Teodor Groza - Carari incandescente by diodor

Teodor Groza Delacodru

C達r達ri incandescente poezii

Editor: S.L.A. ,,Tibiscus” Uzdin Director ºi redactor ºef: Vasile Barbu

Referent: Elena Maria Barbu Redactor tehnic: Dimitrie Miclea

Tipar: EUROSTAMPA (Timiºoara) Tiraj: 300 exempare ISBN: 978-86-89453-03-4

PREFAÞÃ Cunosc,destul de bine,poezia româneascã din Serbia,pentru cã,în ultimile douã decenii,am avut posibilitatea sã urmãresc creaþia literarã a scriitorilor români de aici. Mai mult chiar,în ultimii ani, am ajuns la un studiu înaintat al alcãtuirii, împreunã cu Vasile Barbu, a unei culegeri de poezie romîneascã din Serbia – proiect stingherit de neobþinerea unor fonduri financiare, pentru tipãrirea unei asemenea lucrãri. Ca poet,Teodor Groza Delacodru mi-a atras atenþia, începând cu volumul sãu de debut Versuri pentru Terra, apãrut în 1997, la Editura „Tibiscus” din Uzdin. De-a lungul timpului i-am apreciat prestaþia literarã diversã, el dovedind o largã disponibilitate creatoare,prin abordarea,cu bune rezultate,a poeziei în grai, a epigramei, ºi a teatrului, în care se manifestã un umor rafinat, captivant. Volumul de faþã – Cãrãri incandescente – l-am citit cu multã satisfacþie, bucurându-mã de incontestabila izbândã literarã a lui Teodor Groza Delacodru, întrucât el a reuºit sã-ºi contureze timbrul poetic, într-o creaþie liricã de o pregnantã facturã modernã. Trebuie subliniat imediat cã modernitatea poeziei sale este una organicã, autenticã, datã de viziunea lui poeticã ,nu de împrumutul – într-un mod artificial – al unor forme stilistice. În privinþa expresiei poetice, în volumul acesta e de remarcat firescul topicei, cea suptã de autor de la sânul limbii sale materne ,fapt care îl diferenþiazã,în bine, 5

de unii confraþi, la care se observã o seamã de calchieri din limba sârbã. (Calchierile respective sunt de înþeles,dacã avem în vedere pregãtirea intelectualã în limba sârbã ºi adevãrul – mai rar accentuat – cã poezia contemporanã româneascã din Voivodina a ieºit de sub magica mantie liricã a genialului poet Vasko Popa care a revoluþionat creaþia poeticã sârbã din secolul XX). Comunicarea liricã a lui Teodor Groza Delacodru se defineºte,în general,printr-o vibraþie în profunzime ºi printr-o sinceritate internã a gândirii poetice. Inspiraþia acestui poet se îndreaptã spre câteva aspecte esenþiale care þin de condiþia dramaticã a omului contemporan. Viaþa imediatã este transfiguratã în orizontul unei tensiuni meditative, întreþinutã, mereu, de contradicþii existenþiale într-o înlãnþuire cauzalã, care cuprinde ºi destinul creatorului, caracterizat prin pregnante contraste sufleteºti. Astfel sunt create imagini antitetice revelatoare, imprevizibile orientate filosofic spre cunoaºterea viþii potrivit unei viziuni poetice originale, însufleþitã continuu de o consistentã fervoare afectivã. Ideile ºi atitudinile sale sunt susþinute de descoperirea unui fond omenesc de simþire, pe care autorul îl pune în luminã evitând retorica facilã – nu atât prin subtilitãþi lingvistice sau prozodice, cât printr-o gravã atitudine liricã axatã pe cãutarea adevãrului, a esenþelor umane eterne, a meditaþiei asupra lumii. Întregul volum exprimã, parcã într-o proiecþie programatã, noi raporturi de cunoaºtere între Eu ºi Univers, rezultate din fiorul contactului cu lumea, cu misterul existenþial. Accentuarea alurei moderne a liricii lui Teodor Groza Delacodru este datã de tehnica poeticã a paradoxului 6

(procedeu uzuat des de cãtre confraþii sãi poeþi din Serbia),intenþia autorului fiind aceea de a puncta o situaþie simbolicã,din care sã se desprindã o semnificaþie de de naturã intelectualã: „ªi iarãºi se învârt roþile / În agonia dintre cer ºi pãmânt.// ªi iarãºi curg strãzile/ Printre munþii cu geamurile-nchise ...”(Semaforul); „Eu sunt cumpãna dintre hotare/ Unde binele ºi rãul/ Cad pradã destinului,// Eu sunt piatra de hotar/ În care se-mpiedecã nebunii,/ Rostind rugãciuni pãtrate.” (Cine sunteþi voi); „Misiunea de a cãuta/ Ceea ce lumea vrea sã spunã/ A devenit ontologicã ºi metafizicã,/Lipsitã de adjective.” (Semnul cheii). „Degetele mele ating ceaþa, / Se ridicã pânã la idealuri,/ Pentru a prinde sãgeata înfiptã în tãcere.// Dansez pe câpiile pierdute în noi .../ Îþi voi trimite un buchet de inspiraþii efemere/ Pe zâmbetul uitãrii.” (Am devenit umbrã); „Deºert ars de soare/ Îmi pare tãcerea albastrã dintre oameni.// Gândurile aduc cerul jos/ Sã vadã realitatea morþii,/ Pântecul supt cu obstinaþie ...// Realitatea cuprinde adevãrul/ Numai atunci când se lasã minþitã!” (Spiritul infinitului). Într-o asemenea poezie funcþia metaforei este preluatã de paradox, unul din rosturile acestuia fiind acela de a spiritualiza emoþia, de a spori tensiunea liricã declanºatã în orizontul experienþelor proprii. În încheierea acestei prefeþe îmi mãrturisesc, cu tãrie, credinþa cã, indiscutabil, Teodor Groza Delacodru este un poet autentic, cu o sensibilitate adânc sedimentatã, cu talent literar matur consolidat, care îºi trãieºte cu sinceritate viziunile poetice, constituindu-ºi un univers liric coerent, subordonat controlului lucid asupra simþãmintelor – ceea ce se rãsfrânge ºi în benefica economie a imaginilor artistice a cãror c omplexitate 7

rezidã – paradoxal – în cuceritoare, sugestivã simplitate,prin care se urmãreºte sã se exprime firesc densitatea unor straturi reflexive ale lãuntricului,nucleele iradiante ale umanitãþii din noi,permanent supusã unor stãri interogative, determinate de profunde ºi bubtile procese interioare. Aurel Turcuº

Dansul clopotelor În nopþile lungi ºi grele Amintirile-ºi joacã-n frâu Caii albi. La masa rotundã Un vis îºi bea ultimul pahar de lacrimi. Privirile, Sãgetând infinitul nocturn Se izbesc de imaginile suspendate în spaþiu, Bibelourile trecutului Ascunse în cetatea fanteziei. Geme un clopot, Încã unul ªi încã zece...

Semnul cheii Spiritele pãmântului Trãiesc în ochii noºtri Cu o intensitate dureroasã ºi precisã... Cine sunt aceste caractere Cu infime gesturi? Ne recunoaºtem noi,oare, În noi înºine? Coºmarul memoriei Cedeazã presimþirilor... O obsesie a timpului pierdut? Misiunea de a cãuta Ceea ce lumea vrea sã spunã A devenit ontologicã ºi metafizicã, Lipsitã de adjective. Cine a deposedat realul De propria sa substanþã? De ce acest refuz al metaforei? Cine poate anula aceste întrebãri... N-am înþeles ... Cine....?

Sã vinã Sã vinã ostilitatea De care pãtimesc deºtepþii, Sã nu mai stau la taclale ªi sã mã cert cu miºcãrile limbii. Sã vinã rudeniile ªi sã se agãþe din rãsputeri De slujbele lipsite de primejdie Ca de cel mai plãcut joc de cãrþi. Sã vinã conºtiinþa Cãutând rãspunsul privirii plânse În tãcerea sãrutului. Sã vinã mâine Întrebând de cântatul cocoºilor. Curând are sã se crape de ziuã, Un semn de netrebnicã teamã Pentru o despãrþire lungã.

Prea târziu Un nor negru de furtunã Venea dinspre rãsãrit, Dar n-am gãsit de cuviinþã sã-l arestez. Am bãnuieli împotriva lui ªi ºtiu ce trebuie sã fac Pentru a sili calul Sã zboare cu toatã iuþeala. Cu faþa spre trecutul proaspãt Adulmec mireasma dulceagã a sulfinei Cãutând sã mã împac cu viitorul. Pot sã mã împac cu bãtãile inimii, Cu foºnetul subþire al spicelor ªi covorul vrãjit al ierburilor...... Numai cã....e prea târziu.

Aºteptam Aºteptam o sobrietate neagrã Dincolo de muntele încrâncenat Pe o corabie cu chip de obsesie. Mi se zbate zarea peste mãri Aproape ca ochiul moºtenit Din iubirea cu amarul. Cu firi de furtuni sublime ªi sfinþenia înþelepciunii pãmântului, Aºteptam o cãprioarã din amintiri Sã-mi trezeascã cântecul brumei Cu sâni de femeie. Mã loveºte singurãtatea Cu drumul ei adus ispitã În fiecare primãvarã Când gândurile-mi se întorc la cuiburile lor. Aºteptam ziua neatinsã ªi noaptea pãsãrilor cãlãtoare.

Sãrutul pe frunte Pleoapele ºi ochii pãreau pânze de corabie. Poate simt amintirile plutinde În coada ochilor...? Nimeni nu ascultã þãrmul mãrii Dezamãgit de mãrturiile Pãsãrilor mute. A îngenunchiat valul Aºteptându-ºi anotimpurile,fãrã împotrivire. Cerurile au leºinat de foame... Atunci au murit trandafirii Înveliþi în durere,fricã,zâmbet... Fereastra se zbãtea în tãcere, La fel ca rugãciunea candelei. A sosit sãrutul pe frunte Pomenind despre privirile melancolice Pierdute în depãrtãri Sau poate în sfârºitul copilãriei mele ?

Am devenit umbrã Am devenit umbrã Pentru a-þi urmãri paºii. Nu m-am ales decât cu un zâmbet Uitat în colþul gurii Sau în amurgul amintirilor. Pentru fiecare alee uitatã, Pentru fiecare pas pierdut, Pentru orice fricã de luminã, Zâmbeºte... În prisma fericirii Aglomerate în spaþiu stau visele Aºteptând chemarea. Muzica trandafirilor adormiþi A rãtãcit în roua din palmele dimineþii reci Ca ºi uitarea în tine. Degetele mele ating ceaþa, Se ridicã pânã la idealuri Pentru a prinde sãgeata înfiptã în tãcere. Dansez pe câmpiile pierdute în noi... Îþi voi trimite un buchet de inspiraþii efemere Pe zâmbetul uitãrii. 15

Iar tu eºti singur Cât de adevãrate sunt Întunecãrile somnului... Auzul pare cã luptã Cu tropote de cai ªi sufletul bolnav, ªi demoralizat Tremurã în groaznice chinuri. Ce iad trebuie sã se petreacã Dincolo de mlaºtini ºi dealuri? Se aud clopotele bisericii din sat... Oamenii sunt atât de departe Iat tu eºti singur,singur,singur.... Descrierea tãcerii e admirabilã, O încordare înaltã a atenþiei Unde auzul rãmâne În siguranþa nopþii. Împrejurul singuratic Înfricoºeazã de departe. Frânturile de gânduri Sunt o idee de luminã, Dar flacãra stã ascunsã Între gând ºi hotãrâre. 16

O lume întreagã se lasã pradã unui nebun Dar glasul mut nu se supune voinþei. Trãirile psihice sunt adevãrate ªi pãtrunzãtoare...? Atunci renunþã la întunerecul orb. Oamenii sunt atât de departe Iar tu eºti singur,singur,singur...

Agonia zilei de mâine Dedesubtul lui murmura ºi cânta Valurile apei. Nici o pomenire de durere A ochilor stinºi. Toate dorinþele scânteiau a mâine ªi mâine era în zadar. Într-o clipã ei se cuprinserã... O micã agonie ªi deodatã tresãri Cufundat în gânduri. O ostenealã zdrobitoare îl smulse Din braþele binefãcãtorului somn ªi pãrãsindu-se pe el însuºi A cunoscut crima ºi pedeapsa. Concentrându-se tot mai mult A înþeles cã obsesia Nu dã reguli Ci lãmureºte legile, Rezultate inevitabile ale vieþii, Calitãþile sunt explicaþii absurde Ale fenomenelor, Iar intelectul independent de simþuri... Toate dorinþele scânteiau a mâine ªi mâine era în zadar. 18

O privire de bãnuialã Un vânt de deºteptare Trebuie sã fie O privire de bãnuialã. Toatã nãdejdea mea o pun în versuri Sângerânde de drumuri grele. Neastâmpãrul naºte persecuþii Dar propovãduieºte iubire. De ce gândurile uneori Au stofã de curtezanã...? Ce femei uºoare sunt cuvintele ªi ce bordel e capul...

Geneza vremii A fost o vreme Când rãzbunarea era foarte logicã Împingând omul la disperare. A venit vremea Când bietul critic se supãrã Pe lipsa de moral ºi pricepere. Omul nu-ºi ºtie lungul nasului ªi lauda-ºi trece marginile permisului. Va veni vremea Când greºelile vor avea calitãþi esenþiale ªi tocmai acest fapt va înlesni confuzia... Spiritul unei epoci Va vorbi altãdatã În condiþii sine qua non Atunci când estetica Va suprima dangãtul realiºtilor târâtori.

Sãmânþa binelui Dincolo de scriiturã ºi culoare O viziune integreazã valenþele, Dã aripi fanteziei, Sporeºte puterea ideilor. Aceastã realitate pilduitoare Este o dispoziþie sufleteascã aparte, Nãscutã la flacãra unei puternice pasiuni. Anilor otrãviþi de decenii Li s-a luminat conºtiinþa. Rãmâne doar satisfacþia de a depista Succesiunea, îmbunãtãþitã ºi amplificatã Pentru a sedimenta impresii relevante. Contradicþia flagrantã dintre aparenþã ºi realitate Duce la superbia înfruntãrilor Ori la înþelegerea lucidã a faptelor. Unde va cãdea sãmânþa binelui?

Prãpastia din somn Înflorise Luna sub vârsta anilor Palidã ºi plinã de nostalgii. Chemãrile tãlãngilor adormiserã În mijlocul pãºunilor Sãlãºluite de oboseala nopþii. Aici o secetã cumplitã bântuia fiinþa Ca sã nu þipe de dor. Un plâns amar e numele tãu Pe buzele mele Icoanã izbãvitoare În momente de grea restriºte... Mã tem de prãpastia din somn Care aºteaptã docil minunea Ce are sã se întâmple în vis. Voi revoca un bocet scurt Ca sã înfioare noaptea...

Spiritul infinitului Suntem predispuºi sã suprimãm Cândva,în decursul vieþii, Spiritul infinitului iluzoriu, Al finitului concret, Indubitabil,categoric. Privirea dincolo de limite Nu are nici un sens. Paranoia trebuie elucidatã La primul prilej, Între patru ochi. Pe drumul înspre noi Aud paºii privirilor ascunse,întunecate,negre. Deºert ars de soare Îmi pare tãcerea albastrã dintre oameni. Gândurile aduc cerul jos Sã vadã realitatea morþii, Pântecul supt cu obstinaþie ... Realitatea cuprinde adevãrul Numai atunci când se lasã minþitã!

Umbre în dungi Umbrele în dungi Au declanºat în mine Un râs nestãpânit. Am râs,am râs,am râs înecându-mã aproape, Am râs aplecându-mã ªi înfãºurându-mã în pãrul despletit, Am râs de goliciunea umbrelor în dungi Ce se zbãteau peste hohotele mele... Obosisem de atâta râs.

Lumini ipotetice Luminile ipotetice Din afara citadelelor negre Vor fi condamnate pentru piraterie. Invincibila greutate a mâinii drepte Imagineazã un alt fel de continuitate În timp, Legatã de numele comportamentului Stãpânilor, ªi atunci privirea cu ochi de rubine Se va aºeza În cele mai reale convulsii ale istoriei... Lumina –ºi va schimba arhitectura Ca sã poatã rãspunde oamenilor Cu patã neagrã pe oglindã. Poate cã e capcanã prost definitã. Mã întreb dacã aceia Care au construit-o Au prevãzut destinul...?

Eternitate Pe buze porþi culoarea infernului ªi-n pãr garoafa focului de dor. Din ochi îþi curge viclenia soarelui cu dinþi. Mã îmbii cu atâta primãvarã ªi apã de izvor þesutã-n albastru. Nu-mi rãtãci visurile ªi nu mã îmbãta cu rouã, Lasã-mi pajiºtea virginã ªi fluturii sã-mi soarbã nectarul versurilor. Nu cunosc iubirea, Cuvintele tale ar putea sã-mi omoare curcubeul. Încearcã sã memorezi numele stelelor ªi vom fi împreunã greierii lanului de grâu.

Galop bezmetic Geamã din nou sub copitele-i netede Norul alb izvorât din urmã Ca un zbucium în cãutarea adevãrului. Treziþivã-þi cãtuºe ascunse în suflet, A sosit bucuria sãlbaticã ªi drumurile sunt slobode Pentru orice glas omenesc. Frumuseþea e netedã Cu pãrul în plete cãrunte ªi sumanul deschis la piept. Vântul tropotind în icnete Aleargã în galop bezmetic Spre poarta arsã de ger. Zâmbetul larg ºi nehotãrât a bãtut la geam Pe nevãzute ca ºi gândul. Chemaþi creanga cu mugurii cafenii Umflaþi de seva dulce a lui martie ªi veþi gãsi drumul spre casa cu ochi albaºtri.

Culoarea spicului de grâu Tãcerii apãsãtoare I-am dat culoarea spicului de grâu. Aceasta-i cea dintâi platã Necunoscutului cu semnul crucii. Dimineaþa s-a trezit cu fruntea umedã Agãþându-se de brazdele lutului Rãsãrit dintr-o peºterã. Viaþa se zbãtea în ea Ca un copil în pântecul mamei... Dupã aceea rãsunau clopotele A febrã. Sudoarea îi orbea ochii ªi Soarele nu venea încã acasã. Tãcerii apãsãtoare I-am dat culoarea spicului de grâu, Încercând sã fur Revãrsatul zorilor.

Întâlnire cu mine însumi Uneori îmi pun degetul pe buze ªi mã zgâiesc în oglindã. Oare eu ºi cu mine Nu suntem acelaºi nebun Spintecat de baricadã ? Uneori vorbesc cu mine De parcã aº fi altul. Uneori mã salut Ca pe un cunoscut Ori ca pe un amic pierdut De ani de zile. Uneori mã dezmierd, Mã cert, Mã urãsc... Unde duce oare singurãtatea...?

Ora primejdioasã Aceasta-i ora lâncedã, Ora moale, Mai primejdioasã decât toate celelalte. În noi vibreazã zgomotul zilei, Simþurile sunt treze ºi sensibile, Doare fiecare sunet, Aromã, Fulger de luminã. Aceasta-i ora când viaþa Lasã sã ne rânjeascã Disperarea. Rãmânem mai sãraci, Deposedaþi de luciul unei nostalgii Ce se pierde în depãrtare Fãrã þintã. Aceasta-i ora când urechea Absoarbe sunetul care anunþã Fornãitul furtunii...

Domnia neînþelegerii Acolo unde nevoia de adevãr Este un confort intelectual, Un limbaj enorm, Un sens al falsei macabre, Destinul se complace în efectele gratuite Ale unui joc dezabuzat. Acolo unde aºteptãm cu încredere cuvântul Împotriva absurditãþii nebuniei oamenilor, Bântuie eºecul exprimat în cifre. Am încetat sã mai fim spectatori, Mai târziu sau mai curând Vom ajunge la catedrala viitorului Care liber ºi transformabil Va primi manifestãrile vieþii noastre... Sãrbãtoarea meleagurilor ªi opera artei însufleþite, Le-am uitat aidoma rãzboiului... Neînþelegerea domneºte... Totul a fost în zadar!

Plenitudine O mierlã îºi frãmântã fluierul negru. Pe vârful stejarilor Arde un polen roz. Clopotul vântului dangãne Într-o cavernã verde. Scocul morii îºi închide bucla Deasupra þarinelor. Bisericele se cheamã... Iar ziua apasã o albeaþã intensã ºi finã... Plenitudinea fericitã radiazã Petale-ngândurate Cu gust de crâncenã nebunie.

Iarna tãiatã în douã Mã gândesc la iarnã, La gerul din vii, La Crivãþul ce culcã pâcla... Scormonesc chiciura scânteietoare Venitã din pãdurile întunecate, Din râpele pline de scãieþi... Din Jura... Iatã-i pe monºtri cu creastã În lumina albã a destinului... Niºte samurai care bombãnesc, Veniþi din ger. Câmpia a rãmas uriaºã Bântuitã de ierburi îngheþate. Soarele umbros curge în vãi Sub mãrãciniºuri, Lizierele transparente Îºi poartã mirosul de sudoare ca pe o glorie... Unde ne sunt morþii... Bãtrânele noastre amante...? Roata cocoºilor se învârte în plinã luminã!

Omul de pe stradã Am îndrãgostit,de fapt, Cu o ironicã nedumerire, Entuziasmul câmpiilor orfane. Cãsãtoria este un paradox Al dragostei ºi al înþelegerii Inexplicabil dar trãit adânc Ca un zâmbet sceptic sau sardonic. Am îndrãgostit,de fapt, Câteva fire de rogoz Prin care a trecut octombrie Ca o loviturã de trãsnet. Am gustat din viaþa neopritã în foc, Exigentã ºi capricioasã Numai pentru marii ei îndrãgostiþi.

Declanºarea absurdului Declanºarea se va face rapid, Mult mai rapid decât dacã s-ar fi tras cu ochiul. Indispensabilul aviz al dibuitului Poate fi contactat, De pildã,în zori. În orice caz leagã firul ancestral Al numeroaselor desene Din peºtera omului Cerând calitãþi alese Lipsite de inerentele lor dificultãþi. Declanºarea se va face rapid Prin ea însãºi.

Flacãra pãdurii Timpul marilor zãpezi, Încolþit de flacãra roºie, A gãsit soluþia optimã. Târându-se ca o capcanã Pe crestele munþilor, ªi-a adus vântul la propria bãtaie. Respirând numai îngrijorare, Prudenþã ºi teamã, Flacãra roºie Vibreazã cu adevãrat... Una din vechile axiome ale picturii.

Mareele negre Cangrene lente,ireversibile Mistuie omenirea contemporanã Care n-a putut împiedica Imputrescibilitatea. Poluãrile inerente devin obsesii Iar exterminarea realitate. Ordon omenirii sã evite sufocarea Terrei În numele victimelor, Fiindcã Everestul existã...

Vânãtoarea de imagini Aproape absentã În receptivitatea marelui public, Pentru cei ce înþeleg Mersul cârdului de cerbi, Imaginea Devine o rumoare sonorã aprobativã. Aprobarea devine un criteriu sever De valoare artisticã, Din care nu trebuie exclusã Ingenuitatea. Mergem mereu pe cãrãri bãtute Pentru a cãuta cu orice preþ, Succes de public... O formulã atrãgãtoare,reuºitã Pe o luminã vitregã. Îndrãgostiþi de naturã Vom pãtrunde într-un mediu inedit, Pentru ca imaginea sã prindã O datorie eticã...?

Aluzii Aluziile crude, Neiertãtoare ºi cumva pline de invidie, Comentau aþâþate de curiozitate. Azi au rezolvat problema Privirilor placide. Sãlãºluind sub frunte, Lansau judecãþi îndrãzneþe, Parcã erau o vitrinã cu tâlc.

Interludiu Camera mansardatã Era doar un interludiu, Minciunã oferitã, Necesarã pentru a preveni prãpastia Ce-i rãpise raþiunea. Parcã ieri totul era mai clar. I se pãrea cã lumea care trecea O priveºte cu suspiciune De parcã ar fi ºtiut...? Durerea era un scenariu Pe care-l imaginase deseori Dar fãrã comentarii ... Semnele care formau numele lui Erau un joc al stiloului, O zvâcnire a inimii Ce-ºi strânge ultimile picãturi de sânge.

Ora pierderii de minþi Cât de fericit mã faci... Voi picta pentru tine Liniºtea florii miraculoase Dupã care toþi aleargã, Despre care toþi cred cã o posedã... Lumea în care trãim Se vestejeºte într-o falsã viaþã Parcã a uitat pentru ce pornise Atât de impetuos... Mâine ne vom pierde minþile Înfierbântaþi,nerãbdãtori,secºtuiþi...

Nerãbdarea sãrutului Ai visat greutatea polenului Dispersat în spaþiu ªi ceasul rãu al fecunditãþii Cântãritã în palmã. Ai confundat dulceaþa glasului Cu dulceaþa privirilor, Pentru a transforma prezentul În pasiune. Ai stors culorile timpului Cuprins de febrilitate Înaintea uºii zãvorâte. De ce cu zvon de viaþã În acea tãcere vibrantã Ai pictat nerãbdarea sãrutului Pe buze vrãjmaºe?

Senzaþii covârºitoare Cerul visa limpede, Cufundat într-un somn binefãcãtor. O expresie de patimã ameþitoare Ieºi din seninul aproape letargic Al cearºafurilor rãscolite. Arcuirea blândã a trupului Era urma senzaþiilor trãite În rãstimpul unei dezlãnþuiri de dragoste. Nu mai eram douã fiinþe – Chemãtoare ca abisul, Era una singurã Ce se juca cu ea însãºi, Cãutând sã retrãiascã Senzaþiile covârºitoare...

Flori exuberante Flagelul ce macinã în tainã Pieptul tinerilor, Spulberându-le liniºtea, S-a aciuit în oraºul de provincie. Înecatã,într-o negurã a gândului, Suferinþa în straie de sãrbãtoare, Aºtepta cel din urmã buchet de flori exuberante... Ochii lui albaºtri o priveau. Gândurile încâlcite au nãvãlit pe neaºteptate Purtând cu ele un motiv ascuns. Pleoapele închise preveneau tumultul dragostei, Adversitatea ce pãrea rãspânditã Ca o pulbere. Izbucnirea sãlbaticã de viaþã Zãvorî, dincolo de ea, Balsamul uitãrii... A-ntrebat cineva De trãirea emancipatã a viitorului?

Între Da ºi Nu Dulceaþa unei întrebãri A stârnit nedumeriri,aºteptãri, vise... Ochii focoºi,borduraþi de gene lungi Scânteiau albastru. Versurile cãdeau Pe pânza albã îndantelatã Printre ceºti,linguriþe ºi farfurii, Ca pietricelele... Vocea era melodioasã, caldã... O forþã emoþionalã,uimitoare, Care,parcã,duce pe un alt tãrâm. Fluturând un zâmbet detaºat pe buze, A debarcat în fantezia legilor nescrise, Între da ºi nu.

Ceasul apelor Am adunat apele Într-o desfãºurare armonioasã, Peste o lume,peste o epocã, Peste mine însumi. Cele mai tainice fibre Chiar cele neºtiute de mine, Se întreces spontan Într-o mãrturisire poeticã ... O liniºte profundã învãluie totul, O uºoarã transpiraþie îmi acoperã tâmplele, O teamã nouã mã cuprinde... Nu cumva a fost totul o halucinaþie? Înflãcãrarea-mi fusese iscatã de o aluzie, De o aparenþã...? Dedincolo de mine odihneºte fiinþa Care îmi deºteptase admiraþia.

Realitate efervescentã Îndãrãtul acestei rãdãcini adânci Ar fi o cutezanþã de a prezenta O luxurianþã de iluminãri variate Ale realitãþii efervescente Ce se cheamã tulpinã. Am descoperit tehnicile înrãdãcinãrii Ale vocilor,formelor, culorilor, Care prinseserã viaþã cândva ... Cunosc scânteia secolelor Cu spirit lucid Ce nu se lasã prinsã În demonia rãzboiului ... Oricãrui elogiu Îi este interzis a primi decoraþii ªi a asculta spontaneitatea inhibiþiei. O uimitoare posteritate Explicã un rost al gândului Prin formule comunitare. Asta nu înseamnã nicidecum platitudine, Flagrant contrazisã de aspecte mediatoare... Înseamnã curajul unei iniþiative De mare consecinþã. 47

Sinteza miracolului Mi se pare cã n-am sã te mai vãd niciodatã... Totul aratã altfel. O liniºte profundã exprimã un tumult, O sintezã a miracolului... Oare visez labirintul gândurilor Desenat în versuri Care abia încep a fi desluºite ? Clopotele urcã bãtaie cu bãtaie Spre ora doisprezece. Deodatã sufletul se zbate prins într-o furtunã!

Culoarea gândului În clipa de faþã Viaþa mea se reazãmã De o apariþie ineditã În cadrul unei uºi însorite... De abia ieri consemnam ceva Despre gândurile ce bat în sufletul meu Ca ºi când mi-ar cere Sã le deschid ferestrele... Sã le las slobode. Am simþit cã doresc În palma mea Cãldura degetelor ei. Ce veste bunã... Exact atât cât trebuie. Acum nu mai examinez pe nimeni, Mã examinez doar pe mine...

Culoarea înþelepciunii Nu ºtiu bine dacã deasupra mãrii Nu s-a înãlþat altã apã Care a rãmas suspendatã acolo. Stele au þintuit cerul, Ca flori de aur într-o grãdinã translucidã. Valurile ºi-au trimis foºnetul Pe dunga de nisip. O liniºte de început de lume A pictat marginea dantelatã a valurilor, Pânã la rãsãritul soarelui. Visam orizontul îndepãrtat Izvor inepuizabil de speranþe... Acum înþeleg cã înþelepciunea E de culoare albastrã.

Sãrutul în palmã Cineva a pus o placã cu un tangou. Tema era amestecatã cu lumina unei lãmpi. Ce fãcea invidia extravagantului dans? Unde se încruciºau fulgerele Celor mai îndrãzneþe supoziþii? Niciodatã nu am înþeles sãrutul în palmã ªi nici provocarea lui. Unele cuvinte vin de departe; Pe care va trebui sã le pun pe buze? Acest fapt îl aºteaptã subconºtientul meu? Aº vrea atâtea sã vã spun, Dar trebuie sã mai creºteþi... Ca sã mã puteþi înþelege.

Clipe de tãcere Clipele de tãcere Azi au devenit o obiºnuinþã... Defapt sunt potrivite raþiunii. Întâmplãrile mor Pentru a vindeca tãieturile Frigului ºi a cãldurii Din þara copacilor fãrã pãdure. E cât se poate de fireascã Libertatea împrumutului de priviri Atunci când virtuþile ºi frumuseþile Îngãduie adevãrul polenului miraculos. Convingerea atârnã greu la cumpãna dreptãþii ªi miroase a mâine Pe cum ieri miroase a azi. Clipele de tãcere Azi au devenit martirii Propriilor dorinþe...!

Iartã-mã, Doamne! Pentru cã rãsãrisem pe alt tãrâm, De naºterea mea nu s-a bucurat nimeni. Nici soarta nu m-a luat în seamã, Aºa cã destinul l-am croit singur, Dupã chipul ºi asemãnarea gliei. Iartã-mã,Doamne, Dacã am greºit româneºte – ªi ispita fie-mi credinþa neamului.

Povestea gândului Am împrumutat o frunzã de la brusture, Sã mã apãr de Soare, Pânã nu terminã cu descãrcatul razelor. La un pas de mine geme taina gliei, Trezitã, din somnul pãmântesc, De un trup azvârlit de soartã. În stânga ºi în dreapta Sângereazã cãldura sufleteascã, Venitã ºi ea la chemarea gândului. Ameaza cerului palpitã în pântecele orizontului Aidoma unui vulcan Ce sare în sus de bucurie, Pe o parte ºi pe alta a drumului, Ducând coloane de priviri mânate de gânduri Spre nicãieri sau poate spre mine – Dar în care ordine de idei? Parcã am auzit freamãtul clopotniþei De pe muchie... Asta nu-i ca toate celelalte de seama ei, Ea stãpâneºte sãtucul De la poalele codrului. Aici timpul este victima zborului, Furtuna – fâlfâit de aripi 54

Iar visul – ghiare nemiloase de vultur. Diabolica stãpânire de sine Încolþeºte în suflet Cel dintâi descoperitor al frumuseþii, Apoi roagã cerul sã-ºi tulbure limpezimile. Nu este un capriciu Ci o neînþeleasã pornire a sufletului Spre bucuria împlinirii. Aici încep visurile copilului cu ochii deschiºi.

Scoate-mã Scoate-mã stâncã Cetate sã nasc În bãtaia vânturilor Scãpate din temniþa vremurilor. Scoate-mã lacrimã, Sã plâng atârnatã-n gene, Strãpunsã de privirile Rãtãcite-n spaþiu. Scoate-mã albastru, Cerºind cerurilor Culorile curcubeului, Pentru a boteza Nemãrginirea. Scoate-mã val În furtuna gândurilor, Sã strivesc malul Ce mã desparte De mine însumi.

Silabe de foc Nu-mi luaþi amintirile, Cã vã blestem Cum nu v-a blestemat nimeni Nici cã vã va blestema vreodatã. Nu-mi necinstiþi glia, Cãci am sã trimit corbii La cuiburile voastre, Fii de nãpârcã! Nu-mi devoraþi adevãrul – Haite prihãnite, Cãci am sã vã-ngrop În propriile cadavre, ªi voi chema viermii La ospãþul gândurilor voastre. Luaþi-mã pe mine, Dacã vreþi sã vã iert sãmânþa, În numele adevãrului.

Cât o fi ceasul De mult n-a mai plâns cerul Întemniþat în ochii zilei de ieri. Oare,cât o fi ceasul În lumea adevãrului? N-am pe cine întreba De mersul norilor... Spuneþi-mi,vã rog, Unde este strada A cãrei nume l-am uitat, Vreau sã ajung la casa Cu geamuri albastre... Acolo am o uºã...!?

Noapte de toamnã Noaptea rãzbate prin fereastrã Cu cerul ei prundit de stele, Clipocind printre nori albi, apoºi. Liniºte,în prag târziu de toamnã, Scuturatã de toate podoabele ei. În sobã flãcãrile ºi jarul S-au domolit în spuzã. Odaia e caldã ªi gutuile de pe policioarã Rãspândesc o mireasmã plãcutã, Îmbietoare. Ceaiul din flori de ninalb ºi mãceº, Aburind leneº în canã, Îndeamnã cãtre poveºti Adunate din veac... Am sã-l sorb pe îndelete, Tãifãsuind cu amintirile.

Exod Scoate-mã val, S-ajung la mal, Scoate-mã crin, În alb sã vin, Scoate-mã dor, Sã nu mai mor, Scoate-mã râu, Scãpat din frâu, Scoate-mã schit, La asfinþit.

Spovedanie Nu întotdeauna Tai visele felii ªi le-nvelesc în pâzã de paianjeni, Pentru a-mi pregãti Masa preferatã. Rareori servesc cugetul rece, În doi. Nu consum inocenþã, Pentru cã îmi produce Palpitaþii spirituale, Aidoma unei zile de post. Mã adãp cu propriile-mi lacrimi ªi propria-mi sudoare, La discreþia destinului. Mã rog celui ce mã roagã ªi mã-nchin La poala crucii pe care o port În creºtet. Cer iertare orizontului Pentru faptele sãvârºite Despãrþind cuvântul în silabe.

Meniu meschin La cantina naþionalã Am servit o ciorbã de nebuni, Poezie la grãtar Cu garniturã asortatã de miopi ªi salatã de critici surzi. Nu ºtiu câte sticle de ºomeri Am eliberat de plutã Storcându-le-n nemãrginirea gurii, Pentru a-mi delecta Neînþelesul versurilor. Desertul era sã vinã mândru Ca un pierde-varã, Cu burta agitatã de foame. Apoi am plecat, Urmat de iobagi ºi ciocoi, Cu coada-ntre picioare... Aºa mi-a fost ursita.

Cine sunteþi voi Eu sunt timpul Încarcerat în numele omului, ªi distanþa Dintre naºtere ºi moarte, Eu sunt viaþa Descompusã în silabe De cãtre voi – Liniuþe nemernice ªi slugi ale ortografiei, Eu sunt privirea evadatã Care-ºi cautã strada A cãrei nume l-a uitat, Eu sunt cumpãna dintre hotare Unde binele ºi rãul Cad pradã destinului, Eu sunt piatra de hotar În care se-mpiedicã nebunii Rostind rugãciuni pãtrate. 31.03.2006 Mesiciu

Semaforul La semafor Gândurile aºteptau în maºini, Unul decât altul mai nervos. Semaforul le privea – Autoritar de roºu, Din punctul lui de vedere suspendat. Mai era de fãcut Un pas galben Pânã la libertate... ªi iarãºi se învârt roþile În agonia dintre cer ºi pãmânt, ªi iarãºi curg strãzile Printre munþii cu geamurile-nchise... Dacã v-o cere adevãrul, Cãutaþi semaforul roºu De pe strada galbenã, La numãrul verde... 29.09.2006 Mesiciu

Agonie

Cunoscându-te Înainte de a te ºti ªi sorbindu-te, Mã întrebam: Care dintre noi e celãlalt? 20.11.2009 Mesiciu

CUPRINS: Prefaþã 5 Dansul clopotelor 9 Semnul cheii 10 Sã vinã 11 Prea târziu 12 Aºteptãm 13 Sãrutul pe frunte 14 Am devenit umbrã 15 Iar tu eºti singur 16 Agonia zilei de mâine 18 O privire de bãnuialã 19 Geneza vremii 20 Sãmânþa binelui 21 Prãpastia din somn 22 Spiritul infinitului 23 Umbre în dungi 24 Lumini ipotetice 25 Eternitate 26 Galop bezmetic 27 Culoarea spicului de grâu 28 Întâlnire cu mine însumi 29 Ora primejdioasã 30 Domnia neînþelegerii 31 Plenitudine 32 Iarna tãiatã în douã 33 Omul de pe stradã 34 Declanºarea absurdului 35 Flacãra pãdurii 36 Mareele negre 37 Vânãtoarea de imagini 38

Aluzii 39 Interludiu 40 Ora pierderii de minþi 41 Nerãbdarea sãrutului 42 Senzaþii covârºitoare 43 Flori exuberante 44 Între Da ºi Nu 45 Ceasul apelor 46 Realitatea efervescentã 47 Sinteza miracolului 48 Culoarea gândului 49 Culoarea înþelepciunii 50 Sãrutul în palmã 51 Clipe de tãcere 52 Iartã-mã, Doamne! 53 Povestea gândului 54 Scoate-mã 56 Silabe de foc 57 Cât o fi ceasul 58 Noapte de toamnã 59 Exod 60 Spovedanie 61 Meniu meschin 62 Cine suneþi voi 63 Semaforul 64 Agonie 65

CARTEA A APÃRUT CU SPRIJINUL FINANACIAR AL CONSILIULUI JUDEÞEAN TIMIª (TIMIªOARA) ªI AL ASOCIAÞIEI CULTURAL ARTISTICE ,,ARMONIA” DIN SÃCÃLAZ. SINCERE MULÞUMIRI.