COMISIA ZURICH

spre Dobritza.

- Suntem de acord cu o condiţie: fără provocări tembele ale localnicilor şi fără cruzime gratuită!

- Sigur, sigur... Luptăm pentru pace! Uite lupul: şi-a pus cojoc de oaie şi se crede mioriţă bălaie! Mylord, cu mine nu ţin baladele astea. Pe mine să nu încercaţi să mă luaţi drept balegă, că aţi greşit omul! Voi sunteţi în puterea mea! Rămâne stabilit. Orice aroganţă vă multiplică suma iniţială.

Dori Müller îl privi tăios.

- Eşti cel mai odios cămătar, Dobritza!

- Mă flatezi, Dori! Din partea ta, acesta este un compliment valoros! Mă faci să mă simt un bancher adevărat.

Urcară în camion. Dobritza încercă să-l pornească, dar fără succes. Să îl lovească damblaua... Niciunul nu avea cunoştinţe de mecanică şi afacerea se complica. După două ore de încercări speranţa pierise... Drumul era absolut pustiu. De seara nu trecuse nicio maşină, nici măcar o teleguţă trasă de măgari. Dobritza simţea că se sufocă. Se puteau scurge zile întregi, fără să treacă nimeni. Dacă abandonau camionul, puteau rătăci zile bune prin munţi. Poate chiar săptămâni. Lângă camion, măcar hrană aveau pentru o vreme, efecte sanitare, un primus şi pături suficiente, să se încălzească, căci noaptea frigul le intra în oase.

Nemţii acceptară că singura soluţie rezonabilă era să rămână lângă camion, dar îi simţea periculos de iritaţi.

Se întreba dacă nu plănuiau să-l omoare în somn. Era permanent la pândă, atent să nu fie prins cu garda jos. În