Hărțile sensului - Jordan B. Peterson by Editura TREI

Hărţile sensului JORDAN B. PETERSON

Hartile sensului p4.indd 1

09.04.2022 00:17:34

Hartile sensului p4.indd 2

09.04.2022 00:17:34

Hărţile sensului ARHITECTURA CREDINŢEI

JORDAN B. PETERSON Traducere din limba engleză de Raluca Hurduc

Hartile sensului p4.indd 3

09.04.2022 00:17:34

EDITORI: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL: Magdalena Mărculescu REDACTARE: Ioana Petridean DESIGN ȘI ILUSTRAȚIE COPERTĂ: Alexe Popescu DIRECTOR PRODUCŢIE: Cristian Claudiu Coban DTP: Vlad Condur CORECTURĂ: Duşa Udrea-Boborel Irina Mușătoiu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PETERSON, JORDAN B Hărţile sensului: arhitectura credinţei / Jordan B. Peterson; trad. din lb. engleză de Raluca Hurduc. — Bucureşti: Editura Trei, 2022 Conţine bibliografie ISBN 978-606-40-0707-0 I. Hurduc, Raluca (trad.) 159.9 Titlul original: MAPS OF MEANING: THE ARCHITECTURE OF BELIEF Autor: Jordan B. Peterson Copyright © 1999 by Routledge All Rights Reserved. Authorised translation from the English language edition published by Routledge, a member of the Taylor & Francis Group LLC Copyright © Editura Trei, 2022 pentru prezenta ediţie O.P. 16, GHIŞEUL 1, C.P. 0490, BUCUREŞTI Tel.: +4 021 300 60 90; FAX: +4 0372 25 20 20 E‑mail: COMENZI@EDITURATREI.RO www.edituratrei.ro

Hartile sensului p4.indd 4

09.04.2022 00:17:34

Deschide‑voi în pilde gura Mea, spune‑voi cele ascunse de la întemeierea lumii (Sfânta Evanghelie după Matei 13:35)

Hartile sensului p4.indd 5

09.04.2022 00:17:34

Hartile sensului p4.indd 6

09.04.2022 00:17:34

Cuprins Prefaţă. Descensus ad inferos Capitolul 1. Hărţile experienţei: Obiect şi sens Capitolul 2. Hărţile sensului: Trei niveluri de analiză Viaţa normală şi cea revoluţionară: două poveşti prozaice Viaţa normală Viaţa revoluţionară

Funcţionarea neuropsihologică: natura minţii

Valoarea lucrurilor Teritoriu neexplorat: fenomenologie şi neuropsihologie Explorare: fenomenologie şi neuropsihologie Teritoriu explorat: fenomenologie şi neuropsihologie

Reprezentare mitologică: elementele constitutive ale experienţei

Introducere Enuma Eliş: un cuprinzător exemplu de clasificare narativă Dragonul haosului primordial Marea Mamă: imagini ale necunoscutului sau teritoriu neexplorat Fiul divin: imagini ale cunoscătorului, procesul explorator Marele Tată: imagini ale cunoscutului sau teritoriu explorat

13 31 57 58 63 72 75 76 91 99 121 165 167 192 228 245 286 300

Capitolul 3. Ucenicie şi enculturaţie: Adoptarea unei hărţi comune 341 Capitolul 4. Apariţia anomaliei: Punerea la încercare a hărţii comune Introducere: structura paradigmatică a cunoscutului Forme particulare ale anomaliei: neobişnuitul, străinul, ideea neobişnuită şi eroul revoluţionar Neobişnuitul Străinul Ideea neobişnuită Eroul revoluţionar

Ascensiunea autoreferenţialităţii şi contaminarea permanentă a anomaliei cu moartea

Hartile sensului p4.indd 7

367 369 384 385 390 393 424 440

09.04.2022 00:17:34

Hărțile sensului JORDAN B. PETERSON

Capitolul 5. Fraţii ostili: Arhetipuri ale reacţiei la necunoscut

475 Introducere: Eroul şi adversarul 476 Adversarul: apariţie, dezvoltare şi reprezentare 481 Adversarul în acţiune: degradarea voluntară a hărţii sensului 499 Adversarul în acţiune: o alegorie de secol XX 525 Adaptarea eroică: reconstrucţia voluntară a hărţii sensului 566 Boala creativă şi eroul 568 Procedura alchimică şi piatra filosofală 617 Concluzie: Divinitatea de interes 687 Introducere 688 Divinitatea de interes 702 Bibliografie Surse

Hartile sensului p4.indd 8

723 738

09.04.2022 00:17:34

Imagini 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23.

Domeniul şi elementele constitutive ale cunoscutului Ciclul metamitologic al căii Viaţa normală Adaptarea revoluţionară Natura ambivalentă a noutăţii Apariţia unei „noutăţi normale“ în cursul unui comportament direcţionat spre un scop Apariţia unei „noutăţi revoluţionare“ în cursul unui comportament direcţionat spre un scop Unitatea motorie şi unitatea senzorială a creierului Regenerarea stabilităţii din domeniul haosului Homunculul motor Emisferele cerebrale gemene şi funcţiile lor Structura multiplă a memoriei Abstractizarea înţelepciunii şi relaţia acestei abstractizări cu memo‑ ria Transformarea conceptuală a relaţiei mijloace–scopuri din statică în dinamică Revoluţie limitată Poveşti imbricate, procesele de generare şi sistemele memoriei mul‑ tiple Elementele constitutive ale experienţei Elementele constitutive pozitive ale experienţei, personificate Naşterea lumii zeilor „Moartea“ lui Apsu şi (re)naşterea lui Tiamat ca ameninţare „Lumea“ zeilor: organizarea ierarhică Enuma Eliş în reprezentare schematică Lupta dintre Osiris şi Seth în domeniul ordinii

Hartile sensului p4.indd 9

09.04.2022 00:17:34

Hărțile sensului JORDAN B. PETERSON

24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47. 48. 49. 50. 51. 52. 53. 54. 55. 56. 57. 58.

Coborârea şi dezintegrarea voluntară a lui Osiris Naşterea şi întoarcerea lui Horus, fiul divin al ordinii şi haosului Întâlnirea voluntară cu lumea subpământeană Ascensiunea şi reintegrarea tatălui Elementele constitutive ale experienţei ca personalitate, teritoriu şi proces Uroboros — dragonul precosmogonic al haosului Naşterea părinţilor lumii Elementele constitutive ale lumii, în relaţie dinamică Noutatea, Marea Mamă ca fiică a lui Uroboros Personificarea spontană a teritoriului neexplorat Teritoriul neexplorat ca Mamă Distructivă Teritoriul neexplorat ca Mamă Creatoare „Genealogia divină“ a Mamelor Distructive şi Creatoare Eroul explorator ca fiu al mamei celeste Metamitologia căii, revizuită Castelul, eroul, şarpele şi fecioara: Sf. Gheorghe şi balaurul Procesul explorării şi actualizării, ca metascop al existenţei Ordinea, Marele Tată ca fiu al lui Uroboros Teritoriul explorat ca tată ordonat, protector Teritoriul explorat ca Tată Tiranic Genealogia divină a taţilor tiranici şi protectori Eroul explorator ca fiu al Marelui Tată „Moartea“ şi „renaşterea“ adolescentului iniţiat Structura paradigmatică a cunoscutului Cunoscutul: grupuri şi indivizi imbricaţi Reprezentarea fragmentară a „procedurii şi obiceiului“ în imagine şi cuvânt „Moartea duală“ a eroului revoluţionar Mântuitorul crucificat, ca dragon al haosului şi transformării „Călătoria“ distructivă social şi izbăvitoare a eroului revoluţionar Coborârea (voluntară) a lui Buddha Copacul lumii ca punte între „rai“ şi „iad“ Copacul lumii şi elementele constitutive ale experienţei Geneză şi coborâre Diavolul ca spirit aerian şi intelect necredincios Cercul vicios al adversarului

Hartile sensului p4.indd 10

09.04.2022 00:17:34

59. 60. 61. 62. 63. 64. 65. 66. 67. 68.

Elementele constitutive ale experienţei, reluare Naşterea lui Hristos din identitatea de grup şi haos Copacul lumii al morţii şi mântuirii Opus‑ul alchimic ca „poveste normală“ Opus‑ul alchimic ca „poveste revoluţionară“ Lupul ca prima materia, devorându‑l pe regele mort Dragonul haosului ca „loc de naştere“ al lui Hristos şi al lapis‑ului Opus‑ul alchimic ca mit al mântuirii Restituirea mărului mistic (al lui Hristos) către pomul cunoaşterii Eterna întoarcere a lui Boddhisatva

Hartile sensului p4.indd 11

09.04.2022 00:17:34

Hartile sensului p4.indd 12

09.04.2022 00:17:34

Prefaţă

Descensus ad inferos Ceea ce nu putem vedea ne protejează de ceea ce nu înţelegem. Lucrul pe care nu‑l putem vedea este cultura, în manifestarea ei intrapsihică sau interioară. Lucrul pe care nu‑l înţelegem este haosul care dă naştere culturii. Dacă structura culturii este răvăşită, fără intenţie, haosul se întorce. Vom face orice — absolut orice — pentru a ne apăra de o astfel de întoarcere. Însuşi faptul că o problemă generală a captivat şi asimilat în întregime o persoană este o garanţie că vorbitorul a experimentat cu adevărat acest lucru şi poate a câştigat ceva din suferinţa sa. El va reflecta apoi problema pentru noi, în viaţa sa personală, şi în felul acesta ne va arăta un adevăr.1

Am fost crescut sub auspiciile protectoare, ca să zicem aşa, ale Biseri‑ cii creştine. Asta nu înseamnă că familia mea era în mod explicit reli‑ gioasă. În copilărie, mergeam la slujbele protestante conservatoare împreună cu mama, dar ea nu era o credincioasă dogmatică sau despo‑ tică şi nu discutam niciodată chestiuni religioase acasă. Tata părea în esenţă agnostic, cel puţin în sensul tradiţional. Refuza până şi să pună piciorul într‑o biserică, excepţie făcând nunţile şi înmormântările. Cu toate acestea, rămăşiţele istorice ale moralităţii creştine pătrundeau în căminul nostru, condiţionându‑ne aşteptările şi reacţiile interper‑ sonale în cel mai intim mod. În copilăria mea, majoritatea oamenilor 1

Jung, C.G. (2014b), p. 78; de asemenea: Cel care ia asupră‑i toată murdăria din ţară se numeşte „stăpînul altarului“, iar cel care ia asupră‑i toate relele care lovesc ţara se cheamă „regele Subcerescului“. Lao Zi (1993), cap. 78

Hartile sensului p4.indd 13

09.04.2022 00:17:34

Hărțile sensului JORDAN B. PETERSON

încă mergea la biserică; prin urmare, toate regulile şi aşteptările care configurau societatea clasei medii erau de natură iudeo‑creştină. Până şi aceia, din ce în ce mai mulţi, care nu puteau să tolereze ritualul şi credinţa formală acceptau încă implicit — şi încă puneau în practică — regulile după care se juca jocul creştin. Când aveam vreo 12 ani, mama m‑a înscris la cursurile de confir‑ mare, care serveau drept stagiu de pregătire pentru statutul de membru al bisericii. Nu‑mi plăcea să mă duc. Nu‑mi plăcea atitudinea colegi‑ lor mei foarte religioşi (care erau puţini) şi nu‑mi doream lipsa lor de poziţie socială. Nu‑mi plăcea atmosfera ca de şcoală a cursurilor de confirmare. Dar, şi mai important totuşi, nu puteam să înghit ce mi se preda. La un moment dat, l‑am întrebat pe preot cum împăca el povestea creaţionistă a Genezei cu teoriile evoluţioniste ale ştiinţei moderne. El nu întreprinsese o astfel de reconciliere; mai mult, părea mai convins, în sufletul lui, de perspectiva evoluţionistă. Eu căutam oricum o scuză ca să plec de tot, iar asta a fost ultima picătură. Religia era pentru cei ignoranţi, slabi şi superstiţioşi. Am încetat să mă mai duc la biserică şi m‑am alăturat lumii moderne. Deşi am crescut într‑un mediu creştin — şi am avut o copilărie fru‑ moasă şi fericită, cel puţin din anumite puncte de vedere —, eram mai mult decât dornic să dau la o parte structura care mă adăpostise. Nimeni nu se împotrivea cu adevărat eforturilor mele rebele, nici la biserică, nici acasă — în parte pentru că aceia care erau profund religioşi (sau care ar fi putut să‑şi dorească să fie) nu aveau la dispoziţie contraargu‑ mente intelectuale acceptabile. Până la urmă, multe dintre doctrinele de bază ale credinţei creştine erau de neînţeles, dacă nu chiar absurde. Naşterea dintr‑o fecioară era o imposibilitate; la fel, ideea că cineva s‑ar putea scula din morţi. Oare actul meu de răzvrătire a precipitat vreo criză familială sau soci‑ ală? Nu. Acţiunile mele erau atât de previzibile, într‑un anumit sens, încât nu deranjau pe nimeni, cu excepţia mamei (dar până şi ea s‑a resemnat curând în faţa inevitabilului). Ceilalţi membri ai bisericii — „comunita‑ tea“ mea — deveniseră încetul cu încetul absolut obişnuiţi cu actele din ce în ce mai frecvente de abjurare şi nici măcar nu le mai observau. Oare actul meu de răzvrătire m‑a tulburat totuşi? Doar într‑un mod pe care nu am fost în stare să‑l percep decât mulţi ani mai târziu. Am dezvoltat o preocupare prematură pentru problemele politice şi sociale

Hartile sensului p4.indd 14

09.04.2022 00:17:34

la scară mare, cam în aceeaşi perioadă în care am renunţat să mai merg la biserică. De ce unele ţări şi unii oameni erau bogaţi, fericiţi şi plini de succes, iar alţii erau sortiţi mizeriei? De ce forţele NATO şi cele ale Uni‑ unii Sovietice săreau în permanenţă unele la beregata celorlalte? Cum era posibil ca oamenii să se poarte precum naziştii în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial? Sub aceste consideraţii specifice se afla o pro‑ blemă mai amplă, dar slab conceptualizată la acel moment: cum ajunge răul — îndeosebi răul promovat de un grup — să‑şi joace rolul în lume? Am părăsit tradiţiile care mă susţineau, cam în acelaşi timp în care am lăsat în urmă şi copilăria. Aceasta a însemnat că nu aveam la înde‑ mână nicio „filosofie“ mai extinsă, construită social, pentru a‑mi ajuta înţelegerea, pe măsură ce deveneam din ce în ce mai conştient de proble‑ mele existenţiale care însoţesc maturitatea. A durat mai mulţi ani până ce urmările decisive ale acestei lipse au devenit pe deplin manifeste. Între timp totuşi preocuparea mea născândă pentru problemele dreptă‑ ţii morale a găsit o rezolvare imediată. Am început să lucrez ca voluntar pentru un partid socialist moderat şi am adoptat linia partidului. Nedreptatea economică era rădăcina tuturor relelor, cel puţin în opinia mea. O astfel de injustiţie putea fi îndreptată prin restructurarea organizaţiilor sociale. Aş fi putut juca un rol în acea admirabilă revolu‑ ţie, susţinându‑mi credinţele ideologice. Îndoiala se risipea; rolul meu era limpede. Privind în urmă, sunt uimit cât de stereotipe erau în rea‑ litate acţiunile şi reacţiile mele. Nu puteam accepta raţional premisele religiei, aşa cum le înţelegeam. Drept urmare, m‑am îndreptat spre vise de utopie politică şi putere personală. În aceeaşi capcană ideologică au căzut milioane de alţi oameni, de‑a lungul ultimelor secole. La vârsta de 17 ani, am plecat din oraşul în care crescusem. M‑am mutat undeva în apropiere şi am urmat cursurile unui mic colegiu, care oferea primii doi ani de studii de licenţă. Acolo m‑am implicat în poli‑ tica universităţii — care era mai mult sau mai puţin de stânga în vremea aceea — şi am fost ales în consiliul guvernatorilor colegiului. Consiliul era compus din oameni conservatori din punct de vedere politic şi ide‑ ologic: avocaţi, doctori şi oameni de afaceri. Erau cu toţii bine educaţi (cel puţin tehnic vorbind), pragmatici, încrezători, deschişi; cu toţii realizaseră lucruri valoroase şi dificile. Nu puteam să nu‑i admir, chiar dacă nu le împărtăşeam vederile politice. Găseam tulburător faptul că‑i admiram.

Hartile sensului p4.indd 15

09.04.2022 00:17:34

Hărțile sensului JORDAN B. PETERSON

Am participat la mai multe congrese ale partidelor de stânga, ca stu‑ dent şi tânăr politician, în calitate de membru activ al partidului. Spe‑ ram să calc pe urmele liderilor socialişti. Stânga politică avea o istorie onorabilă în Canada şi atrăgea nişte oameni cu adevărat competenţi şi preocupaţi. Cu toate astea, nu puteam avea respect prea mare pentru numeroşii activişti de partid de nivel mic, pe care îi întâlneam la aceste întruniri. Păreau că trăiesc ca să se vaite. Nu aveau deseori nici carieră, nici familie, nici studii încheiate — nimic, în afară de ideologie. Erau arţăgoşi, morocănoşi şi meschini, în toate sensurile cuvântului. Prin urmare, mă confruntam cu imaginea în oglindă a problemei pe care o întâlnisem în consiliul colegiului: pe mulţi dintre indivizii care credeau în aceleaşi lucruri ca şi mine nu îi admiram. Complicaţia suplimentară îmi sporea confuzia existenţială. Colegul meu de cameră de la colegiu, un cinic pătrunzător, îşi mani‑ festa scepticismul cu privire la credinţele mele ideologice. Mi‑a spus că lumea nu putea fi complet încapsulată în hotarele filosofiei socia‑ liste. Ajunsesem şi eu, mai mult sau mai puţin, la aceeaşi concluzie, dar nu o exprimasem în cuvinte. Curând după aceea am citit Drumul spre Wigan Pier, de George Orwell. În final, cartea asta m‑a zdruncinat — a zdruncinat nu numai ideologia socialistă, ci şi credinţa în poziţiile ideologice în sine. În faimosul eseu care încheie această lucrare (scrisă pentru şi în mare măsură spre stupoarea Clubului de Lectură Britanic de Stânga), Orwell descrie marele defect al socialismului şi motivul eşe‑ cului frecvent al acestuia în încercarea de a atrage şi a menţine puterea democratică (cel puţin în Marea Britanie). În esenţă, Orwell spune că socialiştilor, de fapt, nu le plac săracii. Ei doar îi urăsc pe bogaţi2. Ideea lui a atins instantaneu un punct vulnerabil. Ideologia socialistă servea la mascarea resentimentelor şi urii produse de eşec. Mulţi dintre activiş‑ tii de partid pe care îi întâlnisem foloseau idealurile nedreptăţii sociale pentru a‑şi raţionaliza dorinţa răzbunării personale. A cui era vina că eram sărac şi needucat, şi neadmirat? Cu siguranţă, vina o purtau cei bogaţi, bine educaţi şi respectaţi. Ce convenabil se 2

Uneori mă uit la un socialist — la socialistul intelectual, autor de broşuri de propagandă, cu puloverul lui, cu părul vâlvoi şi cu citatele lui din Marx — şi mă întreb care naiba este imboldul lui real. Adesea e greu de crezut că ar fi vorba despre iubire, şi mai ales iubire pentru clasa muncitoare, de care el, dintre toţi oamenii, este cel mai îndepărtat. (Orwell, G. [2018], p. 205)

Hartile sensului p4.indd 16

09.04.2022 00:17:34

potrivea astfel nevoia de răzbunare cu pretenţiile de justiţie abstractă! Era dreptul meu să primesc o reparaţie de la cei mai norocoşi decât mine. Bineînţeles, eu şi colegii mei socialişti nu urmăream să rănim pe nimeni. Chiar dimpotrivă. Voiam să îmbunătăţim lucrurile, dar urma să începem cu ceilalţi. Am ajuns să înţeleg tentaţia din această logică, viciul evident, pericolul, dar am putut şi să văd că ele nu caracterizează exclusiv socialismul. Oricine voia să schimbe lumea schimbându‑i pe ceilalţi trebuia privit cu neîncredere. Tentaţiile unei astfel de poziţii erau prea mari pentru a le putea rezista. Aşadar, nu ideologia socialistă era cea care punea probleme, ci ide‑ ologia ca atare. Ideologia împărţea în mod simplist lumea în cei care gândeau şi acţionau corespunzător şi cei care nu o făceau. Ideologia îl autoriza pe credincios să se ascundă de propriile fantasme şi dorinţe neplăcute şi inadmisibile. Înţelegerea acestor lucruri mi‑a tulburat con‑ vingerile (chiar şi încrederea mea în convingeri), precum şi planurile pe care le întocmisem pe baza acestor convingeri. Nu mai puteam să spun cine era bun şi cine era rău, ca să zic aşa — astfel încât nu mai ştiam pe cine să sprijin şi pe cine să combat. Această stare de lucruri s‑a dovedit a fi cât se poate de problematică, atât din punct de vedere pragmatic, cât şi filosofic. Doream să practic dreptul corporatist — trecusem exa‑ menul de admitere la Facultatea de Drept, făcusem cei doi ani de stu‑ dii preliminare necesare. Voiam să învăţ căile duşmanilor mei şi apoi să‑mi construiesc o carieră politică. Acest plan s‑a dezintegrat. În mod evident, lumea nu avea nevoie de un alt avocat, iar eu nu mai credeam că ştiu suficient de mult, ca să mă deghizez în lider. În acelaşi timp, am fost dezamăgit şi de studiul ştiinţelor politice, specializarea mea principală. Alesesem această disciplină pentru a putea învăţa mai multe despre structura credinţelor umane (şi pentru motivele mai practice, legate de carieră, descrise anterior). A rămas o materie foarte interesantă pentru mine cât timp am studiat la cole‑ giu, perioadă în care am făcut cunoştinţă cu istoria filosofiei politice. Cu toate acestea, când m‑am mutat în campusul principal al Univer‑ sităţii Alberta, interesul meu a dispărut. Fusesem învăţat că oamenii erau motivaţi de forţe raţionale, iar credinţele şi acţiunile umane erau determinate de presiunile economice. Nu părea o explicaţie suficientă. Nu puteam crede (şi nu pot nici acum) că materiile prime — „resur‑ sele naturale“, de exemplu — aveau o valoare intrinsecă şi evidentă.

Hartile sensului p4.indd 17

09.04.2022 00:17:34

Hărțile sensului JORDAN B. PETERSON

În absenţa unei astfel de valori, însemnătatea lucrurilor trebuia să fie determinată social sau cultural (sau chiar individual). Această acţiune de determinare mi se părea a fi morală — mi se părea o consecinţă a filosofiei morale adoptate de societatea, cultura sau persoana în cauză. Lucrurile pe care oamenii le preţuiau din punct de vedere economic reflectau doar ceea ce credeau ei că era important. Aceasta însemna că motivaţia trebuia să se afle în domeniul valorii, al moralităţii. Cercetă‑ torii politici care îmi erau profesori nu vedeau acest lucru sau nu cre‑ deau că este relevant. Convingerile mele religioase, deformate din start, au dispărut când eram încă foarte tânăr. Încrederea mea în socialism (adică, în utopia politică) s‑a spulberat când am înţeles că lumea nu era exclusiv un loc al calculelor. Credinţa în ideologie a dispărut când am început să văd că identificarea ideologică în sine punea o problemă profundă şi mis‑ terioasă. Nu puteam să accept explicaţiile teoretice pe care trebuia să le ofere domeniul de studiu pe care mi‑l alesesem şi nu mai aveam niciun motiv practic pentru a continua în direcţia iniţială. Am terminat cei trei ani de studii de licenţă şi am părăsit universitatea. Toate credinţele mele — care împrumutaseră ordine haosului existenţei mele, cel puţin temporar — se dovediseră iluzorii; nu mai puteam găsi sensul în lucruri. Eram aruncat în derivă; nu mai ştiam ce să fac sau ce să gândesc. Dar ce se întâmpla cu ceilalţi? Exista pe undeva vreo dovadă a faptu‑ lui că problemele cu care mă confruntam fuseseră rezolvate de cineva într‑o manieră acceptabilă? Comportamentul şi atitudinile obişnuite ale prietenilor şi membrilor familiei mele nu ofereau nicio soluţie. Oamenii pe care îi cunoşteam bine nu erau mai satisfăcuţi sau mai orientaţi spre un scop decât eram eu. Credinţele şi stilul lor de viaţă păreau doar să disimuleze îndoiala frecventă şi neliniştea profundă. Şi mai perturbant, pe un plan mai general, era faptul că avea loc ceva cu adevărat nebu‑ nesc. Marile societăţi ale lumii construiau febril o maşinărie nucleară, care avea capacităţi distructive inimaginabile. Cineva sau ceva îşi făcea nişte planuri îngrozitoare. De ce? Oamenii normali şi bine adaptaţi, cel puţin teoretic vorbind, îşi vedeau prozaic de treaba lor, ca şi cum nu s‑ar fi întâmplat nimic. De ce nu erau deranjaţi? Nu erau atenţi la asta? Nu eram eu atent? Preocuparea pentru nebunia socială şi politică generală şi pentru răul din lume — sublimată în pasiunea temporară pentru socialismul

Hartile sensului p4.indd 18

09.04.2022 00:17:34

utopic şi intrigile politice — a revenit cu o răzbunare. Desfăşurarea misterioasă al Războiului Rece ocupa din ce în ce mai mult prim‑planul conştiinţei mele. Cum era posibil ca lucrurile să ajungă într‑un aseme‑ nea punct? Istoria e doar o casă de nebuni a răsturnat toate pietrele, iar citirea ei foarte atentă îşi lasă puţine lucruri necunoscute. Nu puteam să înţeleg cursa nucleară: ce putea fi atât de valoros, încât să merite riscul anihilării — nu doar a prezentului, ci şi a trecutului şi viitorului? Ce putea să justifice ameninţarea cu distrugerea totală? Lipsit de soluţii, mi se făcuse măcar darul unei probleme. M‑am întors la universitate şi am început să studiez psihologia. Am vizitat o închisoare de maximă siguranţă de la periferia oraşu‑ lui Edmonton, sub supervizarea unui excentric profesor asociat de la Universitatea din Alberta. Activitatea lui principală era consilierea psi‑ hologică a deţinuţilor. Închisoarea era plină de criminali, violatori şi infractori care comiseseră jafuri armate. În prima vizită de recunoaş‑ tere, am sfârşit în sala de sport, lângă camera cu greutăţi. Purtam o pelerină lungă de lână, cam ca pe la 1890, pe care o cumpărasem din Portugalia, şi o pereche de cizme lungi din piele. Psihologul care mă însoţise a dispărut pe neaşteptate şi m‑a lăsat singur. Curând am fost înconjurat de bărbaţi necunoscuţi, unii dintre ei extrem de masivi şi cu o înfăţişare dură. Mi‑l amintesc îndeosebi pe unul dintre ei. Era den cale‑afară de musculos, iar pieptul dezgolit îi era complet tatuat. Avea o cicatrice urâtă, care se întindea de la claviculă până la brâu. Poate că supravieţuise unei operaţii pe cord. Sau poate era o rană de topor. Rana ar fi putut ucide un individ mai mărunt — pe cineva ca mine. Unii prizonieri, care nu erau foarte bine îmbrăcaţi, s‑au oferit să facă schimb de haine cu mine. Nu mi se părea nicidecum o bună afacere, dar nu ştiam cum să refuz. Soarta m‑a salvat, sub forma unui omuleţ cu barbă, pipernicit şi slab. A spus că‑l trimisese psihologul şi mi‑a cerut să‑l însoţesc. Era un singur individ, în vreme ce mulţi alţii (mult mai masivi) ne înconjurau în momentul acela, pe mine şi pelerina mea. Aşa că l‑am crezut pe cuvânt. M‑a condus afară, pe uşa sălii de sport, în curtea închisorii, vorbind tot timpul pe un ton calm şi raţional despre

Hartile sensului p4.indd 19

09.04.2022 00:17:34

Hărțile sensului JORDAN B. PETERSON

ceva inofensiv (nu‑mi mai amintesc ce). Mă tot uitam plin de speranţă spre uşile deschise din urma noastră, pe măsură ce ne tot îndepărtam. În cele din urmă, supervizorul meu a reapărut, chemându‑mă înapoi cu un gest. L‑am părăsit pe prizonierul cel bărbos şi am intrat într‑un birou. Acolo psihologul mi‑a spus că omuleţul aparent inofensiv care mă însoţise afară din sala de sport omorâse doi poliţişti, după ce‑i obli‑ gase să‑şi sape mormântul. Unul dintre poliţişti avea copii mici şi, în timp ce‑şi săpa groapa, l‑a implorat pe călău să‑i cruţe viaţa de dragul lor — cel puţin aşa mărturisise criminalul. Asta m‑a şocat cu adevărat. Citisem despre această întâmplare, desigur, dar nu fusese niciodată reală pentru mine. Nu întâlnisem pe nimeni care să fi fost chiar şi tan‑ genţial afectat de ceva asemănător şi cu siguranţă nu întâlnisem pe nimeni care să fi făcut în realitate ceva atât de îngrozitor. Cum putuse omul cu care vorbisem — şi care aparent era atât de normal (şi de insig‑ nifiant) — să facă un lucru atât de oribil? Unele dintre cursurile pe care le urmam în acel moment se desfăşu‑ rau în amfiteatre mari, iar studenţii stăteau în rânduri de bănci situate pe trepte care coborau până la catedră. La unul dintre aceste cursuri — Intro‑ ducere în psihologia clinică — am trăit experienţa unei compulsii recurente. Mă aşezam în spatele unui individ oarecare şi‑l ascultam pe profesor vorbind. La un moment dat, simţeam nevoia urgentă de a înfige vârful stiloului în gâtul celui din faţa mea. Impulsul nu era copleşitor — din fericire —, dar era suficient de puternic încât să mă tulbure. Ce fel de om îngrozitor ar avea un astfel de impuls? Nu eu. Nu fusesem niciodată agre‑ siv. Aproape toată viaţa fusesem mai scund şi mai tânăr decât colegii mei. M‑am întors la închisoare la o lună după prima vizită. În lipsa mea, doi prizonieri îl atacaseră pe un al treilea, suspectat că ar fi fost infor‑ mator. Îl puseseră la pământ şi îi zdrobiseră un picior cu o ţeavă de plumb. Am fost bulversat — încă o dată —, dar acum am încercat ceva nou. Am încercat să‑mi imaginez, cu adevărat, cum ar fi trebuit să fiu, ca să fac un astfel de lucru. M‑am concentrat asupra acestei sarcini zile în şir şi am trăit o revelaţie înfricoşătoare. Aspectul cu adevărat şocant al unei atrocităţi de acest fel nu rezidă în imposibilitatea sau în ocurenţa ei izolată, cum presupusesem eu în mod naiv —, ci în uşurinţa ei. Nu eram mult diferit faţă de prizonierii violenţi — nu din punct de vedere calitativ. Aş putea face ce fac ei (deşi nu am făcut).

Hartile sensului p4.indd 20

09.04.2022 00:17:34