Ghid psihologic pentru adolescente și tinere

Ghid psihologic pentru adolescente și tinere

TOT CE DOREȘTI SĂ ȘTII DESPRE EMO Ţ II ȘI CORP, ȘCOALĂ ȘI PRIETENII

TARA PORTER

Traducere din limba engleză de

Mihaela Olinescu

EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIAL :

Magdalena Mărculescu

REDACTARE:

Victor Popescu

DESIGN ȘI ILUSTRAȚIE COPERTĂ: Faber Studio (Adelina Butnaru)

DIRECTOR PRODUC Ț IE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Crenguța Rontea

CORECTURĂ:

Duşa Udrea‑Boborel

Cristina Teodorescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PORTER, TARA

Ghid psihologic pentru adolescente și tinere: tot ce doreşti să ştii despre emoţii şi corp, şcoală şi prietenii / Tara Porter; trad. din lb. engleză de Mihaela Olinescu. –Bucureşti : Editura Trei, 2023

ISBN 978 606 40 1781 9

I. Olinescu, Mihaela (trad.)

159.9

Titlul original: You Don’t Understand Me

Autor: Tara Porter

Copyright © 2022 by Dr Tara Porter

All rights reserved.

© Editura Trei, 2023 pentru prezenta edi ț ie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E‑mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

Pentru Ella; pentru Charlie; pentru Joe. Pentru totdeauna.

Introducere

Psihologie (definiție) = studiul științific al minții umane și al funcțiilor sale, în special al celor care afectează comportamen tul într‑un context determinat.

De‑a lungul carierei mele ca terapeută și psihologă, am discutat cu sute de fete. Cartea de față are la bază aceste conversații: poveș tile, speranțele, temerile, emoțiile, comportamentul, eșecurile și reușitele fetelor. Reprezintă ceea ce am învățat ascultându‑le și ceea ce am fost nevoită să învăț pentru a le ajuta; s‑a dezvoltat din luptele și succesele acestor fete.

Cartea de față este despre cum să te descurci ca tânără femeie și le furnizează cititoarelor mele instrumentele pentru a crește capabile și încrezătoare din punct de vedere emoțional. În decurs de o generație, lumea s‑a schimbat fundamental pentru fete și femei. În cei 25 de ani de activitate clinică, am asistat la o creștere exponențială a oportunităților și a puterii adolescen telor. Voi, fetele, îi depășiți pe băieți din punctul de vedere al reușitelor școlare; numărul fetelor și al băieților care sunt admiși la facultățile de Medicină și Drept este acum egal; vedem tot mai des adolescente și tinere folosindu‑și forța — în feminism, prin #metoo —, iar legat de schimbările climatice, prin intermediul grevelor școlare. Revoluția tehnologică înseamnă că fetele de azi sunt prima generație de femei care au crescut într‑o lume digitală: nu a existat nicio perioadă când internetul să nu fi făcut parte din

Ghid psihologic pentru adolescente și tinere

TARA PORTER

viața voastră, a cititoarelor, așa că vă descurcați de minune cu dispozitivele digitale. Aceste schimbări înseamnă că multe dintre voi părăsesc adolescența având o libertate și o bază care erau de neimaginat acum o generație.

Unele lucruri merg, evident, în direcția bună pentru fete și tinere, dar altele nu funcționează deloc. Este clar că, odată cu o mai mare libertate, cu o gamă mai largă de opțiuni și cu un plus de putere, apar și provocări imense. Toți suntem conștienți de faptul că problemele de sănătate mentală s‑au înmulțit în rân dul tinerilor, dar statisticile sunt oarecum înșelătoare. De fapt, ratele afecțiunilor mentale la băieți și la fetele mai tinere sunt relativ stabile. Totuși, problemele de sănătate mentală în rândul adolescentelor și tinerelor (deci la fete de vârste mai mari) au explodat. Autovătămarea la fetele cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani a crescut enorm, de la aproximativ 6%, în 2000, la circa 20% acum1.

Acestea sunt fetele cu probleme pe care le‑am întâlnit în cabi net. Acolo, am încercat să le ascult experiențele, atât prin prisma cunoștințelor mele clinice, cât și a înțelepciunii colective dobân‑ dite prin ascultarea altor tinere — din prezent sau din generațiile anterioare. Încerc să ajut fiecare tânără să‑și înțeleagă universul interior pentru a se putea orienta în lumea exterioară. Și uneori ceva puternic se întâmplă în cabinetul meu: ajutându‑le pe aceste fete să facă ordine în haosul minților lor, ele primesc și puterea de a gândi diferit, fapt care, mai departe, le ajută să acționeze diferit și să facă alegeri diferite, așa încât să se simtă mai bine. În această carte, reunesc aspectele comune ale acelor expe‑ riențe pentru a le împărtăși cu tine. Ceea ce vei citi aici reprezintă suma înțelepciunii lor colective, alături de observațiile și ideile mele născute din ascultarea lor. Vreau să îți ofer instrumentele pentru a te înțelege și pentru a te raporta la tine însăți cu com pasiune, pentru a‑ți folosi libertatea într‑un mod înțelept, și nu

în detrimentul sănătății tale mentale. Nu vreau să mai existe fete care își fac rău sau se înfometează, fete pe care panica le para lizează, fete care cred că lumea ar fi un loc mai bun fără ele. Ajunge! Îmi doresc ca voi, fetele, să fiți înarmate cu cunoașterea de sine necesară nu doar pentru a supraviețui, ci și pentru a pros pera. Vreau să vă întindeți aripile și să zburați — cu încredere și cu mintea limpede. Vreau să rămân fără slujbă.

Către toate pacientele mele, de acum și din trecut: mai întâi, vă mulțumesc pentru că mi‑ați împărtășit poveștile voastre. În al doi lea rând, precizez că niciunul dintre studiile de caz nu se referă la o singură persoană. De ce? Fiindcă le‑am creat astfel încât să vă asigur confidențialitatea. Sincer, mi‑a luat timp să îmi dau seama cum să fac asta pentru că îmi făceam griji că în acest mod cartea ar putea să pară mai puțin sinceră sau onestă. Așa că am procedat astfel: mi‑am impus, ca regulă, să folosesc un exemplu doar dacă îmi pot veni în minte două sau trei tinere cu care am lucrat și care au avut aceeași problemă, așa încât să le pot combina poveștile. Apoi am renunțat la toate detaliile inutile și am adăugat unele noi, pentru a da culoare. Am făcut asta ca să vă protejez poveștile pe care ați avut încredere să mi le spuneți și am făcut asta pentru că motivul includerii studiilor de caz este acela de a ilustra o situație mai generală — importantă deci este miza acelor povești, și nu vârsta voastră sau cum arătați. Astfel că, pentru a ajunge la cât mai multe persoane, am adunat lucrurile pe care le‑am aflat de la voi toate în câte o persoană imaginară. Ar fi necesar și un comentariu despre limbajul folosit. Această carte este despre problemele comune pe care le‑am observat lucrând cu adolescente și tinere femei. Nu toate vor fi relevante pentru toate fetele și tinerele, deoarece sunteți, desigur, un grup divers; apoi multe aspecte vor avea relevanță și pentru unii băieți și tineri. Nu am lucrat cu suficient de mulți tineri care să aibă probleme vădit diferite, așa încât să pot spune că am cunoștințe

Ghid psihologic pentru adolescente și tinere

TARA PORTER

specializate despre psihologia lor. Sper deci că lucrurile pe care le citiți aici reflectă ceva din identitatea voastră. Consider genul un construct social și autodeterminat, ceea ce înseamnă că, din anumite puncte de vedere, o carte care se adresează doar fete‑ lor și tinerelor este o contradicție. Totuși, justificarea mea este că informațiile pe care le avem arată că tinerele se confruntă în prezent în mai mare măsură cu probleme de sănătate mentală (și sunt mai interesate să studieze psihologia), ceea ce sugerează nevoia sau cererea pentru o carte adresată acestui gen. Folosesc limbajul în stilul tinerilor pe care îi consult, un stil care, în engleză, este în general neutru din punctul de vedere al genului („oameni buni“ sau „cineva care se poartă mizerabil“ se poate referi în egală măsură la o fată sau la un băiat). De asemenea, folosesc cuvintele „mamă“, „tată“ și „părinte“ în mod fluid, pen tru a desemna toate persoanele îndeplinind aceste roluri, inclusiv părinți vitregi, tutori, părinți adoptivi temporari și alții*.

Evident, această carte nu are un conținut atotcuprinzător.

A apărut mai degrabă din experiența mea clinică decât în urma unor cercetări și există unele subiecte și probleme pe care nu simt că am experiența clinică sau personală necesară pentru a le aborda. Într‑adevăr, pe măsură ce am scris această carte, a fost dureros să descopăr multe zone în care aveam prea puțină experiență sau pe care nu le cunoșteam prea bine. De exemplu, știu multe lucruri despre anorexie, diete și alimentația intuitivă, dar am aflat că știam puține despre imaginea corporală pozitivă și gândirea pozitivă, de exemplu. De ce îți spun toate astea? Ți le spun fiindcă, atunci când citești această carte, sper că vei avea une‑ ori experiența de a fi cunoscută și recunoscută. Desigur, eu nu te

* Ținând cont de aceste precizări, traducerea română va folosi genul femi nin în contextele în care autoarea vizează în mod specific adolescentele și tinerele și genul masculin pentru contextele neutre, valabile deopotrivă pentru tineri și tinere. (N. red.)

cunosc, așa că s‑ar putea să îți surprind perfect gândurile într‑o anumită zonă și deloc în alta. Unul dintre articolele mele prefe rate de psihologie din toate timpurile este intitulat „Despre cum știm ceea ce nu știm“2 — și sunt multe lucruri pe care nici eu nu le știu. Îmi cer scuze pentru acele scăpări și voi continua să mă educ.

De asemenea, la finalul cărții am inclus o secțiune de note (prefațată de capitolul „Vrei să știi mai mult?“) unde ofer referințe și câteva idei pentru o cercetare mai detaliată, în special (sper) privind unele dintre lucrurile despre care nici eu nu știu prea multe.

În cele din urmă, această carte nu este în principal despre afecțiunile mentale; este despre sănătatea mentală, despre psiho logia de zi cu zi a fetelor și a tinerelor. Sper că vă va ajuta pe ace‑ lea dintre voi care se confruntă cu o afecțiune mentală, dar sper și că toate veți descoperi ceva din voi aici. Sper că vă va ajuta să puneți în cuvinte aspectele ce se află în zona de umbră a minții voastre și pe care vă străduiți să le exprimați. Mai ales sper că vă veți simți în sfârșit înțelese.

Capitolul 1 Atașament și integrare

„Deși poate ne iubim copiii din toată inima, nu toți copiii simt dragostea noastră… Primii doi sau trei ani din viață reprezintă perioada când creierul este preconfigurat pentru a iniția relații.“

RICHARD BOWLBY, Societatea Britanică de Psihologie

Mă întreb de ce ai ales această carte. Poate ți‑a dat‑o cineva fiindcă

își face griji pentru tine sau doar pentru că a crezut că te‑ar inte resa. Poate te gândești să studiezi psihologia la facultate și vrei să știi despre ce e vorba. Sau te simți puțin pierdută și vrei să te înțelegi mai bine. Poate te simți îngrijorată sau tristă, sau poate nu ești în apele tale și vrei un pic de ajutor. Poate îți faci rău sau îi rănești pe alții.

Mi te imaginez atunci când scriu. Mi te imaginez ca pe cineva care ar putea intra în cabinetul meu — o persoană de obicei curioasă în privința terapiei, dar adesea neîncrezătoare că o voi putea înțelege cu adevărat; și adesea tristă sau îngrijorată, sau pierdută, sau simțindu‑se singură, și de obicei cumva blocată — iar alteori îndreptându‑se în direcția greșită, cu privirea în jos. Și întotdeauna, întotdeauna unică. Este cu siguranță mai fru‑ moasă, mai inteligentă și mai amuzantă decât se crede. Mă întreb dacă te gândești: „Ei bine, se înșală în privința asta; eu nu sunt așa“. Ba da, sincer, chiar așa ești.

Toate tinerele pe care le întâlnesc sunt unice, dar există și tră sături comune. Teme comune. Lucruri pe care le‑am învățat și

Ghid psihologic pentru adolescente și tinere

TARA PORTER

pe care continui să le învăț, ascultându‑vă. Voi împărtăși câteva dintre ele aici, pentru a ilustra câteva idei care să te ajute să te gândești ce se întâmplă în cazul tău. Nu toate poveștile vor pre zenta interes pentru tine și, uitându‑te la cuprins, îți poți face probabil o idee despre care capitole ți se vor părea mai utile și vei vrea să treci mai departe. Capitolul de față s‑ar putea să nu ți se pară interesant la prima vedere, fiindcă o mare parte a lui se leagă de o perioadă pe care probabil nu ți‑o amintești în mod conștient. Poate ești tentată să începi un capitol care are o le gătură mai directă cu ceea ce te preocupă, cum ar fi Capitolul 7 („Mâncare, alimentație, greutate și siluetă“) sau Capitolul 5 („Anxietate și îngrijorare“). Ești liberă să faci asta, deși eu cred că ar fi o greșeală. Călătoria spre propria psihologie începe cu ceea ce ți s‑a întâmplat când erai bebelușă. Poate că nu îți amintești conștient, dar crede‑mă, primele tale zile și luni sunt imprimate în tine așa cum este cerneala pe hârtie. Ceea ce ți s‑a întâmplat atunci, în primele relații, este imprimat în creierul tău. Pe măsură ce ai cres cut, te‑a modelat radical. Sunt lucruri importante și care merită înțelese.

În psihologie numim acest lucru „atașament“. Animalele și puii lor, în special mamiferele, încearcă să stea aproape după naștere. Psihologii etologi din prima jumătate a secolului trecut au fost primii care au stabilit asta. Poate știi unele dintre aceste experi mente, nu? Un boboc de gâscă va căuta un stimul care se mișcă încă din prima zi după naștere și va începe să îl urmeze, chiar dacă e vorba despre un trenuleț de jucărie sau despre o pereche de cizme de cauciuc3. Un pui de maimuță despărțit de mama lui se va agăța de un substitut din pânză pentru confort, chiar dacă acesta nu îi oferă și hrană4. Copiii mici separați de părinții lor, aflați în spital sau la orfelinat și neprimind afecțiunea necesară, prezintă diverse dificultăți psihosociale și emoționale5. Ai văzut vreodată

înregistrări din orfelinatele românești din 19896? Sute de copii

erau ținuți în condiții îngrozitoare. Dincolo de abuzul propriu‑zis, privarea emoțională și lipsa unei figuri materne/paterne le‑au cau zat o serie de probleme psihice și intelectuale severe.

Atașamentul creat între părinți și un bebeluș, un copil mic, a fost cercetat și teoriile legate de acest proces au fost populari zate de un psihiatru pe nume John Bowlby. Există un instinct puternic atât la părinte, cât și la copil de a căuta apropierea, instinct generat de evoluție, în vederea supraviețuirii speciei. Așa cum bebelușul privește în mod natural către părinte, așa și majoritatea părinților sunt atrași de copil și plăcerea reciprocă ce se naște în acest schimb generează un ciclu pozitiv. Uneori, există părinți care nu pot face asta, și motivul este de obicei că nu au experimentat acest atașament când ei înșiși erau bebeluși: nu s‑a imprimat în creierul lor. Un bun atașament este cel în care persoana de îngrijire se asigură că nevoile de bază ale copilului (hrană, adăpost, consecvență și confort) sunt îndeplinite.

Pentru copil, atașamentul reprezintă sentimentul că există cineva care va avea grijă de tine, care este interesat de tine, care este de partea ta. Pe măsură ce crești, poate că nu vei fi de acord cu modul în care părinții sunt de partea ta și poate consideri că regulile lor sunt ridicole — De ce trebuie să înveți să cânți la pian? De ce să stai drept? De ce să mai lași telefonul? —, dar (în mare) vei putea înțelege că părinții fac asta fiindcă ei consideră că este spre binele tău. Intențiile lor sunt bune. Îi iubești sau îi urăști, sau oscilezi între cele două, dar recunoști faptul că părinții sunt acolo pentru tine.

Sau poate că nu poți observa aceste lucruri. Pentru unii, atașamentul este deteriorat sau distrus. Poate te simți pierdut, ca și cum ai pluti fără o ancoră.

Mia a fost trimisă la cabinetul meu când avea 17 ani. Se simțea tristă și unul dintre profesorii ei observase semne de autovătămare. În aparență, părea să

Ghid psihologic pentru adolescente și tinere

TARA PORTER

funcționeze: mergea la școală, se întâlnea cu prietenii, își făcea treburile. Dar când treceai de suprafață, observai că ea nu credea că este bună la ceva sau că se va alege mare lucru de capul ei, și considera că nu are niciun viitor.

Mia era cea mai mică dintre cei trei copii. Fusese foarte apropiată de mama ei, care murise cu ani în urmă, când ea era încă în școala primară. Nu își aducea aminte de mama ei decât bolnavă și, deși fusese îngrozitor când aceasta murise, viața ei continuase aproape la fel. Deși nu era apropiată de tatăl ei, care lucrase întotdeauna până târziu, fiind capul familiei, ea și frații mai mari avuseseră o bonă cu mult timp înainte ca mama lor să moară, iar Mia ținuse foarte mult la ea. Bona le gătise, era acasă când se întorcea de la școală, o condusese peste tot și fusese interesată de ce i se întâmpla în fiecare zi. Erau apropiate și Mia se simțea iubită. Când împlinise 15 ani și se putea descurca să ajungă singură în diverse locuri, iar ea și frații ei își puteau face singuri de mâncare, tatăl lor hotărâse că nu mai aveau nevoie de bonă. Dar Miei îi era îngrozitor de dor de ea; o vizita periodic la copiii de care avea grijă acum. După un an, fratele mijlociu a plecat la facultate și ea a rămas singurul copil acasă. Anterior participase la concursuri de înot, dar a suferit o accidentare și a decis să renunțe, deoarece nu progresa — alții erau mai buni, și îi era dificil să ajungă la antrenamente.

Prima legătură de atașament se creează de obicei între bebeluș

și părinte*, și majoritatea tinerilor, chiar și cei mai tulburați și cu probleme mentale, pe care îi consult în sistemul public de sănă tate din Marea Britanie (CAMHS — Serviciul de Sănătate Mentală pentru Copii și Adolescenți), vin la terapie atașați de un părinte suficient de bun.

* Legătura sugar–mamă a fost studiată cel mai aprofundat, probabil datorită legăturii fizice mai evidente dintre mamă și copil (sarcină, naștere și alăp tare). Acest accent (asupra mamei) vine și din factorii sociopolitici, cum ar fi așteptările ca, în mod tradițional, femeile să se afle mai des în rolul de cel mai important îngrijitor. Totuși, nu există dovezi că un bebeluș s‑ar atașa mai repede de o femeie decât de un bărbat, iar eu folosesc în prin cipal cuvântul „părinți“ pentru a descrie persoanele care au în principal grijă de copii, ceea ce desigur poate însemna și asistenți maternali sau bunici care acționează în calitate de îngrijitori primari.