Caracterul nevrotic by Editura TREI

Simona Ligia Tutunaru

EDITORI

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL

Magdalena Mărculescu REDACTOR

Raluca Hurduc DESIGN

Alexe Popescu DIRECTOR PRODUCŢIE

Cristian Claudiu Coban DTP

Florin Paraschiv CORECTURĂ

Rodica Petcu Duşa Udrea‑Boborel

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ADLER, ALFRED Caracterul nevrotic / Alfred Adler; trad.: Simona Ligia Tutunaru. – Bucureşti: Editura Trei, 2017 Conţine bibliografie ISBN 978-606-719-896-6 I. Tutunaru, Simona Ligia (trad.) 159.9 ISBN 978-606-719-896-6

Titlul original: Über den nervösen Charakter. Grundzüge einer vergleichenden Individual‑Psychologie und Psychotherapie Autor: Alfred Adler Copyright © Editura Trei, 2017 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

Cuprins Cuvânt‑înainte la prima ediţie . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Cuvânt‑înainte la a doua ediţie . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Cuvânt‑înainte la a treia ediţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Cuvânt‑înainte la a patra ediţie . . . . . . . . . . . . . . . . . 16

Partea teoretică Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 I. Originea şi dezvoltarea sentimentului de inferioritate şi consecinţele acestuia . . . . . . 32 II.

Compensarea psihică şi pregătirea acesteia . . . 62

III. Ficţiunea întărită ca tendinţă de bază în cadrul nevrozei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76

Partea practică I.

Zgârcenia. — Neîncrederea. — Invidia. — Cruzimea. — Critica devalorizantă a nevroticului. — Apercepţia nevrotică. — Nevrozele la vârsta bătrâneţii. — Modificările de formă şi de intensitate ale ficţiunilor. — Jargonul organelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139

II.

Extinderea limitelor nevrotice prin asceză, iubire, pasiunea pentru călătorii, delincvenţă. — Simularea şi nevroza. — Sentimentul de inferioritate al sexului feminin. — Scopul idealului. — Îndoiala ca expresie a hermafroditismului psihic. — Masturbarea şi nevroza. — „Complexul incestului“ ca simbol al dorinţei de dominare. — Natura delirului . . . . . . . . . . . . . . 202

III. Principiile nevrotice. — Compasiunea, cochetăria, narcisismul. — Hermafroditismul psihic. — Securizarea halucinatorie. — Virtutea, conştiinţa, pedanteria, fanatismul faţă de adevăr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 235 IV. Tendinţa de devalorizare. — Sfidarea şi sălbăticia. — Relaţiile sexuale ale nevroticului ca metafore. — Castrarea simbolică. — Sentimentul de defavorizare. — Scenariul de viaţă al egalităţii între sexe. — Simularea şi nevroza. — Substitutul masculinităţii. — Nerăbdarea, nemulţumirea şi secretomania . . 263 V.

Cruzimea. Conştiinţa. Perversiunea şi nevroza. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 300

VI. A fi sus — a fi jos. — Alegerea profesiei. — Somnambulismul. — Gândirea antitetică. — Creşterea sentimentului de superioritate prin devalorizarea celorlalţi. — Gelozia. — Ajutorarea nevrotică. — Autoritatea. — Gândurile antitetice şi protestul viril. — Atitudinea ezitantă şi căsătoria. — Aspiraţia de a ajunge mai sus, ca simbol al vieţii. — Masturbarea compulsivă. — Setea nevrotică de cunoaştere . . . . . . . . . . . . . . 310

caracterul nevrotic

VII. Punctualitatea. — Dorinţa de a fi primul. — Homosexualitatea şi perversiunea, în calitate de simbol. — Sentimentul de ruşine şi exhibiţionismul. — Fidelitatea şi infidelitatea. — Gelozia. — Nevroza conflictuală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 333 VIII. Frica de partener. — Idealul în nevroză. — Insomnia şi narcolepsia. — Comparaţia nevrotică dintre bărbaţi şi femei. — Forme ale fricii de femeie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 352 IX. Autoreproşurile, autotortura, căinţa şi asceza. — Flagelarea. — Nevrozele la copii. — Suicidul şi ideile suicidare . . . . . . . . . . . . . . . . 376 X.

Sentimentul de familie al nevroticului. — Sfidarea şi ascultarea. — Tăcerea şi volubilitatea. — Tendinţa de inversare. — Înlocuirea unei trăsături de caracter prin apărări, măsuri, profesie şi ideal . . . . . . . . . . . 398

Încheiere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 407 Operele citate ale autorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 411

Cuvânt‑Înainte la prima ediţie După ce în „Studiu asupra inferiorităţii organice“ (1907) am încercat să analizez structura şi tectonica organelor în legătură cu baza lor genetică, cu perfor‑ manţa lor şi destinul lor, am continuat cu aplicarea aceleiaşi metode de observare în cadrul psihopatolo‑ giei — bazându‑mă în egală măsură pe constatările deja existente, dar şi pe propria mea experienţă. În lucrarea de faţă sunt cuprinse cele mai importante rezultate ale studiilor mele comparative de psihologie individuală referi‑ toare la nevroze. Ca şi în cazul teoriei inferiorităţii organice, în psiho‑ logia individuală comparativă baza empirică este utilizată spre a se constitui drept măsură ficţională a normei, pen‑ tru a putea măsura şi compara, prin intermediul acesteia, gradele de abatere. În ambele domenii ale cunoaşterii, cercetarea comparativă porneşte de la originea fenome‑ nului, realizând comparaţii cu situaţia prezentă şi cău‑ tând să extragă din acestea tendinţele viitoare. Această abordare ne determină să privim presiunea dezvoltării şi dezvoltarea patologică drept rezultantele unei lupte care se declanşează în plan organic pentru menţinerea echilibrului, pentru obţinerea performanţei şi pentru

civilizare; aceeaşi disponibilitate de a declanşa o luptă se manifestă, în plan psihic, sub semnul unui idei ficţio‑ nale asupra personalităţii, iar influenţa acesteia se extinde până la dezvoltarea unui caracter nevrotic şi a simptome‑ lor nevrotice. Astfel, dacă în plan organic privim „indi‑ vidul ca pe un tot unitar, ale cărui părţi lucrează spre atingerea aceluiaşi scop“ (Virchow) — multiplele abilităţi şi mişcări psihice ale organismului organizându‑se sub forma unei personalităţi unitare, care se structurează conform unui plan —, atunci vom putea înţelege fiecare fenomen al vieţii în parte ca şi cum urme ale trecutului, prezentului şi viitorului, precum şi o idee călăuzitoare supraordonată ar fi prezente în el. În acest mod i s‑a relevat autorului acestei cărţi fap‑ tul că până şi cea mai nesemnificativă trăsătură a vieţii psihice se desfăşoară în acord cu o dinamică bine plani‑ ficată. Psihologia individuală comparativă întrevede, în fiecare manifestare psihică, amprenta — un aşa‑zis simbol al scenariului de viaţă, a cărui orientare este una unitară — care devine mult mai explicită în cadrul psihologiei nevrozelor şi psihozelor. Rezultatele unei asemenea analize a caracterului nevrotic vor constitui dovezi ale valorii şi aplicabilităţii metodei noastre — a psihologiei individuale compara‑ tive — în problemele vieţii psihice. Viena, februarie 1912

caracterul nevrotic

Dr. Alfred Adler

Cuvânt‑Înainte la a doua ediţie Concepţia filosofică generală cu privire la psihicul uman, prin intermediul căreia am ilustrat caracterul nevrotic, a devenit pentru mine şi pentru un cerc extins de cunoştinţe o viziune asupra lumii şi o modalitate de cunoaştere a oamenilor, faţă de care orice alt mod de a conceptualiza viaţa psihică se dovedeşte a fi incorect sau lacunar. Între cele două ediţii ale acestei cărţi se găseşte războ‑ iul mondial cu consecinţele sale, se află cea mai îngrozi‑ toare nevroză de masă pe care cultura noastră nevrotică şi bolnavă, măcinată de lupta pentru putere şi politica de prestigiu, a ales să o trăiască. Modul îngrozitor de des‑ făşurare a evenimentelor vremii confirmă, într‑un mod grotesc, ideile simple prezentate în carte. Acest mod de desfăşurare a evenimentelor se dove‑ deşte a fi opera demonică a dorinţei de a domina, care s‑a descătuşat în masă şi care sufocă sau abuzează de eternul sentiment social al omenirii. Psihologia individuală depăşeşte cu mult limi‑ tele înguste ale unei perspective psihologice descrip‑ tive. În viziunea noastră, a vedea şi a recunoaşte un om înseamnă: a‑l scoate din ghearele dorinţei sale rănite,

exagerate, dar irezistibile de a se asemăna divinităţii şi a‑l determina să tindă către sentimentul social, care repre‑ zintă logica de neclintit a convieţuirii umane. Extinderea doctrinei mele a făcut necesară aduce‑ rea anumitor clarificări şi completări în volumul pre‑ zent. Din acelaşi motiv, va apărea în curând un al doilea volum1 care, în afara unor lucrări anterioare importante, cuprinde şi unele completări necesare, precum şi noi lucrări. O retrospectivă asupra dezvoltării psihologiei indi‑ viduale atestă extinderea neîntreruptă a cercetării psi‑ hicului în trei planuri interdependente: din sentimentul de inferioritate din copilărie se naşte o intensă dorinţă de putere care ajunge în cele din urmă să fie limitată şi să se piardă sub presiunea cerinţelor societăţii şi a semnalelor lansate de către sentimentul social, ale cărui baze sunt atât fiziologice, cât şi sociale. Poate că prin această indicaţie explicită oferim o mână de ajutor şarlatanilor şi povesti‑ torilor, înclinaţi adesea către vorbăria fără sens. Sper ca cititorul serios să ajungă ca, împreună cu mine, să împărtăşească viziunea conform căreia psihicul uman este angajat în mod unitar spre îndeplinirea scopu‑ lui de a obţine superioritatea, astfel încât orice acţiuni, trăsături de caracter şi simptome vor avea, în mod indu‑ bitabil, un înţeles supraordonat. Desigur că descoperirile pe care le va face îl vor însărcina pe viaţă cu misiunea de a renunţa la strădania de a obţine putere personală şi de a per‑ severa în educarea interesului social. Viena, mai 1919

Dr. Alfred Adler

Între timp a apărut: Practica şi teoria psihologiei individuale. Pentru medici, psihologi şi profesori (1926), Editura Trei, 2011, Bucureşti.

caracterul nevrotic

Cuvânt‑Înainte la a treia ediţie Poate că nu este inutil să precizăm faptul că ideile noastre referitoare la psihologia individuală, dezbătute pentru prima dată în această carte, exclud existenţa unei legături absolut necesare cu un substrat organic. Constatările noastre dovedesc, mai degrabă, fap‑ tul că dezvoltarea psihică a omului şi eşecurile sale, precum şi nevrozele şi psihozele îşi au originea în ati‑ tudinea acestuia faţă de logica absolută a convieţuirii umane. Gradul său de eroare — adaptarea deficitară la cerinţele universale şi sociale — se află la originea tuturor tulburărilor psihice, dând măsura acestora. Nevroticul trăieşte şi trudeşte într‑o lume care nu este a noastră. Opoziţia pe care acesta o manifestă în raport cu adevărul absolut este mai mare decât a noastră, a celorlalţi. Astfel, el ajunge să se opună nu ca urmare a struc‑ turii celulare cerebrale şi nici ca urmare a unor influ‑ enţe hormonale, ci ca urmare a unui sentiment de inferioritate dezvoltat atunci când, în copilărie, s‑a aflat într‑o postură dificilă. În acest punct îşi are ori‑ ginea tendinţa de a comite tot felul de erori, care continuă să‑i influenţeze dezvoltarea psihică. Nu

împărtăşim viziunea conform căreia ar exista o pre‑ dispoziţie organică spre dezvoltarea unei nevroze, însă am ilustrat, mai clar decât toţi ceilalţi autori, contribuţia pe care inferioritatea unui organ o are în dobândirea unei anumite poziţii psihice, modul în care vulnerabilitatea fizică contribuie, în prealabil, la dezvol‑ tarea unui sentiment de inferioritate. Psihologia individuală pe care noi o promovăm înţe‑ lege viaţa psihică a omului ca pe o adoptare a unei ati‑ tudini faţă de cerinţele vieţii sociale, care este supusă la numeroase încercări. Atitudinea adoptată în cazul nevrozelor şi psihozelor este una profund eronată. Ipoteza conform căreia un anumit tip de libidou sexual înnăscut constituie un factor obligatoriu sau chiar exclusiv care contribuie la dezvoltarea psihică nu se verifică în niciuna dintre surse, iar „conservarea ener‑ giei psihice“ ne pare a fi o pioasă speranţă a autorilor, la care subscriem bucuroşi. Atitudinea critică faţă de perspectiva lui Freud şi a lui Kretschmer, care a devenit mai evidentă în această ediţie, îşi găseşte explicaţia în importanţa pe care aceşti autori o au în dezvoltarea psihologiei nevro‑ zelor. În măsura în care acest lucru a fost posibil, am încercat să mă poziţionez corect şi faţă de toţi ceilalţi autori care au adus contribuţii originale în domeniu. Angajamentul faţă de onestitate nu‑mi dă pace cu ocazia editării celei de‑a treia ediţii a acestei cărţi. Astfel încât doresc să fac o mărturisire care, cu sigu‑ ranţă, mă va priva pentru totdeauna de ataşamen‑ tul cititorilor mei. În urma faptului că prezenta carte a obţinut o evaluare detaliată negativă, Colegiul Profesorilor de la Universitatea din Viena a respins cererea mea de abilitare ca profesor universitar. În urma acestei decizii, mi‑a fost imposibil, până în prezent, să susţin prelegeri publice pentru studenţi şi

caracterul nevrotic

medici. Deşi de această dată a fost posibilă, cunoscăto‑ rii înţeleg cât de dificilă a devenit diseminarea convin‑ gerilor mele. Este posibil ca următoarea împrejurare să se fi dovedit a fi, oarecum, de ajutor: Convingerile exprimate în cadrul psihologiei indi‑ viduale fac apel la renunţarea necondiţionată la lupta pentru putere şi la dezvoltarea sentimentului social. Cuvântul de ordine al acesteia îl reprezintă aproapele, precum şi adoptarea unei atitudini care să dovedească interes social, în contextul provocărilor inerente care apar în cadrul societăţii. Este posibil ca anumite şcoli predecesoare să fi transmis învăţăminte mai valoroase. De asemenea, este posibil să existe unele mai noi şi mai înţelepte. Însă, cu siguranţă, nu există unele care să aducă un beneficiu mai important comunităţii. Viena, martie 1922

Dr. Alfred Adler

Cuvânt‑Înainte la a patra ediţie Vreau ca în această ediţie să sădesc germenii unor noi evoluţii în domeniul psihologiei. Aceştia nu vor scăpa ochiului cunoscătorului. Iar, pentru ceilalţi, cartea va constitui o pregătire în vederea înţelegerii informaţiilor referitoare la psihologia individuală, pe care le vor întâlni în alte surse. Ceea ce ne conferă siguranţă, atât în dezvoltarea teore‑ tică a ideilor noastre, cât şi în practică, nouă — celor care practicăm psihologia individuală — este, printre altele, un fapt puţin luat în seamă: fiecare pas înainte constituie o consecinţă logică a convingerilor noastre de bază. Până acum, nu a fost necesar să modificăm ceva în edificiul nostru şi nici să‑l sprijinim cu convingeri de altă natură. Viena, decembrie 1927

caracterul nevrotic

Dr. Alfred Adler

Partea teoreticÄ&#x192;

Introducere „Totul depinde de credinţele noastre. Ambiţia, bogăţia şi invidia — toate ascultă de opiniile noastre. De aceea suferinţa ni se trage din ceea ce credem.“ Seneca, Scrisori către Lucilius (78, 13)

Studiul caracterului nevrotic reprezintă o parte importantă a psihologiei nevrozelor. Ca toate fenome‑ nele psihice, acesta poate fi înţeles numai dacă este pus în legătură cu întreaga viaţă psihică. Este sufici‑ entă chiar şi o cunoaştere sumară a nevrozei pentru a recunoaşte specificul acesteia. Toţi autorii care s‑au ocupat de problematica nevrotismului s‑au referit cu deosebit interes la anumite trăsături de caracter pe care le prezintă nevroticul. Concluzia a fost una gene‑ rală, şi anume că nevroticul prezintă o serie de trăsă‑ turi de caracter extrem de accentuate, care depăşesc limitele normalităţii. Sensibilitatea crescută, irasci‑ bilitatea, vulnerabilitatea, sugestibilitatea, egoismul, apetenţa pentru fantastic, înstrăinarea de realitate, însă şi trăsături ceva mai specifice, precum dorinţa

de a domina, răutatea, bunătatea care duce până la sacrificiu, cochetăria, laşitatea şi frica, neatenţia sunt prezente în majoritatea anamnezelor şi aici ar tre‑ bui să‑i amintim pe toţi acei autori riguroşi pentru a le confirma contribuţia. Dintre cei mai noi autori ar fi de amintit Janet, care este un continuator al tradi‑ ţiei renumitei Şcoli franceze şi care a efectuat nota‑ bile şi subtile analize. În special accentul pus pe acel „sentiment d’incomplétude“ pe care nevroticul îl tră‑ ieşte se află în concordanţă cu descoperirile mele. Prin urmare, văd necesar să dezvolt în lucrările proprii acest aspect esenţial al vieţii psihice a nevroticului. Constatările mele cu privire la unitatea personali‑ tăţii reprezintă un câştig durabil care dezleagă mis‑ terul acelei double vie, al polarităţii, al ambivalenţei (Bleuler). Indiferent de modul în care am aborda analiza bolilor psihogene, vom observa unul şi acelaşi feno‑ men: că întregul tablou al nevrozei, precum şi toate simptomele acesteia sunt influenţate, ba chiar determi‑ nate, de un iluzoriu scop final. Acest scop final are aşa‑ dar o forţă formativă, de direcţionare şi de ordonare. Acesta poate fi dedus şi privind la tendinţa şi „sensul“ simptomelor patologice. În situaţia în care se încearcă excluderea acestei ipoteze, ceea ce rămâne este doar o serie confuză de trăiri, pulsiuni, componente, vul‑ nerabilităţi şi anomalii, care au făcut ca unora să le pară extrem de antipatică nebuloasa nevrozei, iar altora să le trezească un avânt îndrăzneţ de descope‑ rire a acesteia. Dacă se aderă însă la ideea că la baza fiecărui fenomen există un scop final, conceput ca finalitate cauzală (W. Stern), atunci se face lumină în angrenajul psihic — care, de altfel, este unul destul de obscur — şi devine posibil să citeşti într‑acesta ca într‑o carte deschisă.

caracterul nevrotic

Pierre Janet cu siguranţă că împărtăşea acest punct de vedere, după cum reiese din unele dintre descrierile sale clasice referitoare la „Sănătatea mentală a istericu‑ lui“ (1894)2. Acesta a renunţat însă la a face o prezen‑ tare în detaliu, subliniind faptul că „Până în prezent am descris numai trăsături generale şi simple ale caracteru‑ lui care, datorită legăturilor pe care le stabilesc şi influ‑ enţate fiind de anumite circumstanţe exterioare, pot determina diverse atitudini şi comportamente carac‑ teristice. Nu este însă potrivit să intrăm aici în detali‑ ile acestei descrieri, întrucât aceasta ar prezenta mai degrabă asemănări cu un roman de moravuri decât cu o lucrare clinică“. În ciuda faptului că avea o înţelegere clară asupra conexiunii dintre psihologia nevrozelor şi filosofia morală, menţinându‑şi poziţia în toate lucrările sale, până la sfârşit, acest autor s‑a pierdut pe drumul către elaborarea unei sinteze. Josef Breuer, un bun cunoscător al filosofiei ger‑ mane, „a găsit piatra strălucitoare, care se afla pe drum“. El a atras atenţia asupra „sensului“ simptomu‑ lui şi a decis să afle de la pacient — singurul care putea oferi răspunsuri — care sunt originea şi scopul acestuia. Astfel, acest autor a dat naştere unei metode care îşi propune să elucideze istoric şi genetic unele fenomene ale psihologiei individuale, folosindu‑se de o ipoteză preliminară conform căreia există o determinare a feno‑ menelor psihice. Modul în care această metodă a fost dezvoltată şi aprofundată de către Sigmund Freud — în acest demers existând nenumărate definiri ale unor probleme, precum şi soluţii testate şi apoi din nou abandonate — este parte a istoriei contemporane, bucu‑ rându‑se atât de apreciere, cât şi de critică. Mai puţin pentru a da curs unui spirit critic şi mai mult pentru 2

Tradusă [în limba germană — n.red.] de Dr. Max Kahane.