Cars, guy des bruta

Page 56

vină domnul decan al Facultăţii de litere din Toulouse... ― Domnule decan, Curtea ar dori să cunoască opinia facultăţii asupra capacităţilor intelectuale ale acuzatului... ― Jacques Vauthier a trecut în faţa Facultăţii de litere prima parte a examenelor pentru licenţă în 28 iunie 1941, la optsprezece ani, cu menţiunea "foarte bine" care se acordă destul de rar. Dizertaţia lui la franceză a rămas un model al genului. După un an, candidatul a trecut şi a doua parte cu aceeaşi uşurinţă. La ambele examene a fost supus aceloraşi probe ca şi candidaţii normali, doar că sub supravegherea unui profesor pe care l-a delegat în mod special Fundaţia Valentin Huy şi care ne servea ca interpret. Cînd îşi termina tezele în scriitura Braille, profesorul le transcria în scrisul obişnuit şi le remitea diferiţilor examinatori. Pentru probele orale, la care am ţinut să asist personal întrucît experienţa mi se părea interesantă, nea servit ca legătură între candidat şi examinatori un alt interpret, trimis de Institutul Naţional din strada Sfîntul Jacques. Pot să vă spun pe conştiinţă că Jacques Vauthier, elev al Institutului din Sanac, a fost unul dintre cei mai străluciţi bacalaureaţi din cîţi a cunoscut Facultatea din Toulouse: nu i s-a făcut candidatului nici o concesie, la cererea expresă a educatorilor săi ― fraţii ordinului Sfîntul Gabriel. ― Facultatea din Toulouse a mai avut probabil şi alţi candidaţi surdo-muţi-orbi, prezentaţi de Institutul din Sanac? ― Exact, domnule preşedinte. Înaintea lui Jacques Vauthier am decernat Diploma pentru partea întîia la şase elevi din Sanac şi pentru partea doua ― la filozofie şi matematici elementare ― altor trei candidaţi, ceea ce făcea cu Jacques Vauthier zece candidaţi surdomuţi-orbi în douăzeci de ani, din 1921 şi pînă în 1941. ― După Jacques Vauthier, Institutul din Sanac a prezentat şi alţi candidaţi? ― Nu. ― Cunoaşteţi pe directorul institutului, domnul Yvon Rodelec? ― După ce am asistat la strălucitele examene ale lui Jacques Vauthier, am ţinut să-i trimit domnului Rodelec o scrisoare de felicitare pentru rezultatele excelente ― să spunem cuvîntul: extraordinarele rezultate obţinute. Domnul Rodelec mi-a răspuns, invitindu-mă să vizitez institutul. M-am dus împreună cu doi confraţi: rectorul Facultăţii de ştiinţe şi cel al Facultăţii de drept. Am petrecut o zi în societatea domnului Rodelec şi a colaboratorilor săi. Am fost încîntaţi de metodele ce le folosesc. Confraţii mei şi cu mine am părăsit Sanacul cu impresia deosebită că ne-am întîlnit, în sfîrşit, cu un educator genial. Nu se va vorbi niciodată îndeajuns despre răbdarea de care a dat dovadă domnul Rodelec nu numai ca să-şi pună la punct metoda care nu putea fi decît experimentală, dar să şi izbutească a scoate pe anumiţi elevi din bezna lor totală. ― Domnul Rodelec v-a spus părerea lui despre Jacques Vauthier? ― Consideră că Jacques Vauthier, al nouăsprezecelea surdo-mutorb educat de el cu succes, de cincizeci de ani încoace, este de departe


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.