Omnivor #1

Page 3

OMNIVOR

Jurnal de cultură gastronomică

Mâncarea contează

Pe copertă: The Wedding, 117x170 cm ,oil on canvas, 2011, o pictură de Dragoș Burlacu (dragosburlacu.ro).

Mai întâi, mâncarea a fost grijă. Au fost prânzurile gătite zilnic de bunicul meu, cel care m‑a crescut și a învăţat să facă, pentru mine, de la sotéuri, la prăjituri şi gomboţuri cu prune. Apoi, mâncarea a fost nesăbuinţă. Mesele frugale din stu‑ denţie, cu salată de icre ieftină, iaurt sau ce mai primeau prietenii pachet de‑acasă, fiindcă altele erau atunci priorităţile. Am crescut, şi mâncarea a devenit pri‑ etenie. Platouaşele cu brânzeturi luate din piaţă, humusul proaspăt mixat, tartele şi plăcintele care adună oameni în jurul meu şi îi fac fericiţi. Mâncarea a devenit iubire. Cinele gătite cu ce‑am cumpărat împreună în drum spre casă, fie că sunt macaroane cu brânză sau legume la grătar cu ouă poşate şi dressing cu ierburi din ghivecele de pe balcon, înseamnă două farfurii în jurul cărora suntem noi doi. Mâncarea contează pentru că poate să fie toate astea şi mult mai multe. Mâncarea poate să reflecte, să influenţeze şi uneori să dicteze relaţia cu noi înşine, cu oamenii pe care‑i avem aproape şi cu lumea înconjurătoare.

NUMăRUL 1

Omnivor s‑a născut din credința că e important, mai ales în vremurile în care trăim, să vorbim despre ce şi cum mân‑ căm, despre tendințele şi fenomenele care se împletesc în jurul gastronomiei, fie că e atenția pentru hrana sănătoasă, întoar‑ cerea la tradițional, sustenabilitate, food blogging, transformarea unei pasiuni în business sau democratizarea gătitului. Vei citi poveşti cu oameni care şi‑au găsit rostul în viaţă datorită mâncării, care s‑au mobilizat, au construit iubiri şi au pierdut iubiri, au pornit afaceri și au înţeles cum funcţionează societatea noas‑ tră datorită mâncării. Ce punem pe masă contează şi sperăm ca acest prim număr Omnivor să fie un prilej să explorezi, la rându‑ți, de ce con‑ tează pentru tine. — Lavinia Gliga, editor

Vrem să știm ce putem face altfel sau mai bine, ce gânduri, idei sau planuri gastronomice ai. Scrie‑ne la omnivor@decatorevista.ro.

3


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.