Revista CASINO Inside nr.68

Page 1



EDITO

Impresii după EAE

A

► DE INSIDER

fost o expoziţie reușită. Industria noastră se dezvoltă și vrea să facă business. Tendinţa de compactare a numărului de operatori este evidentă, însă numărul aparatelor operate se situează la același nivel constant bun din ultimul timp. Alinierea la noile standarde legislative din ultimii 2 ani, creșterea taxelor, legea Antifumat a cauzat multe pierderi firmelor operatoare, și nu numai, dar au condus din nefericire și la falimente. Pe de altă parte a condus la o întărire a restului actorilor de pe piaţă – cei mai performanţi vor rezista. Ediţia 2016 a lui Entertainment Arena Expo a arătat că piaţa s-a stabilizat și că urmează ca pe viitor să o ia pe un trend ascendent. Expozanţii au arătat ce au mai bun în portofoliu, iar vizitatorii au fost într-un număr suficient de mare pentru a ne arăta că produsele prezentate aici prezintă interes. Ediţia de octombrie a lui Casino Inside vine cu informaţii, reacţii și feedback după EAE-ul din septembrie. Vă supunem atenţiei câteva repere, însă absolut toată revista este o comoară pentru cine dorește să fie la curent cu toate noutăţile din piaţă. NOVOMATIC a oferit inovaţie și performanţă la EAE 2016. După succesul copleșitor al NOVOSTAR® V.I.P. II în cazinouri la nivel mondial, NOVOMATIC a lansat patru noi cabinete în 2016: NOVOSTAR® V.I.P.III, V.I.P.Royal, V.I.P Lounge și noul GAMINATOR® Scorpion. Cabinetele încântă atât operatorii cât și jucătorii, cu o combinaţie de hardware, tehnologie și conţinut de ultimă generaţie. Ecranele panoramice uriașe, scaunele V.I.P. Crown cu sistem de sunet integrat, efectele extrem de atractive ale LED-urilor de pe cabinet precum și o ofertă de joc captivantă, creează experienţa de joc Very Important Player. Ne-a atras atenţia United Dreams Multigame de la JPL Ltd din Bulgaria, firmă ce a prezentat Cabina "S", VERTICALĂ, din seria "Joppy" care se mândrește cu un design elegant, remarcabil, și un set de caracteristici ergonomice pentru un confort sporit al jucătorului. Aflaţi mai multe despre ei dacă citiţi materialul dedicat lor. EGT România a fost la înălţime în toate cele 3 zile de expoziţie și au dat ritmul distracţiei și al jocului la ediţia de anul acesta. Feedback foarte bun a primit gama de jocuri Collection cu Orange, Green și Red Series fiecare colecţie Însumând 48 de jocuri diferite. Găsiţi toate detaliile în interiorul revistei în spaţiul dedicat dinamicei companii din Bulgaria. BAUM au fost așa cum îi știm: puternici și determinaţi să fie cei mai buni. Anul acesta au lansat două noi cabinete cu monitoare curbe, și anume Slant Top 6 și Up Right 6, dotate cu scaune VIP high-tech, care sunt mai comode și interactive pentru jucător. Secţiunea dedicată sloturilor cu Risc Limitat a fost una foarte popular la standul lor, mulţi vizitatori au fost extrem de încântaţi că pot beneficia de calitatea jocurilor Dracula's Games pe un AWP. Mai multe impresii de la EAE venite dinspre producătorul român de sloturi veţi afla citind interviul pe care ni l-au acordat. În cei privește pe cehii de la KAJOT, vizitatorii expoziţiei din România au arătat un mare interes pentru cabinetele NEVADA, acesta dispune de cel mai avansat sistem de joc Black Planet, cu 20 de jocuri attractive și oferă jocuri bonus unice, care fac jocul foarte atrăgător, cu diferite grade de volatilitate. KAJOT NEVADA include o versiune certificată a softwareului AWP. Fiţi cu ochii pe ei, vă vor surprinde. Noi ne pregătim de Evenimentele Casino Inside de pe 8 Decembrie de la Hotel Novotel. Rămâneţi conectaţi la platformele noastre de informare pentru a afla tot ce vă pregătim când ne vom întâlni peste 2 luni.

I

t was a successful exhibition. Our industry is evolving and wants to do business. The trend of compacting the number of operators is obvious, but the number of operated devices remains at the same good, constant level, lately. Complying with new legislative standards in the past two years, increasing taxes, the Antismoking law, caused many losses to the operating companies, and not only, but unfortunately also led to bankruptcies. On the other hand, all of these led to a hardening of the remaining market actors - the most efficient will survive. The 2016 edition of Entertainment Arena Expo showed that the market has stabilized and that it is going to take on an upward trend in the future. Exhibitors showed the best of their portfolio, and the visitors were present in a number large enough to show us that the products exibited here are of interest. The October's issue of Casino Inside comes with information, feedback and reactions following the EAE event from September. We submit to your attention some benchmarks, but the entire magazine is absolutely a treasure for all who want to keep up with all the market news. NOVOMATIC has offered innovation and performance at 2016 EAE. After the overwhelming success registered in worldwide casinos by NOVOSTAR® V.I.P. II, NOVOMATIC released 4 new cabinets in 2016: NOVOSTAR® V.I.P.III, V.I.P. Royal, V.I.P Lounge and the new GAMINATOR® Scorpio. The cabinets are a delight to both operators and players, with a combination of hardware, technology and next-generation content. The huge panoramic screens, V.I.P. Crown seats with integrated sound system, the extremely attractive effects of the LEDs put on the cabinet, as well as an immersive offer of games create the so called Very Important Player gaming experience. Our attention was caught by the United Dreams Multigame from JPL Ltd, Bulgaria, a company that has showcased the "S" vertical Cabinet from the "Joppy" series, which boasts an outstanding stylish design and a set of ergonomic features for the enhanced comfort of the Player. Learn more by reading the material dedicated to them. EGT Romania was at its best in all three days of the exhibition and they set the rhythm of fun and gaming at this year's edition. A very good feedback was received by the range of games Collection with Orange, Green and Red Series, each collection containing 48 different games. We can find out all the details in the space dedicated inside our magazine to the dynamic company from Bulgaria. BAUM were as we know them: strong and determined to be the best. This year they released two new cabinets with curved monitors, namely Slant Top 6 and Up Right 6, equipped with high-tech VIP seats, which are more convenient and interactive for the player. The section of their stand dedicated to Limited Risk slots with was very popular, many visitors being thrilled that they can benefit from quality of the games Dracula's Games on AWP. More impressions from EAE coming from the Romanian slot machine producer you may find by reading the interview that they have given us. As for the Czechs from KAJOT, the visitors of the exhibition in Romania have shown a great interest for the NEVADA cabinets, which have the most advanced system of play, Black Planet, with 20 attractive games and offering unique bonus games that make the game very appealing with varying degrees of volatility. KAJOT NEVADA includes a certified version of the AWP software. Keep an eye on them, they will surprise you. We are preparing for the Casino Inside Events on December the 8th at Novotel Hotel. Stay tuned to our information platforms to find out everything we prepare for our meeting, which is only two months away.

Impressions following EAE NR. 68 CASINO INSIDE 1


04

Dan Ghiță, ROMBET: „Ne aflăm la intrarea într-o nouă etapă, cea de parteneriat întru maturizarea pieței de gambling”

16

20

GAME WORLD CAMPIONII DISTRACŢIEI

EGT România prezintă: Lansarea în România a gamei de jocuri COLLECTION

28

Sistemul NEWTON poate acum oferi clienților noi module de adaptare a jocurilor: GSP, DGL și AWP

2 CASINO INSIDE NR.68

10

14

UNITED DREAMS MULTIGAME de la JPL

NOVOMATIC Inovație și performanță la EAE 2016

24

KAJOT RETROSPECTIVA EXPOZIŢIEI ENTERTAINMENT ARENA EXPO 2016

36

BAUM GAMES puternici și determinați să fie cei mai buni


www.casinoinside.ro

40

CADE UN MIT: numărul de români cu probleme de joc nu excede media europeană

42

SYSWIN SOLUTIONS Inovație continuă, flexibilitate și soluții software ce rezolvă provocările operatorilor de jocuri de noroc

46

Casino Technology la Entertainment Arena Expo Distribuţie prin multiple canale cu inovaţie și tradiţie în acţiune

Managing Partners Dan Bernovici dan@casinoinside.ro Marius Răileanu marius@casinoinside.ro Redacţia Casino Inside redactia@casinoinside.ro Editors: Oana Mihalache Valentin Macovei The Insider Traducere Langart Business www.traduceri123.ro Art & DTP Digital Artwork Distribution: distribution@casinoinside.ro SPIN Media

50

Danemar se concentrează pe nevoile clienţilor săi

56

2016 sub semnul “Joc Responsabil”

60

Dominik Nitsche are un viitor sigur în poker

Advertising: office@casinoinside.ro Casino Inside foloseşte serviciile agenţiei de presă Agerpres Printed by: ARTPRINT ISSN 2067 - 6182 din 10.02.2010

este o publicaţie a

66

Royal Poker Club, a împlinit 2 ani

74

Cum putem face profit la pariuri în 2016?

78

James Packer și Coroana sa

care editează titlurile

Dragi cititori, Revista Casino Inside vă propune să participaţi activ la realizarea revistei și în acest sens vă cheamă să scrieţi părerile voastre despre subiectele din revistă și conţinutul editorial pe e-mail la: redactia@casinoinside.ro Pentru noi părerile voastre despre Casino Inside sunt foarte importante și vrem să le tratăm ca atare. Realizaţi-vă singuri revista, transmiteţi articole proprii sau comentarii. Cu drag, Redacţia Casino Inside


Dan Ghiță, ROMBET:

„Ne aflăm la intrarea într-o nouă etapă, cea de parteneriat întru maturizarea pieței de gambling”

O industrie solidară și responsabilă, o legislaţie a jocurilor de noroc echitabilă și, mai ales, aplicabilă și stabilă, aceasta era viziunea cu care au pornit la drum cei câţiva oameni care, în urmă cu peste 3 ani, înfiinţau ROMBET și stabileau drept principii de bază ale viitoarei asociaţii noţiunile de coeziune, transparenţă și unitate. 4 CASINO INSIDE NR. 68


COVER STORY Astăzi, ROMBET este, pentru piața de gambling din România, o asociație puternică, ale cărei realizări se înscriu într-un portofoliu amplu ce cuprinde: zeci de ore de dezbateri și discuții, derulate într-un program extins de vizite și seminarii la nivel național, important partener de dialog al Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și, la fel de important, participări constante și susținerea directă a unora dintre cele mai importante evenimente ale industriei de profil, la nivel intern și internațional. „Ne regăsim acum în fața unui domeniu mult mai matur care, spre deosebire de punctul de plecare din urmă cu 3 ani, s-a schimbat considerabil, din fericire, în bine. În primul rând, avem un cadru legislativ care funcționează, cu mențiunea că depinde de fiecare dintre jucătorii din industrie măsura în care vom reuși să fructificăm avantajele pe care noua legislație ni le oferă. Avem o piață stabilă, cu potențial de dezvoltare, a cărei imagine s-a schimbat mult, în sens pozitiv, în ultimii ani, prin eforturile susținute ale tuturor asociațiilor din acest domeniu, beneficiind și de suportul ONJN, spre binele industriei noastre. Am mai spus-o și în alte rânduri și o repet acum: ne aflăm la intrarea într-o nouă etapă, cea de parteneriat întru maturizarea pieței de gambling, iar acest obiectiv se poate atinge numai dacă toți cei din industrie înțeleg și pun în practică noțiunile de unitate și coeziune”, a declarat domnul Dan Alexandru Ghiță, președinte ROMBET. 1,7 miliarde de lei, însemnând peste 330 de milioane de euro percepute din taxe, la care se adaugă alte aproximativ 100 de milioane de euro din taxele și impozitele virate la bugetul de stat pentru cei 40.000 de angajați din domeniu, acestea sunt cifrele anului 2015 care vin să confirme ponderea importantă a industriei de gambling în economia țării noastre. Datorită eforturilor permanente și inițiativelor pe care asociații precum ROMBET le susțin constant, industria este departe de a mai fi sacul de box pentru diversele formațiuni politice, așa cum se întâmpla în urmă cu câțiva ani. În prezent, domeniul de gambling din România trebuie să accepte o nouă provocare: avem un mediu stabil, unul dintre cele mai bune cadre legislative, cu un sistem de taxare echitabil și atractiv. Cum vom folosi acum aceste avantaje înspre interesul și dezvoltarea domeniului pentru a crește business-uri solide și pentru a atrage și jucători de renume internațional către piața autohtonă, în timp ce încurajăm și operatorii locali?

Am mai spus-o și în alte rânduri și o repet acum: ne aflăm la intrarea într-o nouă etapă, cea de parteneriat întru maturizarea pieţei de gambling, iar acest obiectiv se poate atinge numai dacă toţi cei din industrie înţeleg și pun în practică noţiunile de unitate și coeziune”. Dan Alexandru Ghiţă, preşedinte ROMBET.

An united and responsible industry, a fair gambling legislation and, particularly, an applicable and stable one, this was the vision that started off the few people who, more than three years ago, established ROMBET and imposed the basic principles of the future association, notions of cohesion, transparency and unity

To the Romanian gambling market, ROMBET is today a strong association, whose achievements are part of a broad portfolio that includes: dozens of hours of debate and discussion, conducted by an extensive program of visits and seminars at national level, an important dialogue partner to the National Gambling Office and, equally important, a constant participation and direct support of some of the most important events of the industry, nationally and internationally. "Now we find ourselves facing a more mature area which, unlike the starting point, three years ago, has changed considerably, fortunately, to the better. First, we have a legislative framework that works, except that the extent to which we are able to capitalize on the advantages that the new legislation gives us depends on each industry player. We have a stable market, with growth potential, whose image has changed a lot in a positive sense, during recent years, through the efforts of all associations of this field, benefiting from the support of the ONJN to the good of our industry. I have said it in other occasions and I repeat it now also: we are at the beginning of a new stage, one of partnership to fully mature the gambling market, and this objective can be achieved only if everyone in the industry understands and implements the notions of unity and cohesion ", declared Mr. Dan Alexandru Ghita, President of ROMBET. 1.7 billion lei, meaning over 330 million collected in taxes, plus another 100 million euros of taxes paid to the state budget for the 40,000 employees in the field, these are the figures of 2015, which confirm the significant weight of the gambling industry in our economy. Due to ongoing efforts and initiatives that associations such as ROMBET support constantly, the industry is far from being the punching bag of various political parties, as it was a few years ago. Currently, the field of gambling in Romania must accept a new challenge: we have a stable environment, one of the best legal frameworks with a fair and attractive tax system. How are we going to use these advantages now to the interest and development of the sector in order to grow solid businesses and also to attract internationally renowned players to the domestic market, while encouraging local operators? "There is only one answer: partnership in maturity and mutual support. Attacks and threats of this field come as comets, periodically. To defend ourselves is necessary to understand the need for self-regulation, otherwise the politicians will come and will do it for us, and especially, to our detriment" commented Mr. Dan Iliovici in the conference held at the Entertainment Arena Expo 2016.

Dan Ghiță,

ROMBET: „We are at the beginning of a new stage, one of partnership in order to fully mature the gambling market” NR. 68 CASINO INSIDE 5


„Cheia este una singură: parteneriat întru maturizare și susținere reciprocă. Atacurile și amenințările la adresa domeniului vin ca și cometele, periodic. Pentru a ne apăra este necesar să înțelegem că este nevoie de autoreglementare, în caz contrar vor veni politicienii și o vor face în locul și, mai ales, în defavoarea noastră”, a comentat domnul Dan Iliovici, în cadrul conferinței de la Entertainment Arena Expo 2016. Fidel crezului său de a fi prezent la evenimentele cu importanță majoră pentru industrie, ROMBET nu putea lipsi nici de la cea de-a zecea ediție – aniversară - a E Arena Expo. Marcată de conferințe interesate, inovații și tehnologie, expozanți de renume și participanți internaționali, E Arena s-a impus în ultimii ani ca cel mai mare eveniment de gambling din Europa Centrală și de Est. „Participarea asociației la astfel de evenimente este, fără doar și poate, un indiciu al direcției strategice pe care ROMBET o urmărește. Partener egal de discuție, mereu prezent și mereu informat care își propune să înlocuiască rolul de moderator cu cel de călăuzitor pentru toți membri săi și nu numai, înspre piața matură pe care organizatori și legiutori, depotrivă, și-o doresc, acesta este scopul declarat al asociației noastre”, au fost cuvintele prim-vicepreședintelui ROMBET, Dan Iliovici. Dovezile implicării ROMBET în dezvoltarea industriei nu lipsesc de la fiecare eveniment la care reprezentanții asociației participă. După zecile de ore de seminarii organizate de noi la nivel național, precum și după dialogul constant cu toți cei interesați de noua legislație și, mai ales, de modalitatea de punere în practică a regementărilor specifice domeniului, domnul Anchidim Zăgrean, vicepreședinte ROMBET, este mereu pregătit să răspundă întrebărilor și să deslușească neclaritățile celor care îi solicită opiniile sale profesionale. O astfel de ocazie a fost în cadrul E Arena, unde a avut loc o amplă prezentare din partea domnului Zăgrean. „Industria jocurilor de noroc trebuie să aplice prevederile legale în mod corect, unitar, să înțeleagă perfect care sunt condițiile economice sub care operează. Iar acesta este și unul dintre scopurile pe care Rombet le are în ve-

6 CASINO INSIDE NR. 68

Faithfull to his creed to be present at major events of the industry, ROMBET could not miss from the tenth edition - the anniversary one – of the E Arena Expo. Marked by interesting conferences, innovation and technology, renowned exhibitors and international participants, the E Arena has established itself during the recent years as the biggest gambling event of the Central and Eastern Europe. "The participation of the association at such events is undoubtedly an indication of the strategic direction that ROMBET pursues. Equal partner of discussion, always present and always advised that proposes to replace its moderator role with the one of a exponent to all its members and beyond, towards the mature market that both the organizers and law-makers want, this is the stated purpose of our association ", were the words of the ROMBET’s First Vice-President, Dan Iliovici. The evidence of ROMBET’s involvement in the development of the industry are obvious at every event at which the representatives of the association are participating. After do-

„I have said it in other occasions and I repeat it now also: we are at the begginning of a new stage, one of partnership to fully mature the gambling market, and this objective can be achieved only if everyone in the industry understands and implements the notions of unity and cohesion". Mr. Dan Alexandru Ghiţă, President of ROMBET


COVER STORY „Suntem uniţi, comunicăm, explicăm, supunem dezbaterilor, pentru că, în cele din urmă, lacătele industriei nu se deschid cu cheile străine, ale politicienilor, ci cu ale noastre, pentru că noi știm cel mai bine de ce are nevoie businessul de gambling pentru a continua să se dezvolte în direcţia dorită”. Anchidim Zăgrean, vicepreşedinte ROMBET.

dere prin participarea la astfel de evenimente sau prin seminariile pe care le organizează la nivel național. Suntem uniți, comunicăm, explicăm, supunem dezbaterilor, pentru că, în cele din urmă, lacătele industriei nu se deschid cu cheile străine, ale politicienilor, ci cu ale noastre, pentru că noi știm cel mai bine de ce are nevoie businessul de gambling pentru a continua să se dezvolte în direcția dorită”, a declarat Anchidim Zăgrean, reprezentantul ROMBET. O piață matură nu poate exista, însă, fără integrarea conceptului de Joc Responsabil. De fapt, acesta este și testul suprem pentru industria de gambling, nu numai din țara noastră, ci la nivel mondial. Pentru ROMBET, jocul responsabil a fost și este o prioritate, fiind o parte indispensabilă a procesului de schimbare a imaginii pe care industria o are din punct de vedere social. Ca să ajungem la această schimbare de percepție, este important să ne înțelegem piața, jucătorii, problemele cu care aceștia se confruntă și, la fel de important, să aruncăm privirea și la modul în care alte țări abordează subiectul jocului responsabil. Avem acces la cele mai bune practici din acest domeniu, și ar fi păcat să nu fie fructificate. Acesta este și scopul pentru care reprezentanții ROMBET sunt prezenți la numeroase evenimente internaționale cu experți direct implicați în problematica jocului patologic.

zens of hours of seminars organized by us nationally as well as the ongoing dialogue with all those concerned by the new legislation and, especially, the method of implementing the regulations specific to field, Mr. Anchidim Zăgrean, Vice-President of ROMBET, is always ready to answer questions and to unravel the ambiguities of those who ask for his professional opinion. Such an occasion was at the E Arena, where Mr. Zăgrean held a broad presentation. "The gambling industry must apply the law correctly, unitary, it must understand perfectly the economic conditions under which they operate. And this is one of the goals that Rombet aims for by participating at such events or seminars, organized at national level. We are united, we communicate, explain, submit to debate, because, ultimately, the locks of our industry do not open with foreign keys, nor with the ones of the politicians, but with ours, because we know best what does our gambling businesses need to continue to develop in the right direction", said Anchidim Zăgrean, the ROMBET representative. A mature market cannot exist, but without integrating the concept of Responsible Gaming. In fact, this is the ultimate test for the gambling industry, not only in our country but worldwide. For ROMBET, responsible gaming was and is a priority and is an indispensable part of the process of changing the image of our industry at social level. To arrive at this change of perception, it is important to understand the market, the players, the problems they face and, equally important, to look at how other countries address the subject responsible gaming as well. We have access to best practices in this area, and it would be a shame not to be capitalized. This is the purpose for which ROMBET representati-

We are united, we communicate, explain, and submit to debate, because, ultimately, the locks of our industry do not open with foreign keys, nor with the ones of the politicians, but with ours, because we know best what does our gambling businesses need to continue to develop in the right direction”. Anchidim Zăgrean, Vice-president of ROMBET.

Prezent recent la WrB – Responsible Gambling Innovation, eveniment organizat la Londra de către Clarion Events, partener ROMBET, domnul Dan Iliovici remarca, la întoarcerea sa din Regatul Unit: „Cum jocul responsabil este o prioritate strategică pentru asociația noastră, este firesc să nu lipsim de la astfel de evenimente, alături de nume mari din industria mondială de gambling. Se prezintă inovații, se discută strategii, se împărtășesc know-how și exemple de succes. Toate acestea sunt atuuri pe care orice business din sfera jocurilor de noroc trebuie să le dețină. Iar rolul asociației Rombet este, printre altele, și acela de a asigura puntea de legătură între membrii noștri și partenerii externi de discuții, inclusiv în ceea ce privește responsible gambling”. În prezent, ROMBET lansează o „chemare la arme” pentru toți cei interesați de bunul mers al industriei, organizatori și asociații în egală măsură. Schimbarea de pa-

NR. 68 CASINO INSIDE 7


„Rolul asociaţiei Rombet este, printre altele, și acela de a asigura puntea de legătură între membrii noștri și partenerii externi de discuţii, inclusiv în ceea ce privește responsible gambling”. prim vicepreşedinte ROMBET Dan Iliovici

ves are present at numerous international events with experts directly involved in the issue of pathological play.

„The purpose of the Rombet association is, among other things, to provide the bridge between our members and external partners of discussion, including the subject of Responsible Gambling”. Dan Iliovici, First Vice-President of ROMBET

radigmă, îmbunătățirea imaginii, percepția pozitivă asupra domeniului de gambling, nu se vor obține dacă eforturile vor fi separate și marcate de interese individuale. Este nevoie de un program amplu, bine structurat și pus în aplicare, asumat de către întreaga industrie a jocurilor de noroc. „Am ținut seminarii, am pus în funcțiune help-line-uri, avem parteneriate cu specialiști psihologi și efectele unor asemenea inițiative sunt vizibile, și prin faptul că numărul celor care se confruntă cu probleme de joc în țara noastră este cu mult sub media europeană. Proiectele de joc responsabil nu numai că sunt susținute și încurajate de către autorițăti, ci reprezintă și o îndatorire morală care trebuie asumată la nivelul întregii industrii, iar ce ne bucură pe noi este că reprezentanții ROMBET au înțeles că au și această misiune față de societate: să se asigure că jucătorii lor înțeleg că jocurile de noroc sunt exact asta, jocuri, sursă de divertisment”, a încheiat prim vicepreședintele ROMBET, dl. Dan Iliovici.

8 CASINO INSIDE NR. 68

Present at the recent WRB - Responsible Gambling Innovation event organized in London by Clarion Events, a ROMBET partner, Mr. Dan Iliovici remarked upon his return from the UK: "Since responsible gaming is a strategic priority to our association, it is natural to not miss from such events, along with big names in the global gambling industry. They feature innovations, discuss strategies, share know-how and successful examples. These are all advantages that any business in the sphere of gambling should hold. And the purpose of the Rombet association is, among other things, to provide the bridge between our members and external partners of discussion, including the subject of Responsible Gambling". At present time, ROMBET is launching a "call to arms" for all those interested in the good of the industry, organizers and associations alike. Paradigm Shift, image enhancement, positive perception of the gambling field, will not be achieved if efforts will be separated and marked by individual interests. A comprehensive, wellstructured and implemented program it is required, one assumed by the entire gaming industry. "We held seminars, established help-lines, we have partnerships with psychologists and the effects of such initiatives are visible, also through the fact that the number of people experiencing gambling problems in our country is far below the European average. The responsible gaming projects are not only supported and encouraged by the authorities, but they also represent a moral duty to be undertaken across the entire industrie, and what makes us happy is that the ROMBET representatives understood that they have this duty to society: to ensure that their players understand that gambling is just that, games, an entertainment source", concluded the Vice-President of ROMBET, Mr. Dan Iliovici.



CABINA "S", VERTICALĂ, SERIA "JOPPY" SE MÂNDREȘTE CU UN DESIGN ELEGANT, REMARCABIL, ȘI UN SET DE CARACTERISTICI ERGONOMICE PENTRU UN CONFORT SPORIT AL JUCĂTORULUI. THE CABINET “S” UPRIGHT SERIES OF “JOPPY” BOASTS A REMARKABLE STYLISH DESIGN AND A SET OF ERGONOMIC FEATURES FOR ENHANCED PLAYER COMFORT.

10 CASINO INSIDE NR. 68


PRODUCERS

UNITED DREAMS MULTIGAME de la

Seria "Joppy"- aparate de joc UNITED DREAMS MULTIGAME este rezultatul unei cercetări de piaţă detaliate, testare, dezvoltare și o tradiţie de peste 25 de ani în industria jocurilor electronice.

A

cest aparat de joc este destinat utilizării în cazinouri și săli de jocuri. S-a dovedit a fi un mare succes în Bulgaria, România, Macedonia, Serbia, Irlanda, Cipru și Moldova. Cabina "S" verticala seria "Joppy" se mândrește cu un design elegant, remarcabil și un set de caracteristici ergonomice pentru un confort sporit al jucătorului. Este confectionată din materiale de înaltă calitate atent alese pentru o perioada de exploatare cat mai indelungata.United Dreams Multigame are două ecrane mari -24"-de înaltă rezoluţie cu monitoare LCDLED,culori strălucitoare si un design in linie cu cele mai noi trend-uri din industrie.. Unul dintre monitoare foloseste tehnologie touch screen de ultima generatie.. Aparatul de joc este echipat cu acceptor de bancnote, imprimantă de tichete, acceptor de monede și funcţionează cu SAS 6.0.2 Software-ul suportă de asemenea, modelul de ecran digital 3M-Microtouch (opţional) cu USB de comunicare. Validatorul de bacnote acceptă / validează și codurile de bare ale cupoanelor introduse de jucători.

Seria "S" de la "Joppy" se bazează pe platforma de jocuri de “exciter” conform celor mai recente tendinţe din industria cazinourilor. Printre cele mai importante caracteristici tehnice se numără consumul redus de energie și funcţionarea cu tensiune scazuta de alimentare.

I

t is intended for use in casinos and gambling houses. It has proved to be very successful in Bulgaria, Romania, Macedonia, Serbia, Ireland, Cyprus and Moldova. The cabinet “S” UPRIGHT series of “JOPPY” boasts a remarkable stylish design and a set of ergonomic features for enhanced player comfort. It is made of high quality materials and holds all gaming machine’s peripherals and modules. United Dreams Multigame has two high resolution 24" widescreen LED LCD monitors with brilliant colours; one is with integrated touch screen. The gaming machine is equipped with bill acceptor and ticket printer, coin acceptor and is operating with SAS 6.0.2. The software supports also touch screen model 3M-MicroTouch (option) with USB communication. BILL VALIDATOR accepts validates the bills and barcode coupons inserted by the player.

The “S” series of “JOPPY” are based on the exciter gaming platform in accordance with the latest trends in the casino industry. Among the most important technical features are the low energy consumption and single power voltage operation.

UNITED DREAMS MULTIGAME by

UNITED DREAMS MULTIGAME este o combinaţie Multigame de 15 jocuri video-slot : Jocuri video-slot cu 5-linii câștigătoare: 5 Green Fire, 5 Red Fire, 5 Violet Fire, Jocuri video-slot cu 10-linii câștigătoare: Women’s Secretes, Rock & Roll, 10 Purple Fire, 10 Brown Fire Jocuri video-slot cu 15-linii câștigătoare: The Secret of Elves, Thracian Gold, Jocuri video-slot cu 20-linii câștigătoare: 20 Blue Fire, Glory of Egypt

Gaming machine UNITED DREAMS MULTIGAME series of “JOPPY” is the result of detailed market research and product development. Slot machine is manufactured by JPL Ltd.

NR. 68 CASINO INSIDE 11


PRODUCERS SERIA "S" DE LA "JOPPY" SE BAZEAZĂ PE PLATFORMA DE JOCURI DE ADRENALINĂ, CONFORMU CELOR MAI RECENTE TENDINŢE DIN INDUSTRIA CAZINOURILOR. THE “S” SERIES OF “JOPPY” ARE BASED ON THE EXCITER GAMING PLATFORM IN ACCORDANCE WITH THE LATEST TRENDS IN THE CASINO INDUSTRY.

UNITED DREAMS MULTIGAME is a Multigame combination of 15 video-slot games – 5-paylines video slot games are: 5 Green Fire, 5 Red Fire, 5Violet Fire 10-payline video slot games are: Women’s Secretes, Rock & Roll, 10 Purple Fire, 10 Brown Fire 15-payline video slot games are: The Secret of Elves, Thracian Gold, 20-payline video slot games are: 20 Blue Fire, Glory of Egypt 25-payline video slot games are: Jungle Dares 40- payline video slot games are: 40 Blue Fire, 40 Yellow Fire, Arctic Land. The games in UNITED DREAMS MULTIGAME are video slot games with 5 reels, 3 or 4 visible positions on each of reels. The games have definite maximum number of pay lines, different for different games. The game gives the chance to win additional bonus wins or double the win up. Other options: • Supports up to 8-level multidenominational; • Supports local Progressive Jackpot, global Progressive Jackpot by connecting with United Mystery Jackpot System and /or SAS Progressive; • Supports automatic game mode (auto play). • Except progressive jackpot, the program also supports up to 3 independent mystery jackpots (Mini, Middle and Super) with different settings. Progressive jackpot that's big enough to change your life. Just ask for UNITED DREAMS MULTIGAME. It is our passion, our purpose. Let’s win together.

JOCURILE UNITED DREAMS MULTIGAME SUNT JOCURI VIDEO-SLOT CU 5 ROLE ȘI 3 SAU 4 POZIŢII VIZIBILE PE FIECARE ROLĂ. THE GAMES IN UNITED DREAMS MULTIGAME ARE VIDEO SLOT GAMES WITH 5 REELS, 3 OR 4 VISIBLE POSITIONS ON EACH OF REELS.

Jocuri video-slot cu 25-linii câștigătoare: Jungle Dares Jocuri video-slot cu 40-linii câștigătoare: 40 Blue Fire, 40 Yellow Fire, Arctic Land. Jocurile UNITED DREAMS MULTIGAME au 5 role și 3 sau 4 poziţii vizibile pe fiecare rolă. Jocurile au un număr maxim stabilit de linii de plată, ce diferă de la joc la joc. Jocul oferă șansa de a câștiga bonusuri suplimentare sau de a îţi dubla câștigul. Alte opţiuni: • Suportă până la 8 denominari • Suportă Jackpot Progresiv local și Jackpot Progresiv global prin conectarea la Sistemul United Mystery Jackpot System și / sau SAS Progressive; • Suportă modul joc automat (auto play). • Cu excepţia jackpotului progresiv, programul suport de asemenea până la 3 jackpot-uri mystery independente (Mini, Middle și Super) cu diferite setări. Aceasta este pasiunea, scopul nostru. Hai să câștigăm împreună.

Detalii Contact

Contact details

JPL ROMÂNIA SRL Str. Băiculești nr. 7, Bl.A2, Sc.B, Fl.4, Ap.58, Sector 1, București Telefon mobil: +407 606 26633

JPL ROMÂNIA SRL Str. Băiculești nr. 7, Bl.A2, Sc.B, Fl.4, Ap.58, Sector 1, București mobile: +407 606 26633

12 CASINO INSIDE NR. 68



Inovație și performanță la EAE 2016 Performance and innovation at EAE 2016

P

rintre principalele noutăţi NOVOMATIC prezentate la ediţia cu numărul zece a Entertainment Arena Expo, se numără atât cabinetul extrem de popular DOMINATOR® Curve precum și o linie extinsă de cabinete V.I.P.

From 5th to 7th of September 2016, Romexpo hosted the largest exhibition of the gambling industry in Romania. The NOVOMATIC stand was distinguished by the latest gaming technology and first class entertainment.

După succesul copleșitor al NOVOSTAR® V.I.P. II în cazinouri la nivel mondial, NOVOMATIC a lansat patru noi cabinete în 2016: NOVOSTAR® V.I.P.III, V.I.P.Royal, V.I.P Lounge și noul GAMINATOR® Scorpion. Cabinetele încântă atât operatorii cât și jucătorii, cu o combinaţie de hardware, tehnologie și conţinut de ultimă generaţie. Ecranele panoramice uriașe , scaunele V.I.P. Crown cu sistem de sunet integrat, efectele extrem de atractive ale LED-urilor de pe cabinet precum și o ofertă de joc captivantă, creează experienţa de joc Very Important Player.

A

Segmentul de pariuri sportive a fost reprezentat cu succes la standul NOVOMATIC, prin terminalele automate de pariuri sportive TIP&CASH, cea mai bună soluţie de acest gen de pe piaţa românească.

After the overwhelming success of the NOVOSTAR® V.I.P. II in casinos worldwide, NOVOMATIC launched four new cabinets in 2016: NOVOSTAR®

Între 5 și 7 septembrie 2016, Romexpo a găzduit cea mai mare expoziţie a industriei jocurilor de noroc din România. Standul NOVOMATIC s-a remarcat atât prin tehnologie de ultimă generaţie cât și prin entertainment de primă clasă.

14 CASINO INSIDE NR. 68

mongst the main novelties presented by NOVOMATIC at the tenth edition of Entertainment Arena Expo, both the extremely popular DOMINATOR® Curve cabinet and an extended V.I.P. cabinet line-up were noticed.

V.I.P. III, V.I.P. Royal, the V.I.P. Lounge and the new GAMINATOR® Scorpion. The cabinets thrill operators and their guests with a leading combination of hardware, technology and content. Huge panoramic screens, lavish Crown V.I.P. chairs with an integrated sound system as well as highly attractive LED effects on the cabinet and a gripping game offer create the Very Important Player experience.


PRODUCERS Entertainment Arena Expo este în mod incontestabil cel mai important eveniment anual al industriei jocurilor de noroc din România. Pentru NOVOMATIC, participarea la această expoziţie, unde se reunesc cei mai mari producători, distribuitori și factorii de decizie din industrie, a creat întotdeauna cadrul profesional perfect pentru a prezenta inovaţiile de top ale grupului. Și anul acesta, la ediţia aniversară a EAE, ne-am bucurat de numărul mare de vizitatori noi dar și de clienţi fideli, cărora le mulţumim pentru interesul și încrederea acordate produselor și serviciilor noastre. Valentin-Adrian Georgescu, CEO al NOVOMATIC România Nu în ultimul rând, NOVOMATIC a prezentat în premieră software-ul AWP (joc de noroc cu risc limitat) integrat în cabinetul extrem de versatil NOVOSTAR® II, pentru care există deja o cerere foarte mare. Vizitatorii standului NOVOMATIC au avut parte de numeroase alte surprize printre care amintim Turneele de Joc, prezentate zilnic de îndrăgita vedetă de televiziune Gina Pistol. Norocoșii câștigători au avut șansa de a pleca acasă în fiecare zi cu câte un echipament NOVOMATIC, la alegere dintre: Imperator S3, GAMINATOR® Scorpion si V.I.P Lounge. Dl. Avi Barel, CEO al Magic Games și câștigătorul premiului acordat în prima zi, ne-a comunicat: “Nu este un secret faptul că sunt o persoană competitivă și îmi plac provocările. De aceea, sunt deosebit de încântat de faptul că NOVOMATIC a organizat acest turneu de joc interactiv, la finalul căruia am fost declarat câștigător al unui echipament de ultimă generaţie, care cu siguranţă va fi apreciat de către jucătorii din locaţiile noastre.”

NOVOMATIC, lider în tehnologia jocurilor de noroc din Europa, a activat cu succes pe piaţa românească în ultimii 26 de ani și astăzi operează peste 2.000 aparate, în mai mult de 120 de săli de jocuri de noroc și baruri, în întreaga ţară. De asemenea, grupul închiriază mai mult de 2.000 de echipamente de jocuri de noroc pentru terţi si operează în parteneriat cu Compania Naţională Loteria Română în jur de 5.000 de terminale de videoloterie (VLT). Astăzi, compania este lider de piaţă în afaceri de operare și producţie a jocurilor de noroc din România și oferă aproximativ 1.000 locuri de muncă.

The sports betting segment was successfully represented at the NOVOMATIC booth by the self-service sports betting terminals, which are the best solution on today`s Romanian market. NOVOMATIC also premiered the AWP software (limited risk game), integrated in the extremely versatile cabinet NOVOSTAR® II, for which there is already a very high demand. The visitors of the NOVOMATIC booth have had numerous surprises like the daily Game Tournaments which were presented by the beloved TV star Gina Pistol. Every day, the lucky winners had the chance to take home one NOVOMATIC gaming equipment, being able to choose between: Imperator S3, GAMINATOR® Scorpion and V.I.P Lounge. Mr. Avi Barel, CEO of Magic Games and winner of the first tournament, told us: "It is not a secret that I am a competitive person who likes challenges. I am therefore particularly pleased that NOVOMATIC organized this interactive game tournament, following which I was declared the winner of a state of the art equipment that will surely be appreciated by the players in our locations."

Entertainment Arena Expo is undeniably the most important annual event of the gambling industry in Romania . For NOVOMATIC, the presence at this exhibition that brings together the largest producers , distributors and decision makers in the industry, has always created the perfect professional setting to present the group's top innovations. This year,at the anniversary edition of EAE, we enjoyed the large number of both new visitors and devoted customers, to whom we would like to thank for their interest and trust in our products and services. Valentin-Adrian Georgescu, CEO of NOVOMATIC Romania

NOVOMATIC, Europe’s leading gaming technology conglomerate, has been successfully active on the Romanian market over the past 26 years and today operates over 2.000 gaming machines throughout the country, through different subsidiaries in more than 120 gaming halls and bars. Also, the Group rents more than 2.000 gaming equipment to the third parties and operates in partnership with Compania Naţională Loteria Română around 5.000 video-lottery terminals (VLT). Today the company is market leader in the gaming operating business in Romania and provides jobs for around 1.000 staff members.

NR. 68 CASINO INSIDE 15


CAMPIONII DISTRACŢIEI Game World este renumită pentru evenimentele pe care le organizează pentru clienţii săi, experienţa acumulată în cei peste 17 ani de activitate în România fiind un avantaj important în acest sens.

PETRECERILE ÎN STILUL GAME WORLD AU DEVENIT DEJA UN REPER ÎN CALENDARUL OPŢIUNILOR DE DIVERTISMENT ATÂT ÎN BUCUREŞTI CÂT ŞI ÎN CELELALTE MARI ORAŞE DIN ŢARĂ ÎN CARE GAME WORLD ESTE PREZENTĂ. GAME WORLD PARTIES HAVE ALREADY BECOME A LANDMARK IN THE CALENDAR OF ENTERTAINMENT OPTIONS BOTH IN BUCHAREST AND IN OTHER MAJOR CITIES WHERE ACROSS THE COUNTRY, WHERE WORLD GAME IS PRESENT. 16 CASINO INSIDE NR. 68

Î

n toată această perioadă compania şi-a construit în mod consecvent o poziţionare puternică în zona „gaming entertainment”, exprimând clar intenţia de a oferi clienţilor divertisment de calitate şi cât mai multe opţiuni de a se distra şi de a socializa într-o ambianţă elegantă şi antrenantă. Astfel, toate sălile de jocuri Game World au un calendar de evenimente generos, cu noutăţi permanente, artişti, celebrităţi şi atracţii dintre cele mai interesante. Ca urmare, se poate spune că Game World se numără printre campionii distracţiei în rândul operatorilor de jocuri de noroc din România şi că evenimentele şi petrecerile în stilul Game World au devenit deja un reper în calendarul opţiunilor de divertisment atât în Bucureşti cât şi în celelalte mari oraşe din ţară în care Game World este prezentă. Această caracteristică specifică a ofertei pe care Game World o propune clienţilor săi este în acelaşi timp şi expresia modului în care compania înţelege scopul organizării jocurilor de noroc; astfel, oferta Game World este orientată în special către socializare, relaxare şi divertisment, către


PREZENTARE

THE CHAMPIONS OF ENTERTAINMENT Game World is famous for the events it organizes for its clients, the experience gathered by the company during its 17 years of activity in Romania being an important advantage in this respect.

D

uring this time the company has consistently built a strong positioning in the "gaming entertainment," clearly expressing the intention to provide customers with quality entertainment and as many options as possible to have fun and socialize in a stylish and engaging environment. Thus, all Game World gambling halls provide generous event calendars, permanent news, artists, celebrities and the most interesting attractions.

Therefore, it can be said that Game World is one of the champions of entertainment among gambling operators in Romania and that Game World events and parties have already become a landmark in the calendar of entertainment options both in Bucharest and in other major cities across the country, where World Game is present.

This specific feature of the offer provided by Game World to its customers is also the expression of the way in which the company understands the purpose of gambling operation; thus the Game World offer focuses especially towards socialization, relaxation and entertainment, leisure with friends in an environment that provides detachment from the everyday rhythm and problems. In addition, the Game World theme nights and parties ar designed to always provide participants with a fresh, different ambience, one connected to major local sporting or cultural events or simply synced with annual or seasonal events.

TOATE SĂLILE DE JOCURI GAME WORLD AU UN CALENDAR DE EVENIMENTE GENEROS, CU NOUTĂŢI PERMANENTE, ARTIŞTI, CELEBRITĂŢI ŞI ATRACŢII DINTRE CELE MAI INTERESANTE. ALL GAME WORLD GAMBLING HALLS PROVIDE GENEROUS EVENT CALENDARS, PERMANENT NEWS, ARTISTS, CELEBRITIES AND THE MOST INTERESTING ATTRACTIONS.

NR. 68 CASINO INSIDE 17


PREZENTARE

GAME WORLD ESTE RENUMITĂ PENTRU EVENIMENTELE PE CARE LE ORGANIZEAZĂ PENTRU CLIENŢII SĂI, EXPERIENŢA ACUMULATĂ ÎN CEI PESTE 17 ANI DE ACTIVITATE ÎN ROMÂNIA FIIND UN AVANTAJ IMPORTANT ÎN ACEST SENS. GAME WORLD IS FAMOUS FOR THE EVENTS IT ORGANIZES FOR ITS CLIENTS, THE EXPERIENCE GATHERED BY THE COMPANY DURING ITS 17 YEARS OF ACTIVITY IN ROMANIA IS AN IMPORTANT ADVANTAGE IN THIS RESPECT. So whether we speak about the Olympics and the European Football Championship, Valentine's Day or Day of the Navy in Constanta, or about the Chinese New Year or Oktoberfest, most often Game World has linked the events offered to its customers of important events of those moments. The success of Game World in organizing its operations by offering quality fun and entertainment is confirmed on the one hand by the strong participation of customers at the events organized within Game World gambling halls and, on the other hand, by the involvement of the employees in the creative organization, paying attention to all the details of these events.

petrecerea timpului liber în compania prietenilor şi într-o ambianţă care să ofere detaşarea de ritmul şi problemele cotidiene. În plus, serile tematice şi petrecerile Game World au şi rolul de a oferi participanţilor o ambianţă mereu proaspătă, diferită, conectată la evenimentele locale de anvergură din zona sportivă sau culturală sau pur şi simplu sincronizate cu evenimentele anuale sau sezoniere. Astfel, fie că a fost vorba despre Jocurile Olimpice sau Campionatul European de Fotbal, despre Valentine’s Day sau Ziua Marinei la Constanţa, despre Anul Nou Chinezesc sau Oktoberfest, Game World a legat de cele mai multe ori evenimentele organizate pentru clienţii săi de evenimentele importante ale momentelor respective. Succesul Game World în a-şi organiza activitatea prin a oferi distracţie şi divertisment de calitate este confirmat pe de o parte de participarea numeroasă a clienţilor la evenimentele organizate în sălile de jocuri Game World şi, pe de altă parte, de implicarea totală a angajaţilor în organizarea creativă şi cu atenţie pentru toate detaliile a acestor evenimente.

18 CASINO INSIDE NR. 68



EGT România prezintă:

Lansarea în România a gamei de jocuri COLLECTION EGT România a fascinat vizitatorii EArena Expo cu prezentarea în premieră a noilor produse şi servicii dezvoltate de diviziile companiei. Pentru prima dată în România, jucătorii, operatorii de cazinou și oaspeţii expoziţiei au fost familiarizaţi cu Collection Series: Orange, Green și Red Series.

GAMA DE JOCURI COLLECTION ESTE DE FAPT O COMPILAŢIE A CELOR MAI POPULARE TITLURI EGT SUSŢINUTĂ DE PUTERNICA PLATFORMĂ EXCITER III. COLLECTION SERIES ARE A COMPILATION OF THE MOST POPULAR EGT TITLES AND ARE DRIVEN BY THE POWERFUL PLATFORM EXCITER III.

G

ama de jocuri Collection a fost dezvoltată pentru plăcerea sporită a jucătorilor locali cu 3 mixuri multi-joc, fiecare colecţie însumând 48 de jocuri diferite. Gama de jocuri Collection este de fapt o compilaţie a celor mai populare titluri EGT susţinută de puternica platformă Exciter III. Jucătorul are oportunitatea de a alege între multiple denominaţii de pe ecranul jocului selectat, folosind o navigare convenabilă şi simplă. Ecranul superior animat afişează informaţii suplimentare despre familiile de jocuri pentru fiecare titlu În parte. Când vine vorba de varietate, convenabilitate și flexibilitate, gama Collection este de neegalat. Fiecare colecţie este o compilaţie de 48 dintre cele mai populare titluri EGT de care jucătorii se pot bucura pe diverse aparate de joc, de la binecunoscutele aparate EGT disponibile deja pe piaţă (inclusiv P-24/24 Up) până la noile lansate P-27/27 St Slim, P-27/32H St, P-27/27 St, P-42V Up Curved și P-42V St Curved cu display-ul arcuit ce oferă mai mult spaţiu pentru grafica jocurilor, iar gradul de utilizare este garantat de meniuri intuitive și ușor de utilizat, dar şi pe cabinetele Super Premier cu a lor tehnologie de ultimă oră şi designul futurist! În timpul EArena Expo am pregătit un moment de divertisment spectaculos pentru a lansa gama Collection, cu o echipă de parkour ce şi-a exersat mișcările cele mai spectaculoase și imprevizibile În stand: o odă acrobatică pentru captivanta gamă Collection, demonstrând astfel bogata diversitate, creativitate și perfecţiune a mixurilor multi-joc ce tocmai se lansau. Reprezentaţia a fost defini-

20 CASINO INSIDE NR. 68

T

he Collection Series is created to please the local players to the greatest extent with its 3 multigame mixes, each of 48 different games. Collection Series are a compilation of the most popular EGT titles and are driven by the powerful platform Exciter III. The player has the opportunity to choose between multiple denominations from the select game screen, using simple and convenient navigation. The animated upper screen shows additional information about the game families of each title. When it comes to variety, convenience and flexibility, Collection Series are unmatched. Each collection is a compilation of 48 of the most popular EGT titles that players can enjoy on various cabinets, from the all-too-known EGT cabinets already on the market

(including P-24/24 Up) to the newly launched P-27/27 St Slim, P-27/32H St, P-27/27 St, the P-42V Up Curved and P-42V St Curved with their arched displays that give more space for the graphics of the games, and also on the Super Premier cabinets with their cutting-edge technology and futuristic design! During the EArena Expo we have prepared an amazing entertainment performance to launch the Collection Series with a parkour team exercising their most spectacular and unpredictable moves in the booth: an acrobatic ode to the excitement that Collections Series brings, showcasing this way the rich diversity, creativity and perfection of the multigame mixes that we have just launched. It was the perfect definition of Collection Series: Exciting, Attractive, Thrilling.


PRODUCERS

EGT Romania presents:

Launch of Game Collection Series in Romania CÂND VINE VORBA DE VARIETATE, CONVENABILITATE ȘI FLEXIBILITATE, GAMA COLLECTION ESTE DE NEEGALAT.

EGT Romania got EArena Expo visitors mesmerized as it unveiled its premiere brand-new products from all divisions of the company. For the first time in Romania, players, casino operators and exhibition guests were acquainted with the Collection Series: Orange, Green and Red Series.

WHEN IT COMES TO VARIETY, CONVENIENCE AND FLEXIBILITY, COLLECTION SERIES ARE UNMATCHED.

ţia perfectă a jocurilor gamei Collection: Captivant, Atractiv, Palpitant. Jucătorii se pot bucura de toate titlurile gamei Collection pe piaţa locală românească deoarece colecţiile de multijocuri vor fi foarte curând prezente în toate locaţiile cu dotare EGT. Echipa de vânzări face deja toate eforturile pentru a acomoda numărul mare de cereri pe care le-a primit pentru acest produs nou şi interesant. "Suntem extrem de mulţumiţi de feedback-ul pozitiv și excepţionalul interes arătat acestui nou produs de către vizitatorii expoziţiei" ne spune Aura Luţă - Sales Director EGT.

Players can enjoy all titles in Romanian local market as Collection Series will very soon be present in all of the locations with EGT cabinets. The Sales Team is already making all the efforts to accommodate the big number of demands they have

received for this new and exciting product. “We are extremely pleased in the positive feedback and great interest guests at the exhibition showed our new Collection Series” says Aura Luță – Sales Director EGT România & Moldova.

NR. 68 CASINO INSIDE 21


SOFTWARE

EGT Interactive breakthrough in Romania

EGT Interactive is an industryleading provider of online gambling software and solutions and powers some of the most successful gaming operators in the World, working to ensure the most popular games from the casino floor are launched successfully online and on mobile.

Progresul EGT Interactive în România

EGT Interactive este un furnizor de top de software de jocuri de noroc on-line și susţine unii dintre cei mai de succes operatori de jocuri de noroc din lume, asigurându-se că cele mai populare jocuri EGT din sălile de joc sunt lansate cu succes şi În zona on-line.

EGT Interactive obtains gaming licenses in Romania EGT Interactive holds licenses and certifications in a number of European markets and has obtained licenses from the online gaming regulator in Romania. More exactly we have obtained class 2 licenses from the National Gambling Office in Romania. The licensaes cover production and distribution of specialized gaming software as well as management and hosting facilities for online gaming.

The EGT Interactive games are already online in Romania EGT Interactive a obţinut licenţe de joc în România EGT Interactive deţine licenţe și certificări în multiple pieţe europene și a obţinut licenţe de la autoritatea de reglementare a jocurilor de noroc on-line din România. Mai exact am obţinut licenţe clasa 2 de la Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc din România. Licenţele acoperă producţia și distribuţia de software de jocuri specializate precum și managementul și facilităţi de găzduire pentru jocuri de noroc on-line.

JOCURILE ONLINE DE EGT INTERACTIVE SUNT DEJA ACCESIBILE TUTUROR PASIONAŢILOR DE DIVERTISMENT ON-LINE DIN ŢARĂ. THE ONLINE GAMES OF EGT INTERACTIVE ARE ALREADY AT HAND TO ALL AFICIONADOS OF THE INTERNET-BASED ENTERTAINMENT IN THE COUNTRY.

Jocurile EGT Interactive sunt deja on-line în România EGT Interactive și partenerul său pe termen lung - GAMING 1 - au lansat primul site web în România www.circus.ro. Jocurile online de EGT Interactive sunt deja accesibile tuturor pasionaţilor de divertisment on-line din ţară. Parteneriatul dintre cele două companii a dat până acum rezultate fructuoase în multe alte proiecte comune în diferite regiuni. În acest caz particular, punctele forte cheie care vor transforma site-ul în preferatul jucătorilor on-line vor fi, pe lângă grafica captivantă şi modelele matematice extrem de eficiente ale tuturor jocurilor EGT Interactive, şi faptul că acestea sunt o variantă on-line a deja popularelor jocuri întâlnite pe aparatele de joc EGT. "Produsele EGT Interactive sunt prezente în România", spune Todor Zahariev, Director EGT Interactive. "Legislaţia recentă care reglementează activităţile de jocuri on-line în ţară creează noi oporAM OBŢINUT LICENŢE CLASA 2 DE LA OFICIUL NAŢIONAL DE JOCURI DE tunităţi pentru noi." NOROC DIN ROMÂNIA. LICENŢELE ACOPERĂ PRODUCŢIA ȘI DISTRIBUŢIA DE EGT Interactive îşi doreşte să se menţină în SOFTWARE DE JOCURI SPECIALIZATE PRECUM ȘI MANAGEMENTUL ȘI fruntea competiţiei şi prin lansarea continuă FACILITĂŢI DE GĂZDUIRE PENTRU JOCURI DE NOROC ON-LINE. de noi jocuri on-line. Cu o gamă completă de servicii dedicate cazinourilor online, dar şi cu WE HAVE OBTAINED CLASS 2 LICENSES FROM THE NATIONAL GAMBLING unul dintre cele mai diversificate și preferate OFFICE IN ROMANIA. THE LICENSES COVER PRODUCTION AND portofolii de jocuri de noroc, EGT Interactive DISTRIBUTION OF SPECIALIZED GAMING SOFTWARE AS WELL AS are toate perspectivele pentru a câştiga o cliMANAGEMENT AND HOSTING FACILITIES FOR ONLINE GAMING. entelă diversificată și în România.

22 CASINO INSIDE NR. 68

EGT Interactive and its long-term partner GAMING 1 released their first web site in Romania - www.circus.ro. The online games of EGT Interactive are already at hand to all aficionados of the internet-based entertainment in the country. The partnership between the two companies has so far yielded fruitful results on many other mutual projects in different regions. In this particular case the key strengths that will turn the site into a players’ favorite will not only be the captivating graphics and the highly efficient mathematical models of all EGT Interactive games, but also the fact that they are an online interpretation of the already popular among the local audience titles from the land-based cabinets of the brand. “The products of EGT Interactive are presently established in Romania”, commented Todor Zahariev, Management Director of EGT Interactive. “The recent legislation regulating the internet casino activities in the country creates new opportunities for us.” EGT Interactive is ambitious to stay ahead of the competition also by releasing many new online titles. Providing a full range of services to the online casino companies, together with one of the most diversified and preferred gaming portfolios, EGT Interactive has all the prospects to gain speed also in Romania.



KAJOT

RETROSPECTIVA EXPOZIŢIEI ENTERTAINMENT ARENA EXPO 2016 -Vizitatorii expoziţiei au arătat un mare interes pentru cabinetele NEVADA Cu siguranţă, mulţi dintre voi au participat la expoziţia Entertainment Arena Expo 2016 care a avut loc între 5 și 7 septembrie la București. Cu această ocazie zeci de companii importante care operează în industria jocurilor de noroc s-au adunat la Centrul Expoziţional Romexpo din București. Aici aţi putut întâlni cei mai importanţi producători de aparate slot machine, jocuri de cazino, rulete, jackpot-uri, jocuri de noroc on-line, loterie, echipamente de cazinou și orice altceva legat de industria jocurilor de noroc. De asemenea, pentru vizitatori au fost organizate aici și o serie de discuţii, seminarii și conferinţe despre știrile și tendinţele contemporane din lumea industriei jocurilor de noroc. 24 CASINO INSIDE NR. 68


PRODUCERS ÎN ACEST AN O MARE ATENŢIE A FOST ACORDATĂ STANDULUI FIRMEI KAJOT CARE A INTRODUS NOI PRODUSE PENTRU TOAMNA ANULUI 2016, AVÂND ÎN TOP SISTEMUL DE JOCURI KAJOT BLACK PLANET ȘI O VERSIUNE CERTIFICATĂ A SOFTULUI AWP. THIS YEAR AT ENTERTAINMENT ARENA EXPO A GREAT ATTENTION WAS AGAIN GIVEN TO THE EXHIBITION OF KAJOT COMPANY, WHICH INTRODUCED NEW PRODUCTS FOR AUTUMN 2016, LED BY KAJOT BLACK PLANET GAMING SYSTEM AND A CERTIFIED VERSION OF THE AWP SOFTWARE.

LOOKING BACK AT THE ENTERTAINMENT ARENA EXPO 2016 EXHIBITION -The exhibition visitors showed a great interest in the NEVADA cabinetMany of you have certainly attended the Romanian Entertainment Arena Expo 2016 exhibition, which was held from 5 to 7 September in Bucharest. On this occasion dozens of significant companies operating in the gaming industry, gathered in the Exhibition Center Romexpo in Bucharest. Here you could meet leading manufacturers of slot machines, casino games, roulettes, jackpots, online gambling, lotteries, casino equipment and everything else related to the gaming industry. A series of talks, seminars and conferences on news and contemporary trends from the world of gaming industry was also arranged for visitors.

PRODUSELE KAJOT EXCELEAZĂ ÎN CALITATE ȘI POT SATISFACE CHIAR ȘI CERINŢELE CELOR MAI EXIGENŢI CLIENŢI. PRODUCTS OF KAJOT BRAND ACHIEVE TOP QUALITY AND CAN SATISFY THE REQUIREMENTS OF EVEN THE MOST DEMANDING CLIENTS. NR. 68 CASINO INSIDE 25


PRODUCERS

T

his year a great attention was again given to the exhibition of KAJOT company, which introduced new products for autumn 2016, led by KAJOT BLACK PLANET gaming system and a certified version of the AWP software.

About KAJOT

Î

n acest an o mare atenție a fost din nou acordată standului firmei KAJOT care a introdus noi produse pentru toamna anului 2016, având în top sistemul de jocuri KAJOT BLACK PLANET și o versiune certificată a softului AWP.

Despre KAJOT KAJOT este o companie internațională majoră axată pe dezvoltarea, fabricarea și exploatarea de software de joc și aparate de jocuri de noroc. Brandul KAJOT funcționează cu succes în industria de divertisment de jocuri de noroc deja de 20 de ani. Primul aparat de joc cu logo-ul KAJOT a fost introdus în 1996 și de atunci compania a lansat deja câteva zeci de mii de aparate de jocuri de noroc pe piață. KAJOT este unul dintre cei mai mari și mai populari operatori de săli de jocuri de noroc și de cazinouri în Republica Cehă și Slovacia. De asemenea, este activă și în alte țări europene, cum ar fi Irlanda, România, Croația, Kosovo, Macedonia și multe altele. Sloturile KAJOT sunt exportate aproape peste tot în lume, inclusiv în Africa și Asia. Această companie cu dezvoltare dinamică caută noi oportunități și se extinde în piețe noi în mod constant. Produsele KAJOT excelează în calitate și pot satisface chiar și cerințele celor mai exigenți clienți. Compania obține calitatea de neegalat a produselor sale prin dezvoltarea proprie a centrului de producție care beneficiază de personal format din profesioniști de top, o echipă de artiști graficieni, designeri, matematicieni și programatori.

O versiune certificată de software AWP în aparatele KAJOT NEVADA Vizitatorii expoziției au arătat un mare interes pentru cabinetele NEVADA. Cabinetul Nevada dispune de cel mai avansat sistem de joc Black Planet, cu 20 de jocuri atractive. Acestea oferă jocuri bonus unice, care fac jocul foarte atrăgător, cu diferite grade de volatilitate. Din cauza prețului său scăzut și un conținut de joc foarte popular slotul KAJOT NEVADA devine o investiție bună, având cel mai bun raport calitate - preț. KAJOT NEVADA include o versiune certificată a software-ului AWP. Acest software unic diferă de alte versiuni, permițând jocul cu risc limitat. Creditul la aparat nu trebuie să depășească 1,000 RON, prin urmare plățile sunt, de asemenea, limitate la 1,000 RON. Jucătorii folosesc credite pentru a juca în cazul în care 1 RON este egal cu 100 de credite. Pariul maxim pentru joc este de 200 de credite, pariul minim este de 1 credit. Puteți găsi mai multe informații despre produsele KAJOT pe www.kajot.com sau direct la reprezentanța românească cu sediul în București. Credem cu tărie că v-a plăcut prezentarea brandului KAJOT și că v-ați bucurat cum se cuvine de întreaga expoziție. Așteptăm cu nerăbdare să ne revedem anul viitor în București la evenimentul expozițional Entertainment Arena Expo 2017.

KAJOT is a major international company focused on development, manufacture and operation of gaming software and gaming machines. Already for 20 years KAJOT brand has been successfully operating in the gaming entertainment industry. The first gaming machine with KAJOT logo was introduced in 1996 and since then the company has already launched several tens of thousands of gaming machines on the market. KAJOT is one of the largest and most popular gambling room and casino operators in the Czech and Slovak Republic. It is also active in other European countries such as Ireland, Romania, Croatia, Kosovo, Macedonia and many others. Slot machines of KAJOT brand are exported to almost all over the world, including Africa and Asia. This dynamically growing company constantly seeks new opportunities and expands to new markets. Products of KAJOT brand achieve top quality and can satisfy the requirements of even the most demanding clients. The company accomplishes its unrivalled product quality through their own development and production centre, which employs top professionals, a team of graphic artists, designers, mathematicians and programmers.

A certified version of the AWP Software in KAJOT NEVADA machine The exhibition visitors showed a great interest in the NEVADA cabinet. The Nevada cabinet features the most advanced gaming system Black Planet with 20 attractive games. They boast unique bonus games, which bring a very catchy gameplay with various degrees of volatility. Due to its low price and very popular gaming content, the KAJOT NEVADA slot machine becomes a good buy with the best possible quality-purchase price ratio. The KAJOT NEVADA includes a certified version of the AWP software. This unique software differs from other versions by allowing to play with limited risk. The machine only allows credit of up to 1,000 RON, payouts are also limited to 1,000 RON. Players use credits to play – 1 RON represents 100 credits. The maximum bet for a game is 200 credits, the minimum bet is 1 credit. You can find more information on KAJOT products on www.kajot.com or directly from Romanian representation based in Bucharest. We firmly believe that you liked the presentation of KAJOT brand and that you duly enjoyed the whole exhibition. We are looking forward to seeing you again next year in Bucharest at the Entertainment Arena Expo 2017 exhibition.

DIN CAUZA PREŢULUI SĂU SCĂZUT ȘI A CONŢINUTULUI DE JOC FOARTE POPULAR SLOTUL KAJOT NEVADA DEVINE O INVESTIŢIE BUNĂ, AVÂND CEL MAI BUN RAPORT CALITATE - PREŢ. KAJOT NEVADA INCLUDE O VERSIUNE CERTIFICATĂ A SOFTWARE-ULUI AWP. DUE TO ITS LOW PRICE AND VERY POPULAR GAMING CONTENT, THE KAJOT NEVADA SLOT MACHINE BECOMES A GOOD BUY WITH THE BEST POSSIBLE QUALITY-PURCHASE PRICE RATIO. THE KAJOT NEVADA INCLUDES A CERTIFIED VERSION OF THE AWP SOFTWARE.

Informaţii de contact ale biroului local

Local Office Contact Information

Jan Sipovský Director KAJOT România D.I. Mendeleev nr. 25, Timișoara Mobil RO: +40 752 235 332 Mobil CZ: +420 722 173 116 Email: sipovsky@kajot.cz www.kajot.ro

Jan Sipovský BA Director KAJOT Romania D.I. Mendeleev, nr. 25 , Timisoara M RO: +40 752 235 332 M CZ: +420 722 173 116 E: sipovsky@kajot.cz www.kajot.ro

26 CASINO INSIDE NR. 68



Sistemul NEWTON

poate acum oferi clienților noi module de adaptare a jocurilor: GSP, DGL și AWP Compania NEWTON continuă să-și menţină poziţia de lider în piaţa din România cu un număr de aproximativ 21.000 sloturi interconectate. Această poziţie este justificată atât de modul de funcţionare al sistemului, dar și de oamenii care stau în spatele acestui sistem, ce devine unul din cele mai bine cotate sisteme din Europa. 28 CASINO INSIDE NR. 68

E

voluția sistemului este bine cunoscută în piață, acesta evoluând într-un ritm amețior în ultima perioadă, satisfăcând până și cele mai exigente cerințe. Dezvoltarea permanentă a sistemului este foarte bine primită de către utilizatori, aceștia având deja opțiunea de a-și transforma jocurile de tip analog în jocuri ce permit exploatarea lor și mai departe de luna Februarie a anului următor. Sistemul NEWTON poate acum oferi clienților noi module de adaptare a jocurilor. Vorbim aici despre modulele GSP ce ajută mașinile de joc tip Admiral Hotspot să transmită datele conform cerințelor Oficiului, dar mai departe mergem spre modulele DGL ce au ca rol îndeplinirea cerințelor pentru o exploatare prelungită. Mai mult decât atât, modulele AWP fac posibilă interconectarea tuturor jocurilor cu risc limitat disponibile în piața din România. Avantajele unei companii cu dezvoltare proprie sunt clare, având în vedere că cei ce vor beneficia de toate acestea sunt operatorii ce folosesc cu încredere sistemele NEWTON.


ADVERTORIAL

T

he evolution of the system is also well known in the market, evolving at a fast pace, satisfying even the most demanding requirements. The continuous development is more than welcomed by the users, especially since they can continue working with analog slot-machines further past February 2017. The NEWTON system can now offer its clients adaptation modules for all types of slot-machines. We are talking here bout GSP modules that aid the users in working with Admiral Hotspot machines acording to ONJN’s requirements but also about DGL modules that also take part in this continuous work on analog machines. More than that, AWP modules make possible the connection of all limited machines available in the romanian market. The advantages of a company that has it’s own R&D department are clear, especially when all the benefits go directly to all the operators that use the NEWTON system with confidence. We are talking about systems, because if we do a comparison with last year, NEWTON evolved from the 2 main systems: jackpot and monitoring, to a number of 4 systems. These systems can be improved with different upgrade and update packs that turn them into real aids when it comes to improving your relationship with your clients or bringing new ones.

informations needed for upgrading any slot hall into a premium one. The system includes, apart from all of the above, the TiTo pack ( Ticket-in / Ticket-out), that offers high security for the cash-flow. The TiTo pack allows the usage of tickets for all cash-in and cash-out. Saving time and offering security is the main reason of this system, now not depending on the staff in your locations. All transactions are now done trough tickets and not money, offering a good and efficient way for your business.

New NEWTON SLOTS modules TOMBOLA Tombola module is offered as an upgrade pack for the 2 new systems above. The new pack offers a new and efficient way to improve the classic raffles, printing tickets directly into the urn, this way avoiding any possible problems that can apear in your locations. VIDEO TOPPER This new module, offers individual jackpot on each of your machines, including AWP, increasing the motivation of your customers and also atracting more and more players. By offering a large variety of conditions and functions for a very good customization, users have the freedom of having the system configured at their own liking.

New NEWTON SLOTS systems

NEWTON company, continues to maintain the leading position in the Romanian market with an aproximate number of 21.000 slotmachines connected. This position is justified not only by the way the system works but also by the people that work behind this system that is becoming one of the best rated systems in Europe.

NEWTON 6.0 VIP The player tracking VIP system offered by the NEWTON company comes in 2 versions. The Lite version offers users the possibility of increasing the loyalty of your customers with cards for bonus points, points that can be checked by the players using the Newton Info Touch devices. The Premium version of the VIP system bring extra comfort and quality, offering your players the possibility of doing all of the above directly on the slot-machines with the new touch-screen monitors installed on them. More than that, the touch-screen monitors not only display the points earned by the customers but also gives them the functions to “call attendant” or order coffe and water. This beeing said, the system now offers your clients the increased comfort they deserve. NEWTON 6.0 ALL-IN The NEWTON 6.0 ALL-IN system is the most complete system on the Romanian market, beeing the top systems of the romanian’s producer. It offers all the functions and

SISTEMUL NEWTON POATE ACUM OFERI CLIENŢILOR NOI MODULE DE ADAPTARE A JOCURILOR. THE NEWTON SYSTEM CAN NOW OFFER ITS CLIENTS ADAPTATION MODULES FOR ALL TYPES OF SLOT-MACHINES.

CASH DISPENSER With this new upgrade module, all your transactions are now secured. NEWTON CASH DISPENSER is a payment terminal, with which the operators can pay all the cashouts in each location, avoiding any suspicions that may arise. Transactions are secured and encrypted, the terminal only working with cards generated by the system. You will always know all your payments and using the camera installed on the new NEWTON device you have increased safety.

The NEWTON system

can now offer its clients adaptation modules for all types of slot-machines: GSP, DGL and AWP NR. 68 CASINO INSIDE 29


ADVERTORIAL AVANTAJELE UNEI COMPANII CU DEZVOLTARE PROPRIE SUNT CLARE, AVÂND ÎN VEDERE CĂ CEI CE VOR BENEFICIA DE TOATE ACESTEA SUNT OPERATORII CE FOLOSESC CU ÎNCREDERE SISTEMELE NEWTON. THE ADVANTAGES OF A COMPANY THAT HAS IT’S OWN R&D DEPARTMENT ARE CLEAR, ESPECIALLY WHEN ALL THE BENEFITS GO DIRECTLY TO ALL THE OPERATORS THAT USE THE NEWTON SYSTEM WITH CONFIDENCE.

Spunem sisteme pentru că, făcând o comparație cu anul precedent, NEWTON a trecut de la cele 2 sisteme de bază: jackpot și monitorizare, la un număr de 4 sisteme. Acestea din urmă pot beneficia de varii îmbunătățiri și upgrade-uri pentru a le transforma în reale ajutoare când vine vorba de clienți noi sau de fidelizarea și motivarea clienților existenți.

Sisteme noi marca NEWTON SLOTS NEWTON 6.0 VIP Sistemul de fidelizare VIP oferit de compania NEWTON vine în 2 forme. Varianta Lite oferă operatorilor șansa de a-și fideliza clienții folosind carduri pentru puncte bonus, acestea din urmă putând fi verificate și folosite de către jucători folosind terminalele Newton Info Touch. Varianta Premium a sistemului VIP vine cu un adaos de confort și calitate, oferind jucătorilor dumneavoastră posibilitatea de a-și verifica punctele direct pe terminalul de joc prin ecranul touch-screen instalat pe fiecare joc din locațiile dumneavoastră. Mai mult decât atât, ecranul touch-screen oferă pe lângă afișarea punctelor și diferite alte comenzi cum ar fi “call attendant” sau comanda de cafea și apă. Așadar fidelizarea jucătorilor oferă acum un plus de confort binemeritat jucătorilor dumneavoastră. NEWTON 6.0 ALL-IN Sistemul NEWTON 6.0 ALL-IN este cel mai complet sistem la ora actuală din România, fiind varianta de top a producătorului român. Sistemul oferă toate informațiile și funcțiile necesare pentru transformarea oricărei locații în una premium. Sistemul include pe lângă toate cele de mai sus, pachetul TiTo (Ticket-in/Ticket-out), pachet ce oferă un grad înalt de securizare al cash-flow-ului. Acest pachet oferă în plus posibilitatea de utilizare a tichetelor pentru orice Cash-In și Cash-Out. Economisirea timpului este punctul forte al acestui sistem, eliminând în totalitate timpul în care jucătorii așteaptă interacțiunea angajaților din locații. Toate tranzacțiile se vor face prin tichete în detrimentul banilor, astfel eficientizând buna funcționare a business-ului dumneavoastră.

Module noi NEWTON SLOTS TOMBOLĂ Sistemul de Tombolă marca NEWTON vine ca un pachet de upgrade pentru cele 2 noi sisteme prezentate anterior. Acest sistem vine cu o eficientizare a modului de funcționare a tombolelor clasice, acesta tipărind tichetele

30 CASINO INSIDE NR. 68

direct în urnă, automat, evitând astfel orice posibilă discuție legată de corectitudine. VIDEO TOPPER Aceste noi module oferă jackpot individual pentru fiecare slot din locațiile dumneavoastră, inclusiv cele de tip AWP, astfel venind cu un plus de motivație pentru jucători, oferind operatorilor un flux mai mare de participanți la joc. Acest modul ofertă o gamă variată de condiții de configurare astfel lăsând libertatea utilizatorului de a le configura după bunul plac. CASH DISPENSER Cu acest nou modul de upgrade securizați circulația banilor în locația dumneavoastră. NEWTON CASH DISPENSER este un terminal de plată unde operatorul poate plăti orice cash-out din locație, evitând astfel orice suspiciune ce poate apărea. Tranzacțiile sunt criptate și securizate putând fi operate numai prin utilizarea unui card agreat de către sistem. Veți ști în permanență situația fiecărei plăți, și mai mult decât atât, utilizând camera încorporată aveți o siguranță crescută. JACKPOT TOWER JACKPOT TOWER este noul jackpot lansat de către compania NEWTON și este unul din cele mai atractive sisteme utilizate până acum la noi în țară. Cu acest modul puteți motiva real jucătorii să participe la jackpot, modulul oferind premii în funcție de numărul de jucători din locație. Trecând de la un nivel la altul, crescând în valoare, acest jackpot nu face altceva decât să fidelizeze jucătorii existenți și să atragă alții noi. Iată unul din motivele pentru care operatorii din România preferă sistemele NEWTON. Nu mai este nevoie să încercați să creați noi moduri de a atrage și fideliza clienții, atâta timp cât Newton face asta pentru dumneavoastră. Dedicarea față de clienți și modul activ în care dezvoltarea sistemelor se face pe baza cerințelor și nevoilor operatorilor, fac din sistemul NEWTON partenerul online ideal pentru afacerea dumneavoastră.

JACKPOT TOWER ESTE NOUL JACKPOT LANSAT DE CĂTRE COMPANIA NEWTON ȘI ESTE UNUL DIN CELE MAI ATRACTIVE SISTEME UTILIZATE PÂNĂ ACUM LA NOI ÎN ŢARĂ. JACKPOT TOWER IS THE NEW MODULE LAUNCHED BY NEWTON COMPANY AND IS ONE OF THE MOST ATTRACTIVE SYSTEMS EVER USED IN OUR COUNTRY.

JACKPOT TOWER This is the new module launched by NEWTON company and is one of the most attractive systems ever used in our country. With this new jackpot you can really motivate your players to be actively involved in a competition based on various functions and also the ammount of players active in your location. Going from one jackpot level to the next one, with increased value, this new system brings more ways to increase the loyalty of your customers and also attracting new ones. Here’s one of the reasons that motivates operators in Romania to use NEWTON systems. There is no reason to try and create more and more strategies to bring new players and also motivate the actual ones when NEWTON does this for you. The active dedication that NEWTON has towards their partners and also the development of the system based on the client’s needs make NEWTON your ideal online partner.



Dacă prin articolul dedicat ediţiei din luna martie 2016 marcam un pas important pentru reformarea industriei de jocuri de noroc din România, respectiv intrarea în vigoare a Normelor Metodologice de punere în aplicare a OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, luna septembrie 2016 poate constitui momentul unui bilanţ în ceea ce privește impactul noii legislaţii asupra pieţei de profil, un exerciţiu necesar pentru a înţelege atât tendinţa de creștere a pieţei, cât și comportamentul actorilor implicaţi în structurarea acesteia.

32 CASINO INSIDE NR. 68

Bilanț


Time to draw conclusions L

a momentul redactării prezentului articol există deja 11 operatori de jocuri de noroc la distanță care au obținut licența Clasa 1 cu valabilitate de 10 ani și peste 170 de furnizori specializați ce dețin o licență Clasa a 2-a. Alăturând acestora cele peste 60 de licențe de organizare a jocurilor de noroc tradiționale și comparând aceste cifre cu nivelul pieței din alte jurisdicții europene s-ar putea concluziona că România are la acest moment substanță și diversitate în industria de jocuri de noroc. Procedura de licențiere, desfășurată în noii parametrii legislativi, a debutat însă cu doar câteva luni de zile în urmă ceea ce arată că acum lucrurile trebuie să înceapă să se așeze pentru a ajunge la maturitate. Astfel, un prim aspect ce merită remarcat este numărul semnificativ de furnizori de servicii și produse dedicate industriei de jocuri de noroc ce au aplicat pentru obținerea unei licențe Clasa a 2-a în primele 6 luni de la intrarea în vigoare a Normelor Metodologice. Analizând lista oficială a operatorilor licențiați Clasa a 2-a publicată pe pagina de internet a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, se observă faptul că autoritatea de reglementare a acordat licențe pentru toate categoriile de activități ce atrag obligația de licențiere. Totodată, există un raport destul de echilibrat între furnizorii de produse pentru operatorii de jocuri de noroc tradiționale (land-based) și cei specializați pentru sectorul de jocuri de noroc la distanta (on-line). Este adevărat însă că, la o primă vedere, operatorii ce desfășoară activități economice cu compo-

A

t the moment of drafting the present article, there are already 11 remote gambling operators which have been granted with a 1st Class license, valid for 10 years, and over 170 specialized suppliers which hold a 2nd Class license. If we attach these figures to over 60 licenses granted for land-based gambling activities and compare the aggregated numbers with the expansion level of the gambling markets of other European jurisdictions, one may conclude that Romania features both substance and diversity in its gambling industry. However, the licensing process, as conducted under the new legislative parameters, has started only a few months ago which proves that now things need to settle in order to reach a certain maturity of the.. Thus, a first aspect to be noticed is the significant number of suppliers of services and products aiming the gambling industry which have applied for obtaining a 2nd Class license in the first 6 months following the entry into force of the Methodological Norms. By analyzing the official list of 2nd Class licensed providers published on the webpage of the National Gambling Office, it can be observed that the regulator has granted licenses for all categories of activities which trigger the licensing obligation. In the same time, there is a balanced ratio between the suppliers targeting the land-based operators and those specialized in the remote gambling sector. It is true however that, at a first glance, the operators which conduct economic activities involving gaming means or gaming components seem to have a significant share in the total number of licensed suppliers. We consider that this affluence is generated also by the legal definition of gaming means which is drafted

LEGISLATIE

► DE COSMINA SIMION ȘI ANDREI COSMA – NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN

While in our article dedicated to the edition of March 2016 we marked an important step in the reform of the Romanian gambling industry, namely the enactment of the Methodological Norms for the implementation of Government Emergency Ordinance no. 77/2009 on the organization and operation of games of chance, September 2016 may constitute the moment to draw the line and conclude in what concerns the impact of the new legislation over the gambling market, an exercise necessary in order to understand both the growing tendency of the market as well as the behavior of the actors involved in establishing the market structure.

COSMINA ASSISTS CLIENTS IN VARIOUS INDUSTRIES WITH A PARTICULAR EMPHASIS ON THE MEDIA AND ENTERTAINMENT, ONLINE AND GAMBLING INDUSTRIES. COSMINA IS WELL-VERSED IN DEALING WITH ALL MATTERS PERTAINING TO THE ORGANIZATION AND OPERATION OF GAMBLING ACTIVITIES. SHE HAS BEEN ACTIVELY INVOLVED IN THE REVIEW OF THE GAMING LEGAL FRAMEWORK AND HAS FREQUENTLY CONTRIBUTED TO SPECIALIZED PUBLICATIONS.

COSMINA ASISTĂ CLIENŢII DIN DIVERSE INDUSTRII, CU PRECĂDERE DIN MEDIA ȘI DIVERTISMENT, MEDIUL ONLINE ȘI DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC. EXPERTIZA COSMINEI ACOPERĂ TOATE ASPECTELE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FUNCŢIONAREA PIEŢEI JOCURILOR DE NOROC, FIIND DE ASEMENEA IMPLICATĂ ACTIV ÎN REVIZUIREA CADRULUI COSMINA SIMION, AVOCAT PARTENER LEGISLATIV AL ACESTEI INDUSTRII. ÎN PLUS, A PUBLICAT ȘI COORDONATOR AL PRACTICII NUMEROASE ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII DE SPECIALITATE. JOCURI DE NOROC A NNDKP NR. 68 CASINO INSIDE 33


LEGISLATIE nente sau mijloace de joc par să dețină o pondere importantă din totalul furnizorilor licențiați. Considerăm că această afluență este generată și de definiția legală a mijloacelor de joc redactată întro manieră poate mult prea generală ce determină aplicabilitatea obligației de a obține o licență Clasa a 2-a pentru aproape orice agent economic ce are contact cu procesul de producție sau exploatare al mijloacelor de joc. În legătură cu procesul de licențiere Clasa a 2-a, trebuie punctat și faptul că există la acest moment mai multe societăți licențiate ca organisme de evaluare a conformității ceea ce conferă operatorilor de jocuri de noroc tradiționale posibilitatea reală de a selecta entitatea responsabilă cu inspectarea tehnică și omologarea mașinilor de joc. Această situație este benefică întregii piețe și, în același timp, dă eficiență legislativă dispoziției cuprinse în OUG nr. 77/2009 care stabilește că verificarea tehnică a mijloacelor de joc poate fi realizată de Biroul Român de Metrologie Legală sau de către organisme de evaluare a conformității. Un alt aspect pe care îl considerăm relevant cu privire la licențele Clasa a 2-a se referă la decizia organizatorilor de jocuri de noroc tradiționale ce activează și ca operatori online de a beneficia de posibilitatea prevăzută de Normele Metodologice de a obține licență pentru procesatori de plăți. Operatorii conștientizează așadar importanța comercială de a stabili o punte de legătură între jucătorii din mediul tradițional și mediul online și valorifică pârghiile legislative încă de la început. În ceea ce privește operatorii de jocuri de noroc la distanță, observăm că toți cei 11 organizatori care au obținut licența definitivă activau deja în România în baza dreptului provizoriu de operare acordat în anul 2015. Adaptarea completă la cerințele operaționale și la infrastructura tehnică impuse de legislația de jocuri de noroc în vederea obținerii licenței Clasa 1 relevă intenția acestor organizatori de a continua activitățile desfășurate de România, de a-și fideliza clientela și de a profita de bazinul de jucători români. Până la începutul anului 2017, lista operatorilor de jocuri de noroc la distanță licențiați cel mai probabil se va extinde, deoarece există în continuare organizatori ce își desfășoară activitatea în temeiul dreptului provizoriu de operare și care, în mod normal, în contextul expirării valabilității acestui drept vor aplica pentru obținerea licenței permanente pentru 10 ani. În plus, piața rămâne deschisă și pentru orice alt operator ce se raliază la reglementările locale, dat fiind interesul pe care piața din România continuă să îl prezinte probabil vom vedea și alți noi operatori intrând, în plus față de cei cu drept provizoriu de operare care, pe rând, fac tranziția către licența definitivă. În consecință, industria de jocuri de noroc din România continuă linia ascendentă de creștere și revitalizare într-un cadru reglementat, ceea ce nu poate decât să aducă beneficii atât jucătorilor, statului Român, cât și operatorilor și partenerilor acestora. Faceți (în continuare) jocurile!

34 CASINO INSIDE NR. 68

ANDREI ASSISTS LOCAL AND INTERNATIONAL CLIENTS IN THE GAMING SECTOR, BOTH LAND BASED AND ONLINE, IN MATTERS SUCH AS REPRESENTATION BEFORE THE NGO (ADMINISTRATIVE COMPLAINTS, REGULATORY AND COMPLIANCE ISSUES), ADVICE TO RELATED ECONOMIC AGENTS AND PROMOTIONAL CAMPAIGNS.

ANDREI COSMA, AVOCAT ASOCIAT ÎN PRACTICA JOCURI DE NOROC A NNDKP

maybe in a too general manner with the consequence that the obligation to obtain a 2nd Class license may become incumbent for almost any economic operator which interfere in the process of production or exploitation of the gaming means.

ANDREI ASISTĂ CLIENŢI LOCALI ȘI INTERNAŢIONALI DIN INDUSTRIA JOCURILOR DE NOROC, ATÂT TERESTRE CÂT ȘI ONLINE, ÎN ASPECTE CE PRIVESC REPREZENTAREA ÎN FAŢA ONJN (PLÂNGERI ADMINISTRATIVE, PROBLEME DE REGLEMENTARE ȘI CONFORMITATE), ASISTENŢĂ ACORDATĂ AGENŢILOR ECONOMICI CONECȘI ȘI CAMPANII PROMOŢIONALE.

In what concerns the 2nd Class licensing procedure, we must also note that, at this moment,there are several entities which obtained a license as conformity assessment bodies and this circumstance creates the real possibility for land-based operators to select the company responsible for conducting the technical verification and homologation of the gaming machines. Naturally, this situation is beneficial for the entire market and in the same time the legal provision from GEO no. 77/2009 which sets forth that the technical verification of the gaming equipment may be performed by the Romanian Bureau for Legal Metrology or other conformity assessment bodies has become legally efficient. Another aspect deemed to be relevant in connection with the 2nd Class licenses refers to the decision taken by land-based organizers which also act as online operators to benefit from the possibility instituted by the Methodological Norms to obtain a license as payment processors. Therefore, the operators are aware of the commercial significance to create a link between land-based players and the online environment and capitalize the legislative framework from the very beginning. With respect to the remote gambling operators, we note that all 11 organizers which obtained the permanent license were already active in Romania on the basis of the interim right to operate granted in 2015. The complete adjustment to the operational requirements and technical infrastructure imposed by the gambling legislation in order to be granted with the 1st Class license shows that the intention of these operators is to continue the activities performed in Romania, keep their costumers loyal and take advantage from the Romanian population of players. Until the beginning of 2017, the list of licensed remote gambling operators will probably extend due to the fact that, at this moment, there still are organizers performing their activity on the basis of the interim right and which, in normal circumstances, will apply for the permanent license for 10 years by the time their interim right expires. In addition, the market remains open to any new operator adhering to the local regulation, taking to interest that the Romanian market continues to attract. It is thus possible to see new operators entering the market, besides those holding the interim right, who make the transition towards the permanent license. Consequently, the Romanian gambling industry continues its growing and revitalization trend in a regulated environment, an aspect beneficial both for the players, as well as for the Romanian state, the operators and their partners. Place your bets (onward)!



puternici și determinați să fie cei mai buni Cum a fost EAE 2016 pentru BAUM? Ne-a făcut o deosebită plăcere să participăm din nou la Entertainment Arena Expo din București, iar clienţii și vizitatorii care au fost prezenţi în standul nostru s-au arătat impresionaţi de noile noastre produse. Anul acesta am lansat două noi cabinete cu monitoare curbe, și anume Slant Top 6 și Up Right 6, dotate cu scaune VIP high-tech, care sunt mai comode și interactive pentru jucător. Secţiunea dedicată sloturilor cu Risc Limitat a fost una foarte populară, mulţi clienţi existenţi și viitori au fost extrem de încântaţi că pot beneficia de calitatea jocurilor Dracula's Games pe un AWP. Vizitatorii străini pe care i-am întâmpinat au remarcat orientarea

Baum Games constituie un pilon important pe care se sprijină industria românească de gambling. De la operare de săli de joc, la jocuri de noroc online, de la producţia de sloturi la AWP-uri și terminale de pariere, totul pare să le iasă din plin. Să vedem care le este feedbackul după ultimul EAE.

powerful and determined to be the best Baum Games constitute an important pillar underpinning the Romanian gambling industry. From operating game rooms to online gaming, from the production of slots to AWP's and betting terminals, everything seems to work out fully to them. Let’s what is the feedback after last EAE. How was the 2016 EAE for BAUM? We were very pleased to participate again at Entertainment Arena Expo in Bucharest, and customers and visitors who were present at our stand were impressed by our new products. This year we launched two new cabinets with curved monitors, namely Slant Top 6 and Up Right 6, equipped with high-tech VIP seats, which are more convenient and interactive for the player. The section dedicated to Limited Risk slots was very popular, many existing and future customers being thrilled that they can benefit from the quality of the Dracula's Games series on AWP. Foreign visitors we welcomed had remarked the orientation of our company towards quality, appreciating the solid construction of the machines and the multitude of games on the new nine versions of the multigame Dracula's Games.

Now that you've met with your existing and future potential customers, which do you believe that will be the main advantages of BAUM in the race to meet as many demands on their part? What do they want at this moment? We have always evolved with having customers in mind, whether it is about those who purchase our devices or players. We collect and use feedback from everybody, all for a providing a better experience in terms of the games offered by Baum Games.The fact that we are the oldest Romanian slot machine producers is our biggest advantage because we have accumulated more than 23 years of experience and thanks to that we can understand our customers and offer them better and better products targeted and tailored to their desires. The current trend in the field is interactivity and machines that are easy to use and the team of Baum Games works on these all the time.

What is the BAUM’s vision regarding the gambling market at the present moment? The gambling market has undergone major changes over the past two years. The most important is one is adapting to the requirements of the law, including the level of taxes. These things somehow are forcing the operators to consider a long-term business. That requires investment, including in their park of machines, it means a more careful calculation of profitability per machine, of the recovery time of the investment, and so on. We believe that our products meet all the requirements of the market. On the other hand, the player’s demands are higher and we have to meet them.

36 CASINO INSIDE NR. 68


PRODUCERS companiei noastre către calitate, apreciind construcţia solidă a aparatelor și multitudinea de jocuri interesante de pe cele nouă versiuni ale multigame-ului Dracula's Games.

Acum că v-aţi văzut cu clienţii și cu cei potenţiali, care credeţi că vor fi principalele atuuri ale lui BAUM în cursa pentru satisfacerea cât mai multor pretenţii din partea acestora? Ce-și doresc aceștia în acest moment? Întotdeauna am evoluat cu clienţii în minte, indiferent că este vorba despre cei care achiziţionează aparatele noastre sau chiar jucătorii. Colectăm și folosim feedback-urile din partea tuturor, totul pentru o mai bună experienţă în ceea ce privește jocurile oferite de Baum Games. Faptul că suntem cei mai vechi producători români de sloturi este cel mai mare avantaj, deoarece am acumulat o experienţă de peste 23 de ani și datorită acesteia reușim să ne înţelegem clienţii și să le oferim produse din ce în ce mai bune, orientate și adaptate dorinţelor lor. Tendinţa actuală în domeniu este interactivitatea și ușurinţa utilizării aparatelor, iar echipa Baum Games muncește permanent la asta.

Care este viziunea BAUM asupra pieţei de gambling în acest moment? Piaţa de gambling a suferit schimbări majore în ultimii doi ani. Cea mai importantă este adaptarea la cerinţele legii, inclusiv la nivelul taxelor. Lucrurile acestea forţează cumva operatorii să se gândească la un business pe termen lung. Asta presupune investiţii, inclusiv în parcul de aparate al fiecăruia, înseamnă calculul mai atent al profitabilităţii per aparat, timpul de recuperare al investiţiilor, ș.a.m.d. Considerăm că produsele noastre satisfac toate aceste cerinţe ale pieţei. Pe de altă parte, au crescut și pretenţiile jucătorului, iar noi trebuie să le facem faţă.

În curând BAUM va lansa versiunea online a portalului său de jocuri și pariuri – BaumBet. ro. Poate reprezenta online-ul o opţiune serioasă pentru compania dvs, recunoscută ca fiind puternică în mediul “tradiţional” / “offline” prin nenumărate săli de joc?

LA ANUL AVEM DE GÂND SĂ FACEM CEEA CE AM FĂCUT ȘI PÂNĂ ACUM, ADICĂ SĂ NE FACEM TREABA CÂT PUTEM DE BINE PE TOATE SEGMENTELE. NEXT YEAR WE INTEND TO CONTINUE TO DO WHAT WE DID SO FAR, MEANING TO DO OUR JOB AS WELL AS POSSIBLE, IN ALL SEGMENTS.

BAUM will soon launch the online version of its gaming and betting portal - BaumBet.ro. Could the online represent a serious option for your company, recognized as strong in the "traditional" / "offline" area due to its numerous gambling halls? Launching our business in the online environment is a natural evolution in this industry and at the same time a challenge. BaumBet online will provide customers that will choose us as partner, a rich portfolio of games, the necessary technology for the development of the online casino and also many services of management and service. Regarding the customers who choose to have fun and to win at our online casino, we have developed numerous strategies to reward them and make them loyal. www.baumbet.ro will offer exclusively for the online industry in Romania, 10 of their best games, and also it will integrate all the games of Dracula's Games in the future. However, Baum Bet will give players the opportunity to cash-in / cash-out at any of the Baum Games gambling hall.

The production of slot machines under its own brand is a critical part of your company’s activity. What are BAUM’’s intentions regarding the area of AWP machines (limited risk gambling), taking into account the possibility that in the future this type of devices represent the future of our gambling halls industry in respect of the gambling halls located on the "street", especially in small and medium cities?

Lansarea activităţii noastre în mediul online este o evoluţie firească în această industrie și în același timp o provocare. BaumBet online va oferi clienţilor care ne vor alege ca și parteneri un portofoliu bogat de jocuri, tehnologia necesară dezvoltării casino-ului online și, de asemenea, numeroase servicii de management și service. Referitor la clienţii care vor alege să se distreze și să câștige în casino-ul nostru online, am dezvoltat numeroase strategii pentru a-i recompensa și fideliza. www.baumbet.ro va oferi în exclusivitate în îndustria online din România 10 dintre cele mai bune jocuri proprii, urmând să integreze pe viitor toate jocurile Dracula’s Games. Totodată, Baum Bet le va oferi jucătorilor oportunitatea de a face Cash-in/ Cash-out în oricare dintre sălile de jocuri Baum Games.

The first limited risk version of Dracula's Games multigame was highly appreciated by our visitors at the Entertainment Arena Expo, and the large number of orders have confirmed us that many operators are turning to this type of machine. In the future, we intend to develop other AWP versions, in order to keep step with trends all the time and to maintain ourselves in the top of the choice of our current and future customers.

Producţia de aparate slot sub brand propriu reprezintă o parte esenţială a activităţii companiei dumneavoastră. Care sunt intenţiile lui BAUM în zona aparatelor AWP (joc de noroc cu risc limitat), ţinând cont că există posibilitatea ca pe viitor acest tip de aparate să reprezinte viitorul industriei noastre de jocuri de noroc în sălile de joc de pe “street”, în special în orașele mici și medii?

This year was one of major legislative changes that have challenged us to apply the requirements of the new regulations, and thus we have evolved as a company and as a team. Next year we intend to continue to do what we did so far, meaning to do our job as well as possible, as you said, in all segments. We strongly believe that our new products will continue to be highly demanded and appreciated, both by our partners customers and by players who prefer Dracula`s Games. Next year will find us here, stronger and more determined to deliver on the gambling market of Romania, Europe and Latin America some of the best slots, betting terminals and related services.

Prima versiune cu risc limitat a multigame-ului Dracula's Games a fost foarte apreciată de către vizitatorii noștri la Entertainment Arena Expo, iar numeroasele comenzi ne-au confirmat faptul că mulţi operatori se orientează către acest tip de aparate. În viitor dorim să dezvoltăm alte versiuni AWP, pentru a fi mereu în pas cu tendinţele și pentru a ne menţine în topul alegerii clienţilor actuali și viitori.

The end of the year is approaching, 2017 is announcing itself to be full of challenges for Baum. How do you believe things will go next year and how will you manage to face the more and more fierce competition in all segments of the market you are operating: arcades, online gambling and the manufacture of slot machines and betting terminals?

Finalul acestui an se apropie, se anunţă un 2017 plin de provocări pentru BAUM. Cum credeţi că se vor derula lucrurile la anul și cum veţi reuși să faceţi faţă competiţiei din ce în ce mai acerbe pe toate segmentele de piaţă pe care activaţi: operare săli de jocuri, operare jocuri de noroc online și producţie slot-machine și terminale de pariere? Anul acesta a fost unul cu schimbări legislative majore, care ne-au provocat să punem în practică cerinţele noilor reglementări, iar astfel am evoluat ca și companie și echipă. La anul avem de gând să facem ceea ce am făcut și până acum, adică să ne facem treaba cât putem de bine, cum spuneaţi, pe toate segmentele.Credem cu tărie că noile noastre produse vor fi în continuare foarte căutate și apreciate, atât de clienţii parteneri, cât și de jucătorii care preferă Dracula`s Games. Anul viitor ne va găsi tot aici, mai puternici și mai determinaţi să livrăm pe piaţa jocurilor de noroc din România, Europa și America Latină unele dintre cele mai bune sloturi, terminale de pariuri și servicii conexe.

NR. 68 CASINO INSIDE 37




Cade un mit: numărul de români cu probleme de joc nu excede media europeană

GfK România a realizat primul studiul demografic care a avut ca obiectiv identificarea procentului celor din populaţia de peste 18 ani pentru care jocurile de noroc nu mai reprezintă un divertisment dependenţilor e chiar mai mic în populaţia +18. Cei dependenţi sunt cei deja cei patologici, care au nevoie de consiliere imediată, pe care o pot obţine apelând la consilierea psihologilor din echipa Joc Responsabil”, a declarat Doru Gheorghiu, director executiv al Romanian Bookmakers.

Jocul cu frecvenţă rară 25% dintre bărbaţii români de peste 18 ani au jucat măcar o dată jocuri de noroc în ultimul an. Femeile care au încercat jocurile de noroc în ultimul an sunt mult mai puţine: 7% din totalul femeilor de peste 18 ani.

Unul dintre subiectele mereu fierbinţi şi de interes pentru mass media şi pentru actorii din piaţa de jocuride noroc, fie că vorbim despre mediul privat sau de autorităţi este cel al gradului de manifestare a dependenţei în rândul românilor. GfK România a abordat tocmai acest adevărat tabu al industriei, finalizând în august 2016 studiul “Pariurile şi jocurile de noroc în România”, prin care şi-a propus să ofere un răspuns în cifre întrebării “Câţi români se confruntă cu probleme generate de jocurile de noroc?”

S

tudiul Gfk a fost lansat la începutul lunii septembrie, în cadrul evenimentul marca “Joc Responsabil”, organizat cu prilejul Entertainment Arena Expo. Am avut astfel satisfacţia de a fi confruntaţi pentru prima dată cu o imagine completă referitor la cât de mare este problema aceasta a adicţiei de jocurile de noroc în România. Am aflat astfel care este procentul celor care joacă la jocurile de noroc în populaţia +18 ani, motivelor care i-au dus în zona de probleme de joc şi care este diferenţa între jucătorul “cu probleme” şi cel pe care îl categorisim drept “dependent”.

Jocul cu frecvenţă ridicată Jucătorii care practică unul dintre jocurile de noroc cu frecvenţă cel puţin săptămânală sunt preponderent bărbaţi tineri, necăsătoriţi, din mediul urban, cu educaţie medie şi cu un venit mediu pe gospodărie de aproximativ 2.500 lei. 32% dintre jucătorii ce practică jocuri de noroc cu frecvenţă săptămânală au între 18 şi 24 ani.

Potrivit studiului, România se situează în media europeană, respectiv 0,5 – 2% practicanţi ai jocurilor de noroc peste limita divertismentului din totalul populaţiei de peste 18 ani. În ţara noastră acest indicator este de 0,6%. Concluzia? Problema există, dar nu are dimensiunile pe care unii, mai ales politicieni, doresc să le acrediteze. Aflăm şi că 15% din românii de peste 18 ani au jucat măcar o dată în ultimul an jocuri de noroc (loto, pariuri sportive offline, jocuri de tip slot machines, jocuri online sau jocuri de cărți), având ca principale motive distracția / relaxarea, dar și câștigul de bani. „Îmi doresc să evităm o confuzie care se face de regulă asimilând jucătorul cu probleme drept dependent! Cei 0,6% români care manifestă probleme cu jocurile de noroc nu sunt <<dependenţii>>, ci jucători care au trecut linia distracţiei şi sunt pe un drum periculos la care pot renunţa totuşi fără ajutor! Astfel, procentul

40 CASINO INSIDE NR. 68

Jucătorii ocazionali, respectiv cei care au declarat că au practicat cel puţin o dată un joc de noroc în ultimul an, se regăsesc într-o mai mare măsură în oraşele mici, cu până în 30.000 locuitori (urbanul mic), unde posibilităţile de distracţie de orice tip sunt mai limitate.

Studiul “Pariurile și Jocurile de noroc în România” a fost realizat de GfK România pentru Romslot şi Romanian Bookmakers, culegerea datelor fiind realizată în perioada 25 iulie – 16 august 2016, pe un eşantion reprezentativ naţional +18 ani, metoda de culegere a datelor fiind interviuri faţă în faţă, realizate în gospodăria respondentului, completate împreună cu un operator GfK, asistat de tabletă.


ANALIZA

“Joc Responsabil” devine o iniţiativă a întregii industrii de gambling din România Romanian Bookmakers şi Romslot, organizaţii care implementează cel mai important program de prevenţie şi tratare a problemelor de joc lansează către toţi actorii din piaţa de profil invitaţia de a le deveni parteneri şi susţinători ai programul “Joc Responsabil”

tare pentru viitor şi vă asigurăm că nu vom refuza nici un parteneriat”, a precizat directorul executiv al Romanian Bookmakers, Doru Gheorghiu. De altfel, asociaţiile Rombet şi AOPJNR şi-au manifestat deja interesul de se alătura Romanian Bookmakers şi Romslot în implementarea programului „Joc Responsabil”.

C

u ocazia expoziţiei de anul acesta a EArena, Romanian Bookmakers şi Romslot au organizat o nouă ediţie a deja tradiţionalului seminar de responsabilitate socială “Joc Responsabil”. Cu acest prilej, reprezentanţii celor două organizaţii de natură patronală au lansat către întreaga industrie iniţiativa de deschidere a programului pentru orice entitate care doreşte să devină partener al programului, să îl susţină şi să participe la dezvoltarea acestuia, ca demers benevol adresat jucătorilor care au depăşit linia divertismentului.

Invitat special la seminarul “Joc Responsabil” de anul acesta a fost Helmut Kafka, specialist de talie internațională în probleme de responsabilitate socială. Kafka a oferit cu acest prilej perspectiva europeană asupra responsabilității sociale şi a realizat o radiografie a pieței europene a jocurilor de noroc. Noutatea ediţiei 2016 a seminarului “Joc Responsabil” a fost anunţul făcut de reprezentanţii Romanian Bookmakers şi Romslot, organizaţiile care derulează programul “Joc Responsabil”. “Invităm celelalte asociaţii, precum şi companii din domeniu să ni se alăture ca parteneri în program. Dorim ca programul să devină astfel o iniţiativă a întregii industrii de gambling. Ideea ne-a fost prezentată de doamna preşedinte a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, Odeta Nestor, respectiv aceea de a aduce lângă noi întreg mediul de afaceri cu jocuri de noroc, iar noi am adoptat această direcţie de acţiune cu toată deschiderea. Doar probând concret responsabilitatea socială vom putea afirma cu toţii că ne dorim în acest domeniu afaceri serioase, care dau atenţie nu doar profitabilităţii, ci şi efectelor negative asupra clienţilor companiilor de profil. Aşteptăm solicitări de adeziune la program, idei de dezvol-

Tot cu prilejul seminarului “Joc Responsabil” a fost lansat un set de principii dedicat operatorilor din domeniu. Echipa programului propune companiilor care exploatează jocuri de noroc să îşi asume în mod real aceste principii în activitatea pe care o întreprind. “Numai printr-o astfel de conformare şi asumare a responsabilităţii în afacerile derulate indiferent de tipul de joc, industria de jocuri de noroc va tinde spre o adevărată şi de dorit armonie cu societatea. Beneficiile ar fi concrete şi s-ar traduce în reducerea riscurilor de imagine şi nu numai, respectiv împuţinarea acelor situaţii de impas în care diverse companii s-au aflat atunci când au neglijat clientul.” Principiile de responsabilitate socială ale industriei de jocuri de noroc din România: 1. Promovează-ţi afacerea ca mijloc de distracţie, nu ca modalitate de a câştiga bani! 2. Alocă resursă umană pentru generarea şi implicarea companiei în acţiuni de responsabilitate socială şi protecţie a clientului. Asigură şi un buget pentru asta! 3. Instruieşte-ţi permanent angajaţii referitor la cele mai recente practici în legătură cu asigurarea unei raportări responsabile a clientului faţă de jocurile de noroc. 4. Oferă cu limite clientului servicii sau facilităţi conexe practicării jocurilor de noroc care ar putea încuraja jocul excesiv! 5. Informează-ţi permanent şi fără menajamente clienţii despre pericolele jocului excesiv şi despre cum se tratează problemele de joc. 6. Asigură-te că identifici la timp şi corect jucătorii cu probleme! 7. Acţionează imediat când ai identificat un jucător cu probleme. 8. Cooperează cu familia atunci când e cazul, pentru a ajuta mai eficient jucătorul cu probleme. 9. Asigură-te că în sala de joc accesul minorilor chiar este strict interzis! 10. Caută permanent parteneriatul cu autorităţile şi participarea benevolă la acţiunile care vizează responsabilitatea socială.

„JOC RESPONSABIL” ESTE CEL MAI IMPORTANT ŞI EFICIENT PROGRAM DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A PROBLEMELOR CAUZATE DE JOCURILE DE NOROC DIN ROMÂNIA. CU O ACOPERIRE NAŢIONALĂ, PROGRAMUL PUNE LA DISPOZIŢIA JUCĂTORILOR UN WEBSITE DEDICAT (WWW.JOCRESPONSABIL.RO), METODE DE AUTO-TESTARE, PRECUM ŞI O LINIE TELEFONICĂ HELPLINE GRATUITĂ DE TIP TEL-VERDE 0800.800.099, PRIN INTERMEDIUL CĂREIA ACEŞTIA AU POSIBILITATEA DE A LUA LEGĂTURA CU UN PSIHOLOG, DE A PRIMI CONSILIERE TELEFONICĂ GRATUITĂ ŞI DE A SE PROGRAMA PE ACEASTĂ CALE LA DOUĂ ŞEDINŢE GRATUITE DE EVALUARE ŞI CONSILIERE LA UNUL DIN CABINETELE DIN BUCUREȘTI, CLUJ SAU IAŞI. NR. 68 CASINO INSIDE 41


INTERVIU

Inovație continuă,

flexibilitate și soluții software ce rezolvă provocările operatorilor de jocuri de noroc Acest interviu cu Mihai Mavromalide, Director General al companiei Syswin Solutions, vă va oferi prilejul de introspecţie în viaţa uneia dintre cele mai dinamice companii din domeniul softului pentru industria de gambling de la noi din ţară. Așa veţi afla mai multe detalii despre SmartCount, despre infuzia de resurse umane din companie sau despre cele mai ambiţioase planuri pe care le au prin dezvoltarea PlatfoRmei Inovative pentru Aplicaţii M2M Versatile (PRIAMM) cu ajutorul finanţării UE. Ce le-aţi pregătit nou operatorilor de jocuri de noroc în ultimul an? Ne-am concentrat foarte puternic pe inovaţie și pe îmbogăţirea soluţiilor noastre cu elemente care fac activitatea operatorilor mai ușor de administrat și aduc un plus de vizibilitate. Ne uităm la cerinţele pieţei, suntem în dialog permanent cu clienţii noștri, astfel că ne-am inspirat din provocările și cerinţele zilnice ale acestora. De anul acesta, SmartCount, soluţia noastră dedicată acestei nișe integrează într-o singură aplicaţie monitorizare complexă și raportare, programe de fidelizare a clienţilor și programe Jackpot flexibile, ușor de administrat și configurat. SmartCount este singura soluţie sigură de interconectare conform normelor ONJN pentru toate aparatele cu conectare serială, inclusiv Hot Spot Clasic (placă neagră Admiral), cât și cu conectare digitală.

Daţi-ne câteva exemple concrete privind valoarea pe care o aduce SmartCount. Soluţia asigură vizibilitate și transparenţă în timp real și este capabilă să genereze și să arhiveze automat rapoartele SIZ și SIL. Mai mult, realizează Remote control PayOut: după apăsarea tastei PayOut de către jucător, casierul validează plata direct din sistemul informatic fără a mai fi nevoie de prezenţa acestuia la aparatul de joc. SmartCount susţine fidelizarea clienţilor prin configurări extrem de facile de tip Happy Hour sau alte mecanisme personalizate de loialitate, ce pot fi setate fie cu premiu unic sau cu un buget de premiere. De asemenea, oferă posibilitatea configurării de Jackpot-uri globale, regionale sau locale, fiecare cu până la 6 niveluri, precum și afișarea lor pe ecrane multiple în combinaţia dorită. O altă opţiune este Jackpotul Rain, care acordă premii speciale jucătorilor prezenţi în momentul Hit-ului. Un alt avantaj este remote update pentru module, adică nu este necesară deplasarea în sute de săli de joc pentru rescrierea softului în modulele de comunicaţie. Update-ul la distanţă are și avantajul că nu întrerupe activitatea locaţiilor și permite accesul rapid la cele mai noi versiuni de soft. Acesta este unul dintre motivele pentru care avem cel mai scăzut cost de mentenanţă. Punem, de asemenea, la dispoziţia clienţilor noștri SAS SPLITTER-ul, singura soluţie 100% funcţională care permite conectarea a două sisteme diferite de comunicare sau Jackpot la un singur port SAS.

What news do you have for the gaming operators and what have you prepared over the last year? We had a strong focus on innovation in the last year and on enriching our solutions with new elements that make the gaming activity easier to manage and more transparent. We closely look at market demands and we maintain a continuous dialogue with our customers, so we take our inspiration from their daily challenges and requests. Starting this year, SmartCount integrates complex monitoring and reporting of all known gaming devices with player tracking, loyalty, bonus and Jackpot programs, offering full remote control over the gaming business. SmartCount is the only secured interconnection solution according to ONJN norms suitable for all serial connection devices, including Hot Spot Clasic (Admiral black board) and for digital connection devices as well.

Please share some examples of SmartCount’s value points The solution ensures real-time visibility and transparency and is capable to automatically generate and archive SIZ and SIL reports. Moreover, it performs PayOut remote control: after pressing the PayOut key, the cash officer validates the payment directly within the system, without having to be physically present at the gaming devices. SmartCount supports customer loyalty with easy to configure Happy Hour programs and many loyalty mechanisms that can be set either to certain prizes or budget. It also offers operators the ability to configure global, regional or local Jackpots with up to 6 levels and displaying them on screens in the desired combination. Another valuable option is the Rain Jackpot for awarding special prizes to players that are on the gaming floor at hit time. An important solution advantage is the completely remote update capability without the need for actual presence in order to rewrite the software of the communication modules. The remote update maintains all locations up and running and offers rapid access to the latest software versions. This is one of the reasons for having the lowest maintenance cost. We also provide our customers with the SAS Splitter, the only solution 100% functional that connects two different communication or Jackpot systems to a single SAS port.

This interview with Mihai Mavromalide, General Manager of Syswin Solutions, will give you the opportunity for introspection in the life of one of the most dynamic companies in the field of software for the gambling industry in our country. So you will learn more about SmartCount, about the infusion of human resources within the company, or about the ambitious plans they have by developing the innovative platform for M2M versatile applications (PRIAMM) using EU funding.

Continuous Innovation, Flexibility and Software Solutions that Solve the Challenges of Gaming Operators

42 CASINO INSIDE NR. 68


NR. 68 CASINO INSIDE 43


INTERVIU SMARTCOUNT ESTE SINGURA SOLUŢIE SIGURĂ DE INTERCONECTARE CONFORM NORMELOR ONJN PENTRU TOATE APARATELE CU CONECTARE SERIALĂ, INCLUSIV HOT SPOT CLASIC (PLACĂ NEAGRĂ ADMIRAL), CÂT ȘI CU CONECTARE DIGITALĂ. SMARTCOUNT IS THE ONLY SECURED INTERCONNECTION SOLUTION ACCORDING TO ONJN NORMS SUITABLE FOR ALL SERIAL CONNECTION DEVICES, INCLUDING HOT SPOT CLASIC (ADMIRAL BLACK BOARD) AND FOR DIGITAL CONNECTION DEVICES AS WELL.

Aţi participat și anul acesta la Entertainment Arena Expo. Desigur. Am fost prezenţi la standul Merkur Gaming, partenerul nostru. Consultanţii noștri au fost acolo pentru a prezenta produsele și a răspunde întrebărilor și solicitărilor pe parcursul evenimentului.

Ce noutăţi ne împărtășiţi la nivel de companie? Anul acesta a fost prilej pentru multe schimbări benefice. Ne-am mutat într-un nou sediu, ca urmare a extinderii naturale a echipei. Am atras în companie oameni cu un potenţial extraordinar, printre care inventatori medaliaţi cu aur la târguri internaţionale de specialitate. Suntem extrem de entuziaști să dezvoltăm produsele în continuare împreună cu ei, pentru că vor aduce o contribuţie vizibilă, care ne va ajuta să creștem și mai mult în acest domeniu prin inovaţie continuă și anticiparea nevoilor pieţei.

Ce planuri aveţi începând cu această toamnă? Unul dintre cele mai ambiţioase planuri este dezvoltarea PlatfoRmei Inovative pentru Aplicaţii M2M Versatile (PRIAMM), cu ajutorul finanţării UE, prin proiectul câștigat în vederea stimulării cercetării, dezvoltării și inovării pentru creșterea competitivităţii economice. Platforma va sta la baza realizării unor sisteme specifice de comunicare M2M (Machine to Machine) și IoT (Internet of Things) pentru industrii în care automatizarea și controlul la distanţă sunt esenţiale: vending, monitorizare lichide, tracking (active mobile și imobile, persoane), divertisment, monitorizare procese sau ticketing. Este o nouă misiune importantă și un proiect ce ne va stimula capacitatea de autodepășire și în același timp de depășire continuă a așteptărilor clienţilor noștri.

UNUL DINTRE CELE MAI AMBIŢIOASE PLANURI ESTE DEZVOLTAREA PLATFORMEI INOVATIVE PENTRU APLICAŢII M2M VERSATILE (PRIAMM) CU AJUTORUL FINANŢĂRII UE, PRIN PROIECTUL, PLATFORMĂ INOVATIVĂ PENTRU APLICAŢII M2M VERSATILE, ID P_39_360, COMPETIŢIA POC – A.1 - A1.2.1 – D 2015, CÂŞTIGAT ÎN VEDEREA STIMULĂRII CERCETĂRII, DEZVOLTĂRII ȘI INOVĂRII PENTRU CREȘTEREA COMPETITIVITĂŢII ECONOMICE. ONE OF OUR MOST AMBITIOUS PLANS IS TO DEVELOP THE INNOVATIVE PLATFORM FOR VERSATILE M2M APPLICATIONS (PRIAMM) WITH EUROPEAN FUNDS WITHIN THE PROJECT WE WON FOR STIMULATING RESEARCH, DEVELOPMENT AND INNOVATION FOR INCREASING ECONOMIC COMPETITIVENESS.

44 CASINO INSIDE NR. 68

AM ATRAS ÎN COMPANIE OAMENI CU UN POTENŢIAL EXTRAORDINAR, PRINTRE CARE INVENTATORI MEDALIAŢI CU AUR LA TÂRGURI INTERNAŢIONALE DE SPECIALITATE. WE ATTRACTED PEOPLE WITH AN OUTSTANDING POTENTIAL, AMONG WHICH GOLD MEDAL INVENTORS, AWARDED AT INTERNATIONAL COMPETITIONS.

You was present at the Entertainment Arena Expo this year, again. Of course we was. We was present at our partner's booth, Merkur Gaming. Our consultants were there to showcase our products and answer all questions and requests during the event.

What news can you share from company level? This year brought us the opportunity of many positive changes. We moved into a new office building following our team’s natural growth. We attracted people with an outstanding potential, among which gold medal inventors, awarded at international competitions. We are very enthusiastic to integrate their expertise into our products as we believe they will bring a visible contribution that will help us grow even more in this field through continuous innovation and anticipating the market’s needs.

What are your main plans for this autumn? One of our most ambitious plans is to develop the Innovative Platform for Versatile M2M Applications (PRIAMM) with European funds within the project we won for stimulating research, development and innovation for increasing economic competitiveness. The platform will support specific M2M (Machine to Machine) and IoT (Internet of Things) communication systems for various industries where automation and remote control are essential: vending, flow metering, tracking, entertainment, process monitoring or ticketing. It is a new important mission for us and a project that stimulates our capacity for self-improvement and for exceeding our customers’ expectations.



Casino Technology la Entertainment Arena Expo Distribuţie prin multiple canale cu inovaţie și tradiţie în acţiune -Celebrând 10 ani pe piaţa din România-

Cu o recunoaștere la nivel global a calităţii produselor, Casino Technology a mai dovedit încă o dată gândirea sa inovativă pe parcursul lui Entertainment Arena Expo în București luna trecută. În vizorul reflectoarelor a fost unicul și cu adevărat captivantul slot-machine ARCH™. Luxosul ARCH™ cu monitorul său orizontal curbat HD de 42” a dovedit rezultate uluitoare deja cu multiple instalări în Europa. El produce o senzaţie cu adevărat captivantă pentru jucători și multiple satisfacţii pentru operatori. Compania a prezentat, de asemenea, revoluţionarul BIG 5™ - soluţia de jocuri pe mai multe canale, care are abilitatea să ofere un transfer lin de la epoca land-based la cea on-line și mobilă. Este un sistem pe care orice operator trebuie să-l aibă în era evoluţiei rapide a tehnologiei în care trăim. 46 CASINO INSIDE NR. 68


PRODUCERS

at Entertainment Arena Expo Omni channel delivery with innovation and tradition in action -Celebrating 10 years on Romanian market-

S

imultan cu superioritatea echipamentelor și produselor afișate la expoziţie de către liderul bulgar producător de echipamente de joc, o petrecere stilată a avut loc. Ocazia a fost sărbătorirea a 10 ani a existenţei brandului Casino Technology în România prin firma sa Advanced Technology Innovations S.R.L. Celebrarea unei decade de prezenţă în ţară a atins punctul culminant printro recepţie elegantă oferită membrilor echipei companiei, clienţilor și distinșilor invitaţi. "10 ani pe piaţă este un succes, dar povestea nu se încheie aici. Va continua să evolueze întocmai ca produsele Casino Technology care sunt printre cele mai preferate de către piaţa românească și partenerii noștri se bazează pe noi ca un prieten solid pe care pot conta. Sărbătorim aniversarea a 10 de ani, cu ochii îndreptaţi spre viitor", a spus Dl. Milo Borissov, Fondator, Președinte și CEO a lui Casino Technology.

Așteptată de-a lungul întregii expoziţie toţi ochii au fost pe aparatul de joc ARCH™, oferit cu seria multigame GAMOPOLIS ARCH™ în full HD - un multigame cu 20 și 40 de titluri unice de video slot. Printre cele mai noi jocuri atractive care formează colecţia de multigame-uri de la GAMOPOLIS ARCH™ sunt Mystic Moon, Cash Robot, Alaska Wild, Duck Spell, Briliants of Fire și multe altele. Pentru inovaţia și unicitatea sa, aparatul slot ARCH™ a fost nominalizat pentru categoria Cea Mai Bună Inovaţie În Gamingul Land Based în acest an la Premiile Global Gaming în Las Vegas.

With globally recognized quality products, Casino Technology once again proved its innovative thinking during Entertainment Arena Expo in Bucharest last month. In the spotlight was the one-of-a-kind and true immersive slot machine ARCH™. The luxurious ARCH™ with its unique 42” horizontally curved HD monitor proved amazing results already with multiple installations in Europe. It provides a true immersive feel to the players and multiples to the bottom line for the operators. The company showcased also the revolutionary BIG 5™ multichannel gaming solution that is empowering a smooth transfer from landbased to online and mobile era. It is a must have system for every operator in the fast evolving technological era we are living in.

S

imultaneously while the leading Bulgarian gaming equipment manufacturer showed superioir products at the exhibition, a stylish party took place. The occasion was the 10th anniversary of Casino Technology brand in Romania - Advanced Technology Innovations S.R.L. The celebration of the decade long presence in the country peaked in an elegant reception for company`s team, clients and distinguished guests.

PRIN ACOPERIREA EXTINSĂ A CANALELOR ON-LINE ȘI A MEDIILOR SOCIALE, JOCURILE CASINO TECHNOLOGY CÂȘTIGĂ POPULARITATE ÎN RÂNDUL JUCĂTORILOR DE PE PLATFORMELE SOCIALE, CUM AR FI FACEBOOK ȘI ALTELE. THROUGH THE EXTENDED REACH OF THE ONLINE AND SOCIAL CHANNELS THE CASINO TECHNOLOGY GAMES ARE GAINING POPULARITY AMONGST SOCIAL GAMING PLAYERS ON FACEBOOK AND OTHER PLATFORMS.

NR. 68 CASINO INSIDE 47


PRODUCERS “10 ANI PE PIAŢĂ ESTE UN SUCCES, DAR POVESTEA NU SE ÎNCHEIE AICI. VA CONTINUA SĂ EVOLUEZE ÎNTOCMAI CA PRODUSELE CASINO TECHNOLOGY CARE SUNT PRINTRE CELE MAI PREFERATE DE CĂTRE PIAŢA ROMÂNEASCĂ ȘI PARTENERII NOȘTRI SE BAZEAZĂ PE NOI CA UN PRIETEN SOLID PE CARE POT CONTA. SĂRBĂTORIM ANIVERSAREA A 10 DE ANI, CU OCHII ÎNDREPTAŢI SPRE VIITOR”, A SPUS DL. MILO BORISSOV, FONDATOR, PREȘEDINTE ȘI CEO A LUI CASINO TECHNOLOGY. “10 YEARS ON THE MARKET IS SUCCESS BUT THE STORY DOES NOT END HERE. IT WILL CONTINUE TO EVOLVE AS CASINO TECHNOLOGY`S PRODUCTS ARE AMONG THE MOST PREFERABLE ON THE ROMANIAN MARKET AND OUR PARTNERS RELY ON US AS A SOLID FRIEND THEY CAN COUNT ON. WE CELEBRATE THE 10TH YEARS ANNIVERSARY WITH EYES TURNED TO THE FUTURE”, SAID MR. MILO BORISSOV, FOUNDER, PRESIDENT AND CEO OF CASINO TECHNOLOGY.

"10 years on the market is success but the story does not end here. It will continue to evolve as Casino Technology`s products are among the most preferable on the Romanian market and our partners rely on us as a solid friend they can count on. We celebrate the 10th years anniversary with eyes turned to the future", said Mr. Milo Borissov, Founder, President and CEO of Casino Technology. Expectedly throughout the whole exhibition all eyes were on the ARCH™ slot machine, offered with full HD multigame series GAMOPOLIS ARCH™ - a multigame with 20 and 40 unique video slot titles. Amongst the new attractive games, forming the GAMOPOLIS ARCH™ multigame collection, are Mystic Moon, Cash Robot, Alaska Wild, Duck Spell, Briliants of Fire and many more. For its innovation and uniqueness, ARCH™ slot machine was nominated for Land Based Gaming Innovation category on this year Global Gaming Awards in Las Vegas. The slot machine symphony is completed with glamorous AURORA™ UPRIGHT cabinet and TANGRA TOUCH™ SLANT TOP. They house the GAMOPOLIS™ HIGHWAY with wide array of versions each consisting of 40 titles and providing more than 200 unique games. GAMOPOLIS™ series has become a leading out-performer wherever it has been placed, keeping operators satisfied and players enjoying longer. The latest release from the popular series is SPEEDWAY™ and it provides 4 new versions, starting from 70 to 73, each performing 40 games with new interface, enhanced game play, wed with the proved math models and volatility ranges. 8 PEACOCKS™ progressive link with 5 unique Asian themed titles is a preferable choice for operators as well. Striving to respond to fast changing market and drawing on a wealth of technological capabilities, Casino Technology offers the unique BIG 5™ suite of systems that links seamlessly online to land based operation. Through the extended reach of the online and social channels the Casino Technology games are gaining popularity amongst social gaming players on Facebook and other platforms. The Company has a rich portfolio of more than 100 unique video slots available both in HTML5 and Flash technology on the ELEPHANT™ remote game server. The mobile version provides extremely smooth game play and great graphics quality for more entertainment and longer time in play. ELEPHANT™ is an integral part of the BIG 5™. During the last year it has been installed in several operations internationally in its full functionality, showcasing the seamless omni channel gaming experience from land based to online environment. Casino Technology was amongst the very few companies that released for a first time a complete seamless solution that connects the virtual casino environment with the brick and mortar operation with a common set of systems and provides a common players e-wallet and loyalty program.

48 CASINO INSIDE NR. 68

Simfonia aparatelor slot machine este completată cu fermecătorul cabinet vertical AURORA™ și cu Slant Top-ul Tangra TOUCH™. Ei adăpostesc GAMOPOLIS™ HIGHWAY o gamă largă de versiuni fiecare constând din 40 de titluri și oferind mai mult de 200 de jocuri unice. Seria GAMOPOLIS™ a devenit un lider plin de performanţă oriunde a fost expus, păstrând operatorii satisfăcuţi și pe jucători bucurându-se de joc mai mult timp. Cea mai recentă versiune de la populara serie este SPEEDWAY™ și oferă 4 versiuni noi, începand de la 70 la 73, fiecare oferind 40 de jocuri cu interfaţă nouă, îmbunătăţind plăcerea de a juca, împreună cu modelele matematice și intervalele de volatilitate dovedite. 8 PEACOCKS™, link-ul progresiv cu 5 titluri cu tematici asiatice unice, este o alegere de preferat pentru operatori, de asemenea. Străduindu-se să răspundă la schimbările rapide ale pieţei și bazându-se pe o multitudine de capacităţi tehnologice, Casino Technology oferă unica suită de sistem BIG 5™ care leagă perfect online-ul de operaţiunile land-based. Prin acoperirea extinsă a canalelor on-line și a mediilor sociale, jocurile Casino Technology câștigă popularitate în rândul jucătorilor de pe platformele sociale, cum ar fi Facebook și altele. Compania are un portofoliu bogat de mai mult de 100 de video-sloturi, unice, disponibile atât în tehnologie HTML5 cât și Flash de pe serverul de joc comandat de la distanţă ELEPHANT™. Versiunea pentru mobil oferă o calitate a jocului extrem de bună și o calitate grafică excelentă pentru mai mult divertisment și mai mult timp de joc. ELEFANT ™ este o parte integrantă a lui BIG 5™. Pe parcursul ultimului an a fost instalat în mai multe operaţiuni la nivel internaţional în funcţionalitatea deplină, demonstrând experienţa fără margini de la funcţionalitatea în mediul land-based în cea online. Casino Technology a fost printre puţinele companii care au lansat pentru prima dată o soluţie completă care conectează atât mediul virtual de cazino cu operaţiunile land-based cu un set comun de sisteme și oferă un portofel electronic și program de loialitate pentru jucători, în același timp.

PENTRU INOVAŢIA ȘI UNICITATEA SA, APARATUL SLOT ARCH™ A FOST NOMINALIZAT PENTRU CATEGORIA CEA MAI BUNĂ INOVAŢIE ÎN GAMINGUL LAND BASED ÎN ACEST AN LA PREMIILE GLOBAL GAMING ÎN LAS VEGAS. FOR ITS INNOVATION AND UNIQUENESS, ARCH™ SLOT MACHINE WAS NOMINATED FOR LAND BASED GAMING INNOVATION CATEGORY ON THIS YEAR GLOBAL GAMING AWARDS IN LAS VEGAS.



Danemar se concentrează pe nevoile clienţilor săi Echipa Danemar nu încetează să ne surprindă. În fiecare an devin mai puternici, dovedindu-și profesionalismul mereu, prin performanţă și excelenţă. Cred că nu există companie în domeniul nostru care să nu îi recunoască ca lider pe piaţa sistemelor de plată. EAE 2016 a fost o ocazie pentru Danemar să exceleze din nou, așa că vă prezentăm în continuare un interviu despre activitatea și rezultatele acestei firme, cu directorul general, Victor Marin.

D

anemar a expus la începutul lunii septembrie la Entertainment Arena Expo, principala expoziţie dedicată jocurilor de noroc de la noi din ţară. Care sunt principalele rezultate obţinute cu această ocazie?

DANEMAR este lider pe piaţa sistemelor de plată, atât ca unităţi vândute, cât și ca portofoliu de clienţi. Am reușit să ne convingem clienţii, atât prin experienţa noastră, prin echipamentele fiabile și performante pe care le oferim, cât și prin calitatea serviciilor și a suportului de după vânzare. Avem o poziţie solidă și stabilă pe piaţa sistemelor de piaţă, iar participarea la Entertaiment Arena Expo 2016 a fost pentru noi o oportunitate de a interacţiona cu marii jucători din piaţa de gaming, care ne sunt, în majoritate, parteneri. A fost o ocazie de a discuta noi oportunităţi de afaceri și modalităţi noi prin care să ne îmbunătăţim și să ne întărim relaţiile de colaborare. Anul 2015 a fost un an foarte bun pentru Danemar, iar anul 2016 a continuat trendul crescător. Ne-am mărit echipa de service și am continuat procesul de perfecţionare al inginerilor noștri de service. Ne mândrim cu echipa noastră și de aceea, la EAE 2016, am dedicat un perete întreg al standului diplomelor membrilor echipei noastre, intitulat ‘’Performance & Excellence’’. Organizăm frecvent pentru clienţii noștri cursuri de întreţinere preventivă a validatoarelor, cursuri care le permit acestora să își eficientizeze activitatea și să își reducă substanţial costurile. Clienţii continuă să vină în Service-ul Danemar cu echipamentele defecte și, de asemenea, ne solicită expertiza tehnică la dezvoltarea unor proiecte noi.

“Danemar se concentrează pe nevoile clienţilor săi”

E

arly September of this year, Danemar exhibited at the Entertainment Arena Expo, the leading exhibition dedicated to gambling in our country. What are the main results of this opportunity?

DANEMAR is leading on the payment systems market, both as units sold, as well as a portfolio of clients. We managed to convince our customers through both our experience, the reliable and efficient equipment that we offer, and the quality of service and after sales support. We have a solid and stable position on the cash payment systems market and our participation in EAE 2016 was an opportunity for us to interact with major players in the gaming market, who, most of them, are our partners. It was an occasion to discuss new business opportunities and to identify new ways to improve our relationships and strengthen our collaboration. 2015 was a great year for Danemar and 2016 continued the upward trend. We enlarged our service department and continued the process of training and perfecting our service engineers. We are proud of our team and, therefore, during the EAE 2016 we dedicated an entire wall to display the diplomas obtained by our service engineers during the years, entitled 'Performance & Excellence’’. Danemar frequently organizes preventive maintenance courses for our clients, courses that enable our customers to streamline their businesses and to considerably reduce their costs. The customers continue to come to Danemar’s Service Center for repairs of the defective equipment and when they need our technical expertise to develop new projects.

‘’Customers’ needs are Danemar’s main focus!" How would you characterize the gambling market in Romania at the moment? How is the business environment in this industry for Danemar, considering the role of the National Office for Gaming as a single administration for this field and considering legislative changes incurred in recent years in this market? I do not know if I can characterize the entire gaming market in Romania. Any comments could be interpreted, so I prefer not to make affirmations only for the sake of doing it. From our point of view, the market stalled until early this year because all the actors in the industry were waiting for the Law G.D. 111/2016 to be published. Once the Law was issued the industry started to pick-up to a certain extent, and we have received new orders for cash payment equipment. It is true that new law came with provisions that directly affects us, in the respect that ONJN considered payment systems as means of gaming. Distribution of payment system, as well as the service activity are included in Article 20 para. (1) of G.E.O. 77/2009 regarding the organization and operation of gambling, approved by Law 246/2010, with subsequent amendments and those provided by GD 111/2016, so that the economic operator is required to obtain a Class 2 License. Danemar applied and obtained this License.

Danemar Team doesn’t stop to surprise us. They get stronger every year, proving their professionalism through performance and excellence. I believe there is no company in our field that doesn’t recognize them as a leader of the cash payment systems market. EAE 2016 was an opportunity for them to excel again, so we'll present you an interview about the activity and results of the company with the General Manager, Victor Marin.

50 CASINO INSIDE NR. 68


PRODUCERS

NE MÂNDRIM CU ECHIPA NOASTRĂ ȘI DE ACEEA, LA EAE 2016 AM DEDICAT UN PERETE ÎNTREG AL STANDULUI DIPLOMELOR MEMBRILOR ECHIPEI NOASTRE, INTITULAT ‘’PERFORMANCE & EXCELLENCE’’. WE ARE PROUD OF OUR TEAM AND, THEREFORE, DURING THE EAE 2016 WE DEDICATED AN ENTIRE WALL TO DISPLAY THE DIPLOMAS OBTAINED BY OUR SERVICE ENGINEERS DURING THE YEARS, ENTITLED 'PERFORMANCE & EXCELLENCE’’.

Customers’ needs are Danemar’s main focus! Cum aţi caracteriza piaţa de gambling din România în acest moment? Cum este pentru Danemar mediul de business de aici, ţinând cont de rolul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc ca unic for de administrare a acestui domeniu și de schimbările legislative suferite în ultimii ani pe această piaţă? Nu știu dacă sunt în măsură să caracterizez întreaga piaţă de gaming din România. Orice comentariu ar putea fi interpretat, așa că prefer să nu fac afirmaţii doar de dragul de a o face. Din punctul nostru de vedere, piaţa a stagnat până la începutul acestui an, deoarece toţi actorii din industrie așteptau publicarea normelor legii H.G. 111/2016. Odată apărute normele, acestea au dezmorţit oarecum industria și au început să apară din nou comenzi pentru echipamente noi. Este adevărat că noile norme au venit cu prevederi care ne afectează în mod direct, în sensul că ONJN a considerat că sistemele de plată sunt considerate mijloace de joc, iar activitatea de comercializare și reparaţii/întreţinere de sisteme de plată se încadrează la art.20 alin.(1) din O.U.G 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată prin Legea 246/2010, cu modificările și completările ulterioare precum și cele prevăzute de H.G. 111/2016 , astfel încât operatorul economic este obligat să obţină licenţa clasa a 2-a. Danemar a aplicat și a obţinut această licenţă. Tot la începutul acestui an a intrat în vigoare legea nr. 15/2016 (cunoscută și sub numele de “Legea Antifumat”), lege care interzice fumatul în spaţiile publice închise, inclusiv în cazinouri și săli de jocuri. Aceasta a afectat în mod direct industria de gaming, deoarece numărul jucătorilor a scăzut, iar acest lucru s-a simţit în încasările organizatorilor de jocuri de noroc. Din câte cunosc, în a doua parte a anului 2016, industria jocurilor de noroc a mai recuperat din șocurile primite, iar încasările au început să intre pe un trend ascendent. Avem așteptări mai mari pentru sezonul rece, când lumea începe să caute distracţiile din medii indoor.

Earlier this year, also came into force Law no. 15/2016 (known as the "Anti-smoking Law"), a law banning smoking in enclosed public places, including casinos and gaming halls. This has directly affected the gaming industry by a decreased number of players, and this had a considerable effect on the revenues of the gambling organizers. As far as I know, during the second half of 2016, the gaming industry has recovered from the shock received and revenues had an upward trend. We have high expectations for the cold season, when people will start to look for entertainment in indoor environments.

Two years ago you took over the distribution of MEI products. Please detail the main products from MEI you offer to the gambling industry in Romania and which are the main benefits for operators when they use them? In early 2014, the Crane Payment Systems (CPS) acquires its main rival Mars Electronic International Inc. (MEI). The merger of the two largest manufacturers of payment systems, resulted in one company - Crane Payment Innovation (CPI). Danemar becomes the Authorized Sales & Service Center for CPI and our portfolio includes the entire range of MEI equipment, including the most utilized in the gaming industry. The best known equipment for the gaming industry are the banknote validators MEI SC Advance, also known as SCN (SC New). I would mention the four most important benefits to the new validator MEI SC Advance: • Advanced Acceptance and Security – due to an improved note recognition technology. • Exceptional Note Handling – due to an advanced note transport system, with a sealed note path that protects the acceptor head from fluid and dust, significantly reducing the risk of jams.

NR. 68 CASINO INSIDE 51


PRODUCERS Acum 2 ani aţi preluat distribuţia produselor MEI. Vă rog să ne detaliaţi care sunt principalele produse de la MEI pe care le oferiţi pieţei de jocuri de noroc din România și care ar fi principalele beneficii pe care le obţin operatorii în momentul în care le folosesc? La începutul anului 2014, firma Crane Payment Systems (CPS) îl cumpără pe principalul său concurent Mars Electronic International Inc.(MEI). Urmare a fuziunii celor doi mari producători de sisteme de plată a rezultat firma Crane Payment Innovation (CPI). Danemar devine Centru de Vânzări și Service Autorizat CPI și prinde în portofoliul său întreaga gamă de echipament MEI, inclusiv cele folosite în industria de gaming. Cele mai cunoscute echipamente MEI pentru industria de gaming sunt validatoarele de bancnote SC Advance cunoscute și sub numele de SCN (SC New). Aș aminti patru beneficii importante la noul validator MEI SC Advance: • Rata de acceptare mare și grad de securitate avansat – graţie unei tehnologii de recunoaștere a bancnotei îmbunătăţite. • O manevrare excepţională a bancnotelor- datorită sistemului de transport avansat, având calea de rulare a bancnotei sigilată, protejând etanș capul de validare împotriva lichidelor și a prafului, reducând semnificativ riscul de blocaj. • Costuri de exploatare reduse – graţie unui design robust, caseta din plastic durabil (Verton), actualizarea de software foarte simplă, număr limitat de mecanisme în mișcare. • Investiţie maximizată - SCN este perfect compatibil cu vechiul model SC, fiind posibilă interschimbabilitatea elementelor dintre cele două modele, extinzând astfel valoarea asociată investiţiilor din trecut și prezent.

Piaţa de gambling și de amuzament are nevoie în mod constant de rate ridicate de acceptare, combinate cu o securitate sporită în cele mai solicitante situaţii. Produsele dvs. maximizează eficienţa cu care pot fi operate aparatele de joc tip slot-machine, iar în plus pot oferi o securitate sporită la operare. Vă rog să detaliaţi cum răspund principalele produse pe care Danemar le are în portofoliu cerinţelor de mai sus. Multă lume și-a pus întrebarea cum ar putea să compare două tipuri de echipamente care practic fac același lucru: validează bancnote! “Rata de acceptare” este unul dintre criteriile de comparatie ce face diferenta intre diferite tipuri de validatoare de bancnote existente in piata. Rata de acceptare se masoara in procente si majoritatea producatorilor o declara ca fiind peste 96%. Alfel spus, dintr-un teanc de 100 de bancnote “street quality’’, 96 dintre ele trebuie sa fie acceptate. Firma CPI (Crane Payment Innovation) este cea care a impus standarde mai ridicate, fiind prima care a declarat o rata de acceptare de 98% la prima insertie. Este bine știut în lumea gamingului că jucătorii sunt foarte sensibili și cel mai mic disconfort îi deranjează. Dacă un validator respinge bancnote sau nu le acceptă din prima inserţie, jucătorii sunt tentaţi să se mute la o altă mașină de joc sau chiar la o altă sală. Din acest motiv cazinourile și sălile de joc acordă o atenţie deosebită ratei de acceptare a bancnotelor. Sunt mai mulţi factori care pot influenţa în mod negativ “Rata de acceptare” și anume: • Întreţinerea preventivă a validatorului nu se face la timp (sau se face necorespunzător) și atunci calea de rulare a bancnotei se murdărește până când bancnotele ajung să fie rejectate. • Fumul de ţigară și praful sunt factori agravanţi, dar și bancnotele din polimer care, fiind încărcate electrostatic, atrag praful pe care apoi îl depun pe calea de rulare. • Au fost cazuri (foarte rar, ce-i drept) când anumite bancnote nou lansate în circulaţie nu erau acceptate corespunzător, dat fiind faptul că aveau culori diferite faţă de ediţiile precedente (lucru insesizabil cu ochiul liber). Acesta este unul dintre rolurile importante pe care îl avem în calitate de Distribuitor și Centru de Service Autorizat - să monitorizăm atent rata de acceptare și, în cazuri ca cele descris mai sus, să colectăm bancnotele respective și, cu ajutorul furnizorilor noștri, să pregătim noi softuri (billset-uri) care să permită acceptarea noilor cupiuri sau a bancnotelor noi lansate în circulaţie. Un alt element care face diferenţa între diferite tipuri de validatoare este MTBF (Mean Time Between Failures), un indicator al duratei medie de viaţă a unui echipament între două defecţiuni. În cazul validatoarelor de bancnote, acest indicator se măsoară în “cicluri de validare”, iar echipamentele noastre sunt recunoscute în piaţă cu cel mai mare punctaj la acest indicator.

52 CASINO INSIDE NR. 68

• Lower Cost of Ownership – due to a robust design, extremely durable cashbox (made of Verton plastic), easily updated software, fewer moving parts. • Maximized investment – SCN is fully compatible with the old model SC, making possible the interchangeability of components between the two models, thus extending the value of associated investments from the past and present.

Gambling and entertainment industry needs consistently high rates of acceptance, combined with increased security in the most demanding situations. Your products maximize the efficiency for operating the slot-machine and gaming machines and, in addition, can provide enhanced security in operation. Please tell us more details about how the main products distributed by Danemar fit the above characteristics. Many people have asked the question how you could compare two types of equipment that basically do the same thing: validate banknotes! "Acceptance rate" is one of the criteria that distinguish between different types of banknote validators existing on the market. The acceptance rate is measured in percentages and most manufacturers state that the acceptance rate of their equipment have is over 96%. In other words, from a stack of 100 bills of "street quality’’, 96 of them must be accepted. CPI (Crane Payment Innovation) is the company that imposed higher standards, the first that declared an acceptance rate of 98% at the first insertion. It is well known in the gaming world, players are very sensitive and the slightest discomfort bother them. If a banknote validator rejects or do not accept the banknotes at the first insertion, players are tempted to move to another machine or even another game room. For this reason casinos and gaming halls pay special attention to the rate of acceptance of banknotes. There are many factors that can influence in a negative way the "acceptance rate", namely: • Preventive maintenance of the banknote validator is not done on time (or is improperly) and then the bill path gets dirty and the banknotes are rejected. • Cigarette smoke and dust are aggravating factors, and polymer banknotes are being charged electrostatically, they attract dust which is then submitted on the bill path. • There have been cases (very rare, it is true) when some new banknotes launched into circulation were not properly supported, given that the colors were different from previous editions (which is imperceptible to the naked eye). This is one of the important roles that we have as a Distributor & Authorized Service Center to closely monitor the acceptance rate and, in situations like those described above, to collect the banknotes in question and with the help of our suppliers, to prepare new software (bill-set sites) allowing the acceptance of the new denominations of banknotes. Another element that differentiates between different types of validators is MTBF (Mean Time Between Failures), an indicator of the average lifespan of equipment between two faults. For the banknote validators, this indicator was measured in "cycles of validation" and our equipment are recognized in the market with the highest score on this indicator.

FIRMA CPI (CRANE PAYMENT INNOVATION) ESTE CEA CARE A IMPUS STANDARDE MAI RIDICATE, FIIND PRIMA CARE A DECLARAT O RATĂ DE ACCEPTARE DE 98% LA PRIMA INSERŢIE. CPI (CRANE PAYMENT INNOVATION) IS THE COMPANY THAT IMPOSED HIGHER STANDARDS, THE FIRST THAT DECLARED AN ACCEPTANCE RATE OF 98% AT THE FIRST INSERTION.





2016 sub semnul “Joc Responsabil” Comportamentul responsabil a devenit un subiect tot mai abordat de industria jocurilor de noroc din România datorită eforturilor constante depuse în ultimii ani de unii dintre cei mai activi actori din această piaţă, cum este cazul ROMSLOT. De altfel, aceasta a fost și prima asociaţie din industria locală care a vorbit despre și pus pe agenda publică subiectul „responsabilităţii sociale”, subliniind importanţa comportamentului responsabil pentru business-urile de profil cu ocazia fiecărei apariţii publice avute. Totodată, Asociaţia a și lansat proactiv, în urmă cu 4 ani, un astfel de program.

„Joc Responsabil” primul program de responsabilitate socială lansat în România „Joc Responsabil” a reprezentat o premieră pentru piaţa jocurilor de noroc din România și, în timp, a fost extins la nivel naţional și crescut din punct de vedere al complexităţii și al serviciilor oferite de ROMSLOT împreună cu asociaţia Romanian Bookmakers. În prezent, programul oferă apeluri gratuite prin Tel-Verde, sesiuni de auto-evaluare online și ședinţe gratuite de consiliere psihologică în cadrul cabinetelor de specialitate din București, Cluj sau Iaşi. De altfel, „Joc Responsabil” este singurul program de combatere a problemelor de joc din România care oferă sesiuni de consiliere în cabinet, fiind și singura iniţiativă de acest fel care oferă un ajutor real persoanelor care depăşesc linia divertismentului și familiilor lor. Rezultatele vorbesc de la sine. Numai anul trecut, spre exemplu, website-ul oficial al programului a înregistrat aproape 18,600 de vizitatori unici, care au accesat secţiunile informative, de auto-testare sau cele în care sunt oferite mai multe detalii despre proiect. În plus, faptul că tot mai multe persoane află despre program și faptul că acesta oferă un ajutor real, pe termen lung, este arătat și de numărul apelanţilor: 915 în perioada septembrie 2015 – august 2016. Dintre aceștia, 89% au fost bărbaţi, cu vârste cuprinse între 2545 de ani, în cea mai mare proporţie (49%), care locuiesc cu precădere în București și Ilfov (55% dintre apelanţi). Următoare regiune din care provin apelanţii este Ardealul (cu 19% dintre apeluri) și Moldova (13%), adică exact zonele geografice în care programul „Joc Responsabil” are cabinete de consiliere psihologică. Iar dacă vorbim în continuare despre cifre, rezultatele arată și o tendinţă de responsabilizare în creștere, 409 persoane programânduse pentru a merge la ședinţe de consiliere la unul dintre cele 3 cabinetele psihologice specializate din program.

56 CASINO INSIDE NR. 68

Ca recunoaștere a eficienţei programului „Joc Responsabil” în gestionarea problemelor generate de depășirea limitei distracţiei și alţi actori din industrie au urmat modelul, lansând iniţiative similare sau vorbind în materiale de presă despre necesitatea unor astfel de programe.

Startul Entertainment Arena Expo a fost dat de două evenimente dedicate jocului responsabil Inaugurarea celei de-a 10-a ediţii a Entertainment Arena Expo, cel mai important eveniment de profil al industriei locale a fost marcată de două evenimente organizate de programul „Joc Responsabil”. Primul eveniment a fost dedicat operatorilor și a luat forma unui workshop. Este vorba despre cea de-a doua ediţie a seminarului de responsabilitate socială „Joc Responsabil” care, și în acest an, a fost organizat cu susţinerea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc. Evenimentul s-a bucurat, de asemenea, de prezenţa unui specialist internaţional în probleme de responsabilitate socială, dl. Helmut Kafka, Președintele Asociaţiei Automatenverband din Austria, membră a EUROMAT. Dl. Kafka a vorbit despre perspectiva europeană asupra responsabilităţii sociale și a oferit o radiografie interesantă a pieţei europene a jocurilor de noroc. În plus, ediţia din acest an a seminarului „Joc Responsabil” a fost gazda încă unui anunţ de interes pentru industrie și pentru activitatea de responsabilitate socială. În continuarea eforturilor de a promova și a sublinia importanţa comportamentului responsabil pentru sustenabilitatea unui business din industria jocurilor de noroc, ROMSLOT alături de Romanian Bookmakers au lansat o invitaţie deschisă tuturor companiilor din industria locală de profil pentru a se alătura proiectului și a sprijini și mai mult dezvoltarea acestuia, inclusiv pentru categoria jocurilor online, în calitate de parteneri „Joc Responsabil”.

„Joc Responsabil” the first social responsibility program launched in Romania. "Joc Responsabil" was a premiere for the gambling market in Romania and, in time, it was expanded nationally and grew in terms of complexity and services provided by ROMSLOT together with the Romanian Bookmakers Association. Currently, the program provides free calls through Tel-Verde, online self-assessment sessions and free counseling sessions in specialized cabinets in Bucharest, Cluj and Iasi. Moreover, "Joc Responsabil" is the only program to combat the gambling problems in Romania, offering counseling sessions in the cabinet, and it is the only initiative of this kind that provides real help for the people exceeding the line of entertainment and of their families. The results speak for themselves. Only last year, for example, the official website of the program recorded nearly 18,600 unique visitors who accessed the informative sections, of self-test or those where are provided more details about the project. In addition, the fact that more people learn about the program and the fact that this provides real help on long-term, it is shown by the number of callers: 915 during September 2015 - August 2016. Out of which, 89% were male, with ages between 25-45 years, the highest proportion (49%), who live mainly in Bucharest and Ilfov (55% of the callers). The next region is Ardeal (with 19% of calls) and Moldova (13%), precisely the geographical areas in which the program "Joc Responsabil" has counseling offices. And if we still talk about figures, the results show a trend of increasing accountability, 409 persons programming themselves to go to counseling sessions to one of the three psychological offices specialized in the program.

The responsible behavior became a more approached topic by the gambling industry in Romania due to the constant efforts made in last recent years by some of the most active players in this market, such as ROMSLOT. As a matter of fact, this was the first association of local industry who spoke about and put on the public agenda the topic of "social responsibility", highlighting the importance of the responsible behavior for profile business on each public appearance. Therewith, 4 years ago the Association has proactively launched such a program.


ANALIZA

ROMSLOT ALĂTURI DE ROMANIAN BOOKMAKERS AU LANSAT O INVITAŢIE DESCHISĂ TUTUROR COMPANIILOR DIN INDUSTRIA LOCALĂ DE PROFIL PENTRU A SE ALĂTURA PROIECTULUI ȘI A SPRIJINI ȘI MAI MULT DEZVOLTAREA ACESTUIA, INCLUSIV PENTRU CATEGORIA JOCURILOR ONLINE, ÎN CALITATE DE PARTENERI „JOC RESPONSABIL”. ROMSLOT TOGETHER WITH ROMANIAN BOOKMAKERS HAVE LAUNCHED AN OPEN INVITATION TO ALL COMPANIES IN THE LOCAL PROFILE INDUSTRY TO JOIN THE PROJECT AND TO SUPPORT ITS FURTHER DEVELOPMENT, INCLUDING THE ONLINE GAMING CATEGORY, AS PARTNERS IN "JOC RESPONSABIL".

Cel de-al doilea eveniment, de interes atât pentru operatorii din industrie, cât și pentru reprezentanţii mass-media, a fost reprezentat de conferinţa de presă în care au fost anunţate rezultatele celui mai recent studiu asupra incidenţei jocurilor de noroc în România, realizat în această vară de compania de cercetare de piaţă GfK România, la iniţiativa ROMSLOT și Romanian Bookmakers. Studiul a fost lansat pentru a oferi o radiografie obiectivă, și la zi asupra motivaţiior celor care joacă jocuri de noroc în România, asupra incidenţei jocurilor de noroc și asupra dimensiunii eventualelor situaţii problematice precum și detalii referitoare la „portretul robot” al jucătorului român. Potrivit rezultatelor cercetării, România se situează la limita de jos a mediei europene, de practicanţi împătimiţi ai jocurilor de noroc, situată între 0,5–2% din totalul populaţiei cu vârsta de peste 18 ani. În ţara noastră acest indicator este de 0,6% din populaţia de peste 18 ani. În plus, doar 15% din totalul populaţiei de peste 18 ani a jucat cel puţin o dată în ultimul an jocuri de

In recognition of the effectiveness of the program "Joc Responsabil" in managing the problems arising from overrunning of entertainment and other players from the industry that have followed the model, launching similar initiatives or speaking in media materials about the need for such programs.

Entertainment Arena Expo start was given by two events dedicated to the responsible gaming The inauguration of the 10th edition of the Entertainment Arena Expo, the most important profile event in the local industry was marked by two events organized by the program "Joc Responsabil". The first event was dedicated to the operators and took the form of a workshop. It is about the second edition of the seminar of social responsibility "Joc Responsabil" which, also this year, was organized with the support of the National Gambling Office. The event has enjoyed also by the presence of an international specialist in social responsibility issues, Mr. Helmut Kafka, the President of the Automatenverband Association in Austria, member of EUROMAT. Mr. Kafka spoke about the European perspective on the social responsibility and provided an interesting radiography of the European gambling market. In addition, this edition of the seminar "Joc Responsabil" was the host of another notice of interest for the industry and for the social responsibility activity. Further to the efforts to promote and highlight the importance of responsible behavior for the sustainability of a business in the gaming industry, ROMSLOT together with Romanian Bookmakers have launched an open invitation to all companies in the local profile industry to join the project and to support its further development, including the online gaming category, as partners in "Joc Responsabil". The second event of interest, both for industry operators and for media representatives, was represented by the press conference in which there were announced the results of the latest study on the incidence of gambling in Romania, made this summer by the market research company GfK Romania, to the initiative of ROMSLOT and Romanian Bookmakers.

2016 in "Joc Responsabil" era NR. 68 CASINO INSIDE 57


ANALIZA POTRIVIT REZULTATELOR CERCETĂRII GFK ROMÂNIA, ROMÂNIA SE SITUEAZĂ LA LIMITA DE JOS A MEDIEI EUROPENE, DE PRACTICANŢI ÎMPĂTIMIŢI AI JOCURILOR DE NOROC, SITUATĂ ÎNTRE 0,5–2% DIN TOTALUL POPULAŢIEI CU VÂRSTA DE PESTE 18 ANI. ÎN ŢARA NOASTRĂ ACEST INDICATOR ESTE DE 0,6% DIN POPULAŢIA DE PESTE 18 ANI. ÎN PLUS, DOAR 15% DIN TOTALUL POPULAŢIEI DE PESTE 18 ANI A JUCAT CEL PUŢIN O DATĂ ÎN ULTIMUL AN JOCURI DE NOROC DE TOATE TIPURILE (LOTO, PARIURI SPORTIVE OFFLINE, JOCURI DE TIP SLOT MACHINES, JOCURI ONLINE SAU JOCURI DE CĂRŢI). ACCORDING TO THE RESULTS OF GFK ROMANIA RESEARCH, ROMANIA IS AT THE LOWER LIMIT OF THE EUROPEAN AVERAGE OF GAMING PRACTITIONERS, LOCATED BETWEEN 0.5-2% OF THE TOTAL OF THE POPULATION AGED OVER 18 YEARS. IN OUR COUNTRY THIS INDICATOR IS 0.6% OF THE POPULATION AGED OVER 18 YEARS. IN ADDITION, ONLY 15% OF THE POPULATION OVER 18 HAS PLAYED, AT LEAST ONCE IN THE LAST YEAR, ALL KIND OF GAMBLING (LOTTO, SPORTS BETTING, ONLINE GAMES, SLOT MACHINES, ONLINE GAMES OR CARD GAMES).

noroc de toate tipurile (loto, pariuri sportive offline, jocuri de tip slot machines, jocuri online sau jocuri de cărţi). O altă concluzie a studiului este aceea că principalele motivaţii ale jucătorilor sunt distracţia, relaxarea, dar și câștigul de bani. Comparativ cu procentajul local, numărul persoanelor din alte ţări europene care joacă era, în anii trecuţi, de 4 ori mai mare. Spre exemplu, în Marea Britanie, cifrele din 2010 arătau că, pe categoria slot machines, juca aproximativ 13% din populaţie.

Set de principii etice adresat industriei jocurilor de noroc, lansat în premieră pentru România Tot în cadrul evenimentului de responsabilitate socială dedicat operatorilor a avut loc o altă premieră pentru industria locală. Inspiraţi de experienţa acumulată de-a lungul anilor prin desfășurarea și dezvoltarea proiectului „Joc Responsabil”, și de practicile etice ale companiilor care deja susţin acest program, ROMSLOT, împreună cu Romanian Bookmakers, au conturat un Set de Principii Etice și de Conduită Responsabilă, asemeni principiilor fundamentale care stau la baza codurilor etice existente în orice industrie matură. Setul de Principii creionat de cele două Asociaţii a fost lansat spre susţinere și adoptare către toţi actorii prezenţi pe piaţa locală de profil și s-a bucurat de reacţii pozitive inclusiv din partea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, ai cărui reprezentanţi și-au manifestat deschiderea pentru susţinerea lui. Setul de principii include câteva direcţii generale care ar trebui să stea la baza activităţii oricărei companii care activează în domeniul jocurilor de noroc din România: 1. Promovează-ţi afacerea ca mijloc de distracţie, nu ca modalitate de a câştiga bani! 2. Alocă resursă umană pentru generarea şi implicarea companiei în acţiuni de responsabilitate socială şi protecţie a clientului. Asigură şi un buget pentru asta! 3. Instruieşte-ţi permanent angajaţii referitor la cele mai recente practici în legătură cu asigurarea unei raportări responsabile a clientului faţă de jocurile de noroc. 4. Oferă, cu limite, clientului, servicii sau facilităţi conexe practicării jocurilor de noroc care ar putea încuraja jocul excesiv! 5. Informează-ţi permanent şi fără menajamente clienţii despre pericolele jocului excesiv şi despre cum se tratează problemele de joc. 6. Asigură-te că identifici la timp şi corect jucătorii cu probleme! 7. Acţionează imediat când ai identificat un jucător cu probleme. 8. Cooperează cu familia atunci când e cazul, pentru a ajuta mai eficient jucătorul cu probleme. 9. Asigură-te că în sala de joc accesul minorilor chiar este strict interzis! 10. Caută permanent parteneriatul cu autorităţile şi participarea benevolă la acţiunile care vizează responsabilitatea socială.

58 CASINO INSIDE NR. 68

The study was launched to provide an objective and updated radiography on the motivations of those who gamble in Romania, on the incidence of gambling and on the size of potential problematic situations and details of the "portrait" of the Romanian player According to the results of the research, Romania is at the lower limit of the European average of gaming practitioners, located between 0.5-2 % of the total of the population aged over 18 years. In our country this indicator is 0.6% of the population aged over 18 years. In addition, only 15% of the population over 18 has played, at least once in the last year, all kind of gambling (lotto, sports betting, online games, slot machines, online games or card games). Another conclusion of the study is that the main impulse of the players are fun, relaxation, but also gaining money. Compared with local percentage, the number of people from other European countries that play was, in the past years, 4 times higher. For example, in the UK, the figures from 2010 showed that on the category of slot machines, played about 13% of the population.

Set of ethical principles addressed to gaming industry, released in premiere for Romania Also within the social responsibility event, dedicated to operators, was held another premiere for the local industry. Inspired by the experience gained over the years, through the deployment and development of the project "Joc Responsabil", and by the ethical practices of the companies that already support this program, ROMSLOT with Romanian Bookmakers have outlined a Set of Ethical Principles and Responsible Behavior, similar to fundamental principles underlying the ethical codes existing in any mature industry. The Set of Principles drafted by the two Associations was launched to support and adoption by all present players on the local profile market and enjoyed of positive reactions including by the National Gambling Office, whose representatives have expressed their openness to support it. The Set of Principles includes several general directives which should underpin the activity of any company that operates in Romanian gambling: 1. Promote your business as means of entertainment, not in a way to earn money! 2. Assign human resources for generating and involvement of the company in the actions of social responsibility and protection of the client. Also provide a budget for it! 3. Permanently train your employees on the latest practices related to the insurance of a responsible reporting of the client to gambling 4. Provide, with limits, to the client, services or facilities related to practice gambling that could encourage excessive gambling! 5. Inform your clients, permanently and straight, about the dangers of excessive gambling and how to treat gambling problems. 6. Make sure that you identify on time and correctly the player with problems! 7. Act immediately when you identified a player with problems. 8. Cooperate with the family when necessary, to help efficiently the player with problems. 9. Make sure the access in the gaming room is strictly forbidden for the minors! 10. Constantly seek partnership with the authorities and voluntary participation to the actions that aim social responsibility.



Dominik Nitsche are un viitor sigur în poker

Tânărul jucător german, născut în orașul Minden dar rezident acum în Regatul Unit, a ajuns să atragă atenţia asupra sa prin rezultatele impecabile obţinute la 25 de ani, atât în online, cât și turnee live.

A

re 3 brăţări WSOP, 1 WPT câștigat în Africa de Sud, 3,755,924$ câștigaţi din online, 6,587,651$ câștigaţi din turnee live. Rezultate convingătoare! Și-a început cariera în poker în 2006 jucând online, ca toată lumea. A jucat pe Fulltilt Poker unde a reușit să se califice de două ori consecutiv la masa finală la Super Tuesday. După o perioadă, prin 2009, a considerat că e momentul să se afirme și la masa de joc live, participând pentru prima oară la Latin American Poker Tour desfășurat în Mar del Plata, Argentina, câștigând turneul și un premiu valoros: 381,000$.

De ce „Dominator”? E cunoscut în lumea cărţilor de joc cu supranumele „ Dominator”. Desigur, are un stil agresiv, joacă multe mâini și încearcă mereu să-și folosească poziţia la masă. Te domină, nu-ţi lasă loc de întors, te blufează, te ameţește de nu mai ști ce să joci.

60 CASINO INSIDE NR. 68

H

e has 3 WSOP bracelets, one WPT win in South Africa, $ 3,755,924 won online and $ 6,587,651 won at live tournaments. Convincing! He began his career in 2006 by playing online poker, like everyone else. He played on Full Tilt Poker where twice in a row he failed to qualify at the final table of Super Tuesday. After a time, somewhere in 2009, he thought it was time to make himself known at the live tables too, participating for the first time at the Latin American Poker Tour held in Mar del Plata, Argentina, winning the tournament and a valuable prize: $ 381,000.

Why „Dominator”? He is known in the world of card games with the nickname


POKER PLAYER

Dominik Nitsche has a future in poker for sure

The young German player, born in the city of Minden but now resident in the UK, has come to draw attention to himself by the superior results achieved at the age of 25, both at online and live tournaments.

"Dominator". Of course, he has an aggressive style, playing many hands and always trying to use his position at the table. He dominates, leaving no room for backing off, his is bluffing, makes one dizzy to the extend that they do not know how to play anymore. If he would also win an EPT, he would achieve a Triple Crown, the most beautiful poker success (one should win an EPT, WSOP and WPT at least once). Only five players in the history have managed it: Gavin Griffin, Roland De Wolfe, Jake Cody, Bertrand Grospellier and Davidi Kitai. Unlike his rival of the same nationality, Fedor Holz, who plays mostly high-rollers, Dominik focuses on conventional tournaments with a 'normal' buy-in 1,000 euros, 2,000 euros or 5,000 euros, but also invests 20,000 or euro 25,000, sometimes. In addition, Nitsche plays more often and as frequently he wins money at the cash tournaments played.

Dacă ar câștiga și un EPT ar face Triple Crown, cea mai frumoasă reușită din poker (cel puţin o dată ar trebui să câștigi un EPT, WSOP și WPT). Doar 5 jucători au reușit asta în istorie: Gavin Griffin, Roland De Wolfe, Jake Cody, Bertrand Grospellier și Davidi Kitai. Spre deosebire de rivalul său de aceeași naţionalitate, Fedor Holz, care joacă mai tot impul high-rollere, Dominik se concentrează pe turnee convenţionale, cu buy-in “normal” – 1.000 euro, 2.000 euro sau 5.000 euro, dar investește și 20.000 sau 25.000 de euro câteodată. În plus, Nitsche joacă mai des și la fel de des intră în bani în turneele jucate.

He is a good friend of Philip Gruissem, another very good poker player from Germany. He has invested heavily in Dominik, a long time ago and is always there for him when he succeeds noticeable results.

Important results and the way to glory In the same year, 2009, with his first success in a live tournament, Dominator Dominik has had a notable result at the High-roller WPT Marrakech, where he finished second, winning $ 120.885. The next year he kept the pace constantly with cashes from 12 tournaments. The biggest win of the year was recorded at

Este bun prieten cu Philip Gruissem, alt foarte bun jucător de poker din Germania. Acesta a investit mult în Dominik cu mai mult timp în urmă și este mereu alături de el când reușește rezultate notabile.

Rezultatele importante și drumul său spre glorie În același an, 2009, cu primul său succes într-un turneu live, Dominatorul Dominik a mai avut un rezultat notabil la WPT Marrakech, la High-roller, unde a terminat pe 2, câștigând 120.885$. Anul următor a dorit să-și păstreze ritmul punctând constant în 12 turnee. Cel mai mare câștig al anului fiind înregistrat de el la Full Tilt Poker Series Grand Final, Barcelona de unde a plecat cu 92.699$.

NR. 68 CASINO INSIDE 61


POKER PLAYER

CELE MAI IMPORTANTE CIFRE DIN POKER ALE LUI DOMINIK NITSCHE: - 3 BRĂŢĂRI WSOP - 1 WPT CÂȘTIGAT - 6.587.651$ CÂȘTIGAŢI DIN TURNEELE LIVE DE POKER - 3.755.924$ CÂȘTIGAŢI DIN ONLINE

Anul următor a jucat un număr record de turnee, doar septembrie și octombrie luându-și o pauză. Și au început să vină și rezultatele mari: primul loc la Merit Middle East Poker Championship 2011, Kyrenia, unde a smuls un premiu substanţial – 164.100$, în iunie s-a întors să mai ia 123.366$ după ce a câștigat Merit Summer Open, Kyrenia, localitate situată în partea de nord a Ciprului, în zona ocupată de Turcia în 1974. A încheiat anul în Loutraki, Grecia, câștigând unul din cele 2 side-eventuri EPT aflate în palmaresul lui. Premiul obţinut: 47.646$. 2012 este un an foarte bun pentru german. Joacă 4 evenimente WSOP din care câștigă unul #59, cu 1.000$ buy-in. Este practic cel mai mare premiu câștigat de Dominik în carieră din turneele live: 654.797$. Către finalul anului respectiv, în octombrie, jucătorul neamţ completează cel de-al doilea loc liber din coroana sa și câștigă WPT Johannesburg în sudul Africii. Cecul primit: 206.153$. În 2013 singurul rezultat notabil este locul 3 la WSOPE, desfășurat la Enghien-les-Bains în Main-Eventul de 10.000$. Peste jumătate de milion de dolari intră în contul lui Dominik. Anul următor joacă turneul WSOP National Championship din Atlantic City de unde se întoarce mai bogat cu 352.800$. Anul 2014 se mai lasă cu o brăţară WSOP, la eventul #2, unde cu doar 1.000$ investiţi în buy-in câștigă peste 335.000$. În prima parte a anului trecut joacă mai multe turnee High-Roller unde lovește bine la High Roller 8 Handed, peste 100.000$ intrând în contul lui. În vara acestui an bagă 50.000$ în Super High Roller 9, Las Vegas, termină pe 2 și obţine al doilea cel mai mare câștig live din cariera sa: 629.808$.

Full Tilt Poker Series Grand Final, Barcelona, from where he left with $ 92.699.

re he only invested $ 1,000 buy-in to win over $ 335,000.

The following year he played a record number of tournaments, taking a break only in September and October. And the great results began to arive: first at 2011 Merit Middle East Poker Championship, Kyrenia, where he snatched a substantial prize - $ 164.100, in June he returned to take $ 123.366 after winning the Merit Summer Open, Kyrenia, which is located in the north of Cyprus, occupied by Turkey in 1974. He ended the year in Loutraki, Greece, winning one of the two EPT side-events, under his record. Award: $ 47.646.

In the first part of last year he played more High-Roller tournaments, and hits good at High Roller 8 Handed, over $ 100,000 going into his account. In the summer of the same year he invests $ 50,000 at the Super High Roller 9 in September, Las Vegas, where he finished second and received the biggest win of his live career: $ 629.808.

2012 is a very good year for the German. He played four WSOP events, winning one - # 59, $ 1,000 buy-in. It's basically the biggest prize won by Dominik in his live tournament career: $ 654.797.

He is certainly a player of great future. He will be interesting to watch the next year too, especially at the EPT events, to see if he can obtain the Triple Crown of poker.

Din 2009 și până în prezent a obţinut 116 de intrări în bani! Este uluitor, cât de mult îi place să joace. Nemaivorbind de cele aproape 250 de rezultate notabile din online.

Towards the end of that year, in October, the German player completes the second free seat of his crown winning the WPT Johannesburg in South Africa. The check received showed: $ 206.153. His only notable result in 2013 is a 3rd place at WSOPE held at Enghien-les-Bains in the $ 10,000 Main-Event. Over half a million dollars entered Dominik’s account.

Este cu siguranţă un jucător de mare viitor. Va fi de urmărit și anul care vine, mai ales la EPTuri unde să vedem dacă va reuși să obţină Tripla Coroană din poker.

The next year he played at the WSOP National Championship in Atlantic City, returning richer by $ 352.800. The year of 2014 comes with a new WSOP bracelet at Event # 2, whe-

62 CASINO INSIDE NR. 68

Since 2009 and until now he has achieved 116 money entries! It is amazing how much he likes to play. Not to mention the nearly 250 notable online results.

THE MOST IMPORTANT FIGURES OF DOMINIK NITSCHE’S POKER: - 3 WSOP BRACELETTES - 1 WPT WON - $ 6,587,651 WON IN LIVE POKER TOURNAMENTS - $ 3,755,924 WON ONLINE



POKER TOURNAMENTS

Turnee de poker în toată lumea Poker tournaments worldwide

Cazinou, eveniment Data turneului Tournament data Casino, event 28 Octombrie/October 28 Octombrie/October 29 Octombrie/October 29 Octombrie/October 29 Octombrie/October 30 Octombrie/October 30 Octombrie/October 30 Octombrie/October 30 Octombrie/October 30 Octombrie/October 31 Octombrie/October 31 Octombrie/October 31 Octombrie/October 01 Noiembrie/November 01 Noiembrie/November 2 Noiembrie/November 2 Noiembrie/November 2 Noiembrie/November 2016 Asia 3 Noiembrie/November Championship 3 Noiembrie/November of Poker (ACOP) 3 Noiembrie/November 4 Noiembrie/November City of Dreams, Macau, Estrada do 4 Noiembrie/November Istmo, Cotai, Macau 4 Noiembrie/November 5 Noiembrie/November 5 Noiembrie/November 5 Noiembrie/November 5 Noiembrie/November 6 Noiembrie/November 6 Noiembrie/November 7 Noiembrie/November 7 Noiembrie/November 8 Noiembrie/November 8 Noiembrie/November 9 Noiembrie/November 9 Noiembrie/November 10 Noiembrie/November 10 Noiembrie/November 10 Noiembrie/November 11 Noiembrie/November 11 Noiembrie/November 11 Noiembrie/November 12 Noiembrie/November 12 Noiembrie/November 12 Noiembrie/November 12 Noiembrie/November 13 Noiembrie/November 13 Noiembrie/November 13 Noiembrie/November 13 Noiembrie/November 64 CASINO INSIDE NR. 68

Tipul turneului Tournament type Qualifier to Main Event Satellite 1m GTD Spadie ($1,000,000 Guarantee) - Day 1A (re-entry) 1m GTD Spadie ($1,000,000 Guarantee) - Day 1B (re-entry) 1m GTD Spadie ($1,000,000 Guarantee) - Day 1C (re-entry) Qualifier to Main Event Satellite PLO Satellite to PLO Championship $2,500 Knockout $2,500 (2,250+250) Flipout to Main Event Satellite (re-entry) Knockout Championship Main Event Satellite $14,000 (13,000+1,000) Qualifier to Main Event Satellite 6-max Championship $11,000 (9,900+1,100) Main Event Satellite $14,000 (13,000+1,000) Deepstack Championship Main Event Satellite $14,000 (13,000+1,000) Qualifier to Main Event Satellite 2m GTD Spadie ($2,000,000 Guarantee) - Day 1A (re-entry) Main Event Satellite $14,000 (13,000+1,000) 2m GTD Spadie ($2,000,000 Guarantee) - Day 1B (re-entry) 2m GTD Spadie ($2,000,000 Guarantee) - Day 1C (re-entry) Main Event Satellite $14,000 (13,000+1,000) ACOP Warm-up Satellite (10 Seat Guarantee) ACOP Warm-up ($3,000,000 Guarantee) Midnight Turbo Super High Roller Satellite Super High Roller (2 Rebuys) Ladies Asia Championship Flipout to Main Event MEGA Satellite (re-entry) Super High Roller - Day 2 (Day 2 entry allowed) Main Event MEGA Satellite (10 Seat Guarantee) Super High Roller - Final Table MAIN EVENT ($15,000,000 Guarantee) - Day 1A MAIN EVENT ($15,000,000 Guarantee) - Day 1B $500 Rebuy MAIN EVENT - Day 2 (Day 2 entry allowed) $15,000 NLH Satellite $15,000 NLH Satellite MAIN EVENT - Day 3 Teams Championship MAIN EVENT- Day 4 Teams Championship - Day 2 High Roller Megastack Championship MAIN EVENT - Final Table High Roller - Day 2 (Day 2 entry allowed) Rebuy Championship $2,500 (2,250+250) Megastack Championship - Day 2 High Roller - Final Table Rebuy Championship - Day 2 $3,000 NLH

Buy-in $2,000 (1,800+200) $4,000 (3,600+400) $4,000 (3,600+400) $4,000 (3,600+400) $2,000 (1,800+200) $3,000 (2,700+300) $1,500 (1,400+100) $11,000 (9,900+1,100) $2,000 (1,800+200)

$11,000 (9,900+1,100) $2,000 (1,800+200) $9,000 (8,100+900) $9,000 (8,100+900) $9,000 (8,100+900) $5,000 (4,500+500) $25,000 (23,000+2,000) $3,000 (2,700+300) $40,000 (38,000+2,000) $500,000 (480,000+20,000) $9,000 (8,100+900) $1,500 (1,400+100) $500,000 (480,000+20,000) $14,000 (13,000+1,000) $100,000 (95,000+5,000) $100,000 (95,000+5,000) $500 (440+60) $100,000 (95,000+5,000) $3,000 (2,700+300) $3,000 (2,700+300) $10,000 (9,000+1,000)

$250,000 (240,000+10,000) $11,000 (9,900+1,100) $250,000 (240,000+10,000)

$3,000 (2,700+300)


Cazinou, eveniment Data turneului Tournament data Casino, event 18 Octombrie/October 18 Octombrie/October 18 Octombrie/October 19 Octombrie/October 19 Octombrie/October 19 Octombrie/October 19 Octombrie/October 19 Octombrie/October 20 Octombrie/October 20 Octombrie/October 20 Octombrie/October 20 Octombrie/October 20 Octombrie/October 20 Octombrie/October 21 Octombrie/October 21 Octombrie/October 21 Octombrie/October 21 Octombrie/October EPT Malta Portomaso Casino 21 Octombrie/October 22 Octombrie/October 22 Octombrie/October Portomaso, 22 Octombrie/October Paceville, Saint 22 Octombrie/October Julian’s PTM01, 22 Octombrie/October Malta 22 Octombrie/October 22 Octombrie/October 22 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 23 Octombrie/October 24 Octombrie/October 24 Octombrie/October 24 Octombrie/October 24 Octombrie/October 24 Octombrie/October 24 Octombrie/October 24 Octombrie/October 25 Octombrie/October 25 Octombrie/October 25 Octombrie/October 25 Octombrie/October 25 Octombrie/October 25 Octombrie/October 25 Octombrie/October 26 Octombrie/October 26 Octombrie/October 26 Octombrie/October 26 Octombrie/October 26 Octombrie/October 26 Octombrie/October 26 Octombrie/October 27 Octombrie/October 27 Octombrie/October 27 Octombrie/October 28 Octombrie/October 28 Octombrie/October 28 Octombrie/October 29 Octombrie/October 29 Octombrie/October 29 Octombrie/October 29 Octombrie/October 29 Octombrie/October

Tipul turneului Tournament type NL - Holdem - Single Re-Entry - 8 Handed NL - Turbo - Super Satellite to IPT Main Event NL - Super Satellite to IPT Main Event IPT Main Event NL - Holdem - Single Re-Entry - 8 Handed PL - Omaha - Turbo - 8 Handed NL - PokerStars Cup- One Entry Per Flight NL - Turbo IPT Main Event NL - Holdem - Single Re-Entry - 8 Handed NL - Single Rebuy - Super Satellite to €25K - #17 NL - PokerStars Cup- One Entry Per Flight NL - Turbo NL - Hyper Turbo - Single Rebuy - Super Satellite to €25K - #17 IPT Main Event NL - High Roller - Single Re-Entry - 8 Handed PL - Omaha Hi/Lo - Turbo NL - PokerStars Cup- One Entry Per Flight NL - Hyper Turbo - Single Rebuy - Super Satellite to €25K - #17 NL - Super Satellite to EPT Main Event - 150 Hard Cap IPT Main Event NL - High Roller - Single Re-Entry - 8 Handed NL - IPT High Roller NL - Seniors Event - Players must be 50 years or older to play NL - PokerStars Cup- One Entry Per Flight NL - Weekend Warrior NL - Hyperturbo NL - Super Satellite to EPT Main Event - 150 Hard Cap EPT Main Event IPT Main Event NL - IPT High Roller PL - Omaha Hi/Lo NL - Seniors Event - 50 years or over NL - PokerStars Cup- One Entry Per Flight NL - Weekend Warrior NL - Womens Event NL - Turbo - Big Ante NL - Right to Play - Charity Tournament - Unlimited Rebuys (€50) NL - Hyperturbo - Super Satellite to EPT Main Event - 150 Hard Cap EPT Main Event NL - IPT High Roller NL - Holdem - Single Re-Entry - 8 Handed NL - Seniors Event - 50 years or over NL - Turbo - 8 Handed NL - Hyperturbo EPT Main Event NL - Turbo PL - Omaha - 8 Handed OE - Stud Hi/Lo & Omaha Hi/Lo NL - Holdem Media Event NL - Hyperturbo Bounty NL - Single Rebuy - Super Satellite to EPT €10K High Roller - #69 EPT Main Event NL - Holdem NL - Holdem - Turbo - 6 Handed PL - Omaha - 8 Handed - Final day NL - Holdem - Single Re-Entry NL - Super Satellite to EPT €10K High Roller - #69 EPT Main Event NL - High Roller - Single Re-Entry - 8 Handed NL - Hyperturbo EPT Main Event NL - High Roller - Single Re-Entry - 8 Handed NL - Turbo Bounty - 8 Handed NL - EPT Main Event Turbo - 30K Stack and 15 Min Levels NL - Turbo Bounty - 8 Handed EPT Main Event NL - Turbo - 6 Handed NL - Turbo - 6 Handed

Buy-in €10,000 + €300 €200 + €20 €200 + €20 €1,000 + €100 €10,000 + €300 €500 + €50 €300 + €30 €1,000 + €100 €1,000 + €100 €10,000 + €300 €3,000 + €200 €300 + €30 €500 + €50 €2,500 + €100 €1,000 + €100 €25,000 + €750 €200 + €20 €300 + €30 €2,500 + €100 €750 + €50 €1,000 + €100 €25,000 + €750 €2,000 + €200 €200 + €20 €300 + €30 €200 + €20 €500 + €50 €750 + €50 €5,000 + €300 €1,000 + €100 €2,000 + €200 €1,500 + €150 €1,000 + €100 €300 + €30 €200 + €20 €200 + €20 €1,000 + €100 € 150 €1,000 + €75 €5,000 + €300 €2,000 + €200 €10,000 + €200 €1,000 + €100 €2,000 + €150 €500 + €50 €5,000 + €300 €500 + €50 €10,000 + €300 €500 + €50 €2,000 + €200 € 20 €500 + €100 + €500 €1,000 + €75 €5,000 + €300 €2,000 + €200 €1,000 + €100 €10,000 + €300 €1,000 + €100 €1,000 + €75 €5,000 + €300 €10,000 + €300 €1,000 + €100 €5,000 + €300 €10,000 + €300 €1,000 + €200 + €1,000 €300 + €30 €5,000 + €200 + €5,000 €5,000 + €300 €2,000 + €150 €5,000 + €200 NR. 68 CASINO INSIDE 65


Royal Poker Club, a împlinit 2 ani

Pe 8 August cel mai frumos club de poker din Ardeal și cel mai premiat de către revista noastră a împlinit 2 ani de activitate.

T

imp de o săptămână, zi de zi, clujenii au participat în număr mare la turneele garantate organizate în

Royal.

Cu această ocazie Dan Semenescu, acţionar și Events Manager ne-a răspuns la câteva întrebări:

Care sunt atuurile și secretele succesului întrun bussines în care puţini rezistă și mulţi renunţă, după luni de sacrificii financiare? Perseverenţa, optimismul și potenţa financiară a investitorului sunt atuurile, iar secretul o reprezintă experienţa în domeniu a celor care o conduc zi de zi, noapte de noapte. Încrederea investitorului în echipa sa și sacrificiul zilnic al angajaţilor pe timp de criză sunt alte secrete pe care le consider personal foarte importante în succesul unui club de poker.

Care îţi sunt concluziile după 2 ani de activitate în care Clujul s-a aflat mereu pe harta pokerului românesc? Satisfacţiile vin doar atunci când auzi aprecierile jucătorilor, după multă muncă și perseverenţă. Bucuriile sunt mari atunci când jucătorii regulari ai clubului vin cu rezultate internaţionale, atunci când ieși din ţară și se povestește de tine (și de bine și de rău) și atunci când ești abordat de alte persoane

66 CASINO INSIDE NR. 68

din domeniul pokerului pentru sfaturi, idei și tendinţe.

Care sunt jucătorii emblematici ai Clujului? Este o întrebare delicată, dar îmi voi spune părerea personală, sper fără a supăra pe acei pe care nu am să îi enumăr - sunt mulţi jucători buni în Cluj, cu experienţă multă și muncitori, precum Dan Hila și Nandor Solyom, Andrei One și Vlad Darie, mi se par cei mai emblematici, ei având mereu rezultate an de an și încasări constante. Nicu Macovei, Mihai Niște, Grigore Boroică și prietenii din echipa lui sunt jucători de poker cu rezultate foarte bune online. Nu pot să nu menţionez jucătorii de cash Omaha din Cluj - Căpitan Bogdan reprezentându-ne peste tot în lume în ultimii 2 ani, de la Praga, Barcelona și Londra până în Las Vegas. Câmpan Marius, nașul meu, îmbină perfect pokerul cu afacerile, călătorind și el peste tot alături de profesioniști, fiind și el printre remarcaţii mei. Clujul are și jucători noi, oameni de afaceri, care își alocă timpul liber pokerului și pentru relaxare, dar și de dragul competiţiei. Cu rezultate bune la turneele naţionale și internaţionale au fost Alin Toma, Mugurel Fărcaș și Caba Alexandru, toţi jucători recreaţionali, care tratează pokerul ca un hobby și nu ca un stil de viaţă sau un job.


POKER

E

very day, for a week, the people of Cluj have participated in large numbers at guaranteed tournaments organized by

Royal.

On this occasion, Dan Semenescu, Events Manager and shareholder answered a few of our questions:

What are the strengths and secrets of success in a business where few can withstand and many give up after months and months of financial sacrifices? Perseverance, optimism and financial potency of the investor are the strengths, and the secret is the experience in the field of those who lead it day by day, night by night. Investor trust in his team and the daily sacrifice of the employees during the crisis times are other secrets that I, personally, consider to be very important for the success of a poker club.

What are your conclusions after 2 years of activity, with Cluj always present on the map Romanian poker? Satisfactions come only with the good feedback from the players, after a lot of hard work and perseverance. The joys are great when the regular players of the club have international results, when you go abroad and find out that people there are talking about you (both good and bad things), when you are approached by other people from the poker field for tips, ideas and trends.

2 Years Anniversary On 8th of August, the most beautiful poker club in Ardeal and also the most awarded by our magazine, celebrated two years of activity.

Which are emblematic players of Cluj city? It's a tricky question, but I will state my personal opinion, I hope, without displeasing those I will not enumerate - there are many good players in Cluj, very experienced ones and hard workers, such as Dan Hila and Nandor Solyom, Andrei One and Vlad Darie, these are the most emblematic in my opinion, as they always register good results and constant revenue, year after year. Nicu Macovei, Mihai Niste, Grigore Boroică and his friends of the team are poker players with great online results. I cannot leave outside the Omaha cash players in Cluj - Captain Bogdan representing us all over the world in the last 2 years, Prague, Barcelona and London, even in Las Vegas. Câmpan Marius, my godfather, perfectly combines poker with business, also travelling everywhere in the world alongside pros, being also one of the players I have remarked. Cluj also has new players, businessmen, which allocate leisure and relaxation to poker, but also for enjoy competition. Good results at national and international tournaments have obtained Alin Toma, Mugurel Fărcaș and Caba Alexandru, all of them being recreational players who treat poker as a hobby and not as a lifestyle or a job.

TOATE EVENIMENTELE ORGANIZATE ÎN ROYAL ȘI-AU DEPĂȘIT GARANTATUL. ALL EVENTS ORGANIZED AT THE ROYAL HAD EXCEEDED THEIR GUARANTEE.

What are the events you have organized at the Royal that enjoyed a positive feedback from the players? All events organized at the Royal had exceeded their guarantee. All were prepared in advance and I personally paid full attention to the events organized in partnership, namely the 2 editions of Pokerfest, Concord Million and the WPTN organized two years in a row, the satellite with 10 guaranteed packages to Barcelona Mega Poker Series and the National Championship of Poker and RPS.

STAN FLORIN DANIEL - CÂŞTIGĂTORUL MAIN EVENTULUI NR. 68 CASINO INSIDE 67


POKER

REGRETUL ESTE NEORGANIZAREA ROMANIAN POKER MILLION. MI-AM DORIT FOARTE MULT ACEST AN SĂ ORGANIZEZ ACEST TURNEU, DAR NU AM PUTUT AJUNGE LA UN ACORD ÎNCĂ CU TOATE CLUBURILE DIN ŢARĂ. I REGRET THAT WE DID NOT ORGANIZE ROMANIAN POKER MILLION. I REALLY WANTED TO ORGANIZE THIS TOURNAMENT THIS YEAR, BUT WE COULD NOT REACH AN AGREEMENT WITH ALL THE CLUBS IN THE COUNTRY.

Care sunt evenimentele pe care le-ai organizat în Royal și au avut un feedback pozitiv de la jucători? Toate evenimentele organizate în Royal și-au depășit garantatul. Toate au fost pregătite din timp și personal am acordat atenţie maximă acelor evenimente organizate în parteneriat și anume de 2 ori Pokerfest, Concord Million și WPTN 2 ani la rând, satelitul cu 10 pachete garantate pentru Barcelona Mega Poker Series și Campionatul Naţional de Poker și RPS. Evenimentele locale au avut toate succesul pe care îl așteptam - Royal Cup 100.000 GTD, Poker Madness și Spring Poker Festival.

Pe aceeași stradă 2 cluburi de poker, ambele sub același acţionariat, există piaţă în Cluj pentru ambele ? Local events had all the success we expected - Royal Cup 100,000 GTD, Poker Madness and the Spring Poker Festival.

Prefer să nu comentez acest subiect pentru a nu-mi atrage și mai multe antipatii.

Two poker clubs on the same street, both under the same ownership, is there a market in Cluj for both of them?

Care sunt satisfacţiile și regretele în cei doi ani de activitate ?

I would rather not comment on this subject in order to do not attract more dislikes.

What are the satisfactions and regrets you have experienced in these two years of activity? Professional satisfactions came with time. The people of Cluj have learned to play poker just listening and participating constantly at the regular tournaments of the club, where, alongside the experienced ones, they could have a fast progress. As proof, 3 or 4 recreational players, businessmen, mentioned above, enjoyed very good results both at home and abroad. KO tournaments were successful this summer and the structures "tested" at Royal brought me satisfactions. I regret that we did not organize Romanian Poker Million. I really wanted to organize this tournament this year, but we could not reach an agreement with all the clubs in the country. I hope that in 2017 I will have the time necessary to convince all clubs and all organizers to commit to such an event. 1,000,000 guaranteed at Royal, would be, I believe, the ultimate satisfaction as Events Manager at the Royal. Thank You.

68 CASINO INSIDE NR. 68

Satisfacţiile profesionale au venit odată cu trecerea timpului. Clujenii au învăţat să joace poker doar ascultând și participând constant la turneele regulare din club, unde alături de cei experimentaţi au putut progresa rapid. Ca dovadă, 3-4 jucători recreaţionali, oameni de afaceri, menţionaţi mai sus au avut rezultate foarte bune în ţară și în străinătate. Turneele KO au avut succes în această vară și chiar mi-au adus satisfacţii structurile "testate" în Royal. Regretul este neorganizarea Romanian Poker Million. Mi-am dorit foarte mult acest an să organizez acest turneu, dar NU am putut ajunge la un acord încă cu toate cluburile din ţară. Sper ca în 2017 să am timp suficient să conving toate cluburile și toţi organizatorii să se mobilizeze pentru un astfel de eveniment. 1.000.000 garantat în Royal cred că ar fi satisfacţia supremă ca Events Manager în Royal. Vă mulţumesc.

SATISFACŢIILE VIN DOAR ATUNCI CÂND AUZI APRECIERILE JUCĂTORILOR, DUPĂ MULTĂ MUNCĂ ȘI PERSEVERENŢĂ. SATISFACTIONS COME ONLY WITH THE GOOD FEEDBACK FROM THE PLAYERS, AFTER A LOT OF HARD WORK AND PERSEVERANCE.



EVENIMENTELE CASINO INSIDE DIN 8 DECEMBRIE 2016 Revista Casino Inside vă pregătește o zi de 8 Decembrie de neuitat cu 2 evenimente care au devenit deja tradiţie în industria noastră de gambling: ReUniunea Profesioniștilor din Gambling și Sărbătoarea Gamingului din România.

70 CASINO INSIDE NR. 68

Locaţia unde ne vom întâlni și de data aceasta este Hotel Novotel, Sala Paris.

The location where we shall meet this time also is the Novotel Hotel, Paris Room.

ReUniunea Profesioniștilor din Gambling, ediţia a 5-a

The 5th Edition of the ReUnion of Gambling Professionals

Orele: 10:00 – 16:00 (cu pauză de prînz)

Time: 10am – 16pm (with lunch break)

Anul acesta ne-am propus să fim mai inside ca de obicei cu temele pe care le vom aborda la acest eveniment de business care tratează toate problematicile industriei noastre de jocuri de noroc și ne-am propus să abordăm următoarele paneluri de discuţie: • Legislaţie și probleme curente ale industriei de gambling din România. Invitat special și confirmat deja este Dna Odeta Nestor – președinte ONJN, care va face o prezentare detaliată a activităţii instituţiei pe care o reprezintă cu toate cifrele și informaţiile pe care doriţi să le aflaţi. Este bine să fiţi în sală când Dna Odeta Nestor va prezenta sinteza activităţii anuale a ONJN pentru că tot ce va comunica președintele Oficiului este o bază informaţională pe care vă puteţi bizui când vă gândiţi strategia de business pentru anul viitor. Evident că rubrica de întrebări și răspunsuri nu va lipsi nici ea, știut fiind că multe nelămuriri ale operatorilor sunt exprimate la evenimentele noastre și primesc mereu răspuns din partea autorităţilor. • Creșterea eficienţei în Operarea Sloturilor și a AWP-urilor. La acest capitol foarte important am gândit o abordare mai pragmatică, unde să invităm marii producători de aparate care doresc să participe la o dis-

This year we decided to be more inside than usual with the themes that we will address at this business event, which covers all the issues of our gaming industry and we intend to address the following discussion panels: • Legislation and current issues of the Romanian gambling industry. Our special guest, already confirmed, Mrs. Odeta Nestor - President of ONJN, will make a detailed presentation of the activity of the institution she represents with all the figures and information you want to know. It is better to be in there in the room when Mrs. Odeta Nestor will present the synthesis of the annual activity of ONJN, because everything that the President of the Office shall communicate represent the knowledge base you can rely on when you prepare your business strategy for next year. Obviously, the section of questions and answers will not missing either, given that at our events many operators have expressed their concerns and they have always received a response from the authorities. • Increased efficiency for the Slots and AWP Operations. For this very important chapter we considered a more pragmatic approach, consisting in inviting the major manufacturers of devices that want to participa-


EVENIMENT

THE EVENTS OF CASINO INSIDE FROM 8th OF DECEMBER 2016

cuţie la obiect referitoare la operarea anumitor branduri de aparate. Obiectivul nostru este să le oferim delegaţilor participanţi la eveniment informaţii și date foarte utile și interesante, care pot fi folosite în practică de către operatorii de sloturi și AWP din România indiferent dacă aceștia deţin un cazino live, o sală de jocuri sau o agenţie de pariuri cu aparate. La finalul acestui panel trebuie să fiţi în măsură să știţi cum aparatele de joc ale diverșilor producători performează mai bine și în ce condiţii. Asta ar fi o realizare, nu? • Monitorizare și control prin CMS (Casino Management System). În paginile revistei noastre aţi găsit dea lungul anului marea majoritate a numelor importante de pe piaţă pe acest segment. Soluţiile CMS au ajuns la momentul în care au ajutat piaţa de jocuri de noroc să se ralieze din punct de vedere legislativ la rigorile cerute de stat, iar acum operatorii au ajuns în punctul în care migrează de la un furnizor de CMS la altul în căutarea celui mai competitiv și potrivit produs pentru nevoilor lor. Faza de testare e pe cale să se termine, acum e momentul să luaţi cea mai bună decizie în acest sector al afacerii dumneavoastră. Vom căuta să aducem în atenţia dvs acele firme cu soluţiile care vă pot conduce la performanţă în operare. Concurenţa este nemiloasă. • PR în gambling. Iată o temă pentru care am căutat să vă aducem unul dintre cei mai buni specialiști din Europa – John Carroll de la Carroll Consulting. Înfiinţată în anul 2008 compania cu sediul în Germania a reușit să strângă un portofoliu bogat de firme din domeniul jocurilor de noroc, din care amintim: SUZOHAPP, DRGT, Apex, CPI, și alţii. John Carroll are expertiza de a vă furniza cele mai interesante informaţii din zona de PR adaptată nevoilor companiilor de gambling. John a studiat la University of Liverpool (BA) și University of Manchester Institute of Science and Technology (MSc) și este stabilit din 1994 în Germania. Specialistul nostru în PR a lucrat mulţi ani în managementul afacerilor în poziţii de top ale companiilor, cu responsabilităţi în coordonarea și administrarea vânzărilor internaţionale, dar și în marketing. • Marketing în jocuri de noroc. Desigur, înainte de toate am căutat un specialist care să cunoască foarte bine piaţa noastră, și nu l-am căutat prea departe, este vorba de prietenul nostru și al reviste noastre de foarte mulţi ani: Andrei Frimescu – marketing & PR manager la Game World. Este cunoscută expertiza sa de mai mulţi ani în domeniu, mai ales că o foarte bună perioadă de timp, Andrei a ocupat aceeași poziţie importantă, și apoi general manager la Casino Palace. Suntem siguri că Andrei Frimescu va captiva audienţa cu prezentarea sa. • Joc Responsabil și responsabilitate socială. Acest panel este unul pe care revista noastră la promovat intens de la bun început, iar colaborarea cu asociaţiile patronale și profesionale Romanian Bookmakers și Romslot din ultimii ani au poziţionat acest subiect la loc de cinste în tematicile abordate de noi la evenimente. Și de această dată vom avea un speaker cu o expertiză importantă care ne va comunica ultimele noutăţi din domeniu. Când vom avea mai multe detalii vi le vom comunica. În încheiere vă asigurăm că imediat ce vom definitiva lista de vorbitori și structura evenimentului vă vom informa pentru a avea o mai bună imagine de ansamblu a complexităţii evenimentului de business pe care urmează a vi-l oferii la finalul acestui an.

Casino Inside magazine is preparing you a memorable 8th of December day with two events that have already become a tradition of our gambling industry: The ReUnion of Gambling Professionals and The Celebration of Romanian Gaming.

te to a direct discussion regarding the operation of certain brands of devices. Our goal is to provide delegates participating in the event very useful and interesting information and data, which can be used in practice, by slot and AWP operators in Romania, regardless of whether they have a live casino, a gaming room or a betting agency with game machines. At the end of this panel you must be able to know how slot machines of different manufacturers perform better and under what conditions. That would be an achievement, will it not? • Monitoring and control by CMS (Casino Management System). Within the pages of our magazine you have found during the entire year most of the big names of this market segment. CMS solutions have reached a time when they helped the gambling market to rally to the rigors demanded by the state in terms of legislation, and now operators have reached a point when they migrate from one CMS provider to another in search of the most competitive and suitable product for their needs. The testing phase is about to end, now is the time to make the best decision in relation to this sector of your business. We will seek to bring to your attention those companies with solutions that can lead to operating efficiency. The competition is ruthless. • PR in gambling. Here is a theme for which we have tried to bring you one of the best specialists in Europe - John Carroll of Carroll Consulting. Established in 2008, the company based in Germany, managed to collect a rich portfolio of gambling companies, of which we mention: SUZOHAPP, DRGT, Apex, CPI and others. John Carroll has the expertise to provide the most interesting information in PR, tailored to the needs of the gambling companies. John studied at the University of

Liverpool (BA) and the University of Manchester Institute of Science and Technology (MSc) and he has established in Germany since 1994. Our PR specialist worked many years in business management, occupying top positions in companies, with responsibilities in coordinating and managing international sales and marketing. • Marketing in gambling. Of course, above all, we have searched for a specialist who knows our market very well and we haven’t looked for him too far, he is our friend and the friend of our magazine for many years: Andrei Frimescu - marketing & PR manager at Game World. His is known for his many years expertise in this field for, especially since Andrei occupied for a very long period of time the same important position, and then he became general manager at Casino Palace. We are confident that Andrei Frimescu will captivate the audience with his presentation. • Responsible Gaming and Social Responsibility. This panel is one that our magazine has highly promoted even from the beginning, and the collaboration with business and professional associations and Romanian Bookmakers and Romslot from the recent years have positioned this topic on top of the themes approached by our events. This time also, we will have a speaker with significant know-how that will communicate the latest news in the field. When we have more details we shall communicate them to you. Finally we assure you that once we finalize the list of speakers and the structure of the event, we will inform you in that respect so that you may have a better overview of the complexity of the business event that we are offering to you at the end of this year.

TEMELE ABORDATE LA EDIŢIA DIN ACEST AN A REUNIUNII PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING SUNT:

THE THEMES APPROACHED BY THIS YEAR’S EDITION OF THE REUNION OF GAMBLING PROFESSIONALS ARE:

• LEGISLAŢIE ȘI PROBLEME CURENTE ALE INDUSTRIEI DE GAMBLING DIN ROMÂNIA • CREȘTEREA EFICIENŢEI ÎN OPERAREA SLOTURILOR ȘI A AWP-URILOR • MONITORIZARE ȘI CONTROL PRIN CMS (CASINO MANAGEMENT SYSTEM) • PR ÎN GAMBLING • MARKETING ÎN JOCURI DE NOROC • JOC RESPONSABIL ȘI RESPONSABILITATE SOCIALĂ

• LEGISLATION AND CURRENT ISSUES OF THE ROMANIAN GAMBLING INDUSTRY • INCREASED EFFICIENCY FOR THE SLOTS AND AWP OPERATIONS • MONITORING AND CONTROL BY CMS (CASINO MANAGEMENT SYSTEM). • PR IN GAMBLING • MARKETING IN GAMBLING • RESPONSIBLE GAMING AND SOCIAL RESPONSIBILITY NR. 68 CASINO INSIDE 71


EVENIMENT

Gala Dinner, Hotel Novotel, Sala Paris

Gala Dinner, Novotel Hotel, Paris Room

Orele 19:30 – 23:00 Sărbătoarea de Gală pe care o organizăm în fiecare an pentru industria noastră va avea parte în acest an de o schimbare majoră în abordarea distracţiei de cea mai bună calitate. Cine ne cunoaște bine știe că nu umbăm cu jumătăţi de măsură și odată ce ne-am impus niște standarde foarte ridicate de profesionalism, tot noi ni le ridicăm mai sus, atunci când simţim că trebuie să îmbunătăţim ceva în cadrul produselor noastre.

Time: 19.30pm – 23.00pm The Gala celebration that we organize every year for our industry, will also benefit from a major shift this year, relating to the approach of highest quality entertainment. Who knows us well, also knows that we go the whole way and once we have undertook very high standards of professionalism, we return to raise them higher when we feel that we need to bring improvements to our products.

Nu vă pot da prea multe detalii acum, dar vă asigurăm că veţi avea parte de o seară de neuitat!

I cannot offer too many details now, but be assured that you will enjoy an unforgettable evening!

Nu vor lipsi premiile oferite de Revista Casino Inside, de altfel mult așteptate în fiecare an, pentru că munca dumneavoastră din 2016 trebuie răsplătită și apreciată.

The awards offered by the Casino Inside magazine will not be missing, and they are otherwise highly expected, because your work from 2016 should be rewarded and appreciated.

Dragi parteneri, suntem de aproape 7 ani împreună, timp în care v-am obișnuit cu produse și evenimente originale și pline de profesionalism. Vă invităm să participaţi la EVENIMENTELE CASINO INSIDE și să ne bucurăm împreună de ceea ce am realizat cu toţii în acest timp. Vă așteptăm cu drag!

Dear partners, we are together for almost 7 years, time during which we have accustomed you to original products and events, full of professionalism. We invite you to attend the CASINO INSIDE EVENTS and enjoy what we have achieved together during all this time. We are looking forward to welcome you!

-Echipa Casino Inside-

-The Casino Inside Team-

SĂRBĂTOAREA GAMINGULUI DIN ROMÂNIA 3 ESTE DESPRE: PREMII, DISTRACŢIE ȘI RECUNOAȘTERE!

72 CASINO INSIDE NR. 68

THE 3 RD CELEBRATION OF ROMANIAN GAMING IS ALL ABOUT: AWARDS, ENTERTAINMENT AND ACKNOWLEDGEMENT!



REŢETA SUCCESULUI NU POATE FI GĂSITĂ NICI PE INTERNET ȘI NICI ÎN CĂRŢI, CI TREBUIE SĂ O DESCOPERIM NOI ÎNȘINE. THE RECIPE FOR SUCCESS CAN NOT BE FOUND EITHER ON THE INTERNET OR IN BOOKS, BUT MUST FIND IN OURSELVES.

Cum putem face profit la pariuri în 2016?

Avem de ales între 19 operatori de pariuri online la care putem juca legal; oferta este limitată iar legislaţia pare să fi dat peste cap soarta pariorilor. Să fie oare lucrurile chiar atât de grave pe cât se vorbește?

D

in ce în ce mai mulți pariori se plâng de situația actuală a pieței de gambling din România. Întradevăr, nu mai avem acces la sute de case de pariuri online și nici la ofertele lor promoționale. Însă ne descurcam oare mai bine înainte de implementarea noului sistem de licențiere? Realizam profit în mod constant înainte de toamna lui 2015?

Ce s-a schimbat de fapt? ► DE VALENTIN MACOVEI

74 CASINO INSIDE NR. 68

Împătimiții vorbesc despre finele lui 2015 ca și cum ar face referire la Apocalipsă. Totuși, haideți să vedem ce s-a petrecut cu adevărat: • Operatorul care deținea monopolul a fost suspendat și și-a pierdut dreptul de a mai

activa în plan local; • Numărul caselor de pariuri la care putem juca online s-a redus la 19 variante, în condițiile în care publicul român era obișnuit să aibă deschidere la sute de agenții; • S-a introdus impozitarea veniturilor (retragerilor) din pariuri online – atâta timp cât nu retragem într-o singură tranșă mai mult de aproximativ 15.000 Euro, vom plăti numai 1% impozit pe sumele încasate. Pentru o foarte mică parte dintre cei implicați în fenomen, aceste schimbări au avut efecte negative. Aici fac referire la câțiva băieți deștepți, care nu știu sigur dacă pot fi considerați pariori, ci mai de grabă speculanți.


SPORTS BETTING

HOW CAN WE MAKE PROFIT from betting in 2016? În rest, marea masă a pariorilor nu are de ce să se plângă în acest moment. Realmente, rezultatele lor nu ar fi avut cum să fie alterate în mod substanțial de aceste schimbări – în acest moment, în România, avem acces la cel puțin 5 operatori de calibru și la cea mai cunoscută casă de Betting Exchange din lume.

De ce ni se pare că este din ce în ce mai greu să câștigăm la pariuri? Acestea sunt principalele motivații aduse de pariori, atunci când sunt întrebați de ce li se pare că este mai greu să câștige astăzi, deși teoretic, trăim într-o eră în care avem acces la mai multe unelte, resurse și informații: • Mafia pariurilor este mai activă ca niciodată – o mare parte dintre meciuri sunt trucate; • Oferta este mult prea limitată și nu avem alternative în momentul în care suntem limitați; • Casele de pariuri interzic folosirea celor mai profitabile strategii; Aceste argumente nu reprezintă altceva decât o serie de scuze care sunt la îndemâna oricui. Putem știi cu exactitate că numărul de meciuri trucate s-a mărit în mod drastic? Dacă suntem limitați, oare nu putem juca la Betting Exchange (acolo unde nu există limite) sau offline? Chiar dacă agențiile au progresat și au început să limiteze aplicabilitatea celor mai eficiente strategii, oare nu au fost pariorii câștigători întotdeauna cu un pas în fața operatorilor și a celorlalți jucători? Trăim în secolul vitezei și acest lucru ne influențează mai mult decât ne dăm seama. Dorim să obținem foarte multe într-un timp foarte scurt. Nu avem timp să așteptăm ca rezultatele să apară – vrem totul astăzi, acum.

Ce trebuie să facem pentru a ne spori șansele de câștig? În primul rând, trebuie să ne setăm obiective realiste – sau mai bine spus realizabile. Obținerea unui profit lunar

MAREA MASĂ A PARIORILOR NU ARE DE CE SĂ SE PLÂNGĂ ÎN ACEST MOMENT. REALMENTE, REZULTATELE LOR NU AR FI AVUT CUM SĂ FIE ALTERATE ÎN MOD SUBSTANŢIAL DE ACESTE SCHIMBĂRI – ÎN ACEST MOMENT, ÎN ROMÂNIA, AVEM ACCES LA CEL PUŢIN 5 OPERATORI DE CALIBRU ȘI LA CEA MAI CUNOSCUTĂ CASĂ DE BETTING EXCHANGE DIN LUME. THE MASS OF BETTORS DO NOT HAVE ANYTHING TO COMPLAIN ABOUT AT THEIS MOMENT. INDEED, THEIR RESULTS WOULD NOT HAVE BEEN SUBSTANTIALLY ALTERED BY THESE CHANGES THIS MOMENT IN ROMANIA, WE HAVE ACCESS TO AT LEAST 5 CALIBER OPERATORS AND THE MOST FAMOUS OFFICE OF BETTING EXCHANGE IN THE WORLD.

We have to choose between 19 online betting operators where we can legally play; the offer is limited and the legislation seems to have messed the fate of the bettors. Is it really that serious the things they say?

I

ncreasingly more bettors complain about the current situation of the gambling market in Romania. Indeed, we don’t have access to hundreds of online betting agencies and nor to their promotional offerts. But we handled it better before implementing the new licensing system? Didi

we made profit constantly before the autumn of 2015?

What has really changed? The addicted are talking about the end of 2015 as they refer to the Apocalypse. Still, let's see what had really happened:


SPORTS BETTING ÎN PRIMUL RÂND, TREBUIE SĂ NE SETĂM OBIECTIVE REALISTE – SAU MAI BINE SPUS REALIZABILE. OBŢINEREA UNUI PROFIT LUNAR DE 5% POATE PĂREA CEVA INSIGNIFIANT, ÎNSĂ CEI CARE NU SE MULŢUMESC CU PUŢIN, NU VOR AJUNGE NICI MĂCAR SĂ ATINGĂ ACEL PRAG. FIRST, WE MUST WE SET REALISTIC GOALS - OR RATHER SAID ACHIEVABLE GOALS. THE OBTAINING OF A MONTHLY PROFIT OF 5% MAY APPEAR INSIGNIFICANT, BUT THOSE WHO DO NOT SETTLE FOR LESS, THEY WILL NOT GET TO EVEN REACH THAT THRESHOLD.

other players? We live in the century of speed and this affects us more than we realize. We want to achieve a lot in a very short time. We don't have time to wait for the results to appear - we want everything today, now. de 5% poate părea ceva insignifiant, însă cei care nu se mulțumesc cu puțin, nu vor ajunge nici măcar să atingă acel prag. Iată sfaturile pe care vi le propun pentru sfârșitul acestui an: Să nu mai facem ceea ce făceam până acum și să încercăm alte metode. Dacă la sfârșitul lunii, după ce tragem linie, ieșim pe minus, de ce să continuăm în aceeași manieră? Și mai mult decât atât, de ce ne așteptăm ca lucrurile să se schimbe în bine dacă noi nu schimbăm de fapt, nimic? Atâta timp cât avem o evidență clară a pariurilor plasate, putem analiza istoricul pentru a ne da seama ce trebuie și ce nu trebuie să repetăm. Să observăm ceea ce doresc casele de pariuri să ne inducă și să acționăm în sens invers. Majoritatea operatorilor propun bonusuri pentru pariuri multiple. Cu cât mai multe meciuri pariem pe bilet, cu atât mai mare va fi bonusul pe care îl primim – în cazul în care biletul devine câștigător. V-ați gândit vreodată care este scopul real al acestei promoții? Ce-ar fi să pariem cât mai puține evenimente pe bilet, atât de puține încât să nu ne calificăm pentru acest bonus la nici unul dintre operatorii licențiați. Ați observat că bonusurile de bun-venit, cele de alimentare sau pariurile gratuite vin însoțite de o cotă minimă pe care trebuie să o atingem pentru a le putea revendica? Se pare că operatorilor nu le-ar conveni ca noi să pariem pe cote mai mici de 1.40… de ce oare? Nu cumva pentru că am avea șanse mult mai mari de câștig? Să nu mai încercăm vechile formule și strategii. Casele de pariuri au fost și sunt într-o continuă dezvoltare. Ceea ce a fost valabil ieri, cel mai probabil nu mai este aplicabil și astăzi. Este important să ne documentăm vizavi de vechile formule și strategii, tocmai pentru a nu ne mai pierde timpul testându-le. Dacă nu am reușit să profităm de pe urma lor în trecut, nu vom reuși nici astăzi. Rețeta succesului nu poate fi găsită nici pe internet și nici în cărți, ci trebuie să o descoperim noi înșine. Operatorii urmăresc discuțiile și citesc toate cărțile de nișă – dacă cineva chiar dezvăluie o rețetă magică, aceasta va fi anihilată imediat.

ATÂTA TIMP CÂT AVEM O EVIDENŢĂ CLARĂ A PARIURILOR PLASATE, PUTEM ANALIZA ISTORICUL PENTRU A NE DA SEAMA CE TREBUIE ȘI CE NU TREBUIE SĂ REPETĂM. AS LONG AS WE HAVE A CLEAR RECORD OF PLACED BETS, WE CAN LOOK AT THE HISTORY TO REALIZE WHAT SHOULD DO AND WHAT SHOULD NOT REPEAT. 76 CASINO INSIDE NR. 68

• The operator who held the monopoly was suspended and lost its right to work in the local area; • The number of betting agencies where we can play online was reduced to 19 variants, while the Romanian public was accustomed to have opening to hundreds of agencies; • It was inserted the taxation (withdrawals) from online betting - as long as we don't withdraw in one installment more than 15 000 Euro, we will pay only 1% tax on the proceeds. For a very small percentage of those involved in the phenomenon, these changes have had negative effects. Hereby I refer to some smart guys, not sure if they can be considered bettors, but rather speculators. Otherwise, the mass of bettors do not have anything to complain about at theis moment. Indeed, their results would not have been substantially altered by these changes - this moment in Romania, we have access to at least 5 caliber operators and the most famous office of Betting Exchange in the world.

Why it seem that it is becoming harder to win from betting? These are the main motivations brought by bettors, when they are asked why they think it is harder to win today, although theoretically we live in an era where we have access to more tools, resources and information: • The betting mafia is more active than ever - many of the games are rigged; • The offer is too limited and we don't have alternatives when we are limited. • The betting agencies prohibit the use of the most profitable strategies; These arguments are nothing but a series of excuses that are available to everyone. Can we know exactly if the number of rigged matches was increased drastically? If we are limited, can we play at Betting Exchange (where there are no limits) or offline? Even if agencies have progressed and began to limit the applicability of the most effective strategies, where there no winning bettors always one step in front of operators and

What should we do to increase our chances of winning? First, we must we set realistic goals - or rather said achievable goals. The obtaining of a monthly profit of 5% may appear insignificant, but those who do not settle for less, they will not get to even reach that threshold. Here is the advice that we propose for the end of this year: Do not do what we did before and try other methods. If at the end of the month we draw the line, we turn on loss, why should continue in the same manner? And furthermore, why we expect things to change for the better if we do not actually change anything? As long as we have a clear record of placed bets, we can look at the history to realize what should do and what should not repeat. Let's see what the betting agencies want to lead us and to act in reverse. Most operators offer bonuses for multiple bets. The more matches we bet on the ticket, the higher the bonus we will receive - if the ticket becomes the winner. Have you ever thought what the real purpose of this promotion is? What if we bet less events on the ticket, so few that we do not qualify for this bonus to any of the licensed operators? Have you noticed that welcome bonuses, the power bets or the free bets are accompanied by a minimum rate that we must reach to be able to claim them? It seems that operators would not agree that we bet on odds of less than 1.40 ... why is that? It's not because we have more chances of winning? Let's not try the old formulas and strategies. The betting agencies were and are in a continuous development. What was true yesterday, most likely it is no longer applicable today. It is important to document about the old formulas and strategies, just for us not waste time testing them. If we failed to take advantage from them in the past, we will also fail today. The recipe for success can not be found either on the internet or in books, but must find in ourselves. The operators pursuing the discussions and read all niche books - if someone really reveals a magic recipe, this will be annihilated immediately.



JAMES PACKER A CONSTITUIT ŞI INSPIRAŢIA PENTRU O CARTE INTITULATĂ “WHO WANTS TO BE A BILLIONAIRE”, UNDE SUNT TRATATE ATÂT ASPECTE PERSONALE, CÂT ŞI LUCRURI CARE ŢIN DE STRATEGIILE SALE ÎN AFACERI. JAMES PACKER WAS THE INSPIRATION FOR A BOOK CALLED “WHO WANTS TO BE A BILLIONAIRE”, WHERE PERSONAL AND BUSINESS RELATED ASPECTS ARE MENTIONED.

James Packer și Coroana sa

În continuarea seriei ce îşi propune să vă prezinte personalităţile din industria mondială a jocurilor de noroc, astăzi vă aducem în atenţie viaţa şi cariera lui James Packer, omul de afaceri australian, descendent al dinastiei Packer. Strategii şi mişcări bine gândite, curajul de asumare a unor riscuri şi un dram de noroc – toate acestea şi mai multe în articolul de mai jos. ► DE ROXANA PAVEL

78 CASINO INSIDE NR. 68

Î

n 2015 Forbes estimase averea lui Packer la 4,5 miliarde de dolari. Personalitate extrem de cunoscută în Australia, acesta a beneficiat şi de un start norocos – familia sa era deja deţinătoarea unui număr impresionant de afaceri. Dintre acestea, James a preluat frâiele companiei media “Consolidated Press Holdings Limited”. Înzestratul om de afaceri nu s-a oprit aici, dezvoltându-şi propriul imperiu bazat pe jocurile de noroc. Acesta a constituit şi inspiraţia pentru o carte intitulată “Who wants to be a Billionaire”, unde sunt tratate atât aspecte personale cât şi lucruri care ţin de strategiile sale în afaceri.

James Packer şi viaţa personală Faimosul australian s-a logodit în luna ianuarie cu cântăreaţa Mariah Carey, oferindu-i

acesteia un inel cu diamant de 35 de carate. Cei doi – James şi Mariah – se pare că s-au întâlnit în 2014, la premiera unui film. Din declaraţiile publicaţiei TMZ reiese că acesta a plănuit o întâlnire cu toţi prietenii lor pentru a o cere pe Mariah Carey în căsătorie. James Packer a mai fost căsătorit de două ori până acum, cu modelele Erica Baxter şi Jodhi Meares, având şi trei copii cu prima.

Cazinourile şi prietenii celebri merg mână în mână Acesta deţine în Macao un cazino – Studio City - în valoare de 4,5 miliarde de dolari, lansat în anul 2015. Ceea ce este deosebit în această poveste este faptul că pentru a promova acest cazino, miliardarul a sponsorizat un scurt film de 16 minute, regizat de Brett Ratner, în care apar Martin Scorsese,


PERSONALITATI GAMBLING

James Packer and Its Crown

I

n 2015, Forbes estimated Packer's fortune to approximately $4,5 billions. Extremely famous in Australia, James also had a quite lucky start in life – his family owned an impressive number of businesses. From all of those, James took over the media company called “Consolidated Press Holdings Limited”. The gifted businessman didn't stop there, growing his own gambling empire. This inspired the coming out of the book “Who wants to be a Billionaire”, in which personal and business related aspects are being described.

James Packer and His Personal Life The famous australian got engaged in january with the singer Mariah Carey, offering her a 35 carats diamond ring. James and Mariah met in 2014, at the premiere of a movie. From the TMZ Publication's statement, James planned a get-together with all their friends in order to propose to Mariah. He has been married twice before, to models Erica Baxter and Jodhi Meares, also having three kids with the first one.

Continuing the series in which we are presenting the most famous people from the international gambling world, we bring you today the story of James Packer – the australian businessman, descendant of the Packer dinasty. Strategies and wellconsidered moves, the courage to take risks and a bit of luck – all these and much more in the article below.

Casinos and famous friends

The Packer Dinasty

James owns a casino in Macao – Studio City – worth $4.5 billions, casino that was launched in 2015. What is quite special about this story is the fact that in order to promote the opening of the casino, the billionaire sponsored a short 16 minutes film directed by Brett Ratner, in which the actors Martin Scorsese, Leonardo DiCaprio, Brad Pitt and Robert de Niro are playing. Rumors are that the movie cost James $17 million.

His father was the media mogul Kerry Pecker, and his grandfather was Sir Frank Packer. Besides Consolidated Press Holdings Limited, the family has several investments in many other companies, such as Crown Resorts and Ratpac Entertainment. A great deal of James' success is the merit of his father, who encouraged him to get involved in business. One curious thing is the fact that his father insisted that he wouldn't go

Leonardo DiCaprio, Brad Pitt şi Robert de Niro. Suma ce se vehiculează că a fost plătită pentru fiecare actor este de 17 milioane de dolari.

Dinastia Packer Tatăl său este mogulul media Kerry Packer, iar bunicul său este Sir Frank Packer. Pe lângă Consolidated Press Holdings Limited familia are investiţii în multe alte companii precum Crown Resorts şi Ratpac Entertainment. O mare parte din succesul lui James se datorează tatălui său care l-a încurajat să se implice în afaceri. O curiozitate este faptul că tatăl său a insistat ca James să nu meargă la facultate, considerând că fiul său nu are ce învăţa acolo.

Resorturile Crown Începând din anii 2010, Packer s-a concentrat pe construirea unui imperiu a jocurilor de noroc –

NR. 68 CASINO INSIDE 79


PERSONALITATI GAMBLING to college, claiming that his son has nothing to learn from there.

The Crown Resorts Beginning with 2010, Packer focused on growing a gambling empire – the Crown assembly of businesses. The head quarters of this group are located in Australia and in Macao, also owning a casino in London. This group has gathered a series of resorts that offer a large array of facilities. The ones from Australia – Crown Melbourne and Crown Perth – are hosting VIP villas with over 2300 rooms, pools, gaming areas, luxury spas, fancy stores and restaurants and also areas that host live shows. Alongside with major investments came major loss, all being part of the risks Packer took. For example, in 2009 the Crown group lost $250 millions because of the investment made in a casino in the United States. However, James Packer always knew how to regroup in order to make a profit from most of his businessed. This way, in 2011 he bought a stock of shares to the Aspinall's Club in London, which he later on incorporated in the Crown Group.

JAMES PACKER A ACHIZIŢIONAT ÎN 2011 UN PACHET DE ACŢIUNI GENEROS LA FAIMOSUL ASPINALL’S CLUB DIN LONDRA, PE CARE L-A INTEGRAT ULTERIOR ÎN GRUPUL DE FIRME CROWN. HOWEVER, JAMES PACKER ALWAYS KNEW HOW TO REGROUP IN ORDER TO MAKE A PROFIT FROM MOST OF HIS BUSINESSED. THIS WAY, IN 2011 HE BOUGHT A STOCK OF SHARES TO THE ASPINALL'S CLUB IN LONDON, WHICH HE LATER ON INCORPORATED IN THE CROWN GROUP.

grupul de firme Crown. Sediile acestui grup sunt în Australia şi Macao, deţinând totodată şi un cazinou în Londra. Acest grup reuneşte o serie de resorturi care oferă o gamă foarte largă de facilităţi. Cele din Australia – Crown Melbourne şi Crown Perth – cuprind vile VIP cu peste 2300 de camere de hotel, piscine, zone de gaming, spa-uri de lux, magazine de firmă şi restaurante, precum şi zone ce găzduiesc spectacole live. Odată cu invenstiţiile majore au venit şi pierderile majore, toate făcând însă parte din riscurile asumate de către Packer. Spre exemplu, în anul 2009 grupul Crown a pierdut 250 de milioane de dolari prin investiția într-un cazinou din Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, James Packer a ştiut de fiecare dată cum să se regrupeze astfel încât cele mai multe dintre investiţiile sale să se dovedească a fi profitabile. Astfel, în 2011 a achiziţionat un pachet de acţiuni generos la faimosul Aspinall’s Club din Londra, pe care l-a integrat ulterior în grupul de firme Crown.

80 CASINO INSIDE NR. 68

O figură fascinantă, James Packer este simbolul unei generaţii ce a beneficiat de avantajele naşterii într-o familie deja bine conturată economic şi social, dar care a ales să-şi traseze propriul traiect în viaţă, dezvoltând un imperiu. Cu o viaţă personală plină de strălucire şi lux, miliardarul şi-a dedicat o parte din timp şi acţiunilor caritabile, înfiinţând Packer Family Foundation Board precum şi Crown Resorts Foundation. Fără îndoială, calităţi precum perseverenţa, ambiţia şi determinarea pot să clădească o personalitate puternică, capabilă să creeze imperii şi să lase o urmă semnificativă în istoria gamblingului.

A fascinating figure, James Packer is the simbol of a generation that knew how to use the advantages of being born in a very wealthy and socially distinguished family, but who also chose to make his own road through life, developing an empire. With a personal life full of luxury and glamour, the billionaire dedicated a part of his time to charity, founding the Packer Family Foundation Board and also the Crown Resorts Foundation. Without a doubt, qualities such as perseverence, ambition and determination can help build a strong personality, capable of growing empires and leaving quite a mark in the history of gambling.

PACKER ȘI-A PROMOVAT CAZINOUL STUDIO CITY DIN MACAO PRINTR-UN SCURT FILM DE 16 MINUTE, REGIZAT DE BRETT RATNER, ÎN CARE APAR MARTIN SCORSESE, LEONARDO DICAPRIO, BRAD PITT ŞI ROBERT DE NIRO. SUMA CE SE VEHICULEAZĂ CĂ A FOST PLĂTITĂ PENTRU FIECARE ACTOR ESTE DE 17 MILIOANE DE DOLARI. IN ORDER TO PROMOTE THE OPENING OF THE STUDY CITY CASINO IN MACAO, THE BILLIONAIRE SPONSORED A SHORT 16 MINUTES FILM DIRECTED BY BRETT RATNER, IN WHICH THE ACTORS MARTIN SCORSESE, LEONARDO DICAPRIO, BRAD PITT AND ROBERT DE NIRO ARE PLAYING. RUMORS ARE THAT THE MOVIE COST JAMES $17 MILLION.



82 CASINO INSIDE NR. 68


EVENIMENT

Slot Academy se întoarce în Olanda

pentru Cursul său european final din 2016 Lucien Wijsman, va găzdui cursul în frumoasa cafenea & berărie belgiană, Café Olivier, din orașul Leiden, pe 24 - 27 octombrie.

"ÎN URMA CURSULUI LUI LUCIEN AM ÎNREGISTRAT UN MARE SUCCES ȘI NE-AM DEZVOLTAT IMENS CUNOȘTINŢELE DESPRE LUMEA SLOTURILOR, CEEA CE A DECLANȘAT O ÎMBUNĂTĂŢIRE MARE A OPERAŢIUNILOR NOASTRE DE ZI CU ZI. ÎL RECOMAND CU TĂRIE PE LUCIEN ÎN CALITATE DE TRAINER!" GERNOT HOEFER, DIRECTOR SLOTURI LA CASINOS AUSTRIA "FOLLOWING LUCIEN’S TRAINING WE HAVE HAD GREAT SUCCESS AND DEVELOPED OUR KNOWLEDGE OF THE WORLD OF SLOTS IMMENSELY AND IT TRIGGERED A HUGE IMPROVEMENT IN OUR DAILY OPERATIONS. I HIGHLY RECOMMEND LUCIEN AS A TRAINER!” GERNOT HOEFER, HEAD OF SLOTS AT CASINOS AUSTRIA

NR. 68 CASINO INSIDE 83


EVENIMENT CITITORII CASINO INSIDE VOR FI ÎN MĂSURĂ SĂ PARTICIPE LA CURSUL DE FORMARE DE PATRU ZILE, VOR PRIMI TOATE MATERIALELE CURSULUI, CINA DE BUN VENIT, MASA DE PRÂNZ ȘI BĂUTURI RĂCORITOARE, LA UN PREŢ SPECIAL DE NUMAI 1487,50 € DE PERSOANĂ. CASINO INSIDE READERS WILL BE ABLE TO ATTEND THE FOUR DAY TRAINING COURSE, RECEIVE ALL COURSE MATERIALS, A WELCOME EVENING MEAL, LUNCH AND REFRESHMENTS FOR A SPECIAL PRICE OF ONLY €1487.50.

C

ursul intensiv de patru zile a dovedit că îmbunătățește profitabilitatea și eficiența locațiilor de joc. Lucien își folosește vasta sa experiență și modul distractiv de prezentare pentru a le arăta participanților cum să îndeplinească mai bine așteptările vizitatorilor lor prin mediul de joc, promoții și prin aspectul locației, aruncând o privire detaliată asupra contoarelor aparatelor, calculelor plăților efectuate la mesele de joc, Managementul Total al Calității, analiza eficienței și multe altele. Cu o carieră de peste 25 de ani, Lucien a călătorit în întreaga lume pentru a oferi consultanță multor clienți bine-cunoscuți, inclusiv Gtech, Novomatic, Casinos Austria, Casino Technology, Autoritatea Indiană de Gaming Saskatchewan, Grup Peralada, Casino Campione d'Italia și mulți alții. Gernot Hoefer, Director Sloturi la Casinos Austria, care a participat la cursul deschis al lui Lucien, înainte de a îl invita pe acesta în scopul efectuării unui curs în cadrul firmei, a declarat că "în urma cursului am înregistrat un mare succes și ne-am dezvoltat imens cunoștințele despre lumea sloturilor, ceea ce a declanșat o îmbunătățire mare a operațiunilor noastre de zi cu zi. Îl recomand cu tărie pe Lucien în calitate de trainer!" Lucien explică "cursul Slot Academy din luna octombrie, va fi bazat pe principiile managementului total al calității, pentru a le preda participanților modul în care să aplice acest tip de management în scopul de a își consolida cele mai bune practici în operațiunile lor de jocuri de noroc. Subiectele sunt variate și vor acoperi aspecte precum profilurile diferite ale jucătorului și așteptările lor, matematica jocului, gestionarea jackpot-ului progresiv și organizarea spațiului în cazinouri." Lucien continuă, "Mă bucură într-adevăr să mă întorc cu Slot Academy înapoi în Leiden, abia aștept ca toată lumea să vadă orașul meu extraodinar!" Slot Academy este încântată de parteneriatul cu Casino Inside, prin care le poate oferi cititorilor o reducere exclusivă de 15% din prețul obișnuit al cursului. Cititorii Casino Inside vor fi în măsură să participe la cursul de formare de patru zile, vor primi toate materialele cursului, cina de bun venit, masa de prânz și băuturi răcoritoare, la un preț special de numai 1487,50 € de persoană. Pentru a vă rezerva un loc la curs, vă rugăm să îl contactați pe Jon Hales, la jon.hales@clarionevents.com sau la 0044 (0) 20 7384 7992 și să îi dați codul: "SA2016CasinoInside". Pentru mai multe informații despre Slot Academy și alte cursuri organizate de Totally Gaming Academy, vă rugăm să vizitați pagina www.totallygamingacademy.com

84 CASINO INSIDE NR. 68

The Slot Academy is heading back to the Netherlands

for the final European course of 2016 Lucien Wijsman, will be hosting the sell-out course in the city of Leiden’s beautiful Belgian beer café, Café Olivier, on the 24 – 27 October.

T

he intensive four day training course is proven to improve the profitability and efficiency of the gaming floor. Lucien uses his extensive experience and entertaining way of presenting to teach attendees how to better fulfil their visitor’s expectations through the gaming environment, promotions and floor layout, taking an in-depth look into machine meters, pay table calculations, Total Quality Management, performance analysis and more.

PENTRU A VĂ REZERVA UN LOC LA CURS, VĂ RUGĂM SĂ ÎL CONTACTAŢI PE JON HALES, LA JON.HALES@ CLARIONEVENTS.COM SAU LA 0044 (0) 20 7384 7992 ȘI SĂ ÎI DAŢI CODUL: "SA2016CASINOINSIDE". TO BOOK A PLACE ONTO THE COURSE PLEASE CONTACT JON HALES AT JON.HALES@CLARIONEVENTS.COM OR 0044(0)20 7384 7992 AND QUOTE “SA2016CASINOINSIDE”.

With a career covering more than 25 years, Lucien has travelled the world to provide advice to many well-known clients including Gtech, Novomatic, Casinos Austria, Casino Technology, Saskatchewan Indian Gaming Authority, Grup Peralada, Casino Campione d’Italia and many others. Gernot Hoefer, Head of Slots at Casinos Austria, who attended Lucien’s open course prior to inviting him back to conduct in-house training, said “following the training we have had great success and developed our knowledge of the world of Slots immensely and it triggered a huge improvement in our daily operations. I highly recommend Lucien as a trainer!”

principles of Total Quality Management to teach attendees how to apply this to strengthen best practise in their gaming operations. The topics are varied and will cover issues such as the different player profiles and their expectations, game mathematics, progressive and mystery jackpot management and casino layouts.” Lucien continues, “Taking the Slot Academy back to Leiden really excites me, I can’t wait for everyone to see my great city!” The Slot Academy is delighted to partner with Casino Inside to offer readers an exclusive 15% discount off the usual price of the course. Casino Inside readers will be able to attend the four day training course, receive all course materials, a welcome evening meal, lunch and refreshments for a special price of only €1487.50.

Lucien explains “for the October Slot Academy, I will base the course on the

To book a place onto the course please contact Jon Hales at jon.hales@clarionevents.com or 0044(0)20 7384 7992 and quote “SA2016CasinoInside”. For more information on the Slot Academy and other Totally Gaming Academy courses please visit www.totallygamingacademy.com



Resort World Sentosa,

un reper al gamblingului din Singapore

Deși este cea mai mică ţară din Asia de Sud-Est și are o populaţie mai mică decât a unor aglomerări urbane europene, Singapore are două cazinouri. Unul dintre acestea aparţine de Resort World Sentosa, un mini-orășel dedicat gamblingului, care mai cuprinde un parc tematic Universal Studios, un water park, un aquarium și cel mai mare oceanarium din lume. Acest resort poate fi caracterizat fără reţinere ca o comoară a tigrului Asiatic, având în vedere faptul că se situează pe locul trei în topul celor mai scumpe clădiri construite vreodată: Genting Singapore a investit nu mai puţin de 4.93 miliarde de dolari în construcţia lui. 86 CASINO INSIDE NR. 68

A

cest resort are două ”duplicate” în lume, care diferă însă în concept și mărime – unul în Malaezia și unul în Filipine. Deschis în 2012, resortul ocupă peste 50 de hectare pe insula Sentosa, iar numărul de angajaţi depășește 12.000, un boost cu care economia singaporeză a fost obișnuită de-a lungul timpului, ajungând acum să găzduiască peste 3.000 de companii multinaţionale. Singapore este cunoscut ca una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume, cu un PIB per capita care a ajuns la 60.000 de dolari, pe locul șase în lume. Această creștere economică este cu atât mai remarcabilă cu cât Singapore nu are nici un teritoriu foarte mare și nici resurse naturale. Mulţi economiști indică însă trei ingre-


CASINOS

Resort World Sentosa, a gambling landmark in Singapore

T

here are two „replicas” of this resort in the world, which differ though in concept and size – one in Malaysia and the other one in Phillipines. Opened in 2012, the resort is spread over more than 50 ha on the Sentosa island, and the number of employees surpasses 12.000, a boost that the singaporean economy got accustomed to over time, now hosting over 3.000 multinational companies. Singapore is now known as one of the fastest growing economies in the world, with a GDP per capita reaching $60.000, occupying the sixth position in the world. This economic growth is all the more remarcable if we take into account the fact that Singapore has neither a big territory nor natural resources. Many economists point to three key ingredients that halped Singapore make up for its geographical disadvantages: the free market capitalism, prioritizing education and the adoption of pragmatic policies.

A pole of entertainment for the asian gambling In these flourishing economic conditions, developing a resort which would become one of the strategic poles of asian gambling appeared to be a logical consequence. The resort has six hotels for guests who decide to spend more than a full day in the casino – totalling 3.004 rooms, each hotel with its unique themed design. According to governmental regulations, each citizen and resident in Singapore needs to pay a $100 tax for a full day acces or $2000 per ear in order to enter the casino, with acces restricted to a single casino. In the casino located on the Sentosa island players have acces to 2.400 slots and gaming machines and 506 table games. Apart from the facilities offered to players, the resort also features spa rooms, restaurants and an adventure park, an aquarium, a

museum and a theater with 1.600 seats. Consequently, it is the ideal place to be for those who are fond of fun, for those who want to spend their spare time in captivating places and for those who appreciate quality above all. Moreover, the millions of visitors who

Even though it’s the smallest country in south-eastern Asia and it has a population smaller than most european major urban centers, Singapore has two casinos. One of them can be found at Resort World Sentosa, a mini-city dedicated to gambling, which also has a themed Universal Studio Park, a water park, an aquarium and the biggest oceanarium in the world. This resort can be best characterized as a treasure of the famous Asian tiger, given the fact that it has the third most expenive building ever built: Genting Singapore invested no less than $4.3 billion to build it. ► DE OANA MIHALACHE

NR. 68 CASINO INSIDE 87


CASINOS diente cheie care au ajutat Singapore să își depășească dezavantajele geografice: capitalismul pieţei libere, prioritizarea educaţiei și adoptarea unor politici pragmatice.

Un pol de entertainment al gamblingului asiatic În aceste condiţii economice înfloritoare, dezvoltarea unui resort care să devină unul dintre polii gamblingului asiatic a venit ca o consecinţă logică. Resortul are șase hoteluri pentru oaspeţii care decid să petreacă mai mult de o zi în cazino – însumând 3.004 camere, fiecare hotel având un design tematic unic. Conform reglementărilor guvernamentale, fiecare cetăţean și rezident din Singapore trebuie să achite o taxă de 100 de dolari pe zi sau de 2.000 de dolari pe an pentru a avea acces în cazino, această taxă de acces permiţând accesul într-un singur cazino. În cazinoul de pe insula Sentosa jucătorii au acces la 2.400 de aparate și 506 mese de joc. Dincolo de facilităţile oferite jucătorilor, resortul mai conţine spa-uri, restaurante, dar și un parc de aventură, un aquarium, un muzeu și un teatru prevăzut cu 1.600 de locuri. Prin urmare, este un loc ideal pentru cei care iubesc distracţia, pentru cei care vor să își investească timpul liber în locuri captivante, pentru cei atrași de calitate. În plus, milioanele de vizitatori care au ales până acum această destinaţie au fost cu siguranţă captivaţi și de faptul că este unul dintre cele mai verzi resorturi, având în spate un concept al sustenabilităţii care îl face alegerea ideală pentru cei care vor sa scape de poluarea și aglomeraţia marilor aglomerări urbane. Întregul resort are încorporată tehnologie prin care se reduce consumul energetic și de apă și totodată folosește energia solară. Acum, resortul este una dintre cele mai vizitate destinaţii din Asia și, datorită eforturilor pe care Genting Singapore le-a depus pentru a face ca acest loc să fie environmentally friendly. Autoritatea din Singapore care este responsabilă de domeniul construcţiilor a acordat mai multe premii acestui resort. Chiar dacă în vara anului 2016 operatorul Genting Singapore a anunţat că va disponibiliza 400 de angajaţi ai resortului pe fondul unor datorii ale grupului, această comoară a gamblingului din Singapore nu și-a pierdut din atractivitate și nici din clienţi. Compania continuă să înregistreze profituri de peste 90 de milioane de dolari pe an, însă o bună parte din aceste profituri merg către achitarea unor datorii mai vechi, notează straitstimes.com. Factorul principal care a contribuit la îngreunarea situaţiei economice a fost impunerea unui ritm mai lent în creșterea economică a Chinei, dar și ofensiva Beijingului împotriva veniturilor din gambling, în special în ceea ce privește jucătorii VIP. Cu toate acestea, Resort World Sentosa rămâne un reper al sustenabilităţii, un mastodont al entertainmentului care captivează chiar și cel mai posac jucător, dar și un hub al câștigurilor, pentru că, în fond, aceasta este atracţia principală a unui resort de această magnitudine.

88 CASINO INSIDE NR. 68

chose this destination so far have surely been caprivated by the fapt that it is one of the greenest resorts, based on a sustainable concept that makes it the ideal choice for those who seek to escape pollution and cram specific to big urban centers. The whole resort incorporates a technology that reduces energy and water consumption, while relying on solar energy. The resort is now one of the most visited destinations in Asia, and this is also due to the efforts made by Genting Singapore to make this place environmentally friendly. The legal authority in Singapore which is responsible for constructions awarded many prizes to this resort.

RESORTUL ARE ȘASE HOTELURI PENTRU OASPEŢII CARE DECID SĂ PETREACĂ MAI MULT DE O ZI ÎN CAZINO – ÎNSUMÂND 3.004 CAMERE, FIECARE HOTEL AVÂND UN DESIGN TEMATIC UNIC. THE RESORT HAS SIX HOTELS FOR GUESTS WHO DECIDE TO SPEND MORE THAN A FULL DAY IN THE CASINO – TOTALLING 3.004 ROOMS, EACH HOTEL WITH ITS UNIQUE THEMED DESIGN.

DESCHIS ÎN 2012, RESORTUL OCUPĂ PESTE 50 DE HECTARE PE INSULA SENTOSA, IAR NUMĂRUL DE ANGAJAŢI DEPĂȘEȘTE 12.000, UN BOOST CU CARE ECONOMIA SINGAPOREZĂ A FOST OBIȘNUITĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI, AJUNGÂND ACUM SĂ GĂZDUIASCĂ PESTE 3.000 DE COMPANII MULTINAŢIONALE. OPENED IN 2012, THE RESORT IS SPREAD OVER MORE THAN 50 HA ON THE SENTOSA ISLAND, AND THE NUMBER OF EMPLOYEES SURPASSES 12.000, A BOOST THAT THE SINGAPOREAN ECONOMY GOT ACCUSTOMED TO OVER TIME, NOW HOSTING OVER 3.000 MULTINATIONAL COMPANIES.

Even if in the summer of 2016 the giant operator Genting Singapore announced to make redundant 400 employees of the resort, due to some financial liabilities of the group, this treasure of the singaporean gambling has still not lost its attractivity nor its clients. The companies continues to register profits of over $90 million per year, but a good deal of it go to paying older debts, according to straitstimes.com. The main contributing factor to this hardship economic situation was the slowing economic growth of China, but also the offensive turn that Beijing took against gambling incomes, especially directed towards VIP players. Nevertheless, Resort World Sentosa is still a landmark for sustainability, a giant in entertainment which can lure even the most sulky player, but also a hub of big winnings because, after all, this is the main attraction of such a grand resort.



NEWS Următorul dumneavoastră Sistem Progresiv de Arie Largă! Cel mai mare Jackpot de Cazino câștigat vreodată în Europa vine cu sistemul WAP de la DRGT 7,5 milioane de franci elveţieni plătiţi unui singur câștigător norocos Câștigarea unui jackpot mare este visul suprem al oricărui jucător. Cel mai mare jackpot plătit vreodată de un slot-machine în Europa tocmai a fost câștigat pe un sistem WideArea furnizat de DRGT. Doamna norocoasă care a devenit milionară, juca la Swiss Casino Zurich, duminică, 18 septembrie, când a nimerit combinaţia câștigătoare și a plecat acasă cu un premiu enorm, neimpozabil, de 7,560,857 de franci elveţieni! SWISS JACKPOT poate fi jucat acum în șapte cazinouri: Grand Casino Bern, Baden, Luzern, Basel, St. Gallen, Lugano și Zürich, ceea ce îl face cel mai interesant jackpot din Europa. Tehnologia de Jackpot de Arie Largă de la DRGT, precum cea folosită de SWISS JACKPOT, conectează aparatele de tip slot machine din diferite cazinouri, lucru care le permite operatorilor să le ofere jucătorilor fie premii jackpot mai mari fie rate de câștig mai dese. "Dorim să îl felicităm pe clientul norocos care a câștigat acest Jackpot record și să îi mulţumim companiei Swiss Casino Operators pentru încrederea pe care o au în DRGT ca furnizor de tehnologie ce susţine funcţionarea aceastei operaţiuni de prestigiu." a declarat Jurgen De Munck, CEO și co-fondator al DRGT. "Aș dori, de asemenea, să invit operatorii să vină și să ne viziteze la G2E Las Vegas (standul # 4405), pentru a vedea de ce DRGT va fi următorul lor sistem. Echipa noastră formată din experţi ai industriei vă poate arăta totul despre soluţiile noastre unice, bogate de jackpot, care sunt complet accesibile atât pentru un singur aparat de sloturi, cât și pentru mii de aparate răspândite în sute de locaţii." Aceeași tehnologie dovedită de Jackpot este acum, de asemenea, disponibilă pentru jocurile de cazino, oferindu-le operatorilor posibilitatea de a conecta mesele din cazinoul (cazinourile) lor pentru a oferi o experienţă de utilizare mai interesantă, orientată special pentru a îi atrage pe Milenari.

90 CASINO INSIDE NR. 68

7.5 million Swiss francs paid to one lucky winner Winning a big jackpot is the ultimate dream for any player. The biggest ever slot machine jackpot in Europe has just been hit on a Wide-area System supplied by DRGT. The lucky lady who became an instant millionaire was playing at Swiss Casino Zurich on Sunday 18th September when she hit the winning combination and took home a whopping tax free 7,560,857 Swiss Francs! The SWISS JACKPOT can now be played in seven casinos: Grand Casino Bern, Baden, Luzern, Basel, St. Gallen, Lugano and Zürich, making it the most exciting jackpot in Europe. DRGT’s Wide-area progressive jackpot technology, like that used by the SWISS JACKPOT, links slot machines in different casinos that allows operators to offer players either larger jackpot prizes or faster hit rates. “We offer our congratulations to the lucky customer who won this record jackpot and thank the Swiss Casino Operators for their trust in DRGT to supply the technology that drives this prestigious solution.” expressed Jurgen De Munck, CEO and cofounder of DRGT. “I would also like to invite operators to come and see us at G2E Las Vegas (booth#4405) to see why DRGT will be your next system. Our team of industry experts can show you all about our unique, rich jackpot solutions that are fully scalable from one slot machine to thousands of machines spread across hundreds of sites.” The same proven jackpot technology is now also available for Table Games, giving operators the chance to connect tables across their casino(s) to offer a more exciting customer experience, specifically targeted to attract millennials.

Your next Wide Area Progressive System! Europe’s Biggest Casino Jackpot ever won on DRGT’s WAP system


NEWS

SUZO HAPP - Succes Răsunător la EAS

Expoziţie extrem de solicitantă pentru specialistul industriei în soluţii și componente Cât de aglomerate au fost aceste trei zile! Echipa SUZOHAPP a revenit de la expoziţia EAS, din Barcelona, unde au avut foarte mult succes. Între 20 și 22 septembrie, o mare parte dintre participanţii la evenimentul Euro Attractions Show, au vizitat standul SUZOHAPP de aici. Vizitatorii au avut destule motive să vină și să vadă oferta SUZOHAPP. Ca cel mai mare și cel mai experimentat furnizor din industrie de soluţii de gestionare de numerar, componente și piese de schimb, compania a expus cea mai largă gamă de soluţii din aceste domenii. Managementul optim de numerar aparţine normal expertizei SUZOHAPP. Fie că este vorba de componente individuale - cum ar fi validatoare de monede, hoppere, cititoare de bancnote sau soluţii de reciclare - SUZOHAPP are soluţia care se potrivește tuturor nevoilor. Același lucru este valabil și pentru numărarea și sortarea de monede și de bancnote. SCAN COIN, o companie subsidiară a SUZOHAPP, are zeci de ani de experienţă în dezvoltarea și producerea de astfel de soluţii. Vizitatorii standului SUZOHAPP au putut vedea o serie de produse SCAN COIN inclusiv contoarele de monede DTC9, SC350, SC303 și contorul de bancnote SC8220, lansat recent. Soluţia de cashless IDEAL a generat un mare interes, în special în rândul operatorilor de parcări. IDEAL este sistemul unic fără numerar pentru toate zonele de tip punct de vânzare - cum ar fi taxă de intrare, restaurante, bowling, cinema, plimbări în parcurile de distracţii și arcade de joc. Clienţii primesc fie o brăţară RFID sau un card de plastic și pot încărca bani prin intermediul kiosk-urilor cu auto-servire IDEAL aflate în incinta zonei de desfășurare a activităţii respective și în jurul acesteia. Toate facilităţile sunt apoi debitate direct din numerarul aflat pe acest card/brăţară de plastic. În cazul cardurilor de plastic acestea pot fi, de asemenea, încărcate prin intermediul telefonului mobil. Aparatele de schimb sunt, de asemenea, o necesitate pentru mulţi operatori, astfel încât clienţii lor să poată avea banii potriviţi pentru a putea beneficia de ofertele disponibile. Este bine de știut că specialistul italian în aparate de schimb, COMESTERO, aparţine grupului de companii SUZOHAPP. Astfel, aparatele Comesterochangers au fost o atracţie puternică pentru vizitatorii standului SUZOHAPP. Fiind cel mai mare furnizor de piese de schimb și componente din industrie, SUZOHAPP a oferit o mulţime de alte motive pentru ca vizitatorii săi să vină la standul său - produse care includ cupe de monede, bilete de răscumpărare, accesorii pentru biliard / snooker, scaune și accesorii generale destinate industriei de amuzament și produse cu aerosoli, ce au completat linia de produse de mai sus. Dl. John Vallis, Director de Vânzări al SUZOHAPP UK și Vicepreședinte de Vânzări al departamentului de Distracţii din cadrul EMEA, a rezumat participarea la expoziţie după cum urmează: "EAS a fost una dintre cele mai bune expoziţii la care am participat vreodată. Ne dorim să le mulţumim tuturor celor care și-au luat din timp să vină și să ne vadă. Interesul și cererea pentru produsele și soluţiile noastre arată încă o dată că suntem pe drumul cel bun în furnizarea de soluţii care variază de la componente singular la soluţii complete."

Resounding success for SUZOHAPP at the EAS

Extremely busy show for the industry’s solutions and components specialist

What a busy three days they were! The SUZOHAPP team has returned from an extremely successful EAS show in Barcelona. Between 20th and 22nd September a great deal of visitors came to the SUZOHAPP stand at the Euro Attractions Show. The visitors had plenty of reasons to come and see SUZOHAPP. As the industry’s largest and most experience provider of cash management, components and spares , the widest array of solutions in these realms were on display. Optimal cash management naturally belongs to the expertise of SUZOHAPP. Whether for individual components – such as coin validators, coin pay-out hoppers or banknote readers or recyclers – SUZOHAPP has the solution to fit all needs. The same applies for coin and banknote counting and sorting. SCAN COIN, a subsidiary company of SUZOHAPP, has decades of experience in developing and producing such solutions. Visitors to the SUZOHAPP stand could see a number of SCAN COIN products including the DTC9, SC350, SC303 coin counters and the newly launched SC8220 bank note counter. The IDEAL cashless solution generated a great deal of interest, particularly amongst park operators. IDEAL is the single cashless system for all point-of-sales areas – such as the entrance fee, the restaurants, bowling alley, cinema, fairground rides and arcades. Customers receive either a RFID wristband or plastic card and they can load their money on to via IDEAL self-service kiosks in and around the venue. All amenities are then debited directly from the cash on this wristband / plastic card. For the case of plastic cards, these can also be topped up by mobile phone. Change machines are also a must for many operators so that their customers can attain the right change to make use of the offers available. Good to know that the Italian change machine specialist Comestero belongs to the SUZOHAPP group of companies. The Comesterochangers were thus a strong focus for visitors to the SUZOHAPP stand. As the largest supplier of spares and components to the industry, there were plenty more reasons to see SUZOHAPP – for products that include coin cups, redemption tickets, pool/snooker accessories, chairs and general amusement accessories and aerosol products complete the product line up. Mr. John Vallis, SUZOHAPP UK Sales Director and Vice President Amusement Sales EMEA, summed up the show as follows, “The EAS has been one of the best shows ever we have attended. We would like to thank everyone for taking the time to come and see us. The interest in and demand for our products and solutions shows yet again that we are on the right track in providing solutions that range from single components to complete solutions”.

NR. 68 CASINO INSIDE 91


NOVOMATIC Calea Bucureştilor nr. 275-277, Otopeni, Ilfov Telefon: +40 374 159 000 Fax: +40 374 159 020 E-mail: intertop@admiral.ro

S.C. BAUM S.R.L. Str. Tudor Vladimirescu, Nr.49, Dumbrăveni, 555500, Sibiu, România Tel./Fax: +40 269 865379 E-mail: baum@baumnet.com, david@baumgames.ro Web: www.baumgames.ro

ALFASTREET Calea 13 Septembrie Nr.128, Bloc P35, Sc. 2, Parter, Ap. 37, Sector 5, București Telefon: +4 0733.33.23.40 office@alfastreet.ro www.alfastreet.ro

S.C. Advanced Technology Innovations S.R.L. Bucureşti, Str. Valea Oltului 77-79, et. 2, sector 6 Telefon/Fax 031 805 16 14 Mobil 0728528988

Str. Biharia nr. 26, etaj 3, Sector 1, București info@syswinsolutions.com www.syswinsolutions.com Mobil: 0734 954 444 Tel/fax: 0314 251 298

Aura Luţă Sales Director EGT România & Moldova 135 Calea Dudești Str. Bucharest 031083, District 3, România Mobile: +407 4 310 76 02 E-mail: aura.luta@egt-bg.com www.egt-bg.ro

www.unibet.ro

92 CASINO INSIDE NR. 68

NEWTON SLOTS Şos. Pipera, Nr. 4, Et. 7, Aurel Vlaicu Office Building, Sector 1, Bucureşti Email: sales@newtonslots.com robert@newtonslots.com Sales Manager: (+40) 733 40 40 40 www.newtonslots.com


OUR FRIENDS

KAJOT România D.I. Mendeleev nr. 25, Timișoara, judeţ Timiş +40 743 084 128 www.kajot.ro

NSoft Tel.: +387 36 317 710 info@nsoft.com sales@nsoft.com www.nsoft.com

GAME WORLD ROMÂNIA Vitan Business Center Str. Brândușelor, Nr. 2 -4, Sector 3, București www.gameworld.ro

Gheorghe Ţiţeica, nr. 180, sector 2, Bucureşti Phone: +40.317.111.430 Fax: +40.317.111.432

CASINO VESUVIUS Braşov, Calea Bucureşti 229 a, cod poştal 500299

REVITAL Str. Donath, nr.162, 400331 Cluj-Napoca jud. Cluj, România Telefon: 0742-699.064 / 0264-581.800 www.infinitygames.ro

tel: 0268.301.425 pr@casinovesuvius.com www.casinovesuvius.com

MERKUR GAMING DISTRIBUTION Str. Biharia nr. 26, etaj 3, Sector 1, București HANNELORE FUICA: 0732.222.199

www.merkur-sala-jocuri.ro

JPL Ltd. Str. Vitoshka zornitsa nr.5, Dragalevtsi, 1415, Sofia, Bulgaria Phone: +359(2)967 3322 e-mail: showroom@joji.biz www.jpl.bg

NR. 68 CASINO INSIDE 93


WINNER Str. Dionisie Lupu, nr. 70-72 Sector 1, Bucharest, Romania Mobile: +40747114444 E-mail: office@winner.ro www.winner.ro

GET'S BET Str. Cetatea de Baltă nr. 86, Sector 6, București 074 GETSBET (074 4387238) office@getsbet.ro www.getsbet.ro

PATIR DESIGN GmbH Dieselstr. 12 85386 Eching b. Munich, Germany Phone: + 49 (0) 8165 - 647 89 0 Fax: + 49 (0) 8165 - 647 89 18 info@patir.de www.patir.de

BAUM BET Str. Tudor Vladimirescu, Nr.49, Dumbrăveni, 555500, Sibiu, România Tel.: +40 269 865893 / Fax: +40 269 865379 E-mail: baum@baumbet.ro www.baumbet.ro

Babylon Games SRL Bd-ul Dimitrie Cantemir, Nr. 1, Bl. B2, sc. 4, et. 8, ap. 116 Sector 4, București Tel : 0314380341 info@babylongames.ro; salesdepartment@babylongames.ro www.babylongames.ro

ScentAir România Şoseaua Olteniţei 66 Popeşti-Leordeni, jud. Ilfov, România t: +4(0)371.001.156 f: +4(0)372.255.088 www.scentair-romania.ro office@scentair-romania.ro

Partenerul DRGT în România D-Systems Gaming Technology SRL Mr. Kai Dieckhaus Tel.: 0755 777 707

94 CASINO INSIDE NR. 68

Email: romania@drgt.com


OUR FRIENDS

for any informations please contact Mr. Harald Wagemaker harald.wagemaker@suzohapp.nl

NOVOTEL Calea Victoriei nr. 37B, București 021-308.85.28

distribuitor pentru România Gaming Distribution International

email: H5558-SB@accor.com www.mercybynovotel.ro

ROYAL POKER CLUB Regele Ferdinand Nr 6 - Galeriile Ferdinand, Cluj Napoca www.sportingbet.ro

Semenescu Dan Mobil: 0744602272 Email: Dan@royalpoker.ro

Asociaţia organizatorilor de jocuri de noroc ROMBET București Telefon: +40 737 577 804 mail: office@rombet.com www.rombet.com

ROMSLOT Asociatia Organizatorilor de Sloturi Str. Ienechiţă Văcărescu, nr. 22 B, sector 4, București. Telefon: 021.337.1424 www.romslot.ro

Bucureşti, Str. ELIZEU, Nr. 24, Et.1,Ap. 2, Sector 1 Tel./Fax: (+40) 21/ 312 15 42 GSM: 0744 244 604 E-mail: aopjnr@yahoo.com Website: www.aopjnr.ro

PATRONATUL ORGANIZATORILOR DE PARIURI DIN ROMÂNIA Romanian Bookmakers B-dul G-ral Vasile Milea nr. 2P, et. 3, biroul nr. 2, sector 6, Bucureşti Fax: 037 230 0008 Email: contact@romanianbookmakers.ro

NR. 68 CASINO INSIDE 95


OUR FRIENDS

78th Unirii Bv., BL. J2, SC. 2, AP. 44, 4th floor, district 3, Bucharest Tel: 0721.172.387 Fax: 021 - 320.41.70 E-mail: andutza7@yahoo.com

Sediul social: Str. I. L. Caragiale nr. 35, sector 2, Bucureşti Adresa Poştală: Office 216, Hotel Intercontinental, Blvd. N. Bălcescu 4, Bucharest 010051, România Tel: +40 (0)742 227466 Email: info@asociatiacazinourilor.ro; office@casinoassociation.ro Web: www.asociatiacazinourilor.ro; www.casinoassociation.ro

The Slot Academy +31653633036 - Lucien Wijsman Lucien@theslotacademy.com +31642807711 - Olga Balaeva Olga@ theslotacademy.com www.theslotacademy.com

MEDIABLOC Adresa: Str. Theodor Sperantia, nr. 14, sector 3, București tel: 0722400055 rosu@mediabloc.eu www.mediabloc.eu

Leann Lee phone: +86-20-28967700 cell: +86 13424055045 Fax: +86 20 8257 9220 marketing8@grandeurhk.com http://zsgaf.com

21-22 October 2014 Venue: Inter Expo Center, Sofia Bulgaria e-mail: info@balkangamingexpo.com phone: + 359 2 812 9 438; 481 www.balkangamingexpo.com

Date: 20-21 October 2014 e-mail: info@eegamingsummit.com phone: + 359 2 812 9 333 www.eegamingsummit.com

96 CASINO INSIDE NR. 68

Expo 24 Romania Strada Cornelia Nr. 10 Bucuresti, Romania T: 021 335 6681 F: 021 335 6680 M: 0788 00 81 00 contact@expo24.ro




Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.