Cronica Timpului - anul 3 - nr.25

Cronica Timpului

Mihai Eminescu 1850-1889

„Eu

făcut piatra să cânte pentru Omenire”

Pe data de 16 ianuarie a.c., la Serata Eminescu, jurnalistul a fost prezentă Crina Popescu, o tânără din Republica Moldova, masterandă a Universităţii din Nisa Sophia Antipolis, preocupată de aprofundarea condeiului eminescian. În cele ce urmează, lăsăm cititorul nostru să se lase pătruns de un cuvânt curat şi extrem de sensibil. Autentic românesc.

Onorată asistenţă!... Dragul meu Pământ Românesc!

Mă aflu cu emoţii în faţa dumneavoastră ca şi cum m-aş afla în faţa României pe care a iubit-o Eminescu. Vă vorbesc ca şi cum aş avea impresia că Eminescu m-ar auzi, sau, mai exact, mi-ar simţi bucuria de a fi aici.

Am făcut un drum lung din Franţa până la Bucureşti pentru ca să mă conving cât de frumos ninge în România cu eternitatea lui Eminescu. Cu cuvintele lui. Cu Limba Română. De această ninsoare ne este dor, nouă, românilor din străinătate. Aceasta este ninsoarea pe care o căutăm chiar şi atunci când e soare sau plouă.

Sunt în faţa Dumneavoastră în această seară pentru a vă mărturisi căderea acestui Dor de Eminescu peste sufletele noastre, aidoma ninsorii: care-n loc să ne răcească, ne încălzeşte. În loc să ne îmbătrânescă, ne întinereşte.

Fiind studentă în filosofie la Universitatea din Nisa Sophia Antipolis, reuşesc să împărtăşesc francezilor expresia Fiinţei Româneşti prin intermediul tezei de masterat intitulată: „Eminescu sau Novalis. Confluenţe poetico-filosofice”, sub direcţia Doamnei Profesor Carole Talon-Hugon. Dialogul dintre opera lui Eminescu şi cea a poetului şi filosofului german Novalis, îl înfăţişează pe Eminescu nu doar ca pe un mare poet romantic, ci mai cu seamă un filosof al Fiinţei. Al Fiinţei de Neam. Un filosof prin care poezia

este pentru poporul român: avocatul metafizic al Adevărului în străinătate.

Alegerea acestui subiect vine ca un răspuns la o întrebare pusă de un coleg de facultate de la Nisa: „Cum se face că Eminescu este poetul tău naţional, dacă acesta este român, iar tu vii din Republica Moldova?”

Aceasta este şi cea mai mare durere pe care o trăim noi, basarabenii în străinătate. Suntem acest popor care nu se bucură de luxul clarităţii în faţa unui străin, atunci când vine vorba de identitate naţională. „Vin din Republica Moldova, DAR sunt român”, „Republica Moldova este un stat independent, DAR e pământ românesc”... Astfel, reprezentăm cu tristeţe o „Naţiune a lui Dar. O Naţiune a lui Însă”, pentru care suntem sortiţi să trecem prin şirul explicaţiilor istorice pentru ca străinul să înţeleagă cine suntem cu adevărat.

Cunoaşterea lui Eminescu în străinătate, cel puţin prin intermediul tezei de masterat pe care o scriu, constituie nu doar o confirmare a profunzimii spiritului românesc în lume, ci Claritatea Însăşi prin care străinii pot în ţ elege printr-un singur cuvânt: Eminescu, că: „Basarabia e Pământ Românesc”, că „Suntem români şi punctum”, că „România Profundă e România Mare”.

Fapt ce mă îndeamnă să cred că ReUnirea, dacă nu se va realiza în ţară, atunci ea se va face cu Eminescu în străinătate. Aceasta este ninsoarea pe care o aştept, chiar dacă în aceste clipe ninge afară.

Vă mulţumesc!

Studentă la Universitatea din Nisa Sophia Antipolis Facultatea de Litere, Arte

și Știinţe Umane, Departamentul Filosofie, Masterat anul II

Această serată s-a dovedit a fi cu totul specială şi unică în felul ei, dedicată aniversării a 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, Zilei Culturii Naţionale, 15 ianuarie şi în sfârşit celui de al patrulea an de când UZPR organizează, la iniţiativa jurnaliştilor Miron Manega, Doru Dinu Glăvan, Rodica Subţirelu şi Dan Toma Dulciu, „Seratele Eminescu Jurnalistul”, cu un public mereu mai interesat de a desluşi noi dimensiuni ale acestui spirit cu totul excepţional. Duminică, 15 ianuarie, se împlineau 166 de ani de când s-a născut Mihai Eminescu la Botoşani în casa căminarului Gheorghe Eminovici, iar de câţiva ani această dată a devenit şi Ziua Culturii Naţionale, în semn de recunoaştere a valorii operei literare, dar şi a contribuţiei jurnalistului – o voce civică percutantă, o conştiinţă justiţiară, un om de o mare onestitate şi verticalitate morală. Ca-n fiecare an în diversele instituţii, şcolari, tineri şi orice iubitor al lui Eminescu aduce o floare şi face o închinăciune la mormântul în care s-a retras mult prea devreme.

Preşedintele UZPR şi moderatorul seratei Doru Dinu Glăvan a propus un program deosebit, prin invitaţi şi participanţi. Dintru început salutând asisten ţ a pentru prezen ţ a numeroasă şi făcând urările la început de an, preşedintele Uniunii Ziariştior Profesionişti cu emoţie aminteşte că

tocmai s-a încheiat „săptămâna luminată”, cea dinaintea zilei aniversare a lui Eminescu şi de câţiva ani Ziua Culturii Naţionale. Invită la microfon pe jurnalistul Miron Manega, care, la fiecare serată, alege un fragment sau o atitudine civică din opera jurnalistului, care i se pare cea mai potrivită momentului, pentru această zi un articol din 15 ianuarie 1882, de o uimitoare similitudine cu contextul internaţional actual, prin aceasta făcând apel la meditaţie, atenţie şi nu în ultimul rând la poziţie civică.

Invitat să- ş i sus ţ ină prezentarea gen.(r.) Mircea Chelaru prezintă audienţei un sumar al Sesiunii Solemne dedicată „Zilei Culturii Naţionale, În jurul identităţii româneşti” organizate la Academia Română, duminică 15 ianuarie după depunerea de coroane la mormântul lui Mihai Eminescu. În deschiderea sesiunii omagiale Academicianul Ionel Valentin Vlad preşedintele ales al Academiei Române a punctat rolul acestui for de cultură de înaltă probitate, îndreptările făcute faţă de unele măsuri discreţionare şi importanţa susţinerii valorilor naţionale autentice. Salutul instituţiei prezidenţiale a fost prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, urmând mesajele Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi ale IPS Monsenior Ioan Robu Arhiepiscop Mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti.

Au fost prezenţi miniştrii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale Ionuţ Vulpescu, Ministrul Educaţiei Naţionale Pavel Năstase, care şi-au

prezentat misiunea asumată în noul guvern privind educatia şi cultura cu propuneri concrete. În intervenţia sa Academicianul Eugen Simion a făcut o susţinută pledoarie pentru identitatea naţională în actualul context al globalizării, susţinând valoarea incontestabilă a contribuţiei eminesciene atât pentru cultura naţională, dar şi pentru patrimoniul universal.

Mircea Chelaru fervent admirator şi susţinător al valorii poetului, jurnalistului, patriotului Mihai Eminescu este onorat de oportunitatea de a vorbi cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, la sărbătorirea a 166 ani de la naştere. Anunţă audienţa că în publicaţia „Cugetarea Europeană” sub coordonarea lui Florian Gheorghe preşedinte al „Asociaţiei Europene a Cadrelor Didactice” se va publica dosarul Eminescu prin care i se interzisese să mai publice altceva decât poezie. La 28 iunie 1883 este forţat internat la sanatoriul dr. Șuţu, internarea va fi plătită de Titus Maiorescu, care îi ridică manuscrisele şi documentele spre păstrare, i se împiedică accesul la aceste documente şi practic încetează activitatea

„Dac\ ReUnirea nu se va realiza în ]ar\, atunci ea se va face cu Eminescu în str\in\tate”

@ CRINA POPESCU

Serata „Eminescu, jurnalistul”

16 ianuarie 2017

de jurnalist a lui Mihai Eminescu. Și-a câştigat existenţa prin muncă trudnică de jurnalist şi nu a primit nici un ban din producţia literară, în schimb de-a lungul anilor nu puţini au fost cei care au consumat cerneală pentru a-l comenta, a propune diverse interpretări şi chiar pentru a-l denigra.

În sesiunea de comunicări academicianul Mihai Cimpoi, eminent eminescolog a susţinut că „mai mult decât a-l cunoaşte pe Eminescu, să-l facem cunoscut altora….

Invitatul seratei Mircea Chelaru susţine că Eminescu nu este doar un ultim romantic al secolului al XIX aşa cum unii îl socot, asemănându-l cu Leopardi, ci a fost o conştiinţă civică percutantă, incomod pentru atitudinea sa justiţiară şi acuitatea reacţiei sale la abuzurile comise de unii diriguitori ai vremii, unul din cele mai viguroase reprezentări ale spiritului naţional.

Gnoza Eminescu înseamnă recunoaşterea, că Eminescu a fost mintea supremă a neamului, această dimensiune ciclopică prin multilateralitatea preocupărilor şi domeniilor în care a avut contribuţii îl determină pe prezentator să-l considere pe Eminescu un real promotor în varii domenii ştiinţifice, care s-au dezvoltat în secolul al XX-lea, el având preocupări de pionierat în sociologia populară, în

geopolitică, filozofia şi funcţionarea statului, jurnalism ştiinţific, jurnalism informativ, prognoză, economie politică, arta polemicii, fondator conceptual. În cursurile urmate la Viena şi la Berlin, mintea lui Eminescu organizată după modelul dascălului său de eminenţă profesorul Aron Pumnul va fi veşnic avid de cunoaştere, iar filozofia era la acea vreme o ştiinţă a ştiinţelor la care se puteau audia şi cursuri de fizică, sociologie, cosmogonie cunoştinţe pe care le va ţese în magistrala sa creaţie literară.

Mulţumind Generalului Chelaru moderatorul îi înmânează o diplomă din partea Uniunii Jurnalistilor pentru contribuţii la realizarea „Seratelor Eminescu, jurnalistul” şi anunţă invi-

tatul surpriză pe distinsul om de cultură, academicianul Nicolae Dabija. Academicianul Nicolae Dabija de la Chişinău a făcut o impresionantă mărturisire asupra valorii simbolistice a lui Eminescu pentru fiecare basarabean autentic, prezentând momente critice din istoria victimelor deportate în Siberia, tragediile petrecute în numeroasele familii de români obligaţi să-şi părăsească pământul strămoşesc. Din destăinuirea domniei sale rezulta că poezia lui Eminescu, citită în taină copiilor de către mama lor, era considerată rugăciune, iar limba românească sfântă le-a fost identitate, credinţă şi suport de îndurare. Obstinaţia cu care basarabenii nu se dezic de Sfântul Eminescu este convingerea că spiritul

său îi veghează şi le dă forţa de a învinge vitregiile unui destin nedrept. Și-au luat ca neînduplecată datoria de a nu se despărţi de limba în care au cunoscut poezia lui Eminescu, în pofida impunerilor vremii şi nu s-au depărtat de cărticica de poezii, ea fiindu-le şi carte de rugăciune, de însoţire în cele mai dramatice momente, când au strigat-o în taiga, ca ultimă dorinţă în prag de moarte.

Acuzaţi într-o reuniune literară că au rămas la Eminescu, academicianul Dabija ar fi răspuns... „Vă aşteptăm să ne ajunge ţ i... la el”... profetice cuvinte de credinţă şi nestrămutată fidelitate, în cel ce le-a sus ţ inut conştiinţa naţională şi le-a transmis datoria de cultivare şi de protejare a limbii strămoşeşti, cu toate tainele şi minunăţiile de exprimare a simţirilor.

Vorba savantului de la Chişinău, smerită, venită din dureri ş i din umilinţe-ndelungate, suna ca o rugăciune, de încredere şi de speranţă de solidaritate şi era mai mult decât convingătoare. Și ca un sumum, la sfâr ş it, ş i-a invitat o cona ţ ională, studentă masterandă la o universitate pariziană, să adauge un mesaj al tinerilor basarabeni.

Tânăra Crina Popescu a venit, la fel de smerită la microfon, pentru a ne citi o scrisoare deschisă, un mănunchi de gânduri ş i sim ţ iri... un dor de „dalba zăpadă a ţ inuturilor natale... simbol al dorinţei sale şi a tinerilor ei semeni, de a se albi, de a se lămuri deruta lor în disputa asupra identităţii de neam şi de limbă... rostirea sa, în cea mai autentic românească şi aleasă slovă, a emoţionat audienţa şi, cred că pe bună dreptate, a convins-o de nevoia frăției dovedită, iar nu doar vorbită Lucrând o teză al cărui subiect este o „punte între Eminescu şi Novalis”, tânăra studentă masterandă la Paris, continuă să-şi lămurească deruta apartenenţei la adevărata identitate naţională, în condiţiile unor timpuri neaşezate, în care li se contestă dreptul de a-şi mărturisi simţirea în limba strămoşilor autentici, clarificarea apartenenţe naţionale fiind tergiversată, aceşti tineri trăind cu nădejdea că România profundă este cea care fusese odată România întregită, iar dacă nu se vor găsi vrednici de a o face, tot cu spiritul lui Eminescu se va împlini din străinătate.

În aceeaşi notă de emoţie, un alt tânăr înzestrat cu glas ales, ne-a amintit de versurile lui Grigore Vieru, în cântul de lacrimi, durere şi simţire al Doinei şi Ion Aldea Teodorovici de... Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastră, Eminescu, Eminescu…

Clipe de mare emoţie pentru audienţa, care a părăsit Institutul Cultural Român îmbogăţită cu noi informaţii, dar şi înflăcărată de sentimente de mândrie na ţ ională, a ş teptând alte ediţii similare.

București 19. 01. 2017 @ DR. CLEMENTINA TIMUȘ

Brâncu{i, la el acas|!

Într-o societate în care suntem bombardaţi cu „reţete de succes”, în care toţi visează să devină „cineva”, indiferent de mijloacele folosite, trebuie să ne reamintim că doar prin muncă şi perseverenţă îţi poţi atinge visul.

Asta a făcut sculptorul geniu, Constantin Brâncuşi, a trudit până a reuşit! S-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, comuna Peştişani, Judeţul Gorj. Fiu al Mariei şi al lui Nicolae Brâncuşi, el mai avea încă cinci fraţi, familia lui se ocupa cu munca câmpului şi creşterea animalelor. Potrivit autorilor „Monografia Comunei orfan de tată, fiind astfel nevoit ca de mic copil să participe la munca câmpului, dar şi să aibă grijă de oi. Aceste preocupări nu-i plăceau copilului Brâncuşi”.

În timp ce mergea cu oile la păscut el începe să sculpteze în lemn tot felul de obiecte necesare gospodăriei: linguri de lemn, picioare de pat, butoaie de brânză, jucării etc. La 9 ani, pleacă de acasă, la Târgu Jiu, unde lucrează într-o vopsitorie. Peste doi ani pleacă la Slatina unde lucrează într-o băcănie, iar la Craiova este angajat într-o cârciumă. În 1894, este înscris cu bursă la Școala de Arte şi Meserii din Craiova, după ce îşi construieşte singur o vioară. Pentru a putea urma cursurile acestei şcoli, Brâncuşi a învăţat singur să scrie şi să citească.

La Bucureşti urmează cursurile Școlii de Belle Arte. Conştiincios şi perseverent, Brâncuşi s-a remarcat, încă din primul an de studenţie, când a realizat Bustul lui Vitellius. Sub îndrumarea profesorului său, Dimitrie Gerota, Brâncuşi a creat opera Ecorşeu, un studiu asupra corpului uman. Lucrarea reprezenta un bărbat fără piele, redându-i-se în detaliu fiecare muşchi şi a primit medalia de bronz fiind expusă, în 1903, la Ateneul Român. Perseverenţa lui a dat roade, el absolvind, în 1902, Școala Naţională de Arte Frumoase, cu notă maximă.

În 1903, Brâncuşi se hotărăşte să plece la Paris. Neavând bani de drum, el acceptă o comandă pentru un monument public, bustul generalului medic Carol Davila. Sculptura nu a fost pe placul consiliului care a dat comanda datorită felului în care Brâncuşi redase trăsăturile faciale ale generalui Davila sau de poziţionarea epoleţilor. Fără să mai primească şi restul de bani, Brâncuşi pleacă la Paris, pe jos. Artistul a povestit mai târziu: „Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani cât îmi trebuiau, ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine şi pe care-l simţeam că, creşte, an de an şi de câţiva în rând, a izbucnit năvalnic şi nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără niciun salut militar, spre marea panică şi spaimă a doctorului Gerota, de faţă... şi dus am fost, pomenind de mama lor.”

În drumul său spre Paris, artistul vizitează muzeele de artă din Budapesta, Viena, München, Zürich şi Basel. Călătoria a fost anevoiasă, dar nu a renunţat. Brâncuşi îşi amintea, cu tristeţe, drumul până în capitala franceză: „N-aveam unde dormi pe vreme rea. Am întâlnit un vagabond care m-a îndrumat la o casă de adăpost pentru lucrătorii care mergeau dintr-un oraş într-altul să-şi caute de lucru. Și acolo mi-au dat şi mie un mic ajutor, aşa că am ajuns la Basel, unde mi-am vândut restul de haine. Tot drumul acesta pe jos, prin Bavaria, Elveţia, Alsacia, l-am făcut uşor. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla.”

Dar greul nu trecuse! Primul an în Paris a fost unul de mare încercare pentru Brâncuşi: „La Paris am dus-o greu, la început. Uneori mă ţineam de ziduri

ca să nu De foame. De boa lă. Am lucrat, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în re staurante. Mă specializa sem în spălatul paharelor.”

În 1905, sculptorul pri te din partea ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice o bursă de studiu, pentru a se putea înscrie la coala de Belle Arte, unde va fi la clasa artistului An tonin Mercié.

„La Paris am fost prieten cu Matisse, cu Erik Satie, cu Modigliani şi - în specialcu Guillaume Apollinaire, a cărui moarte a fost un dez astru pentru arta modernă. Era un camarad minunat. Te simţeai cot la cot cu el. Am intrat ca elev în atelierul lui Mercié, unde ajunsesem la o mare dexteritate tehnică.

Făceam cîte o sculptură pe zi în genul lui Rodin. N-am mai putut trăi în preajma lui, a maestrului Mercié, deşi, mă iubea. Făceam, ca şi el, pas tişam, inconştient, pe Rodin, ca şi Mercié, dar vedeam pastişa. Eram nenorocit. Au fost anii cei grei, anii căută rilor, anii de regăsire a unui drum propriu. Am plecat de la Mercié, l-am supărat, dar trebuia să-mi caut calea mea. Am ajuns la

simplitate, la pace şi bucurie, din dificultăţi intime.”

Constatin Brâncuşi îi impresionează pe critici, în 1906, când expune, pentru prima dată, la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris. Datorită faptului că împlinise vârsta de 30 de ani, vârstă limită pentru a putea fi student la Școala de Belle Arte, el este forţat să părăsească şcoala. În 1907, Brâncuşi îl refuză pe Rodin, când acesta îi propune să-i devină ucenic, considerând că trebuie să îşi urmeze propria cale: „Nimic nu creşte la umbra marilor copaci“.

Tot în 1907, primeşte, din partea unui om înstărit din Buzău, o comandă care va deveni simbolică: Rugăciunea. Urmează, în 1908, Sărutul, în 1912 celebra „Măiastră”, lucrare din bronz al cărui nume este dat de o pasăre ce aparţine mitologiei populare româneşti.

Începând cu 1913, Brâncuşi expune şi în Boston, în New York, în Chicago, unde stârneşte admiraţie cu celebra sculptură Domnişoara Pogany În 1918, răvăşit de dorul de ţară, de casa părintească şi de plaiurile natale, Brâncuşi realizează celebra Coloana infinitului, inspirată de stâlpii gopodăriilor româneşti. În 1937 şi 1938 revine în ţară pentru inaugurarea complexului de la Târgu Jiu: Coloana infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii.

„Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire”

@ Dipl. Ec. PETRE RĂCĂNEL Președintele Federaţiei Societatea Civilă Românească

Ansamblul sculptural Constantin

Brâncuși de la Târgu Jiu, cunoscut azi şi sub numele de Ansamblul monumental „Calea Eroilor” este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial

Cele patru componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârșit — sunt dispuse pe aceeaşi axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m.

Masa tăcerii, lucrată în calcar, reprezintă masa la care sta întreaga familie înainte ca fiii, fraţii şi soţii să plece la război. Timpul este dispus în clepsidrele-scaune care-l măsoară. Totul se petrece în tăcere , fiecare gândindu-se dacă se vor mai întoarce acasă.

Aleea scaunelor, compusă din două bănci de piatră şi 30 scaune din piatră, pătrate, (în formă de clepsidră) dispuse de o parte şi de alta a aleii în grupuri de câte trei, fac legătura între grupul Mesei tăcerii şi Poarta sărutului, situată spre est, la intrarea în parc.

Poarta sărutului, construită din travertin, este poarta prin care se face trecerea spre o altă viaţă. Mamele îşi sărută şi îşi îmbrăţişează feciorii şi bărbaţii, surorile îşi îmbrăţişează taţii şi fraţii. Îşi iau rămas bun, în poartă. Motivul sărutului, prezent pe stâlpii porţii, ar putea fi interpretat şi ca ochii care privesc spre interior.

Coloana fără sfârşit, sau a „sacrificiului infinit”, reprezintă un adevărat „testament spiritual” al artistului, menit, parcă, să sprijine în veşnicie bolta cerului, să-i ajute pe cei răpuşi să ajungă în cer: o scară la cer. înaltă de 29,33 m, este constituită din 16 module (potrivit specialiştilor, sunt 15 întregi şi încă unul amplasat jumătate jos, respectiv jumătate sus) romboidale din fontă.

La inaugurarea coloanei, un oficial de la Bucureşti şi-a exprimat nemulţumirea că pe vârful monumentului nu fusese amplasat un bust, un călăreţ sau măcar un vultur. Acrit de aceste vorbe, Brâncuşi a spus: „Sunteţi idioţi. Nici nu vă puteţi da seama de ceea ce vă las eu aici”. „Natura zămisleşte o vegetaţie vânjoasă care creşte drept în sus, de la pămînt înspre ceruri. Iată, Coloana mea fără sfîrşit trăieşte într-o grădină frumoasă - din România...

De jos şi pînă sus, ea are aceeaşi formă şi nu îi trebuie nici piedestal şi nici soclu - ca să se sprijine; iar vîntul nu o va dezrădăcina niciodată, căci ea va rezista pe propriile-i puteri.”

Mistuit de dorul de ţară, Brâncuşi spunea „Patria mea este pământul care se-nvârteşte, briza vântului, norii care trec.” Întreaga viaţă şi operă a lui Brâncuşi a fost influenţată de tradiţiile satului românesc, de muzica lăutarilor, de meşteşugurile meşterilor populari , de portul românesc. Toate aceste moşteniri spirituale le-a transpus în majoritatea lucrărilor sale. Brâncuşi a trăit mereu ca un simplu ţăran chiar dacă spre sfârşitul vieţii a dispus de sume mari de bani.

Înainte de a muri, Brâncuşi i-a mărturisit preotului Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxa din Paris, „Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”.

Geniul său a fost recunoscut de-a lungul timpului, operele lui fiind apreciate pretutindeni şi vândute cu milioane de dolari şi euro. „Muza” a fost adjudecată cu 12,4 milioane de dolari, o variantă a „Domnisoarei Pogany” s-a vâdut cu 26 de milioane de dolari, în 2012, „Prometeu”, s-a vîndut la licitaţie cu suma de 11,25 milioane de dolari, etc .Ce facem noi în ceea ce priveşte „Cuminţenia Pământului”?

În fiecare an, gorjenii lui, îl omagiază pe Constantin Brâncuşi susţinuţi fiind şi de autorităţile locale. În acest an, în perioada 17-18 februarie 2017 au loc manifestări cultural-artistice la el acasă, la Hobiţa, la Târgu Jiu, cu prilejul împlinirii a 141 ani de la erea geniului universal. Numai aşa putem aduce în memoria colectivă valorile naţionale Brâncuşi, Eminescu, Henri Coandă etc, eroilor naţionali numiţi şi nenumiţi, ştiuţi şi neştiuţi, să le mulţumim pentru operele, sacrificiul lăsate moştenire nouă , tuturor românilor. Brâncuşi revine astfel acasă şi ne aduce aminte că satele româneşti ţin aprinsă flacăra credinţei şi a speranţei, sunt icoana vie a neamului românesc. „Du-te! îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o - şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului”.

EMISARII ARTUR SILVESTRI

Mihail Diaconescu: Speranţa

Unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai prozei istorice româneşti actuale în acest moment, cel mai vast capitol al literaturii noastre, alături de Paul Anghel, Francisc Păcuraru şi Eugen Barbu, este Mihail Diaconescu, autor a cinci romane istorice. În ultima sa carte – Speranţa (1984), și cele patru dinaintea ei (Marele cântec, Adevărul retorului Lucaci, Culoarea sângelui și Călătorie spre zei) se străduiesc să dezvăluie, după cum clarifică însuși autorul – „fenomenologia epică a spiritului românesc în evoluţia sa istorică”.

Vasta construcţie epică sintetizează istoria românilor în câteva momente importante, independente de timp, uneori împărţite pe distanţe mari și totuși atât de apropiate în plan abstract încât se descoperă similitudinea lor și devine lesne de înţeles de ce se completează unul pe celălalt.

Ciclul epic al lui M. Diaconescu ne introduce în lumea cnezatelor românești: Transilvania – în ro manul Marele cântec închinat compozitorului român Cheianu; Valahia – în cartea Culoarea sângelui care relatează despre pictorul de icoane Pârvu Mutu, co respondentul românesc al lui Rubliov și în sfâr Moldova în romanul Speranţa.

Călătoria spre zei care ilustrează etnogeneza ro mânească este romanul getic al lui Diaconescu. Dacă scriitorul în romanele sale „colorează” așezările ge ografice din punct de vedere fenomenologic, atunci studiul personajelor nu aparţine acestui procedeu artistic al autorului. Aici romancierul, după toate aparenţele, este voit monoton, adresându-se prin excelenţă oamenilor din rândul intelectualităţii.

Și Pârvu Mutu – artistul zugrav și compozitorul Ioan Cheianu, retorul Lucaci, dar și cneazul moldo vean Ghica nutresc interese spirituale. Însă Diaco nescu nu se limitează la anumite personalităţi. Mate rialul istorico-social nu-l interesează mai puţin. El îl creează împrumutându-l din arhiva documentară romanele sale abundă de atâta istorie încât ea devine un adaos al documentului și evenimentele literare în esenţa lor răspund întocmai evenimentelor istorice.

Romanul Speranţa relatează despre soarta tra gică a omului al cărui ceas istoric nu a bătut încă. Grigore Alexandru Ghica domnește în Moldova, tul burată de probleme de politică externă. La începutul sec. XIX, cu câţiva ani înaintea unirii Valahiei cu Mol dova – ca urmare a voinţei poporului – domnitorul Ghica este „încolţit” de grupări politice disparate, se îmbolnăvește, iar doctorii nu pot să-l ajute.

În sfârșit el pleacă în Franţa și acolo sfârșește întro acută criză de neurastenie, biruit de un sentiment permanent de spaimă și halucinaţie. Astfel este constituită schema literară a romanului. Răspunzând pe deplin din punct de vedere istoric, schema nu se include într-o expunere știinţifico-istorică fără ca adevărata evocare să însemne renunţarea la detaliile create prin imaginaţie, detalii care atribuie vitalitate întregului material literar.

În romanul Speranţa acest procedeu de creaţie este cu totul original.

La crearea imaginii existente în epoca descrisă, în Iașii oamenilor de originile cele mai diferite, Diaconescu creează un roman cu caracter cosmopolit, în același timp reproducând exact din punct de vedere istoric realitatea ieșeană a acelor ani. Fluenţa discursului epic este abundentă, dar uneori se pare

că virtuozitatea slujește scopului în sine. El renunţă la euforia trăirii, dar atras de un amestec decorativ de concepţii diferite. Lumea lui este una prin excelenţă politică, pe această linie contribuţia istorică îmbogăţind în mod radical literatura.

Politica subjugă în roman toate minţile, și anume în ipostaza unui „război tainic”. Încă e timpul conspiraţiilor: domnitorul poartă discuţii conspirative în budoarul iubitei; boierii uneltesc împotriva domnitorului; austriecii nu pot împărţi ceva cu turcii, care

ștri, este romanul de factură romantică al lui M. Diaconescu. În el există și exotism și rafinament și senzaţional.

Neluând în seamă atracţia către spectaculos, foarte clar și cu un renumit punct de vedere metodologic (romanul a fost scris în stilul prozei de foileton a sec. XIX-lea.), Diaconescu este aici mai curând maestrul reproducerii documentare, iar în acest domeniu nu i-a reproșat nimeni, nimic.

Speranţa – este o justă și impresionant de încrezătoare creaţie a omului, care nu face un pas fără să motiveze orice dovadă istorică. Un tip asemănător de povestire, construită pe un fundament istoric incontestabil îmbinat cu concepţia românească a individualismului determină originalitatea prozei lui Diaconescu pe tărâmul literaturii, unde nemuritorul cult al romanului istoric, se poate spune, reprezintă un fenomen fundamental.*

* Artur Silvestri, Emisarii, publicat în colecția Biblioteca Rumania, Bucureşti-Moscova, 1985, nr. 1, p. 3-5, republicat în Critica Prozei, vol III, Ed Carpathia, București, p.172-175.

(II)

Surse biografice eminesciene în fondul de manuscrise de la BCU „Carol I” - Bucure[ti

Scrisorile lui Matei Eminescu adresate lui Corneliu Botez

@ DAN TOMA DULCIU

Mss.

2942/BCU Carol I

Dragă Corneliu

«Am scăpat din vedere să-ţi mai scriu ceva. Tata avea case în Botoşani. Casa de alături, spre răsărit de a lui Alecu Enacovici, a vândut-o unui jidan. Și stătea numai mama mai mult în Botoşani. Tata era mai mult pe drumuri. Ținea în arendă moşia „Dorneştii” pe malul Prutului. Când au venit muscalii, acuma nu ştiu cari, cei de la 1848 sau cei de la 1854, dar cert că cu ocazia venirei unora din ei, găzduit (în quartir) la casele tatei a fost un muscal, Contele Potloff. Acuma nu ştiu dacă era rudă cu Donţu. Și avea ştiinţă că Donţu are nepoţi şi nepoate de fată în Botoşani. Și de aceea a tras la noi, sau că nu se nubidea (înrudea, n.n.) de loc, şi că deşi se numea tot Potloff, aparţinea însă unei alte familii, care nu se nubidea cu Donţu. Acest lucru l-ai putea afla numai de la mama lui Alexandru Frank, cucoana Valeria; căci precum familiile erau în mare intimitate, mama trebuia să-i fi spus cine era acest Conte Potloff. Probabil că Cucoana Valeria l-a şi cunoscut în casă la noi şi a şi vorbit cu el. Spunea tata că era foarte cult. Cânta şi la pian şi era putred de bogat, numai nu zvârlea cu banii după câini pe uliţele Botoşanilor. Eu nu pot preciza nimic, dar mă intrighează acelaşi nume, apoi faptul că tocmai la noi a fost găzduit. A stat vre-o lună. Și, în fine, reproşurile ce i le făcea tata, mamei, când ea se pretindea că-i mai cucoană după Iuraşca. „Că mai cucoană ești după Donţu decât după tată-teu”. Cearta venea de acolo. Iuraşcu era stolnic, tata căminar, boierie mai mare ca stolnic, la care mama contrapunea pe străbunii sei şi faptul că boieria tatei era cumpărată cu bani, lucru care de altfel cam aşa şi era, căci în Decretul seu Mihai Sturdza zice:

„Luând în băgare de seamă slujbile ce au săvârșit patriei în deosebite vremi, dar mai ales sub vremelniceasca cărmuire etc etc.”

Și bietul tata n-a fost nici o zi, nici un ceas în serviciul statului.

Deci Decretul era o minciună goală. Și precum era Mihai Sturdza lacom de avere şi cu unele apucături à la Abdul Hamid, fără îndoială că pe bani s-a boierit pe tata.

Mai află că acel Conte Potloff care a fost la noi în quartir n-avea un grad tocmai mare în armata rusă. Pare-mi-se că ofiţer inferior. Deşi era aşa bogat şi cu titlu de conte, nu-i vorbă că era şi tânăr, dar totuşi nepotrivit rangul lui de nobleţe cu gradul din armată. Ceea ce nu stătea în obiceiul rusesc, deci(era) privit suspect.

În rezumat, numai Cucoana Valeriţa Frank te poate orienta în această privinţă.»

Salutări amicale Eminescu

Mss 2943/BCU Carol I

Corneliu Dragă, «Am primit imprimatul de la Iaşi şi cartea poştală, cu ea, la care-ţi răspund.

Nu există, omule, fotografie a lui Mihai ca copil de 9 ani şi ca să te convingi, dacă vrei, scrie-mi să public o dezminţire prin ziarul „Minerva”, care în numărul său de azi anunţă întreprinderea Dtale... Sunt gata să fac şi semnez.

Celelalte există. D-apoi ţi le-am spus. Aceea de pe prima pagină este după una care ţi-am trimis-o eu. Prima de pe pagina a II-a. Este aceea care-i şi la Mendonidi. Și cea cu poezia „La Steaua care a răsărit” este aceea reprodusă de D-nul Maiorescu în poeziile editurii Socek, cea pe la 1884, iar a 4-a este aceea unde-i cu musteţile mari, privirea şi faţa abătută, adică când se îndreptase puţin.

Altele nu există, omule, căci le-aş fi ştiut şi eu iar ca copil nici nu există în Botoşani fotografie când era el de 9 ani; încă – încă o dată, nu există: minciuni.

Despre fotografia mamei, acolo o găseşti, unde ţi-am scris eu, nu mai sta la îndoială. Te răpezi la Botoşani, de la gară pleacă direct la Gafton. Nu e decât 6 şase kilometri depărtare şi vei găsi portretul mamei, în ulei, pe care eu pot să-l cer de tot prin autorităţi, ca singurul cel mai de aproape rudă supravieţuitoare a maicei Fevroniei.

Acolo vei găsi şi pe Șerban şi pe Aglaie, poate şi pe mama fotografiată bust sau cu Aglaia. Șerban e bust, fotografiat la Praga sau Wiena sau Erlangen sau München.

Aglaie e fotografiată singură, o dată în picioare în costum naţional sau la Buda Peste sau la Wiena sau la Praga şi alta bust tot naţional şi apoi tot bust, nu naţional, dar cu părul tăiat şi frizat creţ

La Mantacaş de asemenea e posibil să găseşti pe Aglaia şi pe Șerban fiind că Aglaia era în mare intimitate cu vară-sa Profira.

De asemenea du-te cu Grigore Mantacaş la Aglaiţa Mitihănescu, fata lui Todiriţă Mitihănescu, care cu mine e vară al II-lea iar cu mama lui Grigore vară dreaptă.

Și dacă ea păstrează albumul părintesc vei da în el de Șerban, care cât a stat în Botoşani era aproape zilnic în casa lui Todiriţă.

Acum e cu putinţă ca să trăiască mama Aglaiţei, care se numea tot Profira, ca şi mama lui Grigore. Cu atât mai bine atunci. Și dacă dânsa şi Aglaiţa şi Grigore i-a cunoscut personal şi ţi-i vor arăta ei.

Mi se pare că Aglaiţa, care e de o vârstă cu mine, trăieşte la Gafton. Bine însă nu ştiu. Cucoana Valerica îţi va spune.

Ia portretul în ulei, omule. Acela e cel mai bine reuşit. Să nu îţi ia cei din Iaşi, care umbla după speculi jidoveşti înainte.

Apoi mai ai nevoie să vorbeşti şi cu Cucoana Valeria. Ia scrisorile mele şi i le citeşte Cucoanei Valeria; ea le va completa şi cu alte detalii.

Dumitale îţi vine mai aproape Botoşani, pentru mine e de la un capăt la cela-l-alt de ţară.

Fotografia Harietei este pe un volum de scrisori ale ei, publicat de Șaraga. O găseşti la vre un anticar.»

Salutări amicale, Eminescu

Texte inedite

(Turnu) Severin 20/4/1909

22 April 1909 Severin

Nu uita la Gafton de a merge şi pe la casele maicii Olimpiada, care e a 4-a sau a 5-a casă spre răsărit de a maicii Fevronia.

RUBRICA CREATORILOR SOLITARI PROFESORUL ION MÂR}

Pe profesorul Ion MÂRŢ l-am cunoscut în anul 1990 la puţin timp după „LOVILUŢIA ROMÂNĂ” din decembrie 1989, la S.C. „HESPER” SA (fosta întreprindere „STEAUA ROȘIE” București).

Mă transferasem de la Întreprinderea „ASCENSORUL” (unde deţinusem funcţia de mecanic șef și șef al Biroului de Planificare și Urmărirea Producţiei) dezamăgit de comportamentul ingrat al unora dintre colegii mei faţă de inginerul Constantin STATE, director general al întreprinderii, timp de 14 ani până la „debarcarea” abuzivă a acestuia, de către un grup de salariaţi mediocri, dar cu mult tupeu (comportament specific al acelei perioade, când ofensiva imposturii avea să devină un mod de viaţă). La SC „HESPER” am lucrat ca inginer proiectant – tehnolog la „Atelierul de Proiectare – Instalaţii Hidropneumatice”. După orele de program obișnuiam să merg cu colegii la una dintre „cârciumile” din apropierea „Autogării Filaret” pentru a discuta viitorul României. Eram un grup de tineri entuziaști, optimiști și încrezători în ceea ce nouă ni se părea a fi DEMOCRAŢIE. Visam cu ochii deschiși la un alt mod de viaţă, unul mai bun pe care-l trăisem până în decembrie 1989. Cu prof. Ion MÂRŢ am discutat despre înfiinţarea unei edituri pentru copii. Am crezut în el și în proiectul lui, pentru că era profesor, un bun condeier și un talentat povestitor. După câteva luni profesorul Ion MÂRŢ va înfiinţa prima editură privată pentru copii SC „TREI IEZI CUCUIEŢI” SRL. Denumirea firmei i-a amuzat pe mulţi, inclusiv pe mine. Destinul avea să mă poarte pe aripile lui în calitatea de redactor și ulterior, redactor-șef la această editură.

A fost o experienţă inedită.

Din domeniul proiectării și al coordonării activităţilor de producţie, aveam să intru într-un alt univers al cunoașterii, al aceluia de a produce carte pentru mintea și sufletul copiilor. Nu a fost ușor, dar a meritat. Am cunoscut oameni de excepţie, mi-am făcut prieteni și am înţeles cât de greu este să scrii pe înţelesul copiilor. De aceea, am considerat că încercând să scriu despre prof. Ion MÂRŢ și avatarurile sale de a clădi un univers al cărţii pentru copii, este un moment prielnic de a readuce în memoria generaţiei noastre începuturile unei noi perioade istorice a României plină de speranţe și entuziasm.

Pentru cei care își mai aduc aminte de „parfumul” anilor ’90, sper că aceste rânduri să le trezească nostalgia acelor vremuri când eram cu toţii mult mai tineri și în compania celor mai dragi fiinţe ale noastre, care pe parcursul scurgerii timpului, i-am pierdut din viaţa noastră, dar i-am păstrat vii în amintirile noastre, așa cum în muzee se păstrează și este adusă la viaţă istoria unei perioade istorice.

***

Numindu-se Ion MÂRȚ, şi-a ales un pseudonim, Ion ADAM DELAPLOPU, ca să-şi semneze producţiile literare. S-a născut în dimineaţa zilei de 7 ianuarie când nu se luminase de ziuă, în 1951, dar cum în zorii zilei următoare oamenii se întreabă ce vor face mâine, deşi e azi, cel ce l-a declarat la starea civilă, l-a declarat ca născut pe 6 ianuarie. S-a născut, aşadar, cum e scris în acte, pe 6 ianuarie 1951, în satul Plopu, comuna Ianca, raionul Făurei, regiunea Galaţi. După restructurarea administrativă, Plopu a devenit parte integrantă a oraşului Ianca, judeţ Brăila.

Clasele primare, liceul şi primii doi ani de facultate i-a urmat în Craiova. A absdolvit Facultatea de limbă şi literatură română-engleză a Universităţii din Bucureşti în 1976, cu media 10. A colaborat, cu pamflete la „Gazeta Prahovei”, „Umbrela”. A fondat ziarul „Gazeta copiilor”, revista „Trei iezi cucuieţi”, revista „Cu vântul prin Breaza”.

Primele cărţi îi apar în 2013, „Săptămânale hazlii - pamflete”, „Basme”, „Proverbe povestite - povestiri”, la editura „Hoffman”. Pe data de 09.07.2014 îi este autorizată şi înregistrată „Ion Mîrţ – editura –

persoană fizică autorizată”. În domeniul comerţului cu carte, colaborează cu bibliotecile locale, având în 8 judeţe peste 2.000 de exemplare de cărţi achiziţionate cu acordul primăriilor localităţilor.

„Săptămânale hazlii - pamflete” adună în cartea scoasă de editura Hoffman pamfletele scrise şi publicate în presa zilei. Pamfletele tratează vremea de ieri, dar şi vremea de azi, fără patimă, fără a înclina balanţa în favoarea uneia dintre societăţi, cea socialistă sau cea neocapitalistă. Astfel îşi aminteşte că în România dinaintea lui 1989, trăia cel mai sărac om din lume, şi anume

Ali Men Tara, dar afirmă, fără admiraţie că, în prezent, sunt prea mulţi baroni şi regi pe metrul pătrat de plai. Baroni de pesede, baroni de penele şi rege al ţiganilor de pretutindeni, rege al romilor, împărat al ţiganilor, regina porno şi, bineînţeles, regele de România ce a abdicat de bunăvoie. Titlurile „Bunăstarea, ieri şi azi”, „Țara piere şi baba se piaptănă”, „Bibilică în vin”, „Guşă de curcan umplută” trezesc, prin titlu, curiozitatea pentru hazul vorbelor scrise.

După originea lor, basmele scrise de Ion MÂRȚ, alias Ion ADAM DELAPLOPU, sunt basme culte, adică au fost create şi rămân în forma în care au fost scrise. Ele nu sunt supuse variabilităţii, datorită circulării lor pe cale orală. Interesant este că, în basmele lui Ion ADAM DELAPLOPU, cel care învinge nu este Făt-Frumos, ci puiul de zmeu, fata împăratului, un tânăr din popor... Întâmplările fantastice, forţele supranaturale din domeniul irealului îmbină basmul cu visul rezultând, prin citire, aspiraţii la o viaţă mai bună. Aşa cum spunea George Călinescu în „Estetica basmului” şi basmul lui Ion ADAM DELAPLOPU „e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind etică, știinţă, observare morală etc.” Povestirile din „Proverbe povestite” sunt creaţii dramatice scurte, al căror conţinut ilustrează un proverb. Nu pot să fiu decât de acord cu spusele autorului în „Cuvânt înainte”: „Spiritul glumeţ al românului, spiritul ironic se observă în biciuirea viciilor; în special prostul și nerodul sunt figurile cele mai alese în proverbe. Astfel prostul se cunoaşte după vorbă şi şiretul după ochi. Proverbele sunt aforismele poporului, aforismul fiind o cugetare enunţată într-o formă concisă, memorabilă”.

Cartea „Proverbe povestite” nu este o culegere de povestiri cu tematică, aşa cum mărturiseşte şi autorul.

Și, iarăşi, citez din „Cuvânt înainte” al autorului: „Povestirea cu moșul bănuitor, povestea săracului isteţ, povestea învăţatului unei meserii, povestea leneșului... sunt tâlcuri împletite cuvânt cu cuvânt”.

Cele trei cărţi cu povestiri în engleză şi în română „Povestiri despre animale și păsări”, „Scurte povestiri umoristice” şi „Povestiri despre prietenii noștri, animalele” au fost scrise cu scopul, declarat, de a ajuta pe cel care vrea să înveţe limba engleză. Cele trei cărţi sunt pe jumătate compilaţii, deoarece cuprind în engleză fragmente din scrisul altor autori, prelucrate în mod personal. Ceea ce-i aparţine autorului, sută la sută, este traducerea în limba română. Compilaţia este lucrarea, opera care cuprinde idei şi fragmente din diverşi autori, neprelucrate în mod personal. Autorul cărţilor a adunat parte din scrierile în engleză ale unor autori pentru a alcătui o lucrare nouă.

Povestirile despre animale sau anecdotele, cele scrise de autor, deşi în engleză sunt vechi de peste cincizeci de ani, încântă în prezent şi sunt un real sprijin în pregătirea intelectuală a celor care învaţă, ca să aibă parte, cum se spune despre cel ce are carte. Să aibă parte şi de o viaţă mai bună, mai înţelegătoare, mai deşteaptă.

@ Conf. univ. dr. GABRIEL I. NĂSTASE

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR); membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR); membru titular al Comitetului Român pentru Istoria și Filozofia Știinţei și Tehnicii (CRIFST) – Academia Română.

{I UNIVERSUL C|R}II PENTRU MINTEA {I SUFLETUL COPIILOR

Despre viziune [i vizionari

Dialog între Nicolae VASILE [i Lauren]iu PAVELESCU

Încă de la prima discuţie pe care am avut-o cu domnul Mihai MIHĂIŢĂ, preşedintele Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) şi al Academiei de Știinţe Tehnice din România (ASTR), despre înfiinţarea Cercului literar al scriitorilor ingineri, „Literar ing”, mi-a atras atenţia ideea dânsului de a mai crea încă o structură, la fel de neconvenţională ca şi cea literară, care să se ocupe mai aprofundat de cultivarea şi implementarea ideii de viziune. Nu după mult timp a apărut ceea ce astăzi se cheamă Cercul de creație „Vizionar ing”. După câţiva ani de funcţionare, stau de vorbă, acum, cu preşedintele acestuia Dr.ing. Laurenţiu Pavelescu, un tânăr, cum stă bine unui vizionar, foarte intens şcolit, cum stă bine unui specialist.

Nicolae Vasile: - Domnule Laurenţiu PAVELESCU, cand s-a înfiintat Cercul Vizionar ing?

Laurențiu Pavelescu: - În data de 19 februarie 2014, la iniţiativa preşedintelui AGIR, domnul dr.ing. Dr.H.C. Mihai Mihaiţă, s-au întrunit zece ingineri: Mihai MIHĂIȚĂ, Laurenţiu PAVELESCU, Vladimir ȚICOVSCHI, Radu FRĂTEANU, Nicolae SDRULA, Dan CARAMAN, Corneliu CRISTESCU, Costel CHIRGIU, Nicolae COSTAKE şi Claudiu GEORGESCU, care au decis înfiinţarea unui cerc ingineresc de reflecție și dezbatere numit Vizionar ing, la sediul central al AGIR din Calea Victoriei.

N.V.: - Ce înseamnă de fapt Vizionar ing?

L.P.: - Vizionar Ing înseamnă în primul rând manifestarea directă a reflecţiilor şi a judecăţilor unui corp ingineresc cu privire la teme de importanţă deosebită, atât din domeniul ingineresc cât şi din domeniul societal, în ansamblul lui. Acesta nu se suprapune, în sens identitar, cu Asociaţia Generală a Inginerilor din România, for care asigură umbrela organizaţională a tuturor inginerilor din România şi a tuturor provocărilor acestora, de la şcolarizare, la locuri de muncă, cercetare şi impact social, ci reprezintă o submulţime a acestuia, formată din ingineri români având varii profesii şi parcursuri sociale, cu dorinţa de a dezbate şi a reflecta asupra unor probleme de maximă actualitate şi impact, în vederea generării de viziune şi soluții pentru România de astăzi şi, în special, de mâine.

Pluralismul de idei şi viziuni, ce-şi trag esenţa din experienţa şi calificarea diversă a membrilor Cercului, stă la baza stabilirii unor linii directoare de analiză a celor mai provocatoare teme ce vizează activitatea inginerească din România; împreună încercăm să asumăm obiectivul realizarii unei societați bazate pe cunoaștere

Nu în ultimul rând, Vizionar ing se doreşte a fi o invitaţie la opinie ingineresc-socială, un for în care fiecare specialist din largul domeniu politehnic, poate genera, susţine şi aprofunda teme cu caracter de noutate care pot influenţa tendințele şi energiile educaţionale, sociale şi naţionale pentru reinventarea şi progresul societăţii româneşti în ansamblul ei.

Vizionar ing reprezintă o provocare, dacă doriţi un imperativ intelectual adresat largului corp ingineresc din România în vederea abordării directe şi tranşante a celor mai provocatoare teme din domeniul larg al gândirii ştiinţifice aflate sub pavilionul societăţii civile şi profesionale, căci, aşa cum se ştie, inginerii transpun prin creaţie şi muncă ideile lui Dumnezeu pe Pamânt.

N.V.: - Care este viziunea dumneavoastră cu privire la necesitatea şi oportunitatea unui for de dezbateri şi reflecţie în cadrul AGIR?

L.P.: - Aşa cum am stabilit alături de toţi colegii mei ingineri încă din cadrul primelor întrevederi, în treacăt fie spus, toţi oameni de mare calibru şi calitate ştiinţifică, Vizionar ing urma să fie un Cerc care să genereze gândire și rezultat intelectual pentru principalele teme ştiinţifice şi de provocare inginerească din România, deşi vă pot mărturisi, că atunci nu aveam, încă, o claritate cu privire la mecanismul propriu-zis de funcţionare al Cercului.

În ceea ce priveşte oportunitatea unui cerc profesional de reflecţie şi dezbatere în cadrul AGIR, judec faptul că acesta se justifică prin numărul mare de provocări atât profesionale

cât şi sociale cu privire la statutul meseriei de inginer, respectiv impactul profesional al acesteia în cadrul societăţii în ansamblul ei. Parafrazându-l pe marele fizician, filozof şi gânditor Albert Einstein, putem spune faptul că oamenii de ştiinţă descoperă ceea ce este, pe când inginerii creează ceea ce nu a fost niciodată. Întradevăr, ingineria, putem afirma fară nicio urmă de îndoială, este răspunsul necesităţilor fizice, sociale şi intelectuale ale omului în faţa provocărilor directe ale societăţii, dar şi a propriilor vise, îmbină într-un mod sublim gândirea matematică pură cu mecanismele şi capacităţile fizice reale ale materialelor şi generează răspunsuri sau procese la majoritatea aşteptărilor umane actuale şi de perspectivă.

N.V.: - Ce aţi discutat la şedinţa de înfiinţare?

L.P.: - Au avut loc discuţii referitoare la activitatea cercului şi s-au făcut propuneri.

Cu această ocazie s-au ridicat următoarele probleme mai importante:

• Oportunitatea înfiinţării unui for de dezbateri inginereşti ce vizează cele mai importante teme de inginerie şi/sau conexe acestora;

• Temele generale care se vor aborda în cadrul întâlnirilor cercului;

• Atragerea noilor membri;

• Posibilitatea diseminării informaţiilor în media;

• Diverse.

Au fost aleşi preşedintele şi secretarul Cercului. Poziţia de secretar a fost ocupată de către dl. dr.ing. Nicolae SDRULA. S-a stabilit ca sediul Cercului să fie sediul central al AGIR din Calea Victoriei nr. 118 şi Bd. Dacia nr. 26, respectiv din Str. Vasile Lascăr nr. 5-7, et. 4, birou 418 (la sediul SC Capital Vision SRL).

N.V.: - Aţi menţionat de societatea comercială Capital Vision, ca unul din sediile Vizionar ing. Puteti să detaliaţi activitatea acestei societăţi care are un nume ce cuprinde substantivul „viziune”?

L.P.: - Societatea Capital Vision este proiectul meu de suflet, aceasta reprezentând o companie de furnizare a soluţiilor inginereşti integrate din domeniul Ingineriei Civile. Pornind de la ideea centrală de dezvoltare a infrastructurii urbane şi rurale alături de partenerii noştri, respectiv de realizare a structurilor civile şi de punere în valoare a patrimoniului construit, Capital Vision s-a angajat să ofere servicii de proiectare şi consultanţă, respectiv de execuţie lucrări în domeniul ingineriei civile la standarde de calitate şi profesionalism specifice rigorilor Uniunii Europene.

Avem o echipă tânără şi dinamică, mereu preocupată de satisfacerea clienţilor noştri, şi ne desfăşurăm activitatea în jurul conceptului de „optimizare a procesului de proiectare”, respectiv de „calitate a lucrărilor de execuţie”. Compania furnizează soluţii complete pentru investiţiile din domeniul ingineriei civile şi se implică alături de partenerii şi clienţii ei pentru implementarea cu succes al fiecărui proiect. Sprijinim astfel întregul proces, de la cristalizarea caietelor de sarcini, continuând cu identificarea surselor de finanţare, întocmirea studiilor de teren (topografice, geotehnice, hidrologice, etc.), oferirea documentaţiilor de proiectare, respectiv execuţia propriu-zisă a lucrărilor de drumuri şi poduri, reţele de apă şi canalizare, structuri civile şi industriale, atât în ţară cât şi în afara ei.

Este un mod de aplicare practică a noţiunii de „viziune”, pe care vrem să o generalizăm şi pentru alte domenii.

N.V.: - Care au fost primele teme pro puse spre dezbatere în cadrul Cercului?

L.P.: - Cu ocazia şedinţelor lunare, am propus spre dezbatere următoarele subiecte de reflecţie: Fundamentele gândirii ingine reşti/Problema educaţiei în inginerie/ Evoluţia profesiei de inginer/ Fundamentele gândirii inginereşti; Problema educaţiei în inginerie; Evoluţia profesiei de inginer; Poziţia inginerului în societate; Învăţământul ingineresc în Româ nia şi în lume – probleme, neajunsuri, soluţii; Necesitatea şcolarizării continue a inginerilor cu suportul Institutelor şi a Universităţilor Tehnice din România; Discuţii despre filosofia ştiinţei şi a ingineriei; Proiectul unui Statut al Inginerului; Strategia de reindustrializare a României;Necesitatea inovării în inginerie (modelul japonez); Impactul creativităţii şi inovaţiei în activitatea inginerească; Asu marea obiectivului realizării unei societăţi bazate pe cunoaştere;

Transferul de la munca fizică la cea robotizată în cadrul proceselor industri ale; Problema standardizării şi normării; Impactul organizaţiilor profesionale în activitatea universitară tehnică din Ro mânia; Discutarea unor probleme de actualitate din practica inginerească din România; Multidisciplinaritatea ş ridisciplinaritatea domeniilor implicate de activităţile de inginerie; Calitatea pro duselor şi serviciilor inginereşti; Cauza litatea slabei iniţiative antreprenoriale în domeniile inginereşti în România; Meritocraţia şi parcursul tinerilor ingi neri în societate.

După cum se poate observa, cercul de reflecţie Vizionar Ing abordează teme extrem de diverse şi cu un înalt nivel de dificultate şi de impact socio-profesional. Pentru majoritatea dintre ele, membrii cercului au emis păreri şi judecăţi, au argumentat şi au dezbătut, în bunul spirit al Cercului, principalele idei care au fundamentat poziţile lor şi au ajuns la rezoluţii care nu se pot identifica în adevăruri absolute, dar au valoare intriseccărturească în sensul argumentelor dezvoltate în agora ateniană… Majoritatea temelor au un înalt nivel de actualitate în societatea de astăzi, cu atât mai mult în anul 2017, an ce marchează cei 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Se poate menţiona că toate temele Vizionar ing sunt dinamice şi de actualitate perpetuă, dar şi adaptate trendurilor ultimelor provocări ştiinţifice şi sociale, în vederea satisfacerii scopului pentru care Cercul însuşi a fost înfiinţat. Pot enunţa, cu un caracter exemplificativ, una din ultimele teme abordate, şi anume: “Adevărul în matematică şi matematica în inginerie”, temă ce a generat o avalanşă de opinii şi provocări, eveniment ce ne-a demonstrat încă o dată nouă, tuturor, cât de eterne şi universale sunt mecanismele gândirii ştiinţifice.

N.V.: - Când consideraţi oportună începerea publicării concluziilor cercului în presă?

L.P.: - Ne propunem ca anul acesta, simţind şi trăind deja o maturitate naturală care se arată la 2 ani de la înfiinţarea Cercului, să transcriem toate notele, observaţiile şi procesele verbale de şedintă într-o serie de articole ce vor fi diseminate în principala publicaţie a AGIR - „Univers Ingineresc”.

Chestiunea va avea un caracter repetitiv, probabil lunar, şi va aduce la cunoştinţa corpului ingineresc din România pricipalele teme de dezbatere din cadrul Vizionar ing aşa încât toţi colegii noştri de la nivel naţional să poată

susţine, contribui şi propune teme noi care vor îmbogăţi aura intelectuală a Cercului.

N.V.: - Cum poţi deveni membru al Vizionar ing?

L.P.: - Calitatea de membru se poate dobândi printr-o cerere adresată Secretarului Cercului, singura condiţionalitate fiind aceea de a fi membru al AGIR.

N.V.: - Care este viitorul Vizionar ing, în opinia dumneavoastră?

L.P.: - Viitorul nostru nu poate altfel decât unul… vizionar. Ne dorim să ne extindem atât din punctul de vedere al numărului de membri, al initiaţivelor şi temelor dezbătute, cât şi al prezenţei sporite în mediile de presă. Ne dorim, de asemenea, alături de inginerii din cadrul AGIR care ocupă sau au ocupat poziţii didactice universitare, promovarea Cercului în mediile academice prin organizarea unor mese rotunde în Bucureşti, dar şi în alte oraşe universitare din România.

Sperăm să demaram publicarea curentă a luărilor de poziţie într-un Buletin Intern şi în cadrul revistei Univers Ingineresc, respectiv să propunem participarea unor invitaţi de marcă din afara Cercului la unele dezbateri de interes general.

La final, vă pot asigura de faptul că Vizionar ing îşi va continua menirea, anume aceea de a se constitui într-un rezervor de idei şi inspirație, respectiv de dezbatere şi reflecție în vederea promovării unei viziuni permanent îmbunătăţite pentru inginerie şi ştiinţă, în general, şi pentru România, în particular.

N.V.: - Vă mulţumesc şi vă urez succes!

La finele anului 2016 fostul director general al Companiei Dacia Automobile S.A., conf. univ. dr. ing. CONSTANTIN STROE, la numai 74 de ani, a suferit un atac cerebral. Deşi a fost internat de urgenţă la un spital din Bucureşti şi operat, medicii depunând eforturi majore pentru a-l salva, acesta, după trei săptămâni de suferinţă, a decedat . Dispariţia fulgerătoare a lui Constantin Stroe a generat în judeţul Argeş, şi nu numai, un val puternic de emoţie, atât la nivelul instituţiilor cât şi în rândul populaţiei; redau câteva reacţii : un om care ajuta pe toată lumea- cel mai bun conducător - a botezat echipa FC Argeş Dacia - un caracter adevărat - a dat 10 ani de viaţă la nivel de top sportului - era respectat de toţi - o mare pierdere, ş.a.

În ş edin ţ a extraordinară din 19.12.2016, Consiliul Judeţean Argeş, cu unanimitate de voturi, a aprobat ca ziua de 20 decembrie 2016, ziua înmormântării cu onoruri militare - fiind decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de ofiţer”, în Cimitirul Sfântul Gheorghe din Piteşti, să fie declarată ca zi de doliu în Argeş

Cu această legitimitate şi ca urmare a ultimelor evenimente, din sfera societăţii civile, a celei economice ş i administrative, venim în faţa d-voastră cu câteva argumente solide, pe care le susţinem şi dincolo de evidenţa datelor, actelor şi faptelor, referitoare la cel care a fost conf. univ. dr. ing. CONSTANTIN STROE.

De numele domniei sale se leagă renaşterea industriei de automobile, a mărcii DACIA, în România, performan ţ ele învăţământului ingineresc în domeniul autovehiculelor, precum şi propunerile consistente făcute la proiectul de ţară, în echipa care a elaborat „Viziunea România 2030”.

Sunt binecunoscute ieşirile publice (şi nu puţine), inclusiv

buie substanţial la ponderea în PIB-ul României, iar industria autovehiculelor, pe orizontală, este prosperă, ca cifră de afaceri şi număr locuri de muncă, în prezent (şi de ani buni).

Dincolo de managementul performant practicat în postul de director general al Uzinelor Dacia, Constantin Stroe a promovat marca Dacia, prin performanţe, export diversificat şi multiplicat pe toate continentele lumii, cu preponderenţă în Europa, ceea ce a condus la formula de adresare : „Domnule Dacia, am dori să....”

Sintetizând, putem afirma cu toată tăria, că cel care a fost conf. univ. dr. ing. CONSTANTIN STROE, pentru a cărui dispariţie fulgerătoare F.S.C.R. îşi expri-

de infrastructură: autostrada Piteşti- Sibiu, care să tranziteze judeţele Argeş - Vâlcea - Sibiu, lucrare ce a demarat deja cu studiile preliminare de prospecţiuni geo şi de fezabilitate.

În acest context, pentru a repara mai multe nedreptăţi care i s-au făcut în timpul vieţii , dar şi în memoria celui cu care F.S.C.R. a avut o colaborare deosebită, propunem şi susţinem demersurile, postmortem, pentru :

1.atribuirea numelui: conf. univ.dr. ing. CONSTANTIN STROE, unei străzi (alee) din oraşul Mioveni;

2.confec ţ ionarea bustului defunctului şi amplasarea acestuia, în imediata apropiere (vecinătate) a străzii (alee) cu numele, într-un loc public, de impact, din perspectiva activităţilor şi acţiunilor ce se vor organiza în viitor.

ATITUDINI {I DEMERSURI POZITIVE

Ca urmare, drapelul de la Consiliul Judeţean Argeş a fost coborât în bernă, iar instituţiile de cultură şi primăriile din judeţ şi-au suspendat programele cultural- artistice şi spectacolele, sau le-au amânat.

Pe acelea ş i coordonate s-au înscris ş i Arhiepiscopia Arge ş ului ş i Muşcelului, Consiliul de Administraţie al Uzinelor Dacia- Renault, Consiliul Local al Municipiului Piteşti, Prefectura, Poliţia, Jandarmeria, Garnizoana şi Școala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă ”Mihai Viteazul”, care au întreprins toate măsurile ca funeraliile să se desfăşoare în cele mai bune condiţiuni, cu solemnitatea şi decenţa cuvenite.

În contextul prezentat mai sus, FEDERAȚIA SOCIETATEA CIVILĂ ROMÂNEASCĂ (F.S.C.R.), prin FILIALA ARGEȘ , pentru recunoașterea meritelor – dar și ca o reparație morală, a celui care a fost conf.univ.dr.ing. CONSTANTIN STROE, a decis şi a înaintat la începutul anului curent, Primăriei orașului Mioveni, Consiliului Local și domnului Ion Georgescu – primarul orașului Mioveni , memoriul cu nr.1/04.ian.2017, înregistrat cu nr. intrare 252/05.01.2017, ce se constituie într-o SCRISOARE DESCHISĂ, pe care o redăm mai jos:

Reprezentăm una din puternicile organiza ţii neguvernamentale la nivel naţional, din România, cu filiale şi în afara graniţelor- în ţări din Uniunea Europeană, cu adresabilitate către cetăţenii români care sunt parte activă a acestui organism. Facem precizarea că avem în interiorul F.S.C.R., prin actul constitutiv, un număr de 84 entită ţ i nonguvernamentale, de pe întreg cuprinsul ţării şi din tot spectrul socioeconomic, învăţământ, cercetare, ş.a., iar Adunarea generală de constituire şi alegere a conducerii executive- Consiliul director, a avut loc şi s-a desfăşurat la Piteşti, judeţul Argeş, în septembrie 2010.

în massmedia, după 1990, ale domnului conf. univ. dr. ing.

Constantin STROE privind istoria postdecembristă a uzinelor şi mărcii DACIA, privind: momentele de criză şi situaţiile citice în

mă profundul regret ş i cu această ocazie, rămâne una din personalită ţ ile marcante ale vieţii ştiinţifice, economice şi publice din Argeş, România şi nu numai.

Conf. univ. dr. ing. CONSTANTIN STROE - domnul Dacia -

care Dacia se putea prăbuşi iremediabil; De asemenea lupta pe care a dus-o pe fondul decapitalizării catastrofale din punct de vedere economic, cu numeroasele încercări de căpuşare, cu inflaţia galopantă pe perioade lungi de timp, cu un efectiv salarial mult supradimensionat, cu multe bariere politice care doreau să blocheze acţiunile de salvare a uzinei şi mărcii, ş.a.

În aceste condiţii, nu e de mirare că francezii de la Renault, care s-au instalat la DACIA la sfârşitul anului 1999, au calificat drept un miracol salvarea Daciei de la prăbuşirea totală.

Dar datorită viziunii şi acţiunilor acestui OM, DACIA contri-

Este incontestabil că, în diferite etape ale vie ţ ii sale, a influen ţ at pozitiv destinele a numeroase entităţi economice şi mase largi de oameni, de numele CONSTANTIN STROE legânduse rămânerea în topul puţinelor societăţi economice stabile, profitabile şi privatizate cu succes din România – Uzinele DACIA.

În ultima perioadă a vieţii sale, când făcea parte din Consiliul de administraţie al Uzinelor Dacia-Renault ş i era preşedintele ales al Asociaţiei Constructorilor de Autovehicule din România (ACAROM) şi-a făcut un crez din lupta continuă, pe toate fronturile, pentru construirea unui mare obiectiv naţional

Din analiza efectuată pe care am făcut-o asupra locaţiilor din oraşul Mioveni, privind atribuirea numelui şi amplasarea bustului, propunerile noastre de care vă rugăm respectuos să ţineţi cont, sunt:

a) pentru nume stradă : „conf. univ. dr. ing. CONSTANTIN STROE” actuala stradă (Aleea) Automobiliștilor, nr. cadastral / nr. topografic -83895, suprafaţa -8842 mp, aflată în vecinătatea Uzinelor Dacia-Renault (scările și parcarea), așa cum rezultă din : Extras plan cadastral pe ortofotoplan Oraș Mioveni, scara 1:1000, eliberat de O.C.P.I. Argeș cu nr.30887/21 iunie 2016. (anexat)

b) amplasare bust: platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, în oglindă cu bustul filosofului, gânditorului, economistului, juristului, argeșeanului Petre ŢUŢEA, în imediata apropiere a Primăriei Orașului Mioveni, a străzii (Aleea) Automobiliștilor – existentă și a Catedralei Ortodoxe „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” – la care directorul general ing.Constantin Stroe a pus prima lopată de beton și a ajutat cât a putut financiar, de la fundaţie până la acoperișul final al acestei lucrări de artă monumentală - construcţie de patrimoniu naţional.

Contând pe înţelegerea de ansamblu a demersurilor pe care noi F.S.C.R. vi le înaintăm, pe deschiderea şi solicitudinea de care aţi dat şi daţi dovadă, pentru soluţionarea favorabilă a celor de mai sus, ne angajăm să fim alături de d-voastră în obţinerea avizelor de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale sau alte foruri, precum şi pentru alegerea artistului care va realiza bustul.

Cu stimă ş i apreciere, asigurându-vă în acelaşi timp de întreaga consideraţie şi colaborare.

PREȘEDINTE F.S.C.R Dipl. ec. PETRE RĂCĂNEL VICEPREȘEDINTE F.S.C.R. (ȘI PREȘEDINTE FILIALA ARGEȘ) CONSTANTIN BĂJENARU

În cadrul proiectului „PROMOVĂM PERFORMANŢA”, demarat în anul 2016 de către publicaţia noastră „Cronica Timpului” şi continuând să înscriem noi pretendenţi, la locuri (şi premii) de succes, în „GALA PERFORMANŢEI”, vă prezentăm, mai jos, un ciclu de activităţi şi de acţiuni, cuprinse într-un interviu generos şi incitant în acelaşi timp. A ş adar, în pregătirea ROTONDEI ȘTIINŢIFICE, dedicată Zilelor Lingvisticii Româno – Japoneze, ce se va desfăşura în cadrul Forumului, prin evenimente cultural–ştiinţifice educaţionale, am stat de vorbă cu două personalităţi, membri fondatori ai Asociaţiei Româno-Japoneze de Educaţie şi Știinţă (ARJEȘ), istoric George ROTARU şi prof. Emil OPRESCU, principalii organizatori ai evenimentului, din partea română.

PROIECTUL ANULUI 2017: ORIZONTURI F|R|

FRONTIER|ÎNEDUCA}IA INTERCULTURAL| ROMÂNO-JAPONEZ|

Constantin Băjenaru: - Domnule Rotaru, în calitate de istoric, încadraţi în timp geneza organismului nonguvernamental – ARJEȘ. Care sunt principalele repere?

George Rotaru: - În februarie 2014 a avut loc în Argeş, Sesiunea Internaţională Omul, Terra și Universul cu tema Invenţie – inovaţie și creativitate în societatea cunoașterii. După o perioadă de 4 ani de activitate educaţional-ştiinţifică, parcursă cu personalităţii ale ştiinţei şi învăţământului japonez, s-a hotărât, de comun acord, constituirea Asociaţiei Româno-Japoneze de Educaţie şi Știinţă ARJEȘ. Au aderat ca membri fondatori: academician Gheorghe Păun, istoric George Rotaru, prof. Corina Oprescu − C.N Zinca Golescu Piteşti, prof.univ.dr. Masafumi Fukumori – Facultatea de Limbi Străine, Kyoto, prof.univ.dr. Tomohiro Moriyama – Universitatea Kindai, Osaka, Japonia, prof. Masashi Koyama – Univ. Tehnologică, Fukui, prof. Emil Oprescu – inspector şcolar monitorizare curriculum descentralizat, Oana Moriyama – traducător - Osaka, economist dr. Constantin Rotaru, lector dr. Cornel Popescu – Univ. Piteşti, prof.dr. Stan Florea, medic Elena Rotaru. Semnarea actului de constituire s-a făcut şi în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, conf.dr.ing. Florin Tecău, senator prof.univ.dr. Șerban Valeca, deputat lector dr. Radu Vasilică, primarul comunei Domneşti, Nicolae Smădu, Petronela Crefelean – Expert Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

Asociaţia Româno-Japoneză de Educaţie şi Stiinţă „ARJEȘ” este constituită cu acordul Secretariatului General al Guvernului României, ca persoană juridică, apolitică, neguvernamentală, formată prin asocierea unor persoane fizice, şi îşi defăşoară activitatea în baza Certificatului de înscriere a persoanelor juridice fără scop patrimonial, eliberat de Judecătoria Piteşti, Argeş.

FORUMUL {TIIN}IFIC

„OMUL, TERRA

C.B.: - Domnule Oprescu sunteţi consilierul ştiinţific al Asociaţiei ARJEȘ. În ce a constat, şi când, debutul obiectului principal de activitate al asociaţiei?

E.O.: - După constituirea asociaţiei, a continuat activitatea atât în România cât şi în Japonia. Astfel, în perioada 5-10 mai 2014, la Universitatea Kindai din Osaka şi la Facultatea de Limbi Străine din Kyoto, Japonia, Asociaţia Româno-Japoneză de Educaţie şi Știinţă ARJEȘ, a organizat Standul de carte pe teme de educaţie şi ştiinţă OMUL, TERRA ȘI UNIVERSUL. Cu această ocazie, a fost prezentat volumul Omul și Societatea, ce cuprinde lucrări ştiinţifice, atât ale profesorilor din România cât şi din Japonia, pe teme de învăţământ. În felul acesta, se poate face o paralelă, mult mai amplă, a procesului de educaţie din cele două ţări. Îmbucurător este că, pe lângă profesori de certă valoare din România şi din Japonia, au publicat lucrări ştiinţifice şi studenţi din cele două ţări. Celor prezenţi la această manifestare, profesori universitari, oameni de ştiinţă, studenţi, le-a fost prezentată şi revista bilingvă româno-japoneză SOARELE, ajunsă la cel de-al III-lea tom. Această revistă cuprinde, în ordine cronologică, în paralel, evenimente din istoria celor două popoare. Cu ocazia acestui eveniment, celor care au publicat studii, li s-au înmânat diplome şi distincţii din partea Asociaţiei Româno-Japoneze de Educaţie şi Știinţă ARJEȘ, a Consiliului Judeţean Argeş şi CNR UNESCO.

La realizarea acestui stand educaţional şi-au adus contribuţia membrii fondatori şi membrii de onoare ai ARJEȘ din România şi din Japonia.

C.B.: - Continuând, cronologic, pe linia activităţilor şi a evenimentelor, precizaţi d-le Rotaru, cititorilor revistei „Cronica Timpului”, date relevante ale anilor, ulterior înfiinţării ARJEȘ.

G.R.: - Activitatea ştiinţifică din 2014 s-a desfăşurat pe parcursul întregului an. Importantă rămâne participarea, atât a domnului Emil Oprescu, a doamnei Cristina Tecău cât şi a mea, la Ministerul pentru Dialog Social, în cadrul grupului de lucru pentru educaţie şi voluntariat.

Tot pe parcurul acestui an, au fost desfăşurate o serie de activităţi cuprinse în Calendarul Manifestărilor pentru ZIUA LIMBII ROMÂNE și LUNA ROMÂNISMULUI: rotonde, simpozioane, conferinţe, colocvii, ştafete itinerante ale Tricolorului, Ștafeta Tricolorului peste Carpaţii Românismului – Râmnicu Vâlcea, expoziţie vitrată LIMBA ROMÂNĂ, DE LA UMANISM LA POSTMODERNISM Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, SPAȚIUL DANUBIANO-PONTIC–ROMÂNISM şi ISTORIE, Constanţa, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, lansarea antologiei de poezie „COLUMNA ROMÂNISMULUI” (8 septembrie–14 septembrie): jud.

Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, expoziţia de Logistică Educaţional-Vocaţională – E.L.E.V. (15 septembrie-21 septembrie) – Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, ROMÂNISMUL între ȘTIINȚELE CRONOLOGIEI şi ASTRONOMIEI (expoziţii şi lansări de carte) (22 septembrie – 5 octombrie) – Piteşti, Râmnicu-Vâlcea. Manifestările au fost organizate la nivel naţional de ARJEȘ, în parteneriat cu Asociaţia de Vexilologie „Tricolorul”, Asociaţia de Cronologie, Scientologie şi Astronomie –ACSA, Casa Artelor Poligrafice, Editoriale RO – CAPERO, Editura Bibliostar şi societăţile Rotarexim & Rotary.

C.B.: - Domnule Oprescu sunteţi legat direct, de ani de zile, de activitatea instructiv-educativă. Din această perspectivă ARJEȘ ce a întreprins?

E.O.: - O atenţie deosebită a fost acordată Zilei Mondiale a Educaţiei, ocazie cu care a fost organizată Rotonda educaţională, Învăţământul între tradiţie și viitor – grupele de excelenţă, care s-a desfăşurat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu, din Piteşti. Cu ocazia Rotondei, toţi cei care au simţit româneşte au semnat pe steagul tricolor, steag ce a devenit ştafeta românismului, plecând către românii din Basarabia, misiune realizată prin Clubul Iubitorilor de Cultură-Curtea de Argeş şi condusă de către academicianul Gheorghe Păun. Au fost premiaţi profesorii de Limba şi literatura română care, de-a lungul timpului, au avut rezultate de excepţie.

C.B.: - Despre activităţile ARJEȘ, din anii 2015 şi 2016, ce ne puteţi spune d-le Rotaru?

G.R.: - În această perioadă activităţile ARJEȘ s-au derulat sub proiectul Orizonturi fără frontiere în știinţa și educaţia interculturală, al cărui generic a fost ȘTIINȚA & EDUCAȚIA LUMINA & TIMPUL SELT 2015 Evenimentul major, care a polarizat întreaga atenţie a iubitorilor de cultură din judeţele Vâlcea, Argeş, Olt şi Dolj l-a constituit „Rotonda Știinţifică Internaţională”, dedicată „Anului Internaţional al Lumini” şi „Zilei Limbii Române”, organizată cu ocazia lansării „Proiectului Internaţional (România-Japonia)”. În calitate de parteneri cu mai multe organisme, am organizat Forumul Internaţional Știinţific „OMUL ȘI UNIVERSUL 2015”. Cu această ocazie, Colegiul Director a invitat pe toţi râmnicenii, şi nu numai, la Roton-

Motto :

„Performanţa se face și se afirmă –performanţa nu se neagă!”

La ARGE{, în zilele de 24, 25 [i 26 februarie

februarie 2017, va avea loc: {TIIN}IFIC

INTERNA}IONAL {I UNIVERSUL”

da Vâlceană în vederea prezentării şi a lansării Proiectului Internaţional Româno-Japonez sub genericul „Orizonturi fără Frontiere în Știinţa şi Educaţia Interculturală”. Rotonda Vâlceană este dedicată Anului Internaţional al Luminii şi Zilei Limbii Române, eveniment ce se găseşte la prima ediţie (22-24 februarie 2015). Agenda de lucru a întregii manifestări ce s-a derulat în capitalele Olteniei şi Munteniei a fost extrem de încărcată şi de bogată în acţiuni, cu profunde semnificaţii în viaţa şi în activitatea axei culturale Japonia – Argeş – Vâlcea − Olt − Dolj.

C.B.: - Dacă la Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat Rotonda Vâlceană, despre organizarea şi ecoul Rotondei Argeşene daţi câteva coordonate d-le Oprescu.

E.O.: - Rotonda Argeşeană s-a desfăşurat la Muzeul Judeţean Argeş, fiind organizată de ARJEȘ şi ISJ Argeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş, reunind reprezentanţi ai mediului universitar şi academic din Japonia şi din România, sub auspiciile proiectului „Orizonturi fără frontiere în ştiinţa şi în educaţia interculturală”, dedicat Anului Internaţional al Luminii şi Zilei limbii române.

Oaspeţii din Japonia, veniţi prin ARJEȘ (Prof.univ. dr. Masafumi Fukumori, de la Facultatea de Limbi Străine Kyoto şi prof. Masashi Koyama, de la Universitatea Tehnologică Fukui), au făcut o prezentare a sistemului educaţional japonez. Cu aceeaşi ocazie, au fost lansate două volume: „Omul şi Lumina”, „Omul şi Societatea” şi revista bilingvă „Soarele”. De asemenea, au fost acordate diplome, medalii şi plachete. Participanţii au primit Atestate pentru Portofoliul Profesional şi de candidat pentru Proiectul Știinţific Internaţional.

C.B.: - Ce alte evenimente semnificative ne mai puteţi prezenta d-le Rotaru şi în ce regiuni româneşti s-au mai desfăşurat?

G.R.: - Participanţii, la manifestările organizate de ARJEȘ, au fost prezenţi la Slatina şi la Craiova, unde membrii delegaţiei au fost oaspeţi la Rotonda Olteană şi Doljeană. În program au fost prezente atât vizitarea Colegiului Naţional Ion Minulescu din Slatina, vizitarea Expoziţiei de Logistică, vizitarea Universităţii din Craiova, cât şi întâlnirea de lucru din cadrul Societăţii de Știinţe Istorice-Craiova. De asemenea, oaspeţii au fost primiţi şi de conducerea Facultăţii de Agricultură şi Horticultură din Bănie. La aceste întâlniri, din partea ARJEȘ, au fost prezenţi prof.univ.dr. Masafumi Fukumori, prof. Masashi Koyama, prof. Corina Oprescu, istoric George Rotaru, prof. Emil Oprescu. Universitatea din Craiova a fost reprezentată de prorectorul prof.univ.dr. Cristiana Teodorescu, prof.univ.dr.ing. Nicolae Giugea şi prof. univ. Cristian Valeriu Stanciu, purtător de cuvânt al Universităţii din Craiova.

C.B.: - D-le Oprescu, despre organizarea Forumului dedicat Anului Internaţional al Luminii, ce ne puteţi spune?

E.O.: - La Forumul Știinţific Internaţional, dedicat Anului Internaţional al luminii, au participat, ca invitaţi de onoare, personalităţi de excepţie ale ştiinţei şi cercetării, care şi-au desăvârşit studiile şi în judeţul Argeş, printre care: prof.dr. Maria Dorobanţu, membru corespondent al Academiei de Știinţe Medicale, preşedinte al Asociaţiei Române de Hipertensiune, căreia i s-a conferit titlul de MAGISTER IN HONORIS şi EȘARFA ROMÂNISMULUI;

academicianului Gheorghe Păun, i s-a înmânat Certificatul de Învestitură ca Preşedinte de onoare al Asociaţiei ARJEȘ, şi Esarfa Columna Românismului; prof.dr. Enăchescu Marius, Universitatea Berkeley-SUA, preşedinte al Autorităţii Naţionale de Cercetare pentru România, ORDINUL OMUL ȘI UNIVERSUL; prof. Masashi Koyama, Universitatea Tehnologică Fukui, Japonia, şi prof.dr. Masafumi Fukumori, Facultatea de limbi străine Kyoto, Japonia cărora li s-a conferit MEDALIO-PLACHETA şi ORDINUL OMUL ȘI UNIVERSUL. Au mai fost organizate trei Rotonde Educaţional Știinţifice, respectiv, Rotonda Știinţifică doljană şi Rotonda Știinţifică sibiană, care s-au concretizat cu o serie de vizite şi schimburi de experienţă cu profesori universitari ai Universităţii din Craiova şi ai Universităţii Lucian Blaga din Sibiu.

În anul 2016 activităţile ARJEȘ s-au desfăşurat sub genericul ZILELE LINGVISTICII ROMÂNO-JAPONEZE, pe lângă partenerii tradiţionali au mai venit în acest proiect şi Inspectoratul Școlar Judeţean Argeș, Primăria Oraşului Topoloveni, Colegiul Naţional Zinca Golescu Piteşti, Liceul Teoretic Ion Mihalache Topoloveni şi Școala Gimnazială Cotmeana, cu care am organizat FORUMUL INTERNAȚIONAL OMUL, TERRA ȘI UNIVERSUL şi ROTONDA ȘTIINȚIFICĂ ROMÂNO-JAPONEZĂ.

C.B.: - Forumul Internaţional a avut activităţi şi în zona Râmnicu Vâlcea, d-le Rotaru?

G.R.: - În ultima zi a Forumului, întreaga delegaţie a poposit la Rm. Vâlcea, a vizitat cele două Universităţi „Spiru Haret” şi „Constantin Brâncoveanu” şi Școala Tehnică Postliceală FEG-Rm. Vâlcea. Întreaga vizită s-a terminat în sala „Constantin Brâncoveanu” din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea. Reprezentanţii de vârf ai administraţiei judeţene şi locale, ai Prefecturii, Consiliului Judeţean, Inspectoratului Școlar al Judeţului Vâlcea, ai DJTS Vâlcea, ai Forumului Cultural al Râmnicului, prin alocuţiuni au salutat prezenţa înalţilor oaspeţi pe meleagurile vâlcene.

Menţionez că, de-a lungul timpului, activităţile ARJEȘ au fost prezentate în mass-media argeşeană, vâlceană, doljeană, olteană, sibiană şi altele.

Având în vedere experienţa anilor trecuţi, în acest an, în perioada 24-26 februarie, va avea loc cea de a IV-a ediţie a Forumului Științific Internațional, sub genericul Orizonturi fără frontiere în educația interculturală româno-japoneză, care se va desfăşura după următorul program:

Pite[ti, Sala de Conferin]e

a Consiliului Jude]ean Arge[: • Sesiune internațională științifică: Proiectul educaţional-ştiinţific româno-japonez: Orizonturi fără frontiere în educaţia interculturală • Dialog interactiv „Paralele ale învăţământului euro-asiatic: Competenţe antreprenoriale prin sisteme educaţionale aplicate • Mondocalendera: Omul,Terra şi Universul într-o nouă ordine temporală, printr-o altă perspectivă cronologică; „E.L.E.V.I.I. - 2017” - în premieră educaţionalştiinţifică • Vizitarea Universităţilor din Piteşti

Pite[ti, Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”

• Fenomenul lingvistic universal prin ştiinţele gastronomiei;

• Vizitarea Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”;

• Activităţi de cultură şi educaţie: Perenitatea limbii prin tradiţiile şi obiceiurile poporului român „Limba este întâiul poem al unui popor” (Lucian Blaga);

• Lansarea Monografiei de istorie şi cultură - Bascov

Comemorare sub semnul S\rb\torii Na]ionale a Culturii

Au trecut zece ani de la trecerea în eternitate a prof. univ. Ion Rotaru (n 11 sept 1924 – d. 18 dec 2006), profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti - critic literar de renume, autorul impresionantului volum „O istorie a literaturii române de la începuturi până în prezent”.

La iniţiativa personală a preotului Gheorghe Neagoe de la Biserica Miron Patriarhul, ctitorită de Regina Maria, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, preot care este prezent la multe dintre activităţile culturale, organizate de scriitori şi ziarişti la ICR sau alte centre, şi cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Patriarh Daniel al Bisericii ortodoxe – erudit, iubitor de artă şi promotor al culturii naţionale – s-a hotărât împlinirea unei îndatoriri creştine printr-o slujbă de pomenire a celui care a fost profesorul Ion Rotaru.

Locul ales pentru comemorarea şi, totodată, omagierea eminentului profesor rămas viu în amintirea noastră a fost aşadar această biserică situată lângă un parc frumos ce poartă numele Reginei Maria.

Acest sfânt lăcaş de rugăciune este realizat în stil neobizantin cu elemente de arhitectură românească, care prin frumuseţea sa, invită pe trecători să intre să-şi găsească momente de linişte, reculegere şi deschidere sufletească. În duminica din 22 ianuarie 2017, această biserică a devenit aproape neîncăpătoare prin faptul că enoriaşilor li s-au adăugat – veniţi din tot oraşul şi împrejurimi – ziarişti, editori şi scriitori care fie i-au fost studenţi şi doctoranzi, fie au frecventat cenaclul literar condus de profesorul I. Rotaru. Printre participanţi a fost domnul Nae Georgescu – eminescolog şi poeţii: Paula Romanescu, Ion Raţiu (conducătorul cenaclului actual „Ion Rotaru ”, care se desfăşoară la Centrul Cultural „Clubul seniorilor”, situat în Parcul Plumbuita ) Victoria Milescu, Elena Armenescu, Rodica Subţirelu (redactor şef al revistei „Cronica timpului”), Corneliu Zeana, Claudia Voiculescu, Geo Călugăru, Fl. Grigoriu ş.a. După săvârşirea sfintei liturghii, care ne-a umplut sufletul, ascultând totodată corul şi cântările bizantine de înaltă vibraţie, urmată de tâlcuirea înălţătoare şi plină de duh a evangheliei zilei, în predica despre Zaheu Vameşul - rostită de părintele Gheorghe Neagoe - în care cuvintele

Mântuitorului Iisus Hristos: „Azi în casa ta trebuie să rămân” au dobândit şi au transmis un înţeles profund celor prezenţi, a urmat slujba de parastas întru veşnica pomenire a celui comemorat. Am asistat, apoi, la alte momente emoţionante create de rostirile alese ale celor invitaţi să vorbească despre regretatul profesor.

În primul rând, subliniez cuvântarea domnului Mihail Diaconescu – scriitor remarcabil, cunoscut prin operele sale cu caracter istorico-religios (romane, eseuri), dar şi „Istoria literaturii dacoromâneşti” preocupare care l-a apropiat de profesorul Ion Rotaru, pe care l-a cunoscut ca om dăruit culturii naţionale şi poporului în care s-a născut, cuget neliniştit, căutător prin veacuri pentru a dovedi vechimea spiritualităţii locuitorilor acestor meleaguri, unde s-au născut scriitori – fie ei ierarhi ori laici - din care avea să se ivească, mai târziu, geniul lui Eminescu. Deosebit de modest, dar şi înzestrat cu mult umor, profesorului Rotaru

îi plăcea – atunci când era elogiat – să răspundă simplu: eu sunt Ion din Valea lui Ion!, stârnind astfel zâmbete de simpatie.

Au mai luat cuvântul: scriitorul Geo Călugăru, care a evocat anii de studenţie şi personalitatea profesorului său şi domnul Geo Stroe – preşedintele ONG-ului Academia Dacoromână, în calitate de editor al monumentalei lucrări amintită mai sus: „O istorie a literaturii române de la începuturi până în prezent” care a redat în cuvinte, pline de admiraţie, întâlnirile şi dialogurile, pline de profunzime şi farmec, cu autorul în perioada pregătirii pentru tipar.

Tânăra masterandă la Nisa - Crina Popescu, originară din Basarabia - reamintind că ne aflăm, încă, sub semnul marii Sărbători Naţionale a Culturii române şi a omagierii poetului de valoare universală M.Eminescu, cel care ne uneşte în spirit, ne-a asigurat că tinerii români, aflaţi la studii în Europa, ne fac cunoscută atât istoria cât şi cultura.

Am plecat spre casă nu numai înălţaţi spiritual ci şi cu câte un dar din partea preotului Gheorghe Neagoe, care să ne amintească această minunată zi de ianuarie.

Mulţumind Prea Fericitului Patriarh Daniel, îl asigurăm de convingerea noastră în credinţa străbună ortodoxă şi de tot sprijinul privind realizarea întregului proiect de finalizare a înălţătii Sfintei Catedrale a Mântuirii Neamului. Sperăm să ne dea Înalta binecuvântare şi pentru alte evenimente.

@ Dr. ELENA ARMENESCU

membră a Uniunii Scriitorilor din România

*La punerea pietrei de temelie au fost prezenţi patriarhul Miron Cristea și regina Maria, în anul 1928, la 6 iunie. S-a lucrat în același timp la această biserică și la școala de alături, care este tot ctitorie regală, și au fost date la roșu - biserica, și școala- la 6 decembrie 1928. Pictura realizată în anii următori este opera pictorului Dumitru Brăescu (1886-1947), care studiase la Ravena. Acesta a cercetat și catacombele romane și a realizat o trecere de la stilul renascentist în pictura bisericească spre stilul romanic și bizantin.

APĂSAREA GRI A CEŢII

PTrec vioi, sfioşi, zadarnici, Sfidând legile naturii, Albi şi efemeri ca nurii, Fulgi de nea, copii năpraznici...

Flori de gheaţă, triste ramuri Din năframa dimineţii, Apăsarea gri a ceţii V-a încondeiat pe geamuri...

RUGĂ

ODoamne, tu nu mai faci minuni, Și sfinţii tăi au pribegit speriaţi în pustie, Să creştinească ciclopi, ori meduze În vâltoarea amară a mărilor...

Eu am rămas acelaşi, să cânt în cuplete Fărâme de suflet şi curcubeie topite În cenuşiul zărilor...

E SDoamne, tu nu mai faci minuni, Și sfinţii tăi au coborât prea repede Din icoane, Roşi de vopseaua chinurilor Și de foame...

PEISAJ SELENAR

De-atâta iarnă plânge-n ceruri luna, şi-i tristă ca un semn de întrebare, nerăstignit de nici un dor şi care se stinge-ncet şi pentru totdeauna...

De-atâtea geruri plânge-n ceruri luna...

DRUMUL ROBILOR

I SUneori merg pe drumul robilor prea departe, Până simt pe tălpi însângerate praf de stele; Atunci mă ascund în păduri de mistere, Unde păsări pun ouă în nisipurile albe. Cai de-apocalips îmi aleargă prin tâmple, Bat din potcoave sălbatici ca vremea, Și-i alung în valea plângerii închise; Le opresc doar scânteia, sămânţa de zboruri. La ceasul de rugă, cu obrazul pe roze, Sorb dintr-un nour polenul de vise: Cântece de lume îmi trec peste ape ca rândunelele, Întunecând cu-aripa drumul robilor, Până simt pe tălpi însângerate praf de stele...

TĂRÂM ROMÂNESC

Undeva, dincolo de nori, Unde învaţă ciocârlia cântecul şi dorul, De cade apoi săgetată, Există o ţară binecuvântată de Domnul, în care florile nu se ofilesc, Iar îndrăgostiţii îşi încearcă iubirea Și norocul

în petalele margaretelor...

Undeva, dincolo de zări, Unde îşi tremură ciocârlia cântecul Și jocul, De cade apoi săgetatăAră şi seamănă fiii ţării - ţăraniiBucuroşi de roadele sfinte ale pământului... PE-UN RAM DE GER

în zbor nocturn un nor pe ttfm privind de sus un blând apus, în miez de-april a nins subtil.

Și limbi

de ceas

în jur dau glas. Mirat apoi

pe-un ram de ger un cintezoi plângea

stingher: Lerui

Ier!

Și-n somn

dr. Teodora Marin în dialog cu dr. ing. ªtefan Manea

Teodora Marin: - Există multe produse artizanale, de apartament, de importuri care pot compromite ideea de produse naturale, care nu au nimic de-a face cu tehnologiile complexe și cercetările de la Hofigal. Ce credeţi despre acest aspect?

Ștefan Manea: - Faptul că la noi există această mentalitate, că suplimentele sunt altceva decât medicamentele, face să existe multe falsuri, care intră în ţară, ba mai mult li se fac reclame la TV. Și de ce - e un punct pe care vreau să-l subliniem -, de ce noi trebuie să avem altă legislaţie în privinţa reclamei decât Comunitatea Europeană? Eu, dacă vreau să fac astăzi reclamă la un produs, costurile respective trebuie să le plătesc ca atare. Oricare dintre ţările vestice are dreptul până la 25 la sută din costuri, din profitul net, pe care trebuie să-l plătească statului şi în loc să-i dea profitul, îi dă hârtiile prin care a plătit televiziunile unde i s-a făcut reclamă. Or, la noi este o discriminare? Uitaţi-vă pe produsele care sunt în momentul de faţă la reclamele de la TV, nu este românesc niciunul, sunt firme (chiar dacă sunt din România) înregistrate într-o ţară vecină, Bulgaria, Ungaria, pentru că toţi au trecut la acest tip de legislaţie, numai noi, românii, am rămas cu treaba asta, adică, de ce să avem noi reclamă la un produs făcut în România? Uitaţi-vă pe Rai Due, în fiecare săptămână au două ore pe zi despre produsele noi fabricate de către italieni şi se laudă cu ele - plătite din acel procent dedus din profitul net.

T.M.: - Deci e promovare a produselor naţionale. Cine suportă acolo cheltuiala?

Ș.M.: - Statul. Pe când noi nu avem voie nici să vorbim. Eu, de exemplu, dacă merg într-o emisiune de televiziune, nu pot să spun numele produsului, cică îmi fac reclamă.

Este o chestiune prin care firmele mari, cele cinci de medicamente, reuşesc să pună botniţa, ca să nu poată afla omul de rând săşi trateze o indigestie fără medicamente, că poate să-şi trateze orice boală de stomac sau alta cu produse naturale, fără reacţii secundare şi nu numai, dar şi fără alte consecinţe şi cu un preţ undeva la sfert sau chiar mai jos.

T.M.: - Știţi, orice medic, și mi s-a întâmplat recent, pentru colesterol, de exemplu, spune: dacă vreţi să scăpaţi de colesterol, luaţi ceva pe bază de statine, sigur că puteţi să luaţi și produse naturale, ei zic, naturiste, sigur că puteţi să luaţi și suplimente alimentare, dar e așa ca un adjuvant, sau cel mult pot să aibă un efect placebo.

Ș.M.: - Nu mă surprinde şi nici nu pot să-i condamn, pentru că dacă nu cunosc, dacă n-au făcut la facultate, n-au de unde să ştie. Deşi consumă ei înşişi produsele noastre. Am făcut un test în Bucureşti, la medici de peste cincizeci de ani şi, din 86 de medici, 81 consumau Redigest! Și nu alt produs, şi nu altceva.

Colaborarea

T.M.: - Asta înseamnă că mentalitatea se schimbă și aveţi un rol prin chiar eficienţa produselor.

Ș.M.: - Aşa este şi aici vreau să mă întorc la problema cu statinele, despre care vom mai vorbi. Un om care are probleme cu colesterolul, e preferabil să-l aibă mare, şi e mai sănătos pentru el, decât să-l reducă cu statine. Statinele sunt extrem de periculoase, pentru că ce fac ele, abia acum se cunoaşte mecanismul. Statinele inhibă formarea enzimelor care realizează LDL-ul, colesterolul rău, şi anume aceste enzime sunt fosfolipatazele. În momentul când ai făcut această inhibiţie, îţi scade colesterolul. Medicul îţi ia sângele, constată că nu mai ai colesterolul mărit, vai ce bine, dar vai ce rău e pentru organism să nu ai colesterolul rău, pentru că ăla participă la formarea tuturor membranelor celulelor care se înmulţesc sau care se divid sau celulelor nou formate în locul celor care mor. Și dacă aşa-zisul colesterol rău nu există, se accelerează procesul de îmbătrânire, pentru că celulele respective mor şi organismul trebuie să le refacă pe toate în timp şi nu poate să facă faţă. Încep să apară tot felul de pete pe organismul uman, tot felul de negi, care sunt depuneri de tot felul. Acest lucru e foarte greu să-l înţeleagă un medic cu o formaţie clasică, să spunem, cum zicea odată un bun prieten: „mă, nu mă pune pe mine să citesc eu acuma, tu vrei să fac eu acum biochimie, să înţeleg eu, am luat 10 atunci şi cu asta basta, n-am mai pus mâna pe carte.” Medicii nu fac farmacognozie, nici nu ştiu ce-i aia, este modul în care plantele şi principiile active din plante acţionează la nivelul organismului, or ei această ştiinţă n-o fac deloc.

T.M.: - Totuși, dumneavoastră colaboraţi cu diferiţi medici și mulţi dintre ei sunt prinși în programele de cercetare și urmăresc, de-a lungul anilor, evoluţia acestor produse care sunt, practic, medicamente, nu este rău să repetăm, pe care le faceţi dumneavoastră.

Ș.M.: - Sunt foarte mulţi medici care au început să citească, şi sunt mulţi tineri cărora eu le-am dat şi cărţi şi am rămas surprins că citesc, care vor să ştie mai mult şi nu mai sunt închistaţi cum erau înainte, şi au înţeles că e păcat că nu citesc, fiindcă ei rămân în urmă, nu altcineva. Am acum foarte multe discuţii cu unii dintre medici, ba, mai mult, am fost chemat la diferite întâlniri ale lor ca să le vorbesc despre produsele naturale şi despre

modalitatea cum acţionează. Anul trecut, de exemplu, am fost la Piteşti. Medicul-şef al judeţului este o doamnă şi cum majoritatea sunt femei medici în zonă, m-au rugat să le vorbesc, în ziua de 8 martie, în faţa a 90 de medici de acolo, să le spun punctul meu de vedere, cum acţionează anumite produse, care este situaţia şi a fost o discuţie mai mult decât utilă cu aceste doamne. Pot să spun că acum am chiar colaborări cu unele dintre ele pentru cercetare, pentru statistică, şi îmi fac ele comparaţie privind modul cum acţionează un produs de-al meu natural pe aceeaşi afecţiune şi cum acţionează un produs de sinteză. Și îmi arată foarte multe lucruri şi pot să spun că foarte multe dintre observaţiile lor îmi determină, pe urmă, mie, cercetarea, să îmbunătăţesc produsul respectiv.

T.M.: - Am dat exemplul acestor medicamente împotriva colesterolului, care sunt pe bază de statine, iar dumneavoastră aveţi un produs, binecunoscut și solicitat, numit Hoflipomin, care este tot împotriva colesterolului, tot ţintit este și tot în urma unor studii de laborator a fost obţinut și testat. Ce diferenţă ar fi între ele?

Ș.M.: - Diferenţa este următoarea: Hoflipomin are în el enzime de la mai multe plante, trei plante - usturoi, praz şi nap. Noi folosim în mod deosebit enzimele de aici. Acest colesterol apare când eşti stresat şi foarte multă lume îl face de la o anumită vârstă. Stresul, radicalii liberi, care apar în organism şi care sunt cauza tuturor bolilor, trebuie distruşi de cineva. Ei bine, usturoiul şi, în mod deosebit, prazul, conţin câteva enzime care absorb cu o viteză teribilă aceşti radicali liberi şi nu mai pot să apară bolile autoimune, aceste boli secundare, nu pot să mai afecteze nimic şi ele repun în funcţiune partea organismului care nu funcţioneză cum trebuie. Treptat, organismul, nemaiavând, practic, aceşti duşmani în interior, nu mai trebuie să facă nimic altceva decât să-şi ia aceste enzime şi să le utilizeze acolo unde are nevoie, ele neavând nicio toxicitate, niciun fel de deranjament, absolut de nicio formă. Pe scurt, toxicitatea este zero la acest produs. Noi am făcut acest produs cu ajutorul doamnei profesor Michelle, despre care pot să spun că, aproape trei ani de zile, era puţin sceptică faţă de ceea ce discutam şi îi spuneam. De aceea, a mers întâi şi întâi, că

nu credea, pe şoareci şi pe şobolani, după care am avut posibilitatea să prelevăm sângele, am trecut pe oameni, am avut şi voluntari, să vedem aceste enzime, care sunt mult mai complexe, cum acţionează la nivelul diferitelor organe. Și din acest motiv, produsul este extrem de complex, şi n-a luat întâmplător şi Medalia de Aur la Concursul de inventică de la Bruxelles, pentru că a fost un fel de enigmă, că noi am făcut şi afirmaţia că produsul scoate afară şi toate metalele grele din organism, substanţe, de regulă, foarte periculoase şi toxice. Și aici am fost, mai puţin, crezuţi. Dar, după aceea, au constat că aşa este, întradevăr. La noi, de exemplu, întrebaţi un doctor să vă prescrie o ionogramă, se uită aşa ciudat şi te întreabă dar ce vrei să faci cu ea? În Vest, există aşa ceva. Și, de exemplu, după ce am fost personal la Bruxelles, miau cerut să le dăm studiile clinice, şi spune una dintre doamne, care era în juriu: „uite, eu sunt în postura asta şi folosesc tot felul de drăcii, aveţi produsul acesta Hoflipomin să-mi daţi şi mie? I-am dat. A fost extrem de drăguţă şi mi-a trimis analizele de sânge, după 60, 120, 180 de zile, şi mi-a spus lucruri pe care nu le ştiam atunci despre produs, că face şi acele minuni. Mi-a spus: „nu numai că reduce colesterolul rău, dar reglează raportul dintre cel bun şi cel rău, determină ficatul să-l mărească pe cel bun şi, ca atare, ăla bun este transportorul la nivel celular al hranei celulei, şi atunci ai, cum se spune, un cărăuş mult mai puternic, iar organismul tău e mai vioi, mai sănătos”. După care, îmi spune: „n-o să găseşti niciodată pe cineva cu colesterolul bun - HDL, decât cu trigliceride mari, pentru că ele sunt legate de colesterolul bun. Ai trigliceridele mari, ai colesterolul bun mic. De ce? Alea au crescut, fiindcă n-a avut cine să le ducă hrană celulelor respective”. Și astfel, dintr-o chestie de genul ăsta, cu un produs dat la un om de specialitate, care a ştiut să înţeleagă, am primit nişte comunicări ce neau fost extrem de utile. Și am mai făcut ceva: am îmbunătăţit puţintel formula, modificând raporturile dintre enzimele pe care le-am introdus înăuntru pe baza asta. Și nu este prima dată când am făcut îmbunătăţiri pe baza a ceea ce am putut să aflăm şi să constatăm de la oamenii de specialitate, care ne-au făcut nişte observaţii. Lucrul acesta îl fac mereu cu medicii noştri colaboratori care tratează diverse afecţiuni. De exemplu, avem un medic la Iaşi, cu care colaborăm, fără să-mi pretindă ceva, şi care îmi dă nişte informaţii foarte preţioase. La Cluj şi Timişoara avem aproape 40 de medici cu care nu am decât relaţii de amiciţie şi oameni care îşi respectă meseria, şi-mi spun: „Domnule Manea, uite, am găsit la unul că evoluează astfel, dar am găsit şi altceva, că pacientul habar n-avea că poate să se trateze cu produsul dumneavoastră”.

cu medicii se extinde, dar medicamentele de sinteză au susţinătorii lor atotputernici

„Hoflipomin”, un produs medaliat cu aur, pentru menţinerea colesterolului în parametri optimi, fără riscurile statinelor

În þãrile vest-europene, statul suportã cheltuielile de promovare a produselor autohtone pentru sãnãtate

Anul Cocoşului de Foc, care a debutat pe 28 ianuarie 2017 şi se încheie pe 15 februarie 2018, este celebrat de către chinezii din întreaga lume printro suită de sărbători. Perioada începe cu Sărbătoarea Primăverii - o zi de mulţumire şi recunoştinţă

din Beijing, care a prezentat un regal de dansuri tradiţionale.

Astfel, frumoasa tradiţ ie a celebrării Anului Nou Chinezesc în România a fost continuată şi în 2017, printr-un eveniment de excepţie, Organizat

alelor instituţiei din întreaga ţară, personalităţi din mediul academic şi cultural, printre care acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, oameni de afaceri, membri ai comunităţii chineze din România, şefi de organizaţii şi asociaţii non-profit, precum şi un numeros public. În deschiderea galei a luat cuvântul E.S. Xu Feihong, Ambasador al R.P. Chineze la Bucureşti. „Anul Cocoșului va marca noi oportunităţi de dezvoltare a colaborării bilaterale pe toate planurile. Am convingerea că această

pentru lucrurile bune primite în anul anterior - şi se încheie cu Festivalul Lampioanelor, care are loc în cea de-a cincisprezecea zi. Potrivit tradiţiei chineze, Anul Cocoşului de Foc – 2017 – va fi un an puternic, în care lumea va progresa şi va începe

de Casa Româno-Chineză şi Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti, cu sprijinul „NIRO Investement Group”

Evenimentul s-a bucurat de prezenţ a ministrului Afacerilor Externe Teodor Mele ş canu, a

cooperare care se manifestă în toate domeniile va continua și va ajunge la dimensiuni tot mai extinse. Doresc să urez poporului român, precum și celor prezenţi, multă fericire în noul an, exprimându-mi speranţa că relaţiile chino-române vor avea aceeași dezvoltare rapidă, pentru a ajunge la un nivel cât mai înalt”

În splendida incintă a Ateneului Român, simbol al spiritualităţii româneşti, un public numeros a venit în întâmpinarea unui eveniment aşteptat – spectacolul Academiei de Dans din Beijing, cu ocazia intrării în Anul Nou Chinezesc. După cum am mai amintit, evenimentul a fost organizat de Casa Româno-Chineză şi Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti, cu sprijinul „NIRO Investment Group”.

Este un prilej de reflexie şi de susţinere a relaţiilor bilaterale tot mai efective - ne referim la planul dezvoltării raporturilor economice dintre cele două ţări - care se dovedesc a fi tot mai benefice pentru ţara noastră.

@ CAROL ROMAN

Gala Premiilor Asocia]iei Na]ionale a Detectivilor din România

Activitatea şi profesia de detectiv particular sunt puţin cunoscute în România. Detaliile şi frumuseţea lor sunt ţinute, încă, într-o discreţie specifică, misterul fiind, de fapt, un atribut cu care lumea detectivilor se identifică. Activitatea detectivilor particulari are un secol de atestare, ca formă organizată – Asociaţia Investigatorilor Britanici, fondată în anul 1913, a aniversat 100 de ani la Londra, în 2013. În România, primele birouri de investigaţii private au fost organizate în 1929 – odată cu reorganizarea Poliţiei de către ministrul Alexandru Vaida Voievod.

După jumătate de secol de dispariţie din spaţiul serviciilor private, ancheta fiind monopolul instituţiilor de autoritate comuniste, activitatea revine în actualitate, ca o component, firească si necesară, a democraţiei. Alternativa privată a achetei este un drept al cetăţeanului într-o societate democratică, de a opune propria anchetă celei a autorităţii, atunci când este necesar. Cetăţeanul modern, într-o Românie aflată în contextul integrării sale în Uniunea Europeană, dar şi în acela al globalizării, are nevoie de informaţii personalizate, dacă le putem spune aşa. Are nevoie să ştie multe lucruri atunci când îşi alege partenerii de afaceri, când deschide o afacere nouă, când se căsătoreşte, când este depăşit, dar, mai ales, îngrijorat de „libertatea” pe care o solicită tânăra generaţie şi vrea să ştie în ce mediu, ce prieteni, ce pericole îl aşteaptă pe copilul său. Avem o formă de organizare a acestei profesii în România, reglementată de Legea 329/2004 a activităţii detectivilor particulari.

Asociația Națională a Detectivilor din România a fost înfiinţată în anul 2000 şi şi-a adus o contribuţie majoră atât în reglementarea cadrului legislativ al profesiei, cât şi în organizarea şi îndrumarea activităţii ulterioare a celor care au ales să abordeze domeniul. Profesia este practicată, în principal, de foşti ofiţeri, din diferitele structuri militare în principal, foşti politişti de investigaţii, criminalişti, economişti, sociologi etc. Dincolo de studii, practicarea profesiei, cu success, necesită un bagaj de cunoştinte

În lumea ştiinţifică internaţională, frauda ştiinţifică, adică realizarea unei lucrări, pretins ştiinţifice, pe baza unor date inventate, este sancţionată, cu cea mai mare duritate, aşa cum merită, de altfel. Onestitatea în cercetare este garanţia progresului ştiinţific, iar frauda ştiinţifică este privită nu doar prin prisma încălcării eticii cercetătorului, ci ca pe una dintre cele mai grave forme de furt intelectual. Orice bănuială de fraudă de acest tip declanşează investigaţii ample, cu orice costuri şi eforturi, dată fiind severitatea infracţiunii. Rezultatele acestor investigaţii sunt făcute publice spre a-i descuraja pe cei care ar putea fi ademeniţi de tentaţia unei glorii obţinute prin orice mijloace. Nu doar glorie, ci şi avantaje materiale, promovarea putând fi una dintre acestea. Ascunderea fraudei ştiinţifice este considerată, de asemenea, un fapt deosebit de grav, astfel încât universităţile sau alte foruri ştiinţifice nu îşi asumă un astfel de risc, de ascundere a adevărului. Sub acest aspect nu există deosebiri de atitudine între spaţiul Uniunii Europene şi cel

a XIII-a -

şi o experienţă bogată. Detectivul particular este un cetăţean şi nu unul oarecare, ci unul bun. El trebuie să fie, înainte de toate, apropiat de semenii săi, un reper moral al colectivităţii în care trăieşte. Un profesionist informat care are şi o datorie de onoare: aceea de a-şi iubi ţara şi valorile ei.

Într-o lume în care tindem să ne îndepărtăm de valori autentice şi chiar de propria identitate, în favoarea unei globalizări care riscă să înghită ceea ce suntem, o Gală a Premiilor este un eveniment care are datoria de a aduce recunoaşterea şi recunoştinţa noastră valorilor autentice ale societăţii noastre.

Cea de a 13-a Gală a Premiilor s-a desfăşurat sub semnul celei de a 13-a Zodii – Eminescu – întro dată de 13 ianuarie, care precede data de naştere a poetului. Potrivit tradiţiilor egiptene, cifra 13 este cifra nemuririi, iar pentru noi, românii, Zodia Eminescu este zodia geniului, a identităţii naţionale şi a nemuririi noastre.

„Cel ce avea chipul unui „înger frumos, pe fruntea căruia era scris semnul Dumnezeirii”, cel ce-a visat „visul vieţii cel chimeric”, când viaţa îi părea „un basm pustiu şi urât”, cel care a revărsat „gândirea-i fără margini peste marginile lumii”, semănând lumină din „tainica-i simţire”, cel care prin menirea de geniu n-a fost fericit şi n-a putut „face fericit pe cineva”, (aşa cum spune dna prof. Ecaterina Chifu din care am citat), marele Eminescu – suflet al poporului român – a fost Luceafărul serii noastre, luminând şi inspirind pe toţi cei prezenţi pentru a-i aduce omagiu.

Au fost aleşi pentru a primi Diplome de excelență, în semn de recunoaştere a unei munci de o viaţă în slujba umanităţii: prof. dr. Gheorghe Mărmureanu – Preşedintele Institutului pentru Fizica Pământului, membru al Societăţii Române de Fizică, American Society of Civil Engineers - Mechanical Divsion şi World Academy of Sciences (Trieste, Italia), cu o contribuţie redutabilă la dezvoltarea fi-

zicii româneşti moderne; prof. dr. Vlad Ciurea, care în cariera sa redutabilă a efectuat peste 20.000 de operaţii pe creier şi căruia îi datorăm „Călătoria în centrul gândirii”, una dintre ultimile sale cărţi. A fost peste opt ani Preşedintele Societăţii de Chirurgie din România şi a participat la peste 20 de proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale. Este astăzi director ştiinţific al Spitalului Sanador. „În creier se află «centrul de comandă», pentru că prima celulă care s-a format în organism este celula nervoasă, după care urmează cea cardiacă şi acestea dau naştere acestui miracol - viaţa. Sistemul nervos este cel care conduce întreaga noastră existenţă: ceea ce vorbim, gândim, iubim, ne certăm sau, din contră, reuşim să ne comportăm ca persoane umane civilizate”, spune prof. Ciurea.

Detectivii au ambasadori onorifici, care le promovează imaginea şi care primesc recunoaşterea şi misiunea printr-un Ordin, „Detectiv de onoare”. Printre criteriile de selecţie se află şi o carieră de succes, notorietate în domeniul profesional, recunoaştere publică. La această ediţie, Christian Sabagh, cunoscut om de televiziune, reporter de investigaţii, realizator al emisiunilor 112 şi Sabagh în acţiune, a primit această distincţie.

Seniorii Detectivilor aleşi după criterii şi exigenţe multiple sunt, începând de anul acesta, domnii: Vasile Băcilă – Sibiu, director de agenţie de detective, din anul 2004, fost ofiţer de poliţie, cu o bogată experienţă în domeniul profesional, recunoscut şi respectat în comunitatea profesională, şi Iosif Roca – Galaţi, director de agenţie de detective, din anul 2004, fost ofiţer de investigaţii economice, cu o carieră redutabilă şi recunoaştere profesională de necontestat.

Detectivul anului a fost desemnat Aurel Leahu, avocat şi director de agenţie de detectivi în Chişinău. Un roman autentic, crescut cu poezia lui Eminescu, care – asa cum spunea reputatul academician Nicolae Dabija – a fost pentru basarabeni, rugăciunea prin care şi-au păstrat limba şi identitatea.

FRAUDA {TIIN}IFIC|

american. Deşi, din fericire, cazurile sunt rare, exemplele nu lipsesc. Este unanim admis că universitatea are, în principal, responsabilitatea declanşării unei anchete ample atunci când se ridică o suspiciune rezonabilă.

Un caz paradigmatic s-a petrecut în SUA. Dipak K. Das, profesor la o universitate de medicină din Connecticut, dar şi director al unui centru de cercetare, a falsificat câteva date primare care au stat la baza unei cercetări, remunerate, per ansamblu, cu 890.000 de dolari, în cadrul unui FEDERAL RESEARCH GRANT (fond federal de cercetare). Dipak K. Das a fost eliminat, imediat, din rândurile corpului didactic universitar, iar toate revistele medicale, în care acesta

figura ca autor, au fost notificate de universitatea care, repetăm, poartă responsabilitatea cercetărilor efectuate în cadrul său. Cazul este recent, dar investigarea retroactivă a avut ca obiect o fraudă ştiinţifică din anul 2007. Există şi situaţii în care investigarea se referea la cercetări dintr-un trecut mai îndepărtat.

În România, s-ar părea că frauda ştiinţifică este inexistentă, sau, cel puţin, nu este investigată. Rădăcina acestei racile o aflăm în fostul regim comunist când secretarii de partid raportau date falsificate, deliberat, către forurile superioare, între cifrele oficiale şi realitatea din teren existând discrepanţe izbitoare. Poate că nu este cu totul întâmplător faptul că se pare

că regăsim frauda ştiinţifică în rândurile aceloraşi foşti secretari de partid din universitate, deveniţi după 1989 profesori şi chiar şefi de catedră, adesea tot pe baza unor falsuri. Puţinele sesizări depuse atât la Universităţile de Medicină şi Farmacie, la nivel de Rector sau de Comisie de Etică nu au declanşat anchete de anvergura corespunzătoare, ci au fost trecute sub tăcere, mai exact ignorate. Asemenea problemei plagiatelor, înăbuşită şi negată un timp foarte îndelungat, dar care a răbufnit, în cele din urmă, a sosit momentul investigării cel puţin a cazurilor, pentru care au fost depuse sesizări, pe care conducerea universităţii, încă, le ignoră. Un astfel de caz, a cărui identitate nu o dezvăluim încă, se află, sau ar trebui să se afle, în atenţia UMF „Carol Davila” Bucureşti. Ceea ce dorim este să declanşăm, în paginile publicaţiei „Viaţa Medicală”, o dezbatere pe această temă: există, sau poate nu, fraudă ştiinţifică în cercetarea medicală românească, sau rarele cazuri aparţin doar lumii occidentale?

BOXUL - VECHI DE CÂND LUMEASPORT DUR SAU „NOBIL| ART|”

francezul Kid Oliva, administrându-i prima înfrângere din carieră. Tot în deceniul 4, Lucian Popescu a mai cucerit alte 2 titluri europene, învingând la puncte mari pugilişti din Spania şi din Blegia. El şi-a răzbunat tatăl, ziaristul bucureştean Ionel Popescu, care luptase, fără succes, de 8 ori pentru o cunună europeană.

Tot în deceniul IV al secolului trecut. a strălucit şi cocoşul Toma Aurel, de două ori campion European, după lupte memorabile cu pugilişti din Franţa şi din Italia. Galeria merituoşilor boxeri români profesionişti, care au activat în primele decenii de implementare şi dezvoltare a acestui sport pe teritorul românesc, cuprinde nume precum: Dumitru Călinescu, Moți Spakov, Gheorghe Axioti, Mielu Doculescu. Iar printre cei care, apoi, au făcut trecerea spre amatori s-au aflat: Ion Chiriac, Ion Popa, Petre Mihai şi Dumitru Ciobotaru, poate singurul boxer din lume, care a boxat în cariera sa la toate categoriile de greutate, de la muscă la grea, ieşind Campion Naţional de 9 ori.

Dumitrescu, Leondard Doroftei, fraţii Marian şi Dorel Simion. Dincolo, dar completând, totuşi, performanţele sportive ale boxului românesc de-a lungul anilor, adăugăm 2 recorduri româneşti „de culoare”, rămase unicat şi intrate în Cartea Recordurilor.

1. Singurul meci, de 12 reprize, în care arbitrul de ring nu a fost nevoit să intervină, absolut deloc, neavând nicio comandă de „stop” ori „break”, pentru a-i despărţi pe boxeri, s-a disputat în 1943, la Bucureşti, pe stadionul ANEF, din Dealul Spirii. Protagonişti, într-un meci pentru titlul naţional la categoria „cocoş”: boxerii Anton Osca şi Nicolae Radan, iar arbitrul din ring, foarte exigentul, Ion Firu

„Una dintre cele mau vechi şi îndrăgite probe sportive ale elenillor a fost: pugilatul!”

Homer - ILIADA

- Cântul 13: jocurile lovirii cu pumnul

Aplecându-ne asupra istoriei sporturilor observăm că mulţi cercetători consideră că pugilatul, boxul se confundă cu începuturile omenirii, ba chiar că ar putea fi anterior apariţiei omului pe scara evoluţiei speciilor. În comunităţile primitive, disputele pentru hrană, adăpost, împerechere sau poziţie în ierarhia grupului erau duse de beligeranţi cu pumnii goi.

Miturile omenirii vorbesc despre pugilat ca fiind practicat de TEZEU (legendarul biruitor al Minotaurului), de zeii APOLLO şi HERCULES, de POLLUX. Desene primitive, reprezentări rupestre, vechi de peste 5 milenii, descoperite în multe zone ale lumii, arată cum, din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au luptat între ei sau cu diverse animale, beneficiind de o „armă primordial”: Pumnul!

Pe teritoriul României primele mărturii arheologice ne vin de la mijlocul secolului al II-lea. Aceasta fiind vechimea monumentului epigraflc al lui AGROICOS – „Cel neîntrecut la pugilat”, monument descoperit în Portul Tomis. Apoi, apropiindu-ne, pe scara timpului, de vremurile moderne, în secolul al XVI-lea, cronicarul Dimitrie Cantemir, descriind „NĂRAVURILE MOLDOVENILOR”, vorbea şi despre modul în care aceştia, adeseori, îşi rezolvau disputele... cu pumnii! Și, pentru a încheia acest capitol al istoriei de mult trecute, să mai notăm că, pe la 1840, „Peregrinul Transilvan”, Ion Codru Drăguşanu relata de la Londra, despre disputele pugilistice, fiind, într-un fel, primul cronicar de box de la noi. De altfel, Anglia este patria boxului modern. Pe teritoriul insulei britanice renăscând, odată cu secolul XVIII, pugilatul antic. Și asta după ce o lungă perioadă dispăruse (în multe locuri fiind chiar interzis). Însuşi

cuvântul „Box” (a lovi cu pumnul) este de origine engleză”.

În România, boxul, ca sport cu reguli proprii de organizare şi de desfăşurare, apare imediat după 1900, fiind, în mod firesc, practicat şi promovat de sportivi străini. Și, cu o rapiditate care i-a uimit chiar pe promotorii lui, boxul a prins rădăcini şi s-a răspândit în toată ţara. Astfel, la nici 10 ani de la meciurile demonstrati-

Imediat după al doilea Război Mondial, odată cu noua orânduire politică şi socială, s-a trecut de la boxul profesionsit la cel amator, de inspiraţie şi influenţă sovietică. Desi, în adâncul sufletului lor, sportivii români au tânjit, mereu, după boxul adevărat, boxul profesionist, ei s-au adaptat, destul de repede, noului statut, obţinând rezultate remarcabile în întrecerile internaţionale. Aproape 200 de medalii au fost cucerite de români în întrece-

ve din zonele portuare, de la Câmpina şi din Grădina Cişmigiului, în 1919, la Paris, la Jocurile Interaliate, prin prezenţa inginerului clujean Virgil Salvanu, notam debutul internaţional al boxerilor din România. Dezvoltarea boxului, la noi, a fost fulminantă, cuprinzând strucuturi de organizare, competiţii, practicanţi, tehnicieni, administratori. Toate favorizate de calităţile native ale românilor pentru acest nou sport şi de magnetismul cu care au fost atraşi spectatorii.

În primele lui decenii, boxul românesc a adus, în prim plan, câţiva sportivi remarcabili, unii intrând în legenda internaţională a acestui sport.

Constantin Nour: primul român care a luptat într-un meci internaţional de 10 reprize pe teritoriul nostru - Galaţi,1923.

Lucian Popescu: triplu campion european la 3 categorii de greutate diferite (din cele 4 la care a concurat), posesorul unei lovituri de stânga formidabile. În 1930, încă elev la liceul „Nicolae Kreţulescu” din Capitală, foarte tânărul Lucian Popescu l-a învins, prin abandon, în repriza a X-a, pe campionul european,

rile de box de la Campionatele Europene, Mondiale şi de la Jocurile Olimpice. 22 de români au ieşit campioni europeni şi mondiali. Perla coroanei boxului românesc datează de mai bine de 6 deceniiaurul olimpic cucerit de Nicolae Linca, la J.O. Melbourne, 1956. Rămas până astăzi primul şi singurul campion olimpic al boxului românesc. Nicolae Linca deţine şi singura performanţă, care nu i-a fost accesibilă nici măcar celui mai titrat boxer amator din Romania - Francisc Vaștag, de 3 ori campion european şi de 4 ori campion mondial, dar nicidoată medaliat olimpic, deşi a participat la 3 ediţii ale Jocurilor Olimpice.

Dar, boxul amator românesc a dat lumii multe valori, nume de referinţă în palmaresul European, mondial şi olimpic: Vasile Tița, Gheorghe Fiat, Gheorghe Negrea, Mircea Dobrescu, Ion Monea, Ion Alexe, frații Simion şi Calistrat Cuțov, Mircea Șimon, Alec Nastac (cel mai „profesionist” dintre amatorii României şi deţinătorul unui nedorit titlu, dat de lumea boxului, acela de „cel mai ghinionist şi neîndreptăţit boxer din toate timpurile!”), Daniel

2. Cel mai înalt boxer, cunoscut în istorie, rămâne compatriotul nostru Gogea Mitu... 2.37 metri. Dar, în pofida înâlţimii uluitoare şi a greutăţii apreciabile: 152 kg, el nu a depăşit mediocritatea, fiind mai degrabă personaj de circ, decât sportiv. El rămâne cu acest record care l-a aşezat, episodic, în istoria boxului, dar temeinic, în folclorul popular („Eşti ca Gogea, mare si...”). Experimentul Gogea Mitu întăreşte, exemplar, definiţia boxului aparţinând celebrului scriitor William Saroyan: Boxul este o artă, o tehnică avansată la măiestria artei, o știinţă în care savanţii se numesc campioni. Deocamdată, încheiem aici povestea nobilei arte a boxului. În următorul episod ne vom opri asupra unui alt moment de aur, din cronica românească, a celui mai vechi sport: cucerirea, exact în urmă cu 20 de ani, în februarie 1997, a primei Centuri cu Diamante, cuvenită campionului lumii în ringul profesionist, de către românul Mihai Leu, moment pe care am avut privilegiul să-l trăiesc şi să-l relatez, în direct, din Germania, pentru milioane şi milioane de compatrioţi. O performanţă extraordinară, despre care antrenorul emerit Emeric Ienei, atunci Ministru Secretar de Stat pentru Sport, antrenorul echipei Steaua, la Sevilia - 1986, când s-a obţinut cel mai strălucitor trofeu din istoria sportului românesc, Cupa Campionilor Europeni la fotbal, a spus: „Vă mărturisesc sincer, consider că acest titlu cucerit de MIHAI LEU este mai merituos decât Cupa Campionilor Europeni. Noi, atunci, eram o întreagă echipă de 11+ rezerve, pe când Mihai a reușit singur, împotriva tuturor, această performanţă!”

Pe curând!

P.S.: Și pentru că, în februarie, este şi ziua sa de naştere, „Cronica Timpului” îi urează lui MIHAI LEU, autorul performanţei de acum două decenii, multă sănătate şi cel mai sincer LA MULȚI ANI!

@ IONEL STOICA

Scriitor român din Diaspora americană, Virgil Ciucă s-a impus în literatură prin spiritul său combatant, prin lupta neobosită cu sine şi cu ceilalţi. Vocea lui este un vuiet necontenit, care tulbură, conştientizează, scoate din ţâţâni, atenţionează, ameninţă, îndeamnă, este asurzitoare ca un tunet, făcându-se astfel auzită. Nu mi-a fost dat să citesc un poet mai vehement decât Virgil Ciucă, trimis să vestească prăbuşirea unei lumi în declin, a unui „veac ipocrit”. El are curajul unui proroc veterotestamentar, proferând anateme împotriva nedreptăţilor sociale. Glasul său de stentor se aude şi de peste ocean, către românii de pretutindeni, chemându-i, când la judecată, când cu arma în mână, la apărarea fruntariilor.

În cele şase volume anterioare ale sale, intitulate semnificativ: „Blestem străbun”, Editura SemnE, 2007; „Versete dumnezeieşti”, Editura SemnE, 2008; „Pierdut în lume”, aceeaşi editură 2010; „Chemarea la judecată”, Editura SemnE, 2012; „Condamnarea”, Editura SemnE, 2013; „Execuţia”, Editura SemnE, 2014, glasul său tunător, îndeamnă la trezire, la acţiune, la luptă, la scuturarea de prejudecăţile veacului, la căutarea adevărului şi a dreptăţii sociale. Pare că nimic şi nimeni nu-l poate opri să-şi declame nemulţumirile. Un destin singular, scufundat într-un destin colectiv.

Imaginea acestui poet nonconformist este dublă, ca într-o oglindă cu două feţe, aceea a unui om drept, corect, demn, care caută adevărul, demască minciuna şi corupţia şi luptă împotriva lor şi imaginea unui autor care se foloseşte de cuvânt, de acest mod de exprimare lirică, pentru a-şi revărsa sentimentele potrivnice şi a-şi demasca duşmanii.

Poetul, adeseori întocmeşte rechizitorii cu întrebări retorice, adresate puternicilor zilei, nu lasă nimic neanalizat, nepurificat.

Tilul cărţii este revelator pentru dorinţa de Unire a românilor sub vechile ei graniţe: „Aduceţi Basarabia acasă”. De asemenea şi desenul de pe copertă – harta României Mari, este un convingător îndemn la Unirea tuturor românilor. Cartea este dedicată „Generaţiei care va avea curajul și dorinţa de a se sacrifica pentru reîntregirea pământului și a neamului românesc”, o dedicaţie impersonală care se adresează celor din viitor. Și aici trebuie specificat că autorul consideră că până acum, generaţiile nu s-au învrednicit de acest măreţ gest patriotic.

Poezia care deschide volumul nu putea fi alta decât cea care dă titlul cărţii. Stilul interactiv al poetului îl apropie de cei cărora li se adresează direct, în cuvinte emoţionante, de trezire a conştiinţei românilor. Motivaţia poetului este că Basarabia „este plai cu suflet românesc”. Iată: un plai cu suflet, nu numai cu forme geografice frumoase, dar şi cu oameni frumoşi sufleteşte. Dar şi pentru că Basarabia este „Pământ străbun din zestrea dacilor”.

În acelaşi ton este scrisă şi poezia „La mulţi ani, Limbă Română!” Aici ţara este numită „Mamă România” şi zână iar poporul este „Bravul meu popor!”

Cuvinte dure, vehemente foloseşte poetul împotriva vânzătorilor de neam asupra cărora el invocă blestemul. Cele mai frecvente cuvinte sunt: ciocoiul, „tiranii / crescuţi în ritul drăcesc”; clanul grotesc, ipocriţi, „șarlatanii trădători de ţară”, „criminale eresuri” –dar şi „avalanșă de himere” şi „inefabile chemări”. În legătură cu aceştia, poetul se exprimă fără milă: „Mulţi criticăm pe stradă și pe „post” / Pe șarlatanii trădători de ţară /Dar îi votăm tăcuţi și fără rost / Pe veneticii impuși din afară...” (Lamentări).

I-atâta obidă, atâta revoltă în glasul poetului protestatar! Dar puţini mai sunt poeţii din ziua de azi care au curajul acesta de a striga adevărul. Împotriva tuturor acestora poetul este necruţător şi merge până la măsuri extreme: „Ţara n-are apărare / Graniţele sunt burete / Armatele mercenare / Se desfată-n cabarete // Sperjuri, hoţi și farisei / De popor și-au bătut joc / Cum suntem născuţi din zei / Pentru Zeus le dăm foc” (Pentru Zeus).

i totuşi în această lume plină de cei de mai sus, poetul îşi trăieşte nostalgiile fireşti legate de trecerea timpului şi mai mult, recheamă poezia: „Nu-i prea târziu să-ţi retrăiești trecutul/ Nu-i prea târziu să re-nviezi plăceri/ Poate curând vei regăsi sărutul/ Pierdut pe un peron de nicăieri” (Nu-i prea târziu). De aici rezultă că pentru poet, dragostea e un sentiment sacru şi nu-şi permite să glumească pe seama ei.

POEMELE SURGHIUNULUI SUFLETESC

Virgil Ciucă, Aduceţi Basarabia acasă, Fundaţia-Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2016

Țara e „pământescul rai” populat de iubire, tandreţe, dorinţe, fericire, cu totul altceva decât imprecaţiile din unele poezii: „De admirat trăirea în iubire/ Prin sufletele care-o definesc/ Odă de slavă întru fericire/ Chemării din destinul omenesc. (De admirat). În viziunea lui Virgil Ciucă, lumea este iadul, care „se hrănește cu toteme”, condusă de „imbecilii generali” şi de şarlatani care „Au vândut brazde de ogor”, pe câtă vreme „Destinele nu sfârșesc singulare, / Căci au ecou în hău de frământări / Cât soarele pe ceruri mai răsare / Ne amăgim cu false dezmierdări.” (N-am să rechem). Gândurile sunt „cu blesteme” şi „Greu vor străjui oftatul / Adunaten anateme / Ne hrănesc apostolatul” (De-ai să-mi furi) – spune poetul silit să trăiască în această lume plină de contradicţii, invadată de „străine hoarde”, în care „din adâncuri ne pândesc rechinii” şi care produce în om, confuzie, teamă, anxietate, „Când Terra-i controlată de smintiţi” (De vă jucaţi).

În această situaţie, „Popoarele de bogăţii furate” – „Acuză prin blestem apoteotic / Guvernele de crime vinovate” (Daciei nepieritoare). Poetul îi incriminează pe acei a căror credinţă e „doar praf și vorbe goale” (Unui confrate) De asemenea, el este necruţător cu acei care se complac în rugă deşi continuă să facă păcate, închinându-se la sfinţi, în timp ce au uitat „de glie și părinţi”, „Cu gândul la pomeni și decoraţii”. Aceasta este o credinţă fariseică şi nu foloseşte la nimic. (Unui confrate).

Când ostenit de-atâta răzvrătire, poetul caută o zare de lumină, el face apel la „Apărătorii de cetate” –să salveze ce a mai rămas şi să nu se lase umiliţi şi îngenuncheaţi de puteri străine. În această poezie glasul poetului este mâhnit peste măsură: „Cu teorii despre democraţie (...) Aceasta este o poezie concludentă, emblematică pentru poziţia de patriot a poetului şi este scrisă recent, din Bucureşti, în 3 iunie 2016.

Poemul demonstrează că Virgil Ciucă, deşi locuieşte în străinătate, nu e străin de nici un eveniment petrecut în ţară, spre deosebire de unii care pleacă şi nici nu se mai uită în urmă. Iată dovada, în viziunea poetului Virgil Ciucă, a acelora care uită de unde au plecat: „Zadarnic invocaţi divinitatea/ Nu mai doiniţi de dor printre străini/ Aţi obosit să protejaţi dreptatea/ Și nu mai vreţi să vă numiţi români! (Aţi dat cu pietre).

O dovadă a acestui fapt remarcabil este că Virgil Ciucă scrie cuvântul ţară, totdeauna cu majusculă, numind-o Mamă, zână şi Cetate, Neamul străbun căruia i se închină, găsindu-le acestora, atributele cele mai frumoase şi emoţionante.

Dovadă că spune adevărul şi că acest adevăr îl doare nespus, este faptul că autorul nu se fereşte, nu îi este frică de nimeni, demască răul de la rădăcină la vârf şi nu iartă pe cei ce aduc prejudicii de orice fel, ţării şi neamului său. Din această pricină, poetul este un incomod, ca şi profeţii veterotestamentari, care adeseori erau pedepsiţi şi chiar omorâţi pentru ceea ce proroceau şi pentru că strigau adevărul în faţă şi regelui şi conducătorilor acelor neamuri. Să ne gândim numai la Isaia, la Zaharia, la Osea, Amos, dar şi la Ioan Botezătorul care stă la crucea celor două Testamente şi care, pentru curajul său de a striga lumii adevărul despre Irod, a fost decapitat, la cererea Irodiadei. Ceea ce se remarcă la acest autor este o bună cunoaştere a istoriei, a culturii şi civilizaţiei româneşti, adusă la zi, deşi autorul locuieşte departe de ţară de câteva zeci de ani. Patriotismul său pentru neamul românesc şi pentru limba maternă, este destul de pregnant, de vreme ce îl doare orice lucru care se întâmplă aici. Autorul n-a pierdut legătura cu ţara, el revine în fiecare an, se informează cu tot ce se întâmplă şi nu-i este indiferentă nici o mişcare petrecută aici. Din acest punct de vedere, versurile lui sunt un fel de seismograf, înregistrând mişcările telurice ale politicii, economiei, culturii, problemelor sociale. Românul Virgil Ciucă, nu numai că stă de veghe la fruntarii, dar se implică afectiv şi efectiv în tot ce se numeşte ţară şi neam. E adevărat că mulţi nemulţumiţi sunt în ţară dar foarte puţini au curajul de a striga adevărul, aşa cum o face Virgil Ciucă. Acest lucru i-a atras, nu o dată consecinţe şi necazuri. Dar, fiind o fire revoluţionară, n-a pregetat să-şi susţină punctul de vedere în faţa lumii. De aceea spune cu năduf: „În neagra adversitate / Înfrunt capete de hidră”. (Gând de primăvară). De multe ori, poetul îşi acordă un răgaz din revolta de care este cuprins şi atunci e năpădit de suave flori, de nescrise vise, de ape imaginare, buchete de narcise, ţărmuri primitoare, de imagini tandre, ireale, armate de ondine, de crângurile milenare unde se adapă „caii poeziei”. Toate acestea chemate de nicăieri, în poezia „Suave flori”.

Pentru Virgil Ciucă, acesta e un „veac aberant” unde „Încerci temător să trăiești /Și-aduni amintiri de prin oaze / Clădindu-ţi castele cerești” (Mă mir). Dacă ai răbdarea şi bunăvoinţa să citeşti până la capăt, dincolo de revolta şi mânia sfântă care-l cuprind pe poet de câte ori vorbeşte despre cei care fac rău ţării şi neamului său, descoperi un om romantic, visător, nostalgic, sensibil, iubitor de frumos şi dedicat cu totul Poeziei pe care o slujeşte cu credinţă. Un om pe care, până şi vorbele-l dor, şi îşi clădeşte „castele cerești” (Mă mir).

Iată şi Crezul poetic al autorului: „Nu m-am rugat, nici n-am cerșit credinţei/ Respectul îl sădesc, nu îl impun/ Nu mă aplec sub jugul umilinţei/ Eu mă închin doar Neamului străbun. (...)” (Neamului străbun).

Fior şi reverb simţi când vorbeşti despre ţară şi neam, dar şi când citeşti versuri care îţi spintecă sufletul de dor şi de jind.

Adeseori, poetul strecoară meditaţii filozofice de tip aforistic, care pot fi însuşite ca atare. Ex. „Un popor are renume când respectă înţelepţii”; ş.a.

Nu o dată, autorul invocă „Ziua Judecăţii” pentru acei trădători şi jefuitori de ţară: „Nu le pasă dacă ţara a ajuns o colonie / Pentru ei „patria-mamă” e o vorbă pe hârtie / S-au împăunat cu titluri, fac avere prin trădare / Viitorul le rezervă ani în ocnele de sare // (...) // Vine ziua judecăţii și-i vom condamna la moarte - / Ne-au vândut fără rușine impostorii fără carte” (Judecata scurtei veşnicii).

Spirit combativ, neliniştit şi vehement, Virgil Ciucă nu se dezice în poemele sale, ci înfăţişează adevărul în oglinda sufletului său, ceea ce face să fie uneori contestat de confraţii contemporani. Dar, poeţii blânzi nu prea au loc într-o lume tulburată şi răsturnată.

În spirit minulescian, poezia „Ecou romanţei „Către nime” – autorul îşi declină personalitatea într-un vers: „Dar eu rămân soldat pe bastioane”delimitându-şi Crezul artistic: „Nu deslușesc cum de plutesc fantasme / Cum nici de-i vis ori doar ignor realul / Nu am crezut și nici nu cred în basme / Deși-i cu fiere, îmi golesc paharul!”

Și în poezia „Picături de viaţă” autorul îşi manifestă aderarea la crezul unionist şi spiritul militant care îl animă în vers: „Picături din apa vie/ Inima unui torent/ Visăm Marea Românie/ Pe străvechiul continent// Picături de apă vie/ Suntem fluviu în prezent/ Iar Unita Românie/ Ni-i supremul argument”(...) (Picături de viaţă).

Și nu o dată, în ton autoironic, autorul persiflează moartea, luându-se la trântă cu ea: „Nu aștept căderea nopţii / Când bat cliopotele-n dungă / Îmi urmez cărarea sorţii / Răbdător, căci viaţa-i lungă (...)”(Salut, onorată moarte!)

Autorul, cu alte cuvinte, se împrieteneşte cu moartea, o onorează, o respectă, în mod paradoxal, chiar o salvează de la moarte şi-i promite, că dacă o să aibă răbdare o să-i slujească şi la coasă. În acelaşi timp îi declară în faţă că e pregătit de luptă şi nu se lasă uşor înfrânt. E o luptă, în viziunea autorului, fair-play, sportivă, de pe poziţii egale. Ridicarea omului în rang de demnitate, de adversar al morţii, este notabilă. Ideea care străbate acest poem este că Poezia, creaţia transcende până şi moartea.

Un gest patriotic al unui român plecat de zeci de ani în străinătate: el revine ori de câte ori simte că ţara îi cere ajutorul, revine şi luptă cu toate forţele, pe baricade să-şi apere Cetatea: „Mulţi cred că-i absurditate / Să revii când arde glia / Apărători de cetate / Ca ostaș de România // Revin, onorată ţară / Fără pic de ezitare / Am trăit prea mult afară / Sunt sătul de deportare”. În această poezie răzbate spiritul de luptător al poetului.

Ca o caracteristică a poetului Virgil Ciucă este uşurinţa în versificare, versul clasic de 11 silabe, (endecasilabic), cu o rimă încrucişată, mijloace artistice obişnuite: metaforă, epitet, comparaţie, personificare, autorul stăpânind foarte bine regulile de teorie a versificaţiei. Poemele au în general 5-6 strofe. Eufonia este fără cusur.

Drumul vieţii sale, parcurs până în prezent, poate fi rezumat astfel: „Am înotat în ape de oceane / Ce se lovesc de ţărmuri fără nume (...)” (Spre astre).

Elementul politic, în special cel istoric, este predominant. Totodată, autorul se consideră „cavaler din veacul efemer”, în poemul: „Hohotul tăcerii”: „Eu, cavaler din veacul efemer,/ Ţinteam săgeţi din gânduri nălucite/ Închise în poemul mesager”.

Emoţionantă este şi poezia „Dor de emigrant” în care, cu o sinceritate dezarmantă, autorul îşi aşterne gândurile şi sentimentele faţă de ţara de unde a plecat. Poezia este scrisă în ritm de doină de alean. Remarcabilă ideea: „Doru-i rupt din demnitate / Dor pentru eternitate” (Dor de emigrant). Comparativ însă cu volumele precedente, în acest cel mai recent volum al său, tonul lui Virgil Ciucă este mai blând, mai plin de înţelegere şi îngăduinţă, mai nostalgic şi cu mult mai înţelept. Ceea ce nu poate fi decât salutar.

Ceea ce e remarcabil la acest autor este atitudinea hotărâtă, voinţa de a nu abdica de la principiile sale, spiritul justiţiar, caracterul ferm şi o anume directeţe în exprimare. El nu se teme să spună lucrurilor pe nume, oricâte consecinţe ar presupune aceasta. Aceste calităţi sunt preferabile în poezie, decât ambiguităţile şi bâjbâielile unor confraţi de condei care caută şi nu ştiu ce vor, împrumută stiluri care nu le sunt proprii şi nu iau poezia în serios, aşa cum ar trebui să facă orice creator, ca mesager al Cetăţii, ca trimis să strige adevărul.

În toate poemele respiră un sentiment patriotic eminent şi crud: „Am revenit din lunga pribegie/ Sperând s-apuc și ziua Re-ntregirii/ Dac’adoptăm și crez și strategie/ Să fim prin veacuri fii ai nemuririi” (Am revenit).

Într-o încercare reuşită de sonet, poetul îşi exprimă căutările de-o viaţă: „Am căutat cu multă pietate/ Cuvinte de amor și voluptate/ Am îndrăznit și ţi-am trimis legate/ Poemele pe foi catifelate// Am căutat prin versurile nude/ Cetatea unde gândul te ascunde/ Vroiam s-asculţi poeme să-ţi aline/ Tăcerile când n-ai zilele senine// Am căutat să aflu de-o cetat / Cu uși și porţi închise cu lăcate/ Unde te ţine Zâna să mai scrii/ Povești cu feţi frumoși penru copii// Team căutat din zori la asfinţit/ Te-am căutat, dar nu te-am mai găsit...” (Am căutat). Cel mai ades, în poezia lui Virgil Ciucă, răzbate cuvântul Dor, aproape în fiecare poem. Dorul şi nostalgia întoarcerii îl definesc pe deplin pe acest autor în deplina putere a creaţiei, care a rămas demn şi vertical, în pofida tuturor încercărilor vieţii.

13 Undrea, 2016

@ CEZARINA ADAMESCU

Pentru toţi cei care vor să susţină financiar publicaţia „Cronica Timpului”, editată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, contul nostru este: nr. RO04RNCB0072049700590007 deschis la BCR sucursala Bucureşti

Vă mulţumim!

TALON DE ABONAMENT

NUME şi PRENUME (societate):

Doresc să primesc abonamentul la adresa:

Cronica Timpului

Publicaţie de cultură, atitudine şi performanţă

Editată de UNIUNEA ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA - Preşedinte DORU DINU GLĂVAN

Director general

DORU DINU GLĂVAN

Redactor şef RODICA SUBŢIRELU

Redactor şef-adjunct

OVIDIU ZANFIR

Secretar general de redacţie

MIHAELA RUSU

Director marketing şi publicitate

CONSTANTIN BĂJENARU

MEMBRI FONDATORI:

DORU DINU GLĂVAN (UZPR)

FLORIAN LAURENŢIU STOICA

RODICA SUBŢIRELU (UZPR)

MIHAELA RUSU (UZPR)

CLEMENTINA TIMUŞ (UZPR)

ELIZA ROHA

REMUS FIŞCĂ

CORINA POPESCU (UZPR)

IOANA UNGUREANU

ELENA SANTAMARIA (UZPR)

ANCA SIMILEA GIACOMELLO

DOINA BÂRCĂ

CLAUDIA MOTEA (UZPR)

BENONE NEAGOE (UZPR)

PETRE RĂCĂNEL (UZPR)

NICOLAE CABEL (UCIN)

Seniori editori:

Conf. dr. CORNELIU ZEANA (UZPR)

Conf. univ. dr. GABRIEL I. NĂSTASE

Gen. dr. EMIL STRĂINU (UZPR)

CORINA VLAD DIACONESCU (UZPR)

MARIAN DUMITRU (UZPR)

GEORGE CANACHE (UCIN)

ALEXANDRE ANDREI (Paris)

NICOLAE VASILE (UZPR)

CONSTANTIN BĂJENARU (UZPR)

ION BĂDOI (UZPR)

Membri de onoare:

ASHOK KUMAR TYAGI (India) BEN TODICĂ (Australia)

Concepție artistică: OVIDIU ZANFIR

Adresă: Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România Bld. General Gheorghe Magheru 28-30, et. 1, Sector 1, Bucureşti Contact: Tel: 021 317.92.25; Fax: 021 313.06.72 cronicatimpului@gmail.com uzprcronicatimpului.wordpress.com

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului publicat aparţine autorului.

Tipărit la: Gutenberg sa

Bd. Theodor Pallady, 287, sector 3, Bucureşti, 021.345.09.26 gutenberg_sa@yahoo.com

ISSN: 2393-1086

Telefon: E-mail:

Menţiuni:

costul expedierii.

Comanda se trimite împreună cu dovada plăţii pe e-mail la cronicatimpului@gmail.com sau pe adresa Bd. Magheru nr. 28-30, et. 1, sect. 1, Bucureşti. Mai multe informaţii se pot obţine la telefon 021.317.92.25

IMPORTANT:

Pentru parteneriate, contracte de colaborare, publicitate, bartere, abonamente sau alte genuri de distribuţie, adresaţi-vă la: c_bajenaru@yahoo.com 0751.094.053

Contaţi pe profesionalismul, competenţa şi probitatea noastră morală!

DIANA-ELENA

O uniune de destine într-o comuniune de talent şi muncă SURORILE PANDURU

Sunt oltence, educate, înzestrate cu calităţi pe care le cultivă permanent, conştiincioase şi muncitoare, modeste, fete de la ţară (lucru cu care se mândresc), din Vitomireşti de Olt.

Diana-Elena s-a născut pe 3 oct. 1995, iar Veronica-Maria pe 3 mai 2002. Primele studii, cele generale (iar Diana şi pe cele preuniversitare) le-au absolvit în localitatea natală.

În prezent Diana –Elena este o eminentă studentă a Universităţii din Piteşti - studii de

VERONICA-MARIA

licenţă, prima în seria de 120 de studenţi, a anului III, specializarea Inginerie Economică Industrială.

Veronica-Maria este elevă în clasa a IX-a a prestigiosului Colegiu Naţional Zinca Golescu din Piteşti, specializarea matematicăinformatică, situându-se printre elevii cu rezultate remarcabile la învăţătură.

Situaţia lor familială şi materială fiind una delicată (părinţi despărţiţi şi plecaţi la muncă în afara graniţelor) nu le-a împiedicat, ba dimpotrivă, să fie extrem de apropiate, să-şi împărtăşească reciproc toate micile sau mai marile secrete. Au pasiuni comune: desenează, cântă, scriu proză şi au înclinaţie spre tehnică. Le este foarte dragă şi fotografia, uneori ca sursă de inspiraţie în ceea ce creează.

Acuratețea, personalitatea și rigoarea mesajului, a operelor lor ne dau speranța unor viitoare întâlniri, remarcate și semnate Diana- Elena și Veronica-Maria PANDURU

Espressoare profesionale cu cafea boabe în sistem comodat (GRATUIT), pentru birouri şi alte locaţii. Toate serviciile sunt incluse, singurul cost fiind cel al cafelei (de la 0,65 lei pentru o cafea).