COMISIA ZURICH

altă lucrătură şi la alt vrăjmaş. Domnu’ căpitan Vlaicu fie-i ţărâna uşoară! împuşcat mortal de Luger, pistol ofiţeresc german, fusese dat căzut în luptă, înălţat postmortem în gradul de maior.

- Care luptă, bre, că luptele nu s-au dat în curtea casei?! Şi cine-a mai văzut, puşcătură-n luptă, de la niciun metru, cu doi plumbi îndesaţi în ceafă?! Asta pute a execuţie de la şapte poşte! Cusută bocciu, cu aţă şoricie, toată socoteala!

Văzând că nu se opinteşte nimeni în aflarea adevărului, Corvin îşi văzu de drum, numai pe poteci luminate, la drum de zi şi la tovărăşie sigură, dar îşi jură să n-aibă linişte până nu va răzbuna pe Ilie şi pe bravul căpitan Vlaicu. De durerea din suflet - ce să mai vorbim?că i se puse-n piept un junghi şi o apăsare de nu gândea, să-l mai slăbească vreodată. Războiul, din ce credea că mai slăbeşte, de atât se învârtoşea mai tare, sporind şi mai aprig urgia. Camarazii cădeau răpuşi şi îi era jale de atâta tineret pierdut. Când s-o termina holera de război, o să rămână pe lume numai pruncii şi muierile. Că şi bătrânii se vor stinge, de jalea flăcăilor pierduţi pe frontul ticălos! Şi, într-o zi, îşi zise că i se năzare, că nemţii îs numai nişte copilandri în haine soldăţeşti: - Păi, dacă Hitler numai pruncii îi mai are de azvârlit în război, atunci sfârşitul o fi pitit aproape!

Cu fereală, pândea cărările lui Fanică, vezi bine, cărări dosnice de contrabandist, până într-o zi când i se topiră urmele. Pesemne fugise în Elveţia, să-şi pună cap la cap strânsura, peste paralele lui Rudy - gândi Corvin.

La scurt timp, războiul ieşi din ţară. Vălătucul