56
Wilfried Martens unul dintre cele mai mari state membre ale Comunităţii Europene. În conformitate cu CDU / CSU, doar o coaliţie permanentă a creştin-democraţilor, conservatorilor şi liberalilor, în acord cu modelul german, ar putea oferi o formă de opoziţie la dominaţia socialiştilor din Europa de Vest. După mai 1968, Europa de Vest a fost în principal de culoare roşie. Partidele socialiste erau la putere în Germania de Vest, Marea Britanie şi în Ţările de Jos, printre altele. CVP / PSC era singurul partid creştin-democrat capabil să câştige alegerile parlamentare în Europa în anii 1970. Împreună cu creştin-democraţii francezi, olandezi, luxemburghezi şi italieni eram împotrivă, formând un front comun cu conservatorii (britanici). În mod ciudat, mulţi dintre noi eram în favoarea cooperării cu socialiştii în politica naţională. Pentru că eu personal aparţineam grupului din urmă şi pentru că Lücker, colegul meu, reprezenta poziţia germană, am format echipa ideală pentru a ajunge la un compromis. Amândoi am acordat o mare importanţă ideii de dezvoltare a unei Europe integrate, scopul final care trebuia avut în vedere în permanenţă. Într-o anumită măsură, crearea unui partid european a fost doar un mijloc în acest scop. Dar acest lucru a însemnat că trebuia să se bazeze pe temeiuri solide, ideologice, şi că va fi, de asemenea, susţinut de o viziune pe termen lung. Dacă creştin-democraţii doreau să rămână importanţi în Europa, atunci cooperarea cu partide asemănătoare în gândire nu putea fi exclusă, cel puţin nu în principiu.
Viziune şi iniţiativă Acest punct de vedere a fost puternic criticat de mulţi, nu în ultimul rând de mulţi din propriul meu partid, în special atunci când eu, ca preşedinte al PPE, am condus negocierile de extindere a PPE şi de cooptare a partidelor non creştin-democrate. Mi s-a reproşat atunci, şi sunt încă în mod regulat certat, că am făcut o întoarcere ideologică de 180 de grade. S-ar părea că la începutul carierei mele politice, am fost în favoarea formării unui front progresist, în timp ce spre sfârşitul carierei mele, m-am dedicat dezvoltării, în cadrul PPE, a „dreptei europene“. Doresc să neg acest lucru în termenii cei mai puternici posibili.