numai cînc vrea să dea crezare poveştii sale că el a avut această halucinaţie, ceea ce ar fi o adevărată niaiserie™ din partea unui psiholog: Pavel a vrut scopul şi, în consecinţă, a vrut şi { mijlocul... Ceea ce el n-a crezut, au crezut idioţii, cărora le-a aruncat învăţătura sa. Nevoia sa a fost puterea; cu Pavel, preotul a vrut, încă o dată, puterea - el nu se putea folosi decît de concepte, doctrine, simboluri cu care să | tiranizeze masele, să se formeze turme. Ce-a preluat, ma tîrziu, Mahomed de la creştini? Născocirea lui Pavel,: locul tiraniei preoţeşti, a formării de turme; credinţa nemurire - adică doctrina despre „judecată"...
43. Dacă centrul de greutate al vieţii nu este în viaţă, ci este mutat „dincolo" - în nimic -, atunci vieţii ca atare i s-a luat centrul de greutate. Marea minciună a nemuririi personale distruge orice raţiune, orice natură din instincte, j - tot ceea ce este binefăcător, ce promovează viaţa, ce ga-rantează viitorul în instincte, stîrneşte acum neîncrederea, j A trăi în aşa fel încît să nu mai existe nici un sens de-a trăi, aceasta devine acum „sensul" vieţii... La ce bun spiritul colectiv, recunoştinţa pentru origine şi predecesori, a promova şi a avea în vedere colaborarea, încrederea, un oarecare bine comun? Tot atîtea „încercări", tot atîtea abateri de la „calea dreaptă". „Un singur lucru este necesar!"... Că fiecare „suflet nemuritor" este de rang egal cu celălalt, în colectivitatea tuturor existenţelor salvarea fiecărui individ poate să aibă pretenţie la o importanţă eternă, că nic cultivare raţională a virtuţii, adevăratul, scop al filosofiei; la acest ultin aspect se referi probabil şi Nietzsche cînd vorbeşte de iluminisrmi stoicilor. 78 niaiserie - nerozie, neghiobie (fr.)
64 ANTICHRISTUL ipocriţii, pe trei sferturi nebuni, nu pot să-şi imagineze că din cauza lor legile naturii vor fi permanent sfârîmate - o asemenea intensificare în infinit a oricărui fe! de egoism, pînă la neobrăzare, nu poate fi stigmatizată cu destul dispreţ. Si totuşi, creştinismul îşi datorează victoria acestei linguşiri, vrednice de milă, a vanităţii popoarelor - tocmai cu aceasta a reuşit el să-i convingă pe toţi rataţii, pe cei cu gînduri revoluţionare, pe cei aflaţi la strîmtoare, întregul gunoi şi toate rebuturile omenirii. „Mîntuirea sufletului" - altfel zis: „lumea se învîrte în jurul meu"... Otrava învăţăturii despre „drepturi egale pentru toţi" este ceea ce creştinismul a împrăştiat în modul cel mai eficient; pornind din cel mai tainic colţ al instinctelor rele, creştinismul a făcut un război pe viaţă şi pe moarte împotriva oricărui sentiment de respect şi de distanţă dintre oameni, adică împotriva premisei oricărei înălţări, a oricărei creşteri prin cultură - el şi-a făurit din resentimentul maselor arma principală împotriva noastră, împotriva a tot ceea ce-i nobil, vesel, mărinimos pe pămînt, împotriva fericirii noastre pe pămînt... „Nemurirea" acordată unui Petru şi Pavel a fost cel mai mare şi mai răuvoitor atentat de pînă acum la adresa omenirii nobile. Şi să nu depreciem această facultate care, din creştinism, s-a infiltrat pînă şi-n politică! Nimeni nu are astăzi curajul drepturilor speciale, al drepturilor de-a stăpîni, al sentimentului de respect faţă de sine şi faţă de semenii săi... - al patosului distanţei... Politica noastră este bolnavă din această lipsă de curaj!... Aristocratismul modului de-a gîndi a fost subminat, m modul cel mai subpămîntean, prin minciuna egalităţii sufletelor; şi, dacă credinţa în „drepturile celor mai mulţi" race evoluţie, şi va face, - să nu ne îndoim de faptul că creştinismul este acela, că judecata de valoare creştină este aceea care transformă orice revoluţie în sînge şi crimă. Creştinismul este o revoltă a tuturor celor care se tîrăsc pe pămînt împotriva a ceea ce are înălţime: Evanghelia celor „mici" te face mic... NIETZSCHE
ANTICHRISTUL
44. Evangheliile sunt mărturii iaestimabile despre corupţia ajunsă de nestăvilit deja în sînul primei comunităţi creştine. Ceea ce Pavel a dus la bun sfîrşit mai tîrziu, cu cinismul logic al unui rabin, a fost, totuşi, numai procesul de descompunere care a început cu moartea Mîntuito- I rului. Aceste Evanghelii nu pot fi citite cu destulă prudenţă; ele îşi au dificultăţile lor îndărătul fiecărui cuvînt. Mărturisesc, şi aceasta va fi în favoarea mea, că ele constituie tocmai din această cauză o plăcere de prim rang pentru un psiholog, anume ca opusul oricărei depravări naive, I ca rafinamentul par excellence, ca măiestria în depravarea psihică. în felul lor Evangheliile există în mod indepen-1 dent. In general, Biblia nu