24
memoriei. Aceeași metodă analitică și de interpretare personală o regăsim de°a lungul întregului capitol dedicat memoriei. Această incursiune devine captivantă și îi oferă cititorului satisfacția intelectuală a descoperirii tainelor memoriei în profunzimile ei. La fel ca și la gândire, se pune în discuție rolul motivației, afectivității și atitudinilor. Performanțele mnezice sunt foarte sensibile la factori de acest gen și autorul face trimitere inclusiv la contribuția lui Freud privitoare la blocajele inconștiente, la mecanismele de apărare ale eului. Sunt trecute în revistă diferitele modalități de abordare a rolului motivației, performanței, în crederii în forțele proprii asupra memoriei. În analiza proceselor de recunoaștere și reproducere sunt invocate cercetările moderne privitoare la schemele perceptive, memoria constructivă, modificările reconstructive ale memoriei sau tendința spre o anumită configurare obiectuală. În acest sens se insistă asupra facturii intelectuale a memoriei umane, care se vădește cel mai bine în procesul de reproducere. Se consideră că reproducerea mnezică poate fi înțeleasă ca o gândire reproductivă. Analiza fenomenului de reminiscență și uitare pornește de la relativa necesitate a uitării, deși trebuie să recunoaștem că ne aflăm în fața unei probleme încă nerezolvate. Aici este necesar să subliniem rolul selectivității în recepția și procesarea informației, încă de la nivel senzorial, trecând prin cel perceptiv, apoi logic°intelectual, motivațional°afectiv, atitudinal°contextual. Autorul recu noaște, în ultimă instanță, că în privința uitării rămân neexplicate foarte multe aspecte care țin de implicarea unor trăiri afective sau a inconștientului. Imaginația constituie pentru profesorul Neveanu un subiect de mare interes și atracție, pornind de la preocupările sale majore în domeniul creativității. Se urmărește cu atenție evoluția concepțiilor asupra imaginației, pornind de la ignorarea acesteia și mergând până la supralicitarea rolului ei. În calitatea sa de fin cunoscător al filosofiei și psihologiei franceze, autorul ne aduce variate argumente pe care acestea le aduc în favoarea existenței unui proces autonom al imaginației. La fel ca și la reprezentare, ni se sugerează faptul că imaginația constituie un punct major de intersecție între cogniție și procesele afectiv°moti vaționale. În vederea argumentării acestei viziuni, autorul ne propune un set de interacțiuni, relații semnificative care contribuie la definirea imaginației: me morie și imaginație, gândire și imaginație, afectivitate și imaginație, personalitate și imaginație. Se insistă cu precădere asupra funcției transformative a imaginației, ceea ce o distinge net de reprezentare, gândire sau memorie. Se acordă un spațiu mai larg analizei relației dintre gândire și imaginație; pe această cale se dorește identificarea poziției imaginației în rândul proceselor cognitive. Apoi analiza rolului motivației în imaginație, precum și, mai ales, implicațiile inconștien tului vin să aducă sugestii noi asupra poziției aparte a imaginației în sistemul psihic uman. Cu alte cuvinte, se insistă asupra explicitării procesului imaginativ printr°o analiză de tip interacționist. Desigur, acest mod de abordare poate să ridice serioase semne de întrebare asupra autonomiei procesului imaginativ. Nu este de mirare că tocmai psihologia clasică franceză, care a promovat ima ginația, ajunge astăzi să o scoată efectiv din rândul proceselor psihice autonome.
Paul Popescu-Neveanu