Iluzia iubirii preview by Editura TREI

ColecĹŁie coordonatÄ&#x192; de Simona Reghintovschi

David P. Celani

Iluzia iubirii De ce se întoarce femeia maltratată la agresorul său

Traducere din engleză de Adriana Daniela Bâlbă

Editori: SILVIU DRAGOMIR VASILE DEM. ZAMFIRESCU Director editorial: MAGDALENA MĂRCULESCU Redactor: VICTOR POPESCU Coperta: FABER STUDIO Director producţie: CRISTIAN CLAUDIU COBAN Dtp: GABRIELA CHIRCEA Corectură: LORINA CHIŢAN ELENA BIŢU Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CELANI, DAVID P. Iluzia iubirii / David P. Celani, Adriana-Daniela Bâlbă. - Bucureşti: Editura Trei, 2014 ISBN 978-973-707-915-2 I. Bâlbă, Adriana-Daniela 159.9

Titlul original: The Illusion of Love. Why the Battered Woman Returns to Her Abuser Autor: David P. Celani Copyright © 1994 Columbia University Press Copyright © Editura Trei, 2014 pentru prezenta ediţie C.P. 27-0490, Bucureşti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN: 978-973-707-915-2

Pentru Veronica Ĺ&#x;i ĂŽn memoria mamei mele

Este aproape imposibil de înţeles mediul sărac în iubire în care trăiesc majoritatea oamenilor, bărbaţi sau femei: tânjind după iubire, fiind incapabili să o ofere sau să o primească, fiind incapabili să o păstreze atunci când o întâlnesc, neştiind cum să se poarte cu ea, lipsindu‑le modestia sau însăşi dragostea care ar putea să îi înveţe cum să iubească: vorbim despre cel mai dureros lucru din viaţa unei fiinţe umane şi, de vreme ce iubirea nu este decât o plăsmuire a fiinţei omeneşti, probabil este cel mai important exemplu dintre toate despre cum imaginaţia se dezvoltă neîncetat dincolo de făptura în care sălăşluieşte… Atunci când nutrim o iubire imaginară, suntem condamnaţi la eternă dezamăgire; mie aşa mi se pare. Katherine Anne Porter, Orfeu în Purgatoriu

Cuprins 9

Prefaţă

Mulţumiri

Introducere

Capitolul 1. Trei modele psihologice ale funcţionării umane

Capitolul 2. Cele trei procese fundamentale ale Eului care conduc la maturitatea psihică

105

Capitolul 3. Tulburările de personalitate, privite din exterior

162

Capitolul 4. Cele două apărări ale femeii maltratate: apărarea morală împotriva obiectelor rele şi apărarea prin clivaj

207

Capitolul 5. Procesul ciclic al molestării şi întoarcerea victimei la cel care o abuzează

268

Capitolul 6. O abordare din perspectiva relaţiilor de obiect a psihoterapiei femeii bătute

313

Bibliografie

Iluzia iubirii § Cuprins

Prefaţă

Am făcut cunoştinţă cu relaţiile umane autodistructive încă din perioada primilor mei ani de practică terapeutică. Zi de zi ascultam diverşi pacienţi descriindu‑mi umilirea, respingerea şi critica la care erau supuşi de către membrii familiei pe care îi iubeau. Era dureros de limpede pentru mine că majoritatea pro‑ blemelor întâmpinate de pacienţii mei aveau la bază faptul că aveau nevoie de rudele lor apropiate şi arătau loialitate pentru aceste rude de care erau respinşi în repetate rânduri. Alţi pacienţi sufereau din aceleaşi cauze, dar într‑o etapă diferită a vieţii: erau ataşaţi de partenerii adulţi, adesea soţi sau soţii, care îi înjoseau, îi exploatau sau îi criticau. Pur şi simplu nu puteam înţelege de ce pacienţii aparent normali nu renunţau la aceste relaţii negati‑ ve şi autodistructive. Când, în sfârşit, i‑am întrebat, fără mena‑ jamente, pe aceşti pacienţi de ce refuză să renunţe la membrii familiei sau la parteneri şi le‑am sugerat să dezvolte relaţii noi în afara situaţiei distructive curente, m‑am lovit de cele mai multe ori de furie şi de neîncredere. Aceşti pacienţi îmi spuneau pe un ton moralizator că „sângele apă nu se face“ şi că „familia“ înseamnă un angajament „pentru totdeauna“, indiferent de cât

Iluzia iubirii § Prefaţă

de rău va fi tratat un membru al acestei familii. Cu siguranţă, am atins un subiect sensibil. Dependenţa de familie a pacienţi‑ lor mei era atât de puternică, încât ataşamentul distructiv trebui se să fie raţionalizat şi apărat cu o fervoare aproape religioasă. Aceasta dovedea că ei nu puteau să piardă o relaţie fără a intra în starea de colaps psihic, în ciuda faptului că numeroase familii se comportau într‑o manieră profund nesănătoasă şi distructivă. Câţiva ani mai târziu, am început activitatea dificilă de tratare a femeilor bătute, alături de ceilalţi pacienţi ai mei. Observasem deja că majoritatea pacientelor mele fuseseră abuzate fizic de mai multe ori în decursul vieţii. Am descoperit că femeile bătute aveau poveşti de viaţă asemănătoare şi că nu erau diferite, din punct de vedere psihic, de alţi pacienţi ai mei dacă luăm în con‑ siderare atracţia şi dependenţa de partenerii care le resping — cu excepţia faptului că ele erau agresate fizic. Din nou, îmi era greu să înţeleg de ce aceste femei aparent normale s‑ar întoarce la bărbaţii care le agresează. Spre marea mea surprindere, pacientele mele bătute, deznă‑ dăjduite şi în căutare de ajutor erau neîncrezătoare în încercă‑ rile mele sincere de a le sprijini. În schimb, ele aveau încredere deplină în agresorii lor şi erau uşor de păcălit de către aceş‑ tia. Aceste paciente păreau să aibă un radar interpersonal bine reglat care putea căuta şi detecta singurul agresor posibil din‑ tr‑o încăpere plină cu bărbaţi sănătoşi. Din nou, eram nepre‑ gătit pentru ceea ce observam; nu aveam nicio explicaţie pen‑ tru aceste situaţii, de vreme ce în pregătirea mea academică în domeniul psihologiei fusese ignorată aproape complet tema privind ataşamentul inconştient faţă de partenerii abuzivi. În schimb, psihologia de popularizare părea că are un nou răspuns pentru femeile abuzate fizic şi emoţional care erau incapabile

DAVID P. CELANI

să îşi părăsească partenerii adulţi. Aceste relaţii erau descrise la nesfârşit în cărţile motivaţionale, cu o mulţime de termeni noi, inventaţi (dar neexplicaţi), aici fiind incluse denumirile de: „co‑dependenţă“, „încâlcire afectivă“, „dependenţă de iubire“ şi „ataşament traumatic“. Un moment important din cariera mea a fost marcat de des‑ coperirea, în 1983, a operei lui W.R.D. Fairbairn, un psihanalist scoţian care a descris efectele neglijării şi nesatisfacerii nevoi‑ lor de dependenţă asupra dezvoltării personalităţii copiilor. Am fost surprins să descopăr că lucrările sale despre structura şi dezvoltarea personalităţii, care au fost publicate între anii 1940 şi 1960, explicau exact de ce pacientele mele se întorceau din nou şi din nou la cei care le înjoseau şi le abuzau. Acurateţea şi forţa modelului lui Fairbairn izvorau direct din experienţa sa dobândită în timpul activităţii depuse în orfelinatele publice, unde a observat reacţiile explozive ale copiilor în momentul în care erau separaţi cu forţa de părinţii lor. Această separare nu era considerată ca având o implicaţie psihică puternică în anii 1940, atunci când psihiatria era influenţată de modelul freudian de dezvoltare umană. Marele avantaj al lui Fairbairn a fost că nu a permis ca formarea de psihanalist freudian să determine ocultarea a ceea ce a observat. Modelul său a fost construit cu grijă în jurul constatării că acei copii abuzaţi, neglijaţi şi aban‑ donaţi erau, în mod paradoxal, mai ataşaţi de părinţii lor decât copiii normali. Conform acestui model psihologic, evenimentele timpurii ale relaţiei dintre bebeluş şi persoana care îl îngrijeşte reprezentau piatra de temelie pentru dezvoltarea personalită‑ ţii copilului. Modelul de dezvoltare a personalităţii propus de Fairbairn descrie mecanismele interne importante pentru ataşa‑ mentul copilului şi devotamentul acestuia faţă de părinţii care,

Iluzia iubirii § Prefaţă

în realitate, l‑au maltratat şi l‑au neglijat. Această carte aplică principiile fundamentale ale lui Fairbairn referitoare la depen‑ denţa din copilărie de părinţii care îl resping pe cel mic la vâr‑ sta adultă, adică, într‑o formă extremă, la dependenţa femeii bătute de agresorul ei. Astfel, eu dezvolt aici teoria psihanaliti‑ că modernă aplicând‑o la scenariul abuzului domestic. Au trecut trei ani de când am început să scriu prezenta carte şi, în această perioadă scurtă, a început să se manifeste un inte‑ res enorm pentru scrierile lui Fairbairn. În octombrie 1996, a avut loc prima conferinţă din Statele Unite dedicată, în între‑ gime, activităţii acestui pionier al psihanalizei. În ultimii trei ani, au fost publicate cel puţin zece cărţi noi legate de Fairbairn, incluzând şi două volume cu selecţii din opera sa. Cum de s‑a întâmplat ca deodată o teorie a personalităţii din anul 1940 să devină atât de populară? Răspunsul, pe scurt, este că modelul de dezvoltare a personalităţii al lui Fairbairn s‑a vădit a fi mult mai precis decât modelul freudian existent. A trecut o perioa‑ dă destul de lungă până ce această realitate a fost acceptată din cauza rezistenţei multor psihologi de orientare psihanalitică şi a multor psihiatri care au rămas loiali ideilor freudiene. Mulţi din‑ tre aceştia pur şi simplu au refuzat să acorde atenţie operei lui Fairbairn, deoarece reprezenta o mare ameninţare pentru mode‑ lul freudian. Cele două modele se exclud reciproc: adică fiecare are dreptate, dar nu amândoi. Voi descrie principalele diferenţe dintre aceste modele în capitolul 1. Astfel, o parte a acestei cărţi descrie controversele dintre modelele explicative diferite, fiecare dintre acestea pretinzând că aduce lumină în dinamica şi mecanismele care determină femeile să rămână în relaţii care le pun viaţa în pericol. Această controversă este extrem de importantă. Teoriile concurente

DAVID P. CELANI

organizează în mod diferit percepţiile asupra cazurilor noastre, iar modelul cel mai acceptat devine fundamental pentru trata‑ ment, pentru eforturile depuse, pentru prevenţie şi, în final, pen‑ tru politicile de intervenţie socială. Am transformat Eul uman în punctul central al acestei cărţi, iar fiecare capitol urmăreşte aspectele diferite ale aces‑ tui influent construct psihologic. „Eul“ este un concept folosit pentru a descrie aspectele personalităţii umane ce conţin per‑ cepţiile şi opiniile noastre şi ale persoanelor din jurul nostru. Eul conţine, de asemenea, o serie de emoţii şi abilităţi cognitive care, în condiţii corespunzătoare de dezvoltare, se maturizea‑ ză pentru a forma ceea ce noi numim funcţionarea completă a personalităţii adulte. Capitolul 2 se concentrează asupra Eului uman din timpul copilăriei şi descrie diversele comportamen‑ te parentale care pot împiedica dezvoltarea funcţiilor mature ale Eului. Capitolul 3 descrie, din punctul de vedere al com‑ portamentului, efectele structurilor malformate şi imature ale Eului. Aceşti indivizi cu structuri ale Eului insuficient dezvolta‑ te sunt diagnosticaţi ca având tulburări de personalitate sau de caracter. Capitolul 4 se ocupă de două contribuţii majore ale lui Fairbairn. Este vorba despre conceptele de „apărare morală“ şi „apărare prin clivaj“, cele două mecanisme majore de apărare ce sunt folosite atât de adulţi, cât şi de copii pentru a rămâne ataşaţi de părinţii sau de partenerii frustranţi. Capitolul 5 pune în practică întregul material din capitolele anterioare pentru a analiza „teoria ciclică a violenţei“ elaborată de Lenore Walker. Această teorie constă într‑o descriere a celor trei etape reprezen‑ tative ale ciclului de molestare, aplicând principiile lui Fairbairn pentru a explica dinamica inconştientă din spatele fiecărui sta‑ diu. În final, în capitolul 6, înfăţişez programul terapeutic pentru

Iluzia iubirii § Prefaţă

femeile bătute, folosind un model conceput pentru întărirea structurii Eului victimei molestate. Acest model se concentrează asupra implicării inconştiente, involuntare, a victimei abuzate şi nu a fost aplicat până acum în cazul violenţei fizice. Analiza structurilor Eului în cazul celor doi participanţi din scenele de violenţă fizică oferă o înţelege‑ re mai complexă a cauzelor abuzului fizic decât reuşeşte teoria actuală. Această analiză descrie, de asemenea, tipurile de meca‑ nisme psihice şi de apărări dezvoltate numai în timpul copilă‑ riei, şi care reprezintă antecedentele tipice ale victimizării din perioada adultă. Realitatea tristă este că maltratarea (definită prin două sau mai multe incidente de abuz fizic) apare numai în cazul femeilor care au suferit de privaţiuni semnificative în copilărie. Femeia adultă care este în mod repetat victima abu‑ zului fizic este de fapt deprivată de două ori: o dată pentru că trăirile sale din copilărie nu i‑au permis să dezvolte o structură sănătoasă a Eului şi apoi pentru că aceasta o forţează să facă ale‑ geri proaste în privinţa partenerilor. Pentru acei cititori care caută vinovaţi, aceştia există din bel‑ şug, dar ei nu sunt victimele abuzului (şi, paradoxal, nici agreso‑ rii). De vină este acea cultură care valorizează copiii prea puţin (şi drepturile părinţilor prea mult) şi care permite orbeşte con‑ tinuarea maltratării şi deprivării copilului. Şi ne mai mirăm că victima, odinioară un copil, devine ori agresor, ori victimă a abuzului la vârsta adultă. Obiectivul meu este de a-i prezenta cititorului un model mai precis al scenariului maltratării, cu spe‑ ranţa de a încuraja implementarea unor forme mai bune de tra‑ tament şi a unor politici sociale mai clare care să se concentreze asupra prevenirii acestor tragedii umane.

DAVID P. CELANI

Mulţumiri

Realizarea acestei cărţi a fost susţinută de mulţi prieteni şi colegi. Mai întâi, îi acord cele mai calde mulţumiri profesorului Henry Grinberg care a folosit atât formarea sa în psihanaliză, cât şi priceperea sa ca editor pentru a verifica o mare parte a manus‑ crisului. De asemenea, îi adresez mulţumiri profesorului George W. Albee care a susţinut activitatea mea mulţi ani şi care a petre‑ cut multe ore citind numeroasele variante ale manuscrisului. Îi sunt, de asemenea, recunoscător profesorului Robert Barasch, care a folosit abilităţile sale, atât teoretice, cât şi editoriale pen‑ tru o mare parte a acestui manuscris. Îi mulţumesc şi lui Gioia Stevens, de la Columbia University Press, care a avut răbdare şi entuziasm pe parcursul proiectului. Şi, în final, îmi exprim apre‑ cierea faţă de soţia mea, Veronica, care m‑a susţinut şi încurajat în timpul acestor proiecte şi al multor altora.

Iluzia iubirii § Mulţumiri

Introducere America este contaminată de o epidemie de violenţă împo‑ triva femeilor. Este posibil ca întotdeauna să fi fost astfel; totuşi, până de curând această situaţie a fost ţinută sub tăcere, deşi mulţi bănuiau care e adevărul. În data de 17 iunie 1992, publicaţia Journal of the American Medical Association a tras un semnal de alarmă către toţi medicii americani pentru a avea în vedere criza cauzată de abuzurile fizice domestice care asal‑ tează zi de zi spitalele de urgenţă din SUA. Rezumatul celui mai important articol din această revistă începe cu următorul enunţ: Informaţiile adunate în ultimii 20 de ani indică faptul că violenţa fizică şi sexuală împotriva femeilor reprezintă o problemă gravă. Majoritatea autorilor actelor de violenţă sunt partenerii acestor persoane sau membri ai familiilor lor care se presupune că ar trebui să aibă un rol protector (de exemplu, tată–fiică, iubit–iubită). Această violenţă conduce la apariţia unor sechele pe termen scurt şi pe termen lung pentru fetele sau femeile în discuţie şi le afectează starea de bine atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere psihic. (Browne 1992: 3184)

Iluzia iubirii § Introducere

Articolul continuă descrierea numărului impresionant de mare de femei afectate de violenţa fizică şi sexuală. Violenţa domestică nu este un fenomen izolat şi nu se limitează nici la clasele socio‑economice inferioare. Violenţa pe care o îndură aceste femei nu este uşoară, ci mai degrabă una brutală şi recu‑ rentă: Studiile confirmă acum că există o probabilitate mai mare ca femeile din Statele Unite să fie atacate, rănite, violate sau omorâte de un fost partener sau de partenerul actual decât de atacatori necunoscuţi. Într‑un studiu din anul 1985 despre cuplurile stabile, unu din opt soţi a recurs la unul sau mai multe acte de agresivitate fizică împotriva partenerei, pe parcursul anului în care a fost realizat studiul. Aproape o treime dintre aceste atacuri presupuneau agresivitate severă cum ar fi: loviri, bruscări, bătăi, folosirea cuţitului sau a pistolului. Pe parcursul unei perioade de aproximativ douăsprezece luni, în Statele Unite, aproape două milioane de femei au fost grav atacate de către partenerii lor… Mai mult decât atât, este mai probabil ca victimele acestor acte de violenţă să mai fi fost atacate de persoane apropiate în ultimele şase luni, decât de către persoane străine. (Browne 1992: 3185)

În urma acestor afirmaţii se ridică, în chip de concluzie, două întrebări majore. În primul rând, de ce atât de mulţi bărbaţi îşi atacă partenerele pe care se presupune că le iubesc? În al doilea rând, probabil şi mai interesant, de ce femeile care sunt mal‑ tratate se întorc din nou şi din nou în aceeaşi relaţie abuzivă? Această carte încearcă să ofere răspunsuri pentru cele două întrebări fundamentale.

DAVID P. CELANI

Răspunsurile pentru aceste două întrebări nu sunt evi‑ dente pentru mulţi dintre noi, membri ai aceste societăţi, aici fiind incluşi şi medicii care tratează femeile abuzate şi vătă‑ mate. Una dintre primele concluzii ale unui studiu publi‑ cat în acelaşi număr al revistei medicale mai sus-pomenite preciza că medicii care se confruntă cu pacientele bătute de către soţii sau partenerii lor tratează numai rănile fizice ale pacientelor evitând o discuţie deschisă despre sursa rănilor apărute. Motivele acestor evitări au fost puse sub egida „cuti‑ ei Pandorei“. În repetate rânduri, imaginea deschiderii cutiei Pandorei a fost folosită de medici pentru a descrie reacţiile lor la ideea de a discuta împreună cu pacientele lor pe tema violenţei domestice. Metafora sugerează teama de a nu răspândi toate relele ome‑ neşti. Examinând răspunsurile participantelor la studiu, aceste „rele“ se referă la „încălcarea zonei de confort“, „teama de a jigni“, „neputinţa“, „pierderea controlului“ şi „presiunea tim‑ pului“ (Sugg şi Inui 1992). Autorii explică mai departe că mulţi medici se identifică cu pacientele lor şi le este greu să‑şi închipuie cum persoane din aceeaşi clasă socio‑economică sunt victime ale violenţei domestice. În plus, mai mult de 50% dintre medicii din acelaşi studiu au declarat că s‑au abţinut să discute despre violen‑ ţa în familie din teama de a nu ofensa pacienta prin încălca‑ rea unui spaţiu „privat“. Alţi factori care împiedicau medicii să discute cu pacientele privesc sentimentul de neputinţă în a face ceva pentru aceste femei şi impresia lor că, indiferent ce‑ar fi făcut, rezultatul ar fi depins doar de paciente. Adică, spre deosebire de majoritatea procedurilor medicale, unde motivaţia pacientului este irelevantă (cum ar fi tratamentul cu

Iluzia iubirii § Introducere

penicilină), ieşirea din situaţia de violenţă domestică ar presupu‑ ne o participare activă din partea pacientei. În final, aceşti medici recunosc, de asemenea, că intervenţia propriu‑zisă ar presu‑ pune mult mai mult decât o examinare obişnuită de douăzeci de minute. Dacă medicii evită şi nu sunt pregătiţi să gestioneze violenţa domestică, atunci la ce să ne aşteptăm de la membrii obişnuiţi ai societăţii? La fel ca medicii, noi toţi întâmpinăm dificultăţi în înţelegerea faptului că persoane ca noi ar putea fi victime ale violenţei domestice. La fel ca medicii, nouă ne este foarte teamă să intervenim în vieţile private ale altora şi avem un sentiment de neputinţă atunci când suntem confruntaţi cu spectrul violen‑ ţei domestice. Este o problemă complexă care vizează multe per‑ soane, dar foarte puţini dintre noi avem instrumentele necesare pentru a‑i veni de hac. Suntem sceptici în situaţiile în care nu‑i putem ajuta pe ceilalţi decât în mod indirect. Tindem să evităm implicarea în acele situaţii care par a se repeta la nesfârşit şi în care orice formă de ajutor este descurajată de pretenţii exage‑ rate, greu de satisfăcut. Intervenţia în acest domeniu complex, înfricoşător şi greu de crezut al violenţei domestice consumă foarte multă energie şi nu există nicio garanţie că efortul depus va avea rezultate pozitive. Am speranţa că această carte le va fi de ajutor medicilor, fur‑ nizorilor de servicii din domeniul sănătăţii mentale şi altor per‑ soane care sunt interesate de domeniul psihologiei abuzului, prin furnizarea unor principii directoare de bază într‑un lim‑ baj pe care specialiştii şi nespecialiştii îl pot înţelege. Obiectivul meu este de a reduce misterul, teama şi deficitul de informaţii referitoare la fenomenul violenţei domestice.

DAVID P. CELANI

Paradoxul întoarcerii la partenerul agresiv

Aspectul cel mai complicat din scenariul abuzului se referă la întoarcerea frecventă a victimei la agresor, după ce aceasta a fost grav bătută. Misterul acestui comportament aparent iraţional se diminuează dacă este înţeles ca făcând parte dintr‑un evantai mai larg de comportamente similare, toate având legătură cu întoarcerea unei persoane la cei care maltratează (mai mult sau mai puţin) adică la cei care cauzează suferinţă. De exemplu, for‑ mele cele mai blânde ale acestui pattern de întoarcere la cei care ne dezamăgesc sunt descrise neîncetat în literatura din dome‑ niul motivaţional, în nişte cărţi extrem de populare, cum ar fi: Femei care iubesc prea mult a lui Robin Norwood1 sau Bărbaţii care urăsc femeile şi femeile care îi iubesc de Susan Forward2 şi Femei deştepte, alegeri prosteşti (Smart Women, Foolish Choices) de Cowan şi Kinder. Acest proces repetitiv de întoarcere la persoana care a cauzat suferinţă apare sub o formă aparentă de romantism şi iubire. Iar aceste cărţi se concentrează asupra femeilor care se întorc la bărbaţii care le resping. O formă secundară de întoarcere la „celălalt“ care ne‑a cau‑ zat suferinţă apare la „adulţii–copii“ de ambele sexe care au fost neglijaţi şi abuzaţi în timpul copilăriei lor. Contrar aştep‑ tărilor noastre, aceşti „adulţi“ adesea îmbătrânesc fie locuind cu părinţii lor, fie îi vizitează constant, în acelaşi timp neglijând sau evitând orice altă relaţie adecvată cu un adult. Aproape de neconceput, aceşti adulţi (unii dintre ei pacienţi de‑ai mei) se 1

Tradusă în 2004 la Editura Amaltea. (N.r.).

2 Tradusă în 2011 la Editura Curtea Veche. (N.r.).

Iluzia iubirii § Introducere