Destine Literare
Dar imediat după poreclita revoluţie din ‘89 ofensiva coloanei a ICS- a început să violeze masiv teritoriul alor noştri. Ca din întâmplare, prima şi adevărata noastră emisiune de televiziune s-a topit în tăcere. Eu, fostul Director cultural, am rămas fără pâinică. Dar au apărut altă Televiziune şi alte organe şi organisme şi o sumedenie de ziare așa-zise comunitare. Revista multietnică HUMANITAS a dispărut şi ea, iar LUCEAFĂRUL DE MONTREAL, la care amtrudit 10 ani, GRATUIT!, s-a stins irevocabil.
exil montrealez am numărat o căruţă de ambasadori, consuli generali... sau mai puţin generali. Mai toţi sunt tot o apă şi-un pământ. Vin, încearcă să încalece comunitatea noastră paşnică şi dacă nu prea reuşesc, se regrupează în carapacea lor, cu acei politruci conservaţi şi-şi continuă agresivităţile din tutela protejată de relaţiile interstatale. Vizibil, în aceste organe, organisme, cluburi, asociaţii etc... acţionează nestingheriţi ai lor. Iar noi, cei din celălalt aluat, sperăm şi îmbătrânim. În serele lor se produc continuu cadrele tipice de azi şi de mâine.
Noi, veteranii de pe aici, sperăm mereu. Şi comuniştii de acasă, cei vechi, dar şi cei noi, ne tot ameţesc cu legăturile cu exilul, ba chiar cu anumite subvenţii băneşti. Din păcate acestea au sosit pe alte adrese, pentru anumite persoane numite de ei de cultură, precum şi în visteriile patronilor unor noi ziare zise comunitare. Tartorii de la antipozi ne râd în faţă cu impertinenţă iar noi sperăm în Sfântul Sisoe. Toate aceste arma tellum funcţionează, divid, defăimează. În paginile şi fiţuicile lor au fost defăimate personalităţi marcante ale comunităţii şi emigraţiei noastre.Vechiul Preş. al românilor canadieini, Dr. ION ŢĂRANU, a plecat la cer şi nea lăsat o moştenire deplorabilă, destrămată. Preşedinţii noi se schimbă ca paznicii de noapte! Ghiavolii roşii şi-au băgat coarnele şi prin Sfintele biserici. Şi dacă n-au reuşit să le dea cu dracul,au tăbărât de-au înfiinţat alte lăcaşuri de rugăciune, special pentru a diviza, pentru a rupe comunitatea în hălci uşor digerabile.
De-a lungul timpului pe aici s-a format o bună pleiadă de scriitori. Ei bine, au mai înfiinţat şi EI o nouă fabrică de scriitori dar care, în ultima vreme, s-a cam dus la domnul dracul! Înţelegeţi, desigur, că printre prezumtivele victime mă număr şi eu. Dar băieţii nu m-au îndoit! Fiindcă din fragedă pruncie am învăţat să sufăr şi să sper. De sub fruntea celor peste 76 de ani ai mei observ cu tristeţe că pe acasă neocomuniştii sunt instalaţi mai bine ca oricând. Şi se întâmplă aşa fiindcă milenarul nostru popor, prin excelenţă naiv de tolerant, este o bună bază de aterizare a invaziei comuniste. Şi cu regret trebuie s-o afirm, toleranţa aceasta dusă la extrem se numeşte PROSTIE! Aşa că îl plagiez pe mai tânărul gânditor - poetul Ştefan Doru DĂNCUŞ care a zis într-o scriitură de-a lui:,,te iubesc puşcărie... ’’ scriind şi eu la rându-mi cu tot curajul poetic: TE IUBESC – PROSTIE! Şi promit să nu crăp până nu-mi pun opiniile injurioase pe cariatidele unei cărţi... antume!
Schimb adesea registrul scriselor mele fiindcă am prea multe se spus. În cei 33 se ani de Montreal, 2015
106
destineliterare@gmail.com