I ROMÂNI DE OPERA
Colecție coordonată de Irina CERCHIA
Coperta: Adnan VASILE
Prepress copertă: Alexandru CSUKOR Redactor: Irina CERCHIA
Tehnoredactor: Magda BITAY Lector: Ioana POPA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CONSTANTINESCU, LUMINIȚA Vă place opera? Cântăreți români de operă / Luminița Constantinescu –Bucureşti: Nemira Publishing House, 2022 ISBN 978-606-43-1401-7
78
Luminița Constantinescu VĂ PLACE OPERA? CÂNTĂREȚI ROMÂNI DE OPERĂ
© Nemira, 2022
Tiparul executat de tipografia ALPHA PRINT.
Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări şi închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise şi se pedepsesc conform Legii dreptului de autor. ISBN 978-606-43-1401-7
Nepoatei mele, Maria Teodora
CUVÂNT-ÎNAINTE
Despre mama, printre rânduri Marius ConstantinesCu
Apariţia acestei cărţi a fost una dintre cele mai însufleţite dorinţe ale mamei în ultimii ei ani de viaţă. A lucrat metodic la ea. Şi-a umplut anii trişti de după pensie cu un nou rost: de a lăsa în urmă (ciudat şi premonitoriu cum aceasta era formularea pe care o folosea cel mai adesea), dincolo de tot ce realizase în televiziune, o mărturie a istoriei operei în România, în ultima jumătate de secol. Ea a crezut în această carte în ciuda tuturor. Chiar şi când noi, membrii familiei, ne-am arătat sceptici, întrebându-ne pe cine mai interesează să citească interviuri în pagini de carte azi, în epoca YouTube, ea a continuat să redacteze texte, să trimită întrebări, să ordo neze şi să coordoneze informaţii, date, interpreţi. A continuat să creadă în această colecţie de conversaţii-document şi în existenţa unui public care să o considere indispensabilă.
Eu am fost primul cititor al cărţii. Din păcate, nu am mai apucat să-i spun mamei cât de pripit şi unilateral judecasem lucrurile. După ce ea a plecat acolo unde doar cu gândul mai poate fi însoţită, m-am trezit parcurgându-i interviurile cu acea plăcere pe care doar un pasionat al discuţiilor cu miez o poate împărtăşi. Pe mulţi dintre intervievaţii ei îi ştiam. Fie îi văzu sem pe scenă, fie îi cunoscusem personal, adesea şi una, şi alta, fie chiar mă aflasem eu în situaţia privilegiată de a-i intervieva. O redescopeream, însă, pe ea, pe mama în cea mai bună versiune a ei – acea îndrăgostită fără scăpare de operă şi de interpreţii ei, dublată de o creatoare de atmosferă propice confesiunii. Pe mama o ştia, o ştie o ţară întreagă pentru emisiunile muzicale. Drumul ei început în redacţia de Operă a Radiodifuziunii Române s-a desăvârşit la Televiziunea Română, unde a fost cruciata operei şi a muzicii clasice până la momen tul trist al pensionării. Pentru publicul meloman din România, numele Luminiţa Constantinescu este echivalent cu opera pe micul ecran, cu sute de interviuri-portret cu toţi interpreţii români remarcabili (de la Emil Marinescu şi Maria Moreanu până la Anita Hartig şi George Petean) şi cu seria de concerte pe care a transformat-o în brand încă înainte ca noi toţi să ştim ce înseamnă, de fapt, asta: Vă place opera? Atunci, în 1984, cu gleznele tremurânde sub o rochie cu aripi de înger, din magazia de costume a Televiziunii, frumoasă ca Jane Seymour în Undeva, cândva, rostind cu aplomb şi originalitate pe scena Studioului de Concerte al Radiodifuziunii, mama a început –inconştient şi neprogramat – să îşi construiască propriul brand.
Să fie, pentru toţi fanii operei din România, mediatorul referenţial între gen, interpret şi public.
Astăzi, dacă ar citi cele de mai sus, m-ar lua într-un aparté şi mi-ar spune „da, foarte frumos, ia, te rog, scoate toată partea cu brand“ şi aşa mai departe… Nu din falsă modestie, ci pentru că nu s-ar recunoaşte în ea. Mama nu a avut niciodată interesul să se ofere pe ea însăşi, ci a dorit ca lumea să îi cu noască, să îi îndrăgească şi să îi ţină minte pe cei pe care ea i-a iubit şi în mijlocul cărora a fost ea însăşi toată viaţa: cântăreţii români de operă. I-a căutat. I-a cultivat. I-a scos din penumbra timpului. I-a convins să se dezvăluie. I-a pus în lumină şi, prin această carte, îi ţine veşnic în lumină. Acesta a fost unul dintre cele mai mari daruri ale ei. Mama a ştiut să desfacă suflete. Poate pentru că a trăit toată viaţa lângă un cântăreţ de operă, mama a avut exact instrumentele de care să se folosească pentru a exalta mărturisirea. Jurnalistic vor bind, iată deja o performanţă! Uman, valoarea este şi mai apăsată, pentru că aceste conversaţii mustesc de autentic. Mama ştia cum să stea de vorbă. Cum să tatoneze un început, cum să urmărească o idee, cum să nu ocolească o dificultate, cum să ofere confort interlocutorului, cum să extragă o poveste. A primit din partea tuturor celor care au stat în faţa microfonului ei încredere. Pentru ea, acesta a fost unul dintre cele mai de preţ câştiguri, mai ales că nu a pierdut-o niciodată. Mai mult, în cazul unora dintre ei, s-a transformat în prietenie pe termen nelimitat. Luminiţa Constantinescu a onorat toată viaţa ei încrederea acestor personaje şi îndrăznesc să spun că o onorează şi dincolo de viaţă.
„Lumino“. Aşa îi spunea mamei întotdeauna distinsa soprană Eugenia Moldoveanu. Ani destui, mama a fost o lumină care s-a încăpăţânat să strălucească şi să abată fasci culul incandescent asupra operei. A dorit să le dea opera inclusiv tinerilor, noilor publicuri. Viaţa, nedreptăţile pro fesionale, nepăsarea generală şi boala, în final, au obosit-o. Mintea ei însă nu a obosit niciodată în a căuta noi şi noi moduri de a ţine viu interesul oamenilor pentru operă. Cartea aceasta este dovada. Peste cincizeci de cântăreți de operă – un portret al operei în România. Cântăreţi mai vechi şi mai noi, mai cunoscuţi sau aproape uitaţi, într-un exerciţiu profesional şi emoţional de o generozitate tipică ei, aş zice. Lor li se adaugă încă unul, în persoana sopranei Leontina Văduva, cântăreaţa care şi-a apropriat pentru totdeauna un loc nu doar în inima mamei, ci şi în sufletul colectiv al familiei Constantinescu. Mama ar fi vrut să scrie o carte despre Leontina. Într-o altă probă de altruism caracteristic, la un moment dat, cu încredere şi zâmbet, mi-a dat-o pe Leontina mie, subiect al unui nou volum, undeva, cândva.
Cartea aceasta este un instrument de valoare pentru toţi cei interesaţi de fenomenul liric în România. Pentru că nu mai este aici să mă contrazică, eu spun că, dincolo de acești cântăreţi de operă, este o carte despre ea, despre Luminiţa Constantinescu, cea care rămâne ambasadoarea genului peste generaţii, indiferent de graniţele vieţii terestre. Prin urmare, eu vă invit să citiţi aceste interviuri, să vă bucuraţi de arta
fiecărui intervievat, să îi căutaţi şi să îi ascultaţi, iar, printre rânduri, să o cunoaşteţi şi să o iubiţi pe mama.
Iar tu, Maria Teodora, căreia îţi este dedicată cartea, să nu uiţi niciodată ce bunică minunată ai avut.