UVT Newsletter - octombrie 2018

Page 1

„Security Challenges in the Balkans” Diplomați de top și specialiști în securitate, la Timișoara

4 Primul laborator de tehnologii cloud, deschis la Universitatea de Vest din Timișoara cu sprijinul Microsoft - pag. 8 4 Federația Română de Fotbal și FC Ripensia Timișoara, pentru dezvoltarea sportului românesc - pag. 15 4 Cercetător de la UVT, premiat în SUA Studiu cu aplicabilitate în zborul la altitudine mare și în medicină - pag. 28

NEWSLETTER Universitatea de Vest din Timișoara Nr. 79 - octombrie 2018


CUPRINS

OCTOMBRIE 2018

EVENIMENTE

„Săptămâna altfel”

„Security Challenges in the Balkans”

Vizite ale unor grupuri de elevi la Facultatea de Matematică și Informatică / 32

/ 4

Practicile de specialitate ale Departamentului de Geografie

Primul laborator de tehnologii cloud, deschis la Universitatea

al Universităţii de Vest din Timişoara / 33

/ 8

„Redefinirea și povara scepticismului in turism” în cadrul

Absolvenții UVT din Bruxelles, invitați să se alăture

departamentului de Geografie, CBG / 40

/ 12

Practica studenților olandezi la UVT și în Câmpia

UVT, din nou în top

Banatului (4-6 octombrie 2018) / 42

Universitatea timișoreană ocupă locul 72 într-o clasificare internațională / 14

Evenimentele lunii octombrie la Facultatea de Arte și Design / 44

Federația Română de Fotbal și FC Ripensia Timișoara,

VestimentART / 44

/ 15

DIPLOMA 2018 / 45

Diplomați de top și specialiști în securitate, la Timișoara

de Vest din Timișoara cu sprijinul Microsoft

eforturilor de internaționalizare

pentru dezvoltarea sportului românesc

Timișoara FashionWeek / 46

CONFERINȚE

ZAIN - Design Expressions / 50

Drumul spre succes: convergența sectoarelor educație

Simpozionul Național de Sculptură STONE RESIDENCE PRIZE 100 / 51

– business – guvernanță locală / 17

Bienala Internațională de Arte Miniaturale / 53

Antreprenoriatul, tehnologia și inovarea socială, în dezbatere la UVT / 20

Momente muzicale și teatrale în luna octombrie / 56

COMPETIȚII

CALENDAR EVENIMENTE

Medalie de bronz pentru echipa UVT, la

Facultăți UVT, noiembrie 2018 / 58

Concursul de programare ACM – Inter Collegiate Programming Contest / 22 Concurs interuniversitar de traduceri pentru studenți, ediția a IV-a / 24

DIVERSE Cercetător de la UVT, premiat în SUA Studiu cu aplicabilitate în zborul la altitudine mare și în medicină / 28 Întâlniri între studenții de la Informatică și reprezentanți ai companiilor / 30

2

3


au fost analizate în cadrul a două sesiuni distincte, la fel și amenințările din spațiul cibernetic. Evenimentul a avut 5 sesiuni deschise ce au acoperit temele de interes pentru securitatea României și a zonei învecinate. E.S. dl. Teodor Meleșcanu, Ministrul Afacerilor Externe al României și E.S. Ivica Dačić, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Serbia au deschis conferința „Security Challenges in the Balkans” 5 Conferința internațională s-a desfășurat la Complexul Senator din Timișoara

cu dezbaterea ”Security Challenges for

„SECURITY CHALLENGES IN THE BALKANS” Diplomați de top și specialiști în securitate, la Timișoara

the Balkans Region and the European Stability”, pe tema securității balcanice într-un context european mai larg. Cel deal doilea panel de dezbateri din cadrul evenimentului - ”EU Strategy for the Balkans Region. Austrian EU & Romanian

EVENIMENT

EU presidency” a fost susținut de către Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu asociația New

dl. Laurențiu Ștefan (cercetător asociat

Strategy Center, a organizat, în data de 9 octombrie, cea de-a doua ediție a

la Universitatea de Vest din Timișoara),

conferinței internaționale „Security Challenges in the Balkans”. Evenimentul

dl. Klaus Wölfer (Ministerul Afacerilor

a adus la Timișoara invitați cu o vastă experiență profesională, pentru a dezbate provocările clasice și emergente de securitate din regiunea Balcanilor. Temele incluse pe agenda evenimentului s-au referit la provocările la adresa securității și stabilității Balcanilor, care pot afecta și securitatea Europei în ansamblu, la strategia Uniunii Europene pentru regiunea Balcanilor, din perspectiva Președinției semestriale a Consiliului UE deținută de Austria și apoi de România. Totodată, provocările clasice și emergente de securitate

4

5


europeană, provocările cu care se confruntă zona intensificându-se în ultimii 5 Panel susținut de dl. Laurențiu Ștefan - ”EU Strategy for the Balkan Region, Austrian EU and Romanian EU presidency”

ani. Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center au decis începând de anul trecut să organizeze o asemenea dezbatere la Timișoara

Externe, Austria) și dl. Ștefan Tinca (Ministerul Afacerilor Externe, România). Provocările legate de securitatea în spațiul virtual au fost analizate în cadrul dezbaterii ”Cyberspace: The New Battlefield of the Next Wars”, de către dna. Laura G. Brent (Cyber Defence Officer, NATO), dl. Gabriel Dinu (National

pentru a sublinia în primul rând legăturile istorice ale capitalei Banatului și pentru a evidenția faptul că Balcanii reprezintă o zonă vitală pentru securitatea României. Ne bucură faptul că deja putem vorbi de o tradiție și că acest eveniment a ajuns la a doua ediție.

Cyberint Center, România), dl. Sorin Mîndruțescu (CEO Oracle România), dl. Tal Pavel (CEO - Middleeasternet) și dl. Liviu Arsene (Senior - E-Threat Analyst, Bitdefender România). Organizată la complexul Senator din Timișoara, conferința a beneficiat de prezența miniștrilor de externe din România, Serbia și Macedonia, a ministrului apărării din România, precum și de expertiza unui număr considerabil de invitați, membri ai corpului diplomatic și reprezentanți ai mediului academic și de specialitate din România, Austria, Croația, Turcia, SUA, Israel, din partea NATO și ONU. Evoluția evenimentelor din ultimii ani demonstrează că regiunea Balcanilor rămâne un spațiu deosebit de important pentru securitatea

6

7


prin crearea unui laborator de informatică în cloud ce poate răspunde oricăror nevoi de curriculum sau cercetare. Caracterizat de o infrastructură hardware minimală formată din puncte de acces către resurse cloud, laboratorul poate fi folosit cu succes atât pentru desfășurarea procesului de predare clasic, pentru implementarea de proiecte de cercetare cât și pentru start-up-uri de tehnologie care vor să prototipeze și să dezvolte platforme noi, având acces la cele mai moderne tehnologii. „Universitatea de Vest e prima universitate din România la care Microsoft implementează acest laborator – tocmai datorită apetitului de modernizare a procesului de predare-învățare și a deschiderii spre inovație în beneficiul

5 Conferința de presă pentru lansarea laboratorului

PRIMUL LABORATOR DE TEHNOLOGII CLOUD, DESCHIS LA UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA CU SPRIJINUL MICROSOFT Microsoft lansează în cadrul Universității de Vest din Timișoara primul

studenților și al profesorilor, pe care le-am observat și apreciat de fiecare dată în cadrul parteneriatului nostru cu Universitatea de Vest. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea partenerilor Net Brinel – dedicat mediului universitar din România cu expertiză și echipe specializate de peste 25 de ani, și Avaelgo, care va sprijini dezvoltarea proiectului prin organizarea de workshop-uri periodice cu profesorii Universității de Vest în vederea diseminării constante a noutăților în ceea ce privește tehnologia Cloud Microsoft.” – Marilena Ionașcu, Director Educație pentru Microsoft Romania.

laborator în cloud din România oferind astfel studenților, profesorilor și

EVENIMENT

cercetătorilor din Universitate acces la resurse computaționale și putere de calcul nelimitate. Într-o lume în care accesul la date și capabilitatea de a înțelege, procesa și acționa pe baza lor reprezintă un atu puternic și o prioritate indiferent de domeniu, investiția constantă în crearea și dezvoltarea de tehnologii noi menite să democratizeze aceste procese, precum și în formarea de abilități în rândul studenților, profesorilor și cercetătorilor este esențială. Proiectul

„Cloud-Enabled

Laboratory”

dezvoltat

de

Microsoft

la

Universitatea de Vest din Timișoara vine să completeze această paradigmă

8

9


Utilizatorii laboratorului au acces la infrastructuri virtuale scalabile în funcție de proiectul la care lucrează, de la 1 procesor la putere de calcul de ordinul

de folos pe o piață a muncii extrem de schimbătoare”, a declarat Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

zecilor de mii de procesoare; pot crea și testa algoritmi de inteligență artificială,

Sistemul este construit pe un concept „on-demand”, în care utilizatorii își

machine learning, pot simula orice mediu de test de pe aproape orice platformă

pot crea și singuri infrastructura necesară, evitând timpii de așteptare și întregul

sau sistem de operare, pot stoca și gestiona volume practic nelimitate de date și

proces de achiziție presupus de crearea unei soluții tradiționale (cum ar fi un

nu în ultimul rând, pot dezvolta ei însăși noi aplicații și platforme.

datacenter); mai mult, fiind vorba de instrumente cloud, eficiența economică e

Microsoft investește în România și continuă să crească an de an (în prezent,

de un ordin de magnitudine mai mare – resursele de calcul fiind create virtual și

peste 1300 de angajați lucrează pentru Microsoft România), susținându-și angajații

utilizate doar pentru orele sau zilele necesare proiectului. Acest gen de flexibilitate

să își dezvolte competențe avansate, care au un impact important în adoptarea

face din laboratorul Microsoft din Universitatea de Vest un instrument extrem de

locală a noilor tehnologii cloud și care pot contribui la avansul țării în ceea ce

versatil ce se pretează a fi folosit la un număr nelimitat de scenarii.

privește utilizarea, dar și crearea de soluții complexe cu ajutorul tehnologiei de vârf. „Cele 2 orașe în care Microsoft are prezență în România, respectiv Timișoara și București, reprezintă un element strategic pentru organizația Microsoft Customer Service and Support, România fiind cel mai mare centru din regiunea EMEA și al 3-lea din lume. Această creștere nu ar fi fost posibilă fără parteneriatul strâns cu mediul academic și fără o atitudine constant pozitivă a celor de la Universitatea de Vest din Timișoara, care reprezintă pentru noi un adevărat exemplu de încredere. Alături de cadrele didactice de la UVT, lucrăm la diversificarea conținutului programei de predare, oferim instrumente esențiale pentru viitorul tinerilor, facilitând accesul la tehnologie și informații de ultimă oră pentru generațiile actuale de studenți” – Daniela Fălcușan, Microsoft Timișoara Site Manager „Parteneriatul cu Microsoft se materializează printr-un nou proiect comun. Facem tot posibilul să ținem pasul cu schimbările în tehnologie, iar cea mai bună metodă este să lucrăm împreună cu marile nume din domeniu. Potrivit unor statistici, până în anul 2030 s-ar putea ca 80% din actualele meserii să nu mai existe, apărând altele noi. Tocmai de aceea, depunem eforturi în a pregăti tinerii pentru meseriile viitorului. Le oferim un bagaj bogat de competențe, care să le fie

10

11


de a le implica în proiecte comune cu impact pozitiv în societate. Au fost alături de UVT reprezentanți din Parlamentul European, Comisia Europeană, Colegiul European de Securitate și Apărare, Agenția Executivă pentru Cercetare, Ministerul Cercetării și Inovării și multe alte instituții și companii din Belgia. „Absolvenții noștri sunt cei mai buni <<ambasadori>> ai instituției peste graniță, în organizațiile în care activează. Ne mândrim cu ei și trebuie să știe că le suntem aproape. Mai mult, ne dorim să devină actori activi în eforturile de internaționalizare, de inițiere a unor noi colaborări, fie că sunt educaționale, de cercetare sau cu impact social asupra comunităților noastre. Trebuie spus că eforturile de coagulare a comunității de alumni se desfășoară atât pe internațional, cât și național. Bruxelles-ul este o miză pentru noi, întrucât 5 Întâlnirea dintre alumni UVT și reprezentanții conducerii universității

ABSOLVENȚII UVT DIN BRUXELLES, INVITAȚI SĂ SE ALĂTURE EFORTURILOR DE INTERNAȚIONALIZARE Demersurile de coagulare a comunității de alumni a Universității de Vest

acolo se află cele mai importante instituții europene, fiind locul unde sunt luate deciziile cu privire la programele de cercetare comunitare, cu finanțări de miliarde de euro”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea. Întâlniri cu comunitatea alumni au avut loc și la nivel național, în numeroase orașe din țară. De menționat este că absolvenții UVT au la dispoziție și platforma online UVTerra, special creată pentru ei, la adresa https://uvterra.uvt.ro/.

6 Comunitatea de alumni s-a reunit la Bruxelles, în cadrul Parlamentului European

EVENIMENT

din Timișoara au cunoscut în săptămâna 15 – 19 octombrie o nouă etapă, internațională, printr-o întâlnire a reprezentanților instituției cu absolvenții săi care lucrează în Bruxelles, cea de-a doua din ultimii ani. Astfel, UVT este consecventă în dezvoltarea activității sale de peste graniță, prin atragerea de noi forțe, care să-i sprijine demersurile de la nivel european. Au fost prezente peste 30 de persoane la întâlnirea organizată în cadrul Parlamentului European. Scopul a fost acela de a coagula absolvenții UVT într-o comunitate puternică, de a crea și a face cunoscute diverse oportunități pentru membrii comunității, de a cunoaște personalități din diaspora și

12

13


Universitatea de Vest din Timișoara ocupă locul 72 în topul celor mai bune 300 de universități din țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală. Potrivit topului QS Emerging Europe and Central Asia, UVT se regăsește pe poziții alăturate instituțiilor de învățământ superior cu reputație recunoscută la nivel regional (Tallinn University din Estonia, The University of Nova Gorica din Slovenia, Vytautas Magnus University din Lituania).

5 Colaborarea reflectă susținerea de către UVT a performanței sportive

În realizarea clasamentului din acest an au fost analizate mai mult de 83.000 de răspunsuri

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL ȘI FC RIPENSIA TIMIȘOARA, PENTRU DEZVOLTAREA SPORTULUI ROMÂNESC

ale membrilor comunității academice internaționale cu privire la cele mai bune instituții de învățământ superior în zona de cercetare și mai mult de 43.000 de răspunsuri ale angajatorilor din lume cu privire la cei mai buni absolvenți ai universităților. Pentru obținerea acestor informații au fost folosite cele două studii anuale ale QS: Global Academic Survey și Global EmployerSurvey. De asemenea, au fost evaluate rezultatele obținute de instituții prin activitatea de cercetare științifică (perioada 2012-2016 pentru publicații și perioada 2012-2017 pentru citări) utilizându-se date bibliometrice din Scopus. Au fost evaluate doar instituțiile care au generat

Două noi parteneriate de prima mână au fost parafate de către #UVT.

mai mult de 150 de lucrări științifice în ultimii cinci ani.

Universitatea noastră va colabora îndeaproape cu Federația Română de

Indicatorii de performanță utilizați în această clasificare sunt: reputație academică - 30%, reputație angajatori - 20%, raport studenți/facultate - 10%, raport lucrări/facultate - 10%, impact web - 5%, cadre didactice cu doctorat - 5%, raport citări/lucrări - 5%, cadre didactice din străinătate - 2.5%, studenți din străinătate - 2.5%, rețeaua internațională de cercetare - 10%. Alături de Universitatea de Vest din Timișoara sunt prezente în această clasificare regională dedicată țărilor în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală și universitățile din Consorțiul Universitaria: Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Academia de Studii Economice din București. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați:https://www.topuniversities.com/university rankings/eeca-rankings/2019

14

Fotbal și FC Ripensia Timișoara pentru dezvoltarea comunității sportive

EVENIMENT

EVENIMENT

UVT, DIN NOU ÎN TOP Universitatea timișoreană ocupă locul 72 într-o clasificare internațională

timișorene și naționale. Universitatea de Vest din Timișoara, una dintre cele mai prestigioase, motivate și dinamice instituții de profil din România, se mândrește și cultivă ample colaborări naționale și internaționale în domenii diverse, de la cercetare fundamentală la inițiative antreprenoriale, de la asigurarea bazei pentru pregătirea sportivilor de performanță pentru o carieră de succes, la susținerea unor echipe și cultivarea performanței sportive la cel mai înalt nivel.

15


5 Cele două parteneriate au fost parafate în Amfiteatrul A01 al UVT

În spiritul aprecierii performanțelor și valorilor pe care le cultivă 5 Oamenii de afaceri au fost interesați de oportunitățile de investiții din regiunea noastră

echipele sportive de performanță din regiune, care excelează prin dinamică, seriozitate și implicare, Universitatea de Vest din Timișoara consideră că una

DRUMUL SPRE SUCCES: Convergența sectoarelor educație – business – guvernanță locală

dintre misiunile oricărei instituții responsabile de formarea și conturarea următoarelor generații este de a promova aceste calități. Ca urmare a acestor valori comune și principii împărtășite în scopul dezvoltării interesului pentru sport din partea societății românești, Universitatea de Vest din Timișoara a parafat cele două colaborări, cu Federația Română de Fotbal și cu FC Ripensia Timișoara.

Conferința internațională Industrie – Antreprenoriat. Drumul spre succes: convergența sectoarelor educație – business – guvernanță locală, desfășurată în

CONFERINȚE

Timișoara în luna octombrie, a reunit experți ai thinkthank-urilor europene, precum și antreprenori din: Germania, Austria, Olanda, Ucraina și România. Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, împreună cu Parlamentul European, Senatul Economic European, SME Europe, Taxpayers Association of Europe, VOX Technology Park și Ecoplus International. Viziunea pe termen lung a organizatorilor este ca Regiunea Banat să valorifice expertiza specifică din Europa, din orașele și regiunile de success, care acționează ca centre de dezvoltare și competitivitate. În Timișoara și Regiunea Banat, ecosistemul de inovare e orientat către tineri, antreprenori și studenți, care prin specializarea

16

17


locală inteligentă conduc spre conceptul de antreprenoriat de tip 4.0. Antreprenoriatul 4.0 pune accentul pe abilitățile necesare pentru ca afacerile mature existente să cunoască succesul în dinamica noii paradigme de dezvoltare – conectivitatea. Cheia viitorului este conectivitatea: Timișoara și regiunea Banat reprezintă deja un pilon de dezvoltare valoros, cu potențialul de a deveni un centru însemnat în Europa Centrală și de Est. În panelul destinat antreprenoriatului 4.0, vorbitorii cheie au dezvăluit care sunt abilitățile antreprenoriale necesare pentru ca afacerile românești să cunoască succesul. Printre aceștia s-au aflat directorii executivi ai VOX Technology Park - Virgil Tornoreanu, BCR - Sergiu Manea și TAROM - Werner Wolff, președintele TAE - Rolf von Hohenhau și reprezentanți ai Catedrei de Drept Penal al Afacerilor, Universitatea din Saarland - Prof. Dr. Marco Mandoerfer și Dr. Richard Beyer. În panelul destinat ecosistemului de inovare – smartjobs, vorbitorii cheie au pus accentul pe finanțarea și crearea noilor locuri de muncă, la nivel European. Între aceștia s-au aflat directorii executivi ai Ecoplus International - Daniel Marcu, ATTOS Andreas Obereder și ELBA - Bogdan Cocian, urmați de Daniel Bercel – Vicepreședinte al Senatului Economic European, Dr. Horst Heitz – Director Executiv SME Europe.

5 „Cheia viitorului este conectivitatea” - au subliniat experții prezenți

Printre figurile rezonante ale delegațiilor prezente s-au numărat și Dr. Ingo Friedrich – Președinte al Senatului Economic European și fost Vicepreședinte al Parlamentului European. Delegația a cuprins și un număr de 10 oameni de afaceri reprezentând grupuri investiționale sectoriale, interesați de oportunitățile de investiție în regiunea noastră, în domenii precum: industria cărnii, infrastructură, modă, software & engineering. Sesiunile de întrebări și răspunsuri au fost dedicate consolidării conceptelor abordate în timpul luărilor de cuvânt din cadrul celor două paneluri de discuție.

18

19


De asemenea, au răspuns pozitiv invitației reprezentanți ai mediului de afaceri 5 Peste 400 de specialiști prezenți la conferință

și ai asociațiilor neguvernamentale. Menționăm aici pe Valentin Mureșan, de la Intel România, Cătălin Olteanu, Directorul general al RETIM, și Vlad

ANTREPRENORIATUL, TEHNOLOGIA ȘI INOVAREA SOCIALĂ, ÎN DEZBATERE LA UVT Sfârșitul săptămânii trecute a adus la Universitatea de Vest din Timișoara Conferința de Antreprenoriat-Tech și Inovare Socială, care a avut drept scop promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului în domeniul

CONFERINȚE

științelor exacte și în alte domenii relevante, cât și identificarea de aspecte de inovare socială.

Stanciu, de la ROSENC, specialiști cu experiență dovedită în antreprenoriat, dezvoltarea de afaceri și dezvoltare durabilă. Conferința a avut loc în cadrul proiectului „Susținerea și Motivarea Antreprenorilor Responsabili și Talentați - SMART Start Up” POCU/82/3/7/105482. Obiectivul general al acestuia îl reprezintă dezvoltarea unui program integrat de susținere a înființării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană din Regiunea Vest în domeniul științelor exacte, cu accent pe IT, care vor promova utilizarea soluțiilor TIC adecvate, a inovării sociale și a dezvoltării durabile destinate creării a minim 104 de locuri de muncă. Astfel, 52 planuri de afaceri vor fi subvenționate cu o sumă maximă de 156.000,00 lei/firmă.

Dezbaterile s-au axat pe teme precum științele exacte și alte domenii relevante în domeniu, inovarea socială, sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficiența din punct de vedere al utilizării resurselor, îmbunătățirea accesibilității, a utilizării și a calității tehnologiilor informației și comunicațiilor. Au purtat discuții cu cei peste 400 de participanți, specialiști în domeniu de la Universitatea de Vest din Timișoara, cât și din rândul autorităților locale.

20

21


către lect.dr. Liviu Octavian Mafteiu Scai de la Departamentul de Informatică. La faza națională care a avut loc la sfârșitul lunii septembrie la București, una dintre cele trei echipe calificate a ocupat poziția a 4-a între cele 35 echipe participante, calificându-se la faza regională adresată studenților de la universități din Europa de Sud Est. La etapa regională care a avut loc în 19-20 octombrie, echipa UVT, având numele de identificare Code Breakers și constituită din studenții Damian Beleș, Roxana Mafteiu-Scai și Vlad Rochian, a avut o comportare meritorie obținând medalie de bronz și clasându-se pe 5 Studenții premiați în cadrul concursului

poziția a treia între echipele din România, respectiv poziția a 10-a din cele 88 echipe participante.

MEDALIE DE BRONZ PENTRU ECHIPA UVT, LA CONCURSUL DE PROGRAMARE ACM – Inter Collegiate Programming Contest COMPETIȚII

Concursul ACM este cel mai cunoscut și prestigios concurs internațional de programare adresat studenților. Competiția, la care pot participa echipe de câte trei studenți, este organizată în mai multe etape: locală, națională, regională și finală. În anul 2018, la etapa locală adresată studenților de la universitățile din Timișoara, Universitatea de Vest a participat cu șapte echipe dintre care trei s-au calificat la faza națională. Echipele au fost constituite din studenți din anii 1 și 2 ai specializărilor de Informatică și au fost pregătite pe parcursul întregului an universitar de

22

23


COMPETIȚII

5 Cadrele didactice coordonatoare Conf. dr. Luminița Frențiu, Lect. dr. Eliza Filimon și Lect. dr. Andreea Șerban). 5 Participanții au fost studenți de la 5 universități din țară

Spre deosebire de ediţiile anterioare, anul acesta concursul a avut trei secţiuni: una de proză, una de poezie și una de traducere specializată –

CONCURS INTERUNIVERSITAR DE TRADUCERI PENTRU STUDENȚI, EDIȚIA A IV-A Concursul interuniversitar de traduceri „Shades of Meaning”, ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție, s-a desfăşurat în data de 26 octombrie 2016 la UVT și a fost organizat de Lect. dr. Eliza Filimon, Lect. dr. Andreea

toate presupunând traducerea a două fragmente din engleză în română şi retroversiune. Premianții acestei ediții sunt: Secțiunea PROZĂ premiul I- Andreea Cîrcu, UVT premiul al II-lea - Noemi Katalin Razman, Universitatea Sapientia Tg.Mureș

Şerban, Conf. dr. Luminiţa Frenţiu, cadre didactice ale Colectivului de Limba

premiul al III-lea - Andreea Buciuman, Universitatea din Oradea

și Literatura Engleză al Facultății de Litere, Istorie și Teologie.

mențiunea I - Maria Eșanu, UVT

La concurs au participat studenți de la cinci universități, după cum

mențiunea a II-a - Andrea Putnoky, UVT

urmează: Universitatea din Oradea (șase studenți coordonaţi de Lect. dr. Elena Gherdan), Universitatea UMFST din Târgu Mureş (șapte studenți coordonaţi de Lect. dr. Cristina Nicolae), Universitatea Sapientia din Târgu Mureş (trei studenți coordonaţi de Conf. dr. Attila Imre), Universitatea din Craiova (patru studenți coordonaţi de Conf. dr. Titela Vîlceanu şi Asist. dr. Diana Oţăt) şi Universitatea de Vest din Timişoara (21 studenți coordonaţi de

24

25


Secțiunea TRADUCERE SPECIALIZATĂ premiul I - Luiza Eva, UVT premiul al II-lea - Diana Maria Lupei - UMFST Tg.-Mureș premiul al III-lea- Roxana Gorgos, UVT mențiunea I - Andreea P. Ghercă, UVT mențiunea a II-a Alexandra Sabadîș - Universitatea din Oradea

Sponsorul principal al ediției 2018 este BOSCH Romania. Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul Sindicatului Universitas Timisiensis, UVT, al Asociației Alternativa Culturală, al Editurii Universității de Vest și DAISLER PRINT HOUSE, iar premiile au fost oferite de editurile Uniscan România, Okian Express Publishing și de librăria Cărtureşti. Secțiunea POEZIE premiul I - Adriana Gabriela Pintea - UMFST Tg.-Mureș premiul al II-lea- Andreea Teodora Trîmbițaș, UMFST Tg.-Mureș premiul al III-lea- Elena Alina Staicu - UVT mențiunea I - Andrei Călin Greculescu, UVT mențiunea a II-a - Richard Nasta, UVT

26

27


în optimizarea fuselajelor pentru zborul la altitudini mari. „Reușita colegului nostru este parte a unui șir întreg de recunoașteri pe plan național și internațional obținute de profesorii Universității. Valoarea unei instituții de învățământ superior este dată în primul rând de resursa sa umană. Stăm foarte bine la acest capitol. Dovadă sunt premiile Academiei Române, ale Asociației Orizonturi Universitare și Premiile Elsevier Scopus Award, dacă e să menționez doar câteva reușite”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea. Lect. dr. Ambruș spune că Programul Fulbright oferă oportunitatea de a avansa cunoașterea și înțelegerea domeniului curgerii gazelor rarefiate și 5 Victor Ambruș, câștigătorul bursei Fulbright Senior

de a crea punți între mediul academic românesc și cel al SUA: „Mulțumesc

CERCETĂTOR DE LA UVT, PREMIAT ÎN SUA Studiu cu aplicabilitate în zborul la altitudine mare și în medicină

comisiei Fulbright Româno-Americane pentru oportunitatea și onoarea de

Victor Ambruș, lector la Facultatea de Fizică a Universității de Vest din

a desfășura un stagiu de cercetare postdoctorală într-un colectiv prestigios al unei universități din SUA, în calitate de „Fulbrighter”. De asemenea, mulțumesc colegilor și colaboratorilor mei pentru ajutor și pentru sprijinirea candidaturii mele.” Programul Fulbright reprezintă cel mai important program de schimburi științifice, culturale și educaționale derulat între România și Statele Unite ale Americii.

DIVERSE

Timișoara, a câștigat o bursă Fulbright Senior, în domeniul Fizicii Matematice, ceea ce presupune un stagiu de cercetare în Statele Unite, la Universitatea Old Dominion din Norfolk, Virgina. Studiul său se va concentra pe curgerea gazelor rarefiate prin microcanale. De altfel, lect. dr. Ambruș predă fizica fluidelor la UVT. Cercetarea sa are o aplicabilitate importantă, cu impact, de exemplu, în

dezvoltarea

micro-sistemelor

electro-mecanice

(MEMS,

micro-

electromechanicalsystems), a aparaturii medicale miniaturizate, precum și

28

29


5 Studenții participanți la trainingul organizat de MSG Systems România

ÎNTÂLNIRI ÎNTRE STUDENȚII DE LA INFORMATICĂ ȘI REPREZENTANȚI AI COMPANIILOR Marți, 23 octombrie 2018, echipa MSG Systems România a prezentat studenților din anii 2 și 3 de la specializările de Informatică, curricula, modul de desfășurare, procesul de selecție și beneficiile aduse de participarea la

DIVERSE

SAP Technologies LAB, un training pe tehnologiile SAP organizat în Timișoara. Training-ul tehnic organizat de MSG Romania, și care va începe în 12 noiembrie, va consta în 7 cursuri teoretice (2h/săptămână) la care vor putea participa toți studenții interesați de SAP, ABAP, S4HANA, UI5, HTML5,

în mod individual și în echipă; feedback constant și posibilitatea de a urmări atent propria evoluție; oferta de angajare, în urma feedback-ului primit de la trainer (full-time/part-time); oportunitate pentru internship sau stagiu de practică. Detalii suplimentare pot fi găsite la https://www.msg-systems.ro/ Reprezentanți ai companiei IBM s-au întâlnit, în 25 octombrie 2018, cu studenți de la specializările de Informatică. Aceștia le-au prezentat competiția regională LEXI AI Generation, care se derulează până în 14 noiembrie 2018 și al cărei scop este experimentarea cu instrumentele software oferite de IBM și proiectarea unui chatbot capabil să răspundă la întrebări pe o anumită tematică. O parte dintre participanții la prezentare s-au înscris la workshopul programat în 31 octombrie, având ca scop familiarizarea cu instrumentele de lucru și care se va desfășura în laboratorul 045C al Departamentului de Informatică. Detalii suplimentare pot fi găsita la https://aigeneration.net/

JAVASCRIPT, precum și într-o serie de laboratoare în cadrul cărora studenții vor putea pune în practică ceea ce au studiat la curs sub îndrumarea mentorilor lor de la MSG. Beneficiile unui asemenea curs tehnic sunt printre altele: învățarea unui limbaj nou de programare; realizarea unor proiecte IT

30

31 6


5 Sinaia

PRACTICILE DE SPECIALITATE ALE DEPARTAMENTULUI DE GEOGRAFIE AL UNIVERSITĂŢII DE VEST DIN TIMIŞOARA

Marți, 23 octombrie 2018, echipa MSG Systems România a prezentat

În cadrul Departamentului de Geografie al Universităţii de Vest din

studenților din anii 2 și 3 de la specializările de Informatică, curricula, modul

Timişoara, săptămâna cuprinsă între 15 şi 19 octombrie a fost dedicată,

de desfășurare, procesul de selecție și beneficiile aduse de participarea la

conform Planurilor de Învăţământ, practicilor de specialitate. Practica

SAP Technologies LAB, un training pe tehnologiile SAP organizat în Timișoara.

Timişoara – Sudul Transilvaniei – Zona Braşov s-a realizat cu studenţii

Training-ul tehnic organizat de MSG Romania, și care va începe în 12 noiembrie, va consta în 7 cursuri teoretice (2h/săptămână) la care vor putea

DIVERSE

DIVERSE

„SĂPTĂMÂNA ALTFEL” Vizite ale unor grupuri de elevi la Facultatea de Matematică și Informatică

anului al II-lea de la specializarea Geografia turismului, coordonaţi de către Prof. univ. dr. Nicolae Popa şi Asist. univ. dr. Alexandru Drăgan. Aceştia

participa toți studenții interesați de SAP, ABAP, S4HANA, UI5, HTML5, JAVASCRIPT,

au luat parte la practica de specialitate desfăşurată pe următorul traseu:

precum și într-o serie de laboratoare în cadrul cărora studenții vor putea

Timişoara - Sarmizegetusa - Densuş - Defileul Jiului - Novaci - Călimăneşti

pune în practică ceea ce au studiat la curs sub îndrumarea mentorilor lor de

– Curtea de Argeş – Câmpulung – Bran – Sinaia – Braşov - Făgăraş - Bâlea -

la MSG. Beneficiile unui asemenea curs tehnic sunt printre altele: învățarea

Sibiu - Timişoara. Obiectivul acestei practici a fost înţelegerea complexităţii

unui limbaj nou de programare; realizarea unor proiecte IT

fenomenului turistic din prisma actorilor de teren.

32

33


În acest sens, pe lângă observarea unor obiective turistice, au fost realizate întrevederi problematizate cu diferite instituţii şi organizaţii din teritoriu: Grupul de Acţiune Locală „Muscel”, Asociaţia Femeilor din domeniul Turismului Rural şi Complexul turistic Cheile Grădiştei. În paralel, a fost realizată o cercetare de teren sub formă de chestionar în satele din culoarul Rucăr-Bran, prin care studenţii au analizat pensiunile turistice existente din perspectiva promovării acestora, a dificultăţilor şi a conservării patrimoniului imaterial al locului. Practica din Maramureş. Studenţii anilor III ai specializării Geografia Turismului și Planificare Teritorială, din cadrul Departamentului de Geografie, au participat în practica de specialitate din Maramureș. Activitatea s-a desfăşurat conform planului de învăţământ de la cele două secţii și a fișei disciplinei corespunzătoare acestei activităţi. Traseul urmărit a fost TimişoaraOradea-Satu Mare-Sighetul Marmației-Borșa-Bistrița-Cluj-Napoca-Alba IuliaDeva-Timișoara. Majoritatea zilelor de practică, și anume trei zile, au constat în vizitarea obiectivelor culturale şi turistice din județul Maramureş, cu o

Valea Prohovei – Munţii Bucegi – Berca (vulcanii noroioşi). Obiectivul general al aplicaţiei practice a fost cunoaşterea complexă şi înţelegerea de către studenţi a problemelor de geografie fizică, geografia mediului înconjurător, geografia peisajului şi de fenomene geografice de risc, cu aplicabilitate la spaţiul montan înalt (Munţii Bucegi) şi zonele cu însemnat potenţial turistic (Valea Prahovei, Depresiunea Braşov, Depresiunea Făgăraş, Râşnov şi Berca). În acest sens, în activităţile din teren s-a pus accentul pe: evidenţierea elementelor de specificitate a mediului montan înalt şi a discontinuităţilor montane de tipul culoarelor şi depresiunilor intramontane sau submontane; pe înţelegerea interrelaţiilor mediu montanactivităţi antropice; pe explicarea şi interpretarea evoluţiei mediului montan propriu-zis şi a arealelor perficerice de-a lungul timpului, atât sub impactul interesului economic imediat, cât şi din punctul de vedere al evidenţierii 6 Densuș

predilecţie spre analiza spaţiului etnografic din Ţara Maramureşului. Studenţii vor fi evaluaţi pe bază de dosar de practică și a activităţii din timpul practicii. Studenţii anului III, specializările Geografie şi Ştiinţa mediului, coordonaţi de Prof. univ. dr. habil. Mircea Voiculescu şi Lect. univ. dr. Ana-Neli Ianăș au desfăşurat în perioada menţionată mai sus, practica de specialitate în arealul

34

35 6


5 Sarmizegetusa

importanţei locale, regionale, naţionale şi chiar internaţionale a acestui areal; pe necesitatea cunoaşterii hazardelor și riscurilor naturale, a protecţiei mediului şi a exploatării sale raţionale în perspectiva unei dezvoltări durabile; pe evidenţierea rolului peisajului în dezvoltarea turismului şi pe interpretarea unor proiecte şi planuri de modernizare a acestui spaţiu montan de primă însemnătate fizico-geografică dar şi economico-geografică. Pentru atingerea acestor obiective au fost organizate mai multe tipuri de activităţi. Menţionăm în acest sens: parcurgerea a două trasee montane (Buşteni - Cascada Urlătoarea şi Buşteni – Babele – Piatra Arsă – Vf. Furnica – St. Meteo Sinaia 1500 – Sinaia - Buşteni), vizitarea ghidată a unor obiective turistice de mare însemnătate la nivel naţional şi internaţional (Centrul de vizitare al Parcului Natural Bucegi, Castelul Cantacuzino din Buşteni, Castelul de lut din Valea Zânelor – Porumbacu de Sus, Cetatea Făgăraşului, Cetatea

Râşnov, Muzeul cinegetic de la Posada, vulcanii noroioşi de la Pâclele Mici – Berca şi oraşul Braşov), precum şi lucrul pe echipe. Astfel, studenţii au avut ocazia să înveţe şi să aplice metode de lucru dintre cele mai utile şi moderne: metoda dendrocronologiei (instrumente de eşantionare, recoltarea probelor, înregistrarea coordonatelor geografice ale arborilor eşantionaţi), metoda fişei de releveu peisagistic (utilizată pentru evaluarea vizuală, in situ, a peisajului antropic din trei cartiere ale localităţii Buşteni – cartierul Silva, Centru şi Valea Albă), metoda cartării (pentru evidenţierea tipurilor de impact antropic asupra mediului în localitatea Buşteni). Metodele de lucru aplicate în teren le vor fi de folos studenţilor pentru elaborarea lucrării de licenţă şi/sau dizertaţie iar rezultatele practicii din arealul Valea Prahovei – Munţii Bucegi - Berca, vor putea fi valorificate şi în contextul disciplinelor pe care le studiază în anul III (Dendrocronologie, Geografia peisajului, Hazarde şi riscuri naturale şi antropice, Geografia mediului, Evaluarea impactului activităţilor antropice asupra mediului şi Geografia regională a României). Practica de la Bucureşti a fost coordonată de către Lect. univ. dr. Sorin Pavel şi Lect. univ dr. Sebastian Jucu şi s-a desfăşurat împreună cu studenţii anului al II-lea de la specializările Geografie şi Planificare teritorială. Stagiul de practică a fost orientat spre analiza şi investigarea problemelor de Geografie urbană şi planificare teritorială, având ca spaţiu laborator capitala

36 6

37


României, Bucureşti. Programul de practică a urmărit formarea competenţelor de analiză, investigare şi cercetare participativă a problemelor particulare marilor habitate urbane. Aspecte şi teme referitoare la dinamica spaţială şi funcţională, la imaginea urbană prin filtrul investigării peisajelor urbane culturale şi politice, la contrastele funcţionale, fizionomice şi structurale, la identitatea culturală şi politică a spaţiului urban, la planificarea şi amenajarea spaţiului urban la diferite niveluri scalare, sunt doar câteva perspective de abordare ştiinţifică cu care studenţii au fost familiarizaţi în contextul cercetărilor de teren. Traseele parcurse în concordanţă cu tematica menţionată sunt, selectiv, după cum urmează: Gara de Nord – Piaţa Unirii – Centrul Vechi – Calea Victoriei – Piaţa Unirii şi retur, Gara de Nord – Palatul Parlamentului –Piaţa Constituţiei; Piaţa Unirii – Parcul Carol – Patriarhia Română – Calea Victoriei; Piaţa Unirii – Palatul Cotroceni – Zona de Nord a capitalei; Gara de Nord – Piaţa Unirii – Piaţa Victoriei şi retur; Piaţa Unirii – Piaţa Aviatorilor – Televiziunea Română – Arcul de triumf – Muzeul Satului – Piaţa presei libere, etc. O parte din ziua a III-a a fost rezervată activităţii individuale de cercetare a studenţilor, care constituiţi în grupe prestabilite au avut de cartat şi identificat elemente particulare spaţiului urban. Activităţile practice au inclus şi vizite tematice la diferite instituţii de interes naţional: Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Muzeul de Ştiinţele Naturii

Grigore Antipa, Muzeul satului D. Gusti, sunt doar câteva exemple în acest sens. Vizitele şi tururile ghidate au contribuit în mod direct la dezvoltarea competenţelor de cunoaştere şi înţelegere ale problemelor specifice oraşelor de tip metropolitan cu funcţie politico-administrativă de capitală. Activităţile practice au fost finalizate cu un colocviu de evaluare a acțiunilor desfăşurate, pe baza unui caiet de practică dedicat acestor activităţi de teren. Stagiul de practică desfăşurat de către studenţi la Bucureşti a fost deosebit de apreciat de către participanţi, aspect evidenţiat de implicarea activă a studenţilor în activităţile practice de instruire şi cercetare, dar şi de rezultatele preliminare ale evaluării finale. Toate stagiile de practică s-au bucurat de un feed-back favorabil din partea studenţilor, aceştia dezvoltându-şi în mod problematizat competenţele de abordare practică şi de cercetare concretă desfăşurată în mod direct pe teren. Aceste competenţe, alături de obiectivele implicite ale programelor de instruire practică s-au pliat nu numai pe tipuri de activităţi particulare domeniului geografic, dar şi pe specializările studenţilor de la Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara.

Prof. univ. Dr. Habil. Mircea Voiculescu, Prof. univ. Dr. Nicolae Popa, Prof. univ. Dr. Remus Creţan, Lect. univ. Dr. Sorin Pavel, Lect. univ. Dr. Ana-Neli Ianăş, Lect. univ. Dr. Sebastian Jucu, Lect. univ. Dr. Alexandru Drăgan, Asist. univ. Dr. Florentina Popescu

38

39


5 Moment din cadrul prelegerii

Viena se află pe locul 27 în topul oamenilor de turism din Austria. Mai mult

„REDEFINIREA ȘI POVARA SCEPTICISMULUI ÎN TURISM” ÎN CADRUL DEPARTAMENTULUI DE GEOGRAFIE, CBG

decât atât, acesta a fost clasat şi pe locul 1 dintre cele 38 de birouri naționale

În 22 octombrie 2018, Masterul de „Dezvoltare și amenajare turistică”, din cadrul Departamentului de Geografie al Facultății de Chimie, Biologie,

DIVERSE

Geografie, UVT,

a organizat prelegerea cu tema „Redefinirea și povara

scepticismul în turism: apatia și status-quo-ul din turismul românesc versus dinamismul turismului internațional sub imperiul tehnologiilor moderne, evoluțiilor sociale și transformărilor de pe piața muncii”. Invitatul care a conceput și livrat prelegerea este Dl. economist Simion Giurcă - expert consultant și întreprinzător privat în turism – Austria. Domnia sa a ocupat funcția de director al biroului de turism al României la Viena pentru nu mai puțin de 24 de ani. Conform revistei austriece „Faktum” Simion Giurcă, șeful Biroului de promovare și informare turistică al României din

40

de turism active în Austria, obținând nu mai puțin de 282 de puncte. Juriul a fost format din 16 specialiști şi 3 redactori ai editurii Mucha, care au avut de ales din peste 200 de candidați. Scopul întâlnirii acesteia a fost de a-i pune în contact pe viitorii absolvenți cu specialiști din practica turistică de rang internațional în vederea realizării unei conexiuni între partea teoretică acumulată de-lungul anilor de studiu și modalitățile de valorificare a acesteia. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul dnei Decan al Facultății de Chimie, Biologie, Geografie, conf. univ. Dr. Cătălina Ancuța, al dlui Director al Departamentului de Geografie, lect. univ. Dr. Sorin Pavel, al Directorului programului de studii masterale „Dezvoltare şi amenajare turistică”, prof. univ. Dr. Nicolae Popa şi al asist. univ. Dr. Florentina Popescu, în calitate de organizator al evenimentului. Interesul pentru eveniment a depășit grupul țintă căruia i-a fost inițial destinat, adică al studenților de la masterul de „Dezvoltare și amenajare turistică”, acestora alăturându-li-se şi studenți din toți anii programului de licență de la „Geografia turismului” din cadrul aceluiași Departament.

41


DIVERSE

PRACTICA STUDENȚILOR OLANDEZI LA UVT ȘI ÎN CÂMPIA BANATULUI (4-6 OCTOMBRIE 2018)

Studenții olandezi au fost interesați atât de aspectele fizico-geografice ale zonei studiate (analiza Câmpiei Banatului, a tipurilor de soluri etc), dar mai ales a multiculturalității arealului cercetat. În ultima zi a praticii (6 octombrie 2018) studenții au fost împărțiți în 5 grupe de lucru pe teren, fiecărei grupe atribuindu-se câte un cartier al municipiului Timișoara. La finalul zilei, studenții au fost evaluați de către domnii profesori Leo Paul

În perioada 4-6 octombrie 2018, Departamentul de Geografie din cadrul

și Remus Cretan cu privire la analiza critică asupra aspectelor sociale și

Facultății de Chimie, Biologie, Geografie a UVT a fost vizitat de un grup de

economice specifice cartierelor cercetate. Întreaga practică de teren a

15 studenți și doi profesori de la Universitatea din Utrecht, Facultatea de

studenților olandezi în Banat s-a dovedit a fi un success, profesorul Leo Paul

Geoștiințe. Sub coordonarea profesorului dr. Leo Paul, practica de teren a

manifestându-și intenția de a sosi și anul următor cu alt grup de studenți în

studenților olandezi în Europa de Est a avut ca scop, între altele, vizitarea

Banat, respectiv la Departamentul de Geografie din cadrul UVT.

Universității de Vest din Timișoara, a municipiului Timișoara și a numeroase localități multietnice din Banatul de Câmpie. În data de 4 octombrie, dna asistent dr Popescu Florentina a coordonat un traseu ghidat prin municipiul Timișoara, iar în data de 5 octombrie 2018 dl prof dr Remus Cretan a coordonat o aplicație practică pe traseul TimișoaraLenauheim-Jimbolia-Nova Krnja (Serbia)-Jimbolia-Sânnicolau Mare-LovrinTimișoara.

42

43


2. DIPLOMA 2018 EVENIMENTELE LUNII OCTOMBRIE LA FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN

DIVERSE

1. VestimentART

RCu intenția de a crea cel mai amplu eveniment dedicat viitoarei generații de artiști și creativi din România, DIPLOMA și-a propus să prezinte cele mai bune lucrări ale absolvenților facultăților vocaționale din țară, încurajând astfel dialogul între discipline, universități, tinerii absolvenți și specialiști consacrați. Un juriu de prestigiu format din specialiști a selectat

Galeria Primăriei Timișoara a găzduit în perioada 1-11 octombrie

pe baza aplicațiilor online, proiectele participante în expoziție. Timișoara

expoziția programului de studiu Modă-Design Vestimentar, ce a cuprins

a fost reprezentată de Alexandru Ghencea, Ionuț Piscureanu, Andreea

creații și documentații ale proiectelor absolvenților Facultății de Arte și

Micle (fashion design), Daliana E. Pavel (ceramică), Lera Kelemen (grafică),

Design. Acest mod direct, nemijlocit, palpabil de a prezenta creațiile, este

Constantin Huțanu și Benjamin Bledea (foto-video). Expoziția a fost deschisă

totodată o formă de a sublinia diversitatea abordărilor creative și calitatea

la Casa Dacia - Cartierul Creativ, București în perioada 5-14 octombrie 2018.

creațiilor generației 2018. Selecția a cuprins creații realizate de Carina Bălan,

Organizator: The Institute, București

Ana Dumbrăveanu, Dumitru Ana Maria, Alexandru Ghencea, Florina Ilie, Dora Nagy, Mihaela Nan, Ionuț Piscureanu, Cezar Ștefan, Niculina Tătucu, Tatiana Vlaicu, Cătălina Juravle, Andreea Micle. Expoziția se înscrie în strategia de promovare a creațiilor absolvenților FAD, a învățământului timișorean. Proiectele au fost coordonate de conf. univ. dr. Andreea Palade Flondor, lector univ. dr. Cristina Lazăr, lector asoc. dr. Corina Mutu, asist. univ. dr. Sandra Suciu, lector univ. dr. Eugenia Riemschneider. Curator Andreea Palade Flondor.

44

45 6


3. Timișoara FashionWeek Premiate în cadrul Galei de Modă a UVT 2018, colecțiile semnate de Carina Bălan, Dumitru Ana Maria, Alexandru Ghencea, Florina Ilie, Ionuț Piscureanu, Andreea Micle, au putut fi urmărite în cadrul celor 2 zile ale Timișoara FashionWeek, la Gala Events. Timișoara FashionWeek a demonstrat, printr-un eveniment marcat de lux și eleganță, că susține în continuare calitatea designului și a învățământului de profil din Timișoara. ”The Label. Secolul XX(X)I. Amintiri din viitor” a fost titlul colecției prezentate de Ionuț Piscureanu. Proiectul s-a dezvoltat pe ideea esteticii personajului consumator. Fără o pronunțare explicită împotriva sau în favoarea fenomenului consumerist, colecția a urmărit crearea unui personaj actual, valabil și mâine. Tema etichetei și a corpului ambalat a conturat estetica generală a ansamblurilor vestimentare. Etichetele 3D, codurile informatice QR, care pot fi scanate și cercetate, construcțiile de tip cod de bare, benzile, plasticul transparent au fost utilizate drept materie primă,

confirmând contextul enunțat. Colecția ”Bald Barbie” prezentată de Alexandru Ghencea tratează tema subestimării. Ea demonstrează că dincolo de sclipici și explozia de nuanțe de la nivel cromatic și tactil există un conflict între ce pare a fi și ce este, iar a fi subapreciat nu duce întotdeauna la o viață plină de eșecuri și tristețe, ci ne poate ajuta să evoluăm. Originalitatea unei persoane este arma supremă prin care acesta poate dovedi oamenilor că au greșit prin judecata lor. Colecţia “Romance on the Moon” prezentată de Ana-Maria Dumitru se dorește un manifest împotriva excesivei tehnologizări a vieții. Rigiditatea și austeritatea impuse de robotizare adâncesc prăpastia dintre legăturile interumane, dar romantismul are șansa de a le subjuga pentru un viitor cu o strălucire caldă, umană. Creațiile prezentate afișează această estetică dublă. Florina Ilie a prezentat colecția ”Autosabotaj”, ce a avut la bază ideea de auto-devalorizare. În spatele croiurilor, cromaticii și tehnicilor utilizate se ascunde pentru imaginea individului care în viață își pune piedică de unul singur, atât pe plan social, sentimental, cât și profesional. Colecția prezintă acest conflict, dar și soluția de schimbare și reordonare, de ieșire din acest cerc vicios. Radu Găman și Andra Dulea, studenți în anul 2 Modă, cu îndrăzneala

46 6

47


specifică vârstei, au prezentat colecția ICW, un proiect colaborativ tonic și

imperfectă de la un tip de comportament urban standardizat la cel liber

critic în același timp.

neînfrânat. Printr-un mix contrastant, îmbrăcămintea business a fost

Colecția “MyCelium” realizată de Carina Bălan a dorit să reflecte

acaparată de detalii reminiscente ale spațiului personal, respectiv prin

conexiunea omului cu locul în care trăiește, cu o trimitere directă la mediul

drapajele specifice patului și așternuturilor care acoperă și cuceresc corpul

organic, la procesul evolutiv al organismelor fungice, considerând că această

uman oferind o falsă senzație de confort.

metamorfozare continuă a naturii este cel mai expresiv exemplu de dinamică

Colecțiile de licență și disertație prezentate au fost coordonate de conf.

a formelor, a structurilor, texturilor, cromaticii, pentru conturarea identității

univ. dr. Andreea Palade Flondor, lector univ. dr. Cristina Lazăr, lector asoc.

unor creații vestimentare.

dr. Corina Mutu, asist. univ. dr. Sandra Suciu Chira, cu suportul FashionLab,

Colecția ”Human, interrupted” a Andreei Micle a prezentat conceptul

coordonat de lector univ. dr. Eugenia Riemschneider.

de natură umană procrastinată în luptă cu realitatea de zi cu zi, tranziția

48

49


4. ZAIN - Design Expressions Aflat la cea de-a IV-a ediție, Festivalul Zain este un proiect care promovează designul, practicile inovative din „nevoia de a vorbi despre și a

5. Simpozionul Național de Sculptură STONE RESIDENCE PRIZE 100

face design”. Organizată în cadrul unui pavilion construit în centrul orașului

În perioada 23 – 30 octombrie 2018, Facultatea de Arte și Design, în

Cluj-Napoca, în Piața Unirii, ZAIN-Design Expressions 2018 a inclus în selecția

colaborare cu Fundația Herczeg, a organizat Simpozionul Național de Sculptură

expozițională vestimentații realizate de absolvenți ai promoției 2018 din

STONE RESIDENCE PRIZE 100.

Timișoara. Creațiile tinerilor Andreea Micle, Mihaela Nan, Ionuț Piscureanu,

Adresat

tinerilor

artiști,

preocupați

de

problematica

sculpturii

Niculina Tătucu, Tatiana Vlaicu, au putut fi văzute, timp de 10 zile, în cadrul

contemporane, simpozionul din anul centenarului a venit în continuarea

secțiunii fashion design a expoziției ZAIN, de la diZAIN.

simpozionului de sculptură Andezit, inițiat și derulat de fundație, care s-a

50

51


desfășurat pentru al patrulea an consecutiv în centrul Timișoarei, în spațiile Facultății de Arte și Design. Lucrările monumentale au fost realizate de tineri artiști, invitați din 4 centre universitare recunoscute: București, Cluj, Iași și Timișoara. La vernisajul evenimentului, din data de 30 octombrie, juriul, alcătuit din cadre didactice ale universităților și facultăților de arte din București, ClujNapoca, Iași și Timișoara, au acordat următoarele premii: - Premiul I – Radu Vlăduț Costin - Universitatea Națională de Arte George Enescu, Iași; - Premiul II – Mihaela Eftimie - Universitatea Națională de Arte București; - Premiul III – Andrei Pituț - Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design. Felicitări tuturor participanților la simpozion!

6. Bienala Internațională de Arte Miniaturale Odată la doi ani se desfășoară această manifestare internațională, Bienala Internațională de Arte Miniaturale, ce aduce în centrul atenției Universitatea de Vest, Facultatea de Arte și Design din Timișoara. Expoziția aduce pe simeze lucrări transmise din cele mai îndepărtate locuri. 24 de țări și peste 300 de artiști participă și anul acesta în cadrul acestei manifestări aducând plus interes, marcând din nou instituția pe hartă. Astfel, odată cu lucrările, artiștii expozanți au vizitat și Facultatea de Arte și Design, au admirat tot ceea ce cuprinde ea și au vizitat impresionați orașul. Pe scurt am schimbat mentalități, am impresionat, am făcut cunoscute valorile.

52 6

53 6


Pe de altă parte artiștii au transmis ceea ce îi preocupă și subliniez că în cadrul manifestării se previzualizează teme mari, teme sociale, politice sau teme ce descoperă aria culturală din care provin. Diversitatea face unitate în această expoziție. Interesant de văzut cum se concentrează totul pe o suprafață ce poate fi de 10/10 cm dar și de 1/1cm în funcție de posibilitatea subiectului. Despre miniatură am mai spus că este esență, o esență care deschide în mintea privitorului largi teritorii ale imaginației. Asta am și urmărit, să aducem în Timișoara, pe simezele Galeriei Mansarda a Facultății de Arte și Design, micile semințe ale diverselor culturi care odată privite să rodească și să creeze un macrounivers în mintea noastră. Este timpul să vedem în realitate și de aproape arta.

54 6

55 6


DIVERSE

MOMENTE MUZICALE ȘI TEATRALE ÎN LUNA OCTOMBRIE

spectacolul O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia artistică conf. univ. dr. Ada Lupu, c.d.a. Claudia Ieremia, master an II MODUL I Arta actorului de teatru Iova Ionuț, master an I MODUL I Arta actorului de teatru Flavius Retea, urmat pe 20 octombrie, de Steaua fără nume – Exercițiu de Actorie de Mihail

Dintre momentele artistice deosebite ale studenților și cadrelor didactice

Sebastian, regia artistică conf. univ. dr. Ada Lupu Hausvater, cu master an I

de la Facultatea de Muzică și Teatru ale UVT, desfășurate în luna octombrie,

MODUL I Arta actorului de teatru Patricia Gavril, Andrei Chifu, Andrei Zgăbaia,

amintim că în ultima zi a Festivalului Iubiți muzica românească organizat de

Claudiu Surmei, Dumitrița Afanasii, Claudiu Patcău.

Filarmonica de Stat din Arad a avut loc concertul Ecouri din străbuni, în cadrul

La Teatrul German de Stat Timișoara, pe

9 octombrie, s-a jucat

căruia s-a cântat lucrarea lect.univ.dr. Gabriel Mălăncioiu – Obârșii pentru

spectacolul Die unglaublicheundtraurige Geschichte von dereinfältigen

voce, instrumente tradiționale, flaut, pian, percuție și orchestră de coarde.

Eréndiraundihrerherzlosen Großmutter de Gabriel García Márquez, regia Yuri

Lucrarea a beneficiat de o interpretare de excepție datorată prezenței lui

Kordonsky/SUA, cu Isabella Voneafca/Isa Berger, master an II MODUL I Arta

Grigore Leșe, membrilor ansamblului Trio Contraste și Filarmonicii arădene

actorului de teatru, Vlad Coștiug-Cobeț/AljoschaCobeț, master an I MODUL I

dirijată de Dorin Frandeș.

Arta actorului de teatru, spectacol nominalizat/câștigător la Cea mai bună

Activitatea Teatrală de excepție a fost marcată prin spectacolele de la Teatrul Național Timișoara. Anume, pe 3 octombrie, la Sala Mare, a avut loc

scenografie, nominalizat Cea mai bună actriţă în rol principal, nominalizat/ câștigător Cea mai bună regie UNITER 2018.

spectacolul Iată femeia pe care o iubesc de Camil Petrescu, un spectacol de

Studenții Facultății de Muzică și Teatru, actorie în limba germană, au

Mihaela Lichiardopol, cu conf. univ. dr. Petru-Silviu Văcărescu, c.d.a. Claudia

participat la Festivalul Internațional de Teatru Studențesc, organizat de

Ieremia, asist. univ. drd. Claudiu Dogaru, master an II MODUL I Arta actorului

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Departamentul de Pedagogie Teatrală

de teatru Rusu Victoria, Bastean Raul, Iova Ionuț, urmat în 5 și 6 octombrie în

în Limba Germană, în colaborare cu DonauschwäbischeKulturstiftung des

Sala Mare, de spectacolul Disney: Frumoasa și Bestia de Alan Menken, regia

Landes Baden-Württemberg, Stuttgart și DeutschesKulturforumöstliches

artistică Szilárd Somogyi/Ungaria, cu c.d.a.drd. Laura Avarvari.

Europa, Berlin. Timp de o săptămână participanții din Ludwigsburg

În mijloc de toamnă, pe 10 octombrie, la studioul Uțu Strugari, a avut

(Germania), Novi Sad (Serbia) Rijeka, Zagreb (Croația) și evident studenții

loc spectacolul Canicula de Antoaneta Zaharia, regia artistică Miruna Radu,

din Cluj și Timișoara au fost prezenți la workshop-uri, au vizionat producțiile

asist. univ. drd. Mirela Puia. Duminică, 14 octombrie, la Sala Mare, a avut loc

pregătite cu ocazia festivalului. Grupul din Timișoara s-a prezentat cu succes

spectacolul Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu, regia artistică Ion-

cu un studiu scenic după piesa Pisica verde de EliseWilk, realizat de C.D.A.

Ardeal Ieremia, c.d.a. Claudia Ieremia, master an II MODUL I Arta actorului

drd. Simona Vintilă.

de teatru Bastean Raul, Roman Ștefan, Iova Ionuț, master an I MODUL I Arta actorului de teatru Flavius Retea. Tot la Sala Mare, în 19 octombrie, a avut loc

56

Lect. univ. dr. Eudjen Cinc

57


CALENDAR EVENIMENTE FACULTĂȚI UVT NOIEMBRIE 2018 DATA (CRONOLOGIC)

DENUMIREA EVENIMENTULUI

FACULTATEA

LOCUL DE DESFĂȘURARE

ORA

01 NOIEMBRIE

EXPOZIȚIA 20

ARTE ȘI DESIGN

GALERIA HELIOS, TIMIȘOARA

18:00

02-04 NOIEMBRIE

KASTA MORRELY WEEK – PARTICIPANT CEZAR ȘTEFAN, SPECIALIZAREA MODĂ – DESIGN VESTIMENTAR

ARTE ȘI DESIGN

IAȘI

-

09-11 NOIEMBRIE

TIMIȘOARA DESIGN DAYS – PARTICIPANȚI MASTERANZI ȘI ALUMNI FAD

ARTE ȘI DESIGN

GALERIA CALPE, TIMIȘOARA

-

10-11 NOIEMBRIE

V FOR VINTAGE #21 – PAVILION EXPOZIȚIONAL MODĂ – DESIGN VESTIMENTAR

ARTE ȘI DESIGN

PALATUL TELEFOANELOR, BUCUREȘTI

-

15-16 NOIEMBRIE

3RD ROBIOINFO WORKSHOP ȘI TRAINING DE BIOINFORMATICĂ

MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

045C

08:00-17:00

16 NOIEMBRIE

CATALYSTS CODING CONTEST

MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

050A, 031, 032, F108

15:00-20:00

16-17 NOIEMBRIE

A DOUA SESIUNE DE COMUNICĂRI A SOCIETĂȚII ROMÂNE PENTRU ASTRONOMIE CULTURALĂ

MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

A01

09:00-19:00

17 NOIEMBRIE

CONCURSUL NAȚIONAL DE ASTRONOMIE IOAN CUREA

MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

PLANETARIUL UVT

07:30-14:00

28-29 NOIEMBRIE

COLOCVIU INTERNAȚIONAL DE TRADUCTOLOGIE ISTORI(GRAFI)A TRADUCERII: ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL

LIT

BCUT/UVT

11:00

58

59


CONTACT Blvd. V. Parvan 4, Timisoara 300223, Timis, Romania Tel: +40-(0)256-592111 Fax: +40-(0)256-592310 Email: secretariat@e-uvt.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.