12
MARI E BRENNAN
– Poftim? am răspuns eu, aproape prostește, nu pentru că nu aș fi înțeles, ci pentru că nu aveam nici cea mai mică idee cum aflase. – Știi foarte bine ce zic, a continuat ea neîndurătoare. E absurd, Isabella. Nu poți pleca din nou în străinătate și în mod cert nu în orice zonă din Eriga. Acolo e război! Mi-am căutat scaunul, din nou, folosindu-mă de amânare ca să-mi recâștig calmul. – Asta e o exagerare, mamă, și știi prea bine. Bayembe nu a intrat în război. Regele din Talu nu îndrăznește să invadeze, nu cu soldații din Scirling, care ajută la apărarea granițelor. Mama a pufnit: – Îmi și imaginez că omul care i-a scos pe akhieni din Elerqa după două sute de ani, a pufnit ea, îndrăznește chiar foarte mult. Dar, chiar dacă el nu atacă, cum rămâne cu înfricoșătorii ikwundieni? – Întreaga junglă din Mouleen se întinde între ei și Bayembe, am spus iritată. Cu excepția râurilor, desigur, și Scirland stă de strajă acolo. Mamă, scopul prezenței noastre militare este să facem locul mai sigur. Ea mi-a aruncat o privire groaznică: – Soldații nu fac un loc mai sigur, ci doar mai puțin periculos. Calitățile retorice de la mama le moștenisem. Dar în ziua aceea nu aveam dispoziția de a-i admira exprimarea. Și nici nu eram încântată de viziunea ei politică, de altfel, destul de surprinzătoare. Mai toate femeile de aceeași condiție și chiar mulți bărbați abia ar fi putut să numească două puteri din Eriga care au obligat Bayembe să caute ajutor străin, mai exact pe cel al Scirlandului. Domnii din vremea aceea erau interesați doar de nedeclaratul „acord comercial“ prin care se trimitea fier din Bayembe în Scirland, alături de alte resurse valoroase, în schimbul cărora ni s-au permis poziționarea soldaților în toată țara lor și construirea unei colonii în Nsebu. Doamnele nu erau interesate deloc de așa ceva.