IEPURELE ÎNȚELEPT ȘI SECRETUL POVEȘTILOR
Această carte aparține lui:
Pentru Sofia şi pentru toţi copiii care iubesc poveştile.
Editori: Magdalena Mărculescu Vasile Dem. Zamfirescu Silviu Dragomir Fondator: Ion Mărculescu, 1994 Redactor: Virginia Lupulescu
Titlul: Iepurele Înțelept și secretul poveștilor Autor: Andreea Iatagan Ilustrator: Ionuț Robert Olaru
DTP: Faber Studio
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă, transmisă, difuzată sau păstrată cu ajutorul unui sistem de stocare, în nicio formă și în niciun mod, grafic, electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere, înregistrare și multiplicare, fără acordul prealabil scris al editorului.
Corectură: Carmen Eberhat
Copyright © Pandora Publishing, 2019 pentru prezenta ediție
Director producție: Cristian Claudiu Coban
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale IATAGAN, ANDREEA Iepurele Înţelept şi secretul poveștilor / Andreea Iatagan ; il.: Ionuţ Robert Olaru. București : Pandora Publishing, 2019
ISBN 978-606-978-260-6
I. Olaru, Ionuţ Robert (il.) 821.135.1
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 Fax: +4 0372 25 20 20 www.pandoram.ro Pandora M face parte din Grupul Editorial Trei.
Iepurele Înțelept și secretul poveștilor ANDREEA IATAGAN
Ilustrații de Ionuț Robert Olaru
— Vai de carapacea mea! se văicărea, cât putea de tare, un gândăcel‑Picasso. Ieșise din casa lui îngrămădită în coaja zgrunțuroasă a unui copac și invita pe oricine întâlnea în cale să se uite la spinarea lui. — Vezi, vezi ce grozăvie? le arăta tuturor, disperat. Și avea dreptate să fie atât de speriat. Liniile șerpuite, punctele și formele verzi, portocalii și albastre care îi brăzdau odinioară carapacea dispăruseră aproape toate.
— Biata de mine! Eu unde mă mai ascund acum? O insectă‑frunză mititică plângea și ea cu lacrimi șiroaie, nu departe de gândăcel. Verdele frumos care o ajuta să se piardă ușor în desișul copacilor i se ștersese și ei de pe corp.
Așa a început totul. Cu gândăcelul‑Picasso și insecta‑frunză. Celelalte gâze nu i‑au băgat prea tare în seamă până când nu li s-a întâmplat și lor același lucru. Culorile începuseră să dispară din tot Ținutul Insectelor, de pe flori, de pe iarbă, de pe lacul rotund, chiar și de pe cea mai mică dintre nimfe. Albine, cărăbuși, lăcuste și fluturi zburătăceau aiurea, plângându‑și toți de milă.
Ținutul lor devenise gri cât vedeai cu ochii, cel mai trist și mai morocănos gri pe care și l‑ar fi putut imagina cineva vreodată. Chiar și libelula Carla a devenit de nerecunoscut. Ea fusese cea mai veselă și mai colorată gâză dintre toate, cu aripi frumoase, roz și portocalii. Dar acum era doar gri, gri‑cenușie, ca un biet șoricel de casă.
S‑au gândit și s‑au tot gândit, dar nimeni nu își dădea seama ce s‑a întâmplat, de ce Neculoarea a învăluit întreg Ținutul Insectelor. Da, așa îi spuneau, Neculoarea. Pentru că nu știau cum altfel să numească... nenorocirea asta care le speriase și le întristase.