figură paternă. Dacă ne ocupăm de tată nu doar ca persoană fizică, ci și ca principiu psihologic, aceste cazuri ne interesează. Pe noi ne interesează esenţialul acestei figuri — arhetipul patern —, nu doar variaţiile sale, și, cu atât mai puţin, doar unele dintre acestea: ne interesează „tatăl, orice sex ar avea“ (father of whatever sex).7 Așadar, adăugăm noi, din oricare ţară și din oricare generaţie. Dacă interesul nostru este psihologic, vrem să cunoaștem o imagine colectivă a tatălui, comunicată de inconștient și de cultura care ne înconjoară. Chiar și în cazurile în care ne vom referi la personaje care au existat în mod real, o vom face mai ales pentru capacitatea lor de a sintetiza într‑un singur individ această imagine mai generală. În funcţie de momente, această figură poate fi întruchipată de bărbaţi, dar și de femei, de indivizi, dar și de grupuri. Ce ne interesează este un principiu psihic pe care, pentru simplitate, vom continua să‑l numim „tată“, fără alte atribute. Cercetarea noastră despre tată va porni de la cele mai îndepărtate origini pe care le putem depista. Diferite texte foarte bune s‑au ocupat deja de istoria tatălui; dar nu de evoluţia psihologică a lui de‑a lungul epocilor. Prin psihologie înţelegem, în definitiv, domeniul de care se ocupă psihanalistul: nu atât convingerile și codurile tatălui, care se află deja sub privirile noastre, cât imaginile și modelele sale mai profunde, adesea inconștiente sau uitate, dar încă influente și surprinzător de actuale. Această intenţie oferă cărţii o structură particulară. Nu vom urmări istoria tatălui secol după secol, ci ne vom concentra pe transformările lui decisive din punct de vedere psihologic. Preistoria tatălui. Apoi Grecia, Roma, apariţia creștinismului, revoluţia franceză și revoluţia Samuels (1993, 1995).
7
Luigi Zoja
25