COLECลขIE COORDONATฤ DE
Vasile Dem. Zamfirescu
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 1
12/17/2018 6:38:41 PM
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 2
12/17/2018 6:38:42 PM
Cum să fii tu însuți Liniștește-ți criticul interior și depășește anxietatea socială ELLEN HENDRIKSEN Traducere din engleză de Irina-Marina Borțoi
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 3
12/17/2018 6:38:42 PM
EDITORI: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL: Magdalena Mărculescu REDACTOR: Ioana Petridean Design coperta: The BookDesigners Foto copertă: Guliver/ Getty Images DIRECTOR PRODUCŢIE: Cristian Claudiu Coban DTP: Gabriela Anghel CORECTURĂ: Irina Botezatu Virginia Alexe
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HENDRIKSEN, ELLEN Cum să fii tu însuţi: linişteşte-ţi criticul interior şi depăşeşte anxietatea socială / Ellen Hendriksen; trad. din engleză de Irina-Marina Borţoi. - Bucureşti: Editura Trei, 2019 Conţine bibliografie ISBN 978-606-40-0590-8 I. Borţoi, Irina-Marina (trad.) 159.9 Titlul original: How to Be Yourself: Quiet Your Inner Critic and Rise Above Social Anxiety Autor: Ellen Hendriksen, Ph.D. Copyright © 2018 by Ellen Hendriksen, Ph.D. Published by arrangement with St. Martin’s Press All rights reserved. © Editura Trei, 2019 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 E-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 4
12/17/2018 6:38:42 PM
Această carte îi este dedicată lui (și nu ar putea exista fără) Nicolas.
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 5
12/17/2018 6:38:42 PM
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 6
12/17/2018 6:38:42 PM
Cuprins Prolog Partea întâi
Credeam că doar eu sunt așa! 29
Prezentarea anxietății sociale 1
Rădăcina tuturor relelor: Cum prinde rădăcini anxietatea socială
2
9
31
Anxietatea socială este ca un măr (sau De ce există anxietatea socială de milenii întregi)
3
49
Creierul tău când suferi de anxietate socială
67
Partea a doua
O privire înăuntrul creierului 77
4
Cum ne subminează criticul interior
79
5
Gândește altfel: Înlocuiește
98
6
Gândește altfel: Acceptă
Partea a treia
Ieșirea în lume 125
7
Începe și încrederea îți va veni pe parcurs
8
107
127
Fără aparențe false: Joacă un rol pentru a-ți construi sinele adevărat
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 7
134
12/17/2018 6:38:42 PM
Cum să fii tu însuți
8
ELLEN HENDRIKSEN
9
Erodarea munților: Lucrurile devin tot mai ușoare
10
Să punem lucrurile cap la cap: Lista provocărilor
Partea a patra
147 152
Demontarea miturilor anxietății sociale 179
11
Cum (și de ce) să-ți orientezi atenția către exterior
12
A vedea înseamnă a crede: Nu arăți așa cum te simți
13
181 191
„Trebuie să par deștept/amuzant/ interesant“: Cum ne pune frână perfecționismul 207
14
De ce nu ai o problemă legată de abilitățile sociale (Da, ai citit bine)
226
15
Mitul speranței din sticlă
238
Partea a cincea
Nu trebuie decât să fii binevoitor 243
16
Cărămizile prieteniilor frumoase (Nu sunt ceea ce crezi)
245
Epilog
265
Nota autoarei
273
Mulțumiri
274
Referințe suplimentare 277 Note 284
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 8
12/17/2018 6:38:42 PM
Prolog Moe putea combate nedreptatea ca un tigru încolțit, cu o singură condiție: să nu fie nevoit să vorbească. Avocat prin formare, Moe era extrem de inteligent și avea o reputație de om cu adevărat respectuos. În ciuda aspectului blând — mărunțel, slăbuț și cu un început de chelie, cu cercurile perfecte ale ochelarilor cu rame de sârmă cocoțate deasupra unei mustăcioare bine îngrijite —, angajamentul său față de cauze sociale precum drepturile vârstnicilor sau protecția femeilor vulnerabile era unul extraordinar. Acumulase o experiență globală — în acest moment al carierei, lucrase deja în trei țări diferite, pe trei continente diferite. Ca parte a cruciadei sale idealiste în favoarea dreptății, însă, se găsea deseori în cele mai neidealiste situații: ședințele. În timpul acestor ședințe, desfășurate la centrele comunitare și în subsolurile bisericilor, cu scaune pliante și miros persistent de cafea veche, s-a conturat povestea lui Moe, pe care el a relatat-o astfel: „Ieri eram la o ședință, și unul dintre organizatori s-a întors spre mine și mi-a spus: «Știi, Moe, când suntem doar noi doi, vorbești foarte bine, dar ești atât de tăcut la ședințe. Nu cred că te‑am auzit vreodată deschizând gura.»“ Lui Moe îi venea să intre în pământ de rușine. În sinea lui, știa că respectivul coleg avea dreptate. Moe era întotdeauna atent, se făcea întotdeauna plăcut, dar era adevărat — nu rostea niciun cuvânt. Iar acum i se confirma faptul că tăcerea lui era evidentă — că pur și simplu nu o putea ascunde.
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 9
12/17/2018 6:38:42 PM
10
Cum să fii tu însuți ELLEN HENDRIKSEN
„Nu e vorba că nu vreau să nu spun nimic; pur și simplu nu știu cum s-o spun, a zis Moe. Toți ceilalți par atât de dezinvolți, atât de încrezători. Dar de îndată ce-mi fac curaj să vorbesc, subiectul s-a și schimbat. Asta se întâmplă întotdeauna.“ Nu doar lui Moe i se întâmplă să nu știe ce să spună. Ni se întâmplă atâtora dintre noi, mai ales în lumea de azi, a mesajelor criptice care te fac să te întrebi cum-aș-putea-răspunde-la-asta și a descrierilor de pe Instagram, de genul trebuie-să-zic-ceva-deștept. Dacă ești conectat la tehnologie sau dacă ai fost crescut ca Moe — vom discuta curând despre această distincție — tehnologia și internetul fac în așa fel încât să ai un milion de motive să pui la îndoială ceea ce spui și ce faci. În plus, tot trebuie să te lupți cu anxietățile interacțiunii sociale de tipul față în față. La fel ca Moe, probabil cunoști pe propria piele groaza de a fi pe punctul de a vorbi și de a simți că vei cădea în gol. E ca și cum ai sta la capătul unei trambuline de zece metri, cu inima bubuindu-ți la gândul că vei sări. Tăcerea atrage frustrarea — „Știam că acela era răspunsul“ sau „La naiba, era ideea mea“, dar gândul de a sări în prăpastia conversației este paralizant. După comentariul colegului său, însă, Moe a decis că e mai rău să tacă decât să vorbească. Tăcerea continuă apasă omul ca un morman de cărămizi, care i se acumulează încet în poală. Câteva clipe de tăcere pot fi ușor trecute cu vederea, dar ore întregi de muțenie sunt aproape imposibil de destrămat, mai ales fără a face capetele să se întoarcă, fără a stârni exclamații de surpriză și comentarii zdrobitor de nonșalante, de tipul: „Ah, am și uitat că ești aici!“ Așa că Moe a decis să vorbească mai degrabă mai devreme, decât mai târziu: „M-am dus așadar la următoarea ședință cu câteva notițe scrise pe telefon. Mi s-a părut mai ușor să scriu ce voiam să spun. Dar n-am fost în stare. Cel mai rău a fost că tipul de lângă mine mi-a luat telefonul și mi-a citit notițele în fața tuturor. Probabil i s-a părut că-mi face o favoare, dar mie îmi venea să mor. Ce fel de om nu-și poate citi singur notițele?“
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 10
12/17/2018 6:38:42 PM
11
Umilința atrage după sine și mai multă stânjeneală. Moe a avut nevoie de ceva timp pentru a-și face curaj să vorbească din nou, dar a făcut-o. Înaintea următoarei ședințe, și-a scris curajos la computer câteva notițe, dar tot n-a reușit să spună nimic. „Am încercat, a spus el, dar privirea mi s-a încețoșat și am început să tremur. A fost groaznic. De ce mi se tot întâmplă asta? Ce naiba e în neregulă cu mine? De ce nu pot să fac și eu ce fac alți oameni cu atâta ușurință?“ Datorită experienței acumulate în politică, Moe era obișnuit cu situația de a fi nevoit să încerce din nou. Așa că a decis să-și împingă limitele — să mai încerce o dată. „Trebuia să merg la o cină — doar între prieteni —, așa că m-am gândit să încerc să țin un toast, a zis el. L-am repetat iar și iar în minte, dar, când m-am ridicat, n-am putut trece de prima propoziție. Inserasem chiar și o glumă, însă, după ce am trecut de primul rând, nu mi-am mai amintit restul, cu atât mai puțin conținutul discursului, așa că am zis doar: «Vă mulțumesc că ați venit», și m-am așezat. Apoi m-am gândit: «Doamne, ce idiot!»“ Experiența lui Moe este atât de frecvent întâlnită, încât are până și un nume: anxietate socială. Anxietatea socială este timiditatea pe steroizi. Mai întâi apare senzația că atragi atenția, că ești ca musca-n lapte. Apoi urmează nevoia de a te ascunde, de a ascunde, uneori ținându-te departe cu totul, alteori fiind prezent, dar rămânând tăcut sau privind țintă podeaua. Ne facem griji că vom spune ceva nepotrivit, că vom face ceva stânjenitor și că vom fi criticați temeinic și pe bună dreptate pentru asta. Așadar, atâția dintre noi ne simțim stresați la cursuri, la petreceri, în grupuri, la locul de muncă, în compania străinilor, pe site-urile de socializare. Avem convingerea că suntem prea cumva: prea ciudați, prea neîndemânatici, prea enervanți. Sau că nu suntem suficient de altcumva: nu suntem încrezători, nu avem abilități sociale, nu suntem competenți. În cele din urmă, corpurile ne trădează; suntem siguri că toată lumea observă cum roșim, cum ne transpiră palmele sau ne tremură mâinile.
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 11
12/17/2018 6:38:42 PM
12
Cum să fii tu însuți ELLEN HENDRIKSEN
Toate astea pot să ți se pară cunoscute. Ți s-au aprins ochii a recunoaștere când ai auzit povestea lui Moe? Te-ai trezit că dai din cap pe măsură ce citeai? Încă un lucru pe care îl ai în comun cu Moe, pun pariu, este că la un moment dat pe parcursul acestei călătorii incomode și pline de anxietate — poate înaintea unei întâlniri, a unui interviu sau a primei zile de școală — un susținător ți-a dat un sfat dovedit în timp: „Fii tu însuți și atât!“ Această propoziție este întotdeauna bine intenționată, dar poate fi fenomenal de iritantă. Pare un lucru atât de simplu, dar pe moment imposibil. Oricine a fost în locul lui Moe știe cât de dificil e să te concentrezi în zgomotul de fond al anxietății — cum ne deturnează acesta din urmă capacitatea de a gândi, de a vorbi și de a răspunde. De asemenea, „Fii tu însuți și atât!“ presupune că tu nu te-ai gândit la această opțiune. „Ah, asta e tot ce trebuie să fac? Ce fraier sunt.“ Dar, în ciuda tuturor acestor lucruri, e un sfat bun. Adevăratul tău sine este acela care apare când ești cu prietenii apropiați, cu rudele în care ai încredere sau când ești singur și fericit. Dincolo de anxietate, ești echipat cu tot ce îți trebuie. Nu trebuie să falsifici nimic, nu ai nicio imagine de fabricat. Ești suficient exact așa cum ești. Într-adevăr, imaginează-ți că acel sine s-ar duce la serviciu, ar intra în relații și ar ieși în lume. Ce ar fi posibil? Ți-ai putea împărtăși ideile și opiniile. Te-ai putea simți în sfârșit în largul tău. Ai avea mai mult loc de manevră pentru a face față lumii. Te-ai putea simți confortabil în propria piele. Ai simți acel confort, acea legătură și acea apropiere de tipul casă-dulce-casă oriunde ai merge. Așadar, în Cum să fii tu însuți vei învăța (în sfârșit!) cum să pui în practică un astfel de sfat. Vei învăța de ce te simți așa cum te simți, dar, mai mult, vei învăța ce să faci în privința aceasta și vei termina cartea cu un set de instrumente noi și strălucitoare, pe care să le testezi. Vom demonta mituri pe care nici nu știi că le credeai și vom desființa obiceiuri pe care nici nu știi că le aveai. Atâția dintre noi ne simțim anxioși în situații sociale, încât au fost dezvoltate chestionare standardizate care să ne măsoare
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 12
12/17/2018 6:38:42 PM
13
experiențele. Dacă ești de părere că suferi puțin (sau mai mult) de anxietate socială, citește următoarele douăzeci și cinci de situații preluate din două chestionare privind anxietatea socială, utilizate pe scară largă.*1 Cu cât ești de acord cu mai mulți itemi, cu atât mai mare este anxietatea socială pe care probabil o porți cu tine în călătoria prin viață. 1. Mă emoționez dacă trebuie să vorbesc cu o persoană cu o funcție de autoritate (profesor, șef ș.a.). 2. Îmi e greu să stabilesc contact vizual cu alți oameni. 3. Devin tensionat dacă trebuie să vorbesc despre mine sau despre sentimentele mele. 4. Îmi e greu să socializez cu oamenii cu care lucrez. 5. Mă simt tensionat dacă sunt singur doar cu încă o persoană. 6. Îmi fac griji cu privire la a mă exprima, de teamă că voi părea stângaci. 7. Devin anxios când trebuie să returnez un articol la un magazin. 8. Îmi e greu să nu fiu de acord cu punctul de vedere al altcuiva. 9. Mă trezesc făcându-mi griji că nu voi ști ce să spun în diverse situații sociale. 10. Sunt neliniștit când trebuie să socializez cu oameni pe care nu-i cunosc bine. 11. Simt că voi spune ceva jenant atunci când vorbesc. 12. Când sunt într-un grup, mă tem că voi fi ignorat. 13. Nu sunt sigur dacă să salut pe cineva pe care-l cunosc doar din vedere. 14. Mă simt stânjenit când trebuie să dau un telefon și mă pot auzi și alți oameni. *
Am realizat aceste chestionare (care nu sunt exact ca cele oficiale) modificând unele puncte, pentru a evita repetițiile și le-am actualizat pe altele cu limbajul și tehnologia vremurilor noastre.
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 13
12/17/2018 6:38:42 PM
14
Cum să fii tu însuți ELLEN HENDRIKSEN
15. Mă simt incomod sau neliniștit când trebuie să mănânc sau să beau în locuri publice. 16. Mă simt neliniștit când trebuie să joc, să cânt sau să țin un discurs în fața unui public. 17. Mă simt inconfortabil când trebuie să lucrez, să scriu sau să calculez în timp ce alții mă privesc. 18. Mă simt neliniștit când trebuie să-i telefonez ori să-i trimit un e-mail sau un SMS unei persoane pe care nu o cunosc foarte bine. 19. Îmi e greu să vorbesc în clasă sau la o ședință. 20. Devin neliniștit când trebuie să folosesc o toaletă publică (vezică timidă). 21. Îmi e greu să vorbesc cu persoane pe care le consider atrăgătoare. 22. Mă simt agitat când trebuie să dau un test sau un examen. 23. Mă stresez și mă simt neliniștit când organizez o petrecere sau un eveniment. 24. Îmi e greu să-i rezist unui vânzător sau unui agent de vânzări. 25. Nu îmi place să fiu în centrul atenției. Acestea sunt doar douăzeci și cinci de exemple, dar există multe, multe altele. De pildă, aceia dintre noi care se simt anxioși în situații sociale ar prefera să meargă la epilat și la dentist în același timp, decât să facă turul sălii la un eveniment de net working. Ne putem ruga colegul de la biroul vecin: „Poți să te uiți la e-mailul ăsta și să-mi spui dacă sună ceva ciudat, înainte să-l trimit?“ Putem deveni ușor agitați în sala de sport, la supermarket, la coadă sau oriunde altundeva unde putem fi inspectați de alți oameni. Se știe că repetăm în minte comanda de mâncare înainte de a ajunge la tejghea, cererea de asistență clienți, înainte să luăm telefonul în mână, și povestea pe care vrem s-o spunem la petrecerea din seara respectivă. Și, desigur, încercăm să ne furișăm de la petrecere fără a ne lua la revedere.
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 14
12/17/2018 6:38:42 PM
15
Iar asta e doar în viața reală. Dacă anxietatea socială ardea mocnit acum câțiva ani, tehnologia a pus gaz pe foc. De ce? Anxietatea își are rădăcinile în nesiguranță, și ce e mai nesigur decât comunicarea modernă? „De ce apar acele trei puncte și apoi… nimic?“ „De ce mi-a răspuns șeful la e-mail cu un singur cuvânt?“ „De ce mi-a scris: «Pot să te sun?»“ „Hmm, de ce mi-a scris: «Sunt Batman»?“ Rețelele de socializare nu fac decât să înrăutățească lucrurile. Un studiu al Universității din Pittsburgh2 a obținut răspunsuri de la aproape două mii de tineri cu vârstele cuprinse între nouăsprezece și treizeci și doi de ani și a constatat că, pe măsură ce numărul platformelor de social media utilizate crește, anxietatea crește și ea. Și nu e vorba de timpul petrecut pe rețelele de socializare, ci este ceva unic, legat de social media în sine. Despre ce este vorba mai exact? Ei bine, social media înseamnă o judecată socială în public, la care se adaugă cuantificarea aprobării celorlalți. Mai ales în cazul adolescenților și al tinerilor, sarcinile formării identității și ale solidificării stimei de sine sunt deja destul de dificile, dar observațiile și comentariile nesfârșite ale prietenilor fac din lumea social media un loc în care e greu să crești. Fie că simțim judecata socială online sau în lumea reală, ne trezim făcând unul din două lucruri: evitarea sau îndurarea. Spre deosebire de mare parte din jargonul psihologic, ambii termeni înseamnă exact ceea ce crezi. Evitarea este echivalentă cu a ne băga degetele în urechi și a fredona: „N-aud ce spui!“ Evitarea poate necesita mult efort — dacă minți că te-ai îmbolnăvit, trebuie să-ți amintești să tușești a doua zi, dacă mergi pe ruta mai lungă, dar mai puțin aglomerată, pierzi mai mult timp, iar dacă ajungi la o ședință chiar în clipa în care începe, ca să nu fii nevoit să faci conversație, ai nevoie de o precizie epuizantă. Evitarea poate fi directă: nu mergi la petrecere, lași să intre căsuța vocală când te sună cineva. Dar evitarea poate fi și indirectă — poate nici nu ne dăm seama că o facem. Evitarea contactului vizual este exemplul clasic. Sau, putem merge la petrecere, dar stăm deoparte cea mai
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 15
12/17/2018 6:38:42 PM
16
Cum să fii tu însuți ELLEN HENDRIKSEN
mare parte a timpului, mângâind pisica gazdei ori verificându-ne mesajele pe balcon, înainte să ne furișăm acasă și să ne uităm la Netflix, cu un bol de cereale în față. Deși evitarea oferă o ușurare imediată, ea este urmată aproape întotdeauna de un gust amar de vină, rușine, dezamăgire sau frustrare. UNDE MĂ GĂSEȘTI LA PETRECERI…
CE DRĂGUȚĂ EȘTI! OAMENI COOL
ÎMPRIETENINDU-MĂ CU ANIMALELE GAZDEI, CA O ALBĂ-CA-ZĂPADA BEATĂ.
Îndurarea, însă, presupune să treci cu pumnii strânși prin tr-un eveniment de team‑building la birou, printr-o prezentare sau o nuntă. Dumnezeu s-o ajute pe domnișoara de onoare bine intenționată, care încearcă să ne tragă pe ringul de dans — am prefera s-o înjunghiem cu o furculiță de desert, decât să fim nevoiți să dansăm pe Meneaito. Aceia dintre noi care îndură ajung de obicei acasă cu nervii făcuți arșice, cu o durere de stomac misterioasă și cu febră musculară la obraji, de la zâmbitul continuu. Sau se îmbată, dar vorbim mai multe despre asta mai târziu. Cei mai mulți dintre noi ne simțim așa de mult timp. Pentru 75% din oamenii care suferă de anxietate socială, această călătorie lungă și stânjenitoare a început undeva între vârsta de opt și cincisprezece ani, ceea ce ne-a permis multe decenii de
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 16
12/17/2018 6:38:42 PM
17
butonat telefonul, în loc să facem conversație. Pentru mulți dintre noi, acest lucru face la fel de mult parte din ceea ce suntem, precum ochii căprui sau părul creț. Asta ne amintim încă din Ziua Întâi. Probabil ai observat deja că spun „noi“. În mediul academic există o vorbă: „Cercetarea înseamnă cercetarea despre mine“. Mulți cercetători își aleg domeniul în funcție de cât de apropiat este subiectul de ei și de viețile lor. Cercetătorul tăriei de caracter se redresează după orice obstacol. Expertul în traume a supraviețuit unei experiențe care i-a pus viața în pericol. Cercetătorul în domeniul ADHD lucrează înconjurat de teancuri de hârtii care abia stau în picioare. În cazul meu, e grăitor faptul că lucrez la Centrul pentru Studiul Anxietății și Tulburărilor Asociate (CATC), de la Universitatea din Boston. Dacă anxietatea ar fi o religie, CATC ar fi biserica-mamă, iar eu aș fi o enoriașă pe viață. Prima mea amintire dezvăluie felul în care e construit creierul meu: am trei ani și sunt la grădiniță, odihnindu-mă alături de vreo cincisprezece alți copii, pe covorașe întinse pe podea. E începutul anilor 1980 și educatoarea mea, doamna Fish, are părul lung, șaten, cu cărare pe mijloc și cântă la chitară — cântece liniștitoare, precum You Are My Sunshine și Hush, Little Baby — pentru a ne calma și a ne ajuta să ne relaxăm timp de câteva clipe. Asta e ce-mi amintesc: deschid ochii și o văd pe doamna Fish aplecată peste chitară, uitându-se cu atenție la mine, cu un zâmbet pe față. E evident că se uită la mine de ceva timp. „Aici erai!“ zice ea. „Bună dimineața, puiule!“ Când mă ridic și mă frec la ochi, îmi dau seama că absolut toți copiii se uită la mine, și adrenalina începe să-mi curgă prin vene. Îngheț ca proverbiala căprioară în bătaia farurilor. Unii dintre copii râd — niciunul nu-și bate joc, și totuși, pentru un copil sensibil de trei ani e ca un bețișor care-mi sfredelește inima. Încă sunt buimacă după puiul de somn accidental, ceea ce nu face decât să-mi înrăutățească sentimentul umilitor
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 17
12/17/2018 6:38:42 PM
18
Cum să fii tu însuți ELLEN HENDRIKSEN
că se râde de mine. Vreau să nu mă mai privească nimeni, așa că închid strâns ochii, umilită în întunericul din spatele pleoapelor. E frapant, cred, că asta e prima mea amintire, și nu, să spunem, aceea când le-am dat floricelele de porumb ale fratelui meu rațelor de pe lac sau revelația faptului că ciocănitul la ușă înseamnă dulciuri, după ce am fost prima dată la colindat de Halloween. În schimb, creierul meu anxios decide să-și amintească umilința cauzată de o educatoare amabilă și de colegii amuzați, după un pui de somn nevinovat. De aici, lucrurile evoluează. În clasa întâi, îmi aduc aminte că m-am dus la culcare cu durere de stomac și o senzație chinuitoare „că uit ceva“, fiindcă nu aveam vocabularul necesar pentru a eticheta senzația că o clasă aglomerată mă copleșea zi de zi. În clasa a treia, știam tabla înmulțirii pe de rost, dar amânam să o recit în fața profesoarei, până când rămâneam ultima din clasă la rând. Școala generală — acea furtună perfectă a timidității profunde și a dorinței disperate de a fi acceptată de colegi — a fost cea mai adâncă prăpastie din iadul anxietății sociale, dar asta nu e o surpriză. La liceu am demonstrat de ce sunt în stare, înconjurându-mă de un cerc solid de prieteni și asumându-mi câteva roluri de conducere, dar apoi a venit șocul facultății. În timp ce alți studenți mergeau la celebrele petreceri în pielea goală și discutau în contradictoriu cu profesorii la seminare, eu evitam contactul vizual la petrecerile la care se venea îmbrăcat și am ridicat mâna de nici zece ori în patru ani de școală. Cu toate acestea, după mulți ani și un doctorat în psihologie clinică, ceva s-a schimbat, chiar dacă foarte încet. Astăzi nu doar pot vorbi într-o ședință, ba chiar pot conduce una. Organizez niște serate grozave, țin prelegeri în fața unei săli întregi de studenți, sunt plină de încredere și chiar aștept cu nerăbdare să dansez la nunți. Alături de clienții mei, am făcut tot felul de lucruri jenante în numele ameliorării anxietății sociale: am cerut lemongrass într-un magazin de bricolaj, mi-am vărsat intenționat cafeaua într-un Starbucks aglomerat, am cerut indicații pe stradă
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 18
12/17/2018 6:38:42 PM
19
și m-am dus în direcția opusă. Dar când le povestesc altora despre trecutul meu plin de anxietate, oamenii mă privesc cu îndoială — „N-aș fi ghicit niciodată!“, „Dar pari atât de în largul tău!“. Astăzi pot spune cu mâna pe inimă că mă simt bine în pielea mea, chiar dacă nu a fost mereu așa, și știu că și tu te poți simți la fel. Cum am ajuns aici? Și cum poți ajunge și tu? Îți voi împărtăși toate răspunsurile în paginile care urmează. Încă am momentele mele de recidivă, cu siguranță. Vorbesc destul de mult în public, dar îmi dau lacrimile — uneori foarte discret, alteori vizibil — de fiecare dată când trebuie să vorbesc în fața a mai mult de o mână de oameni laolaltă. Am învățat să mă gândesc la asta ca la anxietatea care începe să se scurgă. M‑am smiorcăit pe parcursul întregului discurs pe care l-am ținut la înmormântarea bunicii, ceea ce s-ar putea spune că e adecvat. Sigur, eram tristă, dar mai ales îngrozită de toți ochii ațintiți asupra mea. Însă mi-au dat puțin lacrimile și în timp ce-mi susțineam lucrarea de disertație. Adecvat? Nu prea. În cazul meu, călcâiul lui Ahile e camera de luat vederi. Ies discret din cadru când copiii mei înregistrează un filmuleț pe telefonul mobil. Detest FaceTime. Când doamna cameraman de la nunta fratelui meu mi-a sărit în față, cu aparatul de filmat pornit, și m-a întrebat: „Ce sfaturi înțelepte aveți pentru miri?“, probabil că arătam ca Road Runner — un cerc în loc de picioare și vălătuci de fum ieșind de sub rochia mea până în pământ. Am lăsat-o cu gura căscată și sprâncenele undeva aproape de linia părului. Luminița aceea roșie a camerei de filmat putea la fel de bine să fie țeava unui pistol încărcat. E de ajuns să spun că încă lucrez la asta. Dar tocmai asta e ideea: poți lucra la asta. Poți avea rezultate. Te poți simți confortabil în propria piele, te poți simți bine să vorbești, să fii văzut, să fii alături de alți oameni. Va deveni mai ușor. Anxietatea este în mare parte învățată, ceea ce înseamnă că te poți și „dezvăța“ de ea. Și nu ai nevoie de decenii întregi și de cursuri de doctorat ca să depășești anxietatea socială. Eu am mers pe calea cea grea, dar pe tine te va ajuta această carte.
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 19
12/17/2018 6:38:42 PM
20
Cum să fii tu însuți ELLEN HENDRIKSEN
Cum să fii tu însuți este pentru noi toți — și suntem mulți — cei care ne trezim împotmoliți în anxietatea socială din când în când, sau aproape tot timpul. Sigur, există diferite niveluri. Anxietatea socială acoperă o gamă largă de senzații. Prima și cea mai frecventă ocurență în spectrul anxietății sociale o reprezintă momentele de stânjeneală. Chiar și cei mai liniștiți dintre noi se simt stângaci sau jenați din când în când. Ca atunci când răspundem: „Mulțumesc, la fel!“, în clipa în care ospătarul ne urează: „Poftă bună“. Sau când îmbrățișăm o femeie și îi punem din greșeală mâna pe sân. Sau când ne luăm la revedere de la un prieten și apoi ne dăm seama că mergem amândoi în aceeași direcție. Am făcut toate aceste lucruri de mai multe ori. Astfel de momente pot fi penibile, dar sunt inevitabile, plus că devin o sursă bună de povești amuzante mai târziu. Următorul nivel este reprezentat de ceea ce se numește adesea timiditate. Eu îi spun anxietate socială de zi cu zi. Dacă ai simțit o scânteie de recunoaștere când ai citit cuvântul timiditate, atunci Cum să fii tu însuți este pentru tine. Foarte mulți dintre noi ne identificăm în această postură: ne ținem aproape de partenerul nostru sau de prietenul cel mai bun la petreceri, luăm prânzul la birou, nu ridicăm mâna, chiar dacă știm răspunsul. Cu toții avem ceva ce detestăm: să facem conversație, să luăm liftul împreună cu șeful sau să rugăm pe cineva să continue discuția la telefon în afara sălii de cinema. Când suntem lăsați pe cont propriu sau în compania câtorva oameni cunoscuți, ne simțim în perfectă regulă, dar inima ne-o ia razna când toți ochii din sala de conferințe se concentrează asupra noastră, ne pierdem dintr-odată capacitatea de a calcula bacșișul, în timp ce prietenii noștri își termină băuturile și se uită la noi, transpirăm și ne agităm când încercăm să facem o parcare paralelă, lângă o terasă aglomerată. Ne temem că vom părea inadecvați sau incompetenți, apoi ne frustrăm din pricina propriilor îngrijorări: E o prostie! De ce nu pot avea mai multă încredere în mine? Ce e în neregulă cu mine?
cum sa fii tu insuti_17 decembrie2018_BT.indd 20
12/17/2018 6:38:42 PM