Comerţ Româno-Spaniolă Madrid - Spania

Telefon: 626 136 539, 918 370 176, E-mail: presidencia@ccre.es

Serata Eminescu în Spania În preajma aniversării naşterii lui Mihai Eminescu, Ambasada României, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la ­Madrid, a organizat la 14 ianuarie, o Serată de poezie, care si-a propus să îl evoce pe poetul naţional printr-o lectură continuă a operelor sale, în română şi spaniolă.

La eveniment au participat numeroşi invitaţi din rândul comunităţii româneşti, reprezentanţi ai asociaţiilor, ai mediilor de comunicare în limba română, elevi de la cursul de limba română, alături de invitaţi spanioli, prieteni ai culturii române. La finalul serii a fost proiectat filmul “Un bulgăre de humă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, despre prietenia care i-a unit pe cei doi clasici ai literaturii române, Mihai Eminescu si Ion Creangă. În paralel, si misiunile consulare ale ­României la Sevilia, Barcelona, Castellon de la Plana, Zaragoza, Ciudad Real şi ­Almeria, precum şi o serie de asociaţii ale românilor au organizat serate dedicate lui Mihai Eminescu.

Astfel, Consulatul General al ­ României la Barcelona, la sediul Universităţii din ­Barcelona, în colaborare cu Catedra de Filologie Romanică, a organizat lectura poeziilor eminesciene, împreuna cu audiţia de romanţe pe versuri eminesciene, iar profesorii Virgil Ani, Joan Fontana şi Jose Enrique Gargallo au vorbit despre semnificaţiile artei eminesciene. Ca un element de noutate, au fost prezentate traduceri din opera lui Eminescu în limba catalană.

Consulatul României la Castellon i-a invitat pe iubitorii liricii eminesciene, români si spanioli, la 15 ianuarie, la sediul misiunii, să îl evoce pe Eminescu printr-o lectură continuă a operelor sale, în limbile română si spaniolă. Copii români, dar si spanioli, elevi ai cursurilor de limbă, cultură si civilizaţie românească au recitat poezii, iar profesorul Cătălina Iliescu, de la Universitatea din Alicante, a prezentat epoca de efervescentă culturală în care poetul a studiat la Viena.

Participanţii au primit câte un volum de poezii şi publicistică eminesciană.

Consulatul României la Zaragoza a organizat, de asemenea, la 14 ianuarie, un eveniment la care au participat reprezentanţi ai comunităţii româneşti, precum şi invitaţi spanioli de marcă, printre care Preşedintele Real Academia de Nobles y Bellas Artes din Zaragoza, dl. Domingo Buesa Conde, primarul localităţii Zuera, dl. José Manuel Larque, şi directori şi şefi de studii ai unor colegii din localitate.

Consulatul României la Ciudad Real, în colaborare cu Asociaţia Hispano-­Română din Castilla-La Mancha, organizează la 17 ianuarie o serată literară dedicată lui ­Eminescu, la „Aula Culturala Universidad Abierta”, cu poeme şi romanţe. Vor interveni preotul Cristian Caragea de la Parohia din Ciudad Real, dna. Diana Nuteanu, profesor la Universitatea Naţionala de Muzică din Bucureşti, şi dl. Eugenio Arce, directorul „Grupului Literar Guadiana”.

Vice-consulatul României la Almeria a organizat vineri, 14 ianuarie, la sediul său, o serată având ca subiect opera poetului naţional, la care au participat reprezentanţi ai comunităţii româneşti, ai Asociaţiei Culturale Roalma, ai cultelor religioase, precum şi un grup de copii de la cursul de limbă română.

Totodată, si în acest an, asociaţiile românilor din Spania au organizat o serie de evenimente culturale pentru aniversarea lui Mihai Eminescu. Dintre acesta, remarcăm evenimentul organizat de Asociaţia Românilor din Coslada şi San Fernando, la 15 ianuarie, intitulat „Despre Eminescu La Gura Sobei”; seara culturală organizată de asociaţia „Dor Român” din Arganda del Rey, care a inclus un recital de poezie susţinut de copii şi înmânarea premiilor la cea de a 2° ediţie a

concursului de proză scurtă şi poezie organizat de această asociaţie cu sprijinul Ambasadei României, care a oferit şi câte un premiu special la fiecare categorie. Tot la 15 ianuarie, Primăria din ­Coslada, ­RoMadrid Cultural Club şi Asociaţia Culturală ­Eminescu au organizat o seară dedicată poetului care a inclus o proiecţie video şi un recital de poezie. La Valencia, Asociaţia Culturală Suflet ­Românesc-Alma Rumana” i-a invitat pe iubitorii de poezie la o seară de lectură şi poezie românească, iar asociaţia Nou ­Horizont, în colaborare cu Asociaţia Literară ­Benimaclet şi Asociaţia de Dones ­Veinals, şi-a inaugurat seratele literare pe 2011 cu un rememorarea

lui ­Mihai ­Eminescu şi Miguel Hernandes.

La 16 ianuarie, Asociaţia Culturală de Ajutorare şi ­Integrare a Românilor din Alcalá de Henares, cenaclul Literar “Orizonturi” şi Asociaţia “Juan ­Ramon Jimenez-Lucian Blaga”, l-am omagiat pe Eminescu la ­Alcalá de ­Henares, sub genericul „Departe de ­România, aproape de E ­ minescu”.

Serata literară este un proiect iniţiat în 2009 de Ambasada României şi Institutul Cultural Român de la Madrid cu scopul de a aduce în atenţia publicului român şi spaniol valorile literaturii române clasice.

08 Trei rapoarte au fost discutate de reprezentanţii statelor membre în cursul unei reuniuni la Bruxelles, iar concluziile arată că cele două ţări nu sunt încă pregătite să se racordeze la sistemul de informaţii Schengen (SIS) şi că Bulgaria are în continuare probleme în ceea ce priveşte asigurarea securităţii frontierei sale cu Turcia.

România

Ianuarie, 2011 Nr. 133

România şi Bulgaria nu sunt pregătite să adere la spaţiul Schengen, arată rapoartele experţilor Acest ultim punct a fost recunoscut de Bulgaria, care s-a angajat să „remedieze situaţia”, a precizat sursa citată.

O nouă misiune a experţilor mandataţi de statele UE va fi necesară în cele două ţări, pentru a verifica dacă au fost realizate progrese.

Preşedinţia ungară a Uniunii ­Europene şi-a reafirmat vineri sprijinul pentru intrarea României şi ­Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoane-

lor, în condiţiile în care Franţa şi ­Germania şi-au exprimat recent rezervele. „Atunci când cele două ţări vor fi îndeplinit toate condiţiile, aderarea nu va mai fi o problemă”, a declarat, în cursul unei conferinţe de presă, secretarul de stat ungar pentru Afaceri Europene, Eniko Gyory, la finalul unei reuniuni informale cu omologii săi din UE. Perspectiva de aderare a României şi Bulgariei la sfârşitul lui martie,

aşa cum era prevăzut iniţial, dispare odată cu aceste rapoarte negative. În cazul supunerii la vot, ar fi necesară unanimitatea statelor, iar Franţa şi Germania consideră „prematură” o aderare a celor două ţări în martie.

Aproximativ 15 ţări care fac parte din spaţiul Schengen cer ­Bucureştiului şi Sofiei progrese tangibile în lupta împotriva corupţiei, criminalităţii organizate şi în privinţa controlului frontierelor.

Aderarea celor două ţări nu a fost înscrisă pe ordinea de zi a reuniunii informale a miniştrilor de Interne şi de Justiţie din UE, care se va desfăşura la 20 şi 21 ianuarie, la Budapesta, potrivit unor surse diplomatice.

Spaţiul Schengen include 25 de state membre şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule liber, fără a prezenta paşapoartele.

MAI încearcă eficientizarea recalculării pensiilor pentru foştii angajaţi

Recalcularea pensiilor foştilor angajaţi MAI dă mari bătăi de cap specialiştilor din minister. Pensionarii sunt nemulţumiţi atât de noile criterii, dar şi de lentoarea cu care se face recalcularea. Astfel, peste 150 de specialişti, inclusiv pensionari ai Ministerului de Interne se vor întâlni luni pentru a găsi o modalitate de eficientizare a procesului.

Procesul de recalculare a pensiilor ar trebui eficientizat de un grup de specialişti care se va întâlni la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Grupul de lucru a fost instituit din ordinul lui Traian Igaş. Rolul acestora este de-a eficientiza procesul de recalculare a pensiilor. Sunt foarte multe dosare care intră pentru a fi recalculate pensiile.

Echiparea cu anvelope de iarnă ar putea fi obligatorie din noiembrie 2011 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a lansat în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă privind obligativitatea dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Reprezentanţi ai instituţiei ne-au precizat că obligativitatea se referă la toate autovehicule, dar începând cu sezonul rece 2011-2012.

Sursa: Adi Pîclişan Oficiali ai Ministerului Transporturilor ne-au declarat că proiectul de act normativ a fost lansat în dezbatere publică, urmând să treaca prin toate etapele necesare aprobării. „Dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă nu va obligatorie în acest sezon”, au spus aceştia.

Ministrul Anca Boagiu a anunţat anul trecut că autovehiculele cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 tone vor fi obligate să fie echipate cu anvelope de iarnă, însă măsura nu a mai fost adoptată în urma discuţiilor cu reprezentanţii patronatelor din Transporturi.

Ea a precizat, la jumătatea lunii decembrie, că obligativitatea echipării autovechiculelor va fi impusă pentru sezonul rece 2011-2012, dar în cazul în care, în această iarnă, vor exista situaţii în care şoferii vor provoca accidente, vor bloca drumurile şi vor deteriora infrastructura, din cauza nedotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, atunci vor fi amendaţi şi vor suporta costurile aferente.

Trebuie găsite soluţii pentru că pensiile au scăzut în urma recalculării.

Pensionarii sunt nemulţumiţi că au fost puşi pe drumuri. Ei sunt trimişi să ia adeverinţe de la MAI care trebuie apoi depuse la Casa de Pensii.

TTT Potrivit noului proiect de ordonanţă lansat în dezbatere publică: • conducătorii vehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă în sezonul rece vor fi penalizaţi cu 9 până la 20 de puncte, amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al maşinii.

• autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi cele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune trebuie echipate cu anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi/ sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. În nota de fundamentare a ordonanţei se menţionează că: • statul poate încasa aproximativ 445 milioane de euro, reprezentând TVA din vânzarea anvelopelor.

• în România sunt înmatriculate 5,38 milioane de vehicule, din care aproximativ 1,1 milioane nu necesită echiparea cu anvelope speciale (remorci, tractoare, troleibuze, mopede).

• prevederile ordonanţei urmează să fie aplicate pentru aproximativ 4,28 milioane vehicule, din care 70.000 reprezintă parcul aflat în dotarea instituţiilor publice.

• diferenţa de 4,21 milioane autovehicule care aparţin diverselor persoane fizice şi juridice ar reprezenta un efort de 1,85 miliarde euro.

• costurile aferente echipării parcului auto al statului au fost estimate la circa 28 milioane euro.

Un român a dat lovitura în ­Caraibe: A câştigat 1,35 milioane de dolari la poker Anton Ionel, un om de afaceri din Bucureşti, a încheiat pe locul al treilea în Poker Stars Caraibbean Adventure, unul dintre cele mai puternice turnee de poker din lume şi a câştigat 1,35 milioane de dolari.

Ionel a ajuns în marea finală de opt, acolo unde a jucat mai mult la siguranţă, implicându-se destul de rar în duelurile care au avut loc la masa finală. „Românul Anton Ionel a fost imaginea răbdării. A ajuns aici în urma unui satelit Poker Stars de 33 de dolari şi a vrut să fie sigur că investiţia va fi una profitabilă. A jucat doar câteva mâini şi s-a găsit într-o situaţie fără ieşire după ce a plusat cu un all-in într-un duel cu Glen Hall. Totuşi răbdarea i-a fost răsplătită cu un loc 3 şi 1,35 milioane de dolari”, scrie site-ul oficial al competiţiei.

Performanţa reuşită de Anton ­Ionel este cea mai mare pentru un român, exceptându-i pe emigranţii Daniel Negrean şi Cornel Cîmpan.

De asemenea câştigul este un record pentru un jucător român, cu aceleaşi excepţii menţionate mai sus, atât Negrean cât şi Cîmpan reuşind câştiguri de peste 1,5 milioane de dolari. În vârstă de 43 de ani, Ionel joacă poker de 10 ani însă nu reuşise să adune până acum decât 20.000 de dolari în turneele live.

Clasament final: 1. Galen Hall ($2,300,000) 2. Chris Oliver ($1,800,000) 3. Anton Ionel ($1,350,000) 4. Sam Stein ($1,000,000) 5. Mike Sowers ($700,000) 6. Bolivar Palacios ($450,000) 7. Max Weinberg ($300,000) 8. Philippe Plouffe ($202,000)

Ianuarie, 2011 Nr. 133

Dr. Dan Brudaşcu Cluj-Napoca În aceste zile mass media şi o parte a cercurilor politice sunt excesiv de inflamate şi agitate ca urmare a deciziei unor oficiali occidentali de a mai ţine România pe tuşă, o mână, şi de a nu fi primită în spaţiul Schengen la data stabilită anterior. Întâmplarea îmi aduce aminte, într-un fel, de cele întâmplate la primirea României în NATO. Şi atunci s-a procedat aproape identic, invocându-se faptul că nu am fi pregătiţi pentru un astfel de pas. În naivitatea lor, mulţi „ziarişti” şi „oameni politici” au dat crezare argumentelor invocate de factorii decidenţi din Occident.

Realitatea, şi atunci, dar şi acum, este (şi a fost) cu totul alta. Raţiunile şi motivele adevărate nu au nimic de a face cu cât de pregătită sau nepregătită ar fi România pentru un asemenea pas. Doar aparent decisiv. Căci, dacă am avea conducători devotaţi interesului naţional şi nu nişte vechili pe moşia altora, ţara noastră ar fi benefciat demult şi de vize de liberă circulaţie în SUA, dar şi de primirea în toate organizaţiile vest-europene, ca şi de un tratament adecvat.

Privind, obiectiv, situaţia ­României la momentul primirii în NATO şi UE, trebuie să recunoaştem că ţara noastră era departe de standardele ţărilor ce urmau a ne fi parteneri.

Dar până la primirea propriu zisă, clasa politică românească post decembristă jucase pe sârmă nu pentru satisfacerea aşteptărilor, nevoilor şi intereselor românilor, ci ale firmelor străine, făcând, conştient sau nu, din România nu doar hinterlandul Apusului, ci o veritabilă colonie. Prin privatizări oneroase, în condiţii impuse din Occident, dar şi prin obligarea la retrocedări, nu doar nejustificate, în cea mai mare parte, dar şi complet ilegale (ca să nu mai spunem că, în multe cazuri, s-au încălcat nclusiv acorduri internaţionale, aruncând ţara noastră la stuaţia dinainte de 1918, când Ardealul era stăpânit de grofii şi nemeşii unguri) România şi-a pierdut treptat economia[1], resursele petroliere şi de gaze naturale, agricultura, pădurile, terenurile etc., încăpute, toate, pe mâinile unor străini, care au început şi continuă să ne trateze, la noi în ţară, ca pe nişte sclavi, lipsiţi

09

Articolul lunii

De ce nu este primită România în spaţiul SCHENGEN? de drepturi şi de demnitate. După ce au realizat suficiente achiziţii pe nimic, din avuţia acestei ţări, agenţii politici ai noilor stăpâni ai României şi-au dat acordul pentru primirea ţării noastre în structurile europene şi euroatlantice.

Nu de dragul ţării noastre, desigur, ci pentru a-şi proteja, prin mijloace militare, diplomatice şi politice comunitare, propriile interese şi proprietăţi din şi în România. Inclusiv spre a descuraja, prin recurgerea la potenţialul militar comunitar, orice reacţie locală faţă de jefuirea nemaiîntâlnită a unei ţări întregi.

Desigur, că se vor găsi unii care să nu fie de cord cu acest punct de vedere. Probabil şi pentru că, în calitatea de sclavi în vreo redacţie finanţată din afară, intră în obligaţiile lor profesionale să-şi apere stăpânii de orice atacuri venite din partea românilor.

Intrarea noastră în NATO şi în UE a adus acestui popor, după cum se vede, o fericire nemaiîntâlnită.

Căci acum poate circula, flămând şi umilit, prin toată Europa în încercarea de a găsi acolo, căci în România[2] nu (mai) are (absolut) nici o şansă, o slujbă care să-i permită să nu moară de foame[3].

Românii pot fi mândri şi fericiţi că, prin sacrificarea lor de către Occident, au contribuit şi contribuie încă la transferarea la ei a inflaţiei devastatoare, a sărăciei şi şomajului, a preţurilor celor mai ridicate din Europa, dar şi a celor mai mici salarii de pe continent. Acestea sunt marile şi adevăratele câştiguri ale integrării României în NATO şi UE. Comisarii noii Uniuni Sovietice (Europene), principalii şi singurii vinovaţi de toate nenorocirile ce se petrec azi în România, inclusiv de corupţia la cote înalte şi la cele mai înalte niveluri, invocă, iată, din nou, că România nu e pregătită spre a fi admisă în spaţiul ­Schengen. Prin susţinerea unor politicieni mediocri şi corupţi, autorităţile vest europene nu urmăresc decât să elimine oice surprize din partea clasei politice româneşti faţă de politica spoliatoare vesteuropeană. Căci deciziile sunt luate de oamenii lor. Ei i-au ales, nu poporul român, şi tot ei îi susţin, deşi ştiu de multă vreme că sunt incompetenţi şi corupţi. Dar păcatele lor sunt invocate nu pentru a-i pedepsi pe vinovaţi, ci pentru a culpabiliza o ţară şi a trânti uşa în nas unui întreg popor. Se pare că recenta decizie de neprimire a României în spaţiul Schengen[4] are şi alte motive. Deocamdată necunoscute opiniei publice. Poate că se doreşte şantajarea în continuare a poporului român în chestiuni vitale. Poate că vest europenii nu au distrus complet această ţară şi este nevoie de noi presiuni şi ame-

ninţări pentu ca elita politică, trădând interesul naţional, să le facă jocurile.

Dacă am avea o clasă politică demnă şi responsabilă, având în vedere şantajul la care suntem supuşi, ar trebui să decidă ieşirea României din UE. Oricum UE nu a adus României, până acum, nimic favorabil. Trebuie să demonstrăm „partenerilor” noştri vest europeni că greşesc atunci când îşi permit să ne trateze ca pe nişte cetăţeni de rangul doi sau trei. În plus, cred că diplomaţia românească trebuie să acţioneze în interesul românilor şi pentru promovarea şi apărarea intereselor lor, renunţând la atitudinea umilă şi slugarnică faţă de diverşi trepăduşi europeni. În acelaşi timp, revine clasei politice şi diplomatice sarcina regândirii unei noi strategii pe plan extern, inclusiv de realizare de acorduri de cooperare şi colaborare cu acele state care să ne asigure accesul la materii prime şi resurse energetice vitale şi pe ale căror pieţe să putem desface serviciile şi produsele româneşti în condiţii reciproc avantajoase. Occidentalii vor trebui să conştientizeze că în România trăieşte un popor demn, nu doar nişte mâncători de lebede. Un popor care pretinde acelaşi tratament, ca toate celelalte popoare din perimetrul U.E., iar dacă decidenţii vest europeni i-l refuză nejustificat, este decis să iasă dintr-o structură ce nu e cu nimic superioară vechii Uniuni Sovietice sau şi mai vechilor imperii decedate la început de secol XX. Având în vedere atitudinea dispreţuitoare a vest europenilor faţă de România, dar mai ales atitudinea umilă şi slugarnică a clasei politice româneşti în cvasitotalitatea ei, mă gândesc din ce în ce mai serios să revin în politica activă pentru a acţiona şi a determina poporul român să părăsească U.E. în condiţiile în

care aceasta înţelege să ne trateze nu doar abuziv, ci şi jignitor.

[1] Un fost director de la renumita firmă britanică Rolls Royce, aflat în România pentru acţiuni de caritate, mi-a atras atenţia asupra erorii enorme făcute de autorităţile române în privinţa privatizării. El era îngrozit de ideea că ţară acceptă să privatizeze domenii ce ţin strict de secuitatea noastră naţională: resursele energetice şi de gaze naturale, telefonia, serviciile poştale, reţeaua de tranporturi, inclusiv feroviare şi aeriene etc. Pe bună dreptate prietenul meu britanic observa că în caz de conflict militar, România s-ar afla în situaţia deloc comodă de a nu mai putea opune rezistenţă sau de a-şi organiza propria apărare. În plus, el era oripilat de lipsa unei legislaţii cooerente şi ferme în domeniul financiar şi bancar. El prevedea, încă de la începutul anilor 90 ai secolului trecut, că, foarte curând, România, controlată de bănci străine şi domiată de capitalul străin, va ajunge în situaţia de a nu mai putea asigura resurse financiare pentru sănătate, învăţământ, cercetare ştiinţifică, apărare etc., în condiţiile în care beneficiile sunt exportate. Din nefericire pentru poporul român, toate predicţiile interlocutorului meu s-au îndeplinit cu supra de măsură, iar România a ajuns în pragul falimentului total, fiind adusă, de o clasă politică incompetentă, dar şi de „investitorii” străini, în situaţia de a nu mai avea din ce plăti salarii şi pensii. Iar acesta, se pare, este doar începutul.

[2] De aceea au şi fost cumpărate întreprinderile româneşti: să pună capăt oricărei concurenţe şi să permită practicarea unor preţuri mai mari decât oriunde, chiar şi atunci când produsele oferite sunt de ceea mai proastă calitate, rebuturi imposibil de desfăcut pe pie-

ţele interne ale producătorilor vest europeni. În plus, prin închiderea întreprinderilor româneşti s-a dat masiv de lucru firmelor străine, creându-se noi locuri de muncă, pe seama trimiterii în şomaj a sute de mii de români.

[3] După 1990, treptat, sute de mii de români, cu o înaltă calificare, cu studii superioare şi doctorate au fost obligaţii să plece în Occident.

Puţini dintre ei au juns să muncească în domeniile în care erau calificaţi. Sunt azi la marile universităţi europene şi nord americane numeroşi români, care se remarcă prin competenţele şi talentul lor. Prin acest exod de creiere, România nu a pierdut numai specialiştii de care are nevoie pentru dezvolarea ei viitoare, ci şi sute de miliarde de lei repezentând cheltuielile făcute de stat cu pregătirea lor. Aşadar, România nu a fost furată doar de avuţia sa materală, ci şi de valorile ei umane!

[4] În realitate, este vorba de amânarea acceptării României. În fapt, este un tratament discriminatoriu, inadmisibil şi intolerabil, aplicat unui stat membru al U.E. Lipsa, eventuală, de reacţie din partea Ministerului de Externe şi a Preşedintelui ţării ar încuraja autorităţile de la Bruxelles să-şi continue acţiunea împotriva României şi în viitor. De aceea, trebuie spus, răspicat şi ferm, că dacă se doreşte introducerea unui regim discriminatoriu, România îşi rezervă dreptul de a ieşi din această Uniune, care nu a adus cetăţenilor ei decât iluzii, mizerie şi sărăcie. Invit partidele politice responsabile să înceapă demersuri, în acest sens, în deplin acord cu vrerea unei mari părţi a populaţiei, să înceapă acţiuni concrete pentru recâştigarea demnităţii naţionale, a independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării.

10

Marian Petruţa - Chicago, USA www.RoUSA.blogspot.com De curând a văzut lumina tiparului a doua ediţie a cărţii „­Constantin Aronescu şi ultima Boemă a ­Micului Paris” publicată la editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj ­Napoca, de către scriitorul şi colegul de presă Nicholas Buda din New York.

Pentru a oferi câteva detalii cititorilor publicaţiei noastre i-am adresat scriitorului Nicholas Buda câteva întrebări despre această carte, la care acesta ne-a răspuns cu amabilitate.

Rep.: Când, unde şi în ce împrejurări l-ai cunoscut pe personajul care a devenit subiectul cărţii tale?

Nicholas Buda: „Constantin ­Aronescu şi ultima Boemă a ­Micului Paris” este un volum inspirat din viaţa reală a unui personaj extrem de modest şi oarecum uitat de timp, într-o clădire a săracilor din Manhattan, New York. Personajul, care a devenit subiectul cărţii, aduce cu el amintirile unui boem nostalgic ajuns la o vârstă nobilă de 83 de ani.

Cred că cel mai bine ar fi să reproduc un mic pasaj din carte, unde povestesc despre felul în care l-am întâlnit pe boem, în anul 1999, la fosta biserică românească din Woodside, ­Queens, New York: „Nu ştiam cine era de fapt domnul care afişa, la biserică, o vârstă vene-

Printre talentele sportive cu care românii din Statele Unite se pot mândri se numără şi tânăra Denise Mureşan.

Este nu doar frumoasă, şi foarte talentată ca sportivă, ci şi foarte inteligentă, iar asta o confirmă notele şi cartea de onoare a Universităţii din Michigan. Dacă acum câţiva ani ­Denise Christine Mureşan era elogiată în presa românească din America pentru performanţele ei sportive, la acea vreme fiind cea mai bună jucătoare de tenis din Illinois la nivel de liceu, acum ea face performanţă la

America

Ianuarie, 2011 Nr. 133

Scriitori români de peste Atlantic vor ajunge celebre peste ani...”

Aşa că am început să scriu despre viaţa acestuia. Nu trebuie să fi neapărat boem ca să poţi vorbi despre boemul Aronescu. Exemplul cel mai concludent sunt eu, un tânăr ajuns prin derivă socială, la umbra unui geriatric simbol al Boemei ­Bucureştiului literar, de după cele două războaie mondiale. Nu am auzit de Constantin Aronescu decât târziu, foarte târziu, când am ajuns la New York, debarcat din barca destinului pe acelaşi ţărm al speranţelor, pe care şi el punea piciorul cu 21 de ani înaintea mea. L-am întâlnit pe domnul Aronescu, dar nu l-am cunoscut... Mai târziu l-am cunoscut pe domnul Aronescu dar nu l-am înţeles. Odată am simţit că aproape îl înţelegeam, dar nu ştiam de fapt cine este, cine se ascunde în spatele aparenţelor sociale. Acum aproape că am ajuns să ştiu cine este domnul Aronescu, dar... mă împiedic de imperfecţiunea informaţiilor. Domnul Aronescu, chiar dacă pare un matusalemic, evoluează discret şi continuu, de la o zi la alta, impropiindu-şi stări de personalitate ca în dramele shakespeariene, încât ai nevoie de o pasiune aparte pentru a-i înţelege metamorfozările ciclice, cu bucuriile şi cu tristeţile inevitabile vârstei sale. Uimitor de vast în a cunoaşte din ceea ce azi noi nu mai ştim... fantastic de crezut, satiric până la nebunie, fin poleit cu un umor ce îi poartă semnătura pentru totdeauna, aventurier în acceptul social absolut al expresiei, trubadur al scenei vieţii prin excelenţă, epigramist de circumstanţă autentică longevivă, Constantin Aronescu e ultimul dintre boemi, un matusalemic naufragiat într-o cultură total diferită, un ultim titan al beţiilor celeste, pentru că aproape toţi ceilalţi din generaţia lui au murit. Ne-au rămas amintirile care ne vorbesc despre frumuseţea unor zile când literatura, teatrul, muzica, poezia îmbrăţişau străzile

­ ucureştiului mai fervent ca nicioB dată dar şi inimile multora... Boema începută în cafenele literare, va fi continuată, simplu dar acerbuu, în spiritul lui Pâcă, Pucă, Ahoe şi ceilalţi de talia lor, care împărtăşeau atât litera poeziei cât şi paharul de vin... cum spunea însuşi poetul Pâcă: „De câte ori mi-a fost foame mi s-a dat un pahar de vin”!

Rep.: Descrie te rog pe scurt ce poate găsi cititorul în această ultimă ediţie?

Nicholas Buda: A doua şi ultima ediţie a volumului este mult mai bine documentată, are o serie de fotografii adiacente care întregesc imaginea atât a unui Bucureşti interbelic şi postbelic cultural, cât şi a personajului principal boemul ­Constantin Aronescu. Sunt reproduse documente şi fragmente din scrisori pe care acesta le-a primit de la alţi confrati de Boema. De asemenea sunt o serie de autografe primite de la diferiţi prieteni literaţi, actori sau artişti. Volumul în sine este o rememorare a unor timpuri trecute, ale unor drame şi comedii istorice reale, ale căror protagonişti au murit... Sau cum spunea, foarte delicat, poetul Dumitru Cerna de la Cluj Napoca: „O carte surprinzătoare şi spectaculoasă, mărturisitoare despre un rege al figuraţie care este ul Constantin Aronescu, o radiografie sentimentală a unui timp al părelniciei, actordar şi al miracolelor. O biografie nu numai a unui om, ci a Boemei artistice bucureştene însăşi”.

Denise Mureşan o tânără care promite ­performanţă şi-n elita profesionistă americană

Ca specialitatea de studiu s-a decis să aleagă ştiinţele cognitive, pentru că îi place să studieze asta deoarece a vrut să urmeze medicina iar această specialitate o ajută în acest scop. „Acum nu mai sunt aşa sigură că vreau medicină pentru că după ce termin cu şcoala doresc să joc tenis de performanţă” mărturiseşte tânăra tenismenă.

Toamna trecută a participat la un turneu care s-a desfăşurat în ­Flusing, New York şi altul în California. La ele au participat 32 din cele mai bune jucatoare de tenis din universităţile Americane. În California a reuşit să se califice până în semifinale, dar a pierdut în faţa jucătoarei Hilary ­Barte, câştigătoarea turneului. La New York a jucat două runde fiind eliminată de jucătoarea Maria ­Sanchez, care la fel a câştigat turneul.

Tododată a câştigat un premiu împreună cu echipa din Michigan, turneul BIG TEN la care participă cele mai bune 10 universităţi din ­America.

Visul ei este să câştige naţionalele cu echipa, iar după ce termină cu şcoala să joace tenis de performanţă.

rabilă şi stătea întotdeauna în spate lângă uşă, singuratic şi în acelaşi timp enigmatic. Întrega lui înfăţişare reflecta un pamflet de viaţă pe care îl savuram cu aviditatea diletantului.

Descopeream apoi un umor sarcastic dar inspirat, grefat pe modul său de a se îmbrăca, apoi pe epigramele sale create ad-hoc, ce dădeau personalitate socio-momentumului naraţiei. Nu ştiam că acea figură controversată pentru mine, era de fapt un stindard rămas încă în picioare, al utimei generaţii literare boemice. Era marele necunoscut - poetul mansardei - scriitorul neconsacrat dar predestinat universului beletristic, trubadurul vieţii libere, surprinse în momentele ei de expansiune unice, umoristul care a supravieţuit holocaustului literar comunist, mai târziu editorul primului ziar din diaspora care punea, profetic, pe catafalc capul lui ­Nicolae Ceauşescu!

Era epigramistul-boem uitat de vremuri pe rafturile vieţii din metropola de pe ­Hudson... Era pur şi simplu ­Aronescu, primul dintre boemi – cum spunea chiar el – dacă iei lista de la coadă! O modestie rafinată, prin însăşi boemia care radia abundent în preajma venearabilului domn”.

Rep.: Cum de ai ajuns să-i propui scrierea unei cărţi despre el şi de ce?

Nicholas Buda: Propunerea de a scrie despre Boema Micului Paris a venit, de fapt, de la bătrânul boem.

De la frica pe care acesta o nutrea în suflet, că odată dus din lumea acesta, nimeni nu va mai şti nimic despre acei ani rebeli ai tinereţii, de pe străzile Bucureştiului literar. Îmi spunea: „Dragă Nicule trebuie să scriem despre aceste timpuri boemice, cu actori şi regizori, cu poeţi şi scriitori, cu prefesori şi oameni de talent, cu literaţi care au luptat nu numai împotriva prostiei intelectului dar şi a regimului. O luptă ascunsă, inteligentă, o luptă a spiritului care nu a încetat să aducă nume noi, ce

nivel universitar. În 2010, pe lângă diferitele selecţii naţionale şi numeroase alte recorduri şi titluri, a fost aleasă atleta anului de către Universitatea din Michigan. Împreună cu echipa feminină de tenis a reuşit performanţa de a se clasa pe primul loc între cele mai mari şi mai puternice 10 universităţi americane. O performanţă care a mai fost înregistrată doar o singură dată în istoria universităţii din Michigan, din 1974 încoace. În clasamentul ITA care include cele mai bune 125 de jucătoare de tenis la nivel universitar naţional, Denise era clasată la începutul sezonului de toamnă pe locul 12, în prezent urcând pe locul 8. Aceasta fiind cea mai buna performanţă obţinută în istoria universităţii din Ann Harbor.

Chiar şi ziarul local Chicago ­Tribune o cataloghează ca fiind una din cele mai bune jucătoare din istoria ­Michiganului. Aflată acasă la ­Chicago, într-o scurtă vacanţă de sărbători, am avut placerea să stau puţin cu ea de vorbă.

Trebuie să recunosc că am „forţat-o” să vorbească cu mine în româneşte.

S-a descurcat însă foarte bine ţinând cont că s-a născut şi crescut aici în America.

Denise s-a născut aici la Chicago, dar părinţii sunt din Bucureşti. A început să joace tenis când avea patru ani împreună cu tatăl şi fratele ei.

Tatăl ei, Nicolae Mureşan, este fost fotbalist la Sportul Studenţesc iar fratele ei Alex a jucat tenis profesionist. Chiar dacă mai are rude în România n-a mai fost în ţară de când avea 6 ani. „Aş vrea să mai mearg înapoi dar n-am avut timp pentru că sunt foarte ocupată cu tenisul” spune Denise.

Cel care i-a inspirat acest sport a fost fratele ei care este mai mare decât ea cu 10 ani. Acesta juca în liceu şi ea mergând să-l vadă cum joacă, a început să vrea şi ea să joace.

Este studentă în anul 4, la Universitatea din Michigan unde spune că este foarte greu. „Nu prea am timp de altceva decât pentru tenis şi şcoală” declară ea.

York, Anglia.

La finele anului 1999 se stabileşte în Statele Unite ale Americii, la New York unde împreună cu jurnalistul Constantin Aronescu şi Dr. Liviu Sangeap fondează, în anul 2000, ziarul România Culturală. Face călătorii de studii istorice, culturale şi religioase în China, Malaysia, ­Tailanda, Java-Indonesia, Principatul ­Himalaian Sikkim, Japonia, Taiwan, Hong-Kong, Singapore şi în Kenia.

Volume publicate: „Constantin ­Aronescu şi ultima Boemă a ­Micului Paris” ( Bucureşti, 2009 şi Cluj-­ Napoca, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, 2010). „Între Hristos şi Buddha pe munţii de care se sprijină cerul” ( Cluj-Napoca, 2009; ediţie retipărită, 2010). În curs de apariţie: „O istorie sentimentală a Boemei” În curs de pregătire: „Tatălui. Ultimul căuaci autentic al Câmpeniului”, „Ziarist la New York”, „2012 End of violence or a time of a violent end” (engleză/română), „Un suflet românesc al Boemei Americane: Romany Marie” (engleză/română), „Între poezie şi mine însumi” (vol. 2 poezii – română/engleză/spaniolă). Publică articole cu teme diverse de cultură, religie, istorie, artă şi politică internaţională la ziarele româneşti din Statele Unite.

Alias Neculae Prund, Nicholas Buda – originar din Ţara Moţilor, de la Câmpeni, este jurnalist, poet şi scriitor româno-american.

Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea ­Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, a cesta a studiat Relaţii Culturale Europene la Universitatea Pontificia din ­Salamanca, Spania şi Sistemul Educaţiei Europene la Universitatea Ca jucător favorit de tenis îl are pe Roger Federer, iar dintre români pe Ilie Năstase.

Cât priveşte tenisul declară că „acest sport este foarte tehnic şi greu din punct de vedere mental”. În timpul liber, care este destul de limitat pentru ea, îl petrece cu prietenii şi colegele de la şcoală, fiind foarte apropiată de fetele din echipă. Pe lângă tenis i-ar place foarte mult să practice sporturile de iarnă, dar pentru că există riscul să se accidenteze şi pe urmă să nu mai poată juca tenis, a renunţatzyz la ele. Pentru că are un program foarte încărcat i-ar place în timpul liber să doarmă mai mult şi să se odihnească.

Cu siguranţă că rezultatele ei de până acum o îndreptăţesc să îşi dorească să joace la nivel profesionist.

Noi sperăm că rezultatele ei sportive vor fi la fel de excepţionale ca şi până acum. Pentru comunitatea românească din Chicago, dar nu numai, performanţele ei sunt un adevărat motiv de mândrie.

Marian Petruţa - Chicago, USA FOTO - University of Michigan Athletic Media Relations

Australia

Ianuarie, 2011 Nr. 133

SUB CRUCEA SUDULUI (2) Ţara controverselor

George Roca - Sydney, Australia Australia este o ţară a controverselor. Am să vă explic de ce. Un ilustru politician de pe malul drept al Dâmboviţei spunea odată că: „Iarna nu-i ca vara!”. Ei bine, avea dreptate, dar... numai dacă se referea la România! În Ţara ­Cangurului, în ultimii ani, a început să fie iarna ca vara şi... vara ca iarna sau... chiar mixate. La sfârşitul anului 2010, pe continentul australian, controversele climatice se ţin lanţ! Aici, în condiţii normale, ar trebui să fie sezonul estival! Deci, zile toride, plajă, pantaloni scurţi şi o invazie de turişti din emisfera nordică. Din păcate nu-i chiar aşa!

Soare şi multă căldură pe coastele oceanului este, dar la munte ninge... chiar dacă suntem în toiul verii; în mijlocul continentului, zona deşertică e din ce în ce mai secetoasă, în sud – pădurile ard cu săptămânile, iar... în nord-est avem parte de inundaţii mai abitir ca pe vremea lui Noe. Marele Potop Australian Australienii încearcă totuşi să fie realişti. Ştiu să ţină piept greutăţilor. Nimeni nu îşi pune cenuşă-n cap că inundaţiile recente acoperă o suprafaţă mai mare decât a Franţei

şi a Germaniei luate impreună!!!

Multe case au dispărut sub ape mai adânci de zece metri. Desigur că majoritatea suferă-n tăcere, le pare rău de cei sinistraţi, caută să-i ajute, tratează fenomenul cu seriozitate.

Este declarată starea de dezastru, pagubele sunt peste cinci milarde de dolari australieni sau americani – paritatea în prezent fiind de unu la unu. Oamenii sunt lucizi, gândesc cu optimism la viitor, la refacere... pun mâna, ajută armata sau forţele guvernamentale, pentru a restabili ordinea, pentru a reface legăturile cu civilizaţia şi pentru a se repara ceea ce a fost distrus de ape. Totul prin muncă, înţelegere, credinţă şi patriotism chiar... Au fost deschise diferite puncte de ajutor financiar pentru sinistraţi. Chiar şi copiii îşi donează economiile din pusculiţă.

Aşa i-au educat părinţii şi profesorii de la şcoală, să sară şi să-şi ajute semenii aflaţi la greu! De aceea nimeni nu ţipa, nu urlă, nu varsă

blesteme pe natură sau pe guvern.

Caută să înţeleagă şi să pună umărul la efortul de reabilitare a situaţiei. Australianul este obişnuit cu greul. A trăit, în condiţii precare, într-un mediu geografic diferit de cel de unde îşi lăsase strămoşii, a cucerit locuri noi, s-a adaptat condiţiilor climatice sălbatice, distanţelor enorme, a pornit deseori de la zero şi a răzbit... creând în 200 de ani o societate prosperă şi o ţară respectată de alte naţiuni! Revenind la Marele Potop Australian, şi îl numesc aşa deoarece - după spusele istoricilor şi a arheologilor - aria potopului biblic se crede că ar fi fost mai mică decât cea a actualului diluviu australian. Desigur că trăind intr-o eră modernă nu mai este nevoie de o Arca a lui Noe, cu toate că şi aici a fost distrusă o mare parte a florei şi faunei locale. Un pericol demn de luat în seamă îl constituie şerpii veninoşi şi crocodilii. Primii s-au instalat în casele părăsite provizoriu, pe care le consideră loc de refugiu. Crocodilii au ieşit din râuri căutând hrană în zonele inundate, unde se infruptă cu animale moarte. Sunt convins ca nu ar ierta nici oamenii care se aventurează prin apele învolburate în cautarea unor chilipiruri, sau furturi de prin proprietăţile abandonate. Mai sunt şi pe-aici hoţi şi profitori de pe urma necazurilor semenilor lor, că deh, oameni suntem! Cei prinşi primesc pedepse grave şi devin dizgraţia societăţii! Oraşe intregi se află sub ape, precum: Theodore, Chinchilla, Rockhampton, Emerald, Fitzroy, Condamine, Saint George, Jericho, Bundaberg, Dalby, Alpha şi altele, multe dintre acestea fiind evacuate în totalitate. Dintre toate oraşele sinistrate cel mai tare îmi pare rău de Theodore! Acesta şi-a primit denumirea ca omagiu adus unui important politician australian de origine română, Eduard Teodorescu (foto),

fost premier al statului Quensland în perioada 1919-1925. Dar despre acesta vom discuta în detaliu cu altă ocazie.

Patrie sau matrie?

Să lăsăm puţin necazurile de-o parte şi să vorbim despre lucruri mai vesele. O altă controversă este dominaţia femeilor în viaţa politică şi socială de aici. Circulă printre bărbaţii o glumă precum că Ţara Cangurului a revenit epoca matriarhatului. Am stat şi am analizat ama-

nunţit această teorie şi le dau dreptate. Astfel, şeful statului australian este regina Elisabeta a II-a, reprezentată în Australia printr-un guvernator general, tot o femeie, doamna Quentin Bryce, urmată de primul ministru, doamna Julia Gillard. În parlamentul federal de la Canberra sunt 22 de senatori şi 33 de deputaţi de gen feminin. Premierul statului Queensland este Anna Bligh, premierul statului Noua ­Galie de Sud (New South Wales) este Kristina Keneally (foto), primarul metropolei Sydney este doamna Clover

Moore. O adevărată conducere politică matriarhală fapt pentru care Australia poate fi numită matrie, nu patrie! Asta da democraţie! Unde sunt bărbaţii? La pub, beau bere, joacă cricket, rugby, sau scriu articole despre „Ţara controverselor”! Îmi aduc aminte de o comedie italiană de la începutul anilor ’70 în care se ridiculiza lipsa femeilor în Australia. Titlul filmului „Frumos, onest, emigrat în Australia”. In rolul prinicipal Alberto Sordi. Acolo, în ilara peliculă, din lipsă de femei, barbaţii dansau împreună la balul de sâmbătă seara! Oare cum o fi dansul zilelor noastre, căci numărul femeilor ne-a depăşit de mult...

Sărbători de iarnă în pantaloni scurţi Deci, după cum a relatat mai sus, clima ne joacă feste. Suntem în plin sezon estival. Pe coastă ­Pacificului e cald-cald, dar nu sufocant cum sunt verile din Bucureşti. La ­Sydney, îmbrăcaţi în tricou şi pantaloni scurţi, ne răcorim cu briza aerului condiţionat. La mai puţin de 500 de km distanţă, în staţiunea montană Perisher, pe 20 decembrie 2010, în plină vară australiană a nins! Se schiază vârtos! Temperaturi noaptea între -2 şi -7 grade Celsius! Controvesatele sărbători de iarnă comerciale au început şi la noi - precum în orice societate capitalistă care se respectă – încă de pe la inceputul lunii noiembrie.

Brăduţi, brazi şi brădoi de plastic, impopoţonaţi cu beteală multicoloră şi cu cadouri „dummy” îţi atrag atenţia că vine Crăciunul şi că ar fi cazul să bagi mânuţa-n buzunar şi să cumperi niscaiva cadouri pentru cei dragi. Reclame peste reclame, „sale” peste „sale”, ieftiniri de toate felurile, făcute parcă pentru a se armoniza cu portofelul oricărui cumpărător şi... peste tot aceeaşi muzică de sezon difuzată la toate difuzoarele complexelor comerciale, de la „Jingle Bells”-urile pre-

otului-compozitor american James Pierpoint din Boston, la „Stille Nacht”-ul austriacului Franz Xaver Gruber. Până la Crăciunul religios ţi se apleacă de atâtea colinde şi cântecele de iarnă, încât îţi vine să îţi iei câmpii şi să asculţi acasă orice, chiar şi mult detestatele cantate maneliene româneşti!

Vacanţa de Crăciun te întâmpină cu abundenţă şi cu dragostea celor care te înconjoară. Fiecare aussie se întoarce de la supermarket cu câte un ditamai curcan sub braţ, care aruncat în cuptor se transformă într-o friptură care îţi încântă papilele gustative, cerând cu vehemenţă să fie stropit cu renumitele vinuri australiene... care au întrecut deja faima celor franţuzeşti, sau californiene. De obicei Crăciunul se ţine strict în familie, restaurantele fiind cam goale în această seară. Apoi, zilele următoare până la Anul Nou se fac parties-uri unde îţi inviţi musafirii de suflet, sau eşti invitat de rude sau de prieteni dragi. Tot în pantaloni scurţi! La barbechiu, babechiu, barbeque, sa BBQ! Name it! Se mănâncă mormane de fleici la grătar, de vacă, de porc, de pui, de emu (struţ australian), de canguri şi de crocodili! Şi ne mai întrebăm de ce „ăştia din urmă” sunt supăraţi pe noi şi vor să ne pape şi ei... la rândul lor! (sic!). Berea curge gârlă. În general mărci autohtone: VB (­Victoria Bitter), Fosters Lager, Tooheys New, Cascade, Crown Lager, şi alte multe sortimente. Rece sa fie, că deh australienii nu sunt snobi precum alte neamuri mai... ortodoxe! De bronzat la ocean nu prea se înghesuie localnicii noştri. Cred că de frica şi de groaza cancerului de piele. Totuşi plaja e plină de... turişti fraieri care vor să epateze atunci când se vor intoarce pe meleagurile natale din emisfera nordică. Ei, de gustibus et „urmări”-bus non disputandum! În fiecare an mor în Australia peste 1000 de persoane de cancerul pielii arse la soare - melanoma! Credeţi că bronzaţii de la „marea neagră e albastră”, sau cei de la alte mări învecinate sunt scutiţi de acest „cadou” solar!

Anul nou, se sărbătoreşte în cadru festiv, deobicei locuri organizate de guvern, unde se face risipă de artificii şi de sticle de şampanie cărora le sar dopurile. La Sydney sunt organizate cele mai fastuoase serbări ale trecerii dintre ani, cu focuri şi jocuri de artificii lansate de pe ­Marele Pod, de pe acoperişul Operei House, sau de pe navele aflate în golful adiacent. Totul pentru încântarea ochilor celor prezenţi, a obiectivelor camerelor de luat vederi şi de fotografiat, pentru a demonstra astfel lumii că existăm şi pentru că suntem printre primii care întâmpină noul an care vine.

30 de ani de la moartea lui Lennon Vă veţi întreba ce legătură are John Lennon cu Australia. Nu ştiu prea multe amănunte... în afară de mi-

11

nunata muzică a bitălşilor care a cucerit inimile atâtor generaţii de ozi. Are însă o legătură cu autorul acestor rânduri. În urmă cu 30 de ani locuiam la New York, la un block distanţă de Dakota Building, locul unde a fost împuşcat marele cântăreţ şi compozitor. 8 decembrie 1980! O seară tristă şi foarte friguroasă. După ce cinasem la un restaurat chinezesc de pe Columbus

Ave, mă întorceam zgribulit spre casă. Locuiam în apropiere, pe 73 street West. Mi-a atras atenţia zgomotul făcut de mai multe sirene ale maşinilor de poliţie. Unele ieşeau de pe 72 Street, altele intrau! Ciudat! Curiozitatea m-a îndemnat să mă duc să văd ce se întâmplă. Pe la mijlocul străzii 72 cineva mi-a spus că a fost împuşcat John Lennon.

Am alergat într-acolo. Ştiam unde locuieşte. Îl mai întâlnisem de câteva ori prin împrejurimi, sau prin parcul din vecinătate. Se purta ca un om normal, fără excentricităţi. Însoţit mereu de Yoko Ono, îl recunoşteai uşor după ochelarii rotunzi care erau hallmark-ul său.

Deci, sirene, girofaruri, vacarm şi jale... Când am ajuns la aceea poartă a crimei am aflat că pe John îl transportaseră deja spre spital cu o maşină de poliţie iar pe Yoko cu alta. Unii ziceau că ar fi fost răniţi amândoi. N-am putut vedea prea mult deoarece se adunase deja un puhoi de oameni. În intrândul porţii blocului Dakota stătea doi indivizi păziţi de mai mulţi poliţişti. Unul era un portar în uniformă care gesticula tot timpul şi vorbea tare, celălat un tip grăsun, tăcut, cu un cap foarte rotund, zâmbind prosteşte!

Aşteptau cu toţii să vină anchetatorii. Lumea era foarte agitată... S-au făcut grupuri-grupuri de discuţii, de prezumpţii şi de scenarii. Nu se ştia încă precis cine fusese ucigaşul... Mai târziu am realizat că era tipul tăcut cu cap rotund, Marc Chapman. Lui i s-au pus cătuşele... şi a fost luat de poliţisti. Nu am stat foarte mult după aceea deoarece mi se făcuse frig şi începuse sa fie mare aglomeraţie! John Lennon în schimb plecase de tot... Odihnească-se în pace! Nu l-am uitat nici după trei decenii de la dispariţie!

Următorul weekend am participat la un miting în Central Park, alături de peste o jumătate de milion de oameni. Era un miting dedicat memoriei celui dispărut, un miting pentru pace, pentru armonie şi înţelegere. Având în ochi lacrimi îngheţate din cauza frigului de-afara cântam cu toţii: „Imagine there’s no countries/ It isn’t hard to do/ Nothing to kill or die for/ And no religon too/ Imagine all the people/ Living life in peace.../”. Mică-i lumea Doamne, chiar văzută de aici de la antipozi!

12

Gabriela Căluţiu Sonnenberg

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. De pildă, literatura bună. Şi aceasta în ciuda faptului că secretul ei infailibil pare simplu: reţeta unei “belle lettre” este să pui în formă desăvârşită trăiri majore, mereu actuale, universal valabile, cu care să se identifice pe cât posibil mulţi dintre cititori. Talentul înnăscut nu are nevoie de considerente de genul acesta, utilitariste. Când eşti făcut pentru a scrie, nu te interesează moda vremilor sau gustul lectorilor. Scrii pentru că preaplinul nu-ţi dă pace, scrii pentru că nu poţi altfel, scrii pentru că altfel nu-ţi găseşti liniştea. Mulţi autori mărturisesc că le poartă cineva mâna, nevăzut, împrumutându-le harul, pentru a se face auzit. Geniul depăşeşte talentul cu un pas.

El merge mai departe şi modelează o lume nouă, schimbând însăşi rădăcinile noastre. Sensibilitatea sa nu se adaptează la mase. Universul însuşi pare să-şi potrivească pasul după ritmul respiraţiei sale creatoare. Puţini sunt însă creatorii de artă binecuvântaţi cu instinct pentru eternitate. Răsar sporadic, mult prea rari, străpungând regulile grăbitei lumi caleidoscopice în care trăim. Ne vine greu să distingem între esenţă şi flacon, între căptuşeală şi stofă, asaltaţi din toate părţile de senzaţii şi informaţii de “umplutură”. În acest context, e tangent la miracol momentul în care descoperim pe paginile altora ideile pe care credeam că le nutrim doar noi. Nimic nu se compară cu satisfacţia regăsirii propriilor bătăi de inimă între coperţile unei cărţi păstrătoare de comori. „Cazul” eminescian e parcă făcut pentru a ilustra acest adevăr. Se spune dealtfel că Eminescu ar fi cultivat o adevărată manie pentru perfecţiune, cizelând şi reformulând fiecare fragment în repetate rânduri, ducându-l la limitele epuizării. Indiferent de timp sau de spaţiu, atingerea geniului continuă să emoţioneze neîntrerupt. Tineri sau vârstnici, români sau de alte naţii, azi sau acum două sute de ani, adepţii lui Eminescu caută în rândurile scrise de el împlinirea, răspunsul. Cercul de entuziaşti, care se grupase în jurul poetului încă de pe vremea când edita “Timpul”, se perpetuează ca un ecou, asemeni reverberaţiilor pe suprafaţa unei

Eminescu ape line, atinse în treacăt de-o aripă de fluture pasager.

E greu să entuziasmezi un copil de şcoală pentru lecturile “obligatorii” de prin manuale. Ţin minte şi eu cum, în anii de liceu, când învăţam pe derost Luceafărul – nu fără plăcere, dar nici cu prea multă tragere de inimă - nutream pasiuni tainice pentru rebelele versuri stănesciene. Ne întreceam pe atunci imitând inventivitatea veselă a lui Marin ­Sorescu, citeam “Arta a conversaţiei” de Ileana ­Vulpescu sau versurile incendiare ale înFlăcăra-tului Adrian Păunescu, ne identificam cu singuraticul Preda.

Eminescu era atotprezent, dar instalat solid pe podestul său meritat, “clasic”. Romantismul său declarat nu cadra cu pornirile noastre de tineri teribilişti, în tenişi albi.

Erau vremuri în care autoritatea centrală impunea prin programele şcolare un ghiveci de scriitori nu întotdeauna valoroşi. Copilul care creştea în noi privea circumspect şi cu băgare de seamă devălmăşeala proletcultistă şi se rezuma să adune impresii, pentru a-şi forma abia mai târziu o părere proprie. Abia după depăşirea etapei “cool”, de la distanţa unor ani, ochiul spălat de constrângerile din afară, descoperă deliciile binecuvântatei rime eminesciene.

Ne surprind pasajele în proză, transmise din mână în mână prin internet, care relevă o cu totul altă natură a Luceafărului nostru, mai de zi cu zi, cotidian. Articolele sale critice la adresa societăţii româneşti în plină schimbare, descrierea detaliată a lipsei de integritate a unor politiceni şochează prin actualitate, de parcă ar fi scrise chiar acum. Nu întâmplător, personalitatea unică a Omului Mihai ­Eminescu depăşeşte cu mult limitele schematice de poet, pe care ni le serviseră activiştii zeloşi, interpretând « Împărat şi Proletar » ca pe un îndemn tacit la aderare. Destinul controversat al jurnalistului între ciocan şi nicovală, cu păreri proprii pe teme de salvare naţională, nu e o raritate nici în zilele noastre. Recenta dispariţie dintre noi a poetului Adrian ­Păunescu este un nou prilej care, la fel, ne pune în încurcătură.

Mihai Eminescu nu a făcut niciodată un secret din orientarea sa vădită de dreapta, dar insista asupra independenţei sale religioase, ferindu-se de etichetări. Creştină, budistă, agnostică sau ateistă, natura interioară a artistului Mihai Eminescu rămâne ambiguă şi deschisă spre toate orizonturile posibile. Poziţia sa incertă a fost interpretată de contemporani drept protest incomod. Nu-i de mirare că adepţii complotului politic pun şi astăzi sub semnul întrebării condiţiile suspecte ale morţii sale, în urma tratamentului cu injecţii de mercur, impus de doctorul Şuţu. E limpede că autorul atâtor articole polemice, poetul „Epigonilor” şi al „Criticilor mei” nu ducea lipsă de adversari politici.

Ianuarie, 2011 Nr. 133

<< Eminescu

În calitate de amatoare de literatură fără pretenţii de exegeză profesionistă, fac primul pas în direcţia împrospătării amintirii, deschizând calculatorul. Poate din cauză că ne aflăm pe terenul tehnicii moderne, sau poate şi pentru că am acumulat experienţă între timp, Eminescu mi se pare mult mai aproape, mai modern. Suspansul creşte pe măsură ce răsfoiesc paginile virtuale întocmite în limbi străine. Constat cu stupoare că există un Eminescu pentru germani, dar un altul pentru englezi, spanioli sau francezi. Ca o delicatesă în foi etajate, pe ecranul din faţa mea se “coace” o pâine cu straturi suprapuse. Să fie oare peste tot acelaşi aluat, doar prelucrat în forme diferite? Cel târziu acum, toana mea de moment se transformă într-o cercetare pasionantă, plină de suspans.

Deşi toţi sunt unanimi, considerându-l pe Mihai Eminescu, aşa cum bine zicea Nicolae Iorga, părintele incontestabil al limbii române moderne, sunt diferenţe de nuanţă de la un site la altul. Englezii îl interpretează pe Iorga în felul lor inedit, traducând, citez, „godfather”.

Amuzant şi „very british”, căci postura de „naş” nu se potriveşte cu tinereţea poetului dispărut prematur. Wikipedia germană pune accent pe formarea sa prin şcoli de limbă germană, inclusiv la Viena şi la Berlin, dar nu uită să menţioneze că ­Eminescu nu a pus preţ pe finalizarea studiiilor facilitate de generosul său mentor spiritual Titu ­Maiorescu, abandonându-le în stil atât de „ne-nemţesc”.

Spaniolii şi francezii preferă să dezvolte latura sa patriotică, de istoric şi publicist şi cea a angajamentului său în plan politic, pentru unitatea naţională. Aflu lucruri pe care poate le-am învăţat pe vremuri, dar care probabil nu mi s-au părut demne de memorat. Anume că poetul a asistat la cursurile Universităţii din ­Viena, cunoscând acolo alţi tineri din Provinciile vorbitorilor de limbă română, înflăcărându-se alături de ei pentru idealurile naţiunii dezmembrate.

Dar că n-a legat prietenii serioase cu nimeni din rândul celorlalte naţionalităţi. Şi mai citesc că primele şcoli frecventate au fost cu predare în limba germană – firesc, era vremea Imperiului Austro ­Ungar – şi că studentul Eminescu se ocupa ocazional cu traduceri.

Fără intenţia de a-i ştirbi aura, simpla asemănare dintre tinereţea sa şi preocupările tinerilor de azi, bursieri tot la Viena sau la Berlin, ni-l aduce mai aproape. Există şi acum tineri români care asistă „extraordinar” pe la cursuri din străinătate, pentru că nu li se echivalează anii de studii acumulaţi în ţară (deci, nu sunt studenţi cu înmatriculare „ordinară”). Mulţi se ocupă în pa-

ralel cu traduceri.

Am fost şi eu la Viena. Cine ar fi crezut că, prin prisma Vienei lui Eminescu, voi regăsi pe căi aşa de ocolite amintirea lecturii cărţii lui Adrian Păunescu „De la Bârca la Viena”? Pe vremea când o citeam şi tălmăceam înfrigurată sensul ascuns al frazelor cenzurate, însăşi ideea că aş putea vizita cândva eu însămi capitala Austriei părea o himeră. Undeva la Viena trebuie să se fi produs şi teribila fractură din destinul geniului, deja manifest.

Nu ştiu dacă e importantă cauza, dar e cert că de pe acum se pun bazele celui care va fi „fericit ca artist, nefericit ca om”. Sunt voci care pun criza pe seama întâlnirii cu ­Veronica Micle, altele o atribuie mai degrabă predispoziţiei sale genetice pentru depresie, caracteristică familiei Eminovici. Cert este că, începând cu Viena, Eminescu devine complicat, melancolic şi romantic, dar şi schopenhauerian cu trup şi suflet, înclinat spre critică. Ideile lui ­Arthur ­Schopenhauer, adesea xenofobe, misongine, antisemitice şi extremiste îi apar ca soluţii potrivite pentru a scutura ordinea nefirească a lumii şi pentru a provoca schimbarea. Din acest moment, decizia de a nu acumula de-a lungul vieţii nimic conform cu regulile - „nici diplome, nici poziţii, nici căsătorie sau avere” devine crez definitiv. Romanticul Eminescu se conturează începând de acum, clar diferit de colegii de generaţie. Cu scopul declarat de a face cunoştinţă cu autorul poemului „Veneră şi Madonă”, Iacob Negruzzi călătoreşte la Viena. Va mărturisi mai târziu că, în cafenea-

ua vieneză, Eminescu era vizibil de la distanţă, cu profil romantic, părul lung şi privirea pierdută în melancolie.

Găsesc cu groază pe un sit german de referinţă poezia “Siehst Du den Stern“, scrisă de poetul elveţian Gottfried Keller şi rămân înmărmurită de frapanta asemănare cu preferata mea, “La steaua”. Aflu că versiunea eminesciană este o prelucrare după originalul din limba germană. Mă doare puţin, dar faptul nu ştirbeşte cu nimic frumusesţea poeziei şi nici meritul celui care ne-a făcut-o accesibilă, fără să facă un secret din faptul că a tradus. Oare câte alte detalii, de care nu am avut cunoştinţă până acum, ne-au mai fost ascunse?

Fidel spiritului practic tipic german, autorul paginilor din internet nu uită să menţioneze amănuntul picant precum că singurul onorar primit vreodată de Eminescu pentru o operă literară a fost suma modestă din partea revistei ­„Familia” în 1883 (târziu!) la publicarea câtorva poezii (printre altele Adio, Şi dacă, Pe lângă plopii fără soţ). „Unul din iluştrii necunoscuţi ai literaturii europene”, aşa îl desemnează pe Mihai Eminescu distinsul Profesor Doctor Ernst Ostercamp, de la Universitatea Humbolt din Berlin. Câtă dreptate are!

13

Eminescu

Ianuarie, 2011 Nr. 133

for Windows >> Nu pentru că Eminescu nu s-ar fi tradus; opera sa există deja în peste 60 de limbi. Mai degrabă pentru că el vine din altă lume decât cea a autorilor moderni occidentali. Cum să nu-l aprecieze reputatul critic german, dacă până şi adresa Institutului de Literatură din ­Berlin, cel pe care îl dirijează Domnul Ostercamp, trezeşte nostalgii romantice: „Unter den Linden”?! „Sub tei”, care va să zică. Artera aceasta, un fel de „Calea ­Victoriei” pentru Berlin, a existat dintotdeauna, inclusiv pe vremea şederii studentului Mihai Eminescu. Iar teii, esenţa însăşi a romantismului eminescian, sunt simbolul său celebru. Parcă aud vocea vibrantă a lui Nichita Stănescu, mărturisind că, de când l-a descoperit pe Eminescu, nu mai poate trece pe lângă un tei înflorit, fără să se pătrundă de fiorul metafizic.

Eminescul „spaniol” mă întâmpină pe internet ca un hidalgo idealist, purtat de idei progresiste. Sunt pomenite zvonurile despre aparteneţa sa la o societate secretă, care urmărea eliberarea Transilvaniei de sub jugul imperialist şi unirea tuturor românilor. Probabil o trimitere la societatea „Orient”, din care făceau parte o sumă de intelectuali entuziaşti, dedicaţi promovării pe atunci încă tinerei limbi române.

Numeroasele sale deplasări pe teren, ca şi turneele cu echipele de teatru, în scopul culegerii de folclor şi pentru cunoaşterea dialectelor locale din zonele locuite la vremea aceea de români, par a veni în sprijinul acestei teze. În fond, unitatea limbii şi cea geografică sau politică nu sunt altceva decât faţete ale aceluiaşi patriotism. Se ştie dealtfel că Eminescu a reacţionat puternic pe fondul Războiului Ruso-Turc de la 1877-1878, condamnând împărţirea din final, odată cu recunoaşterea independenţei, ciopârţirea atât de nedreaptă pentru Basarabia şi Dobrogea.

Exprimat în termeni spanioli, angajamentul său patriotic adoptă pe alocuri rezonaţe mişcătoare, aido-

ma omagiului unui erou naţional, pe urmele legendarului El Cid. Tot paginile spaniole remarcă faptul că publicaţia „Timpul”, pe care ­Mihai Eminescu o alimenta aproape singur cu articole, scriind până la epuizare, era de fapt organul oficial al Partidului Conservator.

Captivante, câteva din paginile în franceză despre Eminescu, pun accent pe pasiunea sa pentru arta dramatică. Nimic surpinzător pentru patria lui Molière. Mai puţin se menţionează piesele sale, cât amănuntele biografice legate de scenă. Începând cu renunţarea la şcoală şi plecarea în lume la 17 ani, alături de trupa lui Iorgu Caragiale, teatrul va fi mereu prezent în viaţa sa. Mai târziu, proiectul de traducere din germană a „Tratatului despre Teatru” de ­Heinrich Theodor ­Röscher avea să-i ocupe mult timp, pentru a rămâne neterminat. Pe scena lumii, Eminescu s-a văzut adesea ca un actor într-o piesă de teatru complexă.

Tot francezii sunt cei care pun sub semnul întrebării data reală a naşterii copilului Mihail ­Eminovici.

Dacă ar fi să dăm crezare înmatriculării la şcoală, unde ulterior avea să-l aibă ca dascăl pe neuitatul Aron Pumnul, poetul s-ar fi născut în decembrie 1849, şi nu în ianuarie 1850. Corectura făcută pe baza mărturiei uneia din surorile poetului este aparent lipsită de importanţă, dar inexactitatea poate crea dificultăţi la ocazii jubiliare.

Un împătimit din spaţiul vorbitorilor – sau mai bine zis al cronicarilor virtuali – de limbă engleză, găseşte nimerit să vorbească despre comportamentul şi psihologia fascinantă al lui Eminescu.

I.L.Caragiale îl vedea într-o continuă oscilaţie între introvertit (visător, neînţeles, trist) şi extrovertit (exuberant, dornic să guste paharul până la fund). În schimb, Titu ­Maiorescu, mentorul şi omul politic căruia îi datorăm recunoaş-

terea lui Eminescu în întregime, cel care i-a stat la dispoziţie pe tot parcursul vieţii, susţinându-l şi ajutându-l să iasă din atâtea impasuri, sublinia îndeosebi latura comunicativă a geniului, capacitatea sa nestăvilită de a transmite emoţii şi de a-i entuziasma pe cei din jur, electrizându-i.

Acelaşi autor pan britanic, îndrăgostit precum se vede de dedesupturile sentimentale ale vieţii zbuciumate de poet, ne pune în temă cu prietenia necondiţionată care i-a legat pe Mihai Eminescu şi pe Ion Creangă, ideal de fraternitate perpetuat realmente până la moarte. Cert este că, atât Creangă cât şi Eminescu au murit în acelaţi an, ca dealtfel şi legendara iubire neînplinită, Veronica Micle. În viziunea internautului englez, iubirea pentru Veronica Micle rămâne un veşnic mister: Eminescu însuşi a refuzat să facă pasul final spre împlinirea ei, în anii în care iubita – văduvă - îi devenise perfect accesibilă, dedicându-i-se cu atâta devotament. Reţin din acest site că, fără Eminescu, nu am fi avut Ion Creangă şi nu mă pot opri să nu remarc ce săracă ar fi rămas copilăria mea fără „Amintiri”. Învăţătorul Ion Creangă ar fi rămas un simplu dascăl de ţară, dacă nu l-ar fi întâlnit pe Eminescu şi nu s-ar fi lăsat convins să scrie şi să ia contact cu „Junimea”.

Nu mă surprinde prezenţa unui bust Eminescian într-un loc public, pe un soclu binemeritat din München sau Paris, dar recunosc că nu mă aşteptam să-l aflu tocmai în Pakistan, la Islamabad, ca monument dublu, alături de prestigiosul poet-filozof autohton Allama Iqbal. Sunt comemoraţi împreună, ca două laturi ale aceleiaşi geniale sensibilităţi, simbol al universalităţii idealurilor înalte, dincolo de graniţele din spaţiu şi timp.

Mă dau la o parte de la calculator şi încerc să compun în minte un ­Eminescu pe cât posibil fidel tuturor versiunilor vehiculate pe seama sa. Fascinează în continuare OMUL Mihail Eminovici, geniul care şi-a ales ca „nom de plume” apelativul cu rezonanţă mai neaoşă, românească, de Mihai Eminescu, într-o vreme când „româneşte” era ceva exotic, nebulos.

Dacă aş trage linie dedesupt, aş scrie poate sub OM, ca motto în rezumat, cuvântul „curaj”, pentru

că s-a încumetat nu doar să creadă în idealurile sale, ci s-a şi pus în slujba lor. Fără garanţia că ele ar fi corecte, dar tot mai bine decât opţiunea de neimplicare, atât de răspândită.

Sub POET aş pune mai întâi „geniu” iar apoi „trist”. E rău, e bine?

Ce-ar zice „Luceafărul”, opera despre care se spune că merge cu inspiraţia până înapoi la ­Upanişade?

Caut într-o carte de filozofie din orient şi dau peste un pasaj care îmi dă de gândit: „Mulţi oameni confundă veselia cu fericirea. Nu satisfacţia momentană e baza fericirii adevărate. Poftele sporadice se duc şi vin, plăcerea provocată de stingerea lor e de scurtă durată. Fericit eşti când ceea ce simţi se suprapune perfect peste ceea ce trăieşti şi manifeşti. Armonia dintre interiorul şi exteriorul nostru este singura bază viabilă de fericire trainică. Poţi fii trist, dacă aşa te simţi pe moment. Neopunându-te

propriei tale naturi, lăsându-te în voia tristeţii care te cuprinde, fără să o maschezi, fără s-o ascunzi sau s-o refuzi, vei înţelege că e şi ea trecătoare. Totul este să rămâi fidel naturii tale interioare. Tristeţea e şi ea doar o stare, nu schimbă esenţa substanţei pe care o porţi în sâmburele tău. Poţi fi trist şi fericit în acelaşi timp. Nu e o contradicţie.”

Sperând că Eminescu a fost fericit, în ciuda tristeţii care l-a însoţit mereu până la finalizarea destinului său tragic, îi mulţumesc în gând pentru imensa comoară de spirit pe care ne-o lasă şi nu-mi rămâne decât să-i doresc odihnă lină întru fericire tristă.

14

Dona Tudor Conf. Univ. Dr. Bucureşti Se răzbună vorbele fără imaginaţie. Zdrăngăne ca nişte clopoţei în

Cristian Bara Cluj-Napoca

Opinii LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!

runtă, albită sub craterul durerii.

Aduşi în turmă, ca nişte felinare cu feştile moi, aspiram la un contur de umbre. Ce este frumuseţea lumii, altceva, decât o copilărie?! S-ar putea să fim, ocrotiţi de Dumnezeu, nişte îngeri. Intoxicaţi strategic. E prea multă sărăcie în lume?

Nu mai trebuie să fugim în pustie.

Pustia e în jurul nostru. În fiecare seară, cuvintele ies aliniate, din studiouri pline cu oameni pomadaţi.

Desculţe. Flămânzite de strigare.

Intinse la pământ. În linii drepte.

Nimeni nu face cu ele caligrafie .

Fiecare îşi brodează viitorul unei noi existenţe. Rătăcim într-un labirint. Ne trebuie un fir al Ariadnei. Şi un luptător pentru minotaur. Să ne depăşim urma. Alienarea. Absenţa. Să creştem paşnic. Frumos.

Inocent. Bucuroşi de preaplinul zilei. Suntem atât de bogaţi ca oa-

meni! Ca simpli oameni! Gândul nostru, pentru noi şi cei dragi, e cel mai valoros capital! Zâmbitori că ne-am procopsit cu o altă viaţă. Să plecăm în expediţii. În locuri mai interesante. Cum ar fi, de exemplu, sufletul fiecăruia. Sau al câte unui copil. Să nu mai facem plecăciuni.

Să nu mai facem bolboroseli. Să nu ne mai retragem în puţinul suficient. Să nu mai lăsăm măscăricii, bălăciţi în ligheanul politicii lor de ocupaţie, să ne aresteze, provizoriu , oceanul. Să nu mai lăsăm, un glas sleit să ţipe, într-un hăţis de vorbe.

Să zicem că suntem rătăciţi , doar temporar.

Anul acesta, 2011 să ne adune, mai mult, unul lângă altul, şi la bine şi la rău!

Iubire, bucurie, viaţă lungă şi noroc, vă urez la fiecare!

S-A DUS BABA CU COLACII... „CĂPŞUNARILOR”

din străinătate 3,1 miliarde de euro.

Suma este cu jumătate de miliard mai mică decât cea din 2009.

Până la urmă, nu-i aşa?, au „căpşunarii” şi acolo, în Spania, Italia, Franţa, Anglia, Germania, SUA, Canada sau aiurea prin lume, bănci.

Dacă e să fim foarte exacţi, şi noi stăm, de fapt, la mâna băncilor din Spania, Italia, Franţa, Anglia, ­Germania, SUA, Canada sau de aiurea de prin lume, aşa că...

Moment în care îmi vine o altă zicală românească, ce-i drept aplicabilă numai în ceea ce îi priveşte pe „căpşunari”: „Doamne, dă-i românului mintea de pe urmă!”

“Căpşunarilor” le-a dat-o. Noi, cei de acasă încă mai aşteptăm epifania!

urechi. E gerul de prisos. Nimeni nu mai face rămăşag cu nimeni.

Doamne, câtă vorbărie! Se înroseşte coasa care taie. Tăieri. Tăieri.

Tăieri. De gheaţă ne e dor. Fierbinţeala temerii lipeşte pielea de os. Înmănuşate în nerostire, cuvintele ţintuiesc ca un altar, gheţarul. Momâi pierdute. Câteodată ne arde lumânarea. Asemenea unui gând.

Pensiile şi salariile se plătesc din împrumuturi. Nu mai stăm cu mâna întinsă. Stăm cu gura deschisă. Cuvintele alunecă în gol. Pe un cadran cu ispite. Seci. Istovite.

Fără tihnă. N-am pus bani de-o parte. Rătăcim într-o lume prăbuşită printre nonsensuri. Creşte peste noi o religie a răbdării. Hohotită. Agonic. Trufaşă în nădejdi.

Ne tot afundă. Să fim chiriaşi sub umbra timpului. Sărbătorile vin

De la bun început trebuie să fac o paranteză. Mă deranjează în mod deosebit apelativul „căpşunari”.

Am un respect (procentual!) mult mai mare faţă de ei în comparaţie cu respectul pe care îl am faţă de marea majoritate a românilor rămaşi acasă. Pe undeva chiar îi invidiez pe „căpşunari” pentru curajul de a fi luat o decizie (aceea de a-şi lua în mîini propriile destine!) pe care eu n-am fost capabil să o iau la timpul potrivit. Şi acum regret!

Dar „căpşunari” a devenit un termen extrem de uzitat pentru românii care lucrează în străinătate, aşa că nu mă feresc să îl folosesc cu toate riscurile la care mă expun.

strălucitoare numai în centru. La margine, întunericul e impuns de câte o lumină bolnavă. Din stâlp.

Sticlos. Strâveziu. Posac. Odată, demult, ne-au mângâiat cuvintele alintătoare. Într-o copilărie păstrată ca un covor în odaia de oaspeţi.

Vorbele din preajma noastră zac.

Ca nişte păsări migratoare. Dictează semnături pe sub ştampile rotunde. Copiii sunt rostogoliţi pe variante. Ei sunt luaţi în discuţie ca nişte anexe. Zăbreliţi în interdicţii.

Mame. Copii. Taţi. Singuri. Prea singuri. Şi pensionari. Singuri.

Prea singuri. Şi bugetari. Singuri.

Prea singuri. Un popor. Singur.

Prea singur. Nişte fărâmi de viaţă trăite între paranteze. Răbdate între dinţi, cuvintele îşi dezvăluie ineficienţa. Ca un drumeţ desculţ, cuvântul ajunge rana. O crustă mă-

În ultima vreme mă inspiră zicalele, proverbele şi zicătorile la care noi românii suntem experţi. Păcat că ne oprim la stadiul... creativ şi nu continuăm cu aplicarea practică a acestora.

Următoarea zicală care mi-a venit în minte este „s-a dus baba cu colacii”. Pentru că, întradevăr, încetîncet, „colacii” sub forma miliardelor de euro aduşi în ţară de către românii care muncesc prin Spania, Italia, Franţa, Anglia, Germania, SUA, Canada sau aiurea prin lume au început să se împuţineze.

Sigur, criza are un cuvânt greu de spus, nici ei nu mai câştigă ca anii trecuţi, dar îmi place să cred că s-au

VICEVERSA - „CREATURILE” KREMLINULUI SAU IDEEA DE DICTATURĂ LA RUŞI

Andrei Langa Republica Moldova

Pe semne că nu mai există o altă cale, pacifică, de salvagardare de comuniştii moldoveni şi de susţinătorii lor, fie că sunt activi sau pasivi, dacă nici de data aceasta, în urma alegerilor repetate din 28 noiembrie a.c., nu s-a reuşit scoatrea lor pe tuşa eşichierului politic moldav. Pe unde cu propria mână, pe unde cu suportul străinilor oploşiţi încă de pe vremea ţarilor ruşi pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, s-a ajuns iarăşi la discreţia unui partid anacronic gen p.c.r.m., condus cu autoritate bizară de către un bătrân general sovietic, bucătar de profesie, care a aruncat mereu, atât cât a fost preşedinte de stat, doar nişte fărâmituri celor „mulţi şi proşti” din pâinea produsă tot de ţăranul nostru umil, eminamente apolitic.

Reiese că nu au fost suficiente cele câteva decenii de dominaţie sovietică prin care s-a trecut, pentru ca să se convingă bietul basarabean că ideologia comuniştilor actuali, ca şi a ortacilor lor din mileniul trecut, e una a propriei înavuţiri, adică perversă în conţinut. A trebuit să emigreze o treime din populaţia autohtonă pe parcursul ultimilor 10 ani, pentru ca să se facă diferenţa între a trăi

Ianuarie, 2011 Nr. 133

pe vechi, cu o mentalitate de homos sovieticus, sau a ajunge stăpân pe propriul destin, locuind şi muncind de nevoie la mii şi mii de kilometri de casă... Cum altfel s-ar putea explica raportul dintre cele 95% de basarabeni din totalul de peste 65 de mii 200 de alegători (ceea ce constituie patru mandate de deputat:n.n.) care au votat peste hotarele republicii pentru partidele proeuropene (PLDM31975, Pl-16299 şi PD-4351) şi cele circa 40% pe care le-au acumulat p.c.r.m.-ul din totalul de voturi general exprimate. Să mai notăm faptul că circa 2528 de emigranţi basarabeni au fost prezenţi la cele trei secţiile de votare din ­Santander, Madrid şi ­Barcelona, cap de listă la acest capitol fiind Italia unde au votat peste 28 de mii de cetăţeni moldoveni.

Paradoxurile electoralei curente se ţin lanţ şi se suprapun unor altor paradoxuri regretabile, cauzând în final, pe de o parte, decepţie şi îngrijorare în rândul cetăţenilor lucizi, de bună credinţă, iar pe de altă parte, - triumful tacit ale unor spirite umane depăşite de timp, parte întunecată de existenţă aparţinînd unei societăţi amorfe, insensibile la cerinţele vremurilor novatoare pe care le trăim. Spre regret, apolitismul (cauzat în mod

voluntar de discursul demagogic al mai multor ştabi comunişti de teapa lui ­Voronin, Tkaciuk, Dodon etc. (sic!) a privat o mare parte din populaţia autohtonă de identitate şi demnitate naţională românească. În cazul dat putem face trimitere, fără riscul de a greşi cumva, la „spiritul de turmă” în rândul maselor simple, cultivat cu destulă abilitate de activiştii de partid mai ales în vremurile de rea faimă a sovietizării forţate din perioada postbelică. Aşa s-a făcut că, începând cu anul 1998, în R.Moldova a fost reinstaurată dictatura comuniştilor, străină în fapt conştiinţei basarabeanului de rând, devenită însă comodă pentru iluzia unei vieţi tihnite, pe care ideologul bolşevic a ştiut să i-o implanteze pe nesimţite pe fondul lui interior neprotejat. Blestemul basarabeanului din toate timpurile vine şi din firea lui de sorginte patriarhală, din care se trage şi acea ospitalitate proverbială, care la rândul ei îl şi face să permită oricui să i se „urce pe masă”. Tipul comunistului de azi e asemănător unui paria, care însă, pentru a-şi atinge scopul satanic, ştie cum „să-l ducă cu vorba” pe bietul om, să-i adoarmă conştiinţa, sau, dacă se impune, să-i strige la ureche lozincile sale patriotarde, uzitate şi false în conţinut, până

săturat şi ei să mai alimenteze un buget din care cele mai grose felii ajung la alde „regii asfaltului”, Ridzi-Midzi-Pidzi, ministerul turismului, bordurile lui Videanu, iPad-ul lui Boc, firmele „portocalii” ş.a.m.d.

Este un fapt, o chestie ce ţine de statistica pură: românii din străinătate aduc din ce în ce mai puţini bani în ţară. În luna octombrie a acestui an, aceştia au trimis 305 milioane de euro, cu peste 12% mai puţin decât în luna septembrie, cea mai slabă performanţă la acest capitol din luna februarie şi până în prezent.

Potrivit BNR, în primele 10 luni ale acestui an, românii au trimis când îl năuceşte cu totul, ca să îl lase mai apoi perplex şi fără darul raţionamentului elementar sau a logicii simple.

La un asemenea grad de debilitate politică, pe care trebuie să-l constatăm cu stupoare, au ajuns mulţi dintre concetăţenii noştri de fiecare dată când s-a ajuns la data alegerilor parlamentare, primare sau chiar referendumuri, indiferent că acestea s-au numit a fi anticipate, „repetate” sau nu (!..). Pentru a fi mai expliciţi şi comprehensibili în ceea ce afirmăm, să trecem în revistă, desigur că în mod telegrafic, anii electorali care au punctat prezenţa comuniştilor printre cei 101 deputaţi din Parlamentul moldovenesc: alegerile parlamentare din 1998 – 40 de mandate; 2001 – 71 de mandate; 2005 – 56 de mandate; 2009 (5 aprilie) – 60 de mandate; 2009 (29 iulie) – 48 de mandate. Ţinând cont şi de rezultatele finale

ale recentei electorale, p.c.r.m.-ul, cu ale sale 42 de mandate, pierde totuşi teren în disputa electorală cu partidele democratice şi pare că nu mai are şanse să revină la guvernare. AIE în formula tripartită de după alegeri ar avea drept vârf de lance pe PLDM (32 de mandate), urmat la mare distanţă de PD (15 mandate) şi de PL (12 madate).

Până una alta, însă, la discreţia lui Voronin şi a partidului său stă viitorul acestei palme de pământ românesc, astfel că şirul alegerilor repetate la care participăm volens-nolens în ultima vreme poate să continuie şi anul viitor... Să nu uităm, aşadar, cu cine avem a ne înfrunta, atunci când vizăm cazul clinic al partidului comuniştilor moldoveni, care e în fond o progenitură politico-ideologică locală, un cancer fatal care, dacă nu e tratat în timp util, poate să piară doar după ultima suflare a suferindului.

Ianuarie, 2011 Nr. 133

15

Moda la români...

Şi anul acesta se poartă Gică-Contra şi minciuna retorică...

Vorbe-n vânt, ale unor oarecare Gică-Contra Naşterea lui Gică Contra se petrece fără mari convulsiuni. El se naşte în orice colţ de lume unde există astfel de români. O temă mai mult sau mai puţin de interes public sau măcar obsedant de prezentă, şi pruncu-i gata.

MINCIUNA RETORICĂ Motto: „... să piară mai bine credinţa decât buna credinţă” (din Legea 128) „Nu ridica securea asupra copacului sădit de tatăl tău” (Legea 141) Pitagora Retorica este ştiinţa argumentării într-un discurs. Ea a fost dezvoltată de marii oratori ai antichităţii şi a fost folosită de către demagogii tuturor timpurilor. Adevărurile evidente nu au nevoie de retorică.

Un demagog cu cât este mai mincinos cu atâta are nevoie mai mare de retorică, de „Arta de a vorbi convingător, printr-o argumentaţie bogată, riguroasă şi printr-un stil atrăgător” (definiţia din Dicţionarul General al Limbii Române).

Nu este arta de a minţi. Este arta de a convinge. Dar depinde ce vrei să convingi.

Atunci când lucrurile sunt clare este suficient un discurs cât cel al lui Avram Iancu: „No, hai!”. Toată lumea ştia unde şi de ce. Atunci însă când vrei să trişezi, să minţi o mulţime, pentru a-i manipula convingerile, nu în sensul adevărului, ci în sensul intereselor ascunse, căci date pe faţă ar stârni furie, atunci demagogul trebuie să inventeze minciuni pe care să le promoveze retoric în numele unor

„Gică-Contra: Un individ care ştie mereu ce nu se poate şi de ce ceva nu merge…” Măi să fie! În România, o preşedintă a Camerei Deputaţilor vede de două ori mai mulţi deputaţi într-o sală decât vede o ţară întreagă. Concomitent, o tânără politiciană apare la televizor îmbrăcată în zeghe, în semn de protest faţă de frauda din Parlament la votul legii pensiilor.

Prin gestul ei ţine partea celor şase milioane de pensionari „îngenunchiaţi“. Are tichia de puşcăriaş pe cap, dar a uitat să-şi scoată cerceii cu mărgăritare... Unii dintre aceşti Gică sunt inofensivi, alţii – enervanţi, mulţi – distructivi de-a dreptul. Când toată lumea se distrează, îţi vor strica cheful. Când lumea e tristă, se vor trezi să lălăie inoportun. Gică-Contra ăia bunii au ţinuto gaia-maţu’ că Pământul se învârte în jurul Soarelui, au inventat becul şi au pornit revoluţii bune.

Pentru alde Gică cei pripăşiţi prin ­Madrid, la ceva care evident e alb, ei spun că e negru, la ceva ce zice unul că e bine, musai Gică-Contra trebuie să spună că e viceversa... Îmi aduc aminte din copilărie, de o povestioară în care o fetiţă nu făcea nimic din ce era rugată pentru că era ocupată să-l ţină în braţe pe „nu“, care scăpase dintr-o călimară de scriitor adevărat. Mi-am amintit povestea aceasta după ce am citit deunăzi o critică cu multe greşeli gramaticale şi nu numai..., găsită de un prieten din Danemarca. O critică postată pe un site unde oricine poate mâzgăli ce vrea şi ce nu vrea, referitoare la un eveniment care ar fi trebuit să bucure pe mulţi români de prin Spania, începând de la autorităţi. (Dar ţi-ai găsit...

Unde-ai mai văzut români uniţi?)

Critica era hidoasă şi demnă de un dosar de calomnie pe masa unui judecător spaniol. Spun hidoasă

pentru că textul mustea de multă răutate, invidie şi venin. Criticul ţinea strâns în braţe un „nu“ scris de data asta cu majuscule, greu şi fără de nuanţe. Textul era scris de parcă acei români implicaţi în evenimentul cu pricina i-ar fi sedus omului nevasta, i-ar fi suflat un post bine plătit de sub nas, i-ar fi furat hainele şi portofelul şi l-ar fi lăsat apoi, gol, lângă un onorabil salon de nunţi din Midwest. Ideea generală a faimosului text era că personajele acelui eveniment sunt atât de banale că nu fac decât să tragă în aceeaşi banalitate şi scriitura marelui om de presă fără studii în domeniu. Desigur, tot ce a moşmondit respectivul critic zile şi nopţi la textul agramat – şi la altele ale sale – a fost teribil de apreciat şi copiat de unii care-i ţin trena şi-s făcuţi din aceeaşi plămadă. Laolaltă cu cinstita porţie de adoraţie vine, implacabil însă, şi

scuipatul în ciorbă. Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim, dar numai cu vorba, nu se face ciorba.

Mai bine să ştim ce vrea să spună ciorba, decât să ne batem capul cu ce se mănâncă vorba. Şi dacă-n ciorbă sufli după ce te-ai ars bine cu iaurt, cu vorba poţi doar în cel mai bun caz, să-i pârleşti pe alţii chiar şi pe prieteni pentru că, are şi limba rosturile ei... Dar totul în lumea asta are o limită. Iar orice vorbă aruncată-n vânt, costă. În cele mai multe cazuri sume colosale.

Fix ca la americani! Nu contează cine şi ce eşti. Ai greşit, ai plătit!

Te mănâncă limba? Te scarpini la buzunar sau la contul bancar. Sunt amândouă goale? Nu-i bai! Nimeni nu e mai presus de lege! Iar unde-i lege, nu-i tocmeală! Aşa că, numai cu vorba, nu se face ciorba!

Niciodată!

valori nediscutabile. Vă aduceţi aminte de cei „60.000 de morţi” ai bulibăşelii din Decembrie?

O minciună ordinară, precum a aflat toată lumea, ulterior, dar pe care cei din umbră au promovat-o pentru a distruge emoţional orice împotrivire la ideea împuşcării lui ­Ceauşescu. Ceauşescu trebuia înlăturat. Era deja un chin pentru popor. Dar modul în care a fost lichidat este o crimă politică. De aceea era nevoie, între alte minciuni, de minciuna retorică aptă de a genera emoţii: „60.000 de morţi”.

Vă aduceţi apoi aminte de minciunile altuia, „tot din Dămăroaia”, cu mormanele de fier vechi. Trebuia ca tot ce era viu în industria românească să ajungă proprietatea altora şi tot ceea ce îi putea concura pe alţii să fie distrus. Este acelaşi gen de minciună retorică, folosită pentru a înfrânge o gândire corectă. Dar fiecare adult de azi poate culege din amintire zeci de exemple de minciuni retorice, minciuni care să înşele vigilenţa, gândirea şi minima reacţie de apărare.

De ce această lungă introducere? În ziarul „Crişana” din 31 decembrie 2010, la pagina 16, citesc: „Integrarea romilor, o prioritate a preşedinţiei ungare a UE”, în care România apare ca având cei mai mulţi ţigani din Europa, 2.000.000 de oameni şi, departe de noi, cu 800.000, Bulgaria şi Spania. Ştiam că procentual cei mai mulţi ţigani din Europa îi are Bulgaria, apoi Serbia, Ungaria, Spania, iar noi, departe de ei. Dar nu mă interesează acum, deşi ar trebui „să ne intereseze” ce au alţii. Mă consider un om de ştiinţă şi vreau să ştiu exact cât avem noi. Iau Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor (din 18 martie 2002) şi deschid volumul I, la pagina 680, capitolul Populaţia după etnie - regiuni, judeţe şi medii, citesc cifra exactă „rromi (ţigani) = 535.140” în toată România.

Fiecare s-a declarat ceea ce este ca

etnie, iar ţiganilor nu mai le este ruşine că sunt ţigani. Aşadar, diferenţele de numărare, şi dacă admitem greşeli, ar fi ca la alegeri, de câteva sute sau mii. Aşa, diferenţa este de 4 ori mai mare. Adică în loc să fim procentual cu 2,768247% pe locul 7-8 în Europa, suntem plasaţi pe locul întâi. Măcar să aibă bunul simţ de a nu-i declara mai mulţi decât maghiarii. Nu sunt rasist şi dispreţuiesc orice formă de rasism, dar mă deranjează minciuna. A confunda dragostea de ai tăi cu ura faţă de alţii denotă ori o mare prostie, ori o rea intenţie. Mă întorc şi mă întreb de ce se greşeşte întotdeauna doar în sens negativ nouă.

Sun la redacţie şi apoi mă duc la redacţie. Domnul Matea îmi pune pe masă un extras de articol provenind de la Uniunea Europeană, extras de pe site-ul http://www. lalibre.be (Libre Belgique), în care situaţia ţiganilor pe continent se prezintă aşa cum era scrisă în „Crişana”, care a preluat-o de pe Mediafax de la Budapesta, material semnat de un oarecare Mihai Drăghici. Individul este ori un repetent, ori un mercenar, dar problema este alta.

De ce se minte la toate nivelele în dauna interesului naţional? În primul rând, de ce se minte? În al doilea rând, de ce ţiganii din Ungaria se declară români? De ce se minte? În al treilea rând, cine ne reprezintă ca stat şi ca popor? Adică declari 9,2% ţigani, 6,6% unguri, mai umfli pe ici, pe colo pentru a ajunge spre 20% neromâni şi ai dreptul de a nega ideea de stat naţional?

O obsesie mai veche a unor revizionişti. Aşa, doar cu 10,52249% neromâni nu este posibil. Atunci ar trebui declarate state nenaţionale toate statele europene.

A tăcea în faţa minciunii înseamnă a o promova. Ce vor să promoveze aceste minciuni retorice? Consider necesară integrarea socială şi culturală a ţiganilor. În numele acestei valori se promovează această min-

ciună retorică. De fapt, dincolo de minciună, ce interes obscur zace?

Nu există minciună fără interes, altfel ar fi mitomanie. Cât se va umfla această minciună? Nimic din ceea ce se spune şi se scrie azi

să rămână scris nu este pentru prezent, ci pentru viitor.

Kasandra Kalmann-Năsăudean

Prof. univ. dr. Gavril Cornuţiu Oradea - România

16

R.E.L.: Acum câteva zile am asistat la acoradea premiilor Oscar, 2010, celor mai de seamă români iar unul dintre aceştia a fost Dan ­Iordăchescu.

D.I.: Au fost 8 premiaţi cu Oscar. Ştii şi tu că Oscar se numea românul care, acum 64 de ani a executat statuia care îi poartă numele. El a dat, prin nepotul său, permisiunea ­României ca statuia să se ofere aici la noi şi să se numească “Oscar Românesc de excelenţă”. Toată lumea ştie ce e un Oscar, adică o premiere pentru tot ceea ce ai făcut bun în viaţă. Am fost foarte fericit pentru că am fost desemnat unul dintre cei cărora li s-a acordat acest premiu.

R.E.L: Şi merită pe deplin această distincţie maestrul Dan Iordachesc aşa cum aţi meritat şi alte distincţii pe care vă rog să le enumeraţi dumneavoastră.

D.I.: Decoraţii, distincţii şi ordine su fost: Artist Emerit al ­României (1963), Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1964), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1968), Medalie jubiliară InterKoncert Budapesta 1983, Ordinul Steaua României în rang de Comandor (2000), Ordinul Muncii, Medalia de aur „In Memoriam ­George Enescu” (2005), Profesor Honoris Causa al universităţii Babeş-Bolyai din Cluj ( 06 aprilie 2005 ) R.E.L.:. Aş vrea să le spunem cititorilor noştri că în anul 2010, aţi fost desemnat Cetăţean de Onoare al oraşului Drobeta Tr. Severin, al oraşului Bucureşti iar în luna ianuarie 2011 următorul oraş care vă acordă Cetăţenia de Onoare este Cluj ­Napoca.

D.I.: Aşa este, şi mai sunt Cetăţean de Onoare al oraşului Salonic, ­Grecia (1981), „Aquila de Tlatelolco „ - ­Mexico City (1980), Cetăţean de Onoare al oraşului Pellare - Salerno, Italia (1988), Cetăţean de onoare al românilor din Los Angeles, Cetăţean de onoare al comunei Hlipiceni, jud.

Botoşani (2005). Vreau să vă mai spun că sunt mândru că sunt român, aşa cum de altfel am fost peste tot în lume. Eu, mi-am respectat ţara şi neamul oriunde m-am aflat.

R.E.L: Nicăieri nu e mai bine ca acasă. Spuneţi-mi vă rog, în familie a mai cântat cineva?

D.I.: Mama a fost cea care mi-a transmis moştenirea, Rodica. Şi tata contează, dar mama avea un success deosebit atunci când interpreta la Iaşi, “Eu sunt Barbu Lautarul”. Măicuţa mea a fost învăţătoare la Şcoala Normală din Iaşi iar tata profesor de fizico-matematici. În ceea ce mă priveşte, vreau să spun că am venit de undeva din văzduh, din infinit, datorită mamei. Ea, măicuţa mea iubită, mi-a transmis acest har al Tatălui Ceresc. Repet, bineînţeles că si tata a contribuit, dar mama este cea mai devotată iubire, iubirea care mi-a dat senzaţia că am venit din infinit o da-

Interviu RO

Ianuarie, 2011 Nr. 133

„Multa Sed Multum” - Multe dar Bune

torez ei. Am iubit-o pe mama enorm.

Mama venea des la mine şi de fiecare dată când interpretez sau ascult “A venit aseară mama”, lacrimile mi se preling pe obraz. De fapt romanţa întotdeauna eu am interpretat-o plângând.

R.E.L: Aş vrea să le spunem cititorilor unde a văzut lumina zilei maestrul Dan Iordachescu.

D.I.: Eu m-am născut la 2 iunie 1930, la Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, şi asta pentru că tata a chemat-o acolo pe mama de la Hlipiceni, ea fiind însărcinată cu mine în luna a opta.

Imediat după ce mama m-a născut ne-am întors acasă. Eu sunt moldovean de fapt, de la Hlipiceni, care face parte din triunghiul ­Botoşanilor, nu al ­Bermudelor (râde). Vreau să-ţi spun că acesta este triuinghiul măreţ, pentru că, de la Botoşani vine ­Nicolae Iorga, apoi la 20 de kilometri este Ipoteştii lui Mihai Eminescu şi mai jos puţin sunt Livenii lui ­George Enescu. Este un triunghi decisiv pentru neamul românesc. Cine nu cunoaşte acest colţişor de pământ românesc, de unde vin cei trei, nu cunoaşte România, nu cunoaşte spiritul divin lăsat de Dumnezeu în acest ţinut românesc. Realmente Rodica, aici a fost şi este un ţinut prolific.

R.E.L: Vă rog să le spuneţi cititorilor noştrii despre drumul parcurs în muzică.

D.I.: Până a ajunge la prima arie interpretată de mine vreau să se ştie că mi s-au prezis încă din pântecul mamei călătoriile. M-am născut la termen şi totdeauna am fost la termen cu toate. Pe vremea aceea tata, ­George Iordăchescu, era inspector şcolar şi inspecta şcolile din ţară. Mama era însărcinată cu mine în luna a opta şi a fost chemată de tata la Vânju Mare, în Mehedinţi. Trecând prin Bucureşti cu mine în pantecele ei, mama şi tata s-au dus la Ateneul Român, unde au găsit la bilete în plus două locuri, pentru concertul marelui bariton Tita Ruffo, născut tot în iunie ca şi mine, dar in 9 iunie 1877. Acest mare artist a venit din Italia pentru concertul special din 18 mai 1930. Deci cu două săptămâni înainte de a mă naşte, părinţii mei l-au cunoscut pe Tita Ruffo, care i-a spus mamei: “Îl naşti bariton.”

R.E.L.: Şi aşa a fost.

D.I.: Apoi, pe la opt luni, mi s-a spus de către bunica mea Maria şi de către mama, că atunci când am pronunţat prima dată cuvântul preaiubit mama, am cântat, nu am rostit acest dulce cuvânt. Iar tatălui meu când a venit acasă la Lipiceni de la Iaşi, i-am spus tata, pe un ton mai altfel, aşa ca în limba aceea de la opt luni. Dumnezeu să le ţină sufletul în paradis părinţilor mei că m-au educat bine! Chiar dacă tata a fost mai sever, nu-i nimic, bine a făcut!

R.E.L. Aşa erau părinţii noştri, odihnească-se în pace! Au ştiut cum să ne educe şi nu putem decât să le mulţumim. Aţi început aşadar să călătoriţi de mic.

D.I.: Am început să călătoresc de mic de la Vânju Mare la Lipiceni, la ­Bozovici în Caraş Severin, apoi la Iaşi. Dar călătoriile mele au început după ce am intrat la Ansamblul C.C.S., unde am debutat în anul 1949, cu „Balada” lui Mihăilescu-Toscani.

Spun la Ansamblul C.C.S. (Consiliul

Central al Sindicatelor), din punct de vedere naţional, pentru că „Balada” am cântat-o şi în ­Finlanda, în anul 1949.

R.E.L.: Ulterior, activitatea s-a desfăşurat an de an, zi de zi, la Ansamblul C.C.S. din1949 – 2002, şi la Ansamblul S.P.C. (Sfatul Popular al Capitalei), în perioada 2002-2006, unde ai înfiinţat personal stagiunea de spectacole şi concerte de operă.

Aţi continuat apoi ca prim-solist al Operei Române din Bucureşti (1956 – 1988). Între 1978 – 1988 aţi fost şi prim-solist al Filarmonicii de Stat „George Enescu”.

D.I.: Văd că ştiţi totul despre mine.

Activitatea mea lirică a continuat an de an, în concerte şi spectacole la Opera Română din Bucureşti, la alte teatre de operă din alte state şi oraşe, până în prezent.

R.E.L.: Aţi debutat ca actor în “Le Médecin malgré” în româneşte „Doctor fără voie”, de Molière, o comedie clasică – farsă în trei acte, care a fost jucată pentru prima dată în 6 august 1666 la Théâtre du ­Palais-Royal, Paris..

D.I.: Da, mai întâi am urmat Facultatea de Teatru din Iaşi iar debutul scenic a fost la 18 ani, în 1948, la celebrul Teatru Naţional din Iaşi, în “Doctor fără voie” unde îl jucam pe bătrânul Geronte. Acest rol ar fi trebuit acum să-l joc, dar aşa a fost să fie, l-am interpretat atunci, la 18 ani.

Partenerul meu de atunci erau în rolul lui Zganarel, Octavian Cotescu şi mai jucau în piesă Petrică Gheorghiu şi Tatiana Iekel, iluştrii scenei româneşti. În Bucureşti am debutat în decembrie 1949, în opereta “Cantec de viaţă nouă”, a lui Florin Comişel, jucând rolul “Chiaburul”. Precizez că eu am avut zece tafuri. Am început cu teatrul, a urmat opereta, liedul, opera în 1956, genul vocal simfonic, oratoriul, canţoneta italiană, cu care am avut succes la Firenţe. Italienii au fost impresionaţi că un român poate cânta canţoneta lor. Apoi a urmat cântecul popular stilizat românesc şi romanţa în 1949, când am cunoscuto pe ­Maria Tănase, cu care am fost bun prieten iar dragostea noastră s-a transformat în 1957 într-o iubire totală. După romanţă, al zecelea gen a fost muzica uşoară. La început am cântat cu formaţia “Junone” din ­Belgrad, cu care am avut concerte la Novisad, Budapesta, Szeged, ­Bucureşti şi Constanţa.

R.E.L.: Foarte interesant! Unde aţi urmat Conservatorul?

D.I.: Am urmat Conservatorul ­Ciprian Porumbescu din Bucureşti, la clasa maestrului Constantin ­Stroescu, care a cântat cu Caruso. Vreau să-ţi spun că eu am respectat responsabilitatea. Am responsabilizat viaţa mea şi vocea mea. În felul acesta am ajuns de la vocaţie la misiune R.E.L.: Ştiu că aţi avut 262 de turnee prin lumea asta mare.

D.I.: Da, aşa este. Am cântat în 61 de ţări, în 97 metropole, printre care New York, în 331 de oraşe ale lumii, de la răsărit – Indonezia, până la apus – Peru, S.U.A., Canada ­(Vancouver), de la nord – ­Archangelsc, până în sudul lumii – la Mar del Plata ­(Argentina) şi Rio de Janeiro ­(Brazilia), trecând şi cântându-le şi africanilor, la Dakar (Senegal). De mic copil am dorit sa văd lumea şi Tatăl Ceresc mi-a împli-

nit dorinţa.

R.E.L.: Dan iordachescu a făcut studii complementare de canto la Salzburg (Mozarteum 1956), Paris (1958-60) şi Roma (1960).

D.I.: În cele aproximativ 1100 spectacole de operă pe care le-am susţinut pe tot globul am cântat 45 de roluri importante; peste 1500 de lieduri în cele aproape 1600 de recitaluri.

Am cântat pe cele mai importante scene de operă între care Teatro alla Scala din Milano, Viena StaatsOper, Opera de Paris, operele din Seattle, Hamburg, Munchen, ­Berlin, ­Sankt-Petersburg, Los Angeles, San Francisco, New York, Dallas sau Bolşoi din ­Moscova, avandu-i ca parteneri pe Mario Del Monaco, ­Placido Domingo, ­Mirella Freni, ­Renata Scotto, Virginia Zeani, Montserrat Caballé, Luciano ­Pavarotti, J. ­MacCracken, Franco Corelli, N. ­Rossi-Lemeni, Giuseppe Di Stefano şi alţii sub bagheta lui Riccardo Muti, Lorin Maazel, Georges Pretre, ­Zubin Mehta, M. ­Rostropovitci, Tullio ­Serafin, Sir Colin Davis etc.

R.E.L.: Din anul 1979 aţi susţinut cursuri de masterat în Statele ­Unite, Marea Britanie, Franţa, Filipine, Grecia, Turcia (locuind 6 ani şi jumătate la Istambul) şi România. Aţi fost Profesor universitar la Academia de Muzică din Bucureşti, iar din 1993 maestrul Dan Iordachescu este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

D.I.: Am participat la 31 de festivaluri europene, americane si sudest asiatice. Am fost Preşedinte de onoare al Festivalului Donizetti de la Zvolen - Bratislava 1993-1999, Preşedinte al Concursului Internaţional Maria Callas - Salonic – martie 1978, am fost membru în juriile concursurilor internaţionale la Vichy, Franţa - august 1979; Lansing University aprilie-mai 1978; Michigan, Statele Unite - 1979; Ann Arbor University - iunie 1979; Cardiff, Anglia - iulie 1983; Salonic şi Veria - din 1989 până în 2005 (de trei ori preşedinte).

R.E.L.: Sunteţi singurul cântăreţ de operă şi concert din lume care a câştigat trei mari premii internaţionale, toate jubiliare.

D.I.: Da, pe lângă Premiul jubiliar W.A. Mozart, evocând ilustra memorie a lui Mozart, la 200 de ani de la moartea sa din 1956, am primit Premiul Robert Schumann, la comemorarea a 100 de ani de la moartea sa, în 1956, la Berlin Zwickau şi Premiul Musorgski, la Geneva, comemorând fastuos, 75 de ani de la dispariţia marelui compozitor. Şi au mai fost alte premii în competiţii internaţionale şi naţionale de canto : Varşovia - Marele Premiu (1955), Toulouse - Premiul II (1958), Viena - Premiul „Haydn - Schubert” (1959), Bucureşti - Premiul I „George Enescu” (1961), Olanda - s’Hertogenbosch: Marele Premiu, Premiul I Bas Baritoni, Premiul Operei Olandeze, Premiul interpretării de lied (1963), Bruxelles Queen Elizabeth - Premiul I - Bărbaţi (1966), Hanover - distincţia de „Maestru al Liedului” (1968) .

R.E.L.: Aşadar, într-un interval de doar trei luni, aţi câştigat trei mari premii ce nu au mai fost decernate niciunui alt artist.

D.I.: Aşa este, (ochii i se umplu de lacrimi). Păcatul mare este că nu sun-

tem apreciaţi cum ar trebui în timpul vieţii. Cu totul altfel sunt trataţi artiştii de către alte popoare.

R.E.L.: Din păcate aşa este. Doar atunci când nu se mai află printre noi, îşi amintesc cei de la radio şi televiziune despre artiştii neamului nostru. Să nu mai vorbim despre cei de la putere, care în ultima vreme pur şi simplu i-au umilit pe cei mai mulţi dintre artiştii noştri.

D.I.: O mare durere în suflet o am chiar acum când sunt pe cale să pierd casa în care locuiesc de zeci de ani.

Să nu mai vorbim despre pensia „nesimţită”, cum o numesc aleşii noştri, care mi-a fost redusă datorită legislaţiei în vigoare. E vai şi amar de artişti şi de cultura noastră, care a ajuns pe mâna unora care habar nu au, sunt paraleli cu ea.

R.E.L.: Doamne, câta dreptate aveţi! Îşi bat joc de noi, de limba noastră românească, de poetul nostru naţional, de marele nostru Eminescu, de istoria noastră, şi de multe altele, care pe cei ce au în piept o inimă română cu siguranţă îi fac să sufere.

D.I.: Omul potrivit, la locul potrivit, asta la noi nu mai este valabilă. Totul este anapoda.

R.E.L:: La concertul aniversar „90 de ani de la împlinirea României Mari” din 2008, publicul s-a ridicat în picioare, ovaţionând şi cerând repetarea liedului „S-ar găti badea de nuntă”.

D.I: Acest lucru nu mi s-a mai întâmplat în România. Mi s-a întâmplat doar în Statele Unite, la Sankt ­Petersburg în Rusia, la Roma în ­Italia, la Istambul în Turcia şi în ­Mexico City.

R.E.L.: Anul aniversar 2009 a culminat cu concertul aniversar „Multa Sed Multum” (Multe dar Bune) contrazicând „Non Multa Sed Multum”.

D.I.: Da, în data de 2 iunie 2009 la Ateneul Român a avut loc sărbătorirea a 79 de ani de viaţă şi 60 de ani de activitate lirică NEÎNTRERUPTĂ NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ. Concertul a fost organizat de Domnul Neculai Onţanu – primarul Sectorului 2, Bucureşti, un iubitor al muzicii, al artei şi al culturii..

R.E.L: În aceste spectacole leaţi avut alături pe cele două fiice, ­talentatele soprane Cristina şi Irina Iordăchescu.

D.I.: Mă mândresc cu fetele mele, cele două care se află aici cu mine la Bucureşti, dar şi cu Raluca, tot artistă, care locuieşte în Los Angeles şi cu fiul meu care are 29 de ani şi este în Orchestra Simfonică din Singapore.

R.E.L: Cu cei peste 60 de ani de carieră neîntreruptă aţi devenit cel mai longeviv interpret în viaţă din lume.

D.I.: Aşa este şi l-am rugat pe ingeraşul meu păzitor să mă mai lase pentru că am multe de făcut.

R.E.L. Ce faceţi acum?

D.I.: Acum scriu o carte, care o să apară curând.

R.E.L.: Vă dorim multă sănătate maestre Dan Iordăchescu şi mulţi ani cu împliniri!

D.I. La fel vă doresc şi eu dumneavoastră şi celor care citesc publicaţia „Român în lume”.

Rodica-Elena Lupu - Bucureşti

Ianuarie, 2011 Nr. 133

Interviu din diaspora

17

Personalităţi române de mare valoare în diaspora

Specialist în psihologie şi lingvistică computaţională, Dan Caragea este critic de artă, critic de teatru, critic literar, publicist, eseist şi traducător român.

Debutul său în critică a avut loc în anii 70, în revista liceului „Fraţii Buzeşti” din Craiova, publicând de atunci o serie de articole şi studii de specialitate în reviste din ţară şi din străinătate. Treptat, eseurile şi studiile sale şi-au lărgit tematica, îndreptându-se spre lumea teatrului, literaturii şi a psihologiei.

Este licenţiat în Limba şi Literatura Română, Limba şi Literatura Portugheză, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi doctor în Psihologie.

A publicat, începând cu anul 1971, diverse studii, articole, eseuri, critică de artă, critică de teatru, critică literară în ziare şi reviste culturale şi ştiinţifice din România, Franţa, Spania, Portugalia. Începând cu 1978 a fost docent la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, Departamentul de Limbă Portugheză; 1995 – 1998, profesor la Universitatea Modernă, Facultatea de Psihopedagogie Curativă, unde a predat: Epistemologie antroposocială, Epistemologia pedagogiei curative, Investigaţie şi metodologie în Ştiinţele Educaţiei I e II. A început să se dedice terapiei psihopedagogice; 1998 – 1999, responsabil pentru Departamentul de Semantică, OCS S.A., Madrid.

Creator al e-lexis, bază de date integrată în motoare de indexare şi căutare (Excalibur, azi Convera), realizată pentru a permite căutarea simultană în zece limbi; 1999 – 2000, director al Departamentului de Lexicografie Computaţională, SystemHouse, Lda., Lisabona; 2000 – 2001, Director al Departamentului de Ştiinţe ale Informaţiei, Áquila – GED, Lda., Lisabona.

Creator al sistemului ATHOS destinat arhivelor virtuale complexe.

Din 2003, director fondator al firmei Cyberlex; creator al variantei spaniole şi portugheze al progra-

mului Tropes pentru analiză semantică a conţinutului textual. Premiul Fundaţiei Marchizul de Pombal, pentru „Inovaţie şi Tehnologie”, pe 2003; 2006-2008, profesor la Universitatea Modernă din ­Lisabona, Facultatea de Psihopedagogie, unde a condus cursul Introducere în intervenţia psihopedagogică.

Dan Caragea traduce în prezent, în limba portugheză, Cartea şoaptelor, roman scris de Varujan ­Vosganian şi a cărui variantă spaniolă va fi pe piaţă zilele acestea.

Rep.: Când aţi plecat din România şi care au fost motivele care v-au determinat să luaţi această hotărâre?

Dan Caragea: Privind retrospectiv, pentru că multă vreme nu am fost convins că părăsisem ­România, am plecat în ianuarie 1991, cu o zi înainte de izbucnirea războiului din Golf. Trăiam pe atunci împărţit între euforia „revoluţionară” şi nevoia de maturizare civică şi politică.

Concentrarea însă a puterii în mâna grupului condus de Ion Iliescu, referendumul pentru Constituţie şi mineriada din iunie 1990 îmi frânseseră aripile speranţei în „calea regală”. Peste România pe care mi-o doream reconectată la epoca interbelică, începuse să se lase pâcla unui destin amorf şi primejdios.

Am ales, astfel, calea care mi s-a părut normală: cea a performanţei profesionale. Primisem o bursă de studii care avea pentru mine o triplă semnificaţie: doream să „refondez” catedra de portugheză (să concep adică o programă mai bine structurată, să rezolv unele lacune didactice şi bibliografice), doream să-mi perfecţionez limba şi universul referenţial, să sporesc contactele cu scriitori şi artişti portughezi pentru intensificarea relaţiilor bilaterale, şi, nu în cele din urmă, să fac o cercetare solidă pentru o teză de doctorat. Chestiuni personale m-au împins însă să cer prelungirea bursei mai ales că ajunsesem la concluzia că era preferabil să rămân pe meleaguri lusitane până la „schim-

barea la faţă a României”. Şi aşa au trecut douăzeci de ani....

Rep.: De ce aţi ales să trăiţi în ­Portugalia şi cum aţi obţinut cetăţenia portugheză?

D. C.: Aşa cum v-am spus, alegerea mea s-a dospit lent. Afinităţile cu limba şi cultura portugheză veneau din 1974. Studiasem portugheza la Bucureşti (am făcut parte din prima generaţie de absolvenţi), vizitasem, în 1977, timp de o lună Portugalia, pe urmele lui Nicolae Iorga, trăisem doi ani în Angola de unde adusesem o biblioteca de literatură africană de expresie portugheză (am şi tradus un scriitor subtil, Luandino Vieira), apoi ar trebui socotite toate acele manuale, traduceri, studii, corespondenţa cu o serie de scriitori şi prieteni portughezi... Datorez enorm, în legătura mea afectivă cu ­Portugalia, domnului José Bettencourt ­Gonçalves, profesorul, mentorul şi marele meu prieten. Aşa am devenit un om între două lumi. Îmi place să gândesc că România este pentru mine Matria (locul genezei mele sub aspect emoţional şi intelectual, locul duioaselor amintiri...), în timp ce Portugalia (în portugheză, ­Portugal este o entitate masculină) este Patria, adică locul devenirii mele cetăţeneşti, al originii eticii sociale. Cred ca dobândirea cetăţeniei portugheze a fost rodul bunei mele conduite.

Rep.: Care a fost legătura dv. cu José Saramago?

D. C.: Prin 1984, am primit de la ICALP (azi Institutul Camões) o serie de cărţi printre care şi Memorial do Convento. L-am citit extaziat, atât eu cât şi fosta mea soţie, Mioara Caragea, cea mai profundă cunoscătoare a operei saramagiene din România. Mioara, care cocheta pe atunci cu proza, găsise în acest roman întruchiparea perfectă a tuturor proiecţiilor ei scriitoriceşti.

Era absolut îndrăgostită de carte.

Am început o lungă corespondenţă cu domnul Zeferino Coelho, editorul lui Saramago, un om inimos şi care a mediat diligent relaţia cu autorul. În ultimii ani ai regimului comunist, editurile româneşti nu mai aveau valută pentru plata drepturilor de autor. Saramago a refuzat categoric să fie plătit în lei, neconsimţind ca „alţii să facă bani pe munca lui”. Din fericire, într-o seară, am primit un telefon de la domnul Dan Hăulică, spiritul rector al Secolului 20. Domnul Hăulică dorea să publice un capitol din Memorial, însoţit, fireşte, de o

prezentare. Am scris atunci unul din cele mai dragi texte ale mele: Libertatea privirii istorice. După apariţia numărului din Secolul 20, Saramago s-a înmuiat şi a acceptat să ne dea drepturile. Traducerea integrală urma să apară la Editura Univers. Din păcate, cenzura nu era de acord cu titlul: Memorialul mânăstirii... Atunci, doamna Diana Radu, pe vremea aceea lector de carte la editura menţionată, a cerut schimbarea titlului şi a făcut un referat „convingător” despre romanul unui autor din secolul al XVIII-lea care „nu punea probleme”. Nu ştiu cum, dar stratagema a mers, aşa ca în 1988 a apărut Memorialul de la Mafra. Povestea asta cu Saramago din secolul al XVIII-lea a ajuns însă în presa literară portugheză şi chiar germană...

Pe Saramago l-am cunoscut în vara lui 1990. Ne-a invitat, pe Mioara şi pe mine, acasă la cină, unde am cunoscut-o şi pe Pilar del Rio, viitoarea lui soţie. Pilar ne-a oferit o cină perfectă. După masă, ne-am retras pe fotolii şi am purtat o conversaţie de câteva ore. Două au fost marile subiecte ale serii: căderea comunismului şi ultimul său roman, Evanghelia după Iisus Hristos, din care ne-a citit fragmente. Trebuie să mărturisesc că am simţit o vie aversiune pentru opiniile politice ale lui Saramago care judeca totul cu o „răceală” greu de suportat pentru un anticomunist ca mine. El continua să creadă în măreţia ideologică, socotind istoria comunistă a ­României un accident de parcurs.

Nu prea îi plăcea Portugalia acelor vremuri, l-am simţit înveninat. Despre Evanghelie, ce sa va spun? Nu a fost deloc pe placul meu şi ne-am arătat reţinuţi. În neghiobia mea, pusesem semnul egalităţii între creatorul Saramago şi omul civil. Deşi ne-am mai întâlnit, admiraţia mea nu a devenit niciodată iubire. Sufletul meu s-a oprit definitiv la prima întâlnire. Multe elemente ulterioare mi-au întărit convingerea: nu întotdeauna este un privilegiu să cunoşti în intimitate un scriitor, deşi contrariul poate fi deopotrivă susţinut.

Rep.: În calitatea dv. de critic de artă aţi făcut cercetări asupra operei lui Brâncuşi. Ce aspecte v-au trezit interesul?

D. C.: Dacă am scris despre artă, imboldul l-am primit de la V. G. Paleolog, marele brâncuşiolog.

Vedeţi, viaţa noastră este un joc al întâmplărilor. Pe Paleolog, l-am cunoscut la Craiova, în anii liceului, iar omul m-a marcat în chip hotărâ-

tor. Avea o arhivă bio-bibliografică Brâncuşi impresionantă, azi probabil definitiv pierdută. Nu cred ca este o trufie dacă mă consider unul din prea tinerii săi prieteni. Astăzi mi-aş dori să-i văd republicată integral opera şi, mai ales, să văd ridicată la Craiova acea faţadă a atelierului sculptorului din Impasse Ronsin, a cărei lemnărie putrezeşte cine ştie pe unde. Am citit prin 2002 că faţada urma să fie ridicată în curtea Liceului de Arte şi Meserii, dar nu ştiu să se fi făcut ceva.

Indolenţa culturală din România de azi este revoltătoare, mai ales că abia acum ne-am putea percepe corect anvergura dimensiunii noastre culturale.

Rep.: Care este în prezent relaţia dv. cu România şi cu Spania?

D. C.: Am revenit în România în 2008, atras de câteva programe cofinanţate din fonduri europene.

Contribuţia mea, modestă fireşte, mă bucură nespus pentru că încă îmi alimentează speranţa în viitorul cel bun. Am plăcerea să colaborez cu domnul prof. Adrian Curaj, un vizionar de o inteligenţă sclipitoare şi, mai ales, un om pentru care orizonturile devin palpabile. Sper să putem continua cu proiecte importante pentru impulsionarea cercetării româneşti.

Relaţia cu Spania a început în 1998, în anii petrecuţi la Madrid.

Atunci am reuşit cu ajutorul unor colaboratori minunaţi să creăm o bază lexicală multilingvă integrată într-un motor de indexare şi căutare. Baza a fost botezată e-lexis şi permitea căutarea simultană a unui concept în zece limbi. Fireşte au existat limitări importante, dar începutul a fost animator. La aceasta mai trebuie să adaug fascinaţia mea pentru literaturile iberice. M-am apropiat de artişti, scriitori români şi spanioli care trăiesc aici. Cred că, la o altă dimensiune, Madridul joacă acum rolul pe care Parisul l-a jucat pentru intelectualii români în veacul trecut. Bucureştiul este o capitală care a decăzut dramatic din punct de vedere cultural, aşa că nutresc speranţa ca generaţia actuală să continue să se afirme în afară, aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri. Am spus-o şi o repet: cultura românească contemporană datorează enorm pribegiei, iar Spania este poate ţara care ne ajută cel mai mult în descoperirea reciprocă. Să fie într-un ceas bun!

Kasandra Kalmann-Năsăudean

18

Bucãtãria de acasã

Ciorbă de varză cu afumătură

O ciorbă consistentă, potrivită pentru zilele friguroase.

Ingrediente: - 500 g costiţă afumată, ciolan sau orice tip de afumătură - 1 legătură zarzavat pentru ciorbe (morcov, pătrunjel, ţelină) - aproximativ 300 g varză albă - 1 ardei roşu - 5-6 roşii bine coapte sau 300 ml bulion - cimbru, 2 foi de dafin, puţin tarhon, mărar - smântână - sare Tăiem costiţa felii şi o punem la fiert cu 4 litri de apă. Când dă în clocot adăugăm zarzavatul tăiat mărunt, varza tăiată un pic mai mare, ardeiul tăiat felii, roşiile sau bulionul, cimbru, dafin, tarhon.

Lăsăm să fiarbă la foc mic cu capac. Când costiţele sunt fierte, le scoatem, curăţăm carnea de pe oase şi o punem înapoi în ciorbă.

Facem un rântaş subţire. Încingem 2 linguri de ulei şi adăugăm o linguriţă de făină. Lăsăm să se desfacă şi stingem cu zeamă fierbinte.

Turnăm în oală amestecul şi lăsăm să mai dea câteva clocote. În loc de rântaş, amestecaţi puţină făină cu apă şi o puneţi în ciorbă. Potrivim de sare. La sfârşit adăugăm mărarul tocat mărunt. Servim cu smântână şi ardei iute. TTT

Pui cu 40 de căţei de usturoi

Ingrediente: - aproximativ 1,2 kg carne de pui (pulpe şi aripioare) - 40 de căţei de usturoi - 6-7 linguri ulei - 1 lingură de unt - 1 lingură amidon alimentar sau făină - 1 cană supă de pui - 100 ml lapte - cimbru uscat, rozmarin, sare, piper - 1 lingură pătrunjel verde tocat Punem puţin ulei într-o oală şi

prăjim carnea până se rumeneşte puţin.

O scoatem într-un vas de yena sau o tavă de friptură şi în uleiul rămas prăjim usturoiul curăţat timp de 4-5 minute. Adăugăm supa şi amestecăm bine.

Punem amestecul peste carnea de pui, condimentăm cu sare, piper, cimbru şi rozmarin, acoperim cu o folie de aluminiu şi coacem timp de 30 minute la foc potrivit.

Luăm folia şi mai coacem încă 10 minute.

După ce carnea este făcută, o scoatem într-un vas şi o păstrăm la cald. Sosul şi usturoiul le punem într-o crăticioară unde adăugăm amidonul amestecat cu lapte. Adăugăm şi untul şi lăsăm să fiarba la foc mic 3 minute amestecând mereu până acesta se îngroaşă.

Punem sosul peste pui şi servim alături de o garnitură de legume.

Carnea este foarte fragedă iar sosul excelent! TTT

Mămăligă cu brânză în „pături” Ingrediente: - făină de mălai - 1 buc cârnat cu şuncă şi afumat - 250 gr. brânză frământată - 4 ouă - 200 ml smântână - 2-3 linguri ulei - sare Se face o mămăligă puţin mai tare iar cârnatul se taie cubuleţe şi se prăjeşte. Într-un vas mai gros se pune puţin ulei, apoi un strat de mămăligă, brânză şi bucaţele de cârnat. Se repetă operaţiunea, iar deasupra se pun ouăle bătute cu smântână şi sare. Se introduce vasul la cuptor timp de 20 minute, la foc mic. TTT

Papricaş de pui

Ingrediente: - 1 pui (fără părţile pentru supă) - 2-3 fire de ceapă verde - 1 lingură şi 1/2 boia dulce - 1 linguriţă boia iute - 1 lingură rasă făină Pentru găluşte: - 1 ou - aproximativ 5 linguri făină 10 linguri apă - 1 linguriţă ulei - puţină sare Tăiem puiul în bucăţi şi îl prăjim împreună cu ceapa tocată mărunt până începe să se rumenească (puiul).

Adăugăm boiaua, făina, amestecăm şi completăm cu apă până când carnea este aproape acoperită. Punem sare, piper şi lăsăm să fiarbă.

Când carnea este fiartă, preparăm găluştele.

Batem puţin oul cu sare, puţin ulei şi adăugăm treptat apa alternând cu făina. Trebuie să obţinem un aluat puţin mai moale. Într-o cratiţă punem apă cu puţină sare şi lăsăm să dea în clocot. Luăm cu linguriţa din aluat puţin şi punem în apa care fierbe. Trebuie ca găluşca să se ridice imediat la suprafaţă.

Dacă nu se ridică, mai adăugăm apă în aluat.

Procedăm la fel şi cu restul de aluat şi lăsăm să fiarbă 3 minute (atenţie, găluştele cresc la fiert).

Ideal ar fi să le faceţi cam cât un bob de fasole mai mare.

Scoatem găluştele cu o spumieră şi le punem în sos.

Lăsăm să mai fiarbă puţin la foc mic şi servim. TTT

Prăjitură cu cocos „Claudia”

Ingrediente pentru foi: - 500 gr. făină - 150 gr. zahăr - 100 gr. margarină - 1 praf de copt - 1 linguriţă cacao - 1 ou - 70 ml lapte Toate acestea se amestecă bine, se împarte aluatul în două părţi şi se fac 2 foi.

1. Crema de cocos: - 6 albuşuri - 200 gr. zahăr - 200 gr. nucă de cocos - 150 ml lapte Albuşul se bate spumă, se adaugă treptat zahărul până se obţine o spumă lucioasă ca şi la bezea.

Nuca de cocos se opăreşte cu lapte fierbinte şi apoi se lasă să se răcească. Se adaugă la albuşuri.

Se aşează în tava unsă şi tapetată cu făină prima foaie apoi compoziţia de cocos, apoi a 2-a foaie, se înţeapă cu furculiţa şi se coace la foc potrivit 40 minute. Se scoate şi se lasă să se răcească.

2. Crema de gălbenuş: - 6 gălbenuşuri - 6 linguri făină - 250 gr. zahăr - 300 ml lapte - 200 gr. unt Gălbenuşurile se amestecă cu făina şi zahărul, se toarnă laptele treptat şi apoi se pun pe baia de aburi amestecând continuu până se îngroaşă ca şi o smântână. Se lasă să se răcească şi se amestecă cu untul frecat spumă. Se intinde peste prăjitură şi deasupra se rade ciocolată. TTT

Reţete trimise de Agafia Iepure şi Claudia Constantinescu - România

Ianuarie, 2011 Nr. 133

Spiritualitate

Ianuarie, 2011 Nr. 133

NEGUSTORII DE POPOARE

Refuzul Moscovei şi Athosului de ai primi pe papii Ioan Paul II şi ­Benedict XVI şi mai ales de a începe dialogul dintre ortodocşi şi occidentali în vederea reunirii creştinilor generează acum o gravă criză duhovnicească, cea economică este numai vârful iceber-ului, constată Sfântul Sinod al Bisericii Greciei în enciclică „Către popor” *(vezi Anexa).

Rusia nu produce nici un articol de calitate. Petrol, gaze şi armament sunt singurele produse la export. Condamnarea evreului M. Khodorkovsy a revoltat presa şi cancelariile occidentale. Statul rus este mafiot, după cum am aflat din corespondenţa secretă a ambasadei SUA, aşa că de fapt nimeni nu s-a

mirat că inculpatul a furat, n-a plătit impozit. Procesul a fost numai un bun prilej de a marca lipsa de unitate de vederi între est şi vest.

Negustorii de popoare s-au folosit de slăbiciunea conducatorilor politici greci, care practicau relaţii clientelare, cumpărau electoratul cu bani de împrumut, conştienţi că nu au cum să-i restituie, iar populaţia se complace într-o bunăstare falsă.

Până când creditorii au pus piciorul în prag şi condiţii umilitoare, mai ales că nu sunt în comuniune unii cu alţii.

Cei care au dat bani şi ajutat să falsifice datele financiare, nu se mai bucură de simpatie la Atena unde demonstraţiile sunt violente şi de unde se trimit cu poşta plicuri cu

bombe spre vest. Negustorii de popoare nu sunt nominalizaţi în ­Enciclica, dar probabil că este vorba de sistemul financiar occidental în care, dupa cum se ştie, Ben ­Bernanke, evreii joacă un rol important. La descoperirea falsurilor s-a pomenit des banca Goldmann & Sachs.

Antioccidentalismul ortodox s-a folosit din toate timpurile de antisemitism, aşa că nu este de mirare că imediat a izbugnit un scandal pe această temă prilejuit de un interviu la TV a IPSS Serafim, mitropolitul de Pireu, similar cu a episcopului englez Williamson. Cu toate că IPSS este împotriva masoneriei, care se roagă satanei, şi sionismului, decât un adept al antisemitismului şi negării holocaustului, se poate face o legatură între negustori

*Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: De ce iei droguri, fiule?, iar ei îţi răspund: Spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi); sau când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: Nu înţelegeţi că eu iau droguri ca să trăiesc?, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În locul sensului vieţii, noi am urmărit deci bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singura cale de viaţă, pentru că altfel, dacă eşti moral, eşti prost.

Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski – libertate sau fericire? o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi, în mod justificat, omul tremură mai degrabă pentru micşorarea veniturilor, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta este deci esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii „negustori de popoare“.

Noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză, confruntându-ne în Sinodul Ierarhiei cu responsabilităţile noastre. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Distrugerea relaţiei dintre popor şi Biserica de care este păstorit a ajuns obiect de neguţătorie, exploatat în mod pragmatic prin scandalurile fabricate, ţintindu-se destrămarea încrederii voastre în Biserică.

Vă spunem că Biserica are antidotul modului de viaţă consumerist şi acesta este asceza. Şi dacă consu-

mul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că duce la o viaţă cu sens.

Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul atletului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, ieşirea din sclavia inutilului care astăzi ne înjoseşte.

Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic, şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce“ cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate, şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit. Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor de sens şi de speranţă. Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, plină de vigoare, care să aibă cuvânt profetic, şi mai ales cuvânt pentru tânărul contemporan. Nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă, păstorind cu putere poporul său, fără a se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, chiar dacă împotrivirea ar conduce la prigoană şi martiriu. Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserica, însă, suntem cu toţii – şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare, încercând să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde“ păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor putea supune. Istoria ne învaţă că acolo unde s-a luptat împotriva lui Dumnezeu, de fapt înjosirea omului era scopul final. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei

Prof. Dr. Viorel Roman Consilier academic Universitatea din Bremen Germania CĂTRE POPOR Sinodul Bisericii Greciei, întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui ­Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, vorbind pe limba adevărului şi a dragostei.

Zilele pe care le trăim sunt grele şi decisive. Trecem, ca ţară, printr-o criză economică cumplită, care le creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Se pare că ţara noastră nu mai este liberă, ci este administrată în fapt de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica de care sunteţi păstoriţi să vă vorbească şi să-şi spună cuvântul despre criza la care suntem martori.

Este adevărat că evenimentele actuale din patria noastră sunt inedite şi cutremurătoare. Criza duhovnicească, socială şi economică este o consecinţă firească a răsturnării întregii firi. Se încearcă dezrădăcinarea şi distrugerea temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate ca făcând firesc şi organic parte din viaţa spaţiului nostru elen. Din punct de vedere social, se urmăreşte o uzurpare a predaniilor şi a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor creditorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitările lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări, sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre. În faţa acestei situaţii, orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare? De ce nu am tratat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societăţii şi economiei, pe care azi le trăim în mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceleaşi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate că ştiau că duc ţara la catastrofă, iar azi se cred la adăpost, acţionând tot de pe poziţia celor care dau porunci? Suntem martorii unor răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fără nici o împotri-

vire. În cuvinte foarte simple, criza noastră economică este cauzată de diferenţa dintre producţie şi consum, mai exact dintre ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de confort cu care neam învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mult decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute, sperând că balanţa dezechilibrată se va restabili. Însă, atunci când acest lucru nu se mai întâmplă, iar debitorii cer returnarea împrumuturilor, plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment.

Criza economică care chinuieşte şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful aisbergului. Este urmarea, rodul unei alte crize: a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum nu are doar o dimensiune economică, ci, în primul rând, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care, în fapt, se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului. Şi, pe de altă parte, un popor, adică noi, care neam purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii, fără a ne mai pune problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, a contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi închiderea omului într-un prezent rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a ajuns doar un interval de timp nedeterminat între două date: a naşterii şi a îngropării. Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu absurdul, iar lupta o câştigă totdeauna

19

şi evrei.

Ortodoxia moldo-valahă orientată spre Athos a practicat modelul bunăstării de împrumut sub Tăriceanu, prim-ministru de origine greacă, dar n-a reuşit performanţa de 300 miliarde Euro. România nu este Euroland. În afară de asta, nu există antisemism, antioccidentalism în ţară, tot aşa cum nu vedem o aversiune a occidentalilor împotriva românilor. Hotărâtoare în acest sens a fost vizita istorică a papei Ioan Paul II la Bucureşti în 1999 şi va fi cea mult aşteptată a papei Benedict XVI anul acesta. Pentru că numai prin dialog şi Unire cu Roma se va depăşi criza spirituală şi urmările ei nefaste, atât de dramatic prezentate în Enciclica.

umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care, profitând de guvernare şi ascunzându-se în spatele puterii, lucrează să vă fure nădejdea. Aduceţi-vă aminte că, pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, urmărindu-se de către anumite forţe doar controlul mondial, nu şi iubirea de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie parte a lumii şi parte a istoriei. Nu poate îngădui nici un fel de nedreptate, fiind în acelaşi timp datoare să fie gata pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica de lângă casă, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.

Intenţia noastră este să ţinem sub observaţie problemele sociale, cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare.

Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiilor voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut şi altădată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea alte perspective. Mulţi dintre noi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi.

Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi în jurul Bisericii, care este marea noastră familie, vom scoate la iveală greşelile noastre, vom căuta sensul vieţii în dragoste şi astfel vom ieşi din acest ceas greu.

Sinodul Bisericii Greciei (Traducere de Mihail Ilie)

20

Jeni Chiriac - Psiholog Ştiinţific vorbind, putem spune că prin activism înţelegem gestionarea conflictelor psihice sau a situaţiilor traumatice externe prin recurgerea la acţiune, în locul reflecţiei sau al trăirii emoţiilor

Doctor pentru suflet

Refugierea în muncă

şi implicit, a sentimentelor noastre. Cu alte cuvinte, prin activism înţelegem refugierea în muncă, sarcini, activităţi diverse pentru a ne umple mintea de alte lucruri sau alte griji decât problemele care cu adevărat ne supăra.

Atunci când activismul maschează o pasivitate subiacentă sau chiar o stare depresivă, el poate fi considerat ca o reacţie apărare ce se manifestă prin refuzul unui segment de realitate care la momentul acum şi aici este intolerabil pentru tine. În faţa refuzului pierderii, reacţia de apărare poate căpăta o nuanţă activă (agitaţie chiar), opunându-se astfel reparaţiei. Apare astfel blocajul. Aparent tu eşti OK, dar de fapt nu faci

decât să fugi, să fugi de sentimentele tale, găsindu-ţi preocupări, refugii, compensări neconstructive pe termen lung, dar de mare ajutor pe termen scurt pentru a face faţă unei stări de şoc sau unei depresii neasumate.

Altruismul se îmbină deseori cu activismul. De exemplu, o persoană căreia îi place la nebunie să pună la cale căsătoria altora şi care primeşte o sumedenie de confidenţe amoroase, adesea va avea propria viata în standby, însă nu va resimţi lipsa vreunei vieţi personale prea mult datorită implicării totale în viaţa celorlalţi.

Putem observa că acest altruism activ (sau activism altruist) se sprijină pe alte două modalităţi

În război cu „rutina” în relaţia de cuplu de lungă durată • Dacă partenerii nu mai reuşesc să îşi facă timp unul pentru celălalt, înseamnă ca sentimentele dintre ei dispar?

Da, se poate întâmpla ca doi parteneri să nu mai reuşească să îşi facă timp unul pentru celalalt. Acest lucru însă se poate întâmpla din diverse motive.

Nu, nu este obligatoriu ca acest lucru să atragă interpretări de genul „dacă se întâmplă asta, înseamnă că sentimentele dispar”.

Se poate spune că acest lucru poate apare într-o ultimă instanţă ca efect secundar al sentimentului de înstrăinare, ca urmare a pierderii intimităţii în cadrul relaţiilor de cuplu. Însă este rezultatul unui îndelungat proces, nu răspunsul imediat al anumitor frustrări, aşteptări neîmpărtăşite şi nesatisfăcute etc. care pot declanşa un comportament evitant.

• Când începe job-ul sa devină mai important decât partenerul de viaţă?

Job-ul poate ajunge mai important decât partenerul de viaţă atunci când persoana în cauză nu se mai regăseşte în relaţia de cuplu, când satisfacţiile personale intra într-un con de umbră şi are nevoie de mai mult.

Unii dintre noi simţim nevoia de a fi admiraţi, apreciaţi, valorizaţi!

Se poate întâmpla ca aceştia să resimtă o acută nevoie de recunoaştere socială, profesională ca rezultat al unei imagini de sine nesatisfăcătoare şi o stimă de sine scăzută. În astfel de cazuri se poate întâmpla ca atenţia şi recunoaş-

terea ce vine din partea celuilalt (partenerului de cuplu) să nu fie suficientă, să resimtă nevoia de mai mult: „Tu spui aşa pentru că mă iubeşti!”. O astfel de persoană va avea nevoie de realizări şi de recunoaşterea colegilor, şefilor săi.

Se poate întâmpla ca acest lucru (job-ul devine mai important decât partenerul de viata) să fie doar o impresie, o supoziţie nefondată, născută din resimţirea unei lipse de atenţie din partea celuilalt. Astfel în timp ce unul dintre parteneri are viaţa atât intimă cât şi una socio-profesională, celalalt (pentru care viaţa socio-profesională nu îi aduce satisfacţii sau nu există) se poate simţi dezavantajat, lăsat deoparte, neglijat. El ajunge să-i reproşeze celuilalt acest lucru născând conflicte, neînţelegeri etc.

• Metode prin care îi poţi sugera partenerului că îţi doreşti să aveţi din nou relaţia pe care o aveaţi înainte de a lăsa monotonia sa intervină intre voi.

Ideal şi de dorit este să vă canalizaţi forţele astfel încât monotonia să nu se instaleze comod între voi.

Cu cât interveniţi din timp, cu atât vă creşteţi şansele şi vă uşuraţi „eforturile” de a vă menţine relaţia vie.

Soluţii: 1. faceţi dragoste ori de cate ori aveţi ocazia, nu staţi pe gânduri.

Fiţi pasionali!

2. nu folosiţi sexul ca mijloc de şantaj sau negociere în relaţia de cuplu (poate doar în jocurile erotice, unde totul este permis şi regulile le faceţi voi). Jucaţi-vă!

3. fiţi creativi, surprindeţi-vă partenerul într-o manieră plăcută cât mai des, faceţi-vă un obicei din asta. Iubiţi-vă!

4. fiţi voi înşivă, încercând să faceţi exact ceea ce vă place şi nu numai. Experimentaţi!

5. nu vă grăbiţi să ajungeţi la final. Orgasmul este important, însă opreşte-te pentru o clipa şi simte, gustă plăcerea de a fi cu celalalt, de a-i face plăcere. Trăieşte intens!

6. cu cât eşti mai romantic, mai lent, mai profund, cu atât dragostea va prinde contur din nou. Descoperiţi-vă unul pe celălalt!

7. lăsaţi-vă purtaţi de ceea ce simţiţi, fără false prejudecăţi, fără reţineri. Fiţi voi inşivă!

8. prea obosit pentru a mai face

defensive: proiecţia şi identificarea, ştiut fiind că identificarea cu salvatorul participă la construirea identităţii unui individ care se dedică îngrijirii celorlalţi, însă un salvator în aşteptarea inconştientă a propriului salvator. Însă ce se întâmpla când foloseşti o acţiune pentru a compensa o emoţie negativă?

Simplu!

Pot apărea tot felul de dependenţe de genul: a nu putea să nu bei, a nu putea să nu te droghezi, a nu putea să nu mănânci etc.

Un alt fenomen răspândit poate fi uneori resimţit la decesul unei fiinţe sau pierderea unui obiect şi anume o semnificativă creştere a libidoului cu dorinţa imperioasă de

ceva? Prea supărată pentru a mai avea chef? Vorbiţi despre ce a fost odinioară: primul sărut, prima atingere, prima fantezie pusă în practică. Pe măsură ce veţi discuta, apetitul vă va reveni şi vă veţi trezi unul în braţele celuilalt. Rămâneţi deschişi tuturor posibilităţilor!

9. dacă există prichindei care v-au acaparat viaţa şi nu mai găsiţi timp pentru nimic, destindeţi-vă după ce cei mici au adormit, relaxaţi-vă şi îmbrăţişaţi-vă mult. Fiţi tandri unul cu celălalt!

10. ţineţi la intimitatea voastră!

11. nu luaţi lucrurile în mod gratuit de parcă vi s-ar cuveni, apreciaţi-l pe cel de lângă voi!

12. odată cucerit, nu înseamnă că vă aparţine. Seduceţi-vă unul pe celălalt, la fel ca la început!

• Se poate preveni cumva această stare de criză a relaţiei?

Dacă ne dorim cu adevărat acest lucru, TOTUL ESTE POSIBIL! • Se mai poate salva o relaţie atunci când a dispărut comunicarea?

Comunicarea într-un cuplu nu dispare cu adevărat, îşi schimbă doar registrul, iar cei doi ajung la concluzia că vorbesc limbi străine, că nu mai reuşesc să fie înţeleşi sau să înţeleagă ce se întâmplă sau ceea

Ianuarie, 2011 Nr. 133 descărcare a tensiunii sexuale acumulate. Tot acest întreg mecanism poate fi adesea întreţinut de puternice sentimente de culpabilitate şi ruşine. Se manifestă astfel funcţia defensivă a acţiunii ca luptă împotriva angoasei şi modalitate de scurtcircuitare a gândirii.

Ce îţi rămâne de făcut? Este bine să îţi acorzi timp însă nu la nesfârşit, astfel că după ce ne refugiem în acţiune este de preferat să ne trezim la realitate şi să reîncepem să trăim în prezent, făcând faţă emoţiilor, angoaselor sau durerii întrucât ce a fost mai greu a trecut. Amânarea la nesfârşit nu face decat să îngreuneze situaţia şi mai mult. Pune piciorul în prag dezvoltând comportamente alternative conduitelor neconstructive şi schimbarea va putea avea loc.

ce vrea celălalt să comunice.

Una dintre condiţiile unei bune comunicări este ascultarea.

Prin urmare, înainte de a ne întreba dacă ştim să comunicăm, este indicat să ne întrebăm dacă ştim cu adevărat să îl ascultam pe cel din faţa noastră.

Tema de meditaţie: Câţi dintre voi chiar îl ascultaţi cu atenţie şi activ pe celălalt?!

• Care sunt paşii pe care cei doi parteneri ar trebui să îi urmeze pentru a-şi salva relaţia?

Există soluţii, însă acestea sunt departe de a se regăsi într-o schemă general valabilă. De câte ori nu vi s-a întâmplat să găsiţi anumite metode sau recomandări ca fiind nepotrivite pentru voi sau fără rezultate?!

Fiecare relaţie de cuplu are specificul ei, fiecare relaţie este unică prin felul ei şi asta pentru că vă stimulează, incită într-o manieră particulară. Astfel consider că ar fi greşit să spunem că ar exista o reţetă general valabilă.

Când răspunsurile se lasă aşteptate…

Există consiliere de cuplu, există specialişti care într-un efort comun, pot creiona aceşti paşi împreună cu tine, împreună cu voi!

Ianuarie, 2011 Nr. 133

21 Avocatul Geanina Ionela Palade Spania - Avocatul vã rãspunde

răspunde întrebărilor dumneavoastră

Stimaţi cititori, dacă vă confruntaţi cu probleme juridice, nu ezitaţi să apelaţi la avocatul Geanina Ionela Palade.

E-mail: genipalade@yahoo.es Telefon fix: 912 203 171 Telefon mobil: 609 612 591 Cristian M. - Talavera de la ­Reina Lucrez în Spania de trei ani de zile, fără contract de muncă şi aş dori să ştiu dacă beneficiez de somaj în cazul în care nu mai lucrez?

Răspuns: Persoanele care lucrează pe teritoriul Spaniei, fără contract de muncă, nu beneficiază de drepturile corespunzatoare în cazul unei lichidări, deci nu au dreptul la şomaj.

Sunt cetăţean român, locuiesc în Madrid de cinci ani, căsătorit de patru ani cu o femeie de naţionalitate columbiană. Soţia mea are dreptul să solicite cetăţenie română la Ambasada României din Spania?

Răspuns: Soţia dumneavoastră poate solicita cetăţenia română doar la Registrul Civil din teritoriul României, nu înainte de a prezenta certificatul de căsătorie şi după o perioadă de minimul cinci ani de căsătorie legală.

Vasile B. - Mejorada del Campo Sunt girant într-un contract de credit pentru ipoteca apartamentului unui prieten, de şapte ani de zile.

Propietarul casei nu mai plăteşte rata corespunzatoare creditului. Ce urmări are acest lucru asupra mea?

Răspuns: În cazul contractelor de ipotecă, funcţie de clauzele contractului, giranţii au aceleaşi obligaţii ca şi propietarii. Prin urmare, în cazul în care propietarul creditului nu mai achită creditul, obligaţia de a plati în continuare până la finalizarea creditului, revine girantului.

Eleonora G. – Villa del Prado Am un nepot care are vârsta de doi ani, iar mama copilului l-a părăsit de la vârsta de o lună, aflându-se de atunci în grija mea. Pot solicita în Madrid adopţia nepoţelului pe numele meu?

Răspuns: Se poate solicita pe teritoriul Spaniei adopţia unui minor român, doar în momentul în care minorul se află pe teritoriul spaniol. În cazul dumneavoastră pentru a urgenta şi favoriza procesul de adopţie, trebuie să prezentaţi documente din care să rezulte legătura dumneavoastră de familie cu minorul.

Locuiesc în Madrid de 10 ani, având contract de muncă. În urmă cu două luni de zile, am fost în România, iar din motive de sănătate am fost internat într-un spital din România, timp de şapte zile.

Sunt obligat să plătesc spitalizarea din România?

Răspuns: În cazul cetăţenilor români spitalizaţi în România, aceştia trebuie să demonstreze că beneficiază de o asigurare medicală, adică plătesc taxele legale la

stat, în România sau în oricare alt stat din Europa cu care România a încheiat un contract de colaborare în cazul asigurărilor medicale.

Prin urmare, dacă dumneavoastră lucraţi în Spania legal, cu contract de muncă, trebuie să solicitaţi Cardul Sanitar European şi astfel nu sunteţi obligat să plătiţi spitalizarea din România sau să solicitaţi Certificat provizoriu, act eliberat de Serviciile Sociale din Spania.

Mă numesc Vasile M. din ­Alcala de Henares şi sunt propietarul unui apartament în Sibiu, România.

Aş dori să cumpăr o casă în Spania, dar cei de la bancă mi-au solicitat să girez creditul ipotecar cu un imobil. Aş putea folosi apartamentul din România ca să girez creditul pe care doresc să-l obţin în Spania?

Răspuns: Propietăţile din afara statului spaniol, nu pot fi folosite ca şi bunuri girante pentru creditele din Spania.

Răspuns pentru Valentin: Cu privire la mesajul dumneavoastră, aş

dori să-mi comunicaţi cum se numesc documentele de care aveţi nevoie din Spania şi atunci vă pot orienta spre direcţia corectă.

Mica publicitate

Ianuarie, 2011 Nr. 133

Cauţi de muncă sau oferi un loc de muncă? Te simţi singur/singură şi-ţi doreşti un prieten/prietenă? Doreşti să închiriezi, să vinzi sau să cumperi?

Român în Lume, te poate ajuta! Contactează-ne!

E-mail: redactia@romaninlume.com Telefon: 642 823 497 (luni-vineri, orele 11:00–19:00) şi anunţul tău va fi publicat gratuit!

OFERTE DE COLABORARE < Tânăr de 32 ani din Madrid, absolvent de Conservator, canto clasic caut un cor profesional sau să activez ca solist. De asemenea doresc să cunosc alţi muzicieni pentru schimb de experienţă sau pentru a înfiinţă o formaţie în care să abordăm atât muzică tradiţională românească cât şi muzică uşoară şi clasică.Am experienţă, am cântat la diverse ocazii şi aştept oferte. ­bogdanpavaroty@yahoo.com

OFERTE ŞI CERERI DE MUNCĂ CERERI INTERNAŢIONAL MASS MEDIA, este interesat de persoane cu experienţă în următoarele domenii: IT Software, IT&C Marketing/ Cercetare de piaţă, Mass - media, Publicitate/PR, Vânzări < Eşti de profesie jurnalist?

Ai experienţă? Eşti la curent cu toate evenimentele socio-politice. Eşti interesat de ce se întâmplă în jurul tău. Îţi place să aduni informaţii din diverse surse, să le verifici şi să prezinţi subiectele. Îţi place să fii cu un pas înaintea celorlalţi? Îţi place să fii recunoscut? Vrei să faci parte dintr-o echipă dinamică? Vrei ceva nou şi original? Atunci, locul tău este alături de noi. CV-ul însoţit obligatoriu de o fotografie îl poţi trimite la adresa: internationaltrustmedia­­@rocketmail. com < Eşti Web Content Writer / Editor?

Dacă cunoşti activitatea în domeniul IT, dacă foloseşti cele mai noi tehnologii în crearea de siteuri şi aplicaţii web, dacă eşti la curent cu noile tendinţe în web

INFORMAŢII D E U LT I M Ă O R Ă

design, programare web şi seo, nu ezita şi trimite CV-ul tău însoţit obligatoriu de o fotografie, pe adresa de e-mail: ­i nternationaltrustmedia@rocketmail. com < Job part time: căutam persoane pentru promovare şi vânzare produse BIO şi NATURALE oferite de compania LIFE CARE – angajări în timpul liber, oferte locuri de muncă part time. Informaţii şi contact: Dorina Roşu, tel. 0040-722 382 039, e-mail: ­lifecare_­dorina@yahoo. com, site: www.­produsebiosinaturale. webs.com < Se caută muncitori în agricultură zona Andalucia-Spania. Contact: cristian.­ espana@hotmail.com < Locuiesc în Irlanda de 9 ani şi caut persoane pentru distribuirea unor produse. Este vorba de parfumuri renumite şi nu e nevoie de experienţă şi de nici o investiţie. Poţi câştiga între 100 şi 2000 euro lunar, depinde de implicare. Pentru mai multe informaţii contactaţi-ma pe adresa: fmperfumesireland@gmail.com < Angajăm croitori cu experienţă in modificari de haine/costume bărbăteşti.

Oferim contract de muncă, salariu după experienţă demonstrată. Adresa noastră este: Madrid, c/Jorge Joan, nº29, 2ext. dcha. Nueva Costura. Tel.: 600 839 128, Lucian < Ofer posibilitate de afacere proprie în vanzarea de produse Hi-Tech în domeniul ungerii: Tratamente de motor, aditivi de combustibili, uleiuri de calitate.

Marca Metabond produse în ­Germania.

Posibilităţi de câştig fără limite, în funcţie de performanţă, plus venit pasiv după atingerea unui anumit nivel.Pentru mai multe informaţii, sunaţi la: Gabor Gellert 0040-740 858 546 < Caut o persoană din comunitatea de

Madrid pentru creearea unei pagini web.

Ofer şi cer seriozitate. Contact : 610 998 503, e-mail: maryus17f@yahoo.com

OFERTE < Tânăr, 35 ani, serios şi responsabil, muncitor, caut de muncă în orice domeniu ca muncitor necalificat în madrid şi imprejurimi. Tel.: 633 306 851

VÂNZĂRI DIVERSE < Vând rochie de mireasă, colecţia AIRE 2008, mărimea 44, cu toate accesoriile. Preţ informativ, 400 de euro. Telefon: 915 117 046, după 21:00 < Vând costum de mire colecţia AIRE 2008, mărimea 48. Preţ informativ, 300 de euro. Telefon: 915 117 046, după ora 21:00 < Vând set crose golf second hand de 11 unităţi, de foarte bună calitate. Preţ informativ, 3000 de euro. Pentru mai multe relaţii, sunaţi la telefon: 635 380 453. < Vând aparat aer condiţionat nou, cu telecomandă la un preţ de 70 euro. Pentru mai multe informaţii, sunaţi la telefon: 915 117 046, după ora 21:00

IMOBILIARE VÂNZĂRI < Vând casă cu teren de 640 mp în oraş Buhuşi, la 28 Km de Bacău aproape de drumul naţional, în zona industrială în dezvolatare, pretabilă pentru magazin.

Casa este de aproape cinci ani, 64 mp este din BCA, are fundaţia de 2 mt şi placă turnată după normele europene, la 80 cm de sol. Are pod înalt cu mansardă şi este acoperită cu tablă. Are 2 camere, 1 bucătarie mare cât camera, 1 hol mare cât o cameră, baie cu wc, chiuvetă, boiler de inox pentru caldură şi apă caldă în bucătărie şi baie, cadă de baie de fontă, 2 sobe de teracotă. Mai este o casă de 13 mp acoperită cu tablă nouă care poate fi bucătărie de vară, un beci, gradină cu pomi fructiferi, apă în curte pentru grădinărit, diverse dependenţe. Utilităţile sunt: electricitate, canalizare, apă potabilă în casă. Pret negociabil. Telefon: 0762 655 745, e-mail: florincarare@gmail. com < Particular, vând proprietate în judeţul argeş situată între Piteşti şi Curtea de Argeş, zona pitorească submontană curată,liniştită între păduri. Proprietatea are o deschidere de 30 m, se află la şosea

asfaltată, 3000 mp teren cu casă, parter şi mansardă, 3 dormitoare, 2 băi,bucătărie, living cu şemineu, 2 surse de apă potabilă, fosă septică, panou solar, instant pe gpl, garaj, curte pavată, gradină mare, gard în jur, acte finalizate, totul mobilat şi utilat. Preţ negociabil. Pentru informaţii, sunaţi la 0040-764 356 099, Marin Mihalcea < Vând parcele de teren în Alba Iulia, 1000 mp, cu preţ cuprins între 14-20 euro/mp. Mircea Trifu 0741008687 < Vând teren în suprafaţă de 400 mp, în Zona Alba -Miceşti. Pret: 10.000 Euro.

Mircea Trifu, 0040-741 008 687 < Vând casă în Ţebea, 700 ari cu tot cu grădină, lângă şoseaua naţională, zona turistică. Informaţii la 0040-722 740 275 sau mail: alesandra1982@hotmail.com, sau 659 629 730

ÎNCHIRIERI < Închiriez cameră pentru o persoană într-un apartament spaţios în zona La Elipa. Mijloace de transport: autobuz 110, 113, 210 şi linia 2 metro. În apartament mai locuiesc doar două persoane.

Pentru mai multe relaţii sunaţi la: 642 274 848, sau 914 032 522 – Cristian < Închiriez cameră mare zona Marques de Vadillo. Condiţii foarte bune, digitv, aproape de metro. Tel.: 685 359 789 < Închiriez cabană în pasul ­Tihuţa, judeţul Bistriţa. Detalii la tel.: 0040-742 095 846,745 500 485. < Închiriem 2 camere în Madrid zona Carpetana la 5 min de metro. Preţ cameră 150 euro, internet inclus. Sunaţi la 677 173 288, între orele 10 şi 15 < Închiriez în Ghencea camere în vilă, cu baie comună (100E), şi camere cu baie individuală (150E), reţea TV şi internet. Pentru detalii: http://www.chirie. us, camerechirie­@gmail.com

AUTO VÂNZĂRI < Vând furgonetă Opel Vevaro stare impecabilă, culoare albă, cu revizia şi ITV până în 2012. 118 mii km la bord, preţ 7.350 euro, negociabil. Telefon: 627 840 895 sau 637 222 131

MATRIMONIALE

23

zona Sevilla y proximidades. Teléfono: 628263416, Rafael < Doamnă singură, 44 de ani, din Madrid, caută un prieten român sau spaniol serios pentru o prietenie frumoasă bazată pe respect reciproc şi sinceritate. Telefon: 697 639 694 - Elena < Tânăr, 24 de ani, zona Ciudad Real, 1,78/85 îşi caută jumătatea. Dacă tu eşti acea persoană, nu mai sta pe gânduri.

Timpul trece. Telefon: 642 229 670 < Numele meu este Silviu, am 22 de ani sunt în Barcelona şi doresc să cunosc o fată serioasă, educată şi sinceră pentru o relaţie serioasa. Dacă eşti ceea ce eu caut, nu ezita să mă contactezi: ramazan1232003@hotmail.com < Sunt de 4 ani în Spania şi doresc să cunosc o fată cinstită, muncitoare, cu sau fără obligaţii, dar care vrea să-şi intemeieze o familie. Aurel, 608 424 757 < Mă numesc Robert, locuiesc în Alcorcon şi doresc să cunosc o fată cu vârsta între 18-25 ani preferabil din Madrid. O fată cu idei clare şi cu puţin caracter dacă se poate. Tel.: 697 683 605 < Mă numesc Aurel şi încerc prin intermediul acestui anunţ să-mi găsesc o fată hotarâtă să încerce alături de mine să-şi intemeieze o familie. Tel.: 926 365 206 < Am 30 de ani şi locuiesc în ­Valencia.

1.66 m, 62 kg, caut un baiat din zona Valenciei. Aştept să-mi scrii la: menow@ hotmail.es < Tânără romancă, 36 ani, fără obligaţii doresc să cunosc un tânăr de vârstă apropiată, de preferinţă din zona Ardealului.

Dacă crezi că eşti serios contacteaza-mă prin e-mail: daniela33_rusu­@yahoo.es Ofer şi rog seriozitate maximă < Am 30 ani, blond, ochi albaştri, 1,82 m şi doresc să cunosc o fată pentru o relaţie serioasă. Tel.: 627 308 424 < Soy un chico de Madrid de 30 años soltero, trabajador, sincero que busca el amor de su vida. Soy alto, mido 1,81cm, 80kg, ojos azules, pelo rubio. No fumo, no bebo, no llevo tatuajes. Estoy buscando una chica soltera, sincera, para relacion seria y estable y llegarnos a casar y formar una familia. Claro que para que esto pase nos tenemos que conocer. No ando en busca de rollos, amistades, ni aventuras. Me da igual si la chica fuma, bebe, lleva algun tatuaje. Solo quiero a una chica que quiera conocer un chico para relacion seria y estable, casarse y formar una familia. Tel.: 627 308 424

< Hombre español de 39 años, soltero, busca mujer para relación seria,

COSLADA SĂRBĂTOREŞTE ZIUA EMINESCU Coslada a sărbatorit pe 15 ianuarie Ziua Eminescu printr-o activitate care a avut loc la Consiliul pentru Imigraţie şi a constat într-un recital de poezie din creaţia Poetului Naţional. Activitatea a fost prezentată de către Agustín González Plasencia, Director pentru Imigraţie al Primariei din Coslada, care a subliniat importanţa acestui tip de eveniment: „Nimic din ceea ce este românesc nu este străin Cosladei, prin urmare, Ziua lui Eminescu este şi ea un motiv de bucurie pentru toţi spaniolii care ne simţim apropiaţi de România şi de români.

Cred că, din nefericire, Eminescu este puţin cunoscut printre spanioli şi românii ar trebui să intensifice efortul de-a face cunoscută cultura românească de care ar trebui să se simtă mândri”.

Evenimentul a fost organizat de către Consiliul pentru Imigraţie al Primariei din Coslada, ­Asociaţia ­Eminescu din Coslada şi Romadrid

Cultural Club.

A fost prima activitate organizată în noul sediu al Consiliului pentru Imigraţie (Avd. de la Constitución 21). Acest spaţiu este deschis tu-

turor entităţilor cetăţeneşti care doresc să realizeze activităţi cu caracter intercultural, îndreptate spre o mai bună cunoaştere a altor ţări şi culturi.