Amurgul zeilor preview

Page 21

a avut un scris practic indescifrabil. Cât se poate de egocentric, se considera pe sine ca fiind cel mai mare savant şi singurul care proclama adevărul. Ca atare, a cerut comunităţii ştiinţifice, la mijlocul anilor 1920, recunoaşterea radicală. Modul lui de gândire era foarte asemănător celui al lui Hitler – şi viceversa. În zelul lui profan, Hörbiger nu tolera niciun fel de opoziţie, considerând cunoştinţele de matematică şi astrofizică ale vremii ca fiind nişte minciuni netrebnice.

Hitler şi Hörbiger În Germania antebelică, marcată de fixaţia pe ştiinţă şi tehnologie, Hans Hörbiger şi‑a marcat calea cu un amestec de dogmatism, forţă brută şi pretinsă iluminare. Laolaltă cu adepţii săi, a început să provoace agitaţie în rândurile intelighenţiei. Lipsit de orice scrupule şi absolut imun la critici, şi‑a investit o parte din averea împuţinată pentru înfiinţarea unei mişcări formate din membri cotizanţi şi având de asemenea şi propria mică unitate de trupe de elită. Aderenţii acopereau zidurile universităţii şi ale stadioanelor cu afişe şi distribuiau mii de foi volante scrise de mână. Prelegerile ţinute de astronomi care nu erau de acord cu opiniile lui Hörbiger erau întrerupte de huiduieli şi de râsete ironice, iar profesorii erau hărţuiţi pe străzi. Hörbiger le‑a scris unor cunoscuţi ingineri şi astronomi: „Ori învăţaţi să credeţi în mine, ori trebuie să vă tratez ca duşmani“.1 Mişcarea Hörbiger a publicat un total de trei lucrări de referinţă şi încă patruzeci de cărţi destinate unui public mai larg. În afară de acestea, au fost împrăştiate şi nenumărate foi volante şi broşuri. Publicaţia lunară, Der Schlüssel zum Weltgeschehen (Cheia evenimentelor mondiale) a atins un tiraj de 100 000 de exemplare. Hitler credea în Hörbiger şi l‑a susţinut public. De asemenea, cei doi s‑au întâlnit cu mai multe ocazii. Hitler asculta avid prelegerile lui Hörbiger, cu toate că irascibilul Hörbiger nu‑i permitea nici măcar Führerului să‑l întrerupă. Într‑o 21


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.