Curs de baza judo

Page 22

4. Hidari-Kuzushi (dezechilibrarea lateral-stânga) ca mod de execuţie este asemănătoare cu dezechilibrarea lateral dreapta; în ambele dezechilibrări greutatea se află pe piciorul din partea în care se efectuează dezechilibrarea. 5. Migi-Mae-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înainte-dreapta). 6. Hidari-Mae-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înainte-stânga). 7. Migi-Ushiro-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi-dreapta). 8. Hidari-Ushiro-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi-stânga). În cadrul procesului de instruire trebuie să se acorde o atenţie deosebită dezechilibrărilor. Prin tehnica Kuzushi se realizează un principiu de bază al judoului, dozarea efortului, se dezvoltă simţul de anticipare a acţiunilor, se perfecţionează coordonarea segmentelor corpului, elemente fără de care nu se poate învăţa tehnica judoului. Pentru dezechilibrarea adversarului se recomandă ca tracţiunea sau împingerea să se execute în sens ascendent şi pe direcţia deplasării acestuia. În metodica de predare şi de învăţare a dezechilibrărilor se folosesc următoarele mijloace: a) Autodezechilibrarea se foloseşte în primele lecţii în care se predau noţiuni despre echilibru. Pentru ca fiecare judokan să-şi aprecieze efectul dezechilibrării trebuie să execute anumite exerciţii în care se urmăreşte autoscoaterea din echilibru. Astfel, din poziţia Shizentai se vor indica direcţiile prin care se poate scoate din echilibru, prin aplecarea corpului înainte, înaintedreapta, lateral-dreapta, înapoi-stânga, etc. Este foarte importantă dezvoltarea simţului echilibrului. Pentru aceasta în primele lecţii se recomandă introducerea unor jocuri dinamice în care sportivii să aibă de efectuat acţiuni pentru dezechilibrarea partenerilor sau să depună efort pentru menţinerea echilibrului. De asemenea, se recomandă efectuarea unor exerciţii pe aparatele de gimnastică, mers şi alergare cu ochii acoperiţi. b) Dezechilibrarea adversarului din poziţii statice se efectuează în momentul în care judokanii au formate deprinderile de mişcare, cunosc formele de deplasare pe saltea şi aplică corect prizele de bază. Judokanii se află faţă în faţă în poziţie naturală şi se apucă reciproc prin Kumi-Kata fundamentală. Pentru Mae-Kuzushi (dezechilibrarea înainte) Tori îl trage pe Uke spre el, ridicându-l în acelaşi timp în sus şi efectuează dezechilibrarea acestuia pe vârfuri. Se repetă de 5-10 ori, după care partenerii schimbă rolurile. Dezechilibrarea înainte este folosită pentru executarea procedeelor tehnice de şold, umăr şi a unor tehnici de secerare. Ushiro-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi) se execută printr-o împingere a lui Uke la nivelul reverului cu mâna dreaptă, iar cu mâna stângă îl apucă de kimonou la nivelul cotului şi-l ridică uşor în sus, pentru a-i deplasa greutatea în

22


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.