Un cordon sanitaire în jurul Austriei problematic faptul că britanicii au puţină experienţă legată de federalism în interiorul propriilor frontiere, deşi cedarea unor funcţii către Scoţia şi Ţara Galilor a inaugurat o schimbare în acest sens. Mai exact, poziţia lor pare a fi o neînţelegere conştient creată şi întreţinută. Euroscepticii extremişti din cadrul Partidului Conservator percep Statele Unite ca fiind fratele lor mai mare. Unii doresc să devină chiar al cinzeci şi unulea stat şi să părăsească UE. Ironia este că mulţi pro-europeni privesc Statele Unite ca pe o federaţie extrem de sofisticată. Eu nu sunt în favoarea noţiunii de Statele Unite ale Europei. În cadrul contextului integrării europene, nu a existat niciodată intenţia de a absorbi diferitele naţiuni într-un superstat european. Nici PPE nu vrea acest lucru şi totuşi acesta este unul din lucrurile de care euroscepticii ne-au acuzat în mod eronat, de multe ori în mod deliberat. Eurofilia exagerată este o imagine puternic propagată în tabloide, aşa de mult încât acest amănunt a devenit aproape general acceptat ca un dat, în opinia publică britanică. Va fi nevoie de mult curaj şi de leadership pentru a face clar faptul că federalismul nu este echivalent cu centralismul ; dimpotrivă, federalismul prevede o măsură de protecţie pentru cedarea de funcţii şi descentralizare, pe baza principiului subsidiarităţii.
În cele din urmă francezii În cadrul strategiei de expansiune, PPE şi-a continuat căutarea pentru o reprezentare mai puternică în Franţa. În ciuda decesului Mouvement Républicain Populaire (MRP), cândva de succes, a lui Robert Schuman, tradiţia creştin-democraţiei a continuat să trăiască în Franţa. Pe parcursul perioadei de formare a PPE, l-am întâlnit pe Jean Lecanuet, preşedintele Centre des Démocrates Sociaux (CDS). Eram, de asemenea, în contact regulat cu Alain Poher şi Pierre Pflimlin – ambii au fost preşedinţi ai Parlamentului European. CDS a fost unul dintre membrii fondatori ai PPE. Nimic nu s-a schimbat în 1978 odată cu fondarea Union pour la Démocratie Française (UDF), care includea CDS-ul. Urmându-i lui Pierre Méhaignerie, François Bayrou a devenit preşedinte al UDF în 1994. Problema era că CDS a rămas un partid relativ mic şi a reprezentat doar o parte a centrului-dreapta din Franţa. La finele anului 1991 încercarea de a include aripi liberale şi republicane
215