COMISIA ZURICH

Un sprijin mai rămânea bieţilor soldaţi: generalul Dăscălescu, care le purta de grijă, căci silnicia morţii cosind zilnic atâţia şi atâţia ofiţeri, făcuse să scurteze distanţa dintre soldat şi general. Dar, culmea ghinionului, în câteva zile şi generalul-soldat, cum îl alintau ei, fu lovit de o salvă de mortier. Rănit, rămase alături de soldaţi în linia frontului spre a-i proteja de abuzurile ofiţerilor ruşi care îi aruncau în misiuni imposibile dar, mai ales, rămase între ei spre a le spori curajul. Linia frontului avansa în Boemia de est spre Znojmo, dar popa Kuki nu-i lăsă baltă şi îşi urmă răniţii ce-i avea în grijă cu porniri de cloşcă protectoare. Pe 26 mai au aflat că Brno a fost cucerit de ruşi iar, două zile mai târziu, s-a anunţat la radio că aliaţii l-au capturat pe Mussolini. S-a băut şi s-a petrecut până de Florii, chit că nemţii atacau din toate părţile cu disperare. Pe 6 mai, prima zi de Paşti, luptele au fost molcuţe, dar a doua zi în zori s-a dezlănţuit iadul. Nemţii au atacat şi cu blindate, şi din cer... arând temeinic fiecare palmă de pământ. Fumul şi praful îmbâcseau zarea, de-şi zise Corvin că a rătăcit în pâcla iadului. Sfârşitul războiului îi găsi în apropiere de Brno, dar ordinele mai marilor ruşi: duşmănoase, bâlbâite şi contradictorii - însoţite de o jalnică organizare - în loc să-i apropie de casă îi azvârli tocmai la Praga. Politrucul sovietic, responsabil de oraşul Praga şi zona militară arondată, era vicleanul tavarăş Brejnev.

Gândul lui Corvin urma colbul din drumul Brăilei, la Mihaica acasă, dar juruise căpitanului că, la o adică, dacă s-o prăpădi, îi duce scrisoarea de bun rămas