http://curierulortodox.info/blog/

ÎNTRU ACEASTA VOR CUNOAȘTE TOŢI CĂ SUNTEŢI UCENICII MEI, DACĂ VEŢI AVEA DRAGOSTE UNII FAŢĂ DE ALŢII (IOAN 13,35)

CURIERUL ORTODOX PUBLICAŢIE A BISERICII ORTODOXE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Apare din iunie 1995 cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove

Nr. 01(234), 6 ianuarie 2011

Pastorala ÎPS Vladimir, Mitropolitul NAȘTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS Chișinăului și al Întregii Moldove, Israel”. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. la Nașterea Domnului Și trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi și Iubiţi întru Hristos fraţi și surori, Luminata sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos vine și de această dată cu alese bucurii duhovnicești. Niciodată nu vom putea cuprinde cu mintea noastră milostivirea și bunătatea Dumnezeului-Tată, revărsate asupra neamului omenesc prin această mare minune.

Astăzi Luminătorul lumii, Pruncul Iisus este ţinut în braţele Preasfintei Maicii Sale. Cel ce este mai înainte de toţi vecii a luat trup pentru a sfinţi și a desăvârși lumea. Întruparea Domnului Hristos devine astfel cel mai important eveniment din întreaga istorie, dat fiind faptul că aduce pe pământ „Soarele dreptăţii” și posibilitatea mântuirii prin deschiderea porţilor împărăţiei veșnice care erau închise pentru urmașii lui Adam din cauza păcatului primar.

Prin venirea Sa în lume, Domnul nostru Iisus Hristos a îndeplinit lucrarea de mântuire a neamului omenesc.

Iar înălţându-Se la cer, El nu a părăsit lumea, ci a rămas aproape de credincioși, după cum a și lăsat cuvânt ucenicilor Săi: „Iată Eu cu voi sânt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20). (continuare în pag. 7)

Ședinţa Sfântului Sinod Sub președinţia Sanctităţii Sale Kiril, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, în data de 24 decembrie 2010, la reședinţa patriarhală din Moscova, a avut loc ședinţa ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ruse.

Sinodul a luat act de evenimentele care s-au întâmplat în ultima perioadă în cuprinsul Patriarhiei Moscovei și a luat o serie de decizii pregătitoare pentru Marele Sobor Arhieresc care urmează să aibă loc în februarie 2011.

Pe lângă acestea, au avut loc alegeri de noi episcopi și mutări în alte eparhii, după cum urmează: Episcopul Daniil de Sahalin și Kurile a fost ales episcop de Arhanghelsk, iar în locul acestuia a fost ales arhimandritul Tihon, cleric al Eparhiei de Sahalin; Episcop de Karaganda și Șahtinsk (Cazahstan) a fost ales protoiereul Alexandr Osokin, care urmează mai întâi să fie călugărit și abia apoi hirotonit.

Mitropolitul Hrisostom al Letoniei s-a retras din cauza vârstei și a problemelor de sănătate. În locul său a fost numit arhiepiscopul Inochentie de Corsun (Europa Occidentală), iar credincioșii ruși din Franţa, Italia și peninsula Iberică vor fi păstoriţi de episcopul Nestor, până acum vicar al ÎPS Inochentie.

Ca în fiecare an, luminatul praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o negrăită bucurie duhovnicească, pentru că această zi reprezintă împlinirea făgăduinţelor și nădejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn de călăuză pe drumul ce duce spre mântuire. Ascultând istorisirile minunate din Sfânta Evanghelie despre cele petrecute în noaptea sfântă a Nașterii, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni cu cugetul pe urmele magilor de la Răsărit, cu ochii aţintiţi spre steaua călăuzitoare spre Betleem, unde s-a născut Hristos.

“Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Și adunând pe toţi arhiereii și cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că așa este scris de proorocul: “Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va paște pe poporul Meu

cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Și văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă. Iar luând înștiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor”(Matei 2, 1-12).

An de an bucuria sărbătoririi Nașterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră fiinţă. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea sfântă și fără de sfârșit a vieţii dumnezeiești, pe care o zugrăvește Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan când afirmă: „Viaţa s-a arătat și am văzut-o și vă mărturisim și vă vestim viaţa de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă” (I Ioan 1, 2-3).

Această mărturie exprimă o lucrare vie, căci prin Întruparea și Nașterea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus-o și ne-a împărtășit-o ca viaţă dumnezeiască, nemuritoare. Descoperindu-se oamenilor ca „pâinea vieţii” (Ioan 6, 48) și lămurind că această pâine este Trupul Său pe care îl va da pentru „viaţa lumii” (Ioan 6, 51), Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat viaţa omenească la plinătatea vieţii dumnezeiești și a arătat, peste veacuri, că viaţa este bunul și darul suprem de care trebuie să se bucure nu numai omul, ci și întreaga făptură. Sărbătoarea Nașterii Domnului este, astfel, sărbătoarea vieţii.

Prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu nea descoperit valoarea și frumuseţile vieţii.

Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omenești. „Ziua de naștere a Domnului este ziua de naștere a păcii”, spune un sfânt părinte al Bisericii, întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să împace pe om cu Dumnezeu și pe oameni între ei. Totul este bine când trăim în liniște, iar bucuria noastră este deplină când avem siguranţa zilei de mâine.

Hristos a coborât din ceruri, pentru ca noi să-i ieșim întru întâmpinare prin trăirea virtuţilor care duc la desăvârșire. Să avem, așadar, mereu în inimile noastre fiorul sfânt, trăit de magii care au mers să se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a făcut om, pentru ca noi să ne îndumnezeim prin credinţa și faptele noastre.

Purtând în inimi și în cugete bucuria acestei sfinte sărbători, vă dorim tuturor să o petreceţi cu pace, sănătate și alese bucurii, potrivit datinilor străbune.

Concert de colinde pentru tot creștinul Cu referinţă la Mitropolia Moldovei s-a hotărât că episcop de Edineţ și Briceni este ales arhimandritul Nicodim Vulpe, până acum protopop de Orhei în Mitropolia Chișinăului și a Moldovei.

Hirotonia acestuia a și avut loc duminică, 26 decembrie 2010, în Catedrala Patriarhală din Moscova. În urma raportului ÎPS Mitropolit Vladimir și a cererilor depuse de slujitorii din cadrul Eparhiei de Ungheni și Nisporeni Episcopul Petru Musteaţă este reales episcop de Ungheni și Nisporeni, după ce a mai ocupat această catedră în 2006-2007, iar din 2007 și până în prezent a purtat titlul „de Hâncu” și a fost vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei. În această eparhie a fost inclus și raionul Hâncești, care până acum era în Eparhia de Cahul și Comrat, păstorită de PS Anatolie.

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, în parteneriat cu interpretul român Fuego și trio vocal „Anatloy” din Brașov, organizează un spectacol de colinde cu genericul „Se întorc colindele acasă”.

Spectacolul va avea loc în incinta Teatrului Naţional de Operă și Balet, la 10 ianuarie 2011, ora 18.00.

Seria de concerte va continua până la data de 25 ianuarie în următoarele orașe ale republicii: Orhei, Bălţi, Soroca, Drochia, Florești, Fălești, Edineţ, Glodeni, Rezina, Cahul, Leova, Cimișlia, Cantemir, Anenii Noi, Strășeni, Sângerei, Călărași, Ungheni, Râșcani.

Mai multe informaţii puteţi afla de la preoţii protopopi și secţiile raionale de cultură.

Pentru concertul care se va desfășura la Chișinău, intrarea este liberă.

Stimaţi cititori! Vă felicităm cu sărbătoarea Nașterii Domnului și vă dorim un an nou fericit

CURIERUL ORTODOX

2 partea oficială

Nr. 01(234), 6 ianuarie 2011

AGENDA DE LUCRU A ÎPS VLADIMIR, MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI ÎNTREGII MOLDOVE 4 ianuarie, 2011 Mitropolitul Vladimir s-a întâlnit cu reprezentanţii mass-media.

2 ianuarie, 2011 ÎPS Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala mitropolitană din Chișinău, fiind însoţit de ÎPS Iustinian și PS Nicodim, episcop de Edineţ și Briceni.

30 decembrie, 2010 Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a primit la Palatul Mitropolitan pe Arhim. Siluan (Șalaru), stareţul Mănăstirii Curchi și exarh al mănăstirilor din cuprinsul

Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, care a fost numit în funcţia de blagocin de Orhei. În aceeași zi, Întâistătătorul a avut o întrevedere cu noul episcop de Edineţ și Briceni, PS Nicodim (Vulpe) și cu actorul Sandu Aristin-Cupcea.

29 decembrie, 2010 ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a primit la Palatul Mitropolitan slujitori și mireni din cuprinsul Mitropoliei Moldovei. În aceeași zi, au fost primiţi în audienţă dnii Victor Ţvircun, Igor Krapivka și Ilan Shor.

DECORAŢII BISERICEȘTI 4 ianuarie, 2011 Dl Nicolae Pogolșa, rectorul Academiei Europene Sociale a fost decorat cu ordinul ”Ștefan cel Mare”, gr. II, iar dl Serghei Karapunarlî, șef adjunct la CCCEC - cu ordinul “Cuv. Paisie Velicicovschi”, gr. II și dl Igor Sandler, directorul gimnaziului-internat nr. 3 - cu medalia “Cuv. Paisie Velicicovschi”.

Au fost distinse cu dreptul de a purta Cruce cu Pietre Scumpe, monahia Arsenia (Bordeniuc), stateţa mănăstirii Japca și egumena Epistimia (Goncearenco), stareţa mănăstirii Suruceni, iar stareţa mănăstirii Cușelăuca, Vera (Spinei) s-a învrednici cu

dreptul de a purta Cruce de Aur. 2 ianuarie, 2011 Prot. Serghei Prisăcaru, cleric al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei s-a învrednicit de dreptul de a purta Paliţă.

30 decembrie, 2010 Actorul Sandu Aristin-Cupcea, a fost decorat cu ordinul “Cuv. Paisie Velicicovski”, gr. II. cu ocazia celei de-a 65-a aniversări din ziua nașterii.

29 decembrie, 2010 Pentru merite deosebite dl Igor Krapivka a fost decorat cu Ordinul “Sf. Ștefan cel Mare”, gr. II.

26 decembrie, 2010 ÎPS Vladimir a participat la Hirotonia arhierească a arhimandritului Nicodim Vulpe.

19 decembrie, 2010 De Sf. Nicolae Mitropolitul Vladimir a săvârșit Sf. Liturghie la catedrala Mitropolitană din Chișinău.

16 decembrie, 2010 Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfinţitia Sa Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a participat la a doua Ședinţă a Comisiei Intersinodale a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Sărbătoare de suflet la Strășeni 23 decembrie zi de nespuse bucurii în sufletele copiilor din raionul Strășeni. În incinta școlii de arte din centrul raional sa petrecut a 3 ediţie a festivalului : Colind colindăm, Iarna. La concurs au participat copii din teritoriul raionului Strășeni, și de la scoala de arte din orășel. Colindele sunt creaţie religioase și nu de provenenţă laică cum se străduie unii să afirme. Ele transmit bucuria coborârii Mântuitorului pe pănânt, care este foarte așteptat de copilașii creștini. Străduinţa acestor copii a fost menţionată de juriul care a fost alcătuit din : Protopopul r.

Strășeni Protoiereul Mitrofor Victor Mihalachi, Prorectorul Academiei de teologie ortodoxă din Moldova Protoiereul Mitrofor Veceslav Cazacu, preotul Petru Eșanu, cleric la biserica Sf. Cuv. Parascheva din Strășeni, d. Liudmila Reuţoi , specialist secţia raională de învăţământ, d-ra Elena Porubin și d. Claudia Pletea. Mare a fost și străduinţa directorului școlii de arte d. Mihai Bobeico împreună cu colectivul de profesori.

AU FOST HIROTONIŢI 2 ianuarie, 2011 În cadrul Liturghiei de la catedrala mitropolitană din Chișinău, diaconul Ioan Ontiulenco a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii „Acoperământul Maicii Domnului» din s.

Halahora, r. Briceni.

19 decembrie, 2010 În ziua de comemorare a Sf. Nicolae, la catedrala mitropolitană din Chuișinău diaconul Rodion Nartea a fost hirotonit în treapta de preot pe seama parohiei cu hramul “Sf. Treime”, s.

Târgul-Vertiujeni, r. Florești.

Ajutor pentru bătrâni și copii În urma unei fructuoase colaborări între clericul paraclisului “Sf. Arh. Mihail” din incinta Spitalului Municipal nr.2, Pr. Marin Cij și elevii cl. a XII-a a Liceului privat de Limbi Moderne și Managemet, cu ocazia sărbătorii Sf. Nicolae s-a reușit organizarea unei caravane pentru câteva familii de bătrâni.

Astfel, la îndemnul părintelui Marin,

care a îndemnat pe toţi ca în clipa cea grea să nu cadă în deznădejde, ci să ridice ochii spre cer, spre nemărginita milă a Domnului, iar pentru toate binefacerile să mulţumească Tatălui Ceresc.

Menţionăm că părintele Marin este implicat de mai mulţi ani în campanii de caritate organizate cu difertie prilejuri, Prin străduinţa Părintelui prorector toţi participanţii la concurs au fost menţionaţi cu o diplomă, o biblie, și cu premii bănești. Sufletele copiilor sau umplut de plinătatea bucuriei Nașterii Domnului. Ne bucură faptul că acest concurs deja a devenit o tradiţie și sperăm să se păstreze și pe viitor căpătând o amploare cât mai mare.

Prot Victor Mihalachi

Copii defavorizaţi din Chișinău, vizitaţi de Moș Crăciun și Alba ca Zăpada

liceenii au reușit să strângă mai multe bunuri și produse alimentare pe care le-au împărţit celor nevoiași.

Bătrânii au primit oaspeţii cu deosebită bucurie, mulţumindu-le pentru acest ajutor mai mult decât binevenit.

Pe lângă ajutoarele materiale, cele câteva familii au fost îmbărbătate și cu o vorbă de duh din partea Părintelui Marin Cij,

antrenând în aceste acţiuni bineplăcute mai ales tânăra generaţie, reușind astfel să contribuie la educarea elevilor și a liceenilor în spiritul compasiunii și a milei creștine.

Totodată, zilele acestea au fost oficiate Sfinte Liturghii la care au participat sute de copilași de la grădiniţele din centrul capitalei, primind Taina Sfintei Împărtășanii și daruri alese.

Casa municipală din Chișinău, instituţie care găzduiește 91 de copii defavorizaţi, cu vârste cuprinse între 1 și 7 ani, a organizat un concert, împreună cu cei mici, la care Moș Crăciun a împărţit cadouri în schimbul poeziilor și colindelor.

Evenimentul, organizat cu scopul de a aduce căldura sărbătorilor de iarnă în sufletele copii defavorizaţi, a fost susţinut de Fundaţia Edelweiss, care în această perioadă realizează o serie de proiecte sociale în urma cărora vor beneficia familiile social-vulnerabile, copiii defavorizaţi și persoanele în etate.

Majoritatea copiilor de la Casa municipală din Chișinău sunt fie abandonaţi, fie lăsaţi de către părinţii lor în grija statului. Fundaţia Edelweiss și-a propus să aducă lumina pe chipurile copiilor care nu se pot bucura de un Crăciun în sânul familiei. Micii, împreună cu educatorii l-au întâmpinat cu aplauze și zâmbete pe Moș Crăciun, au fost încântaţi de apariţia moșului, dar și a nepoţelei sale, și s-au înghesuit să spună câte o poezie.

VERA PÎRGARU, metodist Casa municipală de copii: “Copii foarte mult l-au așteptat pe Moș Crăciun, au visat la el și s-au împlinit visurile lor, datorită faptului că moșul le-a adus daruri. Mulţumim mult Fundaţiei Edelweiss și fondatorului, Dlui Vlad Plahotniuc.”

Pentru a asigura o mai bună activitatea a instituţiei, Fundaţia a mai donat instituţiei aspiratoare și fierbătoare electrice.

Nr. 01(234), 6 ianuarie 2011

CURIERUL ORTODOX

PREOTUL, PROFESOR DE RELIGIE ÎN ȘCOALĂ

Aspectul cel mai important al activităţii școlare îl reprezintă educaţia. Instrucţia intelectuală, dacă este lipsită de un mesaj moral, nu contribuie la formarea caracterului uman și la dezvoltarea însușirilor spirituale.

Acest lucru îl spune I. Găvănescul, în Didactica generală: „Educaţia morală, în special, este preocuparea de căpetenie împrejurul căreia, trebuie să se concentreze toate aspiraţiile organizaţiei școlare. Instruirea cât de solidă a inteligenţelor, asimilarea cât de serioasă a știinţelor, stăpânirea cât de îndemânatică a artelor, sunt desigur bunuri culturale remarcabile, dar pot deveni mijloace primejdioase fără orientarea ideală în lume, fără deprinderi morale în viaţă.”

Odată cu împlinirea vârstei de 7 ani, de obicei copilul merge la școală, dar acest fapt nu scutește pe părinţi de a se preocupa în continuare pentru educaţia acestuia.

Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu libertate de voinţă pentru ca faptele sale să aibă valoarea morală. Omul este liber, face ce vrea , dar faptele sale sunt sancţionate – în bine sau rău.

Educaţia religioasă nu poate fi tratată separată de celelalte ramuri ale educaţiei, ci trebuie integrată în educaţia generală a tânărului, pornindu-se de la faptul că cele două componente ale fiinţei umane – trupul și sufletul – sunt inseparabile.

Pentru ca educaţia religioasă sa-și atingă scopul, trebuie îndepărtate acele neajunsuri care nu sunt necunoscute elevilor. Iată ce spune G.G. Antonescu în legătură cu această problemă: „ … nu putem avea șansa de a soluţiona cele mai dificile probleme ale educaţiei religioase, decât dacă o punem pe aceasta în legătură cu celelalte ramuri ale educaţiei: cu cea intelectuală, estetică, morală și chiar cu educaţia fizică, într-o anumită măsură.”

De altfel, după părerea noastră, toate aspectele educaţiei, mai precis toate disciplinele procesului educaţional, pot constitui modalităţi pentru tânăr de a se apropia de Dumnezeu.

Matematica – știinţa exactă – bazată pe calcule și formule nu este străină de aspectul religios al educaţiei. Este cunoscut faptul că mulţi savanţi în matematică ca și în alte ramuri ale știinţei: Chimie, fizică, etc. au fost oameni religioși.

Menţionăm aici doar câteva exemple, și anume pe Newton, Pasteur, Paulescu, și alţii.

Trebuie să se realizeze în cele din urmă o conlucrare armonică între educaţia religioasă și cea intelectuală pentru că nu facem știinţa pentru știinţă, ci știinţă pentru viaţă.

Ce educaţie religioasă mai temeinică poate fi decât aceea care amintește de modele morale ale creștinismului – sfinţii.

Dacă nu cultivăm respectul faţă de semeni în frică de Dumnezeu, dacă nu-i învăţăm cinstea și demnitatea pe copii noștri, dacă nu-i deprindem cu dragostea de muncă și dacă nu dezvoltăm în ei simţul axiologic, atunci osteneala noastră a fost făcută din interes și nu cu pasiune și conștiinţă.

Tinerii noștri sunt curaţi la suflet, au fondul sufletesc sănătos, tineretul „este setos de ideal dar este dus ca o turmă în această vâltoare”.

Activitatea preotului-profesor în școală este mult mai complexă decât a altora. Pentru că această lucrare creștină spirituală pe care o face preotul-profesor în școală, nu se termină odată cu absolvirea elevului, ci continuă toată viaţa, iar faptele lui, bune sau rele, se răsfrâng asupra societăţii întregi. Putem spune că Dumnezeu, fiind Atotștiutor, va chema spre împlinirea misiunilor sale oameni de vocaţie, oameni care prin puterea de credinţă au o chemare care așteaptă să fie văzută, auzită și valorificată prin fapte concrete,

prin trăire creștină. Activitatea preotului-profesor în școală cere anumite calităţi: credinţă în Dumnezeu, model de viaţă creștină, morală, suflet iubitor, bună cunoaștere a Sf. Scripturi, a sfintelor tradiţii și a literaturii creștine, pe cât este posibil, un orizont cultural cât mai larg, toleranţă, dragoste de copii, modestie și o artă a predării acestei materii. Calităţile preotului în școală, percepute de elevi, mai ales în latura afectivă, vor avea efecte în planul formării conștiinţei și conduitei morale.

Prin predarea lecţiilor de religie, și mai ales a moralei creștine, preotul profesor trebuie să găsească metoda prin care să-i facă pe elevi buni creștini. Nu este suficient ca elevul să înveţe și să știe lecţia, ci trebuie să aibă singur plăcerea de a participa la lecţie și să încerce să pună în practică vieţii de zi cu zi ceea ce a învăţat, formându-și caracterul moral.

Elevul trebuie adus, prin lecţiile ce i se predau, să simtă că între materia predată și sufletul său se petrece o identificare, o legătură, cu voia lui și pentru vecie, pentru ca sufletul să-i fie viu și viaţa lui să fie productivă. „La religie, mai mult ca la oricare obiect se va ţine seama de sentimentul copilului, de inima și voia sa”.

Putem vorbi de un om liber atunci când are puterea de a fi responsabil, când este în afara păcatului, a prejudecăţilor, caută voia lui Dumnezeu, face voia Sa, adică este în Duhul lui Dumnezeu. În această situaţie, Mântuitorul ne spune ce este libertatea și ne-o dăruiește: „De veţi rămâne în Cuvântul meu, cu adevărat îmi sunteţi ucenici și veţi cunoaște Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8.32).

Suntem pentru o disciplină școlară, care face parte din ordinea morală și care ajută, zi cu zi, la transformarea în norme de conduită zilnică a principiilor teoretice ale moralei creștine. Învăţământul religios în școală are drept scop dezvoltarea capacităţilor sufletești prin disciplină, deprinderea elevilor la formarea voinţei, a voinţei raţionale, care are menirea de a ordona pornirile naturale egoiste și fără ordine ale instinctelor, pregătirea lor pentru stăpânirea de sine, prin care înţelegem triumful domniei sufletului asupra năzuinţelor trupului. Prin credinţă, care este o forţă sufletească și prin care se poate transforma și re-naște elevul (omul) într-o făptură nouă, preotul profesor poate realiza multe în viaţa elevilor. Pentru că este puterea care ne pune în legătură cu Dumnezeu și ne face să-L simţim și să-L vedem ca pe un părinte bun și iertător. Învăţământul religios este, deci, pentru om și societate, și un învăţământ de întregire, înnobilare și întărire sufletească, fără de care fiinţa omenească nu și-ar putea atinge scopul și desăvârșirea. Învăţământul laic pornește de la îndoială (cercetare) sau de la dreptul legitim al omului de a controla prin el însuși ceea ce i se spune; dezvoltă în om mai mult personalitatea lui critică. Învăţământul religios, dimpotrivă, nu pornește de la îndoială, ci de la afirmaţie sau de la datoria firească omului de a se încrede și spune, ceea ce dezvoltă în el mai multă disciplină, adică deprinderea omului de a-și supune gândirea unei autorităţi comune: Dumnezeu. Învăţământul religios îl pune pe om într-un raport de înrudire cu universul și cu omenirea, fapt ce îl liniștește, îl înalţă sufletește și, în același timp, îi sporește puterea de înţelegere.

Adevărul ne arată că învăţământul religios corespunde în viaţa oamenilor și a popoarelor unei necesităţi organice și vii de cel mai înalt ordin, și educativ, și instructiv, întrucât acest învăţământ îi dă credinţei un conţinut, moralei o bază și vieţii un ideal și o directivă, adică îi dă sufletului un element de sprijin și întregire, fără de care viaţa noastră lăuntrică ar rămâne insuficientă și dezechilibrată.

Rolul preotului profesor în școală este mare și, de cele mai multe ori, hotărâtor în ceea ce privește pregătirea moral creștină a elevului, cetăţeanul de mâine al ţării sale, când va face cunoscută concepţia de viaţă a religiei creștine, în practică.

Calităţile preotului profesor (vocaţie, dragoste de copii, răbdare, blândeţe, bunătate, sinceritate, credinţă, rugăciune ș.a) îl vor ajuta să devină un luptător pe calea dobândirii virtuţilor care să-i dea puterea duhovnicească de a insufla elevilor dorinţa și bucuria de a duce și ei „lupta cea bună” pe calea desăvârșirii, printr-o trăire și comuniune cu Hristos, care este „Calea, Adevărul și Viaţa”.

Prorector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova Prot. Veceslav CAZACU

Biserica și școala 3

Adunarea Consiliului de Administrare a Blagociniei de Orhei La 31 decembrie 2010, a avut loc Adunarea Consiliului de Administrare a Blagociniei de Orhei, avându-l în frunte pe Arhim.

Siluan (Șalaru), numit blagocin prin Decretul Înalt Prea Sfinţitului Mitropolitului Vladimir din 30 decembrie 2010. În cadrul Adunării, Blagocinul a făcut cunoștinţă cu activitatea preoţilor din anul precedent, conturându-se priorităţile pentru anul viitor. Cuvioșia Sa Siluan s-a familiarizat cu viaţa blagociniei, în special discutându-se situaţia parohiilor mai vulnerabile care au nevoie de susţinere și ajutor. Un subiect aparte a constituit și introducerea religiei în grila subiectelor de învăţământ. Sarcina formulată este ca la 1 septembrie 2011, obiectul “Religia” să se predea în 100% din școlile din Blagocinie. În acest scop Blagocinul a cerut implicarea tuturor organelor de resort, a preoţilor, șefilor de sector, directorilor de școală sau a Direcţiei de învăţământ, care anul acesta a dat dovadă de deschidere pentru realizarea acestui proiect.

Părintele Blagocin a urat tuturor multă sănătate și un an nou fericit, stabilindu-se totodată ca imediat după sărbătorile de iarnă să se convoace Adunarea Generală a Blagociniei de Orhei.

Adunarea a avut loc în Mănăstirea “Nașterea Maicii Domnului” din s. Curchi. După adunare, părintele stareţ i-a familiarizat pe preoţi cu lucrările de construcţie și renovare de la mănăstire.

Adunarea anuală a Eparhiei de Tiraspol și Dubăsari La 20 decembire a.c., Prea Sfinţitul Sava de Tiraspol și Dubăsari a prezidat lucrările anuale ale adunării Eparhiei pe care o conduce. Arhiereul a prezentat clericilor o dare de seamă, prin intermediul căreia a adus la cunoștinţă celor prezenţi rezultatele activităţii Eparhiei în 2010, după care a trasat obiectivele pentru anul viitor. Vlădica Sava a vorbit despre misiunea pe care o au preoţii în societatea modernă, menţionând și aspecte ale activităţilor duhovnicești, gospodărești și financiare ale parohiilor și mănăstirilor.

La adunare au fost prezenţi blagocinii tuturor protopopiatelor din cadrul Eparhiei, colaboratori ai Direcţiei Eparhiale, stareţul mănăstirii de călugări “Sf. Ioan Botezătorul”, Egumenul Fadei (Cerednicenko), stareţa mănăstirii “Sf. Ap. Petru și Pavel”, Egumena Elisaveta (Vasilache), reprezentanţi ai presei, secretarul Direcţiei Eparhiale, Prot. Ioan Calmîc și secretarul personal al Prea Sfinţiei Sale Sava, Egumenul Benedict (Ţirkov). http://www.diocese-tiras.org/news.php

4

calendar

CALENDAR ORTODOX

Explicarea Icoanei Nașterii Domnului

Ianuarie Gerar 1 V 14 (+) Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului; Sf. Vasile cel Mare.

2 S 15 Înainteprăznuirea Botezului Domnului. Sf. Silvestru, episcopul Romei; Sf. Mc. Serghie.

3 D 16 Sf. Prooroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie.

4 L 17 Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli; Cuv. Teoctist.

5 M 18 Sf. Mucenici Teopempt și Teona; Cuv. Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului. Post).

6 Mc 19(+) Botezul Domnului (Dumnezeiasca Arătare). Boboteaza.

7 J 20 +)) Soborul Sfântului f Prooroc Ioan – Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

8 V 21 Cuv. Gheorghe Hozevitul, Emilian Mărturisitorul și Domnica.

9 S 22 Sf. Mucenic Polieuct; Cuv. Eustratie.

10 D 23 Sf. Grigorie, episcopul Nisei; Cuviosul Dometian; + Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești.

11 L 24 + Cuv. Teodosie - începătorul vieţii de obște; Cuv. Vitalie.

12 M 25 Sf. Muceniţe Tatiana diaconiţa și Eutasia.

13 Mc 26 + Sf. Mucenici Ermil și Stratonic. Cuv. Iacob din Nisibe.

14 J 27 Cuvioșii Părinţi uciși în Muntele Sinai și în Muntele Rait (Odovania Praznicului Botezului Domnului).

15 V 28 Cuvioșii Pavel Tebeul și Ioan Colibașul. ș 16 S 29 Închinarea cinstitului lanţ al Sf. Apostol Petru; Sf. Mc. Pevsip și cei împreuna cu dânsul.

17 D 30 +) Cuviosul Antonie cel Mare.

18 L 31 + Sf. Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei.

19 M 1 Cuvioșii Macarie Egipteanul, Arsenie și Marcu; Sf. Muceniţa Eufrasia.

20 Mc 2 + Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mucenici Vas și Eusebiu.

21 J 3 Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mucenici Evghenie, Neofit, Candid, Valerian și Achila.

22 V 4 Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mucenic Anastasie Persul.

23 S 5 Sf. Sfinţit Mc. Clemental al Anciriei; Sf. Mc. Agatanghel.

24 D 6 Cuv. Xenia; Sf. Mucenici Vavila, Timotei și Agapie.

25 L 7 +) Sf. Grigorie Teologul; +) Sf. Bretanion, episcopul Tomisului; Cuv. Publie.

26 M 8 Cuv. Xenofont, soţia sa - Maria și fiii lor – Arcadie și Ioan.

27 Mc 9 + Aducerea moaștelor Sf. Ioan Gura de Aur. 28 J 10 Cuvioșii Efrem Sirul, Paladie și Iacob.

29 V 11 Aducerea moaștelor Sf. Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul.

30 S 12 +) Sfinţii Trei Ierarhi; Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan gură de Aur; Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei.

31 D 13 Sf. Doctori fără de arginti Chir și Ioan - făcători de minuni.

Nr. 01(234), 6 ianuarie 2011

CURIERUL ORTODOX

Care este semnificaţia icoanei Nașterii Domnului? În această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria este surprins împreună cu alte detalii adăugate din Sfânta Tradiţie a Bisericii. În multe icoane cu reprezentări ale Nașterii Domnului sunt o multitudine de detalii, în altele sunt mai puţine. În diagrama arătată aici, luată dintr-un desen al icoanei, putem identifica cel puţin 8 elemente.

(1) Icoana se concentrează, desigur, pe nașterea Domnului nostru Iisus Hristos din Maica Sa, Preacurata Fecioară Maria; ea este reprezentată mai mare decât celelalte personaje, întinsă pe un covoraș și uitându-se nu la nou-născutul său Fiu, ci mai degrabă cu iubire și înduioșare către logodnicul ei, Bătrânul Iosif (7), văzându-i uluirea faţă de această deosebit de minunată și divină naștere. El este arătat în colţul din jos stânga, stând de vorbă cu un bătrân păstor care i-a văzut

pe îngeri slavoslovind. Iosif privește calm și meditativ gândindu-se la minunile lui Dumnezeu pe care le vede și le aude acum. Domnul nostru este arătat în scutece și culcat în iesle, „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7). În spatele ieslei se află o peșteră întunecoasă (3), care ne amintește imediat de peștera în care Domnul a fost înmormântat 33 de ani mai târziu înfășurat în giulgiu. În peșteră sunt un bou și un asin, detalii nemenţionate în Evanghelie, dar trăsături invariabile în fiecare icoană a Nașterii; scena e inclusă pentru a arăta îndeplinirea cuvintelor profetului Isaia, „Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1, 3).

(2) Deasupra compoziţiei centrale, în chiar centrul icoanei este steaua minunată venită din rai, care i-a condus pe magi (6) către locul în care se află Mântuitorul nostru; ne amintește de semnul raiului pe care-l vedem în icoana Botezului sau Cincizecimii, oriunde e indicată intervenţia divină.

Sfinţii îngeri (4) sunt reprezentaţi mărindu-L pe Dumnezeu și aducând vestea cea bună a Nașterii Domnului păstorilor (5). Faptul că păstorii evrei și magii păgâni au fost printre primii să-L slăvească pe Domnul nostru ne arată universalitatea acestui mare eveniment, rânduit pentru mântuirea întregii omeniri.

Ultimul detaliu al acestei icoane, scena spălării Domnului (8) este un element care a provocat multe controverse de-a lungul timpului. În unele biserici din mănăstirile Muntelui Athos, scena a fost intenţionat evitată în fresce și înlocuită cu tufișuri sau păstori; a existat o părere dominantă că acea scenă era degradantă pentru Hristos, care nu avea nevoie să fie spălat, fiind născut într-un mod miraculos dintr-o fecioara curată. Dar reţinem această imagine în icoana noastră, ca un element din Sfânta Tradiţie transmisă nouă; într-adevăr nu îl degradează pe Domnul, ci îl mărește pe El, așa cum este evident în rugăciunea desemnată a fi citită în timpul Botezului pentru moașa unui copil (Din Trebnicul de rit vechi, a doua rugăciune pentru moașă: „O Stăpâne, Domnul Dumnezeul nostru … Care a fost culcat în iesle și a binecuvântat pe moașa Salomeea care a ajuns să creadă în adevărul de netăgăduit al fecioriei…”. Cine, mai eficient decât o moașă, poate mărturisi despre o naștere divină și feciorelnică? De aceea noi înţelegem bine importanţa acestei scene binecuvântate. În sfârșit, dacă ne uităm la icoană ca la o compoziţie unită, putem doar să fim umpluţi de bucurie, nu doar datorită frumuseţii culorilor și a atmosferei festive pe care o descrie, dar și datorită veștii fericite a mântuirii noastre atât de clar proclamată de ea. În icoană, toată creaţia se bucură la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos: cerul (o stea și îngerii), pământul (munţii, plantele și animalele) și în special omenirea reprezentată cel mai desăvârșit în persoana noii Eve, Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului nostru.

Traducere din limba engleză de Andra Aldea-Partanen

Botezul Domnului – Boboteaza Pe 6/19 ianuarie prăznuim Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă și denumirea de “Epifanie” sau “Teofanie”, termeni care provin din limba greacă și înseamnă “arătare”, “descoperire”. De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gura de Aur spune: “Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.

În Botezul Domnului stau începutul și temeiul Sfintei Taine a Botezului creștin

Boboteaza - scurt istoric Sărbătoarea Bobotezei este amintită din secolul al II-lea, la Sfântul Clement Alexandrinul. Menţionăm că în primele secole, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Nașterea Domnului, pe 6 ianuarie. Începând cu secolul al IV-lea, cele doua sărbători au fost despărţite: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Nașterii Domnului și 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Boboteaza, ziua în care Hristos S-a descoperit lumii Afara de cele grăite de Iisus la vârsta de 12 ani în templu, Hristos nu a săvârșit nici o minune și nu a rostit nici un cuvânt reţinut de evangheliști. Începând cu Botezul Său, Hristos începe să propovăduiască. A primit botezul la 30 de ani, vârsta maturităţii la evrei.

Iisus a venit la Ioan și i-a cerut să-L boteze, nu pentru că avea nevoie de curăţire de păcate, căci era Dumnezeu-Omul, ci

pentru a sfinţi creaţia. Că Mântuitorul nu a venit sa primească iertare de păcate de la Ioan, reiese și din faptul că botezul lui Ioan îl ajuta pe om să conștientizeze starea păcătoasă, însă, nu oferea iertarea. De aceea se și spune că era “spre iertarea păcatelor” (Luca 3, 3), pe care avea s-o aducă Hristos.

El primește botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfânt în creaţie. Prin căderea în păcat, omul Îl pierduse pe Sfântul Duh, așa cum ne mărturisește Sfântul Chiril al Alexandriei. Botezul Mântuitorului reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om și pentru întreaga creaţie. Prin cuvintele din rugăciunea citita la Boboteaza: “Astăzi firea apelor se sfinţește...”, nu trebuie să înţelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul slujbei de sfinţire a apei peste toata apa care există în diverse locuri, ci doar peste apa pregătită din timp pentru acest lucru.

Acceptând să Se cufunde în Iordan, Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam și a început astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce sa cureţe, ci au fost ele înșele purificate. Hristos a curăţit prin cufundarea Sa în Iordan, creaţia întinată de căderea omului în păcat și a înlăturat puterea satanei. Astfel, în clipa când El S-a lăsat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorât peste creaţie. În rugăciunea de sfinţire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curăţirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea sa devina, prin pogorârea deplina a Duhului, loc al nașterii omului nou în Hristos.

Astfel, ritualul Botezului creștin repetă aceste momente, care semnifică trecerea dintro etapă existenţială în alta: el se deschide cu lepădările, menite să alunge puterea satanei și se încheie cu primirea darului Sfântului Duh. Boboteaza - sfinţirea apei In ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunile arhiereilor și preoţilor se sfinţește Aghiasma Mare.

Creștinii ortodocși gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, în perioada 5 ianuarie - 14 ianuarie și la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosită, în Ajunul Bobotezei, la sfinţirea casele credincioșilor și locuitorii acestora. Tot cu ea se stropesc și lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi: binecuvântarea și sfinţirea prapurilor, sfinţirea crucii și a troiţelor, a clopotului, a vaselor și vesmintelor liturgice, sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor și a Sfântului și Marelui Mir. Adrian Cocoșilă

Nr. 01(234), 6 ianuarie 2011

CURIERUL ORTODOX

apologetică 5

Despre Crăciunul pe stil nou în Basarabia

Întrebare din partea ASCOR Chișinău: Părinte, mulţi creștini din Republica Moldova întrerup postul din cauza Revelionului spunând că ei sărbătoresc Crăciunul pe nou. Ce ne puteţi spune despre aceasta?

Răspuns: Este o întrebare pe care așa zișii creștini dornici de masa de Crăciun și-o pun doar în toiul sărbătorilor de iarnă. Observăm deci că atât politicienii, cât și așa-zișii oameni de cultură și de știinţă, dintr-o dată, aproape de Crăciun, își aduc aminte că au ceva cu Biserica și cu sărbătorile ei și pun tot mai des problema sărbătoririi Nașterii Domnului odată cu toată Europa și cu toată lumea. Este de-a dreptul îngrijorătoare această concepţie pentru că acești oameni nu merg la Biserică nici măcar de Crăciunul pe nou, deși există câteva Biserici în Moldova care slujesc pe nou, ca să vă daţi seama cât de apropiaţi sunt ei de Biserică și cât de serios intenţionaţi sunt ei în acest demers atunci când vorbesc de un Crăciun odată cu toată Europa. Pe mine, ca preot ortodox, nu mă interesează absolut deloc cum sărbătorește Europa, pentru că ceea ce sărbătorește Europa nu are nimic cu Nașterea Domnului. Acest lucru îl puteţi vedea și dumneavoastră uitându-vă mai atent cu un ochi critic la TV, neînghiţând toate gogomăniile, reclamele și prostiile care vi se dau. Uitaţi-vă unde este Hristos în Crăciunul lor? Este Santa Klaus, Coca Cola, tot felul de reduceri de preţuri, vacanţe de Crăciun, numai despre Hristos nu se vorbește. Chiar și acele colinde pe care le pun în ultima vreme la TV și Radio, tot mai puţin amintesc de Hristos; este Crăciun, sunt clopoţei, cadouri ș.a. Nimic religios în toate acestea. Deci, o astfel de sărbătoare europeană pe noi nu ne interesează, și ceea ce sărbătoresc astăzi europenii este total desacralizat și nu mai are nimic tainic din sărbătoarea religioasă a noastră, care presupune post înainte de aceasta, spovedanie, împărtășanie etc.

Deci, din acest punct de vedere, practic între Crăciunul european și Nașterea Domnului ortodoxă nu este absolut nici o legătură.

Acum, ca să detaliez puţin acest subiect, trebuie să menţionăm următorul lucru, pentru că aici există diferite abordări și diferite interpretări.

Noi știm că există această măsurătoare astronomică a timpului numită calendar.

Există Calendarul Iulian, care a fost elaborat în anii 46-44 în. Hr., la comanda împăratului păgân Iulius Caesar, apoi a fost preluat de către Biserica creștină și ţinut până la un moment dat de către toţi, iar până astăzi de către o bună parte din Biserică Ortodoxă. La anul 1582, Biserica Romano-catolică își propune revizuirea acestui calendar, constatând să spunem, o rămânere în urmă. De fapt această diferenţă nu se datorează rămânerii în urmă a calendarului

iulian, ci unui alt calcul. Occidentul, în general, se folosește doar de calendarul solar, adică calculând perioada de revoluţie a pământului în jurul soarelui după concepţia heleocentrică (soarele este în centrul universului și toate celelalte planete, inclusiv Pământul, se învârt în jurul lui). Răsăritul însă are o altă măsurătoare. Nu se folosește de calendarul solar, ci de un calendar sideral, care pe lângă perioada de revoluţie a pământului în jurul soarelui, așa cum spun ei, ia în calcul și faptul că pământul este static, adică pământul este în centrul universului, iar în jurul pământului se învârte soarele, luna și stelele. Deci este un calendar pancosmic, așa cum Dumnezeu a făcut și cerul și pământul, și stelele, deci toate sunt luate în calcul la măsurarea decurgerii timpului. Deci sunt două măsurători diferite: calendarul sideral și cel solar și între aceste calendare, odată la 138 de ani este diferenţă de o zi. Iată că din 44 în.Hr. până astăzi această diferenţă între aceste două calendare este 13 zile. Astfel, în 1582 romano-catolicii au trecut la acest calendar numit gregorian în cinstea Papei Grigore care a făcut reforma calendaristică și acest calendar, prin influenţa statelor occidentale, în 1924 a fost impus și în unele Biserici Ortodoxe cum ar fi Patriarhia Constantinopolului, Antiohiei, Alexandriei, României, Bulgariei, Biserica Greciei, Ciprului, Albaniei ș.a., iar pe calendarul vechi au rămas Biserica Rusă, a Georgiei, Sârbă și Patriarhia Ierusalimului precum și Sfântul Munte Athos, care deși jurisdicţional ţine de Constantinopol, care este pe stilul nou, această mică peninsulă și Republică Autonomă Monahală ţine și ea calendarul vechi.

Astfel au apărut în Biserica ortodoxă două calendare. Desigur, însăși măsurătoarea calendarului nu este o problemă de dogmă și prin urmare nu putem să spunem că cei care ţin calendarul nou fac un anumit păcat, așa cum unii obișnuiesc să spună. Nu este problema de păcat, este problema despre o anumită sminteală și dezbinare care s-a făcut între Biserici și acest lucru desigur nu este bun. Rușii politizează și chiar dogmatizează deseori subiectul calendarului atunci când vine vorba de România, pentru că au de împărţit Basarabia cu ei și ar vrea să spună că ei sunt cei mai ortodocși și nu sunt alţii ca ei, dar nu i-am auzit niciodată să-i critice pe greci pentru stilul nou, mai ales că patriarhii și episcopii din Bisericile pe nou și pe vechi slujesc împreună fără nici o problemă. Deci nu înseamnă că, dacă românii sărbătoresc pe nou, s-au dat la catolici sau că noi, dacă sărbătorim pe vechi, suntem rămași în urmă și nu avem nici o șansă de a ne integra în UE. Iată că Athosul este și el în UE și ţine calendarul vechi, fiind parte componentă a Greciei, care este în UE din 1975 și nu-i nici o problemă, și noi dacă vom ajunge în 2020 sau în 2050 în UE și vom ţine în continuare calendarul vechi, iarăși nu va fi absolut nici o problemă.

Deci, ca să sintetizez, vreau să spun că nu trebuie să punem problema calendarului nou ca fiind propriu-zis un păcat. Alta este problema. Care sunt necesităţile sau motivaţiile pentru care cineva ar vrea să treacă la calendarul nou? Calendarul nou a fost impus în România cu forţa. S-a vărsat sânge pentru aceasta, mai ales în Basarabia, care pe atunci era în corpul României Mari. Acest lucru e regretabil și chiar cei care sunt azi pe nou susţin că era bine să nu se întâmple această schimbare. Chiar în luna mai (2009 n.n.) am fost în Grecia și grecii regretă această impunere a calendarului nou, care nu are nici o treabă cu rânduielile noastre bisericești

și ele aduc o anumită perturbare a cultului. Dar desigur nu înseamnă că cei care au trecut la calendarul nou sunt eretici, catolici, păcătuiesc de moarte ș.a.m.d., cum obișnuiesc deja latura noastră conservatoare și ultra fundamentalistă să spună.

Care sunt atunci motivaţiile sau scopurile pentru care unii proeuropeni ne tot flutură nouă că ar fi bine să trecem la calendarul nou? Sunt niște argumente pur gastronomice, întrucât atât de mult s-a diabolizat această sărbătoare a Revelionului, încât lumea nu se mulţumește cu o cupă de șampanie, ci vrea cât mai multă mâncare, dar și tot felul de distracţii, măști și alte obiceiuri de-a dreptul păgâne.

Creștinii basarabeni, cu o anumită mustrare de conștiinţă, ar vrea să facă Crăciunul înainte de Revelion ca să poată Revelionul să-l sărbătorească „în voie”. Deci această mustrare de conștiinţă la ei există, dar oare cei care vor să sărbătorească Crăciunul pe nou au început și postul pe nou? Deci dacă ei au început și postul pe nou și ţin toate celelalte Sărbători ortodoxe pe nou, atunci eu ca teolog nu le reproșez absolut nimic. Adică ei fac tot ceea ce fac toţi ortodocșii conștiincioși din Cipru, Grecia, România și alte ţări ortodoxe. Dar atunci când se știe precis că acești oameni nu ţin postul, nu-l încep pe 15 noiembrie, adică odată cu toţi cei care au calendarul pe nou, de unde s-au luat ei cu acest Crăciun pe nou, când ei nu postesc nici pe nou nici pe vechi.

Mâncaţi oameni buni când și ce doriţi și lăsaţi-ne pe noi în pace. Dar ei nu ne lasă în pace, ci vântură cu această idee dându-se drept mare creștini și foarte mari păstrători ai tradiţiei noastre creștine. Or, atunci când Crăciunul se rezumă la porcul tăiat și la alte obiceiuri pur gastronomice și lumești atunci pur și simplu acești oameni nu au nici un drept moral la replică și la cuvânt. De aceea noi, ortodocșii, care în mod tradiţional ţinem un calendar mai autentic și corect pentru Biserică – cel vechi, noi trebuie să ţinem Crăciunul atunci când îl sărbătorește Biserica noastră Ortodoxă, adică pe 25 decembrie calendar vechi-bisericesc, ceea ce corespunde cu 7 ianuarie după calendarul civil.

Aici aș vrea să atrag atenţia că nu trebuie să spunem că noi nu ţinem Crăciunul pe 25 decembrie, ci noi îl ţinem pe 7 ianuarie. Nu fraţilor, Crăciunul nostru este tot pe 25 decembrie, numai că după un alt calendar. Dacă sărbătorim Crăciunul pe 7 ianuarie (după calendarul civil), încălcăm Tradiţia și regulile de cult ale Bisericii noastre, iar în 2100 va trebui să spunem că el este pe 8 ianuarie pentru că diferenţa dintre aceste două calendare se va mai mări cu o zi și va fi de 14 zile, iar în 2200 va fi de 15 zile și Crăciunul va fi deja pe 9 ianuarie ș.a.m.d. Deci noi ţinem 25 decembrie pe stil vechi chiar dacă unii ne acuză că noi rămânem în urmă. Și noi îi putem contrazice că ei se grăbesc, având chiar și argumente știinţifice. Sunt niște chestiuni de calcule astronomice care de fapt la urma urmei nu sunt atât de importante din punct de vedere bisericesc pentru că Biserica, ca atare, nu are nimic cu timpul. Chiar dacă ea trăiește și își desfășoară activitatea în timp și chiar are anumite sărbători după un calendar inventat de oameni, ea de fapt ţintește veșnicia și tot ceea ce facem noi o facem în timp, dar o facem pentru a moșteni viaţa veșnică, de aceea toate rugăciunile noastre se termină cu acum și continuă și pururea și în vecii vecilor, Amin. Deci vecii vecilor sunt mai importanţi decât acest acum.

Ca o sinteză la acest subiect eu îi îndemn pe creștini să procedeze în

felul următor: să ţină postul până la capăt, adică până la 7 ianuarie după calendarul acesta civil, iar atunci când ajung la Revelion să doarmă liniștit, că nu se întâmplă absolut nimic. Anul se schimbă tot așa cum se schimbă lunile, zilele și practic această trecere de ani nu contează, căci dacă ne vom lua după tot ceea ce ne induce nouă televizorul și aceste reclame, atunci desigur trebuie să alocăm sute de euro pentru a sărbători Revelionul așa cum îl sărbătoresc europenii, deși noi nu avem salariile europenilor și nici nivelul lor de trai. În același timp, ca un pas venit din partea Bisericii către acești creștini, desigur se poate servi și o cupă de șampanie dacă pentru creștinii mai lumești, trecerea dintre ani înseamnă ceva, iar dacă este sâmbătă sau duminică, se poate mânca și pește, dar în nici un caz nu trebuie întrerupt postul, pentru că în felul acesta încălcăm grav regulile noastre bisericești.

Pe de altă parte este de asemenea greșit să vorbim despre un an nou pe vechi. Apropo în rusește sună dea dreptul comic ”старый новый год” și eu le spun rușilor „ребята, определитесь: или старый, или новый”. Deci Anul acesta Nou este la 1 ianuarie, iar pe 14 ianuarie avem sărbătoarea Sf. Vasile și atunci deja nu mai avem nici un An Nou. Noi obișnuiam sa legăm Anul Nou de Sf. Vasile, chiar și urăturile noastre au acesta legătură între Anul Nou și Sf. Vasile. Astăzi această legătură s-a rupt, pentru că pe 14 ianuarie avem doar Sf. Vasile și Tăierea împrejur a Domnului, iar Anul Nou, datorită reformei calendaristice, a trecut cu două săptămâni mai devreme și deci nu există „An Nou pe vechi”. Anul Nou bisericesc se începe la 1 septembrie din punct de vedere al calendarului fix, iar la Paști în ce privește calendarul mobil al Bisericii. Deci de Sf. Vasile nu mai avem nici un An Nou. Apropo, chiar patriarhul Bisericii Ruse face Te Deum pentru începutul de an la 1 ianuarie stil nou, adică atunci când este Revelionul, pentru că Biserica recunoaște începutul de an civil la 1 ianuarie pe nou și chiar în registrele bisericești, dacă dumneavoastră o să veniţi să botezaţi pe cineva sau sa înmormântaţi pe data de 1 ianuarie sau pe 2 ianuarie, Biserica va scrie în registrul său aceste slujbe după calendarul nou, deci noi recunoaștem că Anul Nou civil începe pe 1 ianuarie, pur și simplu pentru noi nu este un motiv de a înceta postul și de a face mare tamtam cu această ocazie.

Pe de altă parte, dacă tot trece un an și vine altul, să ne gândim în ce am sporit mai mult anul trecut: în rele sau în bune? Ce ar trebui să facem la anul pentru a fi mai buni? Și dacă avem multe de îndreptat, nu-i cazul să o începem cu o beţie chiar din prima zi… sursa: blogul părintelui Petru Pruteanu

6 istorie și cultură

CURIERUL ORTODOX

Patru ani de la trecerea la veșnicie a vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont (Cecan)

La 31 decembrie 2010 se împlinesc patru ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont.

Vlădica Dorimedont a trăit toată viaţa sa pentru Dumnezeu și pentru apropiaţii

săi. A plecat din această viaţă pământească lăsând în urmă sute de creștini îndureraţi, pentru care a fost un adevărat părinte și îndrumător pe anevoioasa cale spre veșnicie.

Ca în fiecare an, la această dată de tristă amintire, Mănăstirea Noul Neamţ devine neîncăpătoare pentru mulţimea de creștini care vine să-l pomenească pe acest vrednic arhiereu. În memoria credincioșilor și a clerului din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, Vlădica Dorimedont a rămas ca un neînfricat luptător pentru întărirea credinţei dreptmăritoare. Prea Sfinţia Sa a fost iniţiatorul mai multor proiecte de conlucrare între Biserică și societate, a fost fondatorul unei foarte

bine documentate publicaţii ortodoxe și a avut grijă întotdeauna ca prin exemplul său să facă pe cei din jur mai statornici în credinţă.

Acţiunile Prea Sfinţiei Sale au fost cu atât mai importante, cu cât în Eparhia aflată sub oblăduirea sa, activitatea diferitor secte este una intensă, și chiar în aceste condiţii Vlădica Dorimedont a avut înţelepciunea și puterea de a feri turma încredinţată spre păstorire de influenţele negative ale acestora.

Exemplul Episcopului Dorimedont trebuie să rămână viu în inimile și sufletele tuturor creștinilor din ţara noastră pentru a fi continuat spre binele și mărirea Bisericii noastre Dreptmăritoare.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Nr. 01(234), 6 ianuarie 2011

ÎN GULAG NU AVEAI DREPTUL SĂ TE GÂNDEȘTI LA DUMNEZEU Crăciunul rămâne a fi una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale anului, fiind ziua nașterii Domnului nostru Isus Hristos. Din păcate, nu pentru toţi moldovenii Crăciunul a însemnat întotdeauna o slujbă la biserică, o masă bogată de sărbătoare sau un brad împodobit cu jucării și cadouri. Victimele regimului sovietic care au fost deportate în ţinuturile siberiene își aduc aminte de Crăciun ca despre o sărbătoare… la care era interzis să te gândești.

ZICALE ȘI PROVERBE LA LIMITA BLASFEMIEI Deseori auzim în jurul nostru expresii de genul: “Să faci ce spune popa, nu ce face el”, “Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii” sau “Cutare nu e ușă de biserică”.

Este oare corect să le folosim? Nu putem spune că aceste expresii au vreo legătură cu Biserica doar pentru că au în componenţă termeni din sfera religioasă. Devenite zicale, acestea fac parte din limbajul cotidian al oamenilor “neduși la biserică”, pentru a folosi și noi o contrazicală. Este clar un abuz folosirea lor deoarece induc ideea că ar reflecta vreun adevăr testat de marea masă de oameni, în timp ce lucrurile nu stau deloc astfel.

Expresia “Să faci ce zice popa, nu ce face el” este prezentă atât în vocabularul persoanelor care nu frecventează biserica, cât și al unora care respectă valorile creștine. Desigur, această zicală este utilizată într-un context având o conotaţie de blamare pe nedrept, deoarece preoţii cunosc mesajul Evangheliei, îl propovăduiesc și fac fapte de credinţă. Aceștia trebuie să fie un exemplu pentru toţi oamenii, prin ceea ce spun, dar și prin ceea ce fac. Preotul este un pedagog și una dintre regulile de aur ale pedagogiei este aceea de a aplica în practică ceea ce susţii prin vorbe. Plecând de la cazuri izolate de călcări pe alături, această expresie păcătuiește prin faptul că se dorește a exprima un adevăr general valabil ceea ce este un neadevăr.

Vulgaritate lingvistică ce trebuie să dispară Expresia “Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii” am auzit-o în contextul în care cineva își dorea să ajungă la o persoană care deţinea o funcţie importantă, dar cu greu se putea ajunge la acea persoană deoarece subalternii acestuia îi puneau tot felul de piedici. Ea nu este însă una potrivită, ba chiar poate fi considerată o blasfemie. Despre locul pe care ar trebui să-l aibă această zicală în vocabularul nostru ne-a spus câteva cuvinte și pr. Paul Iulius Negoiţă, slujitor la Biserica “Sfântul Apostol Andrei” din Buzău: “Există un anumit tip de vulgaritate lingvistică expusă de o precară cunoaștere a învăţămintelor de credinţă. Zicala este total neadecvată din punct de vedere al preceptelor religioase, dar și al logicii cotidiene, deoarece sfinţii sunt cei care au demonstrat faptul că modelul lui Hristos este accesibil pentru fiecare dintre noi. Mesajul sfinţilor este: “Urmaţi-L pe Hristos, pentru că învăţătura Sa nu este abstracţiune, ci viaţă reală”. Fiind un om optimist, sper că această zicală apărută într-o situaţie cultural-religioasă incertă va dispărea odată cu creșterea nivelului de cultură al oamenilor”.

Dacă nu uităm, înseamnă că n-am iertat De curând am auzit o persoană apropiată zicând că iartă pe cineva care i-a pricinuit nu știu ce rău, dar că nu poate uita prea curând. A ierta înseamnă a șterge cu buretele toate greșelile celui care a păcătuit faţă de noi și decidem să nu-i mai purtăm nici un resentiment. Dacă iertăm, este necesar să și uităm. Iertarea ce nu este urmată de uitare nu valorează nimic, este doar vorbărie goală, amăgire și o mască sub care ascundem faptul că n-am uitat răul pe care ni l-a pricinuit aproapele nostru. Oamenii nu trebuie să fie stăpâniţi și conduși în viaţă de sentimente precum ură, mânie și răzbunare. Ele nu fac altceva decât să ne otrăvească sufletul și să întreţină o stare de încordare

și dușmănie, care este foarte nocivă pentru raporturile dintre noi și cei care ne înconjoară. Aceste sentimente distrugătoare se înrădăcinează adânc în sufletul omenesc și cu greu se mai dezlipesc de aici. Ele sunt blamate de învăţătura creștină, fiind niște patimi ce pun în pericol toate strădaniile de mântuire: postul, rugăciunea, pocăinţa și Sfânta Împărtășanie. Știm cu toţii că uitarea e mai dificilă decât iertarea, nu încape nici un dubiu. E grea, la fel cum ne este greu să respectăm toate poruncile Domnului, dar dacă suntem creștini adevăraţi trebuie să ne străduim să facem acest lucru. În antiteză cu sfinţenia Bisericii Dar oare ce înseamnă să “nu fii ușă de biserică”?

Despre acest aspect ne-a oferit câteva lămuriri tot pr.

Negoiţă: “Biserica este un spaţiu sacru, iar pătrunderea în acest spaţiu se face, așa cum este firesc, printr-o intrare.

Ușile bisericii au un dublu rol, acela de a fi deschise pentru pătrunderea în sfântul lăcaș al credinţei, dar și acela de a opri intrarea în biserică a necredincioșilor. În trecut, la auzul îndemnului liturgic “Ușile, ușile, cu înţelepciune să luăm aminte!”, intrarea în lăcașurile de cult a celor care voiau să tulbure cultul divin era obstrucţionată. Astfel, s-a dezvoltat și instituţia ușierului. Putem spune că ușile bisericii sunt parte componentă a spaţiului sacru, având un rol important, atât din punct de vedere practic, cât și sacramental. Fără a fi adecvată, expresia dă mărturie despre faptul că biserica, în ansamblul ei, e sfântă, iar cei care se abat de la normele religioase, morale și de conduită impuse de ea sunt puși în antiteză cu sfinţenia ei”.

Tot ce deţinem este un dar de la Dumnezeu “Domnul a dat, Domnul a luat” este și ea aproape o expresie-proverb, destul de uzitată. Spre deosebire de celelalte, aceasta are o inspiraţie de sorginte biblică, deși oamenii o folosesc în diverse situaţii care nu au nimic în comun cu religia. Rădăcinile ei sunt în Cartea lui Iov, care s-a împăcat cu ceea ce i-a dat Dumnezeu, a răbdat încercările divine, așteptând cu răbdare ca Domnul să-și reverse peste el darurile Sale. De asemenea, zicala poate avea și un mesaj teologic, expunând o realitate prezentă în viaţa fiecăruia dintre noi. Este un mod de a recunoaște că tot ce avem trebuie primit ca dar al lui Dumnezeu și niciodată nu trebuie să considerăm că doar efortul, îndemânarea, înţelepciunea și abilităţile noastre sunt cele care au determinat o anumită situaţie socială sau materială pe care o deţinem. Creștinul conștient de această realitate nu se va alipi în mod definitiv de bunurile trecătoare, asemenea bogatului nemilostiv, care și-a sporit hambarele, și nici nu va dispărea în încercările sale, luptând să recreeze totul, asemenea mesajului din poezia “Dacă” a lui Rudyard Kipling.

Deși au intrat în limbajul popular, ar trebui să ne străduim să nu mai folosim anumite expresii. Trebuie să conștientizăm că săvârșim o greșeală când folosim numele lui Dumnezeu și tot ceea ce are legătură cu biserica în sens peiorativ. Dacă ne străduim, vom găsi alternative la aceste expresii, care sunt mult mai potrivite situaţiei pe care dorim s-o explicăm.

Sursa : http://www.ortodoxia.md

În gulag toţi erau atei…

Maria Crudu este una din victimele regimului criminal sovietic. În 1949, întreaga familie Crudu - mama, tata și cei nouă copii - au fost deportaţi în Siberia. Deși are acum aproape 70 de ani, Maria nu poate vorbi despre calvarul prin care a trecut familia ei fără să plângă. „A fost prea dureros, astfel de lucruri nu se uită, indiferent de cât timp ar trece”. Am întrebat-o pe Maria Crudu dacă își amintește ceva despre cum se sărbătorea Crăciunul în gulag. „Nu-mi aduc aminte să fi avut în toţi acei ani măcar o sărbătoare frumoasă. Eram săraci, deseori nici nu aveam ce mânca, cu toate că mama și tata se speteau la munci grele. Păstram Crăciunul doar în suflet, fiindcă acolo unde ne aflam nu aveai dreptul să te gândești la Dumnezeu, toţi erau atei. Pe noi mama ne-a învăţat că în ceruri există Dumnezeu care ne veghează. Bucuria Nașterii lui Isus era nemărginită, dar nespusă și fără a fi serbată cum am fi dorit”.

Pomul vieţii în locul pomului de Crăciun Dacă pentru noi pomul împodobit înseamnă neapărat sărbătoare și cadouri ascunse sub brad de Moș Crăciun, Mariei Crudu pomul îi trezește cu totul alte amintiri.

Nu este vorba despre un brad încărcat cu jucării și luminiţe, ci de pomul vieţii, împodobit cu covrigei și un colac, la înmormântarea surorii mai mici. „Deși era luna aprilie, afară era încă ninsoare și ger. Noi nu am avut niciodată nici brad, și nici jucării. Ţin minte că îmi făceam păpuși din două crengi puse în cruce la capătul cărora legam o aţă, asta era pentru noi singura jucărie”, povestește printre lacrimi Maria.

Cu colindatul… ca să nu mori de foame Nici când au revenit acasă, pentru familia Crudu viaţa nu a devenit mai ușoară. „După ce ne-am întors din Siberia, trăiam foarte greu, înduram foame. Ţin minte că mă duceam de Crăciun cu colindatul, singurică, să-i aduc acasă mamei măcar ceva de mâncare”…

Timpul a trecut. Acum Maria Crudu locuiește la Chișinău. E singură, nu are soţ și nici copii, dar are o mulţime de nepoţi de la fraţi și surori. În acest an, spune dna Maria, Crăciunul îl va petrece alături de ei. Deși are o grămadă de nepoţi, le-a cumpărat la toţi cadouri. „Iubesc să dăruiesc cât mai mult și o fac din tot sufletul”. În încheiere, Maria Crudu le-a transmis tuturor moldovenilor: „Crăciun fericit! Și să avem parte de libertatea pe care o merităm de atâta amar de vreme”.

CURIERUL ORTODOX

Nr. 01(234), 6 ianuarie 2011

catehizare 7

NELINIȘTIT ESTE SUFLETUL NOSTRU PÂNĂ NU SE ÎNTOARCE IARĂȘI LA TINE, DOAMNE

CREȘTINISMUL ȘI ALTE RELIGII CREȘTINISMUL ȘI ISLAMUL REFERITOR LA FOLOSIREA VIOLENŢEI ÎN SCOPUL RĂSPÂNDIRII CREDINŢEI Timpul pe care îl trăim este unul trist pentru iubitorii de pace, care se întreabă ce îi motivează pe teroriștii musulmani să se arunce în aer în pieţele publice cu scopul de a ucide cât mai mulţi oameni nevinovaţi, îndemnul care stă la baza acestor crime oribile fiind, probabil, foarte puternic. Teama de aceste acte teroriste brutale a marcat viaţa noastră pentru totdeauna. În căutarea unei soluţii faţă de problema terorismului musulman, este important să înţelegem cei motivează pe acești oameni să se angajeze în această autodistrugere înspăimântătoare doar mulţi musulmani moderaţi și lideri politici afirmă că islamul este o religie a păcii, care nu permite uciderea oamenilor nevinovaţi.

Actele teroriste oribile, la care am fost martori în ultimul timp, s-ar crede să fie condamnate de către învăţătura islamului. Nu este intenţia noastră să judecăm islamul ca pe o religie violentă, bazându-ne pe faptele unor teroriști, care pretind că-i urmează învăţăturile. Același lucru poate fi spus și în privinţa creștinismului și nu putem concluziona că acesta propagă violenţa din cauza cruciadelor violente pe care unii dintre creștini le-au purtat în trecut împotriva musulmanilor, evreilor și ereticilor. O asemenea metodă de interpretare este greșită, deoarece nu toţi cei care pretind că acţionează în numele religiei lor sunt neapărat și urmașii învăţăturilor ei.

Metoda corectă este să ne întoarcem la sursele islamului și ale creștinismului și să vedem ce au ele de spus despre violenţă și coexistenţa pașnică cu oamenii care practică o altă religie. Învăţătura islamică despre jihad sau despre lupta pentru cauza lui Allah1 Unii învăţaţi considera inutilă încercarea de a defini învăţăturile Koranului și ale lui Mohhamed (Hadith ) cu privire la folosirea războiului pentru răspândirea cauzei lui Allah. Iată un motiv oferit de către învăţatul musulman Fareed Zakaria într-un articol publicat în Newsweek și intitulat „De ce ne urăsc: rădăcinile urii islamului - ce putem face”: „Koranul este o carte vastă, plină de poezie și contradicţii. (...) În el puteţi găsi condamnări ale războiului și incitări la luptă, minunate expresii de toleranţă și imagini aspre împotriva necredincioșilor”...

Este Koranul într-adevăr o carte contradictorie care cu o mână condamnă războiul, iar cu cealaltă îl comandă? Răspunsul este: „Nu!”. Vom demonstra în continuare că aceste contradicţii din Koran sunt

estompate prin recunoașterea învăţăturilor progresive ale lui Mohhamed, care trec de la pace la război în timpul vieţii și experienţei sale.

La începutul misiunii sale, Mohhamed le-a cerut urmașilor să accepte opoziţia cu răbdare și persuasiune, teologii se referă la aceste texte numindu-le „versete ale iertării și indurării”. De exemplu, Koranul spune: „Invită-i pe toţi pe calea Domnului cu înţelepciune și prin îndemnare minunată; ceartă-te cu ei în modul cel mai bun și mai frumos, pentru că Domnul știe cel mai bine cine s-a abătut de la caile Lui și cine va primi călăuzire (16, 126 )”. „Niciodată binele și răul nu vor fi deopotrivă, îndepărtaţi răul cu ce este bine (41, 34)”.

Totuși, după ce și-a consolidat puterea, Mohhamed a ordonat în „mod clar folosirea luptei ofensive împotriva necredincioșilor, învăţaţii se refera la aceste texte ca fiind „versete ale săbiei”. Iată două exemple: „Războiul vă este orânduit și vouă nu vă place. Dar poate că urâţi tocmai ceva bun pentru voi și iubiţi ceva ce este rău pentru voi. Însă Dumnezeu știe, și nu voi” (2,212-213 ). „Dar când lunile sfinte au trecut, atunci luptaţi și omorâţi păgânii oriunde-i veţi întâlni, apucaţi-i, împresuraţi-i și pândiţi-i în toate modurile; dacă se pocăiesc, se vor ruga în mod regulat și vor face acte de caritate regulate, atunci deschideţi drumul pentru ei, căci Dumnezeu este iertător și milostiv” (9,5).

Oameni ca Fareed Zakaria, citat mai devreme, consideră că aceste contradicţii între texte care apăra toleranţa și cele care cheamă la război pur și simplu reflectă natura contradictorie a Koranului, care este „o carte vastă, plină de poezie și contradicţii ...”. Această explicaţie simplistă este respinsă de către teologii islamici, care au examinat îndeaproape problema. Ei au ajuns la concluzia că declaraţiile contradictorii reflectă „revelaţia progresivă”, care a fost croită pentru a se potrivi cu circumstanţele lui Mohhamed. În cartea sa Jihad: originea războiului sfânt în islam, publicată de editura Universităţii Oxford în 1999, Reuven Firestone scria: „Erudiţii musulmani au venit cu concluzia că versetele privitoare la război au fost revelate în relaţie directă cu necesităţile istorice ale lui Mohhamed în timpul misiunii sale profetice. La începutul carierei sale profetice în Mecca, când era slab și avea doar câţiva urmași, revelaţia divină a încurajat evitarea unui conflict fizic”. „După intense persecuţii, care l-au determinat pe Mohhamed și pe urmașii lui să emigreze la Medina, ei au fost lăsaţi să se angajeze într-

un război de apărare. Deoarece comunitatea musulmană a crescut în putere, revelaţiile au lărgit condiţiile în care se putea porni un război, până când s-a ajuns la concluzia că războiul împotriva nemusulmanilor poate fi pornit în orice timp, fără vreun pretext și în orice loc” (p. 50).

1 ianuarie, 2011. Atac cu mașină-capcană la o biserică creștină din Nordul Egiptului, 21 de persoane au fost ucise și alte 79 rănite În lucrarea sa de 26 de pagini Jihadul: învăţăturile islamului de la sursele lui primare, Koran și Hadith, Richard Bailey schiţează evoluţia învăţăturilor Koranului de la toleranţă la război prin patru etape. (va urma)

PASTORALA ÎPS VLADIMIR, MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE, LA NAȘTEREA DOMNULUI (începutul în pag. 1) Așadar, iubiţi fii și fiice duhovnicești, de Crăciun nu sărbătorim doar un extraordinar eveniment istoric al venirii în lume a Domnului Hristos, dar celebrăm și nașterea Sa în sufletele noastre. Despre această mare minune și taină nu se cuvine să vorbim la trecut, ci numai la prezent, așa după cum aflăm și din imnul cu care întâmpinăm venirea lui Hristos în lume: „Hristos se naște, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, Cântaţi Domnului tot pământul” În această cântare nu se spune: „Hristos S-a născut”, ci: „Hristos se naște...”. Astfel și noi mărturisim, împreună cu colindătorii de peste veacuri, această realitate - Hristos este mereu în mijlocul celor care Îl iubesc și urmează Evanghelia Sa. Nașterea Domnului în sufletele noastre trebuie să se săvârșească și acum prin renașterea noastră morală. La acest mare Praznic, ce ne aduce în suflete

duhul împăcării cu Dumnezeu și al bunei înţelegeri cu semenii, este binevenit să cugetăm cu luare-aminte asupra faptelor noastre, punând temelie statornică unei vieţi în duh creștinesc și rămânând fii și fiice ale Bisericii Ortodoxe, așa după cum ne este lăsat de la vrednicii noștri înaintași.

Anul pe care îl petrecem a fost destul de dificil și încordat. Biserica a revenit asupra subiectului predării religiei în școală. Însă intenţia nobilă și firească de a sădi cuvântul Domnului în conștiinţa tinerelor vlăstare a fost primită diferit.

Aceste realităţi ne vorbesc despre faptul că societatea nu a ajuns să fie îmbisericită, iar ceea ce realizăm timp de două decenii de independenţă a republicii încă nu este suficient pentru a ajunge la toate inimile. De aceea pledăm pentru o implicare a Bisericii în procesul de formare a personalităţii, care nu poate fi închipuită fără elementul religios.

Adesea observăm că societatea noastră este derutată, agresivă și chiar disperată, încercând să fim alături de toţi

oamenii, vrând să-i ajutăm să se deschidă Domnului în problemele cu care se confruntă zi de zi. La etapa actuală ne preocupă în mod deosebit violenţa din familie, exodul populaţiei, lipsa educatorilor, decăderea morală a copiilor și părinţilor, abuzurile din societate și alte probleme sociale care nu pot fi trecute cu vederea. Vrem o societate unită, liniștită, sănătoasă și care ar trăi în dragoste. Spre acest ideal tindem și sperăm că vom ajunge, cu ajutorul Domnului.

Iubiţi fii și fiice duhovnicești, Acum, când în biserici și în suflete răsună imnul îngeresc „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), să întâmpinăm pe Dumnezeiescul Prunc cu inimile curate, cu credinţă nestrămutată, cu nădejde vie și cu dragoste fierbinte pentru Bunul Dumnezeu Care Se naște în peștera Betleemului. El ne cheamă la împărtășire cu darurile aduse prin întruparea Sa spre mântuirea noastră.

Noi, la rândul nostru, se cuvine să-I închinăm viaţa, spre a face din ea un

altar de jertfire.

Cel Ce S-a născut în peștera Betleemului așteaptă de la noi să trăim în bună înţelegere cu toţi oamenii și să ne iubim unii pe alţii, așa cum însuși ne învaţă: „Să vă iubiţi unul pe altul precum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12).

Sărbătoarea Nașterii Domnului ne învaţă că fiecare suntem datori să lucrăm la mântuirea noastră, astfel împlinind voia lui Dumnezeu. De aceea „orice faceţi, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi întru numele Domnului Iisus și prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl” (Coloseni 3, 17).

Așadar, cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă, vă adresăm îndemnul pe care îl făcea Sfântul Apostol Pavel credincioșilor din Corint: „Bucuraţi-vă, desăvârșiţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi” (II Corinteni 13, 11).

Hristos se naște, slăviţi-L! Nașterea Domnului 2010-2011

CURIERUL ORTODOX

8 internaţional

Nr. 01(234), 6 ianuarie 2011

Crăciunul, sub cenzură Incident cu tâlc în Biserica Greciei

Crucea Roșie din Marea Britanie și comisia federală din SUA interzic simbolurile Crăciunului de teama să nu-i supere pe musulmani, un gest care se înscrie în curentul corectitudinii politice.

Crăciunul a fost interzis de către Crucea Roșie britanică în toate cele 430 de spaţii pentru strângerea de fonduri. Personalului i s-a impus să dea jos decoraţiile și orice alt simbol al sărbătorii creștine, deoarece acestea i-ar putea ofensa pe musulmani.

Un voluntar al Crucii Roșii a declarat: “Pusesem în vitrină scena Nașterii Domnului și ne-au forţat s-o înlăturăm. Se pare că nu putem avea nimic din ce înseamnă Crăciunul.

Dacă trimitem felicitări, trebuie să transmitem

salutări de sezon sau cele mai bune urări. Însă acestea nu au voie să fie legate direct de Crăciun. Când am întrebat de ce, ni s-a răspuns: ca să nu-i ofensăm pe musulmani”.

O doamnă a precizat: “Am fost instruiţi că nu putem spune nimic ce ţine de Crăciun și cu siguranţă nu putem avea un brad de Crăciun. Nu avem voie să sugerăm prin nimic creștinismul”.

Fapte identice se petrec și în Statele Unite, unde comisia Federal Reserve a înlăturat dintr-o bancă din Kansas citatele biblice, crucile și dispozitivele care cântă “Crăciun fericit, Domnul este cu noi”, pentru că le-au considerat “nepotrivite”. Au înlăturat și versetul zilei de pe pagina de net a băncii.

Federalii au motivat acţiunea astfel: “Pentru un musulman, un evreu, sau un ateu ar putea fi ofensator și ar putea crede că banca îi discriminează”. În tot acest timp, Departamentul de Justiţie a dat în judecată o școală pentru că nu i-a acordat concediu unei profesoare musulmance, care a vrut să meargă la Mecca pentru pelerinaj.

Patriarhul României a adresat un mesaj de compasiune Bisericii Copte din Egipt

La 1 ianuarie 2011, cel puţin 21 de persoane și-au pierdut viaţa, iar alte 79 au fost rănite în urma unui atentat cu mașină-capcană, comis în faţa unei biserici creștine din nordul Egiptului. Acţiunea a vizat comunitatea creștină din Egipt, cea mai mare din Orientul Mijlociu. Deocamdată atacul nu a fost revendicat. *** Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj de compasiune Bisericii Copte din Egipt: Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Shenouda III, Papă și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Copte

Sanctitatea Voastră, Am aflat cu durere și îngrijorare despre atentatul terorist comis în dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2011, în apropierea bisericii creștine copte a Tuturor Sfinţilor din Alexandria, care a cauzat moartea și rănirea mai multor zeci de creștini. În numele ierarhilor, clericilor și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, transmitem sentimente de compasiune familiilor celor uciși sau răniţi și ne rugăm pentru sufletele celor decedaţi, ca Hristos-Domnul, Cel Răstignit și Înviat, să le odihnească în lumina iubirii Sale. În aceste momente de mare durere, exprimăm solidaritatea noastră creștină fraternă cu Biserica Ortodoxă Coptă și ne rugăm ca pacea să înlocuiască teroarea și ura, iar religia să nu fie semn al morţii, ci al vieţii și înţelegerii între oameni. Сu aleasă preţuire și dragoste întru Hristos-Domnul, † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminică, 19 decembrie 2010, la Centrul de conferinţe din Dimitsana, plin până la refuz de oameni și autorităţi, Mitropolitul Ieremia de Gortina și Megalupoli, cu mai mulţi preoţi și monahi, a oficiat slujba de depunere a jurământului de către noul primar de Gortina, dl. Ioannis Giannopoulous.

După o alocuţiune de câteva minute a Mitropolitului la adresa noului primar, care a fost aplaudată de mulţime, un membru influent, dispreţuind prezenţa sfântului cler, a luat cuvântul și a spus că „nu avem nevoie de preoţi, deoarece, conform regulamentului, nu se prevede prezenţa arhiereului și a preoţilor la depunerea jurământului”.

Aceste cuvinte dispreţuitoare la adresa sfinţitului cler, spuse într-un moment oficial și în prezenţa mulţimii, l-au enervat pe Mitropolitul Ieremia, care într-adevăr cu aciditate și mânie l-a atacat pe insultător și pe un ton ridicat i-a spus: „Asta te-a deranjat pe tine, domnule, prezenţa preoţilor? Noi, preoţii și arhiereii, ne-am luptat să existe o patrie liberă și ca tu să te miști liber. Și se spun aceste cuvinte, creștinilor, aici în Dimitsana, unde s-a născut Patriarhul Grigorie, care a fost spânzurat pentru credinţă și patrie? Rușine unora și încă odată rușine celor care s-au pus să facă Elada noastră atee. Nu-i vom lăsa. Eu care am venit

aici sunt inspirat de frânghia Patriarhului Grigorie și vreau să devin un luptător, vreau să devin nebun pentru credinţa cea sfântă. Să știţi și să aflaţi că aici, în Dimitsana, aveţi un episcop nebun, care nu va rămâne indiferent la omuleţii și piticii care vor să se pună cu sfânta noastră credinţă și să dezrădăcineze iubirea noastră faţă de Hristos și faţă de Preasfânta, pe care ne-au lăsat-o ca zestre părinţii noștri.

Eu sunt copil al unui erou din munţii albanezi și tatăl meu, voinic de 25 de ani, n-a fost ucis în munţii albanezi, ca să vină acest domn să dispreţuiască aici în mod public sfântul cler. Deci, de vreme ce, după spusele acestui domn, la care nu am auzit să protesteze cineva dintre dumneavoastră, nu este nevoie de preoţi la depunerea jurământului, protestez și ies din sală și dau poruncă tuturor preoţilor și monahilor să plece și ei din sală”. Și adresându-se preoţilor și monahilor, a spus: „Haideţi! Haideţi! Toţi părinţii să ieșim, de vreme ce ne dispreţuiesc”.

Atunci, întreaga mulţime a fost electrizată de scenă și de cuvintele pline de durere și de indignare ale arhiereului și a protestat spunând să iasă afară din sală cel care a spus acele cuvinte și nu arhiereul nostru. Și toţi primarii de dinainte și autorităţile și noul primar și poporul au căzut în faţa arhiereului și i-au cerut iertare pentru incident și l-au rugat să nu iasă din sală nici el, nici clericii.

Scena a fost foarte dramatică și impresionantă și nu poate fi exprimată în cuvinte. În sfârșit, kir Ieremia a cedat în faţa argumentului duios al fostului primar din Dimitsana, dl. Anastasios Vlahos, care a spus: „Înaltpreasfinţite, vă amintesc cei patru ani de excelentă cooperare a noastră și vă rog să uitaţi cuvântul jignitor spus la adresa preoţilor și să rămâneţi și dumneavoastră și preoţii în sală”. În continuare au luat cuvântul primarul și oficialii. Toţi, la începutul cuvântului lor, i-au cerut iertare arhiereului pentru incident.

Arhiereul însuși, după cum am auzit și am constatat, a fost liniștit sufletește și bucuros, deoarece prin acest incident s-a convins că în Gortina, cu reședinţa la Dimitsana, ideile ateiste auzite sunt înăbușite de propriul său popor și de autorităţi. (traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: ROMFEA.GR)

Migranţii din ţările Comunităţii Statelor Independente în vizorul Bisericii În cadrul Departamentului relaţii externe al Patriarhiei Ruse a avut loc o «masă rotundă» la care s-a discutat problema migranţilor din ţările CSI. S-a propus intensificarea activităţii Bisericii Ortodoxe prin acordarea asistenţei spirituale migranţilor din diverse ţări.

La întrunire au participat slujitori și asistenţi sociali din Rusia, Belarus, Ucraina și Moldova.

Din partea Mitropoliei Moldovei au fost delegaţi Prot. Maxim Melinti și Prot. Ioan Solonaru care au împărtășit experinţa Republicii Moldova în depășirea acestei probleme, totodată prezentând datele recente și principalele probleme cu care se confruntă migranţii moldoveni.

S-a decis crearea unei reţele care ar prezenta situaţia la zi și prin care ar fi coordinate toate acţiunile de implicare a Bisericilor în ajutorarea migranţilor.

Este de menţionat faptul că doar în Rusia locuiesc ilegal până la 6 milioane de migranţi din ţările CSI și Asia sursa: mospat.ru

Stimaţi cititori! Nu uitaţi să vă abonaţi la “Curierul Ortodox” pe anul 2011 MATERIALELE PUBLICATE REFLECTĂ DOAR OPINIA AUTORILOR ȘI GRADUL LOR DE DOCUMENTARE

curierul ortodox Publicaţie în limba română Indice de abonare: 22034

Adresa redacţiei

Stimaţi cititori, dacă aţi citit ziarul și nu doriţi să-l păstraţi, transmiteţi-l la alţi cititori, dar vă rugăm să nu-l folosiţi pentru necesităţi auxiliare “Curierul Ortodox”. Bd. Traian, 3/1 MD-2060 Moldova (Rep) Tel. 77-25-33; 77-24-44 http://www.geocities.com/cortodox fustei_nicolae@yahoo.com

REDACŢIA Dr. Nicolae FUȘTEI - redactor șef, Prot. Vasile CIOBANU - secretar responsabil, Preot Dumitru TOLICO - redactor tehnic

Tipografia “Prag” str. Spicului 94, Chișinău Tirajul: 1000 Comanda: 5