Dovada existentei ingerilor

Page 15

oameni fac lucruri „bune“, alții fac lucruri „rele“, dar acestea sunt doar niște cuvinte pe care le‑am inventat ca să înțelegem lucruri pe care de fapt nu le putem înțelege. Adesea, oamenii răi o duc foarte bine în această lume stranie, fără noimă, în vreme ce oamenii cumsecade trebuie să suporte tot felul de presiuni și dificultăți. Unul dintre cele mai ciudate lucruri legate de aceste căști este că, și atunci când conștientizăm că le purtăm, nu putem pur și simplu să le scoatem. Nu pot fi smulse prin forța brațelor sau sparte cu un ciocan. Sunt extrem de îndărătnice, extrem de rezistente. Sau sunt așa în cea mai mare parte a timpului. Dar uneori vin momente când căștile par să dispară singure, fără niciun efort din partea noastră. Dintr‑odată constatăm că… au dispărut. În astfel de momente, ne uităm în jurul nostru, la lume, ca și cum n‑am fi văzut‑o niciodată până atunci. Despre acele momente este cartea de față. Timp de zece ani am lucrat la o revistă intitulată Angels on Earth, publicația‑soră a lui Guideposts, o revistă în care erau prezentate povestiri inspiraționale, fondată în 1949 de Norman Vincent Peale. Un produs generat de boom‑ul modern al interesului pentru îngeri, Angels on Earth relatează povești despre întâlniri angelice reale și (pentru că versiunile credibile ale acestora nu se găsesc chiar pe toate drumurile) povești ale unor oameni obișnuiți care se comportă într‑o manieră angelică. În scurt timp m‑am îndrăgostit de munca mea de acolo și am fost fascinat să constat cât de puține lucruri știam despre folclorul îngerilor — cât de mulți erau, cât de puțini sunt menționați în Vechiul sau Noul Testament și cât de multe gânduri le‑au dedicat mințile cu adevărat mari ale filosofiei și ale religiei. La începutul perioadei mele la revistă, în timp ce căutam subiecte interesante pentru articole, am dat 15


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.