aceste mecanisme sau „organe mentale“ ajutând strămoşii noştri să supravieţuiască şi să îşi transmită genele mai departe. Psihologia evoluţionistă oferă în momentul de faţă posibilitatea de a unifica domenii disparate din ştiinţele minţii într‑un tot unitar, dând astfel posibilitatea unei abordări integrative care ia în considerare atât cauzele proximale ale comportamentelor umane, cât şi pe cele distale. Deşi domeniul psihologiei evoluţioniste este încă tânăr (pentru o prezentare mai amplă vezi şi Cosmides & Tooby, 1997), multe din cercetările recente sprijină predicţiile derivate din teoria evoluţiei. Studii numeroase în această disciplină au documentat diferenţe de gen în preferinţele sexuale, în strategiile reproductive sau comportamentele parentale (Buss, 2011).
11
3. Psihopatologia evoluţionistă Psihopatologia evoluţionistă reprezintă un domeniu interdisciplinar, aflat la confluenţa dintre psihologia evoluţionistă şi psihiatrie, care examinează simptomele mentale din perspectiva posibilelor avantaje adaptative pe care acestea le‑ar avea în anumite contexte. În mod tradiţional, în psihiatrie se examinează în genere cauzele proximale (de ex., evenimente de viaţă, relaţia cu ceilalţi, gânduri iraţionale) ale bolii mentale. Psihopatologia evoluţionistă îmbogăţeşte însă aceste explicaţii cu prezentarea posibilelor cauze distale ale aceloraşi boli, unii autori argumentând — aşa cum vom prezenta pe larg în restul acestei cărţi — că anumite simptome mentale ar trebui înţelese nu drept patologii, ci funcţii cu rol în supravieţuire (Nesse, 1984). Spre exemplu, unul din multele argumente care susţin cauzele evoluţioniste ale psihopatologiei este faptul că în
Psihopatologie evoluţionistă § Introducere