
2 minute read
Pronumele reflexiv
Descoperă!
1. Căror persoane țin locul cuvintele scrise cu albastru?
Advertisement
2. La ce persoană și la ce număr sunt verbele pe care acestea le însoțesc?
3. Ce observație puteți face după această descoperire?
Reține!
Pronumele reflexiv exprimă identitatea de persoană și număr dintre obiectul asupra căruia se răsfrânge, direct sau indirect, acțiunea verbelor și subiectul acestora.
Formele pronumelui reflexiv
◗ Pronumele reflexiv are forme doar pentru două cazuri: acuzativ și dativ.
◗ Are forme proprii doar la persoana a III-a singular și plural, fără diferențiere de gen.
◗ Pentru persoanele I și a II-a, pronumele reflexiv împrumută formele neaccentuate de acuzativ și dativ ale pronumelui personal. Când sunt folosite ca reflexive trebuie să aibă aceeași persoană și același număr cu verbul.
A. B.
Mă plictisesc (de ceva)
I sg. I sg.
Atenție!
Mă plictisești
I sg. II sg.
◗ În exemplul A , forma pronominală mă este pronume reflexiv, deoarece există potrivirea în persoană și număr cu verbul.
◗ În exemplul B, forma pronominală mă este pronume personal, deoarece nu există potrivirea în persoană cu verbul.
Ac accentuată – – – – sine –clitică (neaccentuată) mă; m- ne te vă; v- se; s- se; s-
D accentuată – – – – sie; sieși sie; sieși clitică (neaccentuată) îmi; mi ne; ni îți; ți- vă; v-; vi- își; și- își; și-
Aplică!
1. Scrie în caiet forma corectă.
S-a/Sa insistat asupra problemei.
Colega sa/s-a a ajutat-o la temă.
Nu sau/s-au hotărât asupra rutei călătoriei.
Vii sau/s-au pleci?
S-ar/Sar părea că a aflat vestea.
Mulți sar/s-ar peste micul-dejun.
2. Construiește enunțuri în care pronumele reflexive să respecte indicațiile:
◗ persoana a III-a, număr singular, caz acuzativ;
◗ persoana a II-a, număr plural, formă neaccentuată, caz dativ;
◗ persoana a III-a, număr plural, caz dativ;
◗ persoana I, numărul singular, formă neaccentuată, caz acuzativ.
3. Scrie în caiet enunțurile de mai jos și subliniază cu o linie pronumele reflexive și cu două linii pronumele personale:
Mă întreb dacă e bine să învăț limba germană.
Te cheamă la poartă ca să îți spună un secret.
Îți face complimente în fiecare zi.
Își face griji pentru bunici.
Mă roagă să recit o poezie.
Te uiți în oglindă în fiecare dimineață.
S-a întrecut pe sine când a făcut prăjitura.
Și-amintește cu drag de copilărie.
4. Scrie un text, de 50-70 de cuvinte, în care să descrii modul în care îți începi ziua, folosind cel puțin trei pronume reflexive.
5. Analizează pronumele reflexive identificate în textul de mai jos, folosind modelul dat.
Mă plictisesc! anunță Doru de pe bancheta din spate a mașinii.
În față, părinții se priviră scurt, dându-și simultan ochii peste cap, cu o sincronizare impecabilă și, după toate aparențele, îndelung exersată.
Mama își rulă pupilele înapoi și, întorcându-se spre băiat, începu să negocieze:
De-abia am plecat… M-am gândit să facem o pauză când ajungem la prima benzinărie.
Nuuuuu, gemu în sinea lui tata, care știa că până la prima benzinărie nu mai e mult.
Nu la benzinărie, protestă Doru. Miroase urât.
Dar tu unde ai vrea să oprim? Vrei să te ducem la căsuța cu turtă dulce?
(Florin Bican, Și v-am spus povestea așa)
Model: mă – pronume reflexiv, persoana I, numărul singular, cazul acuzativ, formă neaccentuată.
Descoperă!
Identifică și analizează pronumele personale și pronumele reflexive din fragmentul următor:
Aș vrea să plâng de fericit, Că simt suflarea ta divină, Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină, Că-n ea s-au îngropat mereu Ai mei, și-o să mă-ngrop și eu! (George Coșbuc, Vara)