domnul Herbert Withers. El avea 83 de ani, iar eu, unsprezece. Mă străduiam să interpretez un pasaj, dar nu îmi ieşea. Am mai încercat o dată, fără rezultat, apoi a treia oară, fără să am mai mult succes. Îmi amintesc că am făcut o grimasă de frustrare şi am lăsat jos arcuşul. Bătrânul domn Withers s‑a aplecat asupra mea şi mi‑a şoptit: — Cum? Exersezi de trei minute şi tot nu‑ţi iese? Este nevoie de mult mai mult de trei minute pentru stăpânirea practicilor noastre. Pe deasupra, acestea intră în contradicţie cu tot ceea ce gândiţi, simţiţi şi vedeţi în jur. Este deci nevoie de dedicaţie, credinţă şi da, practică, pentru a le putea include în repertoriul dumneavoastră. ROZ: Cu douăsprezece veri în urmă, m‑am înscris la prima mea şedinţă de rafting pe torente, pe râul Kennebec din Maine. În timpul călătoriei cu autocarul şubred care ne ducea către punctul de lansare, am fost numai ochi și urechi la ghidul de pe culoar, care încerca să ne instruiască în privinţa acestui sport foarte îndrăgit. — Dacă sunteţi aruncaţi peste bord, spunea ea, este foarte important să ridicaţi picioarele, ca să nu vi se agaţe în stâncile de pe fund. Ţineţi minte, genunchii la gură, a subliniat ea şi ne‑a oferit o demonstraţie precară, ţinându‑se bine şi ridicând un picior către faţă, apoi ochii la barcă şi apucaţi vâsla sau coarda. Ghidul a continuat să vorbească, în timp ce ne îndreptam hurducăind către râu. Majoritatea eram în picioare de la ora patru dimineaţa şi aţipeam, hipnotizaţi de zumzetul motorului. — Genunchii la gură, am auzit din nou, apoi ochii la barcă. Când am ajuns la malul râului, auzisem cele două expresii de atâtea ori, încât eram uşor iritat. Am îmbrăcat costumele impermeabile, am luat echipamentele şi ne‑am adunat în cerc pentru instructajul final.
16
arta posibilului final.indd 16
Arta posibilului Începutul călătoriei
5/10/2012 19:10:25