Veronica Pavel Lerner (Canada) – Eseu /Pag

prezentare artist plastic de Cornel Drinovan

Sensibilitatea s-ar putea numi Maria Droc

Cornel Drinovan (Spania)

Cine are curiozitatea de a vizita și altceva în afara centrului Madridului, va avea surpriza ca, în unul din cartierele orașului, să întâlnească strada București, ceea ce nu ar fi chiar așa ieșit din comun. Însă a te întâlni cu Paseo Maria Droc este chiar o surpriză de proporții, fiidcă automat apare întrebarea: Cine este această româncă Maria Droc pentru a da numele unei străzi în Madrid? Alte întrebări îți vin repede în minte și între curiozitate și mândria de a vedea un nume românesc pe placa unei străzi în capitala Spaniei încerci să găsești răspunsurile.

România

Maria Droc este o pictoriță născută în București, în anul 1903 și o figură singulară în pictura de avangardă spaniolă începând cu anul 1944. Este licențiată în Litere și Bellas Artes. Încă din România a început să picteze și să scrie la diferite reviste. Așa ajunge să-l cunoască pe Chiril Popovici, jurist și critic de artă, cu care se va căsători în anul 1937. Întâlnirea, întâmplătoare, a avut loc în redacția revistei Arta și Omul, la o întrunire a grupului redacțional, în atelierul pictorului Gheorghe (Geo) Zlotescu, unde Chiril Popovici prezenta un articol de critică, iar Maria Droc o cronică despre arta naivă considerată ca o artă a copiilor. Participă la diferite expoziții colective, dintre care două în București. Iată ce scrie criticul Ionel Jianu în anul 1934: „…putem pretinde că la Maria Droc, în afară de sensibilitatea notației, se poate observa și o altă calitate: fantezia. Este necesar să-și afirme talentul și că evoluția lui trebuie urmată cu tot interesul de către iubitorii de artă.” Călătorește mult prin Europa, rămânând mai mult timp în Franța, Italia, Grecia, unde se interesează și vizitează muzee și cunoaște artiști. Vizitează Franța în anul 1937 împreună cu Chiril Popovici, unde are loc cea mai importantă Expoziție Internațională de Artă Modernă, cunoscând astfel noile tendințe ale artei moderne. Mai întâi impresioniștii, apoi futuriștii, în frunte cu pictorul și sculptorul italian Giacomo Balla, fondator al mișcării, Giorgio de Chirico, Gino Severini și mulți alții de importanță mondială. În Paris se întâlnesc cu familia lui Eugen Ionescu, cu care se cunoșteau din România, vizitând împreună, printre altele, Muzeul Victor Hugo.

Italia

În plin război mondial, în anul 1942, Maria Droc se stabilește în Italia împreună cu soțul său, unde se putea „respira”, cu toate că războiul era în plină desfășurare. Aici se cunosc cu George Uscătescu, care în acea vreme era doctorand în Drept și Litere, și cu Aurel Răuță, cu care vor locui împreună într-o mănăstire care oferea camere de închiriat. În cei doi ani cât a stat în Italia, Maria Droc nu a pierdut timpul și nu s-a îndepărtat de pasiunea ei, pictura. Mai întâi a ieșit cu șevaletul în împrejurimile Romei, iar peisajele pe care le vedea i se păreau atât de frumoase încât spunea că „trebuie să inventezi ceva pentru a fi un obiect pictoric.” Nu degeaba aceste peisaje erau folosite în Renaștere ca fond la tema principală, care în general era portretistica. În Roma a avut de asemenea prilejul de a studia bine arta clasică și modernă italiană.

prezentare artist plastic de Cornel Drinovan

După ce s-a împrietenit cu călugărițele, Maria Droc le cere permisiunea de a picta într-o magazie goală, însă nu a durat pera mult bucuria de a obține un „atelier de pictură” că i s-a cerut să părăsească localul, fiind necesar pentru depozitarea cartofilor și a altor alimente. Războiul își spunea cuvântul și se apropia tot mai mult, așa că trebuia găsită o ieșire spre un loc mai sigur, în acel moment Spania fiind o țară care nu era implicată în război. După un scurt interval de timp, pe care l-au petrecut în Thiene, un mic municipiu în provincia Vicenza, Maria Droc cu Chiril Popovici, împreună cu George Uscătescu și Aurel Răuță, au plecat în tren spre Spania. Credeau că va fi doar o etapă în drumul lor spre America, însă se va dovedi că Maria Droc și Chiril Popovici vor face din Madrid casa lor pentru toată viața.

Spania

Aici începe pentru Maria Droc etapa artistică cea mai prolifică, lucrările ei realizate în capitala Spaniei având o recunoaștere internațională, ea fiind „o individualitate de cel mai înalt rang în noua noastră artă”, spune criticul Jose de Castro Arines, care continuă: „De la figurație la abstractizare, de la pictura materială la arta obiect, opera Mariei Droc oferă, fără îndoială, o atenție și încredere care nu sunt frecvente în preocupările creative ale artei din cultura noastră.” Din Barcelona până la Madrid, Maria Droc și Chiril Popovici au călătorit în tren și, după ce au trecut „oceanul de pietre”, de care vorbea Unamuno, au ajuns la Madrid în gara Atocha. Alături au găsit o pensiune, Alameda, în strada cu același nume, în apropierea muzeului Prado, pe care nu întârzie să-l viziteze. Neliniștea artistei o face să improvizeze un șevalet și să facă primele lucrări de natură moartă cu ce avea la îndemână. La un an doar de la sosirea în Spania, Maria Droc începe să participe la diverse expoziții colective naționale și înternaționale cu tablouri în ulei, acuarele și colaje. În acea perioadă se găsea încă în prima ei etapă ca pictor, cea figurativă. În 1945 participă la o expoziție a acuareliștilor, în urma căreia Asociația Acuareliștilor din Spania o primește ca membru, însă după cuvintele criticului Ramón Faraldo care spunea că dacă nu ar fi pentru acuarele Mariei Droc ar trebui să scrie nu o cronică de artă, ci un „discurs funebru” nu a mai fost invitată la expozițiile lor. Despre acuarelele ei a făcut referire și criticul Jose Camón Aznar în A.B.C. din 7 martie 1948, care spunea că „în acuarelele peisagistice, tonurile exprimă cu cea mai directă franchețe ambianța și atmosfera locală, cu diferitele nuanțe.” Întâlnirea cu criticul de arte Enrique Azcoada și cu doi pictori spanioli importanți, ca Vázquez Díaz și Benjamin Palencia, a fost benefică pentru Maria Droc care, la propunerea criticului, a realizat prima expoziție individuală cu uleiuri și acuarele la Galeria Buchholz în anul 1946, prezentată chiar de reputatul critic Azcoada. Lucrările expuse s-au bucurat de o apreciere deosebită, în special în rândurile celor mai tineri și nu numai, chiar El Marquès de Lozoya, care în acea vreme era Director General de Bellas Artes, i-a cumpărat câteva lucrări pentru muzee. Iată ce spunea critica vremii despre acest eveniment artistic: „Atât în desene cât și în celelalte lucrări Maria Droc face o demonstrație profundă a sensibilității sale, cu abilitate și precizie în jocurile de culoare și de linie” spune Manuel Sanchez Camargo în El Alcázar din 13 februarie, ca în aceași zi în Arriba să apară rândurile scrise de Benito Rodriguez Filloy, „există în opera Mariei Droc un amestec de măiestrie și ingeniozitate care calculeză eficient efectele de culoare, de lumină și clarobscur.”