Revista Planul Casei Mele iulie-august 2012

Page 6

PROIECT ȘI EXECUȚIE Finanţare

Cum cumpărăm un apartament prin programul Prima Casă Dacă doriţi să achiziţionaţi un apartament, nu deţineţi alte proprietăţi mai mari de 50 mp şi nu dispuneţi de banii necesari, atunci o primă opţiune ar fi să accesaţi un credit prin programul guvernamental Prima Casă. Text: COSTEL POPA

Î

e-mail: costel.popa@hiparion.com

n prezent, unul dintre cele mai avantajoase credite pentru achiziţia de locuinţe pe care le găsim pe piaţă sunt cele acordate prin Prima Casă, care beneficiază de garantare din partea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Programul a fost lansat în 2009, iar creditele se acordă pe o perioadă maximă de 30 de ani, avansul minim este de 5% din suma acordată, iar dobânda variabilă se calculează în funcţie de indicele Euribor înregistrat la trei luni, la care se adaugă o marjă de 4% pentru creditele în euro, sau Robor la trei luni plus 2,5%, pentru cele în lei. Programul vizează atât achiziţia de locuinţe noi

16

PLANUL CASEI MELE

credit apartament.indd 16

|

sau vechi, cât şi construirea acestora, fiind stabilite plafoane diferite în funcţie de aceste criterii. Pentru a putea accesa creditul Prima Casă trebuie să vă înarmaţi cu răbdare. Vă spun acest lucru din propria experienţă, deoarece din 2011 sunt proprietarul unui apartament de trei camere din Sectorul 5 al Capitalei, cumpărat cu un astfel de credit. De atunci şi până acum condiţiile pentru a contracta un astfel de împrumut nu s-au schimbat foarte mult, singurele modificări majore fiind ridicarea plafonului pentru locuinţele noi şi faptul că nu trebuie să deţineţi personal sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă mai mare de 50 mp sau care a fost

cumpărată prin program. Iată ce s-a întâmplat în cazul meu.

Simularea şi aprobarea creditului

Primul pas a fost să merg la bancă şi să cer informaţii cât mai detaliate despre credit. Atunci mi s-a spus care sunt actele de care voi avea nevoie şi care sunt condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinesc pentru acest împrumut. Printre acestea se numără un venit minim de 3.000 de lei pentru a putea accesa plafonul maxim şi o vechime la locul de muncă de cel puţin şase luni. Acte necesare: - declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar, potrivit căreia

Cheltuieli credit 55.000 euro • Avans – 2.750 de euro; • Taxe notariale (antecontract + vânzarecumpărare) – 980 euro; • Taxe evaluare – 88 euro; • Depozit colateral – 600 euro; • Taxa pentru înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare – 20 euro; • Comision FNGCIMM – 70 euro; • Comision agent imobiliar – 650 euro; • Asigurare locuinţă – 60 euro.

Iulie - August 2012

6/21/2012 12:29:17 PM


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.