identitate
R
Mitul fondator Un eseu‑experiment despre cum am ajuns să fiu cine sunt. De Costi Rogozanu Ilustrație de Dan Perjovschi
P
uterea adevărată se obţine în trei moduri: prin bani, prin violenţă şi prin capital simbolic. Banii au ieşit din calcul din prima. În societatea comunistă în care m‑am născut, cu banii te puteai şterge la fund. Părinţii mei n‑aveau nicio ştiinţă a antreprenoriatului. Tata ştia să repare tractoare. Mama ştia să fie învăţătoare. Eu ştiam să mă bat.
P
e la nouă ani, ne‑am mutat din satul Năneşti, de pe Siret, în Focşani, unde tata primise un apar‑ tament după câţiva ani de navetă. Îmi plăcea oraşul incredibil de mult, îmi plăceau blocurile, deşi în pri‑ mul an am cărat apă cu găleata la etajul doi (la ţară aveam căldură şi apă centralizate). Eram mai înalt decât media, începusem să pun şi ceva carne pe mine, un avantaj pe care l‑am exploatat. M‑am bătut îndată ce am fost repartizat în clasa a III‑a H. Nu m‑am bătut din alienare. M‑am bătut ca să obţin putere şi respect. M‑am certat cu învăţătoarea ca să nu mai zică că‑s „de la ţară”. M‑am bătut la bloc ca să se ştie că nimeni nu se ia de mine şi de frate‑miu. Am luat nota 7 la purtare, pentru elevi‑problemă. Până prin clasa a şasea am tot dat pumni, până mi‑am furat‑o urât de tot. S‑au strâns odată vreo 20 de inşi, după ce la un moment dat îl bătusem foarte nasol pe unul dintre ei,
60 • dor • primăvară 2011
şi mi‑au dat ceea ce se cheamă „omor”. Am plâns, am meditat, am făcut diferenţieri între lupta mea pentru o lume mai bună şi lupta lor meschină şi fără onoare. Cu puţin înainte să cadă Ceauşescu, am avut bunul simţ să mă retrag din lupta pentru dominaţia Școlii 10 de lângă Autogară. Am ieşit mai bine decât Ceaşcă. Nu poţi să le faci bine cu forţa.
D
upă 1990 am început să lucrez la acumularea de putere simbolică. Cum spargi capete fără să ridici un deget? Sau măcar cum câştigi respect din vorbe? Cum obţii efectul cool dacă eşti un tip cu o moacă ul‑ tracomună, timid, fără bani de‑un viciu banal cum e fumatul de liceu, ca să nu mai zic de ţoale şi alte alea? Din nou, cu un soi de luciditate monstruoasă, in‑ fantilă, am început antrenamentul. Citit de‑a valma, făcut matematică în stil sălbatic, jucat baschet, un sport mai mişto decât fotbalul. Matematica îmi plăcea pentru că oferea recunoaştere imediată. La fel, cititul. La fel, baschetul. Aşa că am avut până la urmă un soi de aer cool, ieftin şi bun.
L
e‑am făcut pe toate dintr‑un parvenitism straniu, am devenit pasionat de cultură cu un scop: ca să suplinesc neajunsuri de look, de bani, de statut social. Am ştiut dintr‑o dată, din adâncul viscerelor,