BE SMART/ NR. 2

transmis atât de multe, în acel moment, încât i-au trebuit minute bune să-şi revină şi, oricum, toată ora nu a asculta atent ce se vorbea.

A mai întâlnit-o apoi când au ieşit de la şcoala. Întâmplător, credea el, şi ea mergea o bună bucată de drum pe aceeaşi stradă cu el. El mergea încet; ea, grăbindu-se, nu se ştie din ce motiv, să ajungă acasă, trecu pe lângă el fără să-l observe. Andrei o văzu şi fără să aibă timp măcar să înţeleagă de ce ar face un asemenea gest, atunci, acolo, înaintă repede vreo trei paşi şi o opri punându-i mâna pe umăr. Se aflau într-o intersecţie mică, unde, pe colţ, era o florărie, bineînţeles, a mai tânărului pe atunci, domn Sandu, iar pe cealaltă parte, un cartier de blocuri.

- Hei, tu eşti Felicia, nu-i aşa? De la ora de germană; spuse tânărul curajos. Fata încremeni când îl văzu, apoi caracteristic firii ei, zâmbi şi răspunse vioi, cu o voce de copil.

- Da, eu sunt, iar tu eşti mister seriozitate Iorga Andrei. Trebuie să fie greu să afişezi tot timpul privirea aia a ta…aşa…; şi tânăra începuse a se strâmba încercând să-l imite pe băiat. Andrei nici nu mai ştia ce ar fi putut să zică, aşa că se porni şi el să râdă. Râdeau amândoi privindu-se.

Când se opri, băiatul rămase uimit de frăgezimea şi tinereţea gâtului Feliciei. Îl observa pentru întâia oară de aproape şi i se părea atât de cast, încât se gândi ca e cel mai feminin gât pe care-l văzuse vreodată. Se stăpânea cu greu să nu-l atingă, mai mult ca să nu-l pângărească cu 23