Dan C. David (SUA) – Poezie / Pag

Adriana Zâna Ioniță (Irlanda)

O fereastră uitată deschisă (solstițiul iubirii)

s-ar fi dat la scădere și vara aceea a noastră dacă ne-am fi spus toate

cuvintele, dar nu. aceea a fost vara solstițiului cu tăcerea cea mai lungă şi noi nu am găsit nume potrivite pentru (ne)starea de nicio agregare, în care se presupun, sub tăcere limba lui Dumnezeu, cei mai înalți evereşti, cele mai adânci adjective, voluptățile nenumite, promisiunile necunoscutului sub nespus între oameni, ce nu este la timp e desuet... se prescrie... întotdeauna în tăcere ceva doare și, dintr-un refuz de a ieși la iveală, e pansat dedesuptul muțeniei. totul e să nu cazi atingându-te de tine dai de răni ceea ce ai spus până la urmă se oxidează și ce triste sunt privirile coclite. de câte ori mă întorc, cu un munte de ani peste mine, numai așa, să privesc cu distanță de vitrină eterică, vara aceea suspendată în rama unui surâs, cu tremurul genei, cu umbra unui gest, cu ultimul timbru de alint sau reproş... sună ca o notă înaltă în nocturne de chopin sau o dungă precisă a umbrei tale uitate între pliurile colorate de apus.. toate par strânse cu o transparentă grație într-un clasor cu piese mici, rătăcite între noi, când– în cea mai lungă tăcere a solstițiului verii de atunci –ploaia împreună ne-a descompus...

Elegie pentru colecționarii de octombrii

e aici o toamnă plină de octombrii în vals ca o complicitate semnată în alb de un iris ruginiu ars în frunză un rest din amurgu-i târziu scris în galben palimpsest pentru cei ca noi, colecționari de octombrii, anacronici desueți risipitori de umbră cât viața în visuri arierate... pentru noi, frunza a dat scris cu ultima-i brumă că a renunțat la eternitate... apoi, simplu, a plutit spre alt dans mai tăcut fără octombrii ca spre o noapte...