Marius Mihai Lungu
eliberarea de jocurile minții ghid practic pentru iluminare
Cuprins Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . i 1. Mesajul din sticlă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 2. Răspunsul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9 3. Cine suntem? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 4. Adevăratul sine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 5. Perseverența . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 6. Observarea de sine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47 7. Reacțiile distructive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53 8. Eliberarea de sinele fals . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57 9. Evită identificările . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63 10. Emoțiile negative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67 Furia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71 Depresia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72 Poftele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75 Frica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79 11. Fericirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85 12. Crizele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93 13. Nu te opune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97 14. Iubire, sau surescitare emoțională? . . . . . . . . . . . . . . . . . 101 15. Pretențiile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105 16. Anxietatea și timpul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109 17. Liniștea interioară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113 18. Falsitatea suferinței . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121 19. Abandonează orice speranță . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125 20. Grijile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 21. Fă lucrurile în ordinea naturală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133 22. Receptivitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137 23. Falsitatea emoțiilor și anxietăților . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141 24. Falsele autorități externe și relațiile normale . . . . . . . . 145 25. Calea adevărată și căile false . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155 26. Frica de consecințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159 27. Evită cunoașterea exclusiv intelectuală și influențele inutile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163 28. Frica de eșec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167
29, Folosește-ți eficient energia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171 30. Momentul Acum . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173 31. Desprinde-te de ceilalți și de jocurile minții! . . . . . . . . . 183 32. Iluzia exterioară și adevărul interior . . . . . . . . . . . . . . . 189 33. Conștientizarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 205 Semne ale renașterii și regăsirea propriei naturi . . . . . . . . 217 Sinele fals . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 217 Conștiența . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 218 Critica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219 Conștientizarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 220 Cunoștințele intelectuale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221 Identificarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 222 Sentimentele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 223 Dorința . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 223 Frica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 224 Fericirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 225 Acceptarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 226 Emoțiile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 226 Gândurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 228 Momentul prezent . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229 Confuzia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229 Există “Eu” cu adevărat? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231 Aparenta separare și suferinţa . . . . . . . . . . . . . . . . 234 Eliberaţi, nu acumulaţi! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 238 Adevărata noastră natură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 241
Marius Mihai Lungu
eliberarea de jocurile minții ghid practic pentru iluminare
i
Introducere
În unele momente, mintea omenească depășește atât limitele simțurilor, cât și pe cele ale gândirii obișnuite, intrând pe tărâmul altor realități. Pentru minte, visele în sine constituie realități solide, precum starea normală de veghe. În vis, ca și în starea de veghe, percepem o multitudine de sentimente și emoții, precum și situații de o realitate de necontestat, care ne influențează modul de comportament și forța vitală. Numai că, atunci când ne trezim, ne dăm seama că totul a fost doar o iluzie. Mintea, care în sine este un instrument, ajunge, prin puterea pe care i-o acordăm în mod inconștient, să ne subjuge și să ne manevreze după propriile închipuiri, făcând acest lucru inclusiv în somnul cu vise. Însă, în somnul adânc mintea nu mai este prezentă, iar atunci când ne trezim nu mai avem nimic care să ne amintească de acea perioadă. Totuși, chiar și în somnul adânc există ceva care ne însoțește, făcându-ne să intuim că existăm chiar și în acea perioadă în care mintea este absentă. Dintotdeauna omul a simțit că în el există ceva mult mai măreț decât putea să perceapă cu simțurile obișnuite, numai că în această căutare consideră iluzia drept realitate, ajungând să se complacă într-o stare de căutare nesfârșită, acceptând efemerul drept etern și poftele drept motivații esențiale. Vede însă că, pe măsură ce își satisface poftele, așa-zisa fericire, de scurtă durată, se transformă destul de repede într-o suferință interioară. Astfel se manifestă senzația de gol interior care provoacă anxietate. Întrebând mintea ce este de făcut, aceasta proiectează un alt plan, făcându-l să înceapă o nouă căutare.
ii
Eliberarea de jocurile minții
Acest cerc vicios se repetă la nesfârșit, dacă nu apare ceva lăuntric care să îl întrerupă. Ceva lăuntric poate să fie și faptul că este îndrumat uneori să urmeze anumite căi care, fără să-i dea nimic de bănuit, îl conduc la „Acela“ care conține mintea, la „Acela“ care îi spune că există chiar și în somnul profund, când mintea este inactivă. Pe „Acela“ care conține mintea îl denumim în multe feluri, dar aici am preferat să-l numesc „sine real/adevărat“. Sinele nostru real face obiectul acestei scrieri. Nu am numit-o carte, deoarece nu consider manifestarea mea în plan fizic un creator. În scrierea acestor rânduri am urmat pur și simplu ghidarea lăuntrică, fără a fi dorit niciodată să ajung aici. Este adevărat că în unele momente am avut perioade de inspirație în care am așternut multe cuvinte pe diverse caiețele, dar nu a fost nimic care să se întâmple până la capăt. Revenind la aceste rânduri pe care am avut ocazia să le aduc în această manifestare, ele constituie realitatea mea din ultimii 10-12 ani. Absolut tot ce este scris aici a fost experimentat de către mine, cu rezultate mai mult sau mai puțin corespunzătoare. Astfel, aceste rânduri pot constitui o îndrumare și o alinare pentru oamenii care simt (așa cum am simțit și eu odată) că există ceva care este dincolo de gânduri, de simțuri, de dorințe, de emoții, de sentimente. Avem un sentiment vag că înlăuntrul nostru există ceva care ne definește, dar care nu poate fi perceput prin simțurile obișnuite. Este normal să fie așa, pentru că prin intermediul simțurilor nu putem percepe decât un obiect al percepției în sine. Cine este însă cel care percepe? Ce este în sine cel care percepe? Cum intervine mintea în percepție și cum o deformează? Cum este trupul influențat de minte și cum ajunge să fie o marionetă vrăjită de spectacolul minții? Astea și multe altele sunt întrebările pe care mi le-am pus și la care mi s-a răspuns în termeni care nu lasă loc de interpretări. Toate răspunsurile primite alcătuiesc structura acestei scrieri. Am scris aceste rânduri la îndemnul și sugestia îndrumătorului meu psihic și mental (consider termenul de guru drept nepotrivit aici), învăluit și acum de anonimat. Acest om, căruia nu am reușit nici până acum să-i aflu
Introducere
iii
identitatea, despre care știu doar pseudonimul pe care îl folosește în e-mail (MAR Y SOL), a fost cel care m-a întrerupt dintr-o acțiune care însemna pentru mine un capăt de drum. El a fost cel care m-a trezit la conștientizarea realității și la depășirea influențelor și barierelor mentale. Am încercat de nenumărate ori să-i aflu „adevărata identitate“, dar de tot atâtea ori mi-a răspuns că adevărata lui identitate este aceeași cu a mea, trebuie doar să văd asta. În acest mod anonim, fără să-l cunosc decât prin ceea ce-mi transmitea prin e-mail, m-a făcut să depășesc multe crize sufletești și trupești prin care am trecut în toți acești ani. De fiecare dată când îmi scria puncta același lucru: că exist și sunt conștient de existența mea, îndrumându-mă să devin cât mai des conștient de momentul prezent, oprindu-mă complet din ceea ce făceam sau gândeam. Acum, după ce am realizat care este adevărata noastră natură, toate aceste metode și tehnici aplicate de mine și scrise aici în carte mi se par inutile. Însă îmi dau seama că la acel moment dacă mi-ar fi spus doar atât: „Știi că exiști?“, „Ești conștient că exiști?“ și „Ai avut vreun moment în care nu ai existat?“, nu cred că aș fi înțeles nimic și simplitatea adevăratei mele naturi (care este și a voastră) ar fi fost, ca de obicei, trecută cu vederea de minte. Chiar așa a și fost pe parcursul mai multor ani de îndrumare, până când, la un moment dat, am văzut clar ceea ce sunt. Și asta a fost tot! De atunci viața acestei aparențe trup/minte căruia îi spun „eu“ a continuat în același fel ca și înainte, numai că toate interpretările și condiționările create de minte nu au mai avut niciun efect asupra experienței trăite. Am înțeles că mintea, ca și trupul și toate obiectele aparente fac parte din aceeași manifestare a acestei inteligențe energetice conștiente care este de fapt adevărata noastră natură. Nu încercați să interpretați și să analizați niciun cuvânt și nicio expresie pe care o veți citi în această scriere, deoarece dacă o veți face, mintea va crea imediat o imagine virtuală care vă va absorbi, făcându-vă să pierdeți îndrumarea reală. Cuvintele sunt concepte care ne ajută să ne exprimăm, dar ne mențin la nivel mental. În această scriere, cuvintele sunt doar indicii care trebuie urmate fără analiză și concentrare
iv
Eliberarea de jocurile minții
mentală. Nu aveți nimic de făcut decât să le urmați; înțelegerea reală este intuitivă. Nu faceți eforturi să înțelegeți ceea ce este scris, ci încercați să citiți totul ca și cum ați citi o hartă: urmați reperele ținând cont de poziția în care vă aflați. Dacă aveți neclarități, nu zăboviți asupra acelor cuvinte, treceți mai departe cu dezinvoltură. Veți remarca ulterior că neclaritățile dispar. După ce ați terminat de citit lăsați înțelesul indiciilor să vă conducă, iar după un timp recitiți cele scrise aici. Veți remarca o claritate și o înțelegere naturală a celor scrise, chiar dacă la prima citire au părut de neînțeles. Veți mai remarca o detașare de ceea ce se întâmplă cu voi și în jurul vostru. Nu dați atenție minții care vă va face să vă etichetați drept „insensibili“. Empatia, care este una din caracteristicile adevăratei noastre naturi (alături de liniște, fericire și iubire), se va face simțită de la sine, numai că va ține cont de ceea ce suntem cu adevărat și nu va mai ține cont de aparențe.
1
Capitolul I
Mesajul din sticlă
Unde dispăruseră optimismul și veselia care mă caracterizau? Parcă totul se întunecase în lumea și în gândurile mele. Mă simțeam atacat din toate direcțiile și parcă nu mai aveam nici puterea, nici dorința de a mă lupta. Se întâmplaseră multe în ultimii ani, prea multe ca să le mai pot rezolva pe rând. Prietenii, pe care îi credeam de suflet, îmi arătaseră adevărata față, trădându-mă și înscenându-mi tot felul de vinovății, după ce tot timpul în care fuseserăm apropiați îi introdusesem în afacerile mele, dându-le nu o pâine, ci un vagon de pâine de mâncat. Îmi deschisesem sufletul către ei și, acordându-le o încredere deplină, îi lăsasem să îmi cunoască toate mișcările. S-au folosit de aceste cunoștințe pentru a-mi distruge afacerile, lăsându-mă fără principala sursă de venit. Pe plan financiar eram terminat, nemaiîntrevăzând vreo speranță de a porni o altă afacere cu foștii colaboratori. Am încerat diverse alte variante, dar toate s-au soldat cu eșecuri, care s-au cumulat cu toate celelalte probleme. Toată această agitație și acest stres mental și fizic au adus și alte probleme în viața mea. Încet-încet, am început să mă îmbolnăvesc de fel de fel de boli. La început, aceste slăbiciuni ale corpului meu se manifestau ca banale răceli, sau dureri pe ici-colo, care au început să se repete din ce în ce mai des. Cu timpul, suferințele au început să se agraveze astfel că, într-o perioadă destul de scurtă de timp, ajunsesem să am grave probleme de sănătate.
2
Eliberarea de jocurile minții
Acumulate, toate acestea m-au afectat profund pe plan psihic, ajungând în cea mai neagră criză mentală cu care m-am confruntat până acum. Nu mai eram în stare să mă concentrez nici măcar asupra treburilor uzuale pe care, în alte condiții, le-aș fi rezolvat instantaneu. Îmi era din ce în ce mai dificil să mă comport normal. Iritabilitatea și anxietatea mea atinseseră cote maxime, ajungând să fiu scos din sărite de orice remarcă ce mi se părea ciudată, inclusiv de cele făcute de cei pe care îi consideram suflet din sufletul meu, și anume copiii, soția și părinții mei. Și, ce era ciudat, efectul spuselor și faptelor lor asupra psihicului meu era mult mai profund decât al altor persoane. Urmare a acestei furtuni psihice, comportamentul meu a început să se modifice, fără să realizez acest lucru. Chiar dacă persoanele din jurul meu îmi aruncau câteodată priviri ciudate, iar cele mai apropiate îmi atrăgeau atenția, eu rămâneam ferm convins că nu se schimbase nimic și comportamentul meu era la fel ca înainte. Nu numai că nu sesizam propriile schimbări, dar mă auto-convingeam din ce în ce mai profund că toți s-au întors împotriva mea și că orice vorbă sau gest pe care l-aș fi făcut ar fi adus o critică sau o condamnare din partea lor. Nici acum nu sunt lămurit dacă schimbarea în comportamentul meu, care își făcea simțită prezența, sau „ajutorul” vorbelor meșteșugite ale foștilor mei buni prieteni au făcut-o pe soția mea să mă suspecteze că aș avea o legătură extraconjugală și că perioadele în care lipseam de acasă ar fi dovedit aceasta. Chiar dacă tot timpul deplasărilor mele era dedicat întâlnirilor de afaceri, în urma cărora mai câștigam câte ceva, mi se reproșa mereu același lucru. În mintea soției mele, legătura mea cu o altă femeie era o certitudine, justificând aceasta prin perioadele mai lungi de absență de acasă și câștigul scăzut. Motivul era faptul că înainte, într-o perioadă scurtă de timp, câștigurile erau mai mari față de acum, când timpul alocat era mult mai mare, iar câștigurile, substanțial mai mici. Încercasem, dar fără rezultate vizibile, să-i explic că ceea ce fac acum este ceva nou pentru mine, iar cu actualii mei parteneri de afaceri am o relație în care încrederea nu apăruse încă, fiind la început.
Mesajul din sticlă
3
Astfel că, în urma unei discuții mai aprinse, soția mi-a pus în vedere că ori revin la vechiul meu program și fel de a fi, ori ne despărțim, eu urmând să plec de acasă. Acest lucru nu m-ar fi afectat prea mult, dacă la mijloc nu ar fi fost fiica mea cea mică. Era singurul om care mă accepta așa cum sunt și care nu avea nicio pretenție de a fi altfel decât simțeam să fiu în acel moment. Chiar dacă, uneori, iritabilitatea mea atingea cote maxime și mă răsteam chiar și la ea, parcă înțelegea ce mă consuma pe interior și, neluând în seamă izbucnirile mele, se cuibărea la pieptul meu. În această situație cum nu se putea mai neagră, din care nu întrezăream nicio ieșire, am luat, totuși, o hotărâre: voi pleca singur pentru o perioadă mai lungă de timp în singurul loc în care simțeam că îmi voi putea aduna gândurile: la Mangalia. Era singurul loc în care reveneam cu plăcere, de când mă știam, chiar dacă atunci când m-am dus pentru prima dată acolo nu îmi plăcea prea mult marea. În niciun alt loc nu mă simțeam atât de în largul meu ca acolo; parcă marea era altfel, soarele strălucea mai intens și aerul avea o limpezime greu de descris. Astfel că m-am hotărât să plec acolo singur pentru două săptămâni. Am plecat toamna, când agitația sezonului turistic dispăruse și liniștea își intrase în drepturi, pentru a fi cât mai puțin distras de la gândurile mele. Am ajuns pe o vreme aidoma stării mele de spirit, întunecată și ploioasă. Contrar obiceiurilor pe care le avusesem până atunci, ajuns aici, m-am cazat într-un hotel ieftin departe de centrul orașului, dar aproape de mare și de unele zone foarte puțin frecventate chiar și vara. Îmi asigurasem, astfel, liniștea de care simțeam că am nevoie. Fiecare zi mi-o petreceam bătând în sus și în jos plajele lungi și pustii, însoțit de pescăruși și de cățeii care își găsiseră adăpost în zonă și care mă însoțeau știind că prin geanta mea se găsea totdeauna câte ceva de mâncare și pentru ei. Faptul că era vreme urâtă nu a fost în dezavantajul meu, așa cum am crezut la început. Zgomotul valurilor înspumate și șuieratul puternic al vântului au avut un efect deosebit de liniștitor asupra minții mele.
4
Eliberarea de jocurile minții
Dacă vremea ar fi fost normală, cu cerul senin și briza adiind slab, poate că agitația minții mele s-ar fi menținut dar, în acel zbucium al mării și al aerului am reușit ca, în câteva zile, să-mi regăsesc liniștea mentală pe care o credeam pierdută definitiv. În zgomotul continuu al mării dezlănțuite, am început să dorm liniștit nopțile, iar coșmarurile, care înainte îmi întrerupeau scurtele perioade de somn, începuseră să dispară. Numai că somnul îmi rămânea golit de vise. Înainte să se dezlănțuie infernul în viața mea, visele mele erau foarte intense și nu era noapte în care să nu am câte un vis frumos sau sugestiv. Apoi, coșmarurile și transpirațiile nocturne puseseră stăpânire pe nopțile mele. Acum somnul îmi devenise atât de profund, de parcă aș fi părăsit complet lumea asta în timpul lui. Mintea mi se liniștise, dar suferințele trupului mă chinuiau în continuare. Durerile pe care le simțeam mă împiedicau să mă mișc normal, menținându-mă într-o stare de apatie și lipsă de poftă de viață. Cu toate că fantasmele minții dispăruseră, nu întrezăream nicio modalitate de a ieși din starea în care încă mă aflam. Ideile salvatoare pe care le așteptam întârziau să apară, dându-mi o senzație de gol mental, din care până și speranța dispăruse. Simțeam că îmi pierdusem complet controlul asupra vieții. Mintea mi se golise complet și, chiar dacă simțeam o liniște interioară, gândurile care să mă îndrume către soluția salvatoare întârziau să apară. Trupul, care ar fi trebuit să se miște corespunzător vârstei pe care o aveam, era limitat în mișcări de dureri care, câteodată, deveneau insuportabile. Perioada mea de ședere aici se apropia de sfârșit și întrezăream din ce în ce mai clar că toate speranțele pe care mi le făcusem când am luat decizia de a veni la malul mării s-au dovedit a fi doar niște iluzii. Starea de deznădejde începuse din nou să mă cuprindă și, adăugată la durerile fizice, mă adusese din nou în pragul disperării. În penultima noapte, însă, am visat. Am fost perfect sigur că am visat pentru că îmi aduc aminte un crâmpei de vis în care eram la malul mării aruncând cu toată puterea o sticlă în care băgasem o hârtie pe care scrisesem ceva. Am știut atunci,
Mesajul din sticlă
5
când m-am trezit, că asta trebuie să fac și mi-a trecut prin minte, fulgerător, că poate acesta a fost motivul pentru care am venit aici. Așa că am luat o sticlă goală din plastic, o coală de hârtie și un pix și am început să-mi storc creierii pentru a concepe mesajul pe care să-l bag în sticlă. Am încercat fel de fel de idei, scriind o grămadă de fantezii dar, citindu-le obiectiv, ele nu ar fi constituit un mesaj în sine. Astfel că, după câtva timp, am renunțat. M-am îmbrăcat și am ieșit la obișnuita mea plimbare pe malul mării, băgând, totuși, în buzunare, din reflex, sticla, carnețelul și pixul. Am mers încet multe ore dintr-o parte în alta a plajei, gândindu-mă continuu ce aș putea să scriu în mesajul din sticlă. La un moment dat, obosit, am renunțat să mă mai gândesc la asta și, devenind conștient de zgomotul mării și șuieratul vântului, mi-am lăsat pașii să mă poarte unde vor. Mergeam fără vreo direcție anume, fără vreun scop în minte, ca și cum aș fi fost hipnotizat. Erau multe ore de când plecasem din cameră și, totuși, nu simțeam vreo oboseală, foame, sete sau vreo altă senzație care să mă facă să îmi închei plimbarea. Începuse să se întunece când am ajuns într-un golfuleț plin de cochilii de scoici și de melci, mărginit de două diguri înalte formate din stabilopozi și stânci de granit. Cum marea se mai liniștise și valurile nu mai spălau stâncile, am dat curs unui impuls interior de a mă urca pe dig în zona cea mai ridicată. Chiar dacă suprafața pietrei era alunecoasă din cauza ploii care nu contenea și a valurilor care o udaseră până acum, am reușit să ajung în vârful ei fără probleme. M-am așezat pe partea cea mai de sus a ei, nepăsându-mi că mă voi uda și, cu mintea golită de gânduri, am început să privesc marea și păsările care zburau razant la suprafața ei, retrăgându-se spre cotloane numai de ele știute, pentru a-și petrece noaptea care urma să cuprindă totul în scurt timp. Atunci am scos carnețelul mototolit și pixul și, cu mâna parcă acționată de altcineva, am început să scriu: „Nu cred că voi mai rezista prea mult aici. Totul mi se împotrivește și nu găsesc nicio cale de a ieși din negura care m-a cuprins de mult timp. Dacă crezi că mă poți ajuta să ies din iadul acesta,
6
Eliberarea de jocurile minții
contactează-mă la adresa de e-mail de mai jos sau la telefonul următor. Sper ca răspunsul tău să ajungă la mine cât încă mai sunt în lumea asta.” Am încheiat mesajul trecând datele de contact și numele meu. Am împăturit mesajul și l-am introdus în sticlă, alături de o pietricică pe care o luasem mai devreme, ca din întâmplare, de pe dig. Trebuia să arunc sticla cât mai departe, altfel curenții din apropierea țărmului ar fi adus-o înapoi, băgând-o printre pietroaiele digului. Am strâns dopul cât am putut de tare și, cu convingerea fermă că este singura soluție pe care am găsit-o, am aruncat sticla cu o putere de care nu m-aș fi crezut în stare. Am aruncat-o cu o asemenea putere de parcă aș fi vrut să o arunc pe malul celălalt al mării, sticla căzând foarte departe de dig. Poate că și vântul, încă puternic, m-a ajutat, dar dopul alb al sticlei se îndepărta încet, dar sigur, de dig. Am urmărit-o cu privirea cât mi-a permis vizibilitatea până când am pierdut-o din vedere. Coborând de pe dig, m-am îndreptat grăbit către restaurant, pentru a potoli foamea care mă cuprinse pe neanunțate. Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce mi se întâmplase în ziua aceea a fost neobișnuit. Eu, un mare mâncău, am reușit să stau nemâncat o zi întreagă și nu am simțit nici urmă de senzație de foame, asta până când am reușit să pun mesajul în sticlă și să o arunc în mare. Imediat după ce am făcut acest lucru, foamea s-a făcut rapid simțită. Stând la masă în restaurant, gândurile mi se tot îndreptau către ce se întâmplase de-a lungul zilei și am realizat că mersesem aproape toată ziua, fără să simt pic de durere, de oboseală, de sete sau de foame. Până în acea zi, plimbările mele se desfășuraseră pe perioade scurte de timp, urmate de perioade mai lungi de odihnă și, după două-trei ore de astfel de alternanțe, trebuia să iau o pauză mai lungă pentru odihnă deoarece ajungeam să mă simt sleit de puteri. Dar atunci nu s-a mai întâmplat așa, iar motivele care au dus la aceasta îmi erau neclare. Am renunțat să investighez prea adânc cele întâmplate și m-am concentrat asupra mâncării de pe masă, încercând să mănânc încet și cu înghițituri mici, pentru a-mi menaja stomacul.
Mesajul din sticlă
7
O toropeală plăcută începuse să mă cuprindă după ce am terminat de mâncat, astfel că m-am retras în cameră, întinzându-mă pe pat pentru a-mi face siesta. Numai că siesta s-a prelungit până pe la patru dimineața. Am încercat să adorm din nou, dar nu am reușit, așa că am început să-mi fac bagajele, deoarece în câteva ore urma să plec înapoi spre casă. M-am dus pe malul mării pentru a inspira aerul puternic ionizat din perioada răsăritului. În niciuna dintre zilele anterioare nu reușisem să văd nici măcar o rază din soarele care urma să răsară dar, în ziua aceea, cerul s-a luminat pe o porțiune îngustă spre est, astfel că am fost martorul unui răsărit cum nu mai văzusem de multă vreme. Soarele era neobișnuit de mare, iar strălucirea lui de un roșu sclipitor colorase totul în jurul meu. Numai că tot acest spectacol a durat foarte puțin, soarele fiind acoperit repede de nori. Am mulțumit lui Dumnezeu pentru răsăritul superb de care am avut parte și am plecat cu părere de rău spre casă. Știam că acolo voi reveni în același mediu ostil din care dădusem bir cu fugiții cu câteva zile în urmă. Speram, însă, ca în toată perioada absenței mele să se fi schimbat ceva.
9
Capitolul II
Răspunsul
Ajuns acasă, singura care m-a întâmpinat cu inima deschisă a fost fiica mea cea mică, aceasta îmbrățișându-mă și rămânând mult timp cuibărită la pieptul meu. În rest, urările de bun-venit ale celorlalți le simțeam ca fiind doar aparențe, în spatele lor existând aceleași tensiuni și frământări mocnite. Aceeași ostilitate mascată de rânjete binevoitoare am remarcat-o în zilele următoare și la persoanele cu care veneam în contact. Mă săturasem să mă întreb permanent cu ce am greșit față de ei și ce să mai fac pentru a le intra în grații, așa că m-am hotărât să nu le mai acord prea multă atenție și să mă concentrez pe ceea ce aveam de făcut și pe analiza posibilităților de ieșire din impas. Pentru un timp, am reușit să evit să mă las influențat de suspiciunile, reproșurile și pretențiile celor din jurul meu. Numai că, fără să-mi dau seama, această evitare a problemelor s-a dovedit un fel de ascundere a gunoiului sub preș, astfel că influențele negative au început din nou să-și facă simțită prezența, reușind să mă aducă într-o stare și mai deplorabilă decât înainte. Și, cum un rău nu vine niciodată singur, starea mea de sănătate a intrat iar într-o perioadă de declin. În scurt timp, problemele apărute zilnic din cauza situației mele financiare precare, combinate cu cele de sănătate și cu cele create de persoanele din jurul meu, m-au aruncat într-o depresie și mai profundă decât cea de dinainte de escapada mea la malul mării. Ajunsesem să fiu afectat până și de cea mai nevinovată aluzie, aruncată în glumă de cineva. Timp de mai
10
Eliberarea de jocurile minții
multe luni, am simțit că sunt într-o situație care semăna cu nisipurile mișcătoare; cu cât mă zbăteam mai mult să ies, cu atât mă îngropam mai adânc în negativism psihic și anxietate. Gândurile care îmi arătau că singura soluție este sinuciderea începuseră să revină, parcă mult mai insistente și mai atrăgătoare decât prima dată. Ajunsesem chiar să evaluez ce tip de moarte mi-ar produce cât mai puțină suferință și ajunsesem la concluzia că moartea albă, înghețat în zăpadă, sau cea prin asfixiere, prin inhalarea de oxid sau dioxid de carbon, ar fi cele în care suferința ar fi ca și inexistentă, starea care m-ar fi cuprins fiind asemănătoare cu intrarea într-un somn adânc. Prima variantă, moartea albă, ar fi putut fi aplicată doar peste câteva luni, deoarece acum era începutul primăverii, iar iarna blândă nu lăsase zăpadă nici pe crestele munților. Îmi rămăsese cea de-a doua variantă, care era perfect aplicabilă, urmând să mă hotărăsc asupra conjuncturii și a momentului când să o aplic. Îmi planificasem acțiunea în cele mai mici detalii, așteptând doar momentul oportun. Eram hotărât să nu las nicio justificare a gestului meu și, în același timp, să nu arunc vina asupra nimănui pentru a nu crea probleme suplimentare. Mă gândisem că buteliile de dioxid de carbon folosite la dozatoarele de bere erau potrivite planului meu. În ziua respectivă, m-aș fi îmbătat criță și, când somnul m-ar fi cuprins, urma să deschid puțin robinetele buteliilor, permițând gazului să umple spațiul din camera în care m-aș fi aflat în acel moment. Astfel, moartea ar fi venit pe nesimțite, neproducându-mi nicio suferință sau durere. Mă pregătisem foarte bine pentru această acțiune, așa cum obișnuiam să tratez orice acțiune pe care aș fi făcut-o. În această privință, eram foarte tipicar și planificam orice până în cel mai mic detaliu pe care îl puteam anticipa. Făcusem rost de patru butelii cu o dimensiune acceptabilă pentru a încăpea fiecare într-un sac de călătorie obișnuit, pentru a nu crea vreun fel de suspiciuni la cazarea în hotel, oricare ar fi fost acesta.
Răspunsul
11
Fiind primăvară, m-am hotărât să duc la bun sfârșit acțiunea planificată tot la malul mării, în aceeași zonă care m-a fascinat și atras de când eram copil. Astfel, am rezervat o cameră la același hotel la care stătusem cu aproape șase luni în urmă. Am luat în considerare și un alt motiv când am închiriat o cameră acolo. Camerele single la hotelul acela erau mici, astfel că volumul interior era mic, iar gazul din tuburi ar fi umplut cu siguranță acel spațiu, efectul fiind cel preconizat. Cu o seară înainte, mi-am pregătit bagajul - o geantă mică în care să încapă strictul necesar pentru două zile și doi saci de călătorie, în care am băgat doar două dintre cele patru butelii, celelalte două punându-le cu grijă în portbagaj, într-un suport improvizat, pentru a nu produce vreun incident neplăcut altora în timpul transportului. Mi-am justificat plecarea pretextând că este o delegație obișnuită și mi-am luat rămas bun într-un mod obișnuit. Urma să plec înainte de răsăritul soarelui, așa cum plecam de obicei în astfel de delegații. Cu toate acestea, fiica mea mă privea cu o privire ciudată, ca și cum ar fi vrut să memoreze bine aceste momente. Eram sigur că simțea ceva, dar nu cred că era influențată de starea mea sufletească, stare ce semăna, probabil, cu a unui sclav care urma să fie eliberat. Eram cuprins de un entuziasm pe care încercam să-l stăpânesc și să nu afișez nimic care să creeze suspiciuni. M-am dus la culcare ca de obicei, destul de devreme, dar nu cred că am putut să adorm până după miezul nopții, fiind surescitat de acea ușurare pe care o simțeam de când mă hotărâsem să fac pasul cel mare. Trezit brusc de soneria ceasului, m-am îmbrăcat în grabă și am ieșit pe ușă cu intenția să mă urc în mașină și să plec, dar un imbold de moment m-a făcut să mă întorc și să-mi iau laptop-ul, pe care intenționasem să îl las acasă, gândindu-mă că nu ar avea niciun rost să-l car după mine. Totuși, ceva lăuntric m-a făcut să îl iau cu mine. Pe drum, m-am tot gândit ce rost ar fi avut laptop-ul în ceea ce aveam de gând să fac și ce m-a făcut să mă întorc să-l iau cu mine la drum. Eram mirat de acest impuls pe care l-am avut, la fel cum rămăsesem surprins cu câteva luni în urmă, când am reușit să merg o zi întreagă fără să simt vreo senzație corporală - durere, oboseală, sete sau
12
Eliberarea de jocurile minții
foame, într-o perioadă în care chiar și o oră de mers mi-ar fi provocat dureri groaznice de spate și de picioare. Ajuns la hotel, m-am cazat și am ascuns primele două butelii în dulap după hainele pe care le așezasem pe umerașe și după lenjeria de pat. Am pus laptop-ul pe măsuța din cameră și am ieșit să fac o plimbare pe plajă. Era o zi însorită și călduroasă, iar vântul abia dacă se simțea. Marea era liniștită cu valuri foarte mici, de un albastru ireal și de o limpezime cum nu mai văzusem de mult timp. Am făcut câteva tururi de plajă, apoi m-am întors pentru a duce în cameră și celelalte două butelii cu dioxid de carbon. Le-am ascuns în același loc lângă celelalte două, acoperindu-le cât am putut de bine, pentru a nu putea fi văzute cu ușurință de cameristă sau de oricine ar fi deschis dulapul. Am scos din geantă sticla de palincă pe care o luasem cu mine și am băgat-o în geanta de umăr și am coborât la restaurant să mănânc ceva, deoarece foamea începuse să-mi agite stomacul. Chiar dacă nu mâncasem din seara din ajun, nu a trebuit să mănânc mai mult de un fel de mâncare pentru a mă simți sătul, ceea ce m-a luat din nou prin surprindere, deoarece eram obișnuit să mănânc destul de des și consistent. Nu am stat, însă, prea mult să analizez acest lucru și am ieșit, ducându-mă întins spre digul de pe care aruncasem sticla cu mesaj cu șase luni în urmă. Am căutat cu curiozitate prin toate ascunzișurile și golurile digului, fiind convins că voi găsi sticla dar, în scurt timp, m-am lăsat păgubaș. Nu am reușit să o găsesc dar, în mintea mea, se instalase deja certitudinea că nu a găsit nimeni mesajul meu. Simțeam o ușoară părere de rău că nu primisem niciun răspuns la mesajul meu de atunci. Am abandonat sentimentul de părere de rău și m-am decis ca în aceste ultime ore să evit orice fel de negativitate și să fiu cât se poate de senin și de liniștit, așa cum era și cerul sub care mă aflam și marea care mă atrăgea atât de mult. M-am așezat pe pietroiul de pe care aruncasem sticla cu mesaj și am început să beau cu înghițituri mici din sticla pe care o adusesem cu mine. Tăria palincii mă făcu să lăcrimez la prima înghițitură dar pe următoarele le-am sorbit cu ușurință.
Răspunsul
13
Afară începuse să se întunece, sticla se golise, iar eu nu mă simțeam nici măcar amețit. Mi se făcuse foame, așa că am plecat de pe dig. La cină am mâncat iarăși foarte puțin față de cât mâncam de obicei, iar după ce am terminat de mâncat, am cumpărat o sticlă cu tărie pe care am luat-o în cameră, fiind hotărât să mă îmbăt turtă, pentru a putea atinge scopul pe care-l planificasem cu atâta meticulozitate. Ajuns în cameră, am scos buteliile din dulap și le-am așezat câte două pe fiecare parte a patului, aproape de pernă, apoi am luat sticla și am ieșit pe balcon. Am început să beau din ea cu înghițituri mici, dar efectul nu era nici pe departe cum am crezut. Începusem să mă plictisesc, așa că am luat laptop-ul din cameră și am început să intru pe diferite site-uri cu subiecte care mă interesau. La un moment dat, am intrat și pe adresa mea de e-mail, cu toate că-mi pusesem în gând să nu mai citesc și să nu mai răspund la niciun mesaj. Nu primisem multe mesaje și aproape toate erau obișnuitele colaje și filmulețe vesele sau motivaționale. Însă al doilea mesaj din listă, adică penultimul, primit cu câteva ore în urmă, mi-a atras în mod deosebit atenția. Chiar dacă numele celui care mi l-a trimis nu îmi era cunoscut și suna mai mult a poreclă, titlul mi-a atras atenția. Titlul lui era „Mai ești aici? Cere și ți se va da!”, iar textul mesajului m-a făcut să scap paharul din mână. Scria așa: „Știu că încă mai ești aici, acum, când scriu cuvintele astea. Crezi că te vei elibera, renunțând la viața de aici? Te vei convinge sigur că nu ai fost liber până acum, orice ai face după ce citești cuvintele astea. Crezi că un om care nu este liber face vreo alegere în mod conștient? Chiar acum ai o ocazie extraordinară pe care ai putea să o folosești pentru a te elibera mai repede - criza în care te zbați. În acest moment, singura ta libertate este cea a alegerii, numai că alegerile le vei face în mod inconștient, chiar dacă tu crezi altceva. Când vei fi cu adevărat liber, vei putea să faci conștient pasul pe care voiai să-l faci acum inconștient. Dacă ai citit mesajul acesta și vrei să fii cu adevărat liber, scrie-mi! Cere și ți se va da!”
14
Eliberarea de jocurile minții
Nu știam ce să fac. Mesajul mă luase prin surprindere. Nu mă așteptasem ca sticla mea cu mesaj să fie găsită și, mai mult, să fie cineva dispus să-mi răspundă la apelul meu disperat. Voiam să-i răspund la mesaj, dar parcă creierul mi se blocase; nu-mi venea nicio idee. Într-un târziu, am încropit un mesaj cu titlul „Vreau sa fiu liber!”, textul fiind simplu: „Vreau să fiu liber! Spune-mi cum pot face asta, te rog!”, și l-am trimis. La câteva secunde după ce l-am trimis, bateria laptop-ului s-a descărcat. Am vrut să mă ridic de pe scaun și să pun laptop-ul la încărcat dar, surpriză: nu mai puteam să mă ridic de pe scaun. Eram perfect conștient, dar nu mai puteam să-mi coordonez mișcările. Era un tip de beție pe care nu-l mai experimentasem până atunci. Acum, laptop-ul ca laptop-ul, dar cum mai ajungeam în pat să mă culc? M-am chinuit să mă ridic ținându-mă de ușa de la balcon și, sprijinindu-mă bine de perete, am reușit, într-un târziu, să ajung în pat, aruncându-mă în el pur și simplu. Nu răsărise încă soarele când m-am trezit, dar nu pentru că sunase alarma telefonului, ci din cauza frigului care mă înțepenise de tot. Lăsasem ușa deschisă la balcon, iar răcoarea nopții de primăvară făcuse din cameră un adevărat frigider. M-am îmbrăcat bine și, cum somnul îmi dispăruse, am ieșit pe digul din apropiere pentru a-mi limpezi mintea încă înecată în alcool. Nu mă durea nimic, dar îmi simțeam corpul strâns ca într-o menghină. Am mers de colo-colo pe dig până după răsăritul soarelui și, când am simțit că mi-am revenit cât de cât la normal, m-am dus întins la restaurantul care abia se deschisese. Mă chinuia o foame teribilă. Mi-am potolit foamea și m-am reîntors pe dig, gândindu-mă la ceea ce mi s-a întâmplat în ultimul an. Parcă o mână nevăzută m-a ghidat spre finalul de aseară, începând cu impulsul de a scrie un mesaj într-o sticlă, continuând cu acela de a mă întoarce din drum după laptop, până la a deschide e-mailul chiar dacă îmi pusesem în gând să nu o fac. Privite în mod obișnuit, ele erau niște amănunte dar, în derularea evenimentelor din viața mea din ultimul an, au constituit adevărate puncte de cotitură. Intuiam că exista cineva, sau
Răspunsul
15
ceva, în spatele acțiunilor pe care le-am executat, câteodată fiind chiar împotriva a ceea ce doream. Nu m-am plimbat prea mult deoarece durerile de spate și de genunchi își reintraseră în drepturi. M-am reîntors în cameră și am început să-mi strâng lucrurile. Nu știam ce să fac cu buteliile. Erau grele și periculos de transportat pentru că soarele începuse să strălucească puternic, iar în mașină temperatura s-ar fi ridicat destul de mult. Dar mi-a venit o idee! Era în centrul orașului o cârciumioară la care veneam vara cu familia și mâncam aproape în fiecare zi. Îl cunoșteam pe patron și eram un client fidel încă de la inaugurare. I le-am dăruit lui, omul mulțumindu-mi pentru că, până atunci, avea doar două butelii de rezervă, iar vara trebuia să trimită în fiecare zi pe cineva să le încarce. Am plecat spre casă cuprins de un entuziasm neobișnuit. Parcă începuse să nu îmi mai pese de reîntoarcerea mea în mediul care îmi cauzase atâtea suferințe. Îmi schimbasem parcă și stilul de a conduce. Până atunci, acest drum îl parcurgeam conducând în forță, foarte nervos și agresiv, mai ales dacă eram singur în mașină. Dar în ziua aceea conduceam încet, uitându-mă foarte des la peisajul înconjurător. Până atunci, nu prea dădusem atenție peisajului din zonă fiindcă îmi păruse anost și monoton. Dar atunci parcă începuse să-mi placă, atrăgându-mi foarte des privirile, făcându-mă de vreo câteva ori chiar să mă opresc și să privesc cu atenție unduitul șuierător al ierbii de un verde crud proaspăt ieșită din iarnă, în bătaia vântului răcoros de primăvară. Am ajuns acasă pe înserat, parcurgând drumul într-un timp de două ori mai lung de cât aș fi făcut-o până atunci. Fiica mea mă aștepta ca de obicei, în pragul ușii de la intrare. În seara aceea, privirea îi era de o limpezime deosebită. Am îmbrățișat-o strâns și i-am sărutat fruntea, dar ea nu s-a desprins din îmbrățișare și, apropiin-du-se, mi-a șoptit: „Știam că te vei întoarce”. Am simțit că mi se taie picioarele. M-am așezat imediat pentru a nu-mi fi remarcată starea de slăbiciune. Aș fi vrut să o întreb ce a vrut să spună și de unde știa ce aveam de gând să
16
Eliberarea de jocurile minții
fac, dar un impuls lăuntric m-a oprit. Am ținut-o în continuare la pieptul meu, fără să spun nimic. Am descărcat încet bagajele și m-am dus spre biroul meu cu un singur scop: să-mi verific mesajele primite prin e-mail, mai precis, să văd dacă am primit vreun mesaj de la cel căruia îi datoram faptul că rămăsesem în viață. Pe nerăsuflate, am deschis calculatorul și speranța nu mi-a fost deșartă. Primisem un mesaj de la el. De data aceasta, era un mesaj scurt: „Poți să-mi spui ce ești?”. Fără să mă gândesc prea mult sau, mai bine spus, deloc, i-am răspuns cum mă numesc, ce profesie am, ce ocupație și ce pasiuni am, date despre familia mea și ceea ce am crezut eu că l-ar fi ajutat să-și facă o idee cât mai completă despre mine. Apoi am încheiat mesajul punând, la rândul meu, o întrebare: „Cine ești? Îți datorez viața!”. Din ziua aceea, o bună perioadă din viața mea s-a axat pe discuțiile purtate numai prin mesaje cu acest bărbat (am dedus aceasta din genul pe care-l folosea în text), deoarece nu a acceptat nicio altă cale de comunicare, rămânând anonim pentru mine. Pentru a putea fi urmărit cu ușurință, am transformat, pentru început, aceste mesaje într-un dialog între „El” și „Eu”. Când întrebările mele au devenit irelevante pentru ceea ce îmi scria, am menționat aici doar ceea ce mi-a scris. Am scris aceste lucruri datorită îndemnului lui de a o face. A pus o singură condiție: să încerc să scriu numai dacă aș fi considerat că ideile și metodele transmise de el le-ar mai fi de folos și altora. Așa că, după experiențele avute și schimbarea radicală a modului meu de a privi viața și de a mă comporta, m-am convins că ideile trimise de el sunt nu numai utile ci, în unele cazuri, cum a fost al meu, esențiale. Sunt sigur că ceea ce mi-a schimbat în totalitate viața, într-un fel în care nu puteam nici măcar să-mi închipui, va face același lucru și pentru voi. Acceptați ideile pe care le veți găsi aici și aplicați-le. Veți simți ce înseamnă să fiți fericiți, ce înseamnă iubirea cu adevărat și, mai presus de toate, veți fi liberi, cu adevărat liberi, nu în termenii în care gândiți libertatea acum.
17
Capitolul III
Cine suntem?
El: „Tot ceea ce mi-ai spus se referă la o persoană. Tu te identifici cu ea, fiind convins că ești acea persoană. Ca să afli ceea ce ești, trebuie să știi mai întâi ceea ce nu ești. Nu vezi că toate problemele pe care le consideri ca fiind ale tale sunt probleme ale corpului tău - mâncare, îmbrăcăminte, casă, familie, prieteni, nume, faimă, siguranţă, supravieţuire? Și cine stabilește dacă toate acestea sunt adecvate sau nu pentru tine? Nu cumva mintea ta? Viaţa ta (ca, de altfel, a oricui) este o succesiune de evenimente. Trebuie să vezi totul așa cum este, un spectacol trecător, fără să te agăţi de lucruri. Întreabă-te: Sunt eu corpul meu? Sunt eu simțurile mele și senzațiile pe care mi le transmit? Sunt eu mintea mea? Sunt eu lucrurile sau capacitățile pe care cred că le posed? Sunt eu cel care îmi spun alții că sunt? Te poți întreba mult mai mult de atât. Simţământul de sunt este întotdeauna cu tine, numai că mintea ta i-a ataşat tot felul de lucruri - corp, percepții, sentimente, gânduri, idei, posesiuni etc. Astfel, ai ajuns să te identifici cu o mulțime de lucruri. Nu este atât de important ce ești; pentru început, află ce nu ești, pentru a nu te mai identifica cu acele lucruri. În ceea ce mă privește, eu sunt ceea ce sunt. Nu este nevoie să știu ce sunt. A ști înseamnă descrierea în termeni definiți, concepții sau percepții, ceea ce nu înseamnă cunoaștere de sine. Ceea ce sunt eu și ceea ce ești tu nu poate fi descris altfel decât ca negaţie. Ca afirmație, poți să spui doar atât: Eu sunt sinele meu, observatorul a tot ceea ce experimentez și percep.”
18
Eliberarea de jocurile minții
Eu: „Cum se poate să nu fiu eu cel care se numește așa, cel care locuiește în casa asta, corpul ăsta cu bunele și cu relele lui? Mi se pare o ciudățenie ca eu să fiu altceva decât gândesc că sunt.” El: „Când conștientizezi ceea ce crezi că ești? Când dormi, sau când ești în stare de veghe? Dacă atunci când dormi nu conștientizezi ceea ce spui că ești, înseamnă că nu mai ești? Este doar o întrerupere în conștientizare. Dar asta înseamnă că nu mai există conștiința? Analizează ceea ce nu ești mult mai profund decât ai făcut-o până acum. Nu eşti nimic perceptibil sau imaginabil. Dar, fără tine, nu poate exista nici percepţie, nici imaginaţie. Tu observi inima bătând, mintea gândind, corpul mișcându-se; chiar percepția în sine arată că tu nu ești percepția. Poate să existe percepție fără cel care percepe, fără tine? O percepție trebuie să aparțină cuiva care s-o considere ca fiind a Iui personală. Fără cel care percepe, percepția nu există. Fără tine, nimic nu există.” Eu: „Din câte am putut să îmi dau seama până acum, nu este nimic în neregulă cu corpul meu şi nici cu ființa mea reală. Cele două nu sunt creația mea şi nu cred că trebuie să fie îmbunătățite. Ce mi se pare a fi în neregulă este mintea mea agitată, permanent în căutarea a ceva, avidă de plăcere şi înfricoșată de ceea ce-i displace. Cum pot să scap de aceste adevărate obsesii din mintea mea?” El: „Ai ajuns, în sfârșit, la începutul drumului pe care va trebui să-l parcurgi. Este drumul spre propria ta identitate. Pe acest drum, nu contează ceea ce știi, nici ceea ce crezi; contează doar voința și intenția sinceră de a-l parcurge și de a ajunge la capătul lui, la adevărata libertate. Însă nu este nevoie nici măcar să parcurgi vreun drum. Conștientizează acum ceea ce ești, prin îndepărtarea a ceea ce nu ești, și vei ajunge la adevăratul tu. Cel mai simplu ar fi să purtăm o discuție față în față însă, din motive pe care nu ți le pot spune, nu doresc să port această discuție. Fă asta: conștientizează clipă de clipă ceea ce ești și ți-ai găsit fericirea și libertatea. S-ar putea ca, la început, aceste momente de conștientizare a propriei ființe să dureze foarte puțin, fiind ca niște străfulgerări, însă, cu perseverență și câteva tehnici
Cine suntem?
19
ușoare, aceste stări vor deveni mai dese și mai lungi, ajungând să se permanentizeze. Trebuie să poți să-ți liniștești mintea. Trebuie să ajungi în starea fără gânduri sau, mai bine zis, în locul în care apar gândurile. În acea stare îți vei da seama cum apar gândurile și vei conștientiza starea de vid, de lipsă a formei. Poți încerca adoptând oricare dintre metodele de liniștire a minții (niciodată nu am agreat termenul acesta) pe care le găsești în diverse cărți sau pe internet. Dar, atenție: o tehnică eficientă nu necesită niciun fel de efort, nici vreo poziție incomodă sau vreun ritual. Ea trebuie să producă o liniștire mentală și o relaxare completă a trupului, pe care ar trebui să nu-l mai simți. Mintea condiționată nu reprezintă sinele tău real. Prin urmare, trebuie să te rupi de ea. Mintea noastră de zi cu zi poate începe căutarea dar, mai devreme sau mai târziu, trebuie să te ridici deasupra ei. Acum am ajuns la ceea ce este, probabil, cea mai subtilă capcană stabilită în calea regăsirii adevăratei noastre naturi - presupunerea dezinvoltă că am putea folosi gândirea condiționată pentru a găsi adevărul și realitatea. Imposibil! Mintea de zi cu zi, de altfel, condiționată, este strict limitată în activitățile sale. Mintea obișnuită constă din amintiri stocate legate de fapte, știind doar vechile căi obișnuite. Acest lucru este util și necesar ori de câte ori dorim să desfășurăm unele activități, făcând apel la memoria faptelor. Dar orice încercare de a folosi mintea mecanică pentru a ne descoperi sinele real va eșua întotdeauna, chiar dacă pare să reușească. Când te simţi agitat, sau când gândurile îți sunt compulsive, îndreaptă-ți atenţia asupra corpului şi a respiraţiei. Când este dificil să rămâi în conştientizarea momentului Acum, focalizează-ți atenţia spre corp. A da atenţie corpului şi respiraţiei înseamnă că ești prezent, deoarece corpul este mereu prezent. Cercetează-ți întregul corp. Simți vreo tensiune? Poate ai faţa crispată, sau umerii încordați. Ai pumnii strânși? Îți tremură picioarele? Acestea sunt câteva dintre tensiunile pe care le-ai putea simți în corp.
20
Eliberarea de jocurile minții
Când ești angajat într-o conversaţie, ascultă cu întregul tău corp. Fii atent şi conştient de corpul tău. Ascultă vocea care vine din adâncul tău. Nu trebuie să analizezi ce spune, doar să-ți păstrezi pur şi simplu atenţia focalizată pe corp, ascultându-l. Vei percepe că nu există nicio întârziere, nicio decalare în timp între auzirea şi percepţia vocii tale interioare, nu există nicio întârziere în timp între ceea ce simţi şi ceea ce percepi. Timpul intervine numai atunci când faci apel la minte. Ascultă fără gândire. Îndreaptă-ți conştientizarea către una dintre mâini. Menține-ți atenţia focalizată acolo. În curând, vei simţi furnicături în mână, vei simţi o anumită însuflețire. Vezi dacă o poți extinde. Poți extinde senzația aceea către degete, antebraț și, în final, asupra întregului corp? Suntem tentați să localizăm conştientizarea în minte sau în cap. Creierul, ochii, urechile, nasul şi gura sunt localizate la cap, așa că presupunem că tot acolo se află și conştientizarea. Este total greșit! Încearcă să-ți muți conştientizarea în alte zone ale corpului. Mută conştientizarea în zona din jurul inimii. Aceasta nu este acelaşi lucru cu a deveni conştienţi de inima fizică. Acest lucru este conştientizarea din inimă. În trecut, se credea că inima este zona din care a venit conştientizarea. Concepția noastră mentală ne spune că această conştientizare este în minte, în jurul creierului fizic. În această situație, nu există niciun defazaj între percepție și gând dar, când conştiinţa se află în inimă, există o distanță până la gând. Astfel, devenim conştienţi de structura şi natura gândurilor, fără a fi cufundați în conţinutul lor. Permite conștientizării și sensibilității să curgă prin tot corpul. Atunci când ești cu cineva, interacționează cu el prin conştientizarea corpului. Experimentează cum ți se schimbă sau ți se intensifică sentimentele pentru persoana respectivă când îți deplasezi conștiința prin organism. Ascultă cu întregul corp. Trimite compasiune şi dragoste prin corpul tău celorlalte persoane. Experimentează şi vezi cum ți se modifică modul de interacţiune cu ceilalți. Vei remarca, astfel, că ai întotdeauna acces la bucuria de a fi atunci când îți păstrezi conştientizarea în organism.
Cine suntem?
21
Adevărata meditație nu este o practică, este pură conștientizare. Doar oprește-te și percepe, doar fii, fără efortul gândirii şi fără efortul de a realiza ceva, acesta este adevărata meditație. Adevărata meditație este ceea ce ești atunci când renunţi la toate practicile şi te menții în conştientizare pură, fără analiză. Adevărata meditație nu are nicio metodă. Nu înseamnă să mergi undeva, să faci ceva pentru un timp, să stai în poziţii speciale, să ai obiective speciale, să evoluezi spre diferite nivele și nici să practici vreun ritual. Este doar prezenţa conștientă. Se întâmplă chiar Aici, chiar Acum. Este simpla recunoaştere a faptului că este imposibil să nu fii chiar Aici, chiar Acum. Este recunoaşterea faptului că nu există nimeni care meditează. Doar ești și ești conştient. Toate tehnicile prezentate în această carte pot fi realizate în timp ce stai într-o poziție comodă sau, pur şi simplu, în timp ce îți desfășori activitățile obișnuite. La început, mai ales, poate fi de ajutor să te aşezi şi să practici aceste tehnici fără distragerea atenţiei. Iată o tehnică simplă, pentru început: stai confortabil fără să faci nimic. Fii conştient de gândurile tale. Mai mult ca sigur că vei fi absorbit de gânduri. Când îţi dai seama de acest lucru, adu-ți uşor atenţia înapoi la conştientizare, cu naturalețe, fără să te enervezi, să te condamni sau să te judeci, etichetându-te. Permite gândurilor să vină şi să plece. Asta e tot. [...]