Hotul de oglinzi

Page 1

COLECŢIE COORDONATĂ DE

Magdalena Mărculescu

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 1

2/22/2017 8:53:12 PM


hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 2

2/22/2017 8:53:12 PM


Martin Seay

Hoţul de oglinzi Traducere din engleză și note de Andrei Doșa

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 3

2/22/2017 8:53:12 PM


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Mihaela Ionescu Coperta colecţiei: Faber Studio Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © Christopher Pavloff / EyeEm Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Gabriela Chircea Corectură: Ana Maria Tamaș Mădălina Geambașu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SEAY, MARTIN Hoţul de oglinzi / Martin Seay; trad.: Andrei Doșa. - București: Editura Trei, 2017 ISBN 978-606-719-936-9 I. Doșa, Andrei (trad.) 821.111(73)-31=135.1 Titlul original: The Mirror Thief Autor: Martin Seay Copyright © 2016 by Martin Seay Publicat pentru prima dată în Statele Unite de Melville House Publishing Copyright © Editura Trei, 2017 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN: 978-606-719-936-9

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 4

2/22/2017 8:53:12 PM


Pentru Kathleen Rooney și în memoria lui Joe F. Boydstun

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 5

2/22/2017 8:53:12 PM


hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 6

2/22/2017 8:53:12 PM


— Ți s‑a întâmplat vreodată să vezi un oraș care se asea‑ mănă cu acesta? îl întrebă Kubilai pe Marco Polo, iţindu‑și mâna plină de giuvaiericale dintre faldurile baldachinului de mătase de pe corabia imperială, ca s‑arate podurile care se arcuiesc peste canale, palatele princiare ale căror praguri de marmură intră în apă, forfota de ambarcaţiuni ușoare care fac zigzaguri împinse de vâsle lungi, plutele care des‑ carcă coșuri cu zarzavat în pieţe, grădinile de pe insulele care strălucesc verzui în cenușiul lagunei. […] — Nu, sire, răspunse Marco, niciodată nu mi‑aș fi închi‑ puit că poate să existe un asemenea oraș.1 — ITALO CALVINO, Orașele invizibile

1

Italo Calvino, Orașele invizibile, traducere din limba italiană de Oana Boșca Mălin, Editura Allfa, București, 2011, p. 77. 7

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 7

2/22/2017 8:53:12 PM


hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 8

2/22/2017 8:53:13 PM


1 Ascultă. Asta e ceea ce vezi: O fereastră batantă înaltă. Draperii lungi până‑n podea din brocart verde, despărţite de‑a lungul galeriei. Penumbra gri, infiltrându‑se. Voaluri cu ciucuri, dantelă dedesubt. Geamul tremură în vânt, iar perdelele sunt îm‑ pinse în cameră. Scaune. Birou. Comodă. Garderobă. Clădirile astea vechi — niciodată nu dispun de dulapuri. Pereţi văruiţi. Parchet lustruit cu ceară, prea lunecos pentru șosete. Nop‑ tiere, veioze cu canaf. Telefon alb. Lustră de prost‑gust, din sticlă: petale acvamarin, becuri mate de patruzeci de waţi. Căcat hotelier. Genul de căcaturi folosite mereu prin hoteluri. Indiferent de loc. Patul, desigur. Demn de o regină. Cu baldachin. Perne dichisite, stivuite într‑un colţ ca un tort de nuntă. Cearșafuri de olandă. Toate cuverturile de care proprieta‑ rul n‑are nevoie. Coperte, per favore! Più coperte! Dar nu se face niciodată cald. Coperta. Însumează. Două sute nouăzeci și nouă: a destitui. Sau douăzeci: a respira, a ascunde, a șterge mur‑ dăria. O maladie. O boală a inimii. În ebraică, : adică o sută douăzeci și patru, care poate să însemne o torţă sau o lampă. Abandonare. Ignorare. O amânare, poate. Pentru cât timp? 9

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 9

2/22/2017 8:53:13 PM


Martin Seay

Haine întinse pe măsuţă: pantaloni gri, șosete negre, cămașă oxford albastră. Pălărie. Portofel. Câteva monede ciudate. Pe podea, adidașii tăi noi și valiza ta. Sprijinit în colţ, bastonul tău cu mâner de argint. Încă un minut și te vei ridica în capul oaselor. Ri‑ dică‑te. Du‑te la fereastră. Păstrează‑ţi echilibrul pentru o privire lungă aruncată peste acoperișuri: de o parte în curgerea ei subțire Calle dei Botteri, de cealaltă Calle dei Morti, golind piaţeta liniștită. Vei sta acolo și vei privi. Cum faci întotdeauna. În acest oraș nimeni n‑ar trebui să te cunoască. Cu toate că în imaginaţie te‑ai plimbat pe străzile lui de un milion de ori, ești un străin aici, un turist. E unul din mo‑ tivele principale pentru care ai venit. Dar acolo, jos, cineva te cunoaște și se îndreaptă spre tine: un gândac care ţi se urcă pe cracul pantalonului, făcând dificilă concentrarea. Vrei să‑l depistezi înainte să apară la ușa ta, să treci mul‑ ţimea răzleaţă a postului mare prin ciur ca să‑i identifici trăsăturile. Capul tuns periuţă. Pas cadenţat. Constituţie atletică. Care sare în ochi destul de ușor. Du‑te la fereastră și așteaptă. Dar nu chiar acum. Poate mai târziu. Nu te simţi prea bine acum. Nu e durere, doar o ciudată senzaţie apăsă‑ toare. Cuverturile puse una peste alta se ridică și se lasă. Pe peretele de deasupra tăbliei patului — e cu susul în jos din unghiul ăsta, nu se vede prea bine —, un tablou înrămat. O acuarelă tulbure. Bărci șubrede. Un cer mâzgă‑ lit. San Giorgio Maggiore în fundal. Vedere dinspre Riva degli Schiavoni, probabil. J.M.W. TURNER: litere negre pe marginea albă. Un tip care n‑a știut când să renunţe. Se pare că a încercat să le șteargă cu o periuţă de dinţi umedă. Turner. Asta înseamnă cinci sute cinci. Recipiente din care se bea. A se declara pervers. 10 fiction connection

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 10

2/22/2017 8:53:13 PM


Hoţul de oglinzi

Încă o rafală: canaturile zăngăne. Trei zile friguroase la sfârșit de anotimp. La reflux, canalele sunt stoarse, gon‑ dolele se‑nţepenesc în noroi. Orașul e înmuiat în sare și apă. Ieri ai fi putut să te plimbi până la Murano, pornind de la Fondamenta Nuove. Imaginează‑ţi: să te târăști prin noroi, pe sub pietrele albe de la San Michele. Doamne, ce miros! Viermi alunecoși și cochilii de melci. Nămol negru între degetele de la picioare. Clopotniţa grasă de cărămidă San Cassiano prin fereastra înclinată, întunecată pe fundalul norilor gri și umezi. Sub el, apartamente gata să se năruie: stucaturi vopsite descuamându‑se de pe cărămizile roșii. Porum‑ bei uguie sub cornișă; căcatul palid a lipit pene cu puf de pervaz. Pescărușii planează asemenea zmeielor, rotindu‑și capetele micuţe. Atât de albi, încât par decupaţi din alt cer. Ce‑a fost cândva locul ăsta? Fiecare spaţiu de aici a fost ceva. Pe peretele opus ferestrei se află oglinda. Mare, într‑un cadru de lemn masiv. N‑are nimic special. Mai mult decât adecvat nevoilor tale. În mod ciudat, de la ea s‑a declanșat totul. Cum arată o oglindă? Ce culoare are? Cine se uită vreodată cu adevărat la una — și cum ai putea să te uiţi tu, în orice caz? Știi când se află acolo, evident. Dar o vezi vreodată cu adevărat? Într‑un fel, e ca Dumnezeu. Dar așa e oglinda, desigur. Un loc comun invizibil. Mașinării care șterg ceea ce ai văzut. În linii mari, cam asta ai vrut de la bun început: să vezi oglinda. Doar atât. Nu ai pretins mare lucru. Nu‑i așa? Clopotele, din nou. O biserică începe întotdeauna când o alta aproape a terminat deja, așa că e greu să ţii so‑ coteala. Destul de târziu, oricum. Probabil că fetele de la Bi‑ bliotecă sunt îngrijorate. Se întreabă unde ești. Se întreabă 11

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 11

2/22/2017 8:53:13 PM


Martin Seay

dacă astăzi e ziua cu pricina. Ei bine, domnișoarelor, poate că este. În spatele ferestrei, comoda. Apoi te îmbraci. Înfuleci ceva. Telefonul, poate. Câteva apeluri. Acum în Vegas e noapte. Pe Coasta de Est încă n‑a răsărit soarele. Mai așteaptă un pic. Nu e nicio grabă. Ai timp să clarifici lucru‑ rile. Mai ai câteva mâini bune la jocul de cărți. Indiferent ce gândește prietenul tău de afară: soldăţelul singuratic care‑ţi adulmecă urma pe străzile înguste, care a muncit din greu și a călătorit atât de departe doar ca să te omoare. Ai suficient timp la dispoziţie să te ocupi de el și de tot restul. Să te duci la fereastră. Să te uiţi. Între timp, gândește‑te, de ce n‑o faci? Pune totul laolaltă, să stea cât de cât. Închide ochii. Ascultă. Vechile voci. Există o șmecherie pentru asta, la fel ca pentru orice altceva. Nici‑ odată nu e prea târziu să înveţi. Adu‑ţi aminte tot ce poţi. Imaginează‑ţi restul. Îţi dorești al naibii de mult să fi adus nenorocita de carte.

12 fiction connection

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 12

2/22/2017 8:53:13 PM


SOLVTIO

13 martie 2003 Toate orașele sunt geologice; nu poţi să faci nici trei pași fără să întâlnești fantome purtând întregul prestigiu al legendelor lor. Ne mișcăm într‑un peisaj închis ale cărui marcaje ne atrag în mod constant spre trecut. Anumite unghiuri schimbătoare, anumite perspective în retragere ne permit să ghicim conceptele originale ale spaţiului, viziunea însă rămâne fragmentară. Căutarea trebuie să se desfășoare pe terenul basmelor și al scrierilor suprarealiste: castele, ziduri nesfârșite, băruleţe date uitării, cavernele mamuţilor, oglinzile cazinourilor. — IVAN CHTCHEGLOV, „Formulaire pour un urbanisme nouveau“

13

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 13

2/22/2017 8:53:13 PM


hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 14

2/22/2017 8:53:13 PM


2 Un pic mai sus pe Strip, piraţii își fac din nou treaba: din tunurile lor se aud ultimele bubuituri, în timp ce ta‑ xiul oprește lângă bordură, iar el traversează podul Rialto, acompaniat de aplauzele din depărtare. Un iz de sulf în aerul răvășit dă o tentă infernală brizei începutului de seară. Își încreţește nasul, se luptă cu nevoia de a scuipa. Imaginează‑ţi‑l acolo, pe trotuarul rulant: scund și cu umerii laţi, piele de culoare închisă și pistrui negri, în jur de patruzeci de ani. Poartă ochelari de soare wrapa‑ round, blugi noi, un sacou sport din piele și un tricou de culoarea gresiei. O șapcă Redskins îi împodobește capul proaspăt ras, cozorocul îi acoperă fruntea. Picioarele lui se mișcă de‑a curmezișul suprafeţei zimţate a trotuarului, făcându‑și loc printre turiștii care se opresc să facă fotogra‑ fii, se îngrămădesc în faţa peroanelor. Dedesubt, undeva în afara razei vizuale, un gondolier cântă cu o voce înaltă și clară — o mia patria si bella e perduta — în timp ce‑și întoarce barca. O adiere vine dinspre vest, iar cântecul se stinge ca o transmisiune cu semnal slab. Bărbatul — numele său e Curtis — intră în hotel pe sub arcurile în ogivă ale porticului, apoi trece printre au‑ tomate până la lifturi. O rafală de aer parfumat, dinspre aparatul de aer condiţionat, îi face pielea de găină pe ceafa asudată. Observă mesele de blackjack pe măsură ce trece 15

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 15

2/22/2017 8:53:13 PM


Martin Seay

printre ele, studiind fiecare jucător în parte. E tensionat, irascibil, se teme că îi scapă ceva. Lovește butonul pentru etajul 29 și începe să urce. Pentru un moment, e singur. Reflexia lui schimbătoare pe ușile suflate‑n aramă. Își schimbă ochelarii cu unii de protecţie cu rama neagră, pescuiește cardul dintr‑un bu‑ zunar interior. Apartamentul său e echipat cu două televizoare și trei telefoane, un pat dublu cu baldachin, ferestre largi cu dra‑ perii dau înspre partea sudică a Strip‑ului. Un tablou întu‑ necat și enigmatic — pe plăcuţa de alamă de pe ramă scrie J.M.W. TURNER — atârnă deasupra canapelei extensibile, în camera de zi, aflată cu o treaptă mai jos. La cincizeci și cinci de metri pătraţi, aceasta e camera cea mai mică din oferta hotelului. Lui Curtis nu‑i place să se gândească la cât îl costă pe Damon să‑l ţină aici, dar Damon n‑ar avea de obiectat; amândoi știu că se află în locul potrivit. Verifică telefonul și faxul, dar n‑a primit nimic. Scoate din buzunarul gecii noua cutie cu gloanţe hollow‑point rapide și le pune în micul seif din șifonier, apoi își așază revolverul cu ţeavă scurtă deasupra. Se întunecă: orașul dispare din ferestre, înlocuit de imaginea inversată a came‑ rei. Curtis aprinde luminile din tavan, se uită la priveliște: Harrah’s și Mirage pe Strip, clopotniţa și canalul turcoaz de‑ desubt. O amintire de acum trei ani: Stanley sprijinindu‑se de balustradă deasupra gondolelor ancorate. Pe capul lui osos, șapcă din tweed cu cozoroc. Agitând aerul cu mâinile mici și ciolănoase. Luna nouă abia răsărită dinspre vest, un cerc decolorat pe fond negru. Stanley recitând un poem: Arzi, hoţ al imaginilor, pe marea amnezică! Ceva de genul ăsta. Înainte să apuce să fixeze imaginea, aceasta dispare. Luminile se aprind peste tot în oraș, tremurând în căldura care crește. Raza albastru cu alb a Luxorului e abia 16 fiction connection

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 16

2/22/2017 8:53:13 PM


Hoţul de oglinzi

vizibilă în depărtare, o dâră pe cerul indigo. Curtis e cu gândul acasă, se întreabă dacă ar trebui să sune, dar în Philadelphia e cu trei ore mai târziu: Danielle doarme deja. În loc de asta, se dezbracă, rămânând doar în boxeri, își împăturește hainele, încearcă să găsească ceva sexy pe televizorul cu ecran lat, dar se pare că tot ce reușește să găsească sunt graficele făcute pe calculator ale rachetelor de croazieră și hărţi 3D ale Golfului din diferite unghiuri. După o vreme, pune jos telecomanda și face flotări și ab‑ domene pe dușumeaua acoperită de covor, în timp ce pre‑ zentatorii bâzâie deasupra lui, speculând înfocaţi despre războiul care va veni, imaginea lor spasmodică îngheţând din când în când, descompunându‑se în mozaicuri digi‑ tale plate. Când e gata, Curtis pune televizorul pe mute și des‑ chide din nou seiful. Verigheta lui e acolo, chiar lângă cutia cu muniţie, iar el și‑o pune pe deget, o scoate, o pune în gură și o suge, lovind‑o de interiorul dinţilor. Scoate mi‑ cul revolver din toc, scoate gloanţele și verifică butoiașul și trage la rece spre televizorul pâlpâitor, de o sută de ori cu mâna dreaptă, de optzeci de ori cu stânga, până când își simte antebraţele arzând și degetele arătătoare jupuite, crăpate. E o armă nouă; n‑o cunoaște atât de bine pe cât ar trebui. Stomacul i se strânge cu un bolborosit, deranjat încă de zborul lung și de nenumăratele ore nedormite de di‑ nainte. Închide verigheta și pistolul și se îndreaptă spre încăperea principală placată cu marmură, unde se așază pe comodă și pescuiește prin trusa de bărbierit căutând ghilotina pentru unghii. Mâinile îi miros a lubrifiant pen‑ tru arme și sunt crăpate din cauza aerului uscat și, pentru prima oară astăzi, Curtis își amintește, își amintește cu adevărat cum a fost în deșert. 17

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 17

2/22/2017 8:53:13 PM


Martin Seay

3 Mai târziu, în decursul acelei seri, întorcându‑se de la cină, Curtis o vede pe prietena lui Stanley la o masă de blackjack de la parter. Se oprește timp de o secundă, clipind surprins, apoi începe să orbiteze încet, în sensul acelor de ceasornic, pe etajul jocurilor de noroc, ținând‑o în vizor cu ochiul drept, în vederea periferică. Luând pe parcurs o bere de ghimbir ca să‑și ocupe mâinile cu ceva. Ea se uită în jur, dar nu la el. După două sute optzeci de grade se parchează în fața unui video‑automat de poker, desface un fișic de monede de un sfert de dolar, își umezește buzele, din pa‑ harul de plastic transparent. Își făcuse griji în legătură cu recunoașterea ei — nu are o fotografie după care să se ghideze și a văzut‑o o singură dată, aproape cu doi ani înainte, la nunta tatălui său —, dar acum e surprins să descopere că a recunoscut‑o imediat. Arată încă asemenea unei studente, cu toate că se apropie probabil de treizeci. Lui Curtis îi aduce aminte de unii dintre tinerii albi care obișnuiau să vină cu metroul din College Park ca să asculte trupa tatălui său în Adams‑Morgan sau pe U Street. Cool, deșteaptă, ușor precaută. Care a devenit mai dură după ce a încasat câteva lovituri — provocate de decizii proaste, nu de circumstanțe sau de ghinion. Subțire. Păr brunet, ondulat. Ochi mari, depărtați. Ar trebui să fie frumoasă, dar nu e. O idee eronată a frumuseții. Schițată frumos de către cineva care n‑a văzut‑o niciodată, lucrând pe baza unei descrieri verbale. Curtis o privește timp de aproape o oră: ochii ei schim‑ bători, oamenii care se perindă în spatele ei. Așteptând ca 18 fiction connection

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 18

2/22/2017 8:53:13 PM


Hoţul de oglinzi

ea să plece sau ca Stanley să se materializeze din mulțime. Stanley nu apare, iar ea rămâne pe loc. E clar că își numără cărțile, dar nu pare să urmărească un scor mare; pariurile ei nu se schimbă prea mult pe măsură ce calculele se modi‑ fică. Pare distrată, de parcă n‑ar urmări altceva decât să‑și omoare timpul. Mașina îi împarte lui Curtis trei dame, iar el renunță la una, temându‑se de un câștig mare care ar atrage atenția asu‑ pra lui. Fata joacă așa cum joacă el. Oare știe că e urmărită? Apoi, din dreapta, un bărbat în vârstă în sacou sport, zvelt și bine legat, trece în grabă pe lângă peretele despărțitor cu model, de culoarea castanei. Nu e Stanley — e prea stângaci, prea nervos —, dar fata se oprește în mijlo‑ cul partidei, ochii i se dilată. Îl urmărește pe bătrân pentru o clipă, cu fruntea ridată, apoi alunecă pe scaun. Crupierul îi spune ceva ca s‑o facă să se concentreze la joc, iar ea îi aruncă o privire. Totul nu durează mai mult de o clipă. Dar de‑acum Curtis știe: va fi în stare s‑o găsească aici ori de câte ori va avea nevoie. Și ea îl caută tot pe Stanley. Aruncă ultimele monede și se îndreaptă înapoi spre camera lui. Îl așteaptă un mesaj trimis prin fax: o caricatură desenată sub antetul IMPRESIONANT! al unui hotel, repre‑ zentând un bărbat musculos cu pielea închisă la culoare, so‑ domizând un tip mai în vârstă cu trăsături semitice exage‑ rate. Caricatura lui Curtis are o expresie fioroasă, hotărâtă; fața și brațele sunt umbrite puternic de hașuri diagonale. Lacrimi în formă de virgulă țâșnesc din ochii strânși ai lui Stanley, care e panicat. De‑a curmezișul părții de sus a pagi‑ nii, Damon a scris cu litere mari de tipar, PRINDE‑L!!! Iar la capătul de jos al paginii, AȘEA TE VREAU!!!!! Curtis mototolește hârtia și o aruncă la gunoi. Apoi o pescuiește, o rupe în bucăți mici, le aruncă în toaletă și trage apa. 19

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 19

2/22/2017 8:53:13 PM


Martin Seay

4 În timpul nopții plouă. Curtis se trezește în mijlocul unor fulgere care se reflectă în ușa de la baie, se întoarce pe o parte să vadă mai bine și adoarme la loc imediat. Își aduce aminte că a auzit picături lovindu‑se de geam, dar dimineața nu mai e nimic, nici urmă de umezeală. A format deja numărul înainte să‑i treacă prin minte să se uite la ceas — e vineri, aproape ora prânzului acum în Washington — în orice caz, Mawiyah răspunde. Curtis! spune ea, în vocea ei simțindu‑se un zâmbet larg. As‑Sa‑ laam‑Alaikum, frățioare! Nu ți‑am recunoscut numărul pe dispozitivul de identificare a apelurilor. Ți‑ai schimbat telefonul? Da, spune Curtis. Sigur că da. Tocmai mi‑am amintit ce zi e azi. Sunt surprins să te găsesc acasă. Mă gândeam că deja ești în drum spre templu. Ei bine, în dimineața asta suntem puțin în întârziere. Și, lăudat fie Domnul că așa s‑a întâmplat, altfel am fi ratat apelul! Cum ești? Sunt bine. Dar n‑aș vrea să te rețin prea mult. Speram că voi putea vorbi cu tata. E pe‑acolo? Curtis aude o bufnitură ușoară când Mawiyah pune receptorul jos. Vocea ei de pasăre de noapte se îndepărtează, devenind abstractă, pe măsură ce se deplasează prin casă. În timp ce așteaptă, Curtis e asaltat de câteva amintiri care se succed rapid. Prima, fotografia ei, agățată în fața librăriei din Dunbar: cu șase ani înaintea lui, rămânând totuși o prezență legendară acolo. Trecea pe lângă ea de patru ori pe săptămână în drum spre terenul de joc și spre o altă înfrângere usturătoare a liniei defensive. A doua, la ani distanță: ea cântând „Let’s get lost“ într‑un mic club de pe 20 fiction connection

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 20

2/22/2017 8:53:13 PM


Hoţul de oglinzi

18th Street, cu ochii închiși în lumina albastră. Tatăl lui în spatele ei, în umbră, aplecat deasupra chitarei bas. Proaspăt ieșit din închisoare, luptându‑se încă cu dependența. Pe atunci ea era Nora Brawley; tatăl lui încă mai era Donald Stone. Curtis a venit direct de la aeroport, era în permisie de la Subic, suferind din cauza decalajului de fus orar, epui‑ zat, purtând încă uniforma. Își aduce aminte de condensul unei sticle de bere sub degetele lui și de felul în care totul părea să se răstoarne. Stanley se afla și el acolo pe undeva. Invizibil. Vocea lui, un fir subţire în întuneric. Curtis aude pașii grei ai tatălui său, telegrafiaţi prin podea, masă, telefon. Micuţule! Salut, tată. Foarte înţelept din partea ta să suni când știi că nu pot vorbi prea mult. Dă‑mi voie să te sun de pe mobil. Nu, e în regulă, tată. Vreau doar să‑ţi cer o mică fa‑ voare. Încerc să iau legătura cu Stanley. Curtis simte cum se naște o bulă de tăcere între ei. Stanley?, spune tatăl său. Stanley Glass? Da, tată. Stanley Glass. Trebuie să‑l găsesc. Ai cumva numărul lui de telefon sau... De ce naiba vrei să vorbești cu Stanley Glass, micuţule? Eu... încerc doar să ajut pe cineva, tăticule. Îl caută un prieten de‑al meu. E vorba de tipul de care ţi‑am vorbit, cel care îmi va face rost de slujba aia la Point. Unde? Parcă spuneai că o să lucrezi pentru... La Spectacular. Așa e. E același lucru, tată. Toţi cei care lucrează acolo îi spun Point, pentru că... Așa, și ce vrea prietenul tău de la Stanley Glass? Și a auzit vreodată de linia telefonică 411? Stanley e trecut în Paginile Albe din Philadelphia. N‑are decât să... Cred că Stanley nu mai e în Philly, tată. Sau în Atlan‑ tic City. Cred că e pe‑aici. 21

hotul de oglinzi_22 februarie 2017_BT.indd 21

2/22/2017 8:53:13 PM